Sari la conținut

Dnepr MT10


AdrianS
 Share

Postări Recomandate

Băi, da' ce plouă afară. I-am făcut o bucurie maică-mii azi când m-a văzut întors pe Zeta de la facultate cu reiații jegăriți pe toate părțile. Că abia ce-i băgasem la spălat alaltăieri.

 

Sâmbătă Âşi duminică a fost însă tare frumos la țară Âşi am avut spor la treabă. Am bibilit JawuÂşca Âşi-apoi, ca răgaz duminical, am trecut la dat ture cu Niprul, că parcă prea mi se făcuse dor să trezesc satul în stil boxer OHV. A pornit la prima pedală, cum are prostul obicei să facă de câteva săptămâni încoace. Pasagera Ancuța era Âşi ea prezentă Âşi s-a cam speriat inițial (na, de la Zetă la Ivan, cazmaua sovietică pe trei roți, e ceva distanță), dar pân' la urmă s-a dat repejor pe brazdă... din ataÂş. Aspirator de femei Âşi căței, zău: fata fotografia din ataÂş, iar Rex după noi. Sau na, dinaintea, pe dedesubtul - că nu-nțeleg cum de nu l-am călcat încă! -, de-a curmeziÂşul Âşi aÂşa mai departe.

 

Am pârâit-o mai mult cu a-ntâia. În primul rând că nu voiam să-mi pierd pasagera, iar în al doilea că nu am apucat să umblu în cutia de viteze. V-am povestit că sare (sau se smuceÂşte Âşi intră la loc cu zgomotul ciocanelor lui Thor nimerind în fuduliile vreunui titan) din a doua cum trag de ea nițel Âşi, na, mi-e jenă omenească să tot folosesc numai trepte de viteză cu număr impar ;).

 

Să nu-mi ziceți că nu vă place iarba de la mine din curte...

 

post-7792-1302725065_thumb.jpgpost-7792-1302725071_thumb.jpgpost-7792-1302725078_thumb.jpgpost-7792-1302725085_thumb.jpgpost-7792-1302725092_thumb.jpg

 

O să vreau, totuÂşi, pentru mersul la drum, să am frâne Âşi pe ataÂş. AÂşadar, cu ocazia asta, mă interesez preventiv dacă are cineva de dat vreun taler cu saboți pentru ataÂş Âşi sistemul său de frânare. Dacă-mi reuÂşeÂşte poanta cu actele după sărbătorile-astea, nici nu mă mai ocup de vopsea fiindcă-i încă bună: instalație electrică, frâne, verificat/recondiționat/reglat motor/cutie/grup acolo unde este cazul, aprindere electronică, anvelope, taxe Âşi la drum cu ea. Ce miÂşto e să visezi la tastatură!

 

Revin altădată cu mai multe poze. Am examen mâine Âşi am învățat... tot.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • Răspunsuri 90
  • Created
  • Ultimul Răspuns

Top Posters In This Topic

...Am examen mâine Âşi am de învățat... tot.

I fixed it for you! ;)

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Da, vai, mersi, nu trebuia ;)! Apropo, a fost cel mai scurt examen din viața mea! Am intrat, m-am deshămat de toate pieile că doar deh, venisem pe Zeta; m-am aÂşezat, am văzut că nu Âştiu nimic, am declarat război total, am încercuit la plesneală, am predat hârtia Âşi m-am scoborât 'napoi în rândurile muritorilor.

 

AÂşa făceai Âşi tu? :D

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Da' ce egzamene is alea la care doar incercuiesti...si gata?! Nu tu un oral (!), nu tu ceva scris, o fituica, o inspiratie...ceva?! Pai nu ma mai mira atunci de ce majoritatea absolventilor de-acum habar n-au de limba materna, de reguli gramaticalicesti si alte alea de-ale noastre, patriotice! Nu-i cazul tau, ce-i drept, motiv pentru care te-am si adoptat! Ma bucur ca Ivanu' iti merge si astept clipa cind vei iesi calare pe drumurile tarii legal, insotit de catel, purcel sau ce-o mai fi, toate inghesuite-n atas! ;)

Fa-ti totusi frina pe atas si neaparat ia-ti o canistra cu o rezerva minima de benzina pentru situatii critice! :D

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 3 weeks later...

Am avut Âşi eu plăcerea, într-un final, să-l cunosc pe Ivan. M-a impresionat foarte agregatul! Atât ca dimensiuni (este mult mai mare decât Zeta, cu care mi-s mai obiÂşnuită - Âşi pe bună dreptate, fiindcă e altceva), cât Âşi ca "glas". Prima mea reacție a fost: Eu nu mă urc pe aÂşa ceva!

Dar, ne-am înțeles, până la urmă.

 

AÂştept cu nerăbdare să îl văd pus la punct Âşi să îl aud duduind prin BucureÂşti, cu ataÂş sau solo.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 4 months later...

Bun. Postăm pe fugă fiindcă văd că netul se pârțâie cam în valuri. Sau vânturi. Opa, vine Âşi furtuna.

 

Am ajuns azi la țară cam fără tragere de inimă. M-au indispus poate săltărețul maxi-taxi Âşi căldura, aÂşa că duÂşul de adineauri a fost o binecuvântare. Ca să treacă mai uÂşor timpul după-amiezii, m-am băgat sub salcâmi cu Ivan (fierul) după ce l-am fugărit nițel încoace Âşi-ncolo prin sat. ÂŞi bine că doar nițel, că am constatat ulterior că nu prea mai are deloc ulei prin motor. ÂŞi carburatorul stâng făcea pipi pe mine. Acuma dreptul. Fir-ar!!! Dar mă distrez când mai dărâm câte-un deal cu a patra. Cred că de-aia-i zice "boxer"...

 

Hai c-a început Âşi ploaia. În mersul motorului mă deranjează următoarea bubă: cilindrul stâng dă rateuri pe tobă (explozie ratată) cam o dată la două-trei-patru cicluri complete. Alarmant de consecvent. De funcționat funcționează, nu-i bai. Trag doar cablul carburatorului în cauză, iar motorul se turează. ÂŞi, turându-se, parcă uită întrucâtva de rateuri. Am încercat Âşi cu benzina cât de cât oprită, Âşi cu carburatorul inundat. Am aprindere cu distribuitor (o singură bobină), model vechi (avans manual, la manețică retro Âşi râvnită). Am schimbat carburatoarele între ele. Parcă-n urmă cu vreo lună am schimbat între ele bujiile cu tot cu fiÂşe (n-am pus nimic nou încă, deh...). AcelaÂşi lucru. Să fie treabă de culbutori? De supape?

 

Regulatorul pare să nu (prea) încarce. Pui contactul, se aprinde becul roÂşu. PorneÂşti motorul, se stinge becul. Turezi motorul - becul se aprinde iarăÂşi. :scratch: Trebuie fără dar Âşi poate să refac instalația de la zero, doar aÂştept să-mi dau seama dacă vreau alternator de Tico Âşi regulator de Dacie. Mai mult ca sigur că da, cu toate că mai păsuim un pic sărăcia Âşi mergem deocamdată (parcă văd că definitiv!) pe alternatorul "stock"!

