Sari la conținut

Cum am “sarit gardul” la vecini


Crina
 Share

Postări Recomandate

A venit toamna. Acopera-mi inima cu ceva. Nu, nu vreau sa mi-o acoperi cu umbra vreunui copac sau a ta. Ci cu…umbra unei calatorii.

Calatoria pentru mine se poate declina in cele mai neasteptate feluri…de la cautare, regasire sau pierdere de sine, reconstruire la relaxare si relationare. “Cum am sarit gardul la vecini…” este o interpretare personala a felului in care valorizez calatoria. Un joc spontan de la care nu sti niciodata la ce sa te astepti. Nu-ti seta nicio asteptare, ci doar relaxeaza-te…intr-un alt spatiu (poate, uneori, si un alt timp) si delecteaza-te cu o poveste. Povestea ta, a mea, a calatorului. Mai mult decat o poveste, ea este o experienta. Contrarianta, paradoxala, uneori aventuroasa, alteori doar frumoasa, dar, cu siguranta, personala.

Ne-am planificat demult (eu cu Angi) aceasta calatorie; mai precis, de la Revelion. Destinatia trebuia sa fie alta – Creta – dar, pe parcurs, au intervenit pierderea unor prieteni, lipsa de bani a altora, boala unei mame, plictiseala, regretele…asa incat am decis, pe ultima suta de metri, sa plecam singuri. Cel mai mult ne doream sa vedem Muntenegru. Era, de altfel, singura certitudine inainte de plecare. Si ma bucur acum, la final, pentru alegerea facuta.

A fost o excursie minunata, in care m-am lasat “locuita” de sentimente, oameni, locuri pe care nu le voi uita nicicand. A fost ceea ce eu am numit “prima mea iesire adevarata in afara”. Am mai fost anul trecut la bulgari, dar atunci a fost ca si cand iti vizitai “vecinii de palier”.

Recunosc ca m-am mobilizat tare greu. Nu stiu de ce, dar asteptam ca, de la o clipa la alta, sa intervina ceva; ceva care sa aduca o scurta amanare. Si cum (culmea!) nimic nu a aparut, cu doua seri inainte am intrat in trepidatii. Documentare (primisem de la Raul din Timisoara un ghid despre Muntenegru – ii multumim mult, a fost super), facut si desfacut bagaje de vreo 5 ori, pitit cartuse de tigari printre haine (desi nu ne-a controlat nimeni in nicio vama, dar eu n-aveam de unde sa stiu). Oricum, asa fac de cand ma stiu: las totul pe ultima clipa. In fine, a venit ziua cea mare. Eu eram obosita din start. Ne-am baut in liniste cafeaua. Niciunul din noi nu indraznea sa spuna nimic….Va fi bine?! Vom regreta?!

Totul era gata. Necunoscutul isi deschidea larg portile in fata noastra, iar noi ne avantam spre el calare, inarmati cu entuzismul de ultim moment si cu dorinta de aventura.

Bun…pornim. Montam bagajele, ne imbracam si, gata, “marea aventura” incepe!!! Ba nu! Mai bine luam o mica pauza. Lantul nu e intins cum trebuie. Nu putem pleca asa, oricum. Ne dam jos, ne dezbracam, Angi mestereste de zor. Verificam…de vreo doua ori…si realizam cu un zambet timid ca era mai bine inainte. Iata ca “amanarea” mult visata de mine aparuse. Ok, pornim!

Fericita ca am scapat de emotiile dinaintea plecarii, adorm dusa. Cu vise (cunoscatorii stiu. Sunt un exemplu de “asa nu” pe motor). Ma trezesc brusc, speriata la gandul ca exista posibilitatea ca “marea calatorie” sa fie un lung vis, sa nu pot povesti nimic, pentru ca nu am vazut nimic. Reusesc, cu greu, sa raman undeva intre vis si realitate pana la Valcea, unde oprim pentru o cafea tare. Apoi, din nou la drum. La Targu Jiu un nor razlet incepe sa planga. In hohote. Angi e fericit. In sfarsit isi probeaza ultima achizitie – sosonii de ploaie. In sinea mea, speram sa fie prima si ultima oara cand ii va incerca.

