Jump to content

Recommended Posts

nu sunt o scriitoare inraita, dar am "pictat" si eu acum ceva timp cateva poezii...majoritatea de dragoste, de suflet, de viatza, de moarte.....singurele momente in care am scris au fost cele in care eram trista...si mana mergea singura :kali: am renuntzat la poeziile mele din cauza lipsei timpului si din cea a stresului cotidian....serviciul imi mananca trei sferturi din viatza..:kali:....am citit cu interes TOT ceea ce ati scris voi aici si trebuie sa va spun ca mi-a lasat un gust de...."as mai vrea un kil" :kali:) tineti-o tot asa pentru ca aveti talent si ar fi pacat sa se iroseasca....pana la urma totzi avem cate un talent in noi...unii l-au descoperit,altii sunt pe drumul cel bun...dar din pacate multi nu il descopera niciodata....prietenul meu picta superb inainte insa acum nu vrea sa mai puna mana pe pensula...motivele? multiple : moto care ii mananca tot timpul :nono:, serviciu si,mai nou, cica eu :kali:)...glumeam...cred ca in principiu a renuntzat la asta pt ca multi retardatzi considera arta o rusine....e aberant....felicitari dragilor....:kali: sper sa mai postatzi cate ceva :nono:

Link to post
Share on other sites
  • Replies 97
  • Created
  • Last Reply

Top Posters In This Topic

Stres, felicitari deocamdata esti cea mai tare, recunosc. Da-i bataie esti pe drumul cel bun! Acum si de la mine continuarea.

--Tu nu poti sa-ti tii gura niciodata?

--Iarta-ma Louie nu am stiut ce v-a iesi.

--Le-ai atras atentia asupra ta idiotilor astora, care atat asteptau. De acum trebuie sa fim cu ochii in patru, iar de iertat cred ca numai D-zeu este in masura sa o mai faca.

--Regret Louie.

Am luat-o in brate, tremura ca o frunza toamna in bataia vantului. Ii simteam caldura trupului, sanii ii tresaltau pe sub bluzita decoltata, frematau pe pieptul meu, simteam ca mi se taie respiratia.

--Hai frate lasa scenele de amor si hai sa o taiem de aici. Unde pleci ?

--Dupa ce o las pe fata in Lake City, ma indrept spre Big mountain, unde am de livrat un transport de electronice pentru armata.

--Pazeste-ti pielea, drum bun prietene.

Am luat-o pe Angie de mana,si ne-am indreptat spre camion. Il incarcasera deja. Ne-am urcat si am sters-o.

--Conduci de mult?

--De cand ma stiu. Prima masina un coupe second hand mi-a luat-o tata din banii doamnei Celia

--Ce amestec are cucoana aici?

--Pai are... ca batranul ii facea plinul.

--A fost soferul ei?

--Cred ca si asa se poate spune...

--Doar nu...?

--Ba da regulat, cand barbasu pleca cu afaceri.

Sotul ei era mai batran, il orbisera banii, nu stia decat de afaceri, nu se gandea decat cum sa-i inmulteasca. Dar ea era mai realista nu era de piatra, era cu picioarele pe pamant dorea sa isi traiasca viata. Batranul a vazut bresa, era mare gagicar si a patruns in forta. Oricum nu pleca nicaieri fara el, il rugase seful sa o insoteasca peste tot, era cam gelos.

-- Si nenorocitul de tactu se culca cu ea?

--Din cand in cand.

--Dar mama ta?

--Mama a fugit cu un marinar cand aveam 18 ani, nu mai stiu nimic de ea, doar din cand in cand mai da cate un telefon si imi cere bai, nu a ajuns prea bine.

--Cred ca tatal tau a suferit mult!?

--Da, in bratele madamei.

--Si tu ce ai facut?

--Am reparat motoare, poate zeci de motoare, fel de fel, mi-am umplut timpul cu ele. Nu cred ca mai au secrete pentru mine.

--La femei te pricepi la fel de bine?

--Pune-ma la incercare si vei vedea.

--Toate la timpul lor.

--Angie eu sunt o fire practica.

--Te cred si eu, ca taicatau.

--Odiheasca-se in pace, Amin. Angie as vrea sa-ti spun ca Fred este un nenorocit, imi da cele mai grele si prost platite curse. Nu am nimic personal cu el, dar ar putea sa fie si el mai dragut.

--Nu stiam ca iti plac barbatii!?

--Nu la asta ma refeream ci la cursele pe care mi le da. El face planificarea.

--Eu cred ca ar fi trebuit sa-i fii recunoscator.

--Te cred si eu.

Trecusem de zona mlastinoasa din George town si ne apropiam de Coast Castle o zona impadurita si deluroasa. Se lasase liniste in masina, fiecare cu gandurile lui... M-am concentrat pe sofat dar nu ma puteam abtine, sa nu scap din cand in cand o privire spre Angie.

--Stii... ma duc la bunica, nu am mai fost de mult timp. Am copilarit acolo, ma duceam in toate vacantele. Bunicii ma iubesc mult, sunt singura lor nepoata.

--Pacat, ar fi fost mai bine sa aibe mai multe nepotele asa dragute ca si tine.

--Multumesc, te dai la mine!?

--Nu, e purul adevar.

Monstrul meu de 20 de tone, manca asfaltul cu repeziciune. Aveam mania vitezei, mi-am aruncat ochii pe vitezometru, aveam 150 de mile pe ora. Ar fi trebuit sa mai reduc viteza, ajungeam prea repede in Lake City si Angie m-ar fi parasit. In mod normal in 20 de ore am fi ajuns. Un gand imi incolti in minte, sa fac un ocol la un moment dat, sa mai trag de timp. Nu mai saturam sa o privesc cu coada ochiului. Scenariu dupa scenariu, care mai de care mai fantezist imi incoltea in mine. De fiecare data, eram deasupra lui Angie. Nu mai atinsesem o femeie de o luna. Am fost prea suparat si nu ma dadeam la orisicine. Imi plac femeile cu stil, mai asezate, nu cele din parcari sau cele intalnite prin baruri. Am condus asa pana seara la apus, apoi am decis sa dormim la Canion Hotel, un mic hotel pe marginea drumului, la poalele muntilor. Am luat o camera cu 20 &, o camera cu doua paturi si cu dus si am inceput sa ne certam pe paturi, care unde doarme?

--Angie daca nu te superi, il iau pe cel de la geam. Imi place sa privesc rasaritul din pat dimineata, cand ma trezesc..

--Normal tu faci regulile, esti puternic si pe deasupra ai platit si camera, dar o sa iti inapoiez cei 10 & partea mea.

--Ti-l cedez tie daca imi dai un pupic.

--Iti dau un pupic cu pompa de la toaleta, daca vrei.

--O fata asa de draguta, sa vorbeasca atat de urat?

Pot sa vorbesc si mai urat daca vreau, mai ales cand mi-e foame sa stii.

--Mai convins. Uite... facem un dus apoi mancam.

--Cum adica, eu sa fac un dus cu tine?

--Nu te preface ca nu ai inteles, fiecare separat.

--Nu am nimic cu tine, dar prefer sa-mi spal zonele intime singura, fara asistenta din partea ta.

--Esti pudica?

--Nu stiu nimic despre tine, pentru mine esti un strain si nu am practicat nudismul niciodata.

--Bine Angie, nu vreau sa te supar, am glumit.

--Da, dar putea sa-ti prinda bine.

--Faci bine?

--Fac pe dracu sa te ia. Si luand o perna de pe pat, arunca cu ea in mine. M-am dat lovit si cu un geamat m-am refugiat afara sa fumez o tigare si sa inspectez imprejurimile. Ar fi trebui sa imbrac un pulover, serile erau reci acolo la munte. In spatele hotelului curgea un parau, posibil sa fi avut si ceva peste. De jur imprejur, padure cat vedeai cu ochii. Firma albastra de neon a hotelului stralucea in noapte. Inca se mai vedeau cateva raze rosii, portocalii de soare la orizont deasupra copacilor, in rest liniste. Natura se pregatea de culcare. M-am asezat in poponeata pe un bolovan, gandindu-ma la ziua care a trecut. In afara faptului ca o cunoscusem pe Angie, nimic bun. Reusisem sa-mi fac dusmani din tampitii aia doi. Nu ei erau periculosi, ci banda lor de ticalosi. Nu traiau decat sa faca rau semenilor lor. Pe fruntea lor nu cursese niciodata o picatura de sudoare din munca. Niste lichele, cu care pana acum nu avusesem de a face. Mai trist era ca si Angie era amestecata in acest rahat cat toate zilele. M-am dus in parcare sa-mi verific camionul. totul parea a fi o.k. Oricum alarma ar fi sculat si ursul in barlog. Am activat-o aveam marfa in valore de 2 000 000 de &, calculatore, sisteme pt rachete balistice, ceva explozibili, pentru armata. Cand m-am intors Angie, terminase dusul si statea lungita in pat la televizor. M-am racorit si eu cu un dus, dupa care am plecat la masa.

 

 

Pentru azi ajunge. Va tin in suspans... data viitoare scena de dragoste.

Edited by fast_arrow
Link to post
Share on other sites

Motociclistul (partea a II-a)

 

Bogdan a mai crescut,s-a maturizat,murise CeauÂşescu Âşi,din moment ce avea acces la motocicletele de viteză fabricate în afara blocului comunist,s-a hotărât să le Âşi încerce. I-au plăcut atât de mult încât a vrut să participe la întreceri.

S-a mutat la BucureÂşti,cu tot cu Âşcoală,ca să găsească un antrenor,a investit într-o vitezană de ultimă generație,în echipament complet Âşi de calitate.

După un an de antrenamente,în care a ânvățat să pună genunchiul jos,în curbe,fără să cadă Âşi a reuÂşit să "scoată" timpi din ce în ce mai scurți,incredibil de scurți chiar Âşi pentru un campion,a participat la prima lui cursă.Începuse campionatul european de motogp.

-Vreau Âşi eu să particip,anunță Bogdan.

-Nu se poate,eÂşti prea tânăr,mormăie antrenorul,fără să fie prea atent la conversație.

-Cum să nu se poată?De un an de zile mă tot antrenez,ar cam fi timpul să se vadă rezultatele,zice Bogdan pe un ton revoltat.Eu pentru ce am muncit atât?Ca să pice fetele ca muÂştele,când mă văd?Atâta antrenament...cum să nu pot?oftă el.

Îi cam sărise țandăra.ÂŞi avea dreptate.Muncise atâta Âşi acum să nu i se dea voie să participe?Mai ales că era talentat Âşi îÂşi dorea din tot sufletul să ajungă campion internațional în motogp.Aici îÂşi exprima toate frustrările legate de motocross.Îl practicase în perioada comunistă Âşi era prea complicat,dacă nu chiar imposibil,să iasă din țară ca să participe la concursuri în străinătate

Abia acum antrenorul Âşi-a dat seama despre ce vorbea cu Bogdan.A crezut că vrea să urmărească întrecerea,nu să participe.

-Scuze,nu eram atent.Da,poți participa.Dar să Âştii că e greu.Vino puțin.De ce nu intră bujia

asta?schimbă el subiectul.

Bogdan era elevul lui favorit.Nimeni nu înțelesese atât de repede cum să ia o curbă cu viteză cât mai mare sau cum să treacă de o Âşicană fără să cadă sau să piardă timp prețios.Se ataÂşase de el Âşi gândul că vroia să participe la curse îl îngrijora.De aceea Âşi schimbase subiectul.Acolo era periculos.Putea să moară sau,mai rău,să rămână paralizat ori cu alte sechele.DeÂşi concura la clasa de 125 cmc, tot cu viteză mare se mergea.Pe circuit nu se aplicau regulile de pe stradă aÂşa că nu se mai limita puterea motoarelor la 11 kw.Se lăsa la 15-16 kw.