 

Ivan s-a dat azi de-a berbeleacul în iarbă, pe când mă opinteam să-l pornesc cu toba stângă scoasă. Am uitat să menționez că am scos Âşi toba, de teamă că ar fi cumva înfundată. Nu prea era. Mai deloc! ÂŞi da, s-a dezechilibrat de pe cric ("Nu lucrați pe iarbă!") Âşi s-a culcat pe partea dreaptă, de s-a dat cu roatele-n sus Âşi s-a oprit în tabla anti-vânt Âşi, la final, în maneta de frână. Mi le-a-ndoit pe amândouă, ceea ce m-a cam ofticat. Dar buba e mică, no problemo. De fericire, l-am pornit aÂşa Âşi scotea flăcări vesele pe evacuarea stângă. Cam la fiecare al patrulea timp motor al cilindrului stâng îmi ierta urechile, semn că amestecul carburant din cilindru n-a explodat cum trebuie, sau mai deloc. Probabil că nu i-am spus bine "rateu". E mai degrabă "fâs", care pe tobă se aude "dum". Iar motorul merge aÂşadar în stil Harley: "câdlâm-câdlâm-câdlâm" :D. Ce să fie?

 

ÂŞtiind starea instalației electrice Âşi a motorului - pe care-l bănuiesc a fi complet dereglat (deÂşi porneÂşte la prima pedală când îl înec bine) -, mi-e Âşi jenă să vă mai rog de ghiceli de-astea. Ah, detaliu însemnat: pare să pornească mai degrabă în dreptul decât în celălalt. Să am probleme din cauza compresiei? N-am verificat încă setul motor. Tot trag nădejde că ajung pe la Nea' Victor ca să-mi dădăcească nițel fierul. Poate m-o primi :rolleyes:.

 

Am umblat Âşi la aprindere ca să inspectez starea generală a universului electric. Normal că am pornit apoi motorul aÂşa, având capacul de la aprindere demontat. Mi-a umplut de ulei toată aripa față, pe care am Âşi dat-o jos din Âşuruburi ca să pot vedea distribuitorul mai de-aproape. Mi s-a surescitat în felul ăsta Âşi antenuța estetică, fiindcă am văzut cât de bine i-ar sta aripii coborâte pe roată. Of...

 

Hai să le luăm pe rând, aÂşa că mă opresc deocamdată aici. Vă mulțumesc anticipat pentru sfaturi Âşi ghioage.

 

Nu-mi vine să cred ce-a ieÂşit din cutia asta de viteze după ce-am scos-o ieri de pe motor Âşi i-am desfăcut buÂşoanele de umplere Âşi golire. S-a năpustit afară, în lighean, întâi un val de apă. Apă-apă. ÂŞi mă miram că-i cutia blocată iarna! Apoi s-a spârcâit la ieÂşire cam un litru de mâzgă gelatinoasă, cu iz de gaz metan Âşi ceva produs petrolier rebutat. Odă Niprului, într-un singur cuvânt: "Respect". Biata cutie funcționa Âşi-aÂşa...

 

Am spălat toată cutia pe-afară. E din aluminiu :)! Pare să nu fi fost desfăcută niciodată. Nici ea Âşi nici motorul: Âşuruburile care prind volanta păreau să nu fi fost desfăcute vreodată. Oare mă primeÂşte Nea' Victor săptămâna asta pe la el? Cutia cam sare din a doua, deÂşi altminteri funcționează uÂşor, precis Âşi minunat. AÂş lua-o cu mine, că tot m-a pălit norocul să pot ajunge la mare de mâine-ncolo.

Editat de AdrianS
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Salut. Vezi ca ai numarul meu de telefon la <Profile>. Si asa ma chinui cu o cutie de Nipru ptr. Kraz de la Timisoara, poate gasesc rspunsul de ce nu-mi iese pasenta. Suna-ma si vedem cum procedam. Numai bine.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Bun. Postăm pe fugă fiindcă văd că netul se pârțâie cam în valuri. Sau vânturi. Opa, vine Âşi furtuna.

 

Am ajuns azi la țară cam fără tragere de inimă. M-au indispus poate săltărețul maxi-taxi Âşi căldura, aÂşa că duÂşul de adineauri a fost o binecuvântare. Ca să treacă mai uÂşor timpul după-amiezii, m-am băgat sub salcâmi cu Ivan (fierul) după ce l-am fugărit nițel încoace Âşi-ncolo prin sat. ÂŞi bine că doar nițel, că am constatat ulterior că nu prea mai are deloc ulei prin motor. uleiul se verifica inainte sa pornesti fierul, mai ales daca de multa vreme nu ai completat ÂŞi carburatorul stâng făcea pipi pe mine....

În mersul motorului mă deranjează următoarea bubă: cilindrul stâng dă rateuri pe tobă (explozie ratată) cam o dată la două-trei-patru cicluri complete. Alarmant de consecvent. De funcționat funcționează, nu-i bai. Trag doar cablul carburatorului în cauză, iar motorul se turează. ÂŞi, turându-se, parcă uită întrucâtva de rateuri. Am încercat Âşi cu benzina cât de cât oprită, Âşi cu carburatorul inundat.sa fie in primul rand de la carburatorul care da pe afara. ai probabil garnitura minscula de cui poantou topita, ia vreo 10-20 daca faci rost. Motorul inecat se curata apoi singur in mers in ture constant, poate sa fie prea inecat pentru ca la inchiderea robinetului in mers sa isi dea drumul, de asemenea e bine sa ii schimbi bujiile si vechile le pastrezi, le cureti cu smirghel si le tii pt urmatorul eveniment.

Am aprindere cu distribuitor (o singură bobină), model vechi (avans manual, la manețică retro Âşi râvnită). Am schimbat carburatoarele între ele. Parcă-n urmă cu vreo lună am schimbat între ele bujiile cu tot cu fiÂşe (n-am pus nimic nou încă, deh...). se masoara fisele si pipele si apoi vezi, distribuitorul se curata frumos cu smirghel, vezi carbunii sa aiba contact frumos pe cupru curat.

Să fie treabă de culbutori? De supape? culbutorii daca au joc bat, daca sunt prea stransi e si mai rau. Al mai bine desfaci piulitele de reglaj si strangi chiulasele apoi faci culbutorilor un joc de 0.1 (cartea zice 0.07 dar lera aia o gasesti doar de la fabrica)

Ah, detaliu însemnat: pare să pornească mai degrabă în dreptul decât în celălalt. Să am probleme din cauza compresiei? N-am verificat încă setul motor.

pune dejtul la gaura si da la pedala, daca nu-l scuipa compresia e cauza principala, ordinea diagnosticarii motorului e dupa cum zice unu Ken Ulrich: compresie, aprindere, carburatie.

Mi s-a surescitat în felul ăsta Âşi antenuța estetică, fiindcă am văzut cât de bine i-ar sta aripii coborâte pe roată. Of...