 

Pauza de tigara si uscat "rufele" (costumele de ploaie)

3944124066_dc1ea1aacc_o.jpg

 

Ajungem tarziu in Orsova. Gasim o casuta “ca-n povesti”, peste drum (a se citi Dunare) de sarbi. Frumos, liniste, susurul apei, rasetele in surdina ale sarbilor dezlantuiti in petreceri.

 

3944124268_7cebeaf206_o.jpg

 

3944124462_54c4c85a85_o.jpg

 

3944124694_d3fd3d7dbf_o.jpg

 

Adorm tarziu si ma trezesc epuizata, traind senzatia ca toata noaptea am fost atacata de insecte. Angi se uita nedumerit la mine si, intr-o incercare esuata de ascundere a unui ranjet, imi spune: “Era doar un mic miriapod simpatic foc in baie”.

Impachetam in graba si…aventura de-abia acum avea sa inceapa. Multiplicata de imaginatie si prelungita in sute de ecouri…

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Vizitator _Raul_

Uraaa :unsure: !

A aparut povestea cea fain scrisa si poz(n)ele ! A... si a aparut si Crina ! Welcome Crina !

De-abia astept sa vad pe unde ati fost !

Considerati-ma abonat la topic!

 

Felicitari pentru excursie :grinbandit: !

Editat de Popescu_ MihailRaul
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Va multumesc foarte mult pentru urarile voastre de bun venit si pentru impresii. E minunat sa pot impartasi cu voi bucuria unei calatorii frumoase...

Multumesc, inca o data Raul pentru ghid. Pot spune ca prin intermediul lui ai ajutat la implinirea unui vis.

Poze nu vor mai fi acum...ele apar pe parcurs.

Picaturile vin...dar, mai incet...teava care le transporta e inca in..."constructie".

O seara frumoasa! :grinbandit:

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Vizitator _Raul_
Va multumesc foarte mult pentru urarile voastre de bun venit si pentru impresii. E minunat sa pot impartasi cu voi bucuria unei calatorii frumoase...

Multumesc, inca o data Raul pentru ghid. Pot spune ca prin intermediul lui ai ajutat la implinirea unui vis.

O seara frumoasa! :unsure:

 

Cu placere, oameni buni. Ma bucur sa stiu ca v-a ajutat.

Poate ca, din categoria proiectelor de sursa deschisa pe care vad ca ma tot incapatanez, mai mult sau mai putin aiurea, sa le pun in practica, voi trece la scanarea ghidului acela :wacko: .

O seara faina sa aveti si voi, odihna placuta si va asteptam cu pozele dupa ce va mai linistiti, le triati si concepeti in liniste povestea insiruirii lor.

:grinbandit:

Editat de Popescu_ MihailRaul
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Ce faci Crinuța?? Ne lași așa... cu ochii in soare?...

Hai cu urmarea aia odată!... :grinbandit:

 

Bine te regasesc, Robbie. Sa stii ca mie imi place...soarele :unsure:

Mesaj completat

Serbia. Vreme super. Inorat, dar fara ploaie. Drum destul de plictisitor. Adorm din nou. Ma trezesc dupa putin timp si vad ca motocicleta danseaza pe sosea, o ia pe aratura, iar Angi se apuca cu mainile de casca, urland ca din gura de sarpe. Opreste motorul, arunca casca si urla, scuturandu-se disperat pe cap.

“Miriapodul simpatic foc” se gandise ca nu i-ar strica si lui o mica calatorie si, daca tot fusese indragit, si-a gasit culcus in casca lui Angi. Sacait probabil de vajaiala de acolo, a iesit afectat la plimbare pe viziera in interior, moment in care era sa avem accident. Numai la gandul picioruselor de miriapod pe viziera si mi se face rau.

O tigara si-un zambet. La a doua tigara si-un ras zdravan, suntem gata din nou de drum. Acum avem parte de o arsita pe cinste si o scurta bucata de drum prin munti. Un vames sarb ne indicase un loc de cazare – localitatea Cacak, asa ca acolo urmaream sa ajungem. Dupa un drum istovitor, pauze fara succes, dureri de spate si de fund, o casca gaurita (a mea – ne-am dat seama ca somnul meu profund pe motocicleta nu se datoreaza vreunei “anomalii”, ci lipsei de oxigen, asa ca Angi mi-a faurit doua gauri de toata frumusetea in casca, ca sa pot respira), ajungem in orasul cu nume ciudat. Gasim, dupa cateva incercari esuate, o pensiune frumoasa cu 20 de euro camera si ne cazam (de altfel pe durata intregii calatorii, preturile cazarilor au fost intre 20 si 30 de euro, dupa negocieri fructuoase, care au mers peste tot).

