Sari la conținut

Bercenarii

tilik
 Share

Postări Recomandate

Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene se va sărbători, în acest an, printr-o
serie de manifestări care se vor desfăşura după următorul program:
- 17 - 22 iulie, expoziţia omagială "Centenarul Aeronauticii Militare", Palatul
Cercului Militar Naţional, Galeria Artelor;
- Vineri, 19 iulie, orele 10.00-11.00, Ziua Porţilor Deschise la Muzeul Naţional al
Aviaţiei;
- Sâmbătă, 20 iulie, ora 11.00, ceremonie militară şi religioasă cu depuneri de
coroane de flori, la Monumentul Eroilor Aerului din Piaţa Aviatorilor; orele
12.00-14.00, Ziua Porţilor Deschise la Flotila 90 Transport Aerian Otopeni "Gheorghe
Bănciulescu", zboruri demonstrative, expoziţie aeronave, tombolă având ca premii
zboruri de agrement pentru public;
- Duminică, 21 iulie, orele 11.00-14.00, Ziua Porţilor Deschise la Flotila 71
Aeriană Câmpia Turzii "General Emanoil Ionescu", zboruri demonstrative cu aeronave
civile şi militare, exerciţii aeriene tactice cu MiG-21 LanceR şi IAR-330, lansări
paraşutişti, expoziţie aeronave.
Accesul publicului la aceste activităţi este liber.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • Răspunsuri 5,6k
  • Created
  • Ultimul Răspuns

Top Posters In This Topic

Top Posters In This Topic

Posted Images

Dezbatem la ora 19:00

Dezbatem la ora 19:00

Sper ca nu dezbat singur.........nu de alta dar eu cu mine nu prea ma inteleg :))

Editat de Raul80
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Iar am uitat...

Am trecut pe la 8.30 .... Fulger

În drum spre casă.

Am statorul budist de anul trecut.

Încarc bateria aproape zilnic.

Merg cu farul stins.

Etc....

Riscul tau....tu stii cat de rezistent e CDI-ul tau.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Stimati bercenari, eu nu mai pot sa va insotesc la plimbari deoarece am gasit o oferta uimitoare si n-am putut sa ma abtin:

Am facut un schimb:

bicla2.gif

Am vandut motocicleta azi!

Scap de belele cu sanatatea si ne revedem motorizati, in curand...

Pana atunci insa ... "e si utila, e si cocheta" :crack:

Bafta! pentru a gasi o moto buna.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Cel mai probabil imi voi lua un super moto, pentru moment; ti-am zis ca, de mult imi face cu ochiu DRZ 400S-ul ala.

Tre' sa remediez insa treaba cu sanatatea.

Imi trebuie ceva mic si usor pentru mici iesiri inevitabile prin oras. (si NU, nu-mi iau scuter :crack: )

Ideea e sa nu ma lovesc cu burta / boilerul in rezervor ca e nasoala treaba... plus ca n-am voie sa ridic...

Editat de Kosh
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Mane, daca chiar ai probleme cu sanatatea MARI, mai bine pui burta pe legislatie nu pe rezervor si dai de B. Tu conduci formidabil motorul, dar daca la hazard mai pui si o problema de sanatate ...... desi cind ai microbul in singe, este mult mai greu sa renunti. Iti doresc multa, dar multa sanatate.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Nu renunt la moto.

Dupa 6 luni voi fi recuperat complet, asa ca nu-i bai.

:peace:

Ce am scris a fost si sub influenta faptului ca tocmai mi-a taiat calea un bosiman prin Corbeanca ..... a fost cit pe ce.

Editat de Contabil
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Nu renunt la moto.

Dupa 6 luni voi fi recuperat complet, asa ca nu-i bai.

salutare,

si eu am zis ca scap de problemele medicale, ceea ce nu s-a intamplat, si am fost nevoit sa vand tot :((.

asa ca mare grija cu recuperarea ca nu este de joaca.

P.S. MI-A MAI RAMAS CAGULA :))))))))))))0

Stimati bercenari, eu nu mai pot sa va insotesc la plimbari deoarece am gasit o oferta uimitoare si n-am putut sa ma abtin:

Am facut un schimb:

bicla2.gif

Am vandut motocicleta azi!

Scap de belele cu sanatatea si ne revedem motorizati, in curand...

Pana atunci insa ... "e si utila, e si cocheta" :crack:

cred ca asta este ultima varianta la care mai putem apela pe 2 roti.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Nu tomitza, la mine treaba-i relativ simpla. O simpla operatie de hernie ombilicala care, desi ar mai suporta o amanare, am gasit o "super oferta" la Spitalul Cantacuzino: medicul mi-e client. In trei zile sunt acasa, avand in vedere ca ma duc de buna voie si nu ma aduce salvarea. Buba e ca dupa operatie n-am voie sa fac nici cel mai mic efort si cu moto in parcare, tentatia e mare. 6 luni tre' sa stau calm cu efortul si cu loviturile la burta cauzate de franarile pe moto.

PS: nici cu bicicleta nu am voie ;)

Sanatate multa si Bafta cu noua 'motorizare'
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

ma bucur ca unii oameni isi cauta sanatatea... nu mai sta pe ganduri... si eu am un coleg de servici care a ramas intepenit cand sa se urce la volan sa mearga cu masina... a avut noroc ca nu i s-a intamplat in mers... dumnezeu a tinut cu el.... dar de fiecare data s-a reintors la munca fara sa faca nimic in privinta asta...

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Vizitator
Răspunde la acest topic...

×   Alipit ca text avansat.   Restituie formatare

  Doar 75 emoji sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.

 Share

  • Navigare recentă   0 membri

    Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.

MOTOCICLISM.ro
Grup Facebook: +36000 membri
Înscrie-te în grup
Discutii despre motociclism pe Facebook
 
BIKESHOP.ro
Grup Facebook: +18000 membri
Înscrie-te în grup
Anunturi de vanzare - cumparare pe Facebook.

×
×
  • Creează nouă...