Vreau doar sa va prezint o scurta nebunie de-a mea cu motocicleta ( contextul e interesant )

   Am mers total 600 km de la Teius ( AB ) pana Vatra Dornei si retur pentru 2 kg de hribi.

Tura a meritat  , zacusca a iesit buna cu ei 

Acum ,dupa 4 ani,tot septembrie, am hotarat sa incerc din nou impreuna cu prietenul Mark. De data asta am hotarat sa il facem invers, sa coboram pe unde incercasem sa urcam. Un alt avantaj e ca acum ne-am cazat la un camping unde am lasat tot, cort,sac de dormit,haine. Am luat doar apa si cele necesare ptr. o pana.

Am plecat din Vaideeni  spre varful lui Roman , drum mai fain si usor, decat cel pietruit din Romanii de sus . Am ajuns la vf. lui Roman si am contiunat pe creasta pana sub varful Gera unde incepe coborarea spre forestierul care duce la cabana Cheia. Drumul de creasta e usor,pietruit ,probabil undeva la 40 50 % alterneaza urcari cu coborari apoi spre stana Valeanu cred incepe sa se strice,apar sleauri ,bucati de pamant , dar e facubil. Cred ca cea mai grea bucata este coborarea de sub vf. Gera . Abrupta in multe zone si destul de accidentata. Dar mi s-a parut totusi mai curata( nu asa multe zone cu grohotis) decat acum 4 ani.La ultimele viraje abrupte am incins frana spate in asa hal ca deja pedala se inmuiase si mirosea a ars.

Un bonus a fost ca oile,stanele, au coborat,desi o stana am mai gasit sub Gera. Cu o gramada de caini mari. "Iubesc" cainii ciobanesti. Ne au latrat ,putin fugarit ,dar fiind ciobanul de fata s-au calmat repede.

Ptr.sambata am hotarat sa ne intoarcem pe Transalpina(eu nu mai fusesem pe bucata de pe partea cu Ranca pana la intrare pe Strategica) frumos,cred ca mi a placut mai mult decat pe Transfagarasean . Incercam sa-mi imaginez cum era inainte sa o asfalteze.

In fine am ajuns la Strategica si am coborat pe varianta spre Ciunget. Nici pe varianta aia nu mai fusesem, clar e cea mai usoara varianta nu te tine in priza ca celalalte 2 .

Din pacate se intuneca repede asa ca dupa ce am ajuns in Ciunget am ales varianta pe strada.

Incep ploile dar anul nu e sfarsit si multe drumuri inca nebatute.

Pornim din Cluj Napoca cu Cristi (Kawasaki KLE 500) si Bogdan (Yamaha Tenere 700 Rally) si subsemnatul (KTM 390 Adventure)

Trecem prin Finisel, Plopi, Dobrin si coboram spre defileul Solesului Rece.

De aici urcam spre Maguri, tinem o pauza de masa si colegul cu T7 face pana.

Desteptii de la Yamaha nu au inclus in trusa de scule o cheie ca sa dai jos roata fata, asa ca iprovizam un adaptor in sat.
Reusim sa dam jos roata dar fara leviere bune nu reusim sa dam jos anvelopa... colegul cheama platforma si abandoneaza

Continuam pe drumul lui Iovan spre locatia accidentului aviatic din 2014.

Trecem prin Parcul Natural Apuseni, ne intersectam cu Trans Ursoaia si ajungem la Poiana Calineasa.

Soarele incepe sa se lase, asa ca luam in graba pe un drum de taf-uri spre Casa de Piatra.

Aici vizitam o pestera Coiba Mare si exploram 1 pic drumul spre Padis.

Iar de aici pe o scurtatura peste munte ajungem la Ariseni.

Dimineata urmatoare urcam pe Varful Bihor (Curcubata Mare), facem niste poze inainte sa vina furtuna.

Ne grabim pe langa parcul de eoliene sa nu ne prinda ploaia / furtuna.

Luam pe o scurtatura mai dificila, trecem niste sate uitate de lume.. culegem niste cirese salbatice si urcam pe Muntele Gaina.