Simteam nevoia unui dus. Ma relaxez in voie; apa aceea calda are darul sa-mi ia, cu fiecare picatura, durerile. Ies linistita din dus si-l aud din nou pe Angi vociferand. Urla ca un apucat si imi cerea disperat un tricou sa se imbrace. Nu mai intelegeam nimic. Miriapozii se inmultesc asa de repede?! O, nu. Isi uitase casca agatata de un stalp, in parcare, cu cateva ore in urma, cand am ajuns la pensiune. Din fericire, si-a gasit-o tot acolo. Orasul asta are un nume predestinat – de noroc, doar nu va gandeati la altceva. Sau poate ca doar…sarbii nu sunt ca romanii.

Cand am plecat singuri la acest drum, aveam inca proaspete in minte toate povestile urate auzite in ultimul timp – politisti care te pot talhari, razboi, mafie, nesiguranta…mai ales in zona aceasta a Europei. Trebuie sa va spun ca nicio clipa nu ne-am simtit in primejdie acolo. Oamenii sunt veseli, relaxati, prietenosi, dornici sa te ajute la nevoie, atmosfera e minunata, iar locurile astea chiar merita vazute.

 

Si, pentru ca-mi dau seama ca am uitat sa fac prezentarile, hai s-o fac acum. Mai bine mai tarziu decat niciodata. Am “mintit” cand am spus ca am plecat singuri in calatorie. Am fost trei la inceput, iar pe parcurs ni s-a mai alaturat unul. Asadar, personajele povestii noastre sunt:

 

Angi si cu mine

3949369665_1fd9bfe9b8_o.jpg

 

BlackJack

3950149198_feb564a2bc_o.jpg

 

Si, de ce nu, “Drumul”, care ne-a fermecat iremediabil cu povestile lui si a devenit un personaj in sine.

3950148952_ddce0bd035_o.jpg

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Plecam din Cacak cu o bunadispozitie ce pare ca face parte din natura noastra. Tot drumul de azi a fost superb. Am trecut prin Uzince spre Zlatibor. Nu stiam unde sa privim mai intai si ce sa pastram in minte si mai ales in suflet pentru totdeauna apoi…coline pe care iti venea sa le mangai precedau munti maiestuosi. Dar alternanta aceasta nu te obosea; din contra, te linistea. O sosea goala in fata strajuita de brazi inalti, ca in filme. Paradoxal, in sufletele noastre s-a instalat o liniste care-ti dadea aripi sa zbori…dar era un zbor inauntru, spre regasirea de sine. Aveam strania senzatie ca ma nascusem pentru a calatori in aceste locuri. Era ca in povestea mea din copilarie, cu Ahasverus – vesnicul ratacitor prin lume, cu casa in spinare. Doar ca acum, pentru prima data, vedeam in asta o menire.

 

3950704438_cd88e60607_o.jpg

 

3950704196_4c33e5b548_o.jpg

 

3949924101_95d06a6ae8_o.jpg

 

3949923881_e95e164566_o.jpg

 

3949923655_ab3ae42b7b_o.jpg

 

Linistea noastra a fost intrerupta, brutal as putea spune, in Novi Pazar – toate natiile adunate aici laolalta, intr-un zumzet perpetuu; rasete amestecate cu tipete, apoi soapte, priviri crucise sau poznase intrerupte de cate un scartait de roti, motociclisti veseli fara casti (ca regula, in orasul asta), masini peste tot intr-o harababura de te lua ameteala. Voiam initial sa dormim aici, pentru ca amintirile noastre din Serbia sa se sedimenteze molcom in suflet, dar, odata ajunsi, n-am stiut cum sa fugim mai repede spre Muntenegru.

La vama n-am avut nicio problema…prietenosi, vamesii muntenegreni ne-au intrebat cu zambetul pe buze daca venim din tara lui Ceausescu…noi, cu un zambet in minus, am raspuns ca da.