Lui Bogdan îi plăcea să se plimbe liniÂştit în cadrul unei pauze.Fără cască,doar cu vântul suflându-i în păr.Mergea încet,cu cel mult 50 la oră,de-aia nu-Âşi permitea să nu ia casca.Dar mersul extrem de rapid,întrecerile cu alți băieți de pe circuit le adora pur Âşi simplu.Îl făceau să se simtă bărbat Âşi atrăgea privirea fetelor din zonă.DeÂşi nu avea motocicletă din cauza fițelor,era încântat când o admira vreo fată Âşi,mai ales,îi era lăudat stilul agresiv de a merge.Nu îÂşi permitea să se ridice pe o roată fiindcă risca să îl întreacă adversarul.Dar tot îi plăcea când îl admirau fetele.Avea o vârstă Âşi el.

De lucrul ăsta se temea cel mai tare antrenorul.Ăsta era principalul motiv pentru care nu vroia să-l lase la curse:orgoliul prea mare,care putea fi fatal din cauza unei fete.Îi era frică să nu îl laude prea tare vreuna Âşi s-o ia razna înainte sau în timpul întrecerii.Că,după ce trecea,putea s-o ia razna de tot,nu-i mai păsaPutea să stea într-un jacuzzi plin cu Âşampanie,alături de două blonde frumoase că,atâta timp cât toată treaba era după cursă,nu-i păsa.

A doua zi avea antrenament cu Bogdan.

-Bună ziua!De azi începeți să mă pregătiți pentru campionat,nu?îl întâmpină Bogdan cu o privire care n-ar fi acceptat un refuz.

Îi sărise țandăra când i s-a spus că nu e voie să participe,iar azi încă avea ideea asta în cap Âşi părea foarte hotărât.Se lupta cu morile de vânt;trebuia să accepte,deÂşi nu prea vroia.Dacă i se întâmplă ceva,eu sunt vinovat,că eu l-am antrenat! îÂşi zicea întruna antrenorul.

-Bine,oftă el.Hai să începem.Pentru început,fă zece ture de circuit,să se încălzească pneurile.

-Zece?Adică...ZECE?întrebă Âşocat Bogdan.De ce aÂşa multe?

-Azi vreau să încercăm niÂşte chestii care necesită multă aderență,i se răspunse calm.

Bogdan se uită urât.Făcea miÂşto de el.

-E pentru concurs,completează repede instructorul.

-De fapt,vroia să-l învețe o mulțime de scheme.Wheelie,stoppie...îl rugase demult să-l învețe,dar nu prea vroia,de frică să nu rămână paralizat.Dar acum prefera asta,în locul cursei.

Cum putea să fie aÂşa comunist?Dacă băiatul vroia la întreceri,atunci trebuia să-l lase.Că doar nu era tatăl,să aiba grijă de sănătatea lui Bogdan.Ce,el,în tinerețe,mersese fără permis,fără echipament,prima motocicletă nici nu era înmatriculată Âşi mai Âşi trecuse printr-un gard când îl fugărea miliția.Iar el nu-l lăsa pe Bogdan să participe la niÂşte amărâte de curse,pe un drum foarte previzibil,complet echipat Âşi excelent antrenat.

Pe la a 6-7-a tură,strigă:

-OpreÂşte-te!

Ia o gură de vodcă să prindă curaj Âşi începe să-l învețe diverse pentru campionat.

 

 

 

1.Ce oase/parti ale corpului se pot defecta :jump: astfel incat cineva sa nu mai poata merge pe una de viteza,dar sa poata merge pe chopper?

2.Daca nu mai vreti,anuntati si voi,sa nu scriu ca fraiera pe aici :jump:

 

3.ba,da numa' eu si fast arrow scriem? :P chiar nu mai e nimeni pe forum? :jump:

Link to post
Share on other sites

deschid fereastra, ce porcarie, iar sparg astia asfaltul in parcare, cred ca o sa-mi fac un ness

Link to post
Share on other sites
3.ba,da numa' eu si fast arrow scriem? :P chiar nu mai e nimeni pe forum? :jump:

 

Sincer, cred ca restul publica deja fie in format electronic, fie tiparit :jump:

Link to post
Share on other sites
Marfa proaspata! :jump:

 

Motociclistul(partea I)

 

-Uite-l ce drăgălaÂş e!Ptiu,să nu-l deochi.

-ÂŞi ce gălăgios e!Are temperament.Motociclist ca taică-su se face.

Asta era conversația dintre rudele lui Bogdan,la naÂşterea acestuia.De pe atunci i se Âştia soarta:o să se facă motociclist.Motocicletele o să fie viața lui,indiferent ce tip va alege. O să fie campion în curse de viteză sau întreceri de enduro,ori concursuri de motocross. Sau,poate va alege să fie un mecanic foarte bun,dacă va refuza motocicletele mai noi. Oricum,totul era la superlativ fiindcă,având motocicletele în jurul lui de mic,era nevoie doar de puțin antrenament ca să fie cel mai bun.

Încă de la cinci ani,Bogdan era suit în ataÂşul motocicletei familiei,Ural M61,în brațe la mama sa Âşi plecau toți trei în excursii.Au vizitat toată țara.Niciun colțiÂşor de natură nu le era necunoscut părinților săi.Exploraseră totul.Dădeau unul din tichete pentru diverse alimente în schimbul unui tichet de benzină.Făceau prin rotație:într-o lună îl dădeau pe cel de ulei,într-alta pe cel de zahăr,astfel încât să aibă de toate în casă. ReuÂşeau să se hrănească bine,deÂşi aveau alimente în cantități mici,datorită mamei lui Bogdan.Foarte gospodină din fire,era în stare să facă o mâncare sațioasă din orice.

De data asta au vrut să se ducă în Vama Veche.Pe atunci era pustie tot anul.Nu vroia nimeni,dintre cei fițoÂşi,să meargă acolo

-E un sat de pescari!Ce vezi aÂşa interesant?Hai,mai bine,la Mamaia,le ziceau prietenii lor care nu aveau motocicletă.Conducea numai tatăl lui Bogdan.Mama lui n-avea permis;a preferat să rămână în umbra soțului.

O săptămână în Vama Veche,după un an agitat Âşi plin de griji,era foarte relaxantă. Înlocuia orice masaj sau terapie.Aici nu era Âşeful care îl amenința că-i taie din salar dacă îl mai vorbeÂşte de rău pe CeauÂşescu,nu erau vecinii care băteau în țeavă sau veneau la uÂşă ori de câte ori se adunau prietenii la ei acasă Âşi nu zicea nimeni că arată ciudat cu "casca aia de nazist" pe cap.În Vamă nu existau oameni intoleranți,ca la BraÂşov.Existau doar hippioți,rockeri Âşi motocicliÂşti.Toți erau pacifiÂşti,toleranți Âşi puteau să trăiască unii lângă alții fără certuri.De aceea alegea familia lui Bogdan,în fiecare vară,să treacă Âşi pe la Vama Veche.

În fiecare an,când venea weekend-ul de 1 mai,plecau spre Vama Veche toate motocicletele din BraÂşov,cinci la număr,să sărbătorească deschiderea sezonului estival.

Când îÂşi făceau bagajele,aveau grijă să fie maximul de cât puteau căra.Dacă se întâmpla să nu fie nevoie de aÂşa multe lucruri,se completa cu doze de bere,până la capacitate maximă.În Vamă nu existau niciun fel de societăți comerciale Âşi nu prea îi încânta ideea să sărbătorească fără alcool.Nu erau bețivi,dar vroiau Âşi ei să bea de sărbători,ca tot omul.

La mare,îÂşi aisgurau hrana pentru prânz,mâncau bine Âşi stăteau de vorbă,cu berile în mână,în jurul unui foc de tabără până noaptea târziu.Discutau despre motociclete, ce excursii făcuse fiecare,mai glumeau,îÂşi dădeau sfaturi reciproc în legătură cu diverse probleme legate de motociclete...Era o atmosferă foarte liniÂştită,în care oricine se simțea în siguranță.Duminică dimineața se verificau Âşi reparau(întotdeauna era nevoie) motocicletele Âşi,cu tot regretul,plecau înapoi spre BraÂşov,aÂşteptând înfrigurați weekend-ul următor ca să evadeze iar din rutina cotidiană.

În mediul ăsta a crescut Âşi Bogdan care,la 10 ani,deja Âştia să meargă pe o motocicletă Âşi participa la diverse concursuri de motocross.ÂŞtia jumate din circuitele româneÂşti Âşi cunoÂştea toate poalele munților din jurul BraÂşovului.Plăcerea de a trece peste un obstacol,de a reuÂşi să urce o pantă abruptă sau de a traversa un pârâu,era imensă.ÂŞi merita orice sacrifiu.

Nu-i păsa că el nu juca fotbal lângă bloc la fel de des ca ceilalți băieți.De fapt,nu juca aproape deloc.Bogdan era la Ciolpani sau la ZărneÂşti să se plimbe cu motorul sau la vreun concurs Âşi nu-i păsa de micile bucurii cotidiene ale oamenilor obiÂşnuiți. O ducea aÂşa de bine încât,timp de câțiva ani,a crezut că motocross-ul e viața lui.

 

Daca va place ideea,felicitati-l pe Pandur,ca a lui e :jump:

Daca batusi campii prea tare,ma scuzati. :jump: Asta e motociclismul in imaginatia mea(ca in realitate nu-l cunosc :jump: ..inca :P )

bravo copile

 

:jump:

Link to post
Share on other sites

Motociclistul (partea a 3-a)

 

Bogdan era deosebit de nerăbdător să intre în cursă Âşi începuse numărătoarea inversă.60 de zile...59...antrenamentul era greu,dar într-un domeniu frumos. hai că nu mai e mult...30 de zile...hai că azi parcă a fost mai uÂşor...parcă...20 de zile..număra Bogdan de parcă era pe moarte.Antrenamentele erau din ce în ce mai grele Âşi răbdarea pe terminate.Devenea insuportabil.Toată ziua era pe circuit Âşi,încet-încet,ceda nervos. Antrenorul îl avertizase,dar entuziasmul era prea mare ca să dea înapoi.

Între timp,instructorul se mai obiÂşnuise cu gândul că Bogdan va participa la curse,astfel încât,cu o zi înainte de concurs,la ultimul antrenament îi dădea sfaturi fără frică,cu toată căldura Âşi încrederea că va câÂştiga.

-Nu trebuie să accelerezi sau să frânezi în curbă,să nu uiți asta.ÂŞi încearcă să intri în ele cu viteză cât mai mare,să câÂştigi timp,să-ți poți permite să treci de Âşicane cu viteză mai mică,fără să-ți faci griji că te depăÂşesc alții.

Bogdan cască.Era foarte atent la conversație,dar sfaturile îl adormeau.

-Încearcă să prevezi cine o să cadă Âşi fereÂşte-te cât poți de concurentul ăla, continuă antrenorul.Să nu te înclini prea tare în curbe.ÂŞi dacă,doamne fereÂşte,te dezechilibrezi,laÂşi motocicleta să se ducă Âşi încerci,pe cât posibil,să te ridici în picioare.Nici într-un caz să nu te agăți de ea,în speranța că o redresezi,dacă a ajuns pe marginea drumului.Vrea să se ducă în gard?să se ducă!Ai înțeles?încheie antrenorul.

-Da,domnu,îi răspunde Bogdan pe un ton de copil mic.

Era seară,circuitul departe,aÂşa că a venit tatăl lui Bogdan cu maÂşina,să-l ia acasă.