De aici coboram si luam pe asfalt spre casa.
Vizionare placuta

(like - share & subscribe)

https://youtu.be/S09w989gZM0

A 2 a zi plecat spre Cugir ,alimentat plecat spre Sibisel pe un forestier usor dar fain. Mai departe trebuia sa ajungem la Gradiste de Munte ,ceea ce am si facut (tot pe drumuri nemodernizate) o bcata a fost grea , era plina de cregi,pietre,noroi ,sleauri (fusese ceva transfer la Arsenal hard enduro) . Nu credeam ca se va termina,dar intr-un final am iesit la un forestier forte bun (asta dupa ce am scos aer din roti si am mai prins ceva curaj)

Daca tot am ajuns la Gradistea de munte am zis sa dam o fuga si la cetate. Nimic impresionant, mai ales felul in care era restaurat . in fine asta depinde de fiecare , cred ca o idee mai buna ar fi fost sa mergem la cetatile dacice de pe dealurile din zona. Noaptea am petrecuto pe un deal  de unde aveam panorama peste valea de sub noi. Numai ca aveam sa aflam in curand ca eram pe proprietatea cuiva, dar i-am ascultat oftul si i-am dat o bere si lucurile s-au rezolvat.

Din pacat dimineata a inceput ploaia asa ca am urmat asfaltul pana la Bv  ,planul era sa mai bantuim cateva ore inainte sa ne intoarcem .

Inca mai sunt drumuri de aflat ,aventuri de trait . Timp sa fie .

Un link cu traseul gpx

https://www.wikiloc.com/trail-bike-trails/rau-sadului-orastioara-de-sus-170671651

Aflasem de ceva vreme de viaductul asta abandonat asa ca trebuia vazut si daca era posibil mers cu motorul pe el,partea buna e ca e si un tunel dupa viaduct. E si un al 2 lea tunel dar are ceva apa la intrari.

Deci primul weekend de adventure moto, sper ca nu si ultimul. Probabil varsta,responsabilitatile ,confortul ,incep sa isi zica cuvantul si parca se raresc iesirile astea.

Cred ca  adv. presupune sa te ratacesti macar odata pe tura Desi desenasem traseele . gpx acasa si acolo unde nu mai avem nimc pe harta am folosit maps ,  deci eram destul de sigur ca va merge bine. Se pare ca la fata locului era altfel decat ma asteptam. Asa ca ne -am ratacit prin padure ,ajutati de covorul de frunze cat si de faptul ca apareau mai multe variante decat credeam .

Pana la urma am urmat o poteca/ drum de atv prin padure (la sugestia lui Mark )si de acolo de unde avea sa ne lase poteca urma sa ne gasim drumul spre viaduct si tunel , ca ptr. ele venisem. Bine, planul era mai amplu .Dar...

Oricum ideea de a urma poteca a fost foarte inspirata, a fost cea mai faina bucata chiar daca a fost provocatoare ptr. nivelul meu. It is what it is :))

Poteca ne-a scos intr-un forestier bun care ne a dus pe deasupra tunelului inundat dar care avea sa ne duca la inca o bucata scurta dar provocatoare la vale. Punct l care am facut schimb de motociclete cu Mark care sta mult mai bine la capitolul skills. Apropo eram 3 , doi cu T7 si un Kawasaki 250de prin 93 ''94 .

Dupa cateva minute destul de intense am trecut si de zona asta ,grea, si am plecat pe un forestier si dupa cateva zeci  de minute am ajuns la viaduct. Traversarea nu a fost chiar floare la ureche tinand cont ca eram pe un pod la 40 m peste un sat , pavat cu piatra de cale ferata (care nu e o cale de rulare ideala )si dupa a urmat tunelul de vreo 1,3 km (macar nu mai eram in aer)dar la fel de ...interesant . Trecuti pe partea cealalta am constatat ca deja era 4 si ceva asa ca ma purces sa cautam un magazin cu bere ,etc. Dupa cumparaturi ne am gasit si loc de campare, intr-o padure de salcam pe langa raul Topolog, unde urma sa ne edificam corturile. Am facut si un foc asa cum ii sta bine unei iesiri de genul asta si totul era complet .