Imediat dupa ce am trecut in Muntenegru am fost absorbiti…de nori, de crestele muntilor pentru care norii nu pareau nici pe departe o limita, dar si de noxele masinilor si a gunoaielor existente pe marginea drumului (si cand te gandesti ca e singurul stat ecologic din Europa). Ne-am spus in gand ca e o tara minunata, pacat ca-i locuita (si cu o bucurie copilareasca ca altii sunt “mai rai” ca noi la capitolul asta – gandul acesta avea sa dispara, insa, cu fiecare metru parcurs. Oamenii de acolo sunt minunati, iar tara lor nu are seaman).

Am vrut sa ne cazam in Berane (unde citisem in ghid ca ar exista o pensiune sofisticata…s-a dovedit ca singura pensiune de acolo era jalnica si, pentru ca timpul inca ne permitea, am plecat mai departe). Insa, ne-a prins noaptea si a trebuit sa ne oprim la prima cazare intalnita – la un muntenegrean care considera ca Ceausescu reprezinta un exemplu demn de urmat, avand in vedere ca a lasat tara fara datorii. No comment! Nu vreau!

Vreau doar sa dorm…ma asez in pat intr-un tarziu, hotarata sa adorm. Patul meu, insa, scartaia la fiecare miscare, oricat de mica, asemenea unui chitait de soricel; asa incat m-a apucat un ras aproape isteric, cu lacrimi. Eu radeam, soricelul parca radea si mai tare, de mine, de tot…

 

3950702668_49ab99b30f_o.jpg

 

3950703958_234f8e22dd_o.jpg

 

3950703684_38afd1661a_o.jpg

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Am plecat tare fericiti de acolo spre Plav, unde exista un frumos lac glaciar. Apoi, am mers spre Kolasin, pe un drum senzational prin inima muntilor. Aveam impresia ca suntem pe acoperisul lumii.

 

3953585190_c8ffc0e77a_o.jpg

 

3953585476_b761ef6ec8_o.jpg

 

3953585774_9d804a5037_o.jpg

 

3952808551_930e1c26a9_o.jpg

 

3952808783_6976fff668_o.jpg

 

 

Am intrat in Biograska Gora National Park, unde exista copaci de 500 de ani vechime – interesant. Parca te aflai intr-o poveste si fiecare copac in parte personifica ceva, altceva cu fiecare pas pe care-l faceai.

 

3952809789_9562471ebf_o.jpg

 

3952809373_9451df22ec_o.jpg

 

 

Si, de aici…Durmitor si Tara, Marea Poveste a Muntenegrului. Ce clipe sa pastrez mai intai, ce imagini?! Pozele nu redau nici un sfert din ce vezi in realitate. Am trait vizual in cateva zile cat poate altii intr-o viata. Cu fiecare curba aparea un nou peisaj. Era parca o expozitie a naturii si cand in peisaj a aparut si Tara, nu-mi mai doream nimic…decat sa fiu in stare sa nu mai clipesc. Insufletita de pasarile intamplarilor “vizuale” ce se adunau pe umerii ochilor mei, traiam totul pe loc, pentru intaia oara si fara niciun fel de pregatire, ca un actor care ar intra in scena si ar juca fara sa fi repetat vreodata.

 

3952810503_fdb361caf4_o.jpg

 

3952810123_4ec1dc4d2e_o.jpg

 

3952810761_5d2035e39d_o.jpg

 

3953586732_2e2411814a_o.jpg

 

3953588630_875deb8d80_o.jpg

 

 

Chiar inainte de Durmitor, ni s-a oprit motorul. Ne priveam speriati, cu ochii scosi, ca niste libelule, fara sa scoatem niciun cuvant, gandindu-ne…ce facem noi doi, singuri, intr-o intersectie in munti straini, cu motorul mort, fara ca macar sa cunoastem limba tarii in care ne aflam?! Cand colo, din greseala, Angi oprise cu maneca butonul pentru oprirea de urgenta al motocicletei. A fost un semn, cu siguranta, sa o luam mai incet, sa ne pregatim de ce avea sa urmeze…peisagistic vorbind.

Am gasit ca loc de cazare o casuta mirifica chiar langa raul Tara, avand in fata muntii. Ce sa-ti doresti mai mult?

 

3952811255_5bc7f4ed31_o.jpg

 

Stiti ce e ciudat? A fost atata liniste in jur si in noi in noaptea aceea incat am ajuns sa ducem dorul…”sunetelor”.

