Sari la conținut

Caută în comunitate

Afișez rezultate pentru tagurile 'Lamayuru'

  • Caută după taguri

    Tastează taguri separate prin virgulă.
  • Caută după Autor

Tip conținut


Forumuri

  • SMAEB - Salonul de Motociclete, Accesorii si Echipamente, Bucuresti
    • SMAEB 2003 - 2023
  • Actiuni caritabile si de sustinere
    • Actiuni caritabile si de sustinere
    • In memoriam
  • Poze & Filme
    • Poze & Filme din ROMANIA
    • Poze & Filme din STRAINATATE
    • Poze & Filme - Arhive 2005 - 2013
  • Competitii Nationale si Internationale
    • TRACKDAYS
    • Competitii Nationale
    • Competitii Internationale
  • Comunitati Moto Regionale
    • DIASPORA
    • MARAMURES si TRANSILVANIA
    • CRISANA si BANAT
    • MOLDOVA si BUCOVINA
    • OLTENIA, MUNTENIA si DOBROGEA
    • BUCURESTI si zona limitrofa
  • Motociclist in Romania
    • Discutii generale
    • Motociclisti, in fiecare zi
    • Incepatori
    • MotoVeteranii
    • Fete motocicliste
    • Motociclisti in timpul liber
    • Social si Politica
  • Motociclism in Romania
    • Campanii anti-accidente
    • Accidente
    • Intalniri moto in Romania
    • Evenimente, excursii
    • Legislatie, acte, vama
    • BARURI MOTO si alte locuri de socializare
  • Totul despre motociclete
    • Motocicleta mea
    • Service si intretinere curenta
    • Totul despre motocicletele electrice
    • Totul despre motocicletele de strada
    • Totul despre motocicletele A1 (125cc)
    • Totul despre motocicletele chopper/custom/oldtimer & socialiste
    • Totul despre motocicletele de enduro touring & adventure
    • Totul despre motocicletele offroad
    • Totul despre scutere si maxiscutere
    • Alte mijloace de transport
  • Totul despre Echipamente si Accesorii Moto
    • Discutii Generale
    • Casti
    • Echipamente din piele
    • Echipamente din material textil
    • Incaltaminte
    • Manusi
    • Accesorii after-market pentru motociclete
    • Do It Yourself - componente si accesorii
  • Bursa
    • BIKESHOP.ro - Bursa de motociclete din Romania
    • LOCURI DE MUNCA - cereri si oferte
    • Vanzari
    • Cumparari
    • Servicii
    • Oferte de service in Romania
    • BURSE LOCALE
  • Mass-media
    • Stiri, reportaje si articole
    • Reviste moto din trecut
  • Magyar, English, Deutsch
    • MOTOCICLISM.ro magyarul beszélő motorkerékpárosoknak
    • MOTOCICLISM.ro for English-speaking bikers
    • MOTOCICLISM.ro für deutschsprachige Biker
  • ARHIVAT: Casa de Avocatura COLTUC

Găsește rezultate în...

Găsește rezultate care conțin...


Cată creare

  • Început

    Final


Ultima actualizare

  • Început

    Final


Filtrează după numărul de...