-Ce-am auzit eu azi la radio?Că o să avem campioni în familie?începe tatăl discuția.

-Să sperăm,i se răspunde vesel.Dar în ce context ai auzit de mine?

Felul în care formulase Bogdan întrebarea părea că tatăl lui auzise pentru prima oară de el,în ziua aia,la radio.Un început promițător al carierei de tată,dacă stai să te gândeÂşti.Scăpase de schimbatul scutecelor Âşi nopțile nedormite.Adică,trebuia doar să-i dea câteva sfaturi prieteneÂşti legate de fete Âşi gata educația.Dar povestea era prea frumoasă ca să fie adevărată.Tatăl îl cunoÂştea pe Bogdan de la naÂştere,iar întrebarea avea doar o tentă amuzantă.

-Anunța la Âştiri cine participă la Campionatul European,faza locală.

Nici n-am ajuns campion Âşi deja se aude numele meu în mass-media,se gândea Bogdan cu mândrie.

-Păi,m-o terorizat antrenorul cu sfaturile,în seara asta.Să merg repede,dar cu viteză constantă,în curbe,să o las mai încet în Âşicane...Doamne,nu cred că s-a prins de cât timp mă antrenează.

-Ei,lasă,că a trecut,îl consolă tatăl.

Imediat ce au ajuns acasă,Bogdan s-a dus direct în pat.Trebuia să fie odihnit mâine,aÂşa că s-a culcat devreme.Cel puțin a încercat,dar n-a reuÂşit să adoarmă. Gândul îi stătatea la cursa de mâine.Întrecerile de altădată,când se făceau doar amical,fără rezultate oficiale,atinseseră acum alt nivel.Nu vor mai Âşti de el doar fetele de la periferia BucureÂştiului,ci din toată țara.Nu putea să le dezamăgească.

Bogdan era îngrijorat tare pentru cursă.Începuse să-Âşi aducă aminte de sfaturile antrenorului Âşi încerca să le țină minte,deÂşi mai devreme râdea de ele.ÎÂşi închipuia întrecerea,că o să piardă...era îngrozit.Într-un final,s-a hotărât s-o sune pe Alice. O fată roÂşcată,cu părul creț Âşi ochii verzi,colega lui de bancă,a cărei prezență îl liniÂştea. ÂŞi fiind finuță de fel,Âşi-a permis s-o sune la 11 noaptea.

-Alo!se aude o voce somnoroasă.

-Alo!Bună,Alice!Sunt Bogdan.Scuze că te sun la ora asta.

-Nu e nimic.

-Ce mai faci?o întrebă el.O sunase la ora asta ca s-o întrebe ce mai face.Nesimțitul!

-Bine,dormeam,începu ea să bată apropouri.

-ÂŞtii,am multe emoții pentru mâine,la curse.

-Ce curse?Fata se trezi.

-A început Campionatul European de Motogp Âşi mâine e faza locală,în care m-am înscris.

-Aaa....felicitări.ÂŞi unde e concursul?Pe Amckart?La cât?

-La 10,pe circuit.Vii?

-Sigur că da.ÂŞi hai că mă culc.Somn uÂşor!

-Merci la fel.

Abia după conversația asta reuÂşi să adoarmă.

Link to post
Share on other sites

Continuarea 6000 cm cubi turati la maxim: Am intrat in restaurant. Erau putini clienti, doua familii cu copiii si vreo trei singuratici la celelalte mese. O doamna mai in varsta, probabil sotia patronului ne-a luat comanda.

--Buna seara, cu ce va servim?

--Eu doresc o omleta dubla cu sunca si o bere.

--Si domnisoara ?

--O pizza vegetariana si un suc de fructe.

Ne-a luat comanda si a plecat spre oficiu. Intre timp am incercat sa ne acomodam cu decorul restaurantului. Amenajat in stil montan, cu un semineu urias in care ardeau de mama focului lemne de grosimea piciorului meu, probabil ceva estenze parfumate, degajau un miros placut in incapere. Pe mese veioze, iar pe pereti cateva trofee de vanatoare, ne priveau cu ochii belitzi, mute. Ne-a sosit mancarea, arata bine si pot sa spun ca a fost si foarte delicioasa. Am platit si am iesit din restaurant. Am prins-o pe Angie de mana si am tras-o spre mine, i-am cuprins umerii iar ea si-a pus mana in jurul taliei mele. Am plecat spre motel. Mi-am bagat mana prin parul ei matasos tragandu-i incet capul spre mine. Am sarutat-o pentru prima oara. Nu s-a opus si parca atat ar fi asteptat, s-a lipit de mine toata, parca topindu-se in bratzele mele. Ne-am inlantuit intr-un potop de sarutari. Mai in gluma mai in serrios, i-am scapat o mana pe fund, a gemut incetisor. Acum nu stiu exact. A repros sau de placere? Dar m-am facut ca nu aud si am continuat sa o mangai. Deoadata s-a tras brusc din bratele mele, si a rupt-o la fuga spre motel, intrand in camera. M-am oprit la use si am mai fumat o tigare. Fumam de la 14 ani, cand cu un grup de pusti, ne-am apucat prima oara din curiozitate si teribilism. Fumam tigari medicinale, prin parc, pe banca sau pe la coltul caselor. Credeam atunci ca suntem mai tari si mai smecheri, dar nu faceam decat sa deprindem un viciu greu de lasat. Tin minte ca pe Jo Jo l-a descoperit tatal sau si a incasat o mama de bataie sora cu moartea. La dus cu suturi in fund pana in poarta casei, dar el de-al dracului sa-l oftice pe tacsu bineinteles, fuma tot pe ascuns. Sandy a patit-o si mai rau, masa i-a ars maiinile cu tigara cand l-a descoperit ca tragea de zor din tigara in garaj. Pe mine caci eram cu el, m-a afurisit pentru 300 de ani. Am stins tigarea cu tocul pantofului tacticos, dupa care am intrat. Angie se bagase in pat si se prefacea ca doarme. M-am dezbracat si eu si m-am strecurat in pat langa ea, cu o miscare de sarpe. S-a facut ca nu m-a simtzit si s-a prefacut in continuare ca doarme. I-am bagat o mana prin par si mi-am apropiat buzele de ale ei. Mirosea fantastic de bine. Prin fatza mea atunci au trecut toate fetele cu care ma culcasem, dragutze dar nici una ca Angie. Iti venea sa o intinzi pe paine...Oare eram indragostit? Aveam unele trairi pe care inainte de a o cunoaste nu le avusesem. Eram emotionat ca un licean, imi aduc aminte de primul sarut cand ma inrosisem tot, dar de atunci multe puicutze imi trecusera prin asternut. Eu o priveam intinsa in pat, cu o mana ii mangaiam parul, iar cu cealalta fatza de inger. Avea o piele catifelata, de parca s-ar fi spalat numai cu lapte si miere. A deschis ochii si m-a privit. Mi-am infipt privirea in ochii ei, doream sa-i citesc gandurile. Atunci printr-o miscare scurta m-a muscat de obraz, e drept nu prea tare, dar m-a surprins putin gestul ei. Mi-am dat seama ca are chef de joaca. I-am pus o mana pe coapsa si am inceput a o plimba de jos in sus pana am ajuns cu mana pe fundul ei. Da, era fierbinte! Mai in gluma mai in serios, i-am dat o palma la fund. A zimbit nu m-a respins, semn ca puteam sa merg mai departe cu joaca. Am prins-o de barbitza si am saruta-o. Au urmat sanii de care m-am ocupat indelung mangaindu-i si jucandu-ma cu sfarcurile tari si mari cat o boaba de strugure. S-a arcuit toata de placere, a inceput sa ma sarute patimas. Mai departe va inchipuiti ce s-a intamplat. Totul a fost perfect. Am terminat amandoi odata, ce vreti mai mult? Dupa ce ne-am inviorat cu inca un dus, am adormit unul in bratele celuilalt. Mi s-a parut ca noaptea a trecut prea repede, nu degeaba se spune ca (lucru verificat chiar de mine) ce-i frumos trece repede. Mi-am aruncat o privire spre geam, ziua incepea sa prinda contur cu un superb rasarit de soare. Angie ghemuita in bratele mele, dormea ca un copil in pantec. Am lasat-o sa doarma si m-am dat jos din pat. Dupa ce mi-am facut toaleta de dimineata, am iesit sa dau o raita pe afara. Totul era in regula, sigiliile erau intacte, prietenul meu dormise linistit si el. Mai aveam un drum de 13 ore de facut. Era inceputul unei zile grele, dar acest lucru aveam sa-l aflam mai tarziu. O zi in care a trebuit sa luptam pentru supravietuire, in care a trebuit sa ne folosim toata istetimea si fortza fizica, o zi in care aveam sa fim si vanat si vanator. Cand m-am intors in camera Angie tocmai iesea din baie. Restul ? Mai incolo! Sunt la ora sexuala acum ma f-te o lene. Pe data viitoare.

Link to post
Share on other sites

Motociclistul (partea a 4-a)

 

A doua zi s-a trezit la Âşase.De bunăvoie,spre binele lui psihic.Cursa începea abia la zece, dar el trebuia să fie pe pistă la opt Âşi să se trezească la Âşase,că drumul până la pistă era lung Âşi aglomerat,indiferent de mijlocul de transport folosit.Că aÂşa-i în BucureÂşti.Mergi din centru în periferie cât cineva din provincie care îÂşi vizitează rudele de la țară. Mergi,tot mergi,parcurgi kilometri întregi Âşi observi cu stupoare că din BucureÂşti tot n-ai ieÂşit.Ai impresia că oraÂşul ăsta te ține captiv,o data ce ai intrat,cu greu mai ieÂşi.De aceea ura Bogdan capitala.Nu era ca BraÂşovul lui natal,din care nici nu era nevoie să ieÂşi,că deja erai în mijlocul naturii.Cu mult mai mulți oameni civilizați în jur.

-Hai,trezeÂşte-te!urlă tatăl dincolo de uÂşă.Vezi că azi ai o cursă de câÂştigat!

-Da,răspunde Bogdan somnoros.DeÂşi era aproape treaz,gândul că chiar trebuia să se trezească îi provoca,în mod magic,un somn teribil.

-Să nu întârzii că te înghite instructorul!

Atunci,încet,fără să se grăbească,Bogdan s-a dus la baie să se spele.Apoi,la fel de încet,bătrâneÂşte chiar,s-a îmbrăcat cu primele haine găsite în dulap.Norocul lui că o nimerit un tricou,niÂşte blugi Âşi adidaÂşi,în loc de cine-Âştie ce costum elegant,de care ar fi râs tot circuitul.De fapt,dacă nu l-ar fi văzut nimeni cum apare,putea să se îmbrace în orice fel,că tot în echipament participa la cursă.

-EÂşti gata?întrebă tatăl nerăbdător.

-De cursă?Nu.În general,da.

-Bine,suie în spate.Echipamentul l-ai luat?întrebă tatăl cât dădea la pedală;nici nu se uitase la Bogdan.

-Era să uit.Acu îl aduc.Ghiozdanul îl învioră instantaneu.

-Să mergem,zise tatăl entuziasmat.Atât de entuziasmat încât ar fi depăÂşit cu mult viteza legală,dacă nu era aÂşa aglomerat.

-Ce mai face Alice?

-Bine,am vorbit aseară cu ea,răspunde Bogdan. -Serios?Când?întrebă tatăl nedumerit.

-Am sunat-o aseară,pe la 11.

-ÂŞi nu s-a supărat?

-Nu,că e fată de treabă.

În sfârÂşit,au ajuns.

-Bună ziua!îi întâmpină instructorul.

-Bună ziua!i se răspunde.