 

3952811489_950959ee9e_o.jpg

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Mai Crina, ma inebunesti cu pozele si povestile astea. Dar rau de tot... Mor de ciuda... :) Eu n-am putut anul asta sa ajung mai departe de Bulgaria, desi mi-am dorit tare de tot sa ajung in fostele tari iugoslave sau prin Grecia. Vad ca vine toamna si se pare ca trebuie sa o las pe anul viitor... :)

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Vizitator _Raul_
Am gasit ca loc de cazare o casuta mirifica chiar langa raul Tara, avand in fata muntii. Ce sa-ti doresti mai mult?

3952811255_5bc7f4ed31_o.jpg

 

Hehe !

Eco-camp-ul de la intrarea in zona cheilor.

Ma uit la fotografiile canionului si ma lovesc in retina flash-uri ale imaginilor de acum un an si ceva. Tenc iu :D !

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

nu cumva in week 11-13 sept veneati inapoi in Ro ca m-am salutat cu un Gs negru cu 2 pasageri pe el, undeva intre Herculane si Baia de Arama(sau spre Anina, nu mai stiu exact :D ) si din poze pareti a fi voi... :D

frumoasa tura ati facut

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Hehe !

Eco-camp-ul de la intrarea in zona cheilor.

Ma uit la fotografiile canionului si ma lovesc in retina flash-uri ale imaginilor de acum un an si ceva. Tenc iu :D !

 

Nu. Tenc iu :blink: !!! :jump:

Mesaj completat

nu cumva in week 11-13 sept veneati inapoi in Ro ca m-am salutat cu un Gs negru cu 2 pasageri pe el, undeva intre Herculane si Baia de Arama(sau spre Anina, nu mai stiu exact :) ) si din poze pareti a fi voi... :D

frumoasa tura ati facut

 

hahaha...da, chiar noi eram. Atunci am intrat in Romania si ne-am gandit ca ar fi taaaare pacat sa incheiem brusc calatoria, aa ca am mers la Baile Herculane. Ma bucur ca ne-am intalnit.

 

Mesaj completat

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

 

 

Ne trezim. Am adormit greu. Peste tot misunau urechelnite. Pana pe la 12 noaptea le-am vanat. Am prins oroare de ele in timp. Neputand sa adorm, am iesit afara si…surpriza! Noaptea aici e un tablou in sine. Luna plina isi trimitea “razele” spre crestele muntilor Durmitor, care reflectau lumina (ei fiind albi) si aveai impresia ca e un amurg perpetuu. O minunatie. De data aceasta nu mai voiam eu sa adorm. Toata lumea dormea si era o liniste incredibila. Doar greierii cantau neobositi. Mi-am ales o stea pentru aceasta calatorie, care sa ne calauzeasca drumul la ceasuri tarzii. Lumina acestui “amurg” m-a sagetat pe loc cu farmecul nostalgiei. Imi venea sa ma trantesc in iarba, sa privesc stelele si sa visez. Ma simteam ca in livada imaginara a bunicilor pe care nu i-am cunoscut niciodata. Si s-a mai intamplat ceva in noaptea aceea…atunci cand crepusculul functioneaza din plin, ai impresia ca acolo, undeva, in taina, au loc uneltiri secrete care-ti pot aduce in suflet ceea ce cautai demult. Nu este nici intuneric, nici lumina si penumbra face ca anumite sentimente, cele urate, sa fie estompate. Simteam echipajul sufletului navalind pe puntea trupului. In noaptea aceea m-am schimbat. Nu m-am regasit, nu m-am reconstruit…m-am schimbat. In cateva clipe, eram mai frumoasa si mai buna decat inainte. Si atunci am ales sa iubesc viata, care e, pana la urma, calatoria suprema. Daca am putea sa o privim ca pe un joc, am intelege ca are aceleasi “reguli” sau “non-reguli” ca orice alta calatorie.

Ma desprind cu greu de aceste sentimente si ma bag in pat. Dupa vreo alte 2 ore adorm. Ne trezim plini de viata si chef de drum. Muntenegreanul la care am stat ne propune o zi de rafting. Stiind, insa, ca in mai e sezonul ideal de rafting pe Tara si ca acum nu ar fi decat o plimbare cu pluta pentru aproximativ 100 de euro, il refuzam politicos. Se cam supara si ne cere sa platim, pe langa banii de cazare, o “taxa de turist” de 2 euro. Ok, nu ne mai pasa. Si, ca o prelungire a sentimentelor traite cu o noapte in urma acolo, am considerat ca am platit nu o taxa idioata, ci o experienta. In astfel de calatorii, ai timp sa observi oamenii, sa vezi cum reactioneaza in diverse momente si, credeti-ma, este o experienta care va va ajuta candva.