Artistul din tine sa nu cumva sa strice Niprul

 

fa-ti un bine si studiaza manualele de intretinere si reparatie de pe site-ul goodkarmaproductions.com . In Romanica noastra nu stiu pe nimeni sa fi urmat exact sfaturile din manualul de reparatie, fii tu primul si o sa fie adevaratul Nipro-BMW

Editat de Aleko
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Azi am stat mai toată ziua pe lângă Nea' Victor la el acasă, în Valu. Asta după ce m-a fugărit până acolo cu Escortul lui, io fiind cargobot aerodinamic (că hidro... mai puţin) în urma lui cu Bembeleul-minune. E tare de treabă omul ăsta. A lăsat toate cele ca să-şi bată capul cu problemele mele, de parcă el nu le-avea pe-ale lui. A desfăcut cutia de viteze a Niprului meu: existau jocuri axiale relativ mari la axul primar (1,4 mm) şi la secundar (2,9 mm!), probleme remediate cu o serie de laine făcute pe loc. Am descoperit şi ceva uzuri (zic eu surprinzător de mici pentru o cutie prost întreţinută, din 1979) la craboţii baladorului de a treia. Ciudat lucru, fiindcă mie îmi sărea din a doua. Buba asta pare să fi dispărut acum, iar Nea' Victor tot făcea mişto de mine că să tac din gură, că pasămite aş fi uitat - de fapt - care treaptă era cu belele.

 

M-am ofticat că nu mi-am luat şi aparatul foto, însă am să trag nişte poze mâine fiindcă mai avem, oricum, de lucru: am găsit rupt din "şuru-bolţuri" tamponul de revenire al pedalei-demaror. Tabla aia, cele două bolţuri şi tamponul de cauciuc pluteau alandala în baia de "ulei" a cutiei, putând oricând să ajungă printre pinioane şi să mi le facă râşniţă de unică folosinţă. Noroc că mâzga de ţiţei a fost atât de groasă încât n-aveau ce să plece de-acolo. Pfai, dacă terminăm cutia, deja sunt cu şaptezeci de paşi mai aproape de-un Nipru fonctzional şi înmatriculat.

 

Mă oftic niţel şi pe Etnologia asta pe care tocmai am terminat-o de câteva luni. Mă oftic fiindcă fie m-a deformat profesional (eu? deformat - hai; da' profesional... pff!!), fie m-a lenevit. Adică, de vreo câţiva ani - mai iecsact de când cu facultatea asta -, cam tac mult. Poate nu chiar aşa mult. Dar mai mult ca înainte. Tac şi mă uit cu un zâmbet tâmp la interlocutorul (sau coechipierul sau ce-o fi) meu, cu ochii-mi pe jumătate adormiţi dar întrucâtva atenţi, şi-l ascult. Ascult ce zice ca să aflu cam cum gândeşte, cam care-i sunt mecanismele de orice soi şi ce-l frământă şi ce-l bucură. De-aia zic că mă oftic: cred că l-am cam plictisit azi pe bietul Nea' Victor, că n-am zis mare lucru. Tot încercam s-o dreg, s-o dau pe naturaleţe, să una-alta, dar tot mai uşor îmi era să tac, să ascult şi să mă uit la ce face. E ciudat să fii în preajma unui om pe care ai impresia că-l cunoşti foarte bine (fie din pricina forumului, fie din cauza felului său prietenos şi popular de-a fi), dar să-ţi dai seama în acelaşi timp că, de fapt, nu prea-l ştii deloc. Dumnealui e un interlocutor antrenant: înjură spiritualiceşte, se agită, râde când şi unde trebuie, se uită cunoscător peste ochelari şi fixează privirile, se concentrează pe loviturile de ciocan aparent rău ochite şi face astfel pauze lungi şi absolut dramatice în vorbire, se şterge de vaselină pe pantaloni, câteodată sanchi se-ncurcă la socoteli (ca să-ţi dea şi ţie o şansă de sclipire, că altminteri el e meşterul şi tu te uiţi ca necunoscătorul), alteori îţi dă dreptate şi tot aşa. Explică părinteşte şi se scuză pedagogeşte că, vezi Doamne, nu crede că explică suficient de bine. M-a şi speriat un pic spre seară fiindcă vedeam în 'mnealui multe trăsături de caracter şi gesturi meştericeşti pe care le ştiu şi la taică-meu, moment de epifanie în care aproape că luam personal mult din ceea ce zicea. Dar a dat-o pe urmă într-o povestioară despre găina gay din curtea lui, aşa că atmosfera s-a destins şi am plecat şi eu, într-un târziu, spre Constanţa. M-am dat niţel înspre faleză şi pe străduţe, fiindcă ohcebine-i!!!

 

Rezum paragraful de adineauri: mi se pare că devin plicticos. De studiat trecerea de la omul singuratic la cel social, iar apoi înapoi la cel singuratic. Om vedea pe viitor. Pe la unşpe noaptea am auzit şi vocea lui Andrei (magic4ce) la Radio Neptun, îşi făcea reclamă pentru emisiunea viitoare. Mică-i lumea!

 

"În loc să-l intereseze viitorul lui, se gândeşte la trecutul meu." - bună vorbă asta, buuună...

Editat de AdrianS
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Azi am stat mai toată ziua pe lângă Nea' Victor la el acasă, în Valu. Asta după ce m-a fugărit până acolo cu Escortul lui, io fiind cargobot aerodinamic (că hidro... mai puțin) în urma lui cu Bembeleul-minune. E tare de treabă omul ăsta. A lăsat toate cele ca să-Âşi bată capul cu problemele mele, de parcă el nu le-avea pe-ale lui. A desfăcut cutia de viteze a Niprului meu: existau jocuri axiale relativ mari la axul primar (1,4 mm) Âşi la secundar (2,9 mm!), probleme remediate cu o serie de laine făcute pe loc. Am descoperit Âşi ceva uzuri (zic eu surprinzător de mici pentru o cutie prost întreținută, din 1979) la craboții baladorului de a treia. Ciudat lucru, fiindcă mie îmi sărea din a doua. Buba asta pare să fi dispărut acum, iar Nea' Victor tot făcea miÂşto de mine că să tac din gură, că pasămite aÂş fi uitat - de fapt - care treaptă era cu belele.

 

M-am ofticat că nu mi-am luat Âşi aparatul foto, însă am să trag niÂşte poze mâine fiindcă mai avem, oricum, de lucru: am găsit rupt din "Âşuru-bolțuri" tamponul de revenire al pedalei-demaror. Tabla aia, cele două bolțuri Âşi tamponul de cauciuc pluteau alandala în baia de "ulei" a cutiei, putând oricând să ajungă printre pinioane Âşi să mi le facă râÂşniță de unică folosință. Noroc că mâzga de țiței a fost atât de groasă încât n-aveau ce să plece de-acolo. Pfai, dacă terminăm cutia, deja sunt cu Âşaptezeci de paÂşi mai aproape de-un Nipru fonctzional Âşi înmatriculat.