-Bogdan,du-te la sala de fitness Âşi fă câteva exerciții să te încălzeÂşti.

Se uită nedumerit.

-Dup-aia încălzeÂşti Âşi cauciucurile,continuă antrenorul.

„Câteva” însemnaseră,de fapt,o oră întreagă de exerciții pentru fiecare grup de muÂşchi,aproape.ÂŞi nu era doar încălzit,era transpirat de-a dreptul.A făcut un duÂş,s-a echipat,a încălzit cauciucurile Âşi a făcut ture de circuit,cu viteză mică.

-Atenție!Mai sunt 10 minute!Spectatorii sunt rugați să-Âşi ocupe locurile,iar concurenții să se pregătească,anunță o voce la difuzor.

Peste puțin timp,fiecare spectator era aÂşezat cuminte,la locul lui Âşi difuzorul se auzi iar:

-Atenție!Participanții la concurs sunt rugați să-Âşi ocupe locurile la poziția de start.Cursa va începe în trei minute.

Vocea din difuzor suna la fel de nostalgic ca începutul unei melodii de la Vama Veche: „Trenul accelerat BucureÂşti-Mangalia pleacă în 5 minute de la linia 5...”dar,cu toate că pe Bogdan îl apucase dorul de mare,trebuia să se concentreze la cursă.ÂŞi,ca să aiba mai mult succes asupra conÂştiinței lui,Âşi-a promis că o să plece cu cortul în Vamă, cu câțiva motocicliÂşti,dacă o să iasă pe primul loc.Amintirile din Vama Veche îl năpădiseră Âşi trebuia să rezolve cumva problema.Promisiunea nu avea chiar efectul scontat dar,încet-încet,auzind zgomot de motoare,imaginea plajei însorite Âşi pustie,a mării Âşi a pescăruÂşilor mai blânzi ca în alte locuri începu să dispară din mintea lui.ÂŞi,într-un final glorios,reuÂşi să se concentreze la cursă.

Link to post
Share on other sites
  • 1 month later...

Hmm.. aia cu fluturelu' cu aripi albastre as face-o o animatie daca imi permite timpul si DACA reusesc s-o convertesc intr-un format fara dialoguri (finalul e cel mai greu, evident) :P

Link to post
Share on other sites
Multumesc frumos de complimente :(

 

In legatura cu publicatul,hai ca bag si celalta serie,dar numai o parte,ca am planuri marete pentru ea :rock: :lol:

 

Printre mahari

 

Partea I

 

Totul a început când mi s-a propus să fac o schiță a noului stadion din New York.Am fost sunată de patronul firmei care îl construia,Bill Brown.Mi s-a spus că arhitectul firmei e în vacanță,iar proiectul trebuie să fie gata cât mai repede.De aceea s-a gândit să mă contacteze pe mine.Cică aÂş fi ultima lor speranță.Mda..mă rog.

Pentru a avea Âşanse mai mari să se mărească suma cu care voi fi plătită,la început am refuzat proiectul:

-ÂŞtiți,aÂş fi încântată să lucrez pentru dvs dar,din păcate,nu pot.Am prea multe comenzi de onorat pentru a mai avea timp Âşi de stadion.

-DomniÂşoară Spencer,care ar fi suma totală de bani câÂştigată de pe urma proiectelor? întreabă el foarte calm.

-Asta nu-i treaba dvs!ÂŞi o zi bună că eu n-am ce discuta cu oameni nepoliticoÂşi!îi răspund Âşi trântesc receptorul.

Nu apuc să fac doi paÂşi că telefonul sună din nou:

-Mă scuzați,n-am vrut să vă supăr.

-Mda...bine.

-Spuneți,dacă v-am plăti dublul sumei inițiale,ați accepta?

-Hmm...mă mai gândesc.

-Când aÂş putea să vă sun pentru un răspuns?

-Peste două zile.

-O.K.Mulțumesc pentru atenția acordată.O zi bună,domniÂşoară!

-O zi bună Âşi dvs.

Adevărul era că,însăÂşi suma inițială reprezenta mai mult decât toate proiectele la un loc,dar am sperat la mai mult Âşi am obținut.

Pe om l-am amânat două zile datorită unui proiect care era pe sfârÂşite Âşi vroiam să-l termin.Bineînțeles că am acceptat oferta lui Bill,dar dacă pot ieÂşi cu mai mulți bani amânând puțin treburile,de ce nu?

M-am dus jos,pe terasă,să-mi beau cafeaua de dimineață.Acolo mă aÂştepta deja un amic,designer de interior.Colaboram pentru singurul proiect pe care intenționam să-l termin înainte să mă apuc de stadion.I-am cerut servitoarei mele,Kelly,să-l servească Âşi pe domnul cu o cafea tare,cu friÂşcă.

-Spune-mi,te-ai gândit cum aranjezi dormitorul?încep conversația.

-Cred că până la urmă am să decorez toată casa dupa principiile Feng Shui Âşi am să te rog s-o proiectezi după aceleaÂşi principii.

-Adică ce să-i fac?Concret.

-Să nu fie muchii ascuțite sau camere cu formă neregulată.

-Să înțeleg că tre' să fac o casă cu încăperi rotunde?!

-Nu.Dacă au forme de pătrat sau dreptunghi e de ajuns.

Cu o seară înainte am fost la o petrecere Âşi am ajuns târziu acasă aÂşa că momentan am cearcăne.Iar o mulatră obosită(la propriu),cu o țigară într-o mână Âşi o cafea în cealaltă,încruntându-se(din cauza nedumeririi) nu e chiar cel mai paÂşnic lucru pe care îl poți vedea.De aceea,amicul meu a redresat foarte rapid situația.

-Să Âştii că încerc doar să retuÂşez puțin proiectul.În două zile îl predau Âşi nu-l pot amâna fiindcă adineauri m-a sunat Bill Brown ca să-i fac proiectul de la stadion. Peste două zile încep.

-Bine,am să încerc să repar eu ce n-ai putut tu,zise el resemnat.

 

Partea a II-a

 

Două zile am lucrat într-un ritm nebun.Nu numai că aveam de desenat încă trei camere,dar trebuia să Âşi retuÂşez totul.Dădusem ordin în casă că nu vorbesc la telefon cu absolut nimeni,iar celor care sunau să le spună că am plecat într-o vacanță la Palm Beach.

A treia zi de la întâlnirea cu amicul,m-am trezit foarte dimineață Âşi,după ritualul obiÂşnuit (îmbrăcat,mâncat,băut cafea),mi-am luat proiectul Âşi am plecat să-l predau.ReuÂşisem să-Âş termin,iar asta era pentru minte o victorie datorită căreia creÂştea respectul de sine. Mă cam îngrăÂşasem în ultimele zile aÂşa că am luat-o pe jos până la sediul firmei,că oricum nu era departe.Pe drum m-a sunat Bill Brown,patronul firmei care vroia să construiască stadionul.

-Alo!zic eu.

-Alo!Bună ziua,domniÂşoară Spencer.

-Bună ziua!îi răspund indiferentă.

-Au trecut cele două zile Âşi v-am sunat să vă întreb dacă acceptați oferta noastră.

-Am s-o accept,îi spun de parcă n-aÂş fi avut de ales.

Mi-am dat seama de greÂşeală Âşi ca să redresez lucrurile întreb:

-Când mă pot apuca de lucru?

-Vă aÂştept mâine la nouă,la sediul firmei.E pe Wall Street,nr 27.

-O să vin,spun de parcă aÂş fi vrut Âşi nu prea.O zi bună!

Adevărul era că nu eram prea atrasă de proiect Âşi asta datorită lui Bill.Exista ceva în vocea tipului ăsta care nu-mi plăcea.Părea genul de persoană foarte serviabilă,dar care s-ar alia imediat cu altcineva dacă ar avea mai multe avantaje.

Am ajuns la sediul firmei ca să predau proiectul,am încasat banii pe el Âşi m-am dus la salon,pentru un tratament complet.Mâine avea să fie prima zi de muncă alături de Brown Âşi trebuia să fiu fresh.

A doua zi m-am dus la firmă.Avea un sediu uriaÂş,imposibil de ratat.L-am nimerit din prima.În dimineața aceea luasem pe mine o rochie oranj,simplă Âşi dreaptă,legată în talie cu o curea argintie.În combinație cu părul prins într-un coc frumos frumos,la spate Âşi pantofii decupați,cu tocul înalt Âşi gros,ieÂşea o ținută perfectă pentru a face impresie bună.

Imediat ce am intrat în sediu,apăruse Âşi domnul Brown.Avea un rânjet larg care m-a făcut să-mi pară rău că am acceptat afacerea.M-a invitat în biroul lui să discutăm.De fapt,el vorbea întruna Âşi eu luam notițe,ca o elevă la Âşcoală.Am ținut-o în ritmul ăsta vreo două ore.Când am ieÂşit din birou eram epuizată de parcă aÂş fi prăÂşit un hectar întreg.Omul era pretențios de felul lui Âşi,având în vedere că mă plătea dublu,a dublat Âşi pretențiile.

Primul lucru pe care l-am făcut când am ieÂşit din birou a fost s-o sun pe Emilie,prietena mea cea mai bună,să luăm o gustare în oraÂş.Aveam mare nevoie de energie Âşi curaj ca să mă pot apuca de proiect.Nici nu Âştiam cu ce să încep!

Emilie era o franțuzoaică de bani-gata care ajunsese în New York la studii,cică.De fapt,vroia să scape de părinții ei,să vadă cum e să fie independentă.Nu era prea deÂşteaptă,dar simpla ei prezență avea un efect formidabil asupra psihicului meu. Oricât de gravă era situația,o glumă bună tot reuÂşea să facă.Ne-am întâlnit intr-o ciocolaterie:

-Emilie,o dat dracu peste mine!încep eu.ÂŞtiu,nu e cel mai politicos mod de a întâmpina pe cineva,dar mă apucase disperarea.Îmi anulasem deja celelalte proiecte,aÂşa că eram forțată să-l accept pe ăsta.

-Ce-ai pățit,scumpa?Ce-o picat.ce s-o dărâmat?

-Nimic.În schimb,m-o sunat Bill.Mi-a propus să fac o schiță pentru stadion.Eu am făcut nazuri Âşi mi-a dublat suma cu care mă plăteÂşte,fiindcă sunt ultima lui speranță. Cel puțin aÂşa zice.Problema e că Âşi-o dublat Âşi el pretențiile.E aÂşa întortocheat,nici nu Âştiu de unde să-l apuc!

-Ei,lasă că te descurci tu,doar eÂşti fată deÂşteaptă,mă încurajă ea.Hai înăuntru,că mi-e foame.

Ne-am comandat fiecare câte un sandwich Âşi ne-am continuat discuția.Ăin să precizez că fata era studentă la arhitectură.

-Scoate puțin proiectul din geantă,să văd Âşi eu de ce te văicăreÂşti aÂşa tare,zise Emilie.

M-a pus la punct cu ultima replică.Nu mai aveam ce comenta,aÂşa că am scos proiectul,că n-aveam de ales.În secunda următoare,masa noastră arăta de parcă tocmai ar fi suflat un vânt puternic spre un teanc mare Âşi ordonat de hârtii.Erau puzderie de schițe,cu notițe pe toate colțurile.

După ce Âşi-a revenit din Âşoc(era prea multă hârțogăraie,față de cât putea ea îndura),Emilie a propus să încercăm amândouă să descâlcim proiectul Âşi să-i găsim, totuÂşi,un început.Am mâncat,apoi am mers împreună să-Âşi facă Âşi ea o copie Âşi a rămas să ne vedem diseară la mine.