Ne uitam pe harta si gasim “un drum alb” care leaga Zabljak de Lacul Piva. Perfect! Nici nu banuiam ce urma. In drum spre Zabljak am intalnit celebrul Pod peste Tara. Ni s-a parut superb atunci, dar a fost intrecut cu mult de ce am vazut dupa aceea. Pentru cine va dori sa faca vreodata aceasta excursie, drumul dinspre Zabljak spre Piva nu trebuie ratat. Este un fel de Transalpina asfaltata si chiar mai impresionanta. Eram in inima Durmitor-ului. Opream la aproape fiecare 100 de metri…pentru fotografii, pentru a pastra inca un peisaj in suflet. Era senzational. Unele creste pareau sfasiate de o gheara imensa. Altele, mult mai inalte, in toata grandoarea lor pareau asa de line. Ne-am intalnit cu niste motociclisti veniti din Polonia, Olanda si Finlanda – foarte prietenosi, plini de viata. A fost un drum minunat. Mintea ni se golise parca de tot ce vazusem vreodata pana atunci. Am inteles de unde vine denumirea tarii; peste tot aproape, unde te uiti, vezi munti. De fapt, Muntenegru e un teritoriu mic, dar care comprima totul – mare, munte, deal, campie – muntele fiind, spre bucuria noastra, in proportie de 3/4.

 

3963163062_3ebee7e3d2_o.jpg

 

3963162856_ef459b517e_o.jpg

 

3963163176_ffa6436e75_o.jpg

 

3963163596_ee78c1555c_o.jpg

 

3962388647_c286f384f2_o.jpg

 

3963163326_45b608e14f_o.jpg

 

3962388881_d876bd5083_o.jpg

 

3963163840_299d9af2f5_o.jpg

 

3963163924_5c82980762_o.jpg

 

3963164034_c9fa9c0ecd_o.jpg

 

3963164232_9a607143b8_o.jpg

 

3963164142_d1bb197576_o.jpg

 

 

 

Am ajuns la Lacul Piva, care este de un verde ireal. Un peisaj pictat de Cel-Ce-Ne-a-Facut cu materialele cele mai bune si mai frumoase. Ne venea sa sarim in el si sa-l bem pe tot (si am inteles de unde vine si denumirea acestui lac; mult timp, s-a crezut ca vine de la “pivo”, care inseamna “bere”. Dar, de fapt, provine din sarba veche de la cuvantul “piva” = “de baut”).

 

3962389671_4c302090f5_o.jpg

 

3962389533_68b1270964_o.jpg

 

3963164632_ca46d5ca6a_o.jpg

 

 

 

De aici, am plecat pentru un mic popas de alimentare la Nicsik; am mancat burek in Podgorica si ne-am indreptat spre Skadarsko Lake. De la pitorescul Virpazar (unde era agitatie, pentru ca se turna un film si, deci, nicio sansa sa gasesti o cazare) am mers prin locuri pustii spre Ulcinj. Increzatori la inceput, cu fiecare metru parcurs prin acel pustiu incepeam sa ne simtim debusolati, insetati de...apa si de viata. Ni s-a parut un calvar. Peisajul era inedit, dar noi eram sleiti de puteri, caldura reusise sa ne termine fizic si psihic si doream, vorba lui Noica, sa “upanisadem”. Se facuse tarziu. Dupa fiecare curba speram sa ni se arate, in toata splendoarea ei, o pensiune sau macar…un om. Pustiul, insa, incepea sa ne patrunda-n oase si in suflet. Ne-am facut curaj si am spus ca, orice ar fi, ajungem in noaptea aia la Ulcinj si…am ajuns. Desi nu era nimic senzational, eu m-am regasit aici. Aveam un apartament la etaj, cu terasa si, peste drum, market Paradisso luminat toata noaptea, printre portocalii si ciorchinii de kiwi din curte (da, ciorchini de kiwi; nu-mi venea sa cred ca ceea ce mi s-a parut in prima secunda o vita de vie cu ciorchini “normali”, de struguri, erau manunchiuri de kiwi).