 

Mă oftic nițel Âşi pe Etnologia asta pe care tocmai am terminat-o de câteva luni. Mă oftic fiindcă fie m-a deformat profesional (eu? deformat - hai; da' profesional... pff!!), fie m-a lenevit. Adică, de vreo câțiva ani - mai iecsact de când cu facultatea asta -, cam tac mult. Poate nu chiar aÂşa mult. Dar mai mult ca înainte. Tac Âşi mă uit cu un zâmbet tâmp la interlocutorul (sau coechipierul sau ce-o fi) meu, cu ochii-mi pe jumătate adormiți dar întrucâtva atenți, Âşi-l ascult. Ascult ce zice ca să aflu cam cum gândeÂşte, cam care-i sunt mecanismele de orice soi Âşi ce-l frământă Âşi ce-l bucură. De-aia zic că mă oftic: cred că l-am cam plictisit azi pe bietul Nea' Victor, că n-am zis mare lucru. Tot încercam s-o dreg, s-o dau pe naturalețe, să una-alta, dar tot mai uÂşor îmi era să tac, să ascult Âşi să mă uit la ce face. E ciudat să fii în preajma unui om pe care ai impresia că-l cunoÂşti foarte bine (fie din pricina forumului, fie din cauza felului său prietenos Âşi popular de-a fi), dar să-ți dai seama în acelaÂşi timp că, de fapt, nu prea-l Âştii deloc. Dumnealui e un interlocutor antrenant: înjură spiritualiceÂşte, se agită, râde când Âşi unde trebuie, se uită cunoscător peste ochelari Âşi fixează privirile, se concentrează pe loviturile de ciocan aparent rău ochite Âşi face astfel pauze lungi Âşi absolut dramatice în vorbire, se Âşterge de vaselină pe pantaloni, câteodată sanchi se-ncurcă la socoteli (ca să-ți dea Âşi ție o Âşansă de sclipire, că altminteri el e meÂşterul Âşi tu te uiți ca necunoscătorul), alteori îți dă dreptate Âşi tot aÂşa. Explică părinteÂşte Âşi se scuză pedagogeÂşte că, vezi Doamne, nu crede că explică suficient de bine. M-a Âşi speriat un pic spre seară fiindcă vedeam în 'mnealui multe trăsături de caracter Âşi gesturi meÂştericeÂşti pe care le Âştiu Âşi la taică-meu, moment de epifanie în care aproape că luam personal mult din ceea ce zicea. Dar a dat-o pe urmă într-o povestioară despre găina gay din curtea lui, aÂşa că atmosfera s-a destins Âşi am plecat Âşi eu, într-un târziu, spre Constanța. M-am dat nițel înspre faleză Âşi pe străduțe, fiindcă ohcebine-i!!!

 

Rezum paragraful de adineauri: mi se pare că devin plicticos. De studiat trecerea de la omul singuratic la cel social, iar apoi înapoi la cel singuratic. Om vedea pe viitor. Pe la unÂşpe noaptea am auzit Âşi vocea lui Andrei (magic4ce) la Radio Neptun, îÂşi făcea reclamă pentru emisiunea viitoare. Mică-i lumea!

 

"În loc să-l intereseze viitorul lui, se gândeÂşte la trecutul meu." - bună vorbă asta, buuună...

 

 

 

Barva domnilor, nervi de otel va doresc, eu n-am avut destui de-aia am dat "lepra" da cine stie ce ne rezerva viitorul :cheers:

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Brava domnilor, nervi de otel va doresc, eu n-am avut destui de-aia am dat "lepra" da cine stie ce ne rezerva viitorul :cheers:

Să vedem cât ne-or ține nervii ăÂştia, că de la o vreme nu prea mă mai înțeleg cu durerile de cap. Sunt parÂşive, perene Âşi păcătoase.

 

Adriane, umblă vorba că pui „termocentrală” pe nipră!

Salutări pentru nea Victor! :wave:

I-am transmis din partea dumitale! Cu toate astea, n-am reuÂşit să scot cine Âştie ce sfaturi de la 'mnealui cu privire la bubele Uralului tău. Că cică "asta e cam ca dragostea prin corespondență, Âştii..." De Ural ne-om ocupa noi doi Âşi om vedea ce Âşi cum găsim pe-acolo. Na, ce poa' să se-ntâmple?! În cel mai rău caz îl arunci :).

 

Nea' Victor mi-a închegat azi cutia lui Ivan. A făcut o tăbliță nouă pentru contactul de "neutral", a schimbat toate simeringurile Âşi o-ringurile, a înghesuit laine pe unde era nevoie Âşi a spălat cutia cu benzină din Lada. Din păcate, termocentrala mult râvnită (în speță alternatorul de Tico) trebuie să mai aÂştepte, fiindcă-i vorba de niÂşte bani pe care nu prea îi am. Dar, până una-alta, Niprul are probleme mai importante, aÂşa că mă voi arhi-mulțumi deocamdată cu suta-cincizeci de wați.

 

post-7792-0-04001300-1316206296_thumb.jpgpost-7792-0-69733100-1316206401_thumb.jpgpost-7792-0-74832600-1316206518_thumb.jpgpost-7792-0-27423300-1316206630_thumb.jpgpost-7792-0-59692900-1316206754_thumb.jpgpost-7792-0-59463100-1316206869_thumb.jpgpost-7792-0-13835800-1316206989_thumb.jpgpost-7792-0-34871600-1316207097_thumb.jpgpost-7792-0-98926600-1316207199_thumb.jpg

 

Cred că se mai miÂşcă nițel vânzarea lui Muravey. Dacă reuÂşesc ceva în sensul ăsta, am să înfund în consecință niÂşte arginți într-o pereke de K-68-uri pekărikeÂşti, patru anvelope noi (Âşi camere), o "termocentrală" (poate) Âşi niÂşte acte cu ITP, asigurare Âşi benzină. Sau într-o canapea extensibilă. Pentru celelalte mărunțiÂşuri aferente Niproiului (caucioace diverse, contact cu cheie Âşi alte drăcovenii mici dar necesare) am să schelălăi Âşi mai abitir de-atât privind tot înspre miazănoapte, prin plaiurile bogate în fier ale Siretului. Ehei, dar câte nu vreau eu...

 

De instalația electrică abia aÂştept să mă apuc. Trebuie Âşi-o pereche de comenzi mai actualizate pentru ghidonul ăla, că întrerupătoarele gen veioză care tronează-n lateralul manetelor sunt de-a dreptul băÂşcălicoase. Odată instalația făcută, trebuie să-mi vâr nasul în motor. IarăÂşi suspin înspre nordul întunecat după un set de garnituri pentru tot motorul, sau mai bine las lenea în patul ăsta constănțean Âşi m-apuc să dau cu dalta-n klingerit Âşi cu foarfeca-n coperta de dosar. Ce mai cote, ce mai grosimi.

 

V-aÂş mai povesti, dar mă bag la culcare cu durere de ochi Âşi frică de Aleko. Că aripa aia tot va coborî discret odată Âşi-odată...