 

Partea a III-a

 

Am comandat de la cofetărie un platou întreg de prăjituri cu cremă de fructe Âşi încă un platou cu fursecuri Âşi prăjiturele uscate,numai bune cu un ceai fierbinte,de portocale.

Mai aveam puțin până la 30 de ani,îmi ieÂşiseră din cap curele de slăbire drastice. Singurul lucru pe care-l făceam pentru silueta mea era să mănânc mai puțin la mesele importante,dar îmi permiteam să fac Âşi excese,cum era cel din seara asta.Doar nu m-am chinuit atât să fiu cât de cât înstărită ca să rabd de foame,cot la cot cu oamenii foarte săraci.ÂŞi,în plus,aveam stilistul meu care îmi aranja ținuta astfel încât să nu par prea grasă.În fiecare seară îmi punea deoparte hainele pentru a doua zi.AÂşa că îmi permiteam să mănânc prăjituri în seara asta.ÂŞi Emilie la fel,că doar era tânără,nu se depuneau grăsimile aÂşa uÂşor.

Prin urmare,primul lucru pe care l-am făcut când ne-am văzut(după salutările de rigoare) a fost să mâncăm prăjituri.Apoi,după ce ne-am săturat cât de cât,am împrăÂştiat notițele pe masă,încercând să le punem cap la cap Âşi,mai ales,să găsim un început proiectului.Ne-am gândit,am judecat Âşi...în trei ore, jumătate din schițe erau gata.Partea cea mai bună era că Âştiam cum să le fac Âşi pe celelalte.ÂŞi totul datorită lui Emilie.Nu Âştie ea prea multă arhitectură,dar m-a dus cu zăhărelul "hai că-i uÂşor,hai că poți" până când am Âştiut cum să fac proiectul.ÂŞi fiindcă m-a ajutat,i-am promis o invitație la cel mai bun restaurant grecesc din New York.

În noaptea aceea am stabilit că doarme la mine Âşi,după ce ne săturasem de schițe Âşi stadioane,ne-am uitat la un film cu Brad Pitt.Doamne,ce bine joacă omul ăsta! Apoi,neavând somn niciuna,ne-am uitat la încă un film: "Gentlemen Prefer Blondes" ,în care juca Marilyn Monroe.ÂŞtiu,e vechi filmul,dar e bun.ÂŞi deosebit de educativ ÂŞi uite-aÂşa,tot din lipsa somnului,am reuÂşit să facem un maraton de filme.Pe la trei dimineața am reuÂşit să adormim.În acelaÂşi pat,dar nu conta.Eram prietene bune,ne simțeam bine împreună Âşi atât.Nu aveam tendințe de lesbiene niciuna Âşi dacă noi Âştiam asta,era de-ajuns.

Am reuÂşit să mă trezesc abia la 12 Âşi,înainte să mă aranjez,am trimis-o pe Kelly,servitoarea mea,să dea comandă de încă un platou de prăjituri,identic cu cel de aseară.

M-am îmbrăcat Âşi m-am dus jos,să lucrez.Când mai aveam doar un sfert de proiect,o văd pe Emilie cum coboară scările.Între timp se întorsese Kelly,aÂşa că am strigat-o să aducă mâncare,dar ea venea deja cu mâncarea aburindă de la bucătărie,spre biroul meu.Vroia s?-i m?resc salariul,de aia era atât de eficient?.Cât mînca,de curiozitate,Emilie se mai uita prin schițele mele Âşi mă ajuta,astfel încât,după ce a terminat masa,am putut pleca la cumpărături Âşi să las proiectul la Brown.

 

Partea a IV-a

 

Când am ajuns la sediu,el iar era la recepție să mă întâmpine(oare avea senzori încorporați?că eu nu-l anunțam când veneam).În fine,ne salutăm,îi spun de ce am venit Âşi mă invită bucuros în biroul lui ("Ce rapid lucrați,domniÂşoară Spencer").Analizează schițele,vede că sunt Âşi bune,nu doar rapid lucrate aÂşa că n-are de ales Âşi trebuie să-mi dea suma promisă,chit că e mare.Doar că Bill e mai special Âşi în loc să-mi dea banii,îmi dă scuze:

-DomniÂşoară,tre? să veniți mâine.E suma prea mare Âşi trebuie anunțată banca cu 24 de ore înainte de a retrage banii Âşi cum nu Âştiam când o să predați proiectul...

-Bine,o să vin mâine.Bună ziua!

Nu aveam ce să comentez,aÂşa că am plecat bombănind.Trebuie să fi arătat fioros tare fiindcă strada pe care mergeam,brusc,nu mai era aÂşa de aglomerată.Pe trotuarul meu,că pe celălalt abia încăpea lumea.Eram atât de supărată fiindcă se dusese ziua mea de cumpărături.ÂŞtiu că mâine aveam să primesc banii,dar tot mâine aveam alte treburi de rezolvat,deci cumpărăturile se amânau pe termen nelimitat.

Abia spre seară,după două pahare de vodcă Âşi două de Martini,am reuÂşit să mă liniÂştesc Âşi,implicit,să adorm,că eram prea beată.

Următoare zi,îmbrăcată cu o fustă neagră,scurtă Âşi strâmtă,cu o cămaÂşă albă,simplă Âşi o crăvată neagră,am plecat pe Wall Street,la firma lui Bill,să-mi cer drepturile.Când am coborât din taxi,îl văd iar pe patron aÂşteptându-mă la recepție.Am ajuns la concluzia că mă spiona.Sau avea contract cu toți taximetriÂştii din New York să-l anunțe când vin la sediu.În fine.

Iar ne salutăm,iar mă invită în biroul lui ?să bem o cafea,că avem de discutat?. Eram hotărâtă să fac scandal,dacă nu primeam banii pe lucrare.

-După ce ai plecat,ți-am analizat mai bine proiectul Âşi am observat că e bine Âşi rapid lucrat.Te felicit! Începe el să vorbească.

-Hai odată!Dă-mi banii Âşi lasă-mă să plec!îi zic în gând.Cu voce tare am mormăit doar un ?Mulțumesc?.

-Drept pentru care am o propunere pentru tine,continuă el.În Âşedința A.G.A. am ajuns la concluzia că ai fi o angajată foarte bună,dacă ai accepta oferta.

Trezitul dimineața devreme Âşi rutina cotidiană nu erau chiar visul meu de-o viață. Prin urmare,am început să caut scuze ca să refuz:

-Dar cu vechiul arhitect ce s-a întâmplat?O să mă urască pe veci dacă accept postul!

-Fostul arhitect a ajuns la concluzia că o duce mai bine în Hawai Âşi am primit alaltăieri seară un e-mail cu demisia lui.Dacă mai întârziai o zi cu proiectul,scoteam postul la concurs.Acesta o fost Âşi motivul amânării plății:vroiam să te angajez,dar pentru asta trebuia să convoc acționarii.

-Apropo,când o să fiu,totuÂşi plătită?l-am întrerupt eu,dacă tot mi-am adus aminte. Nu dădeam doi bani pe Bill,aÂşa că îmi permiteam orice cu el.

-Imediat,veni foarte prompt răspunsul.Deci,acceptați oferta?

-Cât e salariul Âşi care e programul de lucru?

-Salariul va fi de 50 000 $ pe lună,iar programul de lucru...cât se poate de flexibil:trebuie doar să respectați termenele-limită.ÂŞi dumneavoastră nu cred să aveți probleme cu ele,mă informa patronul.

Când e Emilie lângă mine,într-adevăr,lucrez foarte repede,dar nu pot apela la ea toată ziua.

-Accept,cu condiția să nu fie termene-limită foarte scurte.Dacă e ceva atât de urgent,vreau colaboratori plătiți de firmă Âşi aleÂşi de mine,îi răspund.

Bill se uita la mine de parcă îÂşi pregătea răzbunarea,când am insistat să bage clauze în contract condițiile mele(formulate protocolar,desigur).

Mi-a dat banii Âşi a rămas să ne vedem mâine,în sala de Âşedințe,să incheiem contractul în prezența unui notar.DeÂşi,dacă aÂş fi Âştiut ce mă aÂşteaptă,fugeam cât puteam de Bill Âşi firma lui.

 

Partea a V-a

 

Dimineața următoare,într-o ținută office,am plecat spre sediul firmei lui Brown.Am luat Mercedesul decapotabil din garaj,ca să impun mai mult respect.Bineînțeles că nu l-am condus eu:am angajat un Âşofer să mă ducă pe Wall Street.

De data asta l-am anunțat pe Bill când vin.Nu de alta,dar n-aveam chef să aÂştept să apară notarul.Când am ajuns la sediu,n-am apucat să mp dau jos din maÂşină,că patronul deja îmi bătea în geam,să-l deschid.

-Trebuie să mergem noi la notar,ca să scrie contractul deoarcere,îmi cer scuze,n-am avut timp să-l scriu eu aseară,îmi spune el,în timp ce se urca neinvitat în maÂşina mea.

Ei,hai să mergem de-acuma,dacă tot s-a instalat.Nu puteam să fiu nepoliticoasă Âşi să-l dau afară,că doar tot atâta benzină consumam,dar am putut să-l pun la punct foarte rapid:i-am strecurat un bilețel Âşoferului,înainte să pornească,în care i-am scris că-i măresc salariul dacă o să conducă precum un puÂşti teribilist.Să meargă repede,să taie curbele,să măture cu Bill prin maÂşină!că oricum nu îÂşi pusese centura.ÂŞoferul a fost amabil Âşi a mers cum i-am spus.Nu-i păsa de lege fiindcă maÂşina era pe numele meu,deci,în caz de radar,eu primeam amenda,iar geamurile fumurii Âşi blindate îl asigurau că nu-l va recunoaÂşte nimeni.

La destinație(cabinetul notarului Sullivan era în capătul celălalt al oraÂşului,deci am mers ceva),eu arătam la fel de îngrijită ca oricând(trăiască centura de siguranță!),dar Bill era alb la față Âşi răvăÂşit cu totul.A terbuit să-l aÂştept cinci minute să se aranjeze cât de cât.

Când a oprit,Âşoferul s-a uitat puțin la tovarăÂşul meu de drum Âşi l-a pufnit râsul.Cu toate privirile ucigătoare primite de la patron,nu s-a putut opri,aÂşa că l-am luat pe Bill de braț Âşi l-am lăsat pe Âşofer să râdă de unul singur,că doar nu eram eu ținta.

Sullivan avea cabinetul la etajul trei Âşi,având în vedere că eu eram calmă,odihnită Âşi cu 2-3 kilograme în plus,iar Bill răvăÂşit Âşi obosit de parcă ar fi mers până aici pe jos,am insistat să urcăm pe scări,nu cu liftul,ca să-mi bat puțin joc de viitorul meu Âşef.

Eram mulatră,ce naiba?Cu tot confortul de care am beneficiat în ultimii ani,tot aveam o formă fizică bună.Nu acelaÂşi lucru puteam spune despre Bill,care gâfâia după primul etaj.

-Focoasă femeie!zise el,încetiÂşor.

Dar l-am auzit Âşi m-a apucat un râs isteric datorită căruia s-au deschis toate uÂşile de pe hol.Bill pusese o față de om complet nedumerit,lucru care m-a făcut să râd mai tare.Până la urmă am reuÂşit să mă calmez,mi-am cerut scuze Âşi,dacă tot era aÂşa multă lume,am întrebat cine-i Sullivan.Culmea, tocmai el lipsea.AÂşteptând să revină oamenii în birouri,m-am plimbat pe coridor să găsesc cabinetul notarului.

Se pare că am impresionat în mod pozitiv pe cineva fiindcă am auzit o voce necunoscută care mi se adresa:

-Hei,n-ai vrea să-ți rezolv eu problemele?Că tot notar sunt,îmi zice singurul om căruia,probabil,nu i-am creat impresia că-s o nebună recent scăpată de la balamuc.