Înregistrat

  • Început

    Final


Grup


Website URL


Yahoo


Skype


Locatie


Carnet moto din


Motocicleta


Numar Moto


Club


Motociclete detinute


Alte vehicule


Interests

  1. Acum aproape doua decenii, într-un bar obscur de pe Piezisa, pe vremea când simbolistica prima în fața valorii, am primit un cadou care avea să mă urmărească multă vreme: National Geographic, editia aniversară 50 de ani de la cucerirea Everestului. Un poster mare cu Himalaya, care însoțea revista, a ajuns să troneze ani de zile pe peretele din livingul modestiei noastre chirii. Iar aproape la fiecare escapadă bahică când ne cădeau ochii pe el, ne imaginam că vom ajunge într-o buna zi alpiniști de altitudine în acele locuri. Erau vremurile alea când muntele era totul. Tot ce părea ca nu își găsește sensul în viața cotidiană, acolo sus se limpezea. Nu cauți sofisme în ascensiune, pentru că răspunsul era unu cât se poate de simplu, și deja îl dăduse George Mallory prin 1922: because is there! Cu timpul însă, viața m-a împins tot mai departe stânca, iar “acoperișul lumii “ din posterul meu, devenise doar o memorie îndepărtată. Asta până în urmă cu un an, când un apel din partea vechiului meu amic, Marinel, avea să fie fitilul unei nesperate aventuri. - Salut. Uite, m-am gandit la o tură în India cu motocicleta. Nu te interesează? - Ce vorbești tu acolo măi flăcău ?!? India.... aia de lângă China? - Aham! Mai exact în nord, prin Himalaya. Include câțiva dintre cei mai înalți pași din lume, motoare se închiriază de acolo, hai la o bere și-ți explic…. Evident că la o asemenea propunere, n-o să găsești în veci răspunsurile potrivite în sacul rațiunii. Când nu mai ești demult adolescent lipsit de griji, ai de crescut doi copii, un job cu număr limitat al zilelor de concediu (mereu insuficiente) și în general o viata tihnită, mai că-ți vine să îți asculți părinții : da ce te mâncă’n poponeata, mă ?!? Astfel, în câteva luni, ceea ce părea un vis aievea, începe să prindă cheag. Cu o revistă nemțească de motociclism în mână, G-maps, zeci de ore de căutări pe net, lucrurile se decantează treptat, și la începutul lui 2019 avem un plan solid. Partea asta cu logica, îmi place cam la fel de mult ca împachetatul cortului dimineața, dar am început să mă raportez la ea ca la o formă de sport. Antrenamentul greu, face competiția mai ușoară. Primul pas concret în demersul nostru, sunt biletele de avion, luate prin ianuarie ca să fim siguri că nu ne răzgândim. În martie însă suntem nevoiti să le schimbam, că Ministerul Învățământului (clasic), modifică datele anului școlar. Abrambureală cu Abramburica, și 250 de coco pleacă înspre bunăstarea Turkish Airways. Pasul doi sunt negocierile cu agențiile de turism din Delhi. N-am mai fost niciodata cu agenție și nu mă încântă deloc ideea, dar avem nevoie de ei pentru vize. Greu tare cu indieni ăștia. Se joaca cu prețurile ca la flipere, iar sumele solicitate te fac îți pară o tura prin Elvetia sau Norvegia un chilipir de neratat. Din păcate nu suntem niciunul bugetari, așa că nu ne tare permitem să accesam complet ofertele propuse. Călătoria noastră fiind structurată în două parți, decidem să ne ocupăm singuri de partea cu Himalaya și mergem cu o agenție în Triunghiul de Aur. Așa ne reducem serios cheltuielile, iar șansele pentru o aventură pe cinste, cresc simțitor. Ultimul pas sunt vizele. Deși formularul e destul de stufos, cu un pic de atenție se obțin relativ ușor. Cred că marea nostra sansă e că nu suntem pakistanezi. Pare a fi singura condiție eliminatorie… Toate bune și frumoase, până cu trei săptămâni înainte de decolare, când guvernul Modi decide schimbarea statutului provinciei autonome Kashmir. E declarata parte integranta a Indiei, sunt trimiși încă 80000 de militari în zonă, se declara stare de necesitate și nimeni nu mai intră și nu mai iese din regiune. Cum noi avem ca zonă de acțiune mai mult partea de la granița cu China (cu care până în 2020 nu s-au mai războit de aproape 60 de ani), iar revoltele sunt la granița cu Pakistanul, mai tragem ceva speranțe ca vom putea pleca. Astfel inițiem un ping-pong de mailuri cu ambasade, ministere și diverse agenții guvernamentale, dar veștile proaste se țin lanț. Aventura noastră motociclistică atârnă de un fir subțire de ață, iar abia cu câteva zile înainte de plecare primim un mesaj pozitiv de la o agentie guvernamentală indiană din Paris. Paris?!? Cum a ajuns Franța în povestea ăsta, e încă un mister și pentru mine, dar mesajul e cel care îl așteptam: Ladakhul e deschis turismului. Așa că în dimineața zilei de 25 august, căștile stau cuminți în cală, așteptând să fie umplute cu praf himalayan. Avem o escală de 8 ceasuri la Istanbul. 