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

le cumpar eu pe alea gen veioza daca-s functionale.

gaurile rotunde in klingerit/prespan se dau dand cu ciocanul in bile de rulment de marimi potrivite. Asa scrie la carte, io am procurat tot timpul setul de garnituri din materialul excelent lipiscios rusesc (aprox 20 Ron)

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

http://www.youtube.com/watch?v=jdja0IyG3Go

 

TavariÂş Aleko, ce zici: ai chef să ne uităm prin motorul meu? Nu mi-e greu să-l arunc în maÂşină cândva-n zilele sau săptămânile-astea. Sau mă lupt cu el Âşi vedem ce spanac iese?

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

pai nu prea avem ce inspecta la rece la un motor dat jos. Ca doar nu stam sa-l demontam. Tell you what, inmatriculeaz-o si intr-o seara poposesti pe la mine cu ea si ti-o ascult/evaluez/reglez.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Adriane, e mica lumea intradevar. Ieri eram prin Bucuresti, vorbeam cu Ovidiu (Ciclobiru) si-mi zicea ca ai venit la Constanta si ii pare rau ca nu ne-am intalnit (si mie...).

 

P.S.

Nea' Victor cred ca ar trebuii sa-si schimbe numele userului din "Rock'n'Roll" in "Mama Ranitilor" :)

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 3 weeks later...
...multa literatura, putina treaba...

Citeam azi-dimineaţă (pe la 4, că de la 2:30 n-am mai avut somn - mi-a spus o fată să mă culc mai devreme...) un topic despre bubele ungerii la Nipru. Tot scărpinându-mă amănunţit după ceafă şi înjurând pe muţeşte necunoscutele care mi se vărsau în cap (cote peste cote, simeringuri şi etanşări, apoi pinioane făcute la Cugir, pelicule nărăvaşe de ulei, bucşe făcute de strungari mítici şi alte nebunii de-astea est-europene), mi-am dat seama că mata ai Nipru cam dinaintea finişului meu de clasă a opta. "Aveţi puţintică răbdare!..."

 

Risc să mă spariu încă de pe-acum, când tot ce ştiu sigur despre Nipranovici este că are nevoie. De multe.

 

Deocamdată bombăn la adresa instalaţiei electrice. Parcă-i cam redundant circuitul pentru martorul de semnalizare a direcţiei. Dar am găsit o roabă de scheme, mulţumiri lui Aleko. Am (să-ncerc) să-i transmit şi-n persoană... după ce mă-nmatriculez :). Îşi închipuie pesemne că ajung întreg până la el :P.

 

Adriane, e mica lumea intradevar. Ieri eram prin Bucuresti, vorbeam cu Ovidiu (Cicloburu) si-mi zicea ca ai venit la Constanta si ii pare rau ca nu ne-am intalnit (si mie...).

 

P.S.

Nea' Victor cred ca ar trebuii sa-si schimbe numele userului din "Rock'n'Roll" in "Mama Ranitilor" :)

Las' că face bine ce face. Cât o mai face, că umblă vorba că i s-a cam luat şi-ar vrea să se-apuce de chitară. Nu ţinem noi pasul!

 

Îmi pare rău şi mie că nu ne-am văzut, dar poate-mi faci o vizită pe ceva motoretă. Asta drept răsplată că te mai ascult printre bluzuri de pe Neptun :). M-aş mai plânge un pic acum, cu relevanţă (şi reverenţă) chiar, dar o-ntind către Ovidiu ca să mai convingem Uralul. Cic-ar vrea să plece!

 

 

 

 

8 octombrie →

 

Azi n-am luat cu mine aparatul foto şi mă oftic. Am fost la ţară şi am mai diagnosticat la firul ierbii câte ceva, cât mi-au permis timpul, resursele şi cunoştinţele. Promit că data viitoare o să fac poze pe săturate.

 

Din iarnă am tot dat târcoale evaziv chiulaselor, pricini fiind mai multe: că să vezi că nu mă pricep, că vreau să mă supravegheze careva care-a mai desfăcut, că n-am piese de schimb şi rămân cu ea desfăcută, că uit cum s-o mai pun la loc, că-mi pierd şaibe prin iarbă, că... bun. De fapt, cel mai mult mă enervau hexagoanele. Anume: mai întâi capul şurubului care prinde capacul de chiulasă. Diverşii băgăcioşi l-au cam rotunjit în timp şi este, deci, mofturos şi la fixe, şi la inelare, şi la tubulare. Am foarte multe fixe, inelare şi tubulare. Dar na. Şi-i şi băgat adânc în capac, aşa că mi-era târşală să vâr patentul după el. Apoi, nu ştiu dacă inginerii au fost deştepţi sau tâmpiţi când au scufundat aşa străfunduros şi inaccesibil alea patru piuliţe care agaţă chiulasa în prezoane. O fi fost vreo tentativă de a îngreuna accesul meşterilor mai slabi de înger. Mi-am luat însă inima-n dinţi şi am croit o tubulară de treişpe din ţeavă pe spinarea unui şurub vechi şi inutil, apoi i-am sudat şi-un "teu" pe post de mâner.

 

Am dat jos chiulasa stângă şi, după ce-am spălat totul cu benzină suflată artistic, constat că lucrurile stau cam aşa:

  1. - călcâiele culbutorilor şi fundurile supapelor arată excelent
  2. x - culbutorii au ceva joc de-a lungul axei pe care culisează, voi remedia cu şaibe
  3. - tijele împingătoare sunt bune, nu prezintă uzuri
  4. ? - am remarcat o şanţo-adâncitură săpată în peretele chiulasei de o tijă împingătoare. Hă?! N-am văzut urme pe tijă. Şi nu prea ştiu ce i-aş putea face pentru o eventuală deviere de traseu. Nu mai ţin minte pe care parte, revin cu detalii data aviatoare.
  5. - camera de ardere n-are împuşcături sau zgârieturi notabile. E frumoasă foc!
  6. - garnitura de cupru dintre cilindru şi chiulasă arată foarte bine
  7. ? - supapele par să aibă culori, forme şi diametre diferite la "pălărie"; evacuarea - negru mat, iar admisia - auriu/nichel lucios; supapa de admisie are pălăria mai mare în diametru; şi la voi se-ntâmplă aceeaşi chestie? Nu le-am demontat încă. Altădată.
  8. ? - când strâng chiulasa pe cilindru, rămâne un luft de vreo doi-trei milimetri (vizibil!) între cele două piese; dacă înlătur garnitura de cupru, micşorez acel spaţiu cu încă un milimetru. În luft se vede exteriorul cămăşii cilindrului. Am verificat montajul şi după ce am scos tijele împingătoare cu tot cu tuburile de ghidaj şi canalul de ungere înfiletat, ca să elimin alte piedici posibile. Nicio schimbare. Spaţiul ăsta nu există între cilindrul şi chiulasa din dreapta. Ca fapt divers, am remarcat în trecut că dreptul merge impecabil, pe câtă vreme stângul ratează cam fiecare a patra-cincea explozie şi mă anunţă cu câte-un "dum!" pe tobă. Nu e din carburatoare, am încercat să le schimb între ele. Totodată, motorul porneşte cel mai adesea în cilindrul drept. Să aibă stângul compresie mai slabă? Pe unde trebuie să dau cu bună ziua pentru o măsurare ceva mai precisă a compresiei? "Compresograf" îi spune sculei? Nu m-am gândit încă la soluţii pentru remedierea problemei.