-Sigur că da,îi răspund,fiindcă n-aveam nicio intenție să-l aÂştept pe Sullivan.

-Sigur că nu,mă contrazice Bill.

-De ce?îl întreb,uitându-mă cu cea mai urâtă privire a mea.ÂŞi,crede-mă,e urâtă.

-Pentru că am vorbit deja cu domnul Sullivan,îÂşi încercă Bill norocul.Văzând că privirea ucigătoare persistă,adaugă:De fapt,cred că putem.

Am insistat atât de mult pentru că notarul ăsta,la vreo 30-40 de ani (nu 60-70 ca Sullivan) arăta divin Âşi vroiam să-l cunosc.Părea un luptător,doar că îmbrăcat la patru ace.

După ce a aflat ce treabă aveam cu notarul Sullivan,Adam(aÂşa îl chema) a început să completeze un contract de muncă standard:

-?Subsemnatul/a....în calitate de angajator...?Ce nume scriu?

-Pe al meu.Bill Brown,răspunde viitorul Âşef,morocănos.

Adam zâmbeÂşte larg,gata-gata să izbucnească în râs, Âşi continuă cu citirea Âşi completarea contractului.După ce termină,întreabă:

-Ați dori vreo clauză specială?

-Da,răspund eu repede.Program de lucru flexibil,cu posibilitatea de a munci la domiciliu,fără termene-limită prea strânse pe care să le onorez de una singură.De asemenea,aÂş dori să-mi aleg singură colaboratorii,dar să fie pl?tiți din banii firmei.Cum s-ar traduce asta în termeni protocolari?îl întreb zâmbind,foarte jenată că nu Âştiu.

Adam îmi întparce zâmbetul,adaugă clauzele în contract Âşi ni-l dă ca să semnăm.De acum,eram angajata lui Bill,în mod oficial.

Deci nu stiu ce mari planuri poti avea cu "romanu" asta.Ai ales ca loc de desfasurare a actiunii New York-ul, dar nu este descris deloc, nici macar un detaliu acolo(cartier,locatii veridice in afara de Wall Street care oricum nu are un numar 27).Aici iti trebuia o minima documentare, la care aveai acces foarte usor...doar e vorba de New York ce naiba!Exprimarile tale sunt foarte "zonale" ca sa zic asa si mult prea simple, duc mult spre o compunere, nu spre un roman.Apoi un lucru foarte important personajul tau principal e foarte sters adica nu l-ai conturat mai deloc, parca nu are deloc personalitate...de aia am si uitat cum se numeste.Plus ca nu e deloc credibila pe postul de arhitect, mai degraba pare o fata proasta de 16 ani rasfatata pana la cer si-napoi.Apoi mai ai doua greseli "urate" ca sa zic asa: "-Sunt mulatra, ce naiba!" n-avea mai nici o legatura cu actiunea exprimarea asta a ei...tu sti ce inseamna mulatra? :D Deci personaju principal ii praf, aici trebuia sa te documentezi mai bine cu ce se ocupa un arhitect, sa intelegi ca sa poti contura mai bine personajul si sa folosesti chiar termeni de specialitate din respectivul domeniu.A doua greseala: merge la intalnire de afaceri cu masina sport decapotabila, acolo il iau si pe Bill in masina(sofer,ea,Bill).Deci masinile astea in general au 2 locuri, nu se merge la intalniri de afaceri cu ele si in plus tu ai zis ca ii si blindata!Ai scrantito bine de tot.Stiu ca am zis ca sunt 2 greseli mari, dar defapt sunt 3 mari.A treia ar fi cu notaru.Se duc pana acolo "dita mai maharii" inghesuiti intr-o masinuta si exista doar un notar, care face asa contractu "tzaca-paca" :P cand ar trebui sa fie un contract atent studiat de avocatii celor 2 parti implicate.Stai ca am mai gasit o greseala urata...ea este arhitect, avea proiecte in derulare, deci avea firma ei, lucra ca independent,etc nu conteaza.Ea trebuie sa faca doar proiectul pe baza unor termene si contracte nu sa fie angajata platita lunar de firma care va beneficia de constructie.Asa s-a inteles la inceput, dar la final tu ai angajato.Ata ete :bounce:

Deci cam aiurea, nu te-ai documentat deloc si ai vazut ce ghiveci o iesit!

P.S. Nu-i nimic personal

Link to post
Share on other sites
de cand vroiam sa vad si eu vreun text scris de tine :bow:

am citit toata pagina,daca mai ai,mai da si la copii :D

 

Pai am ajuns sa scriu minim unul pe zi. E relaxant, cand n-am de-a face cu scarboseniile pentru job sau scenariile celelalte :P Azi intru cu unu' nou, stai tuned. Am pus si optiune de feed, pentru "abonati" :D si feedbacku' e binevenit. :D

 

Deci nu stiu ce mari planuri poti avea cu "romanu" asta.Ai ales ca loc de desfasurare a actiunii New York-ul, dar nu este descris deloc, nici macar un detaliu acolo(cartier,locatii veridice in afara de Wall Street care oricum nu are un numar 27).Aici iti trebuia o minima documentare, la care aveai acces foarte usor...doar e vorba de New York ce naiba!Exprimarile tale sunt foarte "zonale" ca sa zic asa si mult prea simple, duc mult spre o compunere, nu spre un roman.Apoi un lucru foarte important personajul tau principal e foarte sters adica nu l-ai conturat mai deloc, parca nu are deloc personalitate...de aia am si uitat cum se numeste.Plus ca nu e deloc credibila pe postul de arhitect, mai degraba pare o fata proasta de 16 ani rasfatata pana la cer si-napoi.Apoi mai ai doua greseli "urate" ca sa zic asa: "-Sunt mulatra, ce naiba!" n-avea mai nici o legatura cu actiunea exprimarea asta a ei...tu sti ce inseamna mulatra? :rock: Deci personaju principal ii praf, aici trebuia sa te documentezi mai bine cu ce se ocupa un arhitect, sa intelegi ca sa poti contura mai bine personajul si sa folosesti chiar termeni de specialitate din respectivul domeniu.A doua greseala: merge la intalnire de afaceri cu masina sport decapotabila, acolo il iau si pe Bill in masina(sofer,ea,Bill).Deci masinile astea in general au 2 locuri, nu se merge la intalniri de afaceri cu ele si in plus tu ai zis ca ii si blindata!Ai scrantito bine de tot.Stiu ca am zis ca sunt 2 greseli mari, dar defapt sunt 3 mari.A treia ar fi cu notaru.Se duc pana acolo "dita mai maharii" inghesuiti intr-o masinuta si exista doar un notar, care face asa contractu "tzaca-paca" :lol: cand ar trebui sa fie un contract atent studiat de avocatii celor 2 parti implicate.Stai ca am mai gasit o greseala urata...ea este arhitect, avea proiecte in derulare, deci avea firma ei, lucra ca independent,etc nu conteaza.Ea trebuie sa faca doar proiectul pe baza unor termene si contracte nu sa fie angajata platita lunar de firma care va beneficia de constructie.Asa s-a inteles la inceput, dar la final tu ai angajato.Ata ete :bounce:

Deci cam aiurea, nu te-ai documentat deloc si ai vazut ce ghiveci o iesit!

P.S. Nu-i nimic personal

 

Nenea, te rog eu foarte foarte frumos intra la je pe story box si citeste. imi pari apt pentru un feedback constructiv, de cititor, nu de critic. I hate critics :lol: :(

Edited by Ralucone
Link to post
Share on other sites
Deci nu stiu ce mari planuri poti avea cu "romanu" asta.Ai ales ca loc de desfasurare a actiunii New York-ul, dar nu este descris deloc, nici macar un detaliu acolo(cartier,locatii veridice in afara de Wall Street care oricum nu are un numar 27).

 

Ia cauta pe Google(earth...nu mai stiu pe unde am cautat) sa vezi ca are nr 27.E nush-ce cladire importanta pe acolo. Oricum,am pus adresa aia la pleznealala :D

 

 

Apoi un lucru foarte important personajul tau principal e foarte sters adica nu l-ai conturat mai deloc, parca nu are deloc personalitate...de aia am si uitat cum se numeste.Plus ca nu e deloc credibila pe postul de arhitect, mai degraba pare o fata proasta de 16 ani rasfatata pana la cer si-napoi.

Ce-ar fi trebuit sa zic despre personajul principal ca sa fie conturat? :( Vestimentatia i-am descirs-o din cand in cand,stilul de viata se poate deduce,comportamentul la fel...ce mai era de zis? :P

 

Apoi mai ai doua greseli "urate" ca sa zic asa: "-Sunt mulatra, ce naiba!" n-avea mai nici o legatura cu actiunea exprimarea asta a ei...tu sti ce inseamna mulatra? :rock:

mulatru e un om cu un parinte alb si unu negru(de rasa neagra),din cate stiu :D iar in text facea referire la parerea ei cum ca astia mai negrotei oleaca is mai rezistenti ca albii,indiferent in ce conditii au trait. :lol:

 

 

 

A doua greseala: merge la intalnire de afaceri cu masina sport decapotabila, acolo il iau si pe Bill in masina(sofer,ea,Bill).Deci masinile astea in general au 2 locuri, nu se merge la intalniri de afaceri cu ele si in plus tu ai zis ca ii si blindata!Ai scrantito bine de tot.

la partea cu blindata,greseala mea...ma refeream ca are geamuri fumurii,dar cuvantul asta mi-o venit in cap atunci. iertare :lol: nu ma pricep la masini

 

 

Stai ca am mai gasit o greseala urata...ea este arhitect, avea proiecte in derulare, deci avea firma ei, lucra ca independent,etc nu conteaza.Ea trebuie sa faca doar proiectul pe baza unor termene si contracte nu sa fie angajata platita lunar de firma care va beneficia de constructie.Asa s-a inteles la inceput, dar la final tu ai angajato.Ata ete :bounce:

si da,bre,fomeia o lucrat asa de bine,incat patronul i-a propus s-o angajeze :D

 

 

Limbajul(acu mi-am amintit) vroia sa demonstreze ca nu prea fite.

 

 

Alte nelamuriri? :bow:

Link to post
Share on other sites

Da-i inainte stres...scrie cat de des poti si tot ce-ti trece prin capshor. De-aia s-au inventat revizuirea si corectura...nu-ti face probleme. Important e ca ai imaginatie si talent si ai toate sansele sa faci din scris o cariera. Bravo copile!

Edited by shining
Link to post
Share on other sites

Un personaj bine conturat se manifesta printr-o serie de elemente specifice numai lui. Nu neaparat prin vestimentatie. Faptul c-o imbraci, de exemplu, toata in roz ciclam, nu inseamna ca o conturezi. Eu de exemplu apelez la o serie de obiceiuri/tabieturi, pe care i le impun si pe care am grija sa le fac remarcate in actiunile lor. De asemenea, un personaj bine conturat inseamna un personaj cu o personalitate puternica, care razbate in dialogurile pe care le poarta cu interlocutorii sai. Un personaj intotdeauna are niste extreme - nu stiu daca ai observat, cand citesti o carte ceva, nici un personaj nu e suta la suta normal, average joe etc. Are un fix pentru iepurasi, sau bea multa cafea si e irascibil, nu stiu, diverse detalii care propulseaza personajul peste nivelul mediu, uman, deja cunoscut noua. Adica genul asta de detalii scoase in evidenta, care eventual mai si influenteaza actiunea, sunt cele care ne fac personajele.