Iesirea asta mi-a reincarcat "bateriile" ptr .2 saptamani. 

https://www.youtube.com/watch?v=tpCj2FTRtDw&t=27s

Pacat de versantul din stanga cascadei, a fost lasat golas in urma unei furtuni...

...si cateva poze - pe drum nu am facut efectiv NICI o poza, 0, niciuna...

O combinatie interesanta intre restaurant si sfinti, barci, teme de-astea legate de mare:

Ori reglam cu scule profesionale ori nu mai reglam!

Care este cea mai "buna" gluma pe care ai facut-o la o tura? Idei pentru la anul, nu de alta :)))

Am pus in video o gramada de animatii si telemetria ca sa va faceti o idee mai exacta a traseului.

Intrebare intrebatoare: cum vi se pare telemetria din video? Aici am pus harta, profilul de altitudine si viteza, este ok, ocupa prea mult spatiu, ati vrea sa fie alte date? 

In timpul primului razboi mondial aici au avut loc lupte sangeroase, dovada fiind cimitirul eroilor din varful pasului.

Denumirea este data de tablitele care erau aplicate pe butoaiele comerciantilor, dupa ce erau verificate si care tranzitau in Evul Mediu prin aceasta trecatoare cu rol de vama.

Drumul pleaca din localitatea Slon si este un drum forestier, de pamant, care in conditii normale, daca este uscat se poate face fara probleme cu orice tip de motocicleta Adv.

Noi nu am reusit sa ajungem in varf, deoarece noroaiele si mai ales zapada ne-au impiedicat cand mai aveam in jur de 5 km pana pe platou.

Peisajul este superb, cu siguranta trebuie incercat din nou in vara....

https://youtu.be/V0pPDv32pAU

https://youtu.be/wONQzOtggXU

https://youtu.be/8N265CkofPo

https://youtu.be/ytyix1o7jL0

...Famous last words...

Dar s-o luam cu inceputul.

Agregatul, mandru barzaune, pe cat de mic, pe-atat de dornic de aventura:

Nu trece de 40 la ora decat in picaj, dar sunt cei mai dragalasi 40 de km pe care ii poti face intr-o ora. Raspunde la numele de Bart. Daca-l saluti de pe doua roti mai mari esti persoana lui preferata de pe lume.

Gugustiucul, la fel de mandru, la fel de mic, la fel de dornic de aventura:

Nu trece de 7 la ora nici in cea mai buna zi, si apoi isi da sufletul oricum. A match made in heaven.

Reguli. Pentru ca radem, glumim, dar nu parasim incinta, toata distractia trebuie sa se desfasoare pe drumuri secundare (recte nu aglomerate si de viteze orbitoare), iar SPOT-ul e pornit constant, cu location tracking si date de contact de urgenta completate. Cum viata e complexa si are multe aspecte, ocazional a trebuit sa ies si in DN-uri pe portiuni scurte(ish), unde efectiv nu aveam alternativa din punctul A in punctul B. Nu a fost distractiv, dar gugustiucul traieste. Trusa de scule cu tot ce ar fi util la drum lung si m-as descurca (realist) sa folosesc singura, si ura si la gara!

Planul! Undeva pe la 1000km in fix o saptamana la sfarsit de iulie, cu plecare direct de la una bucata sindrofie la Maneciu (pentru ca nicio poveste buna nu a inceput cu o salata, am I right?), luat vitejeste in sus, bananait o vreme prin tara gulasului, urcat si coborat iar niste munti pe unde s-o putea, si intors acasica, pe langa Bucuresti. Bene, poate nu-i chiar turul tarii, dar jur ca de la inaltimea asta asa se simte.

Pai, si-am incalecat pe-o sa...

Ziua 1: Maneciu – Sf. Gheorghe

Trezita de la prima ora si plina de elanul specific omului care habar n-are in ce se baga, dar abia asteapta sa ajunga acolo, si eu si Bart ne infulecam repede fiecare mic dejunul campionilor (eu la hotel, el la pompa), si purcedem la drum. Distractia incepe destul de repede, cu o bariera peste barajul Maneciu (ciocu’ mic, sunt practic bicicleta, cat de rau pot sa se supere pe mine?), si apoi o urcare destul de voiniceasca prin pietre. Coafura rezista.

