Sari la conținut

Plec sa vad TOATE locurile care merita vazute din Romania


andreisamoil
 Share

Postări Recomandate

Se fac aproape trei ani de cand prezenta mea pe forum s-a micsorat asimptotic spre 0 asa ca nu ma astept sa va amintiti de mine. Poate unii ma stiti de aici

 

/index.php?...=163578&hl=

( http://hartimontane.ro/bin/articole/blog.p...38&userid=0 )

 

sau de aici daca ati lucrat cu mine

http://arhitecton.ro/blog/

 

De atunci, in ultima vreme m-am plimbat destul de mult cu motorul sau fara (dar mai mult fara), prin Europa sau Asia, ajungand in Indonezia, Irak, Israel, in Nepal din nou (si de data asta mai sus) si ca tot omul, in gradina Europeana, prin locurile de sezon. Anul trecut am reusit sa fac un tur de 4000km in Peloponez cu motorul si de atunci am cazut bolnav. Cred ca a intrat in mine microbul calatoriilor lungi pe motor pentru ca nu dau semne de insanatosire si in scurt timp s-ar putea sa mor daca nu plec. Lasand gluma la o parte, am un dor de duca de doare. (Ca sa folosesc aliteratia celor 5D)

 

Acum ceva timp eram la Carturesti, in librarie si ma uitam cu jind la raftul Lonley Planet. Ma uitam si la ?Vand kilometri? a lui Mihai Barbu, dar acolo ma uitam cu admiratie si cu jind. Revenind, ma uitam la raftul cu ghiduri si ma gandeam cum ar fi sa plec sa fac turul Croatiei si a Italiei, sau coasta nordica a Mediteranei, sau turul mari Baltice, cand vad ghidul Romania & Moldova. Il iau amuzat si il deschid la intamplare ca sa vad ce scriu altii despre noi. Nu mica mi-a fost surpriza cand ma trezesc 30 de minute mai tarziu ca eu eram tot cu cartea in fata, rasfoiam si citeam. Nu recunosc aproape nimic. Aflu multe lucruri noi. Descopar ca in Bucuresti sunt obiective pe care spre rusinea mea nu le-am vazut. Ma supar si il pun la incercare (pe ghid) si ma uit la Piatra Craiului sa vad daca stie despre Poiana Inchisa. Este o poiana superba, ca un balcon in peretele aproape vertical al marelui grohotis, la 100m sub creasta, suspendat parca deasupra haului, cu un izvor mic dar foarte rece si limpede. Acolo nu are loc decat un cort, maxim doua. Lonley Planet se da batut. Nu stie de minunatia asta. Si atunci imi pica fisa. Oare cate locuri ca asta sunt aici la noi in tara, eu nu le stiu, dar dau mii de euro ca sa ma minunez pe plaiuri straine?

Ca un facut, la cateva zile dupa, vorbeam cu sotia mea si ma intreaba ?Daca ar veni la tine in tara un strain ? prieten vechi ? ce i-ai arata, unde l-ai duce? In afara de Casa Poporului si alte kitschosenii de luat ochii la turisti noi nu avem nimic ce sa merite vazut??. Am rumegat cele doua idei, le-am pus cap la cap si acum vin in fata voastra (ca un debutant timid care ii urmeaza pe scena unui monstru sacru) si va anunt:

 

Plec sa dovedesc ca avem lucruri care merita vazute si facute in Romania. Plec sa le vad si sa le fac PE TOATE. O sa ma sui pe motorul meu si o sa conduc, o sa merg , o sa ma catar, inot, tarasc, vaslesc, orice va fi nevoie ca sa ajung sa trec pe langa fiecare lucru romanesc valoros din punct de vedere turistic.

 

Am fost foarte surprins cand intamplator mi-am recitit propriul articol despre Nepal (cel despre tura din 2007) si am constatat ca trei ani si jumatate au fost suficienti ca timpul sa stearga mult prea mult din amintiri. Pozele sunt ceva, dar nu suficient. Citind mi-am dat seama ca am uitat foarte multe si, mai grav, ca au inceput sa se amestece amintiri din prima si din a doua excursie (din 2009). O fi de la raul de altitudine, dar tot cred ca este inadmisibil. Astfel, am decis sa incerc sa merg pe urmele celorlalti calatori temerari romani si sa imi postez impresiile regulat pe un blog, la un loc cu pozele pe care le voi face. In acest fel, amintirile nu se vor pierde, iar cei ce vor gasi bucurie sau utilitate in a trai experientele mele o vor putea face. Voi scrie despre drumuri, cazari, costuri, obiective, probleme intalnite si orice alceva ce mi se va parea interesant in drumul meu de minim o luna si jumatate.