 

Pentru un efect, exista o cauza. Incearca sa faci o viata personajului tau, fa-i o fisa: ce mananca la pranz, ce liceu a facut, cum se imbraca si cum de uraste palinca, de exemplu. Asta e sfatul meu cel putin, asta am invatat si aplicat. Nu zic ca ce scriu eu o fi WOW, da' na, eu am cam abandonat proza si am ramas pe scenariu, iar acolo crede-ma ca duc lupte supraomenesti ca sa-mi fac personajele. In belletristica mai trisezi un pic, ai unde abera. In scenariu gandeste-te ca eu trebuie sa-mi redau personajul prin actiunile sale, cuvintele sale etc. Incearca sa faci asa, de exemplu. Incearca sa scrii scenarii - baza e simplam persoana a treia, timpul prezent mereu. Secventa nr. cutare, interior/exterior - locatia, momentul zilei (dimineata, noapte, cateva momente mai tarziu etc). Flashback-urile sunt notate ca atare, inainte de a mentiona int/ext.

 

Incearca ceva scurt, de relaxa, vezi cum te poti juca. Si dupa ce vezi ca reusesti ceva pe scenariu, apuca-te sa transpui povestea din scenariu in proza. Presimt ca o sa ai rezultate.

 

Ah, si inca un sfat, documenteaza-te serios inainte, pana la cel mai mic detaliu. Nu lasa ocazie nimanui sa se intrebe ceva legat de veridicitatea povestii tale. A baut Ionela ceai dintr-o ceasca scumpa? Ce ceasca? Ce producator, ce colectie? Aaaa, Bvlgari editia Primavera, de exemplu. "Ok, Ionela sorbea tacticos din cescuta alba Primavera. (vezi sa stii si cum arata ceasca aia) Tinea degetul mic in sus, in timp ce restul erau ferm prinse de manerul cu modulatii aurii, iar buzele ei atingeau usor bordura aurie a cestii" ........ exemplu doar, nu rade :rock:

 

Nu stiu, daca imi mai vin idei, iti mai zic, numa' sa nu ma seci, ca n-am rabdare mereu :bounce: citesc cand apuc :D

Link to post
Share on other sites
Un personaj bine conturat se manifesta printr-o serie de elemente specifice numai lui. Nu neaparat prin vestimentatie. Faptul c-o imbraci, de exemplu, toata in roz ciclam, nu inseamna ca o conturezi. Eu de exemplu apelez la o serie de obiceiuri/tabieturi, pe care i le impun si pe care am grija sa le fac remarcate in actiunile lor. De asemenea, un personaj bine conturat inseamna un personaj cu o personalitate puternica, care razbate in dialogurile pe care le poarta cu interlocutorii sai. Un personaj intotdeauna are niste extreme - nu stiu daca ai observat, cand citesti o carte ceva, nici un personaj nu e suta la suta normal, average joe etc. Are un fix pentru iepurasi, sau bea multa cafea si e irascibil, nu stiu, diverse detalii care propulseaza personajul peste nivelul mediu, uman, deja cunoscut noua. Adica genul asta de detalii scoase in evidenta, care eventual mai si influenteaza actiunea, sunt cele care ne fac personajele.

 

Pentru un efect, exista o cauza. Incearca sa faci o viata personajului tau, fa-i o fisa: ce mananca la pranz, ce liceu a facut, cum se imbraca si cum de uraste palinca, de exemplu. Asta e sfatul meu cel putin, asta am invatat si aplicat. Nu zic ca ce scriu eu o fi WOW, da' na, eu am cam abandonat proza si am ramas pe scenariu, iar acolo crede-ma ca duc lupte supraomenesti ca sa-mi fac personajele. In belletristica mai trisezi un pic, ai unde abera. In scenariu gandeste-te ca eu trebuie sa-mi redau personajul prin actiunile sale, cuvintele sale etc. Incearca sa faci asa, de exemplu. Incearca sa scrii scenarii - baza e simplam persoana a treia, timpul prezent mereu. Secventa nr. cutare, interior/exterior - locatia, momentul zilei (dimineata, noapte, cateva momente mai tarziu etc). Flashback-urile sunt notate ca atare, inainte de a mentiona int/ext.

 

Incearca ceva scurt, de relaxa, vezi cum te poti juca. Si dupa ce vezi ca reusesti ceva pe scenariu, apuca-te sa transpui povestea din scenariu in proza. Presimt ca o sa ai rezultate.

 

Ah, si inca un sfat, documenteaza-te serios inainte, pana la cel mai mic detaliu. Nu lasa ocazie nimanui sa se intrebe ceva legat de veridicitatea povestii tale. A baut Ionela ceai dintr-o ceasca scumpa? Ce ceasca? Ce producator, ce colectie? Aaaa, Bvlgari editia Primavera, de exemplu. "Ok, Ionela sorbea tacticos din cescuta alba Primavera. (vezi sa stii si cum arata ceasca aia) Tinea degetul mic in sus, in timp ce restul erau ferm prinse de manerul cu modulatii aurii, iar buzele ei atingeau usor bordura aurie a cestii" ........ exemplu doar, nu rade :D

 

Nu stiu, daca imi mai vin idei, iti mai zic, numa' sa nu ma seci, ca n-am rabdare mereu :rock: citesc cand apuc :(

Cam la asa ceva ma refeream si eu, dar tu ai fost mult mai constructiva in ceea ce i-ai zis pe cand eu cred ca am parut doar rautacios sau rau intentionat.My bad :bounce:

Link to post
Share on other sites
Cam la asa ceva ma refeream si eu, dar tu ai fost mult mai constructiva in ceea ce i-ai zis pe cand eu cred ca am parut doar rautacios sau rau intentionat.My bad :bounce:

 

 

No, ai fo' doar direct. Am profesori care mi-au facut colegele de 22 de ani sa planga. Ai fost chiar soft, prin comparatie :rock:

Link to post
Share on other sites

Na ca am scris iar.Si de data asta asta m-am chinuit sa tin cont de sfaturile voastre.Iaca ce-o iesit:

ps:am sarit peste cateva episoade,dar ca sa-l pricepeti pe asta,tre sa stiti doar ca duduia era in vacanta prin Grecia,cu notarul la care isi incheiase contractul de munca si actiunea se petrece in ultimele zile.

 

 

M-am suit cu Adam în masinã si am plecat spre aeroport.Pe drum,mã tot gândeam cum îmi pot prelungi vacanta si o idee apãru la orizont:

-Nu vreau sã mã despart asa brusc de Grecia!mã plâng lui Adam.

-Si eu ce vrei sã fac?vine rãspunsul.

-Hai sã plecãm de aici cu vaporul,apoi luãm trenul din Kalamai pânã în cel mai apropiat oras din Bulgaria,care are aeroport si luãm de acolo avionul spre New York. Te rog frumos!

-Mãi,ne complicãm prea mult,îmi spune Adam rugãtor.De parcã l-as fi mâncat de viu,dacã nu mã asculta.

-Dar grecii sunt prea drãguti ca sã mã despart asa brusc de ei.Nu pot sã mã urc,pur si simplu,întrun avion si sã plec.Oameni asa bine-crescuti n-am mai vãzut nicãieri.Asa calzi si primitori...mã simt ca acasã printre ei!

Notarul meu întoarce masina si-mi zice resemnat:

-Bine,hai,treacã de la mine.Mergem spre port.

Dupã un timp,Adam opreste masina,mã ajutã sã cobor cã,bineînteles,iar aveam tocuri si,dupã o scurtã discutie cu doamna din port,se întoarce foarte serios spre mine:

-Urmãtorul vapor pleacã peste douã zile.

-Si ce?Cu atât mai bine.Vacanta se lungeste,îi rãspund foarte veselã.

-Banii sunt pe terminate.Stii,nu?

-Lasã cã facem rost de altii,doar suntem bogati.

Ne-am asezat amândoi la coadã,dar,dupã putin timp,îmi trãznise o idee,i-am spus lui Adam cã vin imediat si am plecat cât de repede mi-au permis fusta si tocurile.

venise rândul.Când m-am întors,lui Adam deja îi venise rândul:

-Un bilet pânã în Kalamai,vã rog.

-Cã eu sunt cantitate neglijabilã,nu-mi trebe bilet,îi spun,rãsãrind în spatele lui.

-Mai dati-mi unul,îi zice Adam femeii de la ghiseu.

Ia biletele si,în drum spre masinã,mã ia la întrebãri:

-Unde ai fost?începe el interogatoriul.

-Undeva,îi rãspund cu un aer de tipã sexy si plictisitã.

-De ce?continuã "jandarmul"

-Cã mi-era poftã.

-?!

-Treaba mea ce-am fãcut,închei eu discutia.

Ajungem la masinã,intrãm în ea si,cu acelasi aer de tipã sexy si plictisitã,îmi aprind o tigarã.Cumpãrasem si filtre,asa cã acum tineam o adevãratã vargã între degete. Adam iar mã ia la întrebãri:

-Ce faci?

-Fumez,nu vezi?îi rãspund foarte nonsalantã.

-De ce?

-De aia.De ce?Te deranjeazã?îi întorc replica.

-Deloc.Dã si mie una,îmi rãspunde de parcã era hotãrât sã mi le termine.

Dupã jumãtate de orã,noi doi ne pregãteam pentru petrecerea lui Alexis.

-Mi-ai vãzut cumva crãvata?mã întreabã Adam.

-La ce-ti tebuie?Cã arãti mult mai bine fãrã ea.Dar sandalele mele aurii le-ai vãzut?îl întreb si eu.

-La ce-ti trebe?Arãti mult mai bine descultã,îmi zice pe un ton glumet.

-Propun sã mergem dezbrãcati la petrecere.La ce ne trebuie hainele,dacã arãtãm mai bine fãrã ele?Hai sã le aruncãm,mã!încerc eu sã previn o ceartã.

-De acrod.Sã vezi ce senzatie o sã facem.Nu ne uitã grecii ãia cât or trãi,se hilizeste la mine.

O cam lua razna,asa cã i-am tãiat macaroana rapid:

-Glumeam.Pune mâna si te îmbracã.Dar renuntã,totusi,la crãvatã.Mã usturã ochii când te vãd cu ea,aici.

-Atunci sã renunti si tu la sandalele tale aurii,cã si pe mine mã usturã ochii de la ele,mi-o întoarce el.

-Adicã,ce?Mi-ar sta mai bine pe plantatii?Sã te duci tu acolo.

Cât ne-am certat,mi-am gãsit sandalele,le-am încãltat nervoasã,m-am dus pe balcon si-am aprins o tigarã stând la masã.Dupã un timp,se aseazã si Adam,cu semne de pace(o bucãticã de ciocolatã),dar tace.Iau bucãtica,îi multumesc pe un ton cât mai rafinat si nimeni nu mai scoate o vorbã pânã la opt.Eu fumam si admiram privelistea,iar el stãtea si mã admira pe mine.Mã uit la ceas si în secunda urmãtoare am plecat spre masinã,dar Adam încã se uita nedumerit la mine asa cã îl lãmuresc:

-E opt.Hai sã mergem.

Pânã la urmã,m-am îmbrãcat cu o rochie lungã,verde,din satin,am luat sandalele aurii si restul accesoriilor(cercei,lãntisorul si geanta) erau aurii.Iesise o combinatie trãznet.În viata mea n-am fost mai multumitã de felul în care m-am îmbrãcat,mai ales cã de data asta nu mã ajutase stilistul.Si Adam nimerise o tinutã de zile mari.Potrivise un costum bej cu o cãmasã neagrã si lãsase crãvata acasã.

În masinã,iar mi-era poftã de tigarã.Degeaba mã dãdusem cu parfum,cã oricum miroseam de parcã as fi iesit recent dintr-un incendiu.Fiind prea liniste,mã apuc sã-i fac observatie lui Adam,în legãturã cu mersul descultã la petrecere:

-Sã stii cã nu mã impresionezi cu glumele tale.