După ce-am dat jos cilindrul stâng şi-am descoperit că-n motor am pistoane bombate, am mai făcut un barem. Menţionez că n-am demontat pistonul şi nici nu i-am scos segmenţii. Prea bătea vântul şi ploua intermitent. Las' că e timp suficient şi pentru asta. Listă:

  1. - nu am sesizat joc, atât cât am putut verifica trăgând cu deştele, pe axa piston-bolţ-bielă-maneton-arbore-cuzineţi. Semn rău!
  2. - pistonul stâng arată frumos, nu prea vrea să arate (nu l-am demontat şi nu am scos segmenţii, care se răsuceau uşor) urme de calare
  3. - nu există urme de "foc" în spatele segmenţilor de compresie
  4. - cămaşa arată sovietic şi bine în zona ei de lucru, dar
  5. x - cămaşa are un guler clar de uzură în partea de sus acolo unde nu ajunge vreodată primul segment de compresie. Pot agăţa uşor buza asta cu vârful unghiei. Verificăm întâi segmenţii, compresia şi nu ne facem griji sau este fără doar şi poate rost de alezare, honuire şi modificare de cotă?
  6. ? - pistonul are cifra "2" ştanţată în cap; asta-nseamnă că-i de cota 2?
  7. ? - am găsit ceva băltocică de ulei sub piston, prelinsă gravitaţionaliceşte pe sub el chiar şi niţel în faţa lui. Am remarcat uleiul băltind de când am ridicat chiulasa de pe prezoane. Ştiu, pistonul are segment de ungere, dar e normală trebşoara asta? Motorul stă nepornit de vreo lună şi ceva. Probabil o să-mi fie viaţa mai uşoară după ce verific empiriceşte starea segmenţilor.

Am reuşit să pun totul la loc taman când se mijea de noapte şi s-a luminat a ploaie. Am pierdut o şaibă absolut neesenţială şi am uitat să pun la loc garnitura dintre carburator şi gura de admisie. Data viitoare sap mai adânc şi voi posta poze. Precis am uitat să menţionez ceva amănunt vital.

 

Sper că-n cu.rând voi face rost şi de ceva piese (un contact, o garniturică, o cupliţă elastică, o alună, o sămânţă de nu-mă-uita) ca să mă pot apuca mai serios de treabă. Haida somn uşor! :)

Editat de AdrianS
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Adi

La stangul pct2 - Se remediaza cu linere, pct4 ????????????, pct7 - e normal ca supapa de admisie sa fie mai mare, pct8 ?????? Draq stie dar luftul ala nu-i bievenit acolo. E cam sex prin corespondenta dar...

 

La dreptul pct5 - ia gandeste-te ce ar fi uzat acolo? nimic? nu trece nimic prin zona? atunci nu o baga in seama, pct6 - DA. , pct7 - idem.

 

Poate ca din cauza lui Bachus nu sunt chiar coerent dar daca vrei suna-ma maine si vb. Nici eu nu sunt mester mare (in practica sunt sub pamant SRL) dar le am cat de cat cu teoria :friends:

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 3 months later...

Mă pomenesc de multă vreme încoace răsfoind zilnic directoarele cu poze avându-l ca target pe Ivan - Niprul. Multă anticipaţie fierbe în mine, să vină vremea bună, să iasă bănuţul atât de necesar, să-mi trimită Dani piesele, să străbat drumuri prin ţară în stil boxer ucrainean. De-asta nici n-am vrut să intru încă-n dezmembrări fiindcă peste iarnă se pot uita multe. Mai ales cu memoria mea. Acuş vine martie şi, dacă-mi ies pasienţele, poate voi reuşi să fac motocicleta funcţională până atunci. Din păcate, deocamdată nu fac decât oleacă de gargară (spre exasperarea Drobului de sare) fiindcă timpul încă mă are la degetul ăl' mic. Aşa că voi împopoţona gargara cu nişte poze mai vechi sau mai noi.

 

În chip de retrospectivă, ataşez un filmuleţ făcut pe 22 decembrie 2010. De remarcat frâna la 1:43 cu Nipra fără frână pe roata ataşului.

 

Şi câteva poze din aceeaşi zi. De altfel, postarea asta probabil va fi plină de poze pe care le-aţi văzut deja. Dar na.

 

IMG_7241.JPG IMG_7222.JPG IMG_7224.JPG IMG_7225.JPG

IMG_7251.JPG

Am reuşit să iau de la dl. Gaşpar între timp o cuplă de cardan nouă, o pereche de gume pentru scăriţele pilotului (ce griji au unii!), lămpile de lumini pentru aripa ataşului, un contact cu cheie care mai mult ca sigur va ajunge pe Jupiterul lui Mihăescu, două manşoane pentru pedalele-demaror (una pentru Ural, evident, ca-do! :P) şi-un set de garnituri pentru motor, cutie şi grup. Foarte prompt acest domn.

 

IMG_0747.JPG IMG_0748.JPG lampa1_1.jpg

IMG_0871.JPG IMG_0873.JPG

Continuăm cu poze din perioada octombrie - decembrie 2011: am reuşit să montez comenzile electrice de pe ghidon ceva mai aproape de manşoane, astfel încât să evit pe viitor salturile mortale pentru aprinderea unui bec de poziţie sau semnal. Ba chiar m-au cucerit definitiv comenzile ultra-simpliste tip veioză, care dau impresia că n-au cum să se strice în veci:

 

IMG_0884.JPG IMG_0883.JPG IMG_0881.JPG

Spre oroarea lui Mihai, m-am apucat să dau jos şi pistonul drept ca să mă iau de soarta lui. Jocul bolţului în bucşă este considerabil şi aştept bucşele de la Dani ca să le pot monta şi aleza. Voi lăsaţi vreun joc acolo?