 

Asta este momentul in care trebuie sa va spun ca exista si o a doua fateta a ideii mele. In acest moment piesa asta de teatru devine interactiva. Acum actorii sar pe voi si trag de voi sa faceti tot felul de chestii de care nu aveti chef. Daca vreti sa stati doar pe scaun si sa va uitati, eu nu ma supar. Vizionare placuta si sper sa va placa ce veti vedea.

Celor de care trag si se lasa ridicati, le propun urmatorul lucru: FITI GHIZII MEI ! Eu stiu cateva ?locuri care merita?, dar poate voi stiti altele. Ganditi-va ca vine fratele vostru chinez (de la alta mama) la voi in zona si vreti sa ii aratati ceva interesant prin Romania. Stiu, toata lumea stie de Casa Poporului, dar o ?Poiana Inchisa? nu aveti? Puteti sa imi fiti ghizi in carne si oase, sa ne intalnim pe traseu si sa ma conduceti la locurile de interes, sau puteti fi ghizi virtuali, sa clampaniti din spatele calculatorului si sa ma trimiteti sa fac orice credeti ca este intersant, pentru ca apoi sa va spun cum a fost. Daca visele mele cele mai nebunesti se vor materializa, poate voi publica rezultatul documentarilor acestei excursii intr-o carte despre Romania vazuta de pe doua roti, dar cred ca gandesc mult prea departe si uitandu-ma pe harta la marea de puncte galbene, mai am apoape 10.000km pana acolo.

 

Rasplata voastra pentru timpul pierdut si efortul depus va fi, pe langa recunostinta si admiratia mea sincera, o bere pe care o voi da dupa ce voi termina excursia, un ?sticker de ghid? si lumina reflectorului cat timp tine si cat timp veti fi langa mine, orice ar insemna asta.

 

Am anexat mai jos o lista cu obiectivele pe care le-am considerat eu demne de interes si mi-as dori sa o completati voi. Pentru inceput, as vrea sa va aratati disponibilitatea, si sa imi spuneti in ce fel vreti sa imi fiti alaturi (fizic sau virtual), ce obiective (sau activitati) ati mai adauga, sau ce zona ati vrea sa tratati. O sa va rog sa propuneti doar obiective documentate si verificate: Daca ma trimiteti sa fac bungee in Cheile Rasnoavei dati-mi si un numar de telefon si un program ca sa stiu cand sa ma duc si cum sa imi fac traseul. Nu imi spuneti doar ?Du-te si vezi pestera Piatra Altarului? ca aia vreau si eu, dar degeaba. Spuneti-mi cu cine sa vorbesc ca sa ma bage inauntru si sa imi descuie cele paispe porti de la intrare. De asemenea, incercati sa vedeti daca obiectivele propuse sunt chiar de interes pentru fratele vostru chinez: Casa memoriala Octavian Goga, cu mica valoare arhitecturala nu este importanta decat intr-un context pe care strainul nostru nu are de unde sa il inteleaga pe deplin, iar astfel de locuri sunt mult prea multe chiar si pentru patru luni de calatorie.

Vad ca nu pot atasa fisierul excel, asa ca il voi trimte direct celor care il vor solicita. Voi face update cat mai des la lista.

 

Acum, ca sa raspund unor intrebari pe care le anticipez:

- nu, nu sunt patriot (chiar deloc din ce am vazut pana acum la noi romanii), dar sunt dispus sa imi schimb aceasta parere

- motorul meu este un BMW F650GS din 2004 fara imbunatatiri substantiale. Ma astept sa se mai si strice si sper sa ma descurc desi nu ma pricep foarte bine la mecanica

- excursia asta o fac pe banii mei. Nu vreau sa iau bani de la nimeni pe degeaba. Pregatirile si excursia in sine vor costa destul de mult (deja costa) asa ca nu voi refuza o sponsorizare daca firma in cauza gaseste benefica reclama pe care i-o fac prin lipirea numelui pe un cobur, dar nu asta este ideea proiectului. De la persoane nu vreau sa iau bani. Cred ca as prefera o masa calda si oportunitatea de a-mi gazdui motorul o zi sau doua cand va fi nevoie

- pornirea as vrea acum sa fie pe 1 iulie, sa imi rezerv doua zile pentru Bucuresti si imprejurimi, pentru ca apoi, pe 3 iulie, sa ma sui pe motor sarbatorind intrarea in ultimul an inainte sa schimb prefixul.

- consider ca oricine este liber sa ma insoteasca pe orice segment al drumului. Totusi, intrucat as dori ca asta sa fie o experienta personala, atunci cand dorintele noastre vor diferi, o vom apuca pe drumuri separate dupa o strangere calduroasa de mana.

- Nu primesc nimic de la Elena Udrea

- Voi face tura indiferent de numarul de ghizi care ma va ajuta

- da, in elaborarea ideii am fost inspirat si m-am uitat de jos in sus, admirativ, la eforturile Alexandrei (?lexandra? de pe forum) cu al iei ?put me on the map?, ale lui Mihai Barbu vanzatorul de kilometri, sau la initiativa celor de la ?273 de locuri pe care trebuie sa le vezi inainte sa pleci din Romania?. Sper ca pe felia mea mioritica sa ma ridic pana la genunchiul lor.