Rezista in mod miraculos si cracii pantalonilor...

Si cam asa se scurge prima zi, pietroi dupa pietroi, nor de praf dupa nor de praf, si senzatia din ce in ce mai insinuanta ca o sa-mi placa la nebunie plimbarea asta.

Ajung la pensiunea din Sf. Gheorghe, il cazez pe Bart langa un Tracer tantos, imi suprim un horcait de ras la alaturarea dintre ei doi, dau jos doua kile de praf, ma fac prezentabila in societate, si ies ca o lady ce ma aflu la un gulas si-o plimbare prin parc.

Nu-i un oras rau cu care sa-ti incepi periplul...

Ziua 2: Sf. Gheorghe – Miercurea-Ciuc

Dimineata il rup pe Bart de langa noul lui prieten mai inalt, mai rapid si mai motor, si ne continuam odiseea DJ-urilor, DC-urilor, si ulitelor patriei, in acelasi amuzant zig-zag.

Distractia se termina totusi pe la jumatea traseului zilei, cand muntii nu-mi mai dau de ales, asa ca zig-zagul meu distractiv devine o linie dreapta pe un drum mic si neimportant, cunoscut amicilor ca DN12.

Ma pregatesc sufleteste, bag coatele si genunchii la cutie, ma infig in acceleratie (nu ca ar conta), si incep cei 12km de fuga intre Micfalau si Baile Tusnad. Bart gafaie, masinile zboara pe langa, si eu ma simt ca un gandac intr-un mosh pit.

Dar kilometrii trec, si ma vad cu bine la acea minunata stanga din Baile Tusnad, de unde pot iesi pe un forestier care merge paralel cu DN-ul, pe partea cealalta a Oltului.

...

<Poza pe care n-am avut inspiratia sa o fac>

...

Exceptand faptul ca forestierul meu incepe cu o panta retardata si foarte noroioasa, pe care nu cred ca o pot urca nici cu piciorul, d-apai cu nouaj’ de kile de fier propulsate de juma de cal putere. Imi ingan in minte un “reconfigurarea traseului” tafnos si ma intorc cu coada intre picioare la DN12. Jur ca pot sa aud asfaltul cum rade de mine. Nu stiu daca m-am obisnuit deja cu chestii de cateva ori mai mari zburand pe langa mine de cateva ori mai repede, sau sunt prea iritata de stanga imprejur ca sa ma mai impresioneze traficul, dar cert e ca trec instant si cei 10 km ramasi pana in Tusnad, unde imi iau la revedere de la DNeu. Pe bune de data asta. Sper. Poate.

Drumul se linisteste, peisajul se aplatizeaza, si ajung la vreo 12km de Miercurea-Ciuc, la una dintre cele mai frumoase cazari pe care le cunosc in tara.

Cu fix un an in urma, pe saua din spate, ajungeam pur intamplator, fara niciun plan si nicio cautare, la Kavalliera, o pensiune cu centru de echitatie aflata efectiv in camp, rupta de lume si de agitatie, care si-a luat locul meritoriu in lista noastra (a mea si a lui El Capitan, gugustiucul din fata) de refugii departe de lumea dezlantuita. Un an mai tarziu, stiind ca voi fi in zona, nici macar nu caut alta varianta de cazare. Iar pensiunea este aceeasi oaza pe care am gasit-o si atunci, gazda aceeasi Wonder Woman, si cainii aceeasi terapie cu blana.

Ziua 3: Miercurea-Ciuc – Racos

Daca ziua de ieri mi-a dat cu asfalt ceva mai mult decat as fi vrut, ei bine, azi am parte de offroad cat sa-mi iasa pe urechi. Dar nu chiar asa, de la inceput. Intai un pic de ceata molcoma de dimineata, doar asa, cat sa nu-mi para chiar atat de rau ca plec de aici.

Gata cafeluta? Bun, pai amu sa trecem la treaba...

Funsies!

Si uite asa se mai termina o zi, mai adun vreun kil de praf si noroi, si ajung la cazare cu un mare ranjet tamp pe fata.

Il parchez pe Bart ca o floare intre flori in curtea pensiunii...