 

IMG_0867.JPG IMG_0874.JPG IMG_0717.JPG IMG_0719.JPG

În sfârşit m-am îndemnat să mut înapoi la locul original zăvorul şeii. Fostul proprietar a vrut să mute toată şaua mai jos, fapt pentru care a tăiat suporţii de platband ai şeii şi a mutat zăvorul sub ţevile cadrului. I-am tăiat sudurile grosolane cu flexul şi l-am pus înapoi la loc fără să-l sudez încă. Bobina îmi pare în continuare să fie adaptată la altceva, fiindcă are trei ieşiri mici şi una centrală, care duce la distribuitor. N-am văzut prin scheme aşa ceva:

 

IMG_0868.JPG IMG_0878.JPG IMG_0716.JPG

Lolo a fost la rândul lui un domn şi mi-a donat (sau e pe cale să) o sticlă de semnal model vechi, tocmai ce-mi lipsea mie. Când am prăvălit Nipra asta din greşeală de s-a dat de-a berbeleacul prin zarzavaturile maică-mii (Nu lucraţi pe iarbă!), una din primele piese în care s-a proptit după chiulasă şi apărătoarea de vânt a fost semnalizatorul dreapta-faţă. Nici măcar nu s-a-ndoit! Aşa că nici nu-mi trece prin gând să înlocuiesc aşa semnale de bătălie! :P

 

IMG_0729.JPG IMG_0728.JPG

 

Închei mica retrospectivă oftândă cu portretul unui Mihăiesc debusolat şi-a unei mame ce robotea la roabă. De fapt, în prima poză mă mândream cu felul în care am făcut şaua să stea mult mai frumos:

 

IMG_0745.JPG IMG_0096.JPG

Editat de AdrianS
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

frumos nipru sa il stapanesti sanatos mestere tu pe el nu el pe tine.In privinta jocului piston biela jocul tre sa fie zero.tu o as il termini inaintea mea dar sper sa ne intalnim pe drumurile tarii sa fugarim impreuna calutii.:cheers:

 

 

EDIT by valicaddy : ca sa scrii aceste lucruri frumoase nu e nevoie sa citezi TOOOOOOTTTT postul respectivului, ne prindem despre ce e vorba, unii dintre noi...

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 3 months later...

Ivan (cel care NU e mai bun ca Alioșa :P) s-a pricopsit cu cîteva lucruri noi. Așteptăm popritaru să ne povestească în stilul lui caracteristic!

 

:cheers:

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 4 months later...

Uof. Postări prea puţine pe anul ăsta, aş zice din diverse motive - deşi nu-s sigur de niciunul din ele. Poate le-om povesti mai încolo, însă deocamdată am prea puţine poze ca să pot face introduceri lungi :).

 

Totuşi, de la începutul anului am resimţit o însemnată comprimare a timpului liber, odată cu angajarea prin diverse părţi. Am luat contact cu mediul profesional imediat după revelion, iar în scurtă vreme am început să şi pricep de ce privesc toţi sfârşitul de săptămână ca pe-un soi de graal aurit şi sfânt. M-am îngrăşat din pricina lipsei de activitate fizică şi-ncep să-i duc dorul. Dar de bine, de rău, am mai reuşit în felul ăsta să pun câte-un ban deoparte ca să-mi pot continua proiectele. Niprul a devenit o prioritate, iar pentru asta îi sunt recunoscător Zetei că s-a comportat admirabil şi a cerut numai apă, paie şi drum. Într-adevăr un motor nemaipomenit de fiabil şi miserupist (la figurat :P).

 

Niprul stă la mine de doi ani deja şi nici nu concep să mai fac o iarnă până să ies cu el pe şosea. Având aşadar la dispoziţie un fond bănesc cât de cât, am reuşit să avansez multişor cu lucrările: Dani mi-a trimis câteva seturi de garnituri şi alte câteva piese diverse care-mi lipseau. Tot lui i-am trimis chiulasele pentru reparaţie şi am aflat azi că sunt deja făcute: oamenii au schimbat toate cele patru ghiduri şi au înlocuit ambele supape de evacuare. Prin Dani am reuşit să cumpăr şi o pereche de K-68-uri noi, pe care sper să le văd în cu.rând. Mi-a plăcut mult comportamentul lor pe Uralul lui Ovidiu şi, ştiind că Nipru-mi va fi de cursă lungă, sunt convins că sunt o alegere bună.

 

Instalaţia electrică se lăfăie cu relee de putere, buton pentru avarii, bloc modern de siguranţe (ca să am ce plimba metri întregi de fire încoace şi-ncolo), conectori simpatici, perspectiva unor manşoane încălzite, trasee mişto şi - cireaşa de pe tort - un alternator de Tico făcut de Nea' Victor:

 

 

IMG_0653.JPG

 

 

Cu ăia şase sute de waţi am de gând să raşchetez asfaltul pe timp de noapte şi să devin un mic Nikola Tesla fericit. Sau măcar să alimentez cu succes proiectorul de pe ataş :), pe care l-am cumpărat deja din târg şi aşteaptă montare.

 

Împreună cu taică-meu am croit o prindere pentru cricul lateral de Izh, tot el ocupându-se şi de refacerea tapiţeriei şeii. Ovidiu s-a jucat într-o zi acum câteva luni prin preluarea şefiei asupra proiectului de adaptare a cutiilor de Simson pe Nipru. Criminală fraza asta. După ce s-a dat în stambă ţinând flexul cu o mână şi cutiile - pe rând - cu cealaltă, respectiv după vreo două sute de drumuri de la menghină la motocicletă, cutiile au picat - pe rând - ca unse la locurile lor şi arată grozav. După părerile noastre, arată mai bine pe Nipru decât pe Simson :). Cea din dreapta ţine lejer vreo doi litri de ulei, iar în a' din stânga vor intra pesemne multe scule. Mulţumesc pe calea asta din nou lui Adrian Roşca, fiindcă el mi-a trimis cutiile pe ochi frumoşi.

 

 

IMG_1337.JPG

 

În centrul bordului am montat un contact tip Jawa / tractor (acolo unde trebuie!), iar în locul fostului contact am făcut un decupaj ceva mai mare şi-am vârât în el un mult-râvnit voltmetru auto, pe care mi l-am făcut cadou de ziua mea. Deşi mai mic în diametru decât vitezometrul, funcţionează foarte bine şi are şi bec de iluminare, pe care l-am conectat la circuitul luminilor de poziţie. Fiind cu ac şi nu cu afişaj digital, imită oarecum stilul vitezometrului.

 

 

IMG_0658.JPG IMG_0659.JPG

 

 

Odată cu vechiul meu alternator de Nipru, i-am trimis acum câteva săptămâni lui Nea' Victor şi cutia de viteze. Cu toate că am crezut amândoi că am reparat-o astă-toamnă, cutia a continuat să sară din treapta a doua din pricina unui balador şi a câtorva pinioane obosite. "Micriganel" Neluţu s-a-nduioşat de mine şi de cutia mea săritoare, fapt pentru care mi-a trimis pentru reparaţie un tren mobil complet echipat dintr-o cutie aproape nouă de MT-10. Nea' Victor a încherbat totul la loc şi sunt convins că nu voi mai avea probleme la capitolul ăsta.