 

3963164758_8d4fb1ec72_o.jpg

 

Mi s-a parut de-a dreptul parizian locul acela. Aveam sentimentul ca acolo, peste drum, puteam cumpara “paradisul”…Ma simteam acasa. Oare ce inseamna “acasa”? Sentimentul de siguranta, persoanele dragi tie, linistea, sentimentul acela de mereu si de nicicand?! Nu stiu, dar au existat momente in calatoriile noastre cand, desi eram atat de departe de casa, aveam sentimentul acela imbucurator de “acasa”.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

frumoasa calatorie,

stiu ca angi spusese ceva despre ea, citisem si topicul care anunta plecarea, si ma intrebam cand vine si povestirea. uite ca am gasit-o astazi.

 

am recunoscut sentimentele legate de plecare.. cam asa sunt si eu si cred ca multi dintre noi. dar trec repede :D si mereu te gandesti dupa o vreme ca urmatoarea calatorie o sa fie si mai speciala.

 

bafta

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Vreau sa va multumesc foarte mult. Mie imi placeau mult scrisorile "traditionale". Adoram sentimentul acela cand nu asteptai nicio scrisoare si, din senin, gaseai cutia plina. Stiu, trebuia sa ma nasc in alta epoca :blink: . Acum, pentru prima data dupa mult timp, ma simt ca atunci. "Vestile" voastre ma bucura foooarte mult. Deschid cu grija fiecare "scrisoare" si incerc sa-mi adun puterile sa continui povestea...e tare greu acum, ca am inceput munca, sa retraiesc clipele acelea...dar e si tare frumos.

Va multumesc!

:rose:

Mesaj completat

.

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

 

 

 

 

Am dormit dusi. Am fost atat de obositi ca n-am vrut sa mai vedem nici marea, care era la o distanta mica de “casuta noastra”.

La gandul ca plecam iar, cu tot echipamentul pe noi prin soarele acela arzator, mi s-a facut rau. Ma cunosteam “perfect” inainte de plecare. Stiam ca organismul meu reactioneaza foarte straniu la un moment dat, oricat de bine mi-ar fi pe drum. Eram acum intr-un astfel de moment. Corpul meu refuza plecarea. Avea nevoie de o zi de repaos. Psihicul meu la fel. Vazusem prea multe lucruri frumoase intr-o perioada prea scurta. Aveam nevoie de timp de sedimentare. Am inceput sa tremur, la propriu. Aveam frisoane. Ma dureau toate. Capul se invartea. Am hotarat sa mai ramanem o zi aici, ziua noastra “casnica”. Angi a avut grija de “copil”, eu am spalat rufe…doar eram “acasa”, nu? Asadar, domnul Black Jack avea nevoie de "sange" nou – adica, incepea operatiunea “schimbul de ulei”. Intins pe jos, Angi mesterea de zor la el. Gazdele noastre au intrat in panica. Ne intreabau: “Machine kaput?” Ii asiguram ca nu. Atunci, privindu-l pe Angi cu alti ochi, mult mai admirativi, ii spun: “Aaaa, specialist mechanic?”. “Nu!” Hmm. S-au indepartat cu priviri suspicioase, deoarece n-au crezut ca n-ar fi vreun soi de “specialist mechanic”.

 

3968111495_fb46372352_o.jpg

 

Apoi…marea. De-abia asteptam sa vedem Marea. In timp ce ne imbracam, aproape ca-i simteam mirosul. Ajunsi, insa, la marea care e foarte sarata si al carei nisip e negru si foarte, foarte fin, ne-am plictisit instant.

 

3968885124_979f555cfc_o.jpg

 

Ne era dor de Vadu (mie, mai mult de Vama de altadata). Acolo e altfel. Sunteti Tu si Marea. Acolo, Marea devine personaj. O simti altfel, ajungi sa o cunosti altfel, gustul ei e altfel, mirosul e altfel, vantul e altfel, lumina e alta si scoicile…Aici nu exista scoici. Totul este ordonat, nisipul foarte fin si atat. Ne e dor de Vadu, de norii pufosi de acolo, de valurile line, de scoicile fermecate care te-mbie la cautari indelungi, cateodata, prin imperfectiunea lor “perfecta”, chiar la regasiri, ne e dor chiar si de nisipul care e pretutindeni, te inteapa, te mananca si de care ai impresia ca nu vei mai scapa in veci.