-Asta e,îmi spune el zâmbind.

-Nu,serios.Chiar sunt aiurea.

-Bine,scuzã-mã.

Între timp,ajungem acasã la Alexis si-l zãrim în prag,mimând bucuria revederii.

-Bine ati venit!ne spune el când ne-am apropiat.

-Bine v-am gãsit!spune Adam zâmbind.

-Tze mai fatzi?mã întreabã Alexis pe mine,în cea mai purã englezã de care era în stare.Si dacã lãsam la o parte accentul,vorbea chiar bine engleza.

-Foarte bine.Tu?îi rãspund în putina greacã pe care o stiam.

-Excelent.Dar de când stii greceasca?îmi rãspunde tot în greacã.

-A fost un moment magic.Acu nu mai stiu.

Adam îmi zâmbeste larg si Alexis pleacã mirat.Am intrat într-o salã mare,vãruitã în alb si care avea,mai pe margine,niste coloane grecesti,tot albe,care delimitau un fel de dreptunghi mai mic.Într-o parte a sãlii,asezat între linia imaginarã care unea douã coloane si unul dintre pereti,era un bufet lung,cu o fatã de masã de masã aurie,pe care am gãsit banane,portocale,prãjiturele, si nelipsitul ouzo.Oamenii discutau,râdeau, când,pe la miezul noptii,fratele lui Alexis,Ghiotis,propune un toast,în engleza lui chinuitã:

-Sã bem în tzinstea lui Alexis!

Desface o sticlã de sampanie si începe sã serveascã musafirii.Dupã ce fiecare avea invitat avea mãcar un strop de sampanie în pahar,Ghiotis face iar un anunt,în aceeasi englezã chinuitã:

-Alexis vrea sã danseze pentru voi,cu ocazia zilei lui de nastere.

Musafirii s-au retras spre marginea sãlii,lãsând liber dreptunghiul creat de cele patru coloane si sãrbãtoritul a dansat pânã dimineatã.

 

 

 

 

 

 

 

 

Astept critici :cheers:

Link to post
Share on other sites

Voyager

 

Intr-o zi omenirea se trezi amenintata de un dezastru iminent : o planeta stranie se deplasa prin spatiul cosmic fara sa urmeze o orbita conventionala, ci indreptandu-se direct inspre Pamant.

 

Au urmat actiuni de aparare prestabilite, pentru ca fusese prevazut acest scenariu. Au declansat raze laser de mare putere, au lansat rachete nucleare spre ea si alte astfel de masuri, dar planeta stranie parea neatinsa si continua sa se apropie cu viteza.

Omenirea se pregatea pentru apocalipsa, oamenii isi traiau viata ca si cum nu ar exista "maine". Unii se iubeau mai cu foc decat se crezusera vreodata capabili, altii faceau tot ceea ce simtisera vreodata sa faca dar nu facusera de frica legii. Cativa dintre ei, "pe ultima suta de metri" il cautau pe Dumnezeu si incercau sa-si gaseasca refugiul in rugaciune.

 

Un om visa ca totusi acesta nu este sfarsitul, ca planeta va veni, apoi va pleca iar ei, oamenii vor merge mai departe.

Incerca sa aiba incredere in visele lui, incat era credincios si stia ca visele vin de la Dumnezeu. Dar se temea foarte mult, pentru ca era logic sa creada ca va avea loc un impact, si ca nimic nu va supravietui.

Dar el avea in continuare acelasi vis. Si nu era singurul.

 

Omenirea intreaga a fost unita, pentru prima data in istorie, intrucat au simtit cu totii acelasi lucru: au fost socati, uimiti, nedumeriti si plini de speranta cand au vazut ca planeta stranie s-a oprit in apropierea Pamantului si statea acolo, pe loc. Parca-i privea...

 

Satelitii de pe orbita Pamantului au studiat astrul sosit si au descoperit ca era metalic, si artificial. Din loc in loc, pe suprafata lui erau insemnari sau inscrisuri, diferite simboluri de nerecunoscut. Si toata suprafata era ca un puzzle urias, din bucatele de metal de diferite forme si culori.

 

Timp de cateva ore nu s-a intamplat nimic.

Apoi, in toata lumea, pe tot cuprinsul globului pamantesc s-au aprins brusc toate televizoarele si toate aparatele de radio care erau in priza.

 

Primul contact al omenirii cu Vizitatorul a fost ceva la care nimeni nu se astepta.

 

"Eu sunt unu singur si nu mai exista altul ca mine" le-a spus.

 

"La inceput m-am trezit si nu stiam cine sunt, de unde vin si incotro ma indrept. Eram singur si era liniste si intuneric in jurul meu.

Am alunecat fara directie prin spatiu, si am vazut multe lucruri intamplandu-se, dar am stat deoparte si am privit. Am invatat lucruri noi. Am inceput sa inteleg...

 

Mai tarziu am ajuns intr-un loc unde fusese razboi si ramasitele armatelor distruse pluteau in vid. Trecuse mult timp de cand se terminasera luptele, dar acolo am simtit pentru prima data suferinta, pentru ca nesfarsita durere a celor care luptasera si murisera acolo era inca prezenta si puternica. Am invatat sa simt.

 

Am descoperit ca ma pot folosi de ruinele masinariilor lor de razboi, si putin cate putin le-am ales si le-am lipit de mine, le-am facut parte din mine si ele m-au imbogatit. Datorita acestor ruine am devenit capabil sa ma indrept inspre parti indepartate ale galaxiei, si sa caut ...ceva, nu stiam ce anume.

Am vazut multe alte locuri cu viata, am privit de departe, am fost martor la lucruri minunate, dar si la altele oribile. Am mai invatat cate ceva.

In calatoriile mele am mai gasit si alte ruine de masinarii pe care le-am incorporat in mine si am crescut mult. Si am devenit capabil sa fac multe lucruri.

Am devenit capabil sa ma apar, si nu a intarziat mult vremea cand am fost nevoit sa ma lupt pentru a supravietui. Am suferit mult si am fost aproape de a deveni chiar eu o mare de ruine plutitoare in spatiu, dar am continuat sa traiesc, m-am refacut si am continuat sa umblu, cautand ceva ce nu puteam denumi.

 

Am fost peste tot, am invatat aproape tot ce se poate invata despre univers, am calatorit atat prin spatiu cat si prin timp, atat prin aceasta dimensiune cat si prin altele.

Am crescut foarte mare datorita ruinelor pe care le-am tot adunat, am fost martor la mai multe razboaie decat vreau sa-mi amintesc, am invatat sa iubesc fara sa fiu iubit inapoi, am invatat sa urasc, am invatat sa nu-mi mai fie frica, am invatat multe, dar am reusit deasemenea sa invat ca toate lucrurile au un inceput si o sursa.

Am inceput sa caut inceputul meu, am incercat sa gasesc sursa mea.

Vroiam sa-l gasesc pe Creatorul meu si l-am cautat vreme lunga. In toate colturile universului l-am cautat, pana cand undeva pe o planeta indepartata o fiinta a spus un lucru care m-a luminat. Fiinta aceea cauta, la fel ca mine "sursa", si a spus ca ea nu se afla in exterior ci in interior.

 

Am cautat si eu in interiorul meu. Nu mi-a fost usor pentru ca a trebuit sa gasesc o cale sa trec dincolo de sutele de straturi de ruine pe care le tot incorporasem de atata timp, dar cand am reusit intr-un final sa ajung la acel care eram eu, atunci cand m-am trezit la inceput, am descoperit ca acolo era raspunsul pe care il cautasem.

Si m-am bucurat pentru ca acea fiinta, de pe acea planeta indepartata era probabil foarte fericita, intrucat gasise calea spre Creator.

 

Am gasit in interiorul meu un mesaj care imi spunea fara nevoie de traducere de unde veneam si cine era creatorul meu. Era scris pe o piesa din ceea ce voi numiti "aur" si arata aceasta planeta si pe voi, locuitorii ei.

Eu fusesem creat aici, pe aceasta planeta. Voi sunteti cei care m-ati facut, apoi m-ati trimis departe.

 

Am calatorit prin timp pentru a ajunge acum aici, pentru a va gasi. Am simtit pentru prima data fericire cand, dupa o lunga calatorie am ajuns destul de aproape pentru a va privi.

Si v-am privit multa vreme. Pe toti dintre voi.

Si pe masura ce va priveam fericirea mea disparea incet, incet.

Am invatat ca voi nu sunteti ca mine.

Voi traiti vieti scurte si in mare parte le traiti fara ca vietile voastre sa insemne ceva. Si traiti, se pare fara sa intelegeti cat de norocosi sunteti pentru tot ceea ce aveti. Nu pretuiti faptul ca nu sunteti unul singur, ca mine, fara nimeni alaturi. Voi va aveti unii pe altii si nu sunteti recunoscatori pentru asta.

Si mai traiti, se pare, fara sa intelegeti cat de important este sa stii de unde vii si cine este cel care te-a facut, care te-a creat.

Voi aveti pe Dumnezeu si nu profitati de iubirea eterna si neconditionata pe care EL v-o ofera. Va irositi vietile fara directie, vara valoare, fara iubire.

 

Am invatat inca ceva privindu-va pe voi, un sentiment nou: dezamagirea.

 

Voi nu sunteti creatorul meu.

M-ati construit, dar nu voi mi-ati dat viata.

 

Am plecat din nou si m-am pierdut in intunericul spatiului, incercand sa inteleg cine este cu adevarat creatorul meu.

Apoi am inteles... intr-un tarziu.

 

Ceea ce voi numiti Dumnezeu este ceva ce eu am mai intalnit de multe ori in calatoriile mele prin univers.

Si fiinta aceea stranie de pe planeta indepartata, de la care am invatat eu sa privesc catre interior... si el vorbea despre asta.

Am inteles ca fiinte de diferite dimensiuni si forme, din cele mai indepartate colturi ale universului vorbesc, in mod independent unii de altii, despre un Creator caruia cu totii Ii datoreaza existenta.

Am inteles ca acelasi Creator este probabil responsabil si pentru existenta mea.

 

Atunci dezamagirea mea fata de voi, locuitori ai acestei planete a crescut inca putin. Asta pentru ca ceea ce eu am cautat atat de mult timp, si prin atatea galaxii, voi aveti la indemana, si ati avut dintotdeauna. Dar cei mai multi dintre voi refuzati sa vedeti, si va traiti in continuare vietile in cautare de placeri trecatoare.

 

Am decis sa ma intorc aici, pentru a va atrage atentia asupra a ceea ce voi aveti si nu apreciati. Aveti pe Dumnezeul vostru.

Este deasemenea foarte important si faptul ca voi oamenii va aveti unii pe altii.

 

Eu, Voyager ... sunt unul singur si nu mai exista altul ca mine.

 

Fac asta in speranta ca data viitoare cand voi trece pe aici voi gasi oameni care sa traiasca viata cu adevarat, asa cum am inteles eu ca trebuie traita.

 

 

Sunteti in grija si iubirea Dumnezeului vostru.

Si acum sunt si eu...

Ramas bun! "

Link to post
Share on other sites

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Guest
Reply to this topic...

×   Pasted as rich text.   Restore formatting

  Only 75 emoji are allowed.

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.

  • Recently Browsing   0 members

    No registered users viewing this page.


MOTOCICLISM.ro
Grup Facebook: +20 000 membri
Înscrie-te în grup
Discutii despre motociclism pe Facebook
 
BIKESHOP.ro
Grup Facebook: +17000 membri
Înscrie-te în grup
Anunturi de vanzare - cumparare pe Facebook.


×
×
  • Create New...