 

Am verificat grupul astă-vară şi, după ochiul meu ager de panteră, mi-a părut că se prezintă în stare foarte bună:

 

 

IMG_1329.JPG IMG_1331.JPG

IMG_1330.JPG

 

Altminteri, aproape toate pozele din postarea asta au fost făcute duminica trecută. Sunt puţine fiindcă am avut baterii slabe la aparatul foto şi pentru că s-a muncit încet şi anevoios. Pe de o parte, m-a zăpăcit complet o durere de cap mai puternică decât toate pe care le-am avut la un loc până acum. Să zicem că acuz oboseala psihică de peste an, însă nu-s întru totul convins de explicaţie. Pe de alta, au fost multe lucruri migăloase şi încete de făcut. De pildă, a trebuit să reparăm filetul în care intră unul din şuruburile ce prind baia de ulei pe carter. Se pare că fostul proprietar mi-a lăsat un şurub rupt acolo, strâns nebuneşte ca să omoare o garnitură oricum aşezată prost. L-am excavat cu bormaşina şi am fost în stare să dăm filet mai mic, de 5 mm, străpungând gaura cu totul. Am preferat să încerc mai întâi varianta filetului mai mic ca să nu omor, totuşi, atâta aluminiu. Am reuşit, însă la rândul nostru am avut ghinion cu un şurub viciat din fabrică, care s-a rupt la înşurubarea (molcomă şi absolut neforţată) în noul filet. Am reuşit totuşi să-l dăm afară graţie găurii străpunse, coada şurubului apucând să iasă pe partea cealaltă înainte să-i zboare capul franţuzeşte.

 

Pe fundul băii de ulei am găsit o mâzgă interesant de vâscoasă, departe rău de calităţile vindecătoare ale uleiului proaspăt. Am rămas de la probele din vară cu bănuiala că pompa de ulei nu lucrează grozav de bine, găsind ulei prea puţin în capacele chiulaselor. Am inspectat-o aşadar-o cât s-a putut inspecta fără să înlătur capacul distribuţiei. Deşi aproape ferm convins că nu rezolvă nimic, ba chiar temător să nu sară vreo bilă, vreun arculeţ sau să nu plesnească dracului ceva, am băgat aer cu presiune prin ştuţul-sorb al pompei. Că o fi fost sau nu mizerie pe traseu, cert este că alea câteva atmosfere pe care le-am băgat în pompă au zăbovit oleacă până să răzbată în partea cealaltă cu sunetul desfundării unui canal. N-am mai avut stare să ajung şi la centrifuga de sub capacul distribuţiei ca s-o cu.răţ şi pe ea, tâmplele îmi zvâcneau nebuneşte şi soarele amurgea necontenit. Dar nu-i timpul pierdut. Am pus la loc baia de ulei, acum cu.răţată şi etanşând cu garnitură nou-nouţă.

 

 

IMG_0655.JPG IMG_0661.JPG

 

 

Tacheţii erau totuşi uleioşi când i-am scos din canalele lor ca să-i cu.răţ şi să-i inspectez. Uleioase întrucâtva erau şi cămăşile cilindrilor, deci oloiul face totuşi ceva vilegiatură prin motor. Tacheții nu sunt fisuraţi, iar calitatea turnării este satisfăcătoare. Având pe masă şi motorul de MT-11 donat de Mihai şi Schumydan ca să compar zonele de lucru, am remarcat că pompa de ulei diferă de la MT-10 la MT-11. Totodată, canalele tacheţilor la MT-11 au câte-o siguranţă zegger ca să prevină căderea tacheţilor în afara motorului după ce au fost înlăturate chiulasele. Motorul meu nu are acele canale pentru zeggere şi... n-am nimic împotrivă.

 

Mâine mă trezesc cu noaptea-n cap şi plec pe Zeta la ţară. Dacă tot sunt cu chiulasele date jos, am în plan scoaterea pistoanelor şi înlocuirea bucşelor pentru bolţuri. Am bucșe noi de la Dani şi vreau să şi scot bielele de pe arbore ca să le duc săptămâna asta la alezat pe diametrul bolţurilor. Încă nu sunt sigur cine va fi nenea alezorul, dar om vedea. Poate mai săriți cu ponturi. Dacă îmi rămâne timp, voi monta cutia, grupul şi roata spate, iar apoi voi definitiva instalaţia electrică a motocicletei.

 

 

IMG_0660.JPG

 

Rămâne de făcut instalația atașului și de refăcut scaunul și spătarul. Nu am timp, chef și nici resurse anul ăsta ca să mă ocup de vopsea, dar mă bucur că am putut rezolva deja multe din marile probleme. Vopseaua mai poate fi reparată și în timp, este cu siguranță o treabă mult mai puțin importantă pentru mine. Am să-ncerc să revin mâine seară cu poze noi și veşti "progresiste".

 

Am apucat totuşi astă-vară să mă "dau" pe Niprul făcut cât de cât. Ovidiu era venit la Comana pe Alioşa şi eram foarte entuziasmaţi de perspectiva unei plimbări prin sat, fiecare pe boxerul lui. Am tras tare ca să montăm totul pe al meu Ivan şi, târziu în noapte, am scos fiarele pe poartă. Am plecat pe uliţe într-o bubuială ameţitoare, eu rânjind ca un spartan la Termopile, ghidon lângă ghidon, motor lângă motor. M-am reîntâlnit cu stabilitatea minunată dată de centrul de greutate jos şi cu motorul boxer, echilibrat din născare. Duduiam din patru tobe până la cantonul pădurii, apoi până-n centru, apoi iarăşi înapoi la canton. Ne mai opream un pic, mai continuam, mai zăboveam, Ovidiu lăudând la răstimpuri (spre satisfacţia subsemnatului) "sound factorul" lui Ivan. Într-adevăr, în ciuda bubelor (carburatoarele care nu închideau nimic, cutia care sărea, anvelopele de cross obosite, supapele care nu prea mai făceau treabă în chiulase), chicoteam în sinea mea ca o şcolăriţă când răsuceam de acceleraţie şi auzeam balaurul ăsta cum începe să-şi deschidă plămânii sub mine. A fost un sentiment minunat, mă năvăleau senzaţii de împlinire şi de "în sfârşit, bă! Am făcut-o!"

 

Tot în acea tură scurtă de noapte am remarcat diferenţa enormă de rapoarte dintre Alioşa şi Ivan: unde Ovidiu abia schimbase a treia şi accelera cât de cât, eu deja eram cu a patra şi începeam să mă cam turez. Caut aşadar în continuare pinioane de fugă (10-35, 9-32 sau ce vreţi voi) pentru grup sau un grup întreg cu pinioane de fugă în el, fiindcă ştiu sigur că voi merge fără ataş cale de mulţi kilometri. Nu urmăresc viteze incredibile, ci doar posibilitatea de a face croazieră la 90 km/h solo fără să-mi sară pistoanele prin chiulase.

 

Şi îmi doresc să revin repejor la postări de călătorie, că astea de reparaţie au început să-mi iasă prea aride şi cam lemnoase, aşa. Bleah.

Editat de AdrianS
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Vizitator
Răspunde la acest topic...

×   Alipit ca text avansat.   Restituie formatare

  Doar 75 emoji sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.

 Share

  • Navigare recentă   0 membri

    Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.


MOTOCICLISM.ro
Grup Facebook: +36000 membri
Înscrie-te în grup
Discutii despre motociclism pe Facebook
 
BIKESHOP.ro
Grup Facebook: +18000 membri
Înscrie-te în grup
Anunturi de vanzare - cumparare pe Facebook.


×
×
  • Creează nouă...