8 ceasuri de plictis total în imensul terminal al noului aeroport. După un zbor de 7 ore, urmează Delhi. Trecem cu bine de confirmarea vizelor, ultimul pas care îți mai poate da ceva palpitații, iar apoi ieșim din aeroportul Indira Gandhi pe la 5 dimineața. După câțiva pași simt cum mi se inmoaie genunchii. Aerul e mai viciat ca o zdreanță de pe centură. Un amalgam sufocant de smog, mirosuri dubioase, căldură și umezeală, ce te fac să vomiți instant. Oricat ai citit despre țara asta, și presupui că totul va fi sub un relativ control, mereu vei fi nepregătit. India ne plesnește mai ceva ca Arturo Gatti pe Moșu Doroftei. La poarta 5 ne așteaptă Bilal, agentul cu care ne-am înțeles pentru a doua săptămâna. Poartă după el o tăblița cu“Welcome Mr Andrei”. Ca-n filme! Ne înghesuim 5 inși într-un Suzuki Swift (că Bilal și-a adus șofer) și îi dăm bice către hotel. La ce portbagaj generos are un Swift, suntem satisfacuti ca ne-a încăput un troler. Pe celelalte două le invităm cu noi în mașină. Sunt curios ce o fi fost în mintea ăstora, când a venit cu un Swift la aeroport, după 3 inși ce urmează să stea aici vreo 2 săptămâni? Dar asta e. Când ești în India, călătorești ca indienii. Avem escala de o zi în capitală, și după ce scăpăm de formalitățile cu cazarea, mergem să vizitam Red Fort. Suntem la mai puțin de 6 km de centru, așa că o luăm la picior. În mai puțin de o jumătate de oră concluzionăm că mersul pe jos nu e o opțiune fezabilă în Delhi. La 35 de grade, e o cursă cu obstacole printre mașini, mizerie, animale, ricșe și oameni. Mulți, mulți oameni! Știi senzația când ești în fața scenei la un mega concert, și trebuie să ajungi in spate la o budă? Cam asa decurg lucrurile... După ce negociem dur un tuk-tuk de la vreo 5 la 4 lei, experimentăm cum se conduce când te doare fix în nada curului de viață. Am mai văzut eu haos rutier la viața mea, dar ăsta îmi depășește total puterea de înțelegere. Până la destinație mă concentrez temeinic să îmi țin mâinile în interiorul cuștii de fier, asta după ce un alt tuk tuk s-a frecat fără nici o jenă de noi. Deși la intrare în Red Fort coada e infinita, instant se lipește de noi un binevoitor dispus să ne salte înauntru. Se recomanda ca fiind un fel de ghid, iar pentru modesta sumă de 600 de rupii, ne explică cum stă treaba cu fortăreața asta. Ulterior am vazut că mai la toate obiectivele turistice importante din India, străinii au prioritate, evident, pentru suma potrivită. În cazul de față, e biletul pentru cetățenii indieni X 12. Chilipir curat. Incepem turul, dar omul nostru în loc sa ne prezinte una din minunile arhitecturii mughale, miroase grasa din mine și mă tot toacă cu sfaturi de nutriție: dimineața bagi vreo trei migdale, la amiaza două nuci, seară un pahar de apă cu șofrănel, iar înainte de culcare mai miroși un pic de curcuma, ca să fi sigur că te-ai ghiftuit. Asta da viață de huzur! Evident, planul ăsta alimentar hipercaloric al companionului nostru, ajută la memorie, concentrare, energie, virilitate și nu in ultimul rand la acuitate vizuală. Să fiu a dracu' de nu l-am crezut, până în clipa când si-a pus ochelarii aia cu ditamai dioptrii, ca nu vedea sa citeasca la 5 metri! Cât de atractivă e culoarea pielii noastre pentru localnici. Suntem într-una abordați pentru selfie – uri, atinși, întrebați de tot soiul de bazaconii. Între timp, cerul se acoperă de nori negrii, dar toți cu care schimbam vreo doua vorbe, ține să ne asigure că musonul e gata. Și pe ăștia i-aș fi crezut dacă în 10 minute nu eram ud și în chiloți. Râuri de jeg ne spală acum gleznele, și nici un tuk tuk nu stie drumul către hotel. Nu ma miră. Intr-un oraș de 30 milioane de locuitori, chiar trebuie să fi meseriaș să cunoști toate hotelurile. Noroc că mai dai de câte un taxi cu navigație, iar Uber-ul merge chiar decent. Cum hotelului nostru nu ne-a convins azi dimineață cu micul dejunul vegetarian, luăm cina la un restaurant din apropiere. Karim’s se laudă ca fiind unul din cele mai bune restaurante din Asia (conform Time Magazin). O afirmație mai mult decât îndrăzneață la cum arată, dar odată ce sosește comanda.... hmmmm.... mă pot șterge la dos cu scepticismul meu. Câteva îmbucături sunt suficiente să mă convingă că articolele apărute în BBC Word Guide sau National Geographic despre mica afacere aflată la a patra generație de bucătari, nu sunt deloc subiective. Picant de faci ca trenul în gară, dar aromele, textura, culorile, sunt sublime. Totul la prețuri corecte, iar în plus, a fost singurul restaurant din toată călătoria unde am putut plăti cu cardul. Prima zi a trecut. Ne retragem satisfăcuți la somn, dar n-avem noroc. Delhi nu doarme, iar toti ăia ce au minim un claxon, țin morțiș să îmi amintească asta.
×
×
  • Creează nouă...