...Si plec per pedes, intre doua ploi, sa vizionez complexul geologic si apoi cetatea.

Inapoi spre cazare ma acompaniaza prietenos, vorba cantecului, ale satului mari fete fara ghete...

Ziua 4: Racos – Albota

Dupa rodeo-ul de ieri, drumul de azi e de-a dreptul banal. Lung, plat, asfaltat, si prin sate. Moartea pasiunii. II dau blana (loool... altii dau “blana” mai repede la pedale...) o buna parte din zi, oprind doar pentru esentiale. Nici macar n-am la ce sa scot aparatul din rucsac. Dar nu conteaza asta. De ce? Pentru ca ziua de azi nu e despre offroad sau viraje sau floricele. Ziua de azi este despre o foame. O foame launtrica si inexorabila, care poate fi stinsa cu un singur lucru, spre care marsaluiesc lacoma.

That’s right, bitches, pastrav in fulgi à la Albota!

Cu burta plina si cu o privire mai zen asupra existentei, ma plimb incet si regal pe “mosia” complexului, cu un aer satisfacut, de zici ca ar fi a mea. Ce face pastravul din oameni!

Mai trec o data pe la Bart sa-i spun somnic pufos, arunc un ochi pe la stele, si bag cornu-n perna. Zi mare maine. Pam pam...

Ziua 5: Albota – Transfagarasan – Curtea de Arges

Pai se putea? Sa-l plimbe Mamita pe Bart atata amar de drum si sa nu-l duca si la TFeu?

Ridic ancora de la Albota la sapte trecute fix, nici prea prea, nici foarte foarte, cat sa fie inca gol drumul, dar nu atat de gol incat sa trezesc vreun urs adormit, in intelepciunea lui, in mijlocul drumului, asteptandu-si biscuitii de dimineata. Incep urcarea cu ceva emotii, parca deja ma vedeam impingandu-l pe Bart la deal dupa metoda Flintstones, dar capat incredere vazand ca mititelul urca mai ceva ca un magarus dupa morcov. The little engine that could! Iar restul e poveste...

Ajung la Vidraru, si cum e inca devreme, il indes pe Bart intr-un colt de parcare, ma agat de un porumb fiert, ma cocot turceste pe sa cu spatele la ghidon (surprinzator de comod cand ai bagaje pe toate partile), si ma simt ca un troll mic si invizibil rumegandu-mi porumbul si ranjind (unilateral) la stolurile de motoare mari si lucioase care defileaza dintr-o parte in alta.

E inca devreme cand imi termin tacticos ultimul bob, si cum nu prea am chef de lungul si plictisitorul drum pe asfalt pana-n Curtea de Arges, trec prin celalalt tunel, tin drumul pietruit pana la cascada Calugarita, si apoi o iau pe si mai lungul, dar mai distractivul drum forestier spre Salatrucu, sa nu termine Bart excursia vietii lui fara sa fi bifat si oleaca de TET.

Ma cazez undeva pe langa Curtea de Arges, dau jos inca un kil de jeg (al catalea?), ma fac din nou prezentabila in societate, si... nu mai ies nicaieri, ma rostogolesc in pat si adorm instant.

Ziua 6 & 7: Curtea de Arges – Valea Doftanei – Home Sweet Home

Ma trezesc si plec la drum cu o senzatie dulce-amaruie care-mi spune ca asta a fost distractia, acum merem acasa. A fost greu, a fost frumos, a fost retardat pe alocuri, a fost distractiv cam tot timpul, dar “a fost”. Incerc sa alung sentimentul si sa ma bucur de ultimele doua zile. Si n-au fost doua zile rele.

Planul initial era sa ma cazez undeva pe langa Breaza, dar cine sunt eu sa refuz o oferta impromptu de adapostire si indopare materne, asa ca mai lungesc un pic drumul (o, nu... ma voi sacrifica...) si dau un ocol pana-n Valea Doftanei, unde zac o noapte ca-n puf, in mrejele ispititoare ale bucatariei moldovenesti, cu serpentinele de deasupra barajului Paltinu in rolul ciresei de pe tort.

And then there were none...

Si ajunseram acasa.