Nu am rezistat mai mult de o ora la plaja. Am plecat simplu…fara a ne uita in urma, fara a pastra vreo amintire.

Pe drumul de intoarcere la pensiune am vazut pe un lac niste casute foarte ciudate, suspendate pe apa. Ne apropriem, din curiozitate, si descoperim “birourile” pescarilor din Ulcinj. Mai exact, erau un fel de camarute 2/2 de care erau prinse niste lemne, precum picioarele unui paianjan. De aceste lemne erau agatate plasele cu care pescarii de acolo prind peste. Casutele acestea pareau a avea cel putin 100 de ani. Un peisaj foarte interesant, aproape ireal.

 

3968885188_4b985db783_o.jpg

 

Ne oprim apoi sa mancam o pizza. In fiecare calatorie, eu am doua pofte mari (culinare, sper ca nu va gandeati la altceva) – cand ma apuca, sunt terminata daca nu mi le satisfac atunci: pizza si mamaliga cu branza. Stiu, pare straniu. Nu visez la caviar sau mancaruri sofisticate. Nu; eu poftesc, simplu, la pizza si la mamaliga cu branza. Asa cum in Bucuresti poftesc la parizer. Sunt tare ciudata, recunosc. Asadar, intram intr-o pizzerie din acest mic oras (Ulcinj nu e, nici pe departe, o statiune asa cum aveam notiunea de la noi) si suntem primiti cu zambetul pe buze si cu o salata “din partea casei”. Mancam apoi o pizza delicioasa si la final mai primim, “din partea casei”, coniac. Daca vom mai veni prin aceste locuri, sigur vom mai manca o pizza aici.

Ajungem “acasa” (adica, la pensiunea de peste drum de market Paradisso). De-abia dupa cateva ore simt “mirosul marii” imprimat in hainele de plaja. Imi aduc aminte de un episod din “Seinfeld”, cel in care Kramer vrea sa inventeze parfumul cu miros de mare si de-abia acum inteleg. Cum ar fi ca, la birou, in fata calculatorului, sa te dai cu acest parfum si, pe loc, ca si cand ai fi apasat un buton magic, sa te simti in vacanta. Sau la un “pranz de afaceri” cu oameni foarte crispati sa apesi din nou “butonul magic” si sa ti se para ca esti cu prietenii pe o terasa la malul marii. In sticluta mea imaginara de parfum se afla acum promisiunea unei zile norocoase. Cand voi reveni la munca, sper sa-mi aduc aminte de “ea” si, in fiecare dimineata, sa am o surpriza placuta care sa se disipe in aerul din jurul meu, ca o boare de prospetime…Incep sa aberez. Dar face parte din farmecul vacantei.

O mica pauza a fost binevenita. Ne simtim din nou gata de drum.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Calitatile tale de narator nu au cum sa nu hraneasca sufletul meu flamand dupa o asa calatorie, iar imaginile sa nu-mi incante privirea.

Felicitari pentru calatorie! Imi place cum "sariti gardul".

Asfalt uscat pentru viitoarele calatorii.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

...

Cand palid in aceasta lumina, insingurat printre valuri involburate de ganduri, pierdut in adancimi efemere de vise,

chemand lumina pe asfaltul umed, si stropii aruncati de pneurile grabite ale impasibilelor limuzine negre; poate negre...

Si poate stropi de ploaie, sau poate lacrimi adevarate, cine stie ?...

Si-apoi plecarea, si-apoi plecarile pe caile de Luna, prin pulberea fara de intoarcere ale noptilor racoroase,

infrigurat de atata uitare, inzapezit de atata aducere-aminte...

Si poate, intr-o zi, pescarusul poposit pe creanga de nor-obosit, iti va darui fara sa stie

O pana alba.

 

post-882-1254318511_thumb.jpg

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Felicitarile mele pentru aceasta tura ! Cat despre felul cum povestesti :D :blink: :blink:

 

Asa ar trebuii sa fie toate topicurile, ca o poezie !

Multa sanatate si bafta pe unde veti mai umbla . Asfalt uscat ! :rose:

Editat de calinmoto
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Vizitator
Răspunde la acest topic...

×   Alipit ca text avansat.   Restituie formatare

  Doar 75 emoji sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.

 Share

  • Navigare recentă   0 membri

    Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.

×
×
  • Creează nouă...