- voi discuta personal cu fiecare ghid voluntar si vom stabili de comun acord obiectivele pe care le voi include in traseu

 

 

Gata, atat am avut de spus. Acum aruncati cu rosii si voi vedea daca pot sa ma feresc.

post-9917-1299617227_thumb.jpg

lista_cu_locuri_de_vazut.pdf

Editat de andreisamoil
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • Răspunsuri 93
  • Created
  • Ultimul Răspuns

Top Posters In This Topic

Dintre toate locurile vazute in Ro. cel mai frumos mi se pare Valea Ariesului. Fara sa se considere reclama, o lista cu obiective turistice, care, zic eu, merita luate in seama, gasesti aici . Ramane la aprecierea ta ce merita si ce nu, ca io nu-s bun la sfaturi :laugh: .Multa bafta.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Ca tot ai pomenit de Poiana Inchisa,parerea mea ca daca stai in Crai 5 10 ani,tot te va surprinde cu ceva,iar de saturat de el,imposibil

On topic nu am ce sfat sa iti dau,fiecare metru din tara asta este frumos si binecuvantat

astept poze :laugh:

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Spre rusinea mea cred ca am vazut doar vre-o 70% din locurile pe care le-ai pus in lista. Sau spre lauda mea pentru ca le-am vazut si pe astea. Daca nu imi cumparam motocicleta in mod sigur nu as fi ajuns sa vad atatea.

 

Mare ghid nu prea ma simt. Nu stiu ce informatii utile as putea da, altele decat poti gasi deja pe Google. Pot in schimb sa imi spun impresiile mele.

Fara discutie, toate obiectivele turistice mentionate merita vazute. Poate nu toate sunt spectaculoase dar macar interesante si tot sunt.

Singura problema e ca, in afara de Bucuresti si poate inca 2-3 orase mai mari nu prea sunt mai multe obiective turistice concentrate intr-un singur loc. Ca sa le vizitezi pe toate trebuie sa mergi pe drum o gramada, iar drumurile nu prea sunt in stare foarte buna (unele din cauza asfaltului dar majoritatea din cauza aglomeratiei). Deci ai nevoie de foarte foarte mult timp.

Ca impresie generala, noroc ca am avut o natura generoasa si a creat obiective turistice pentru noi caci noi, ca natie, nu prea ne-am ingrijit nici sa cladim ceva nici sa intretinem putinul pe care il avem si nici nu stim sa punem in valoare nimic.

 

Uite, as adauga totusi ceva la lista:

Parcul Carol din Bucuresti.

Este locul cel mai drag mie din toata lumea asta pentru ca acolo am copilarit. Dar, lasand subiectivismul la o parte, chiar este un loc de vizitat.

In primul rand, Parcul Carol, imreuna cu gradina Cismigiu sunt singurele parcuri din oras care au fost proiectate de arhitecti peisagisti. Lucrul asta se simte imediat. Nu stiu cum dar are un bun gust aparte fiecare alee.

In al doilea rand, in Parcul Carol ai foarte multe de vazut, nu numai copaci si flori:

- Fantana cu zodiac, aflata chiar la intrarea principala.

- Pe partea stanga, fata de intrare, este Muzeul Tehnic Dimitrie Leonida. Celor care sunt pasionati de tehnica le recomand sa il viziteze daca n-au facut-o pana acum.

- Pe partea dreapta este fantana Cantacuzino. Ii zice fantana dar nu e o gaura facuta in pamant ci mai degraba un monument, exact in stilul fontenelor romane.

- Langa fantana este clubul sahistilor. E un pic cam pompos spus - e un loc unde se aduna cativa batranei si joaca vara sah. Uneori e deconectant si fascinant sa ii privesti cateva minute.

- La mijlocul aleii principale sunt, de-o parte si de alta, doua statui - Gigantii, sculptate de Dimitrie Paciurea (considerat cel mai bun sculptor roman, dupa Brancusi fireste). Din ce mi-au povestit bunicii, de fapt a fost un grup statuar format din 3 piese - cei 2 giganti si o femeie culcata intre ei. Femeia a disparut si a fost regasita nu stiu cand in Herastrau sub un munte de gunoi. Nu cred ca au fost fenomene paranormale ci niste imbecili de comunisti care nu au avut nimic in cap.

- Chiar in mijlocul parcului este Mormantul Eroului Necunoscut din Primul Razboi Mondial. Nu prea mai stiu exact daca initial acest mormant a fost in Parcul Carol si a fost mutat de catre comunisti la Marasesti dar cert este ca a fost mutat de la Marasesti la Bucuresti dupa revolutie.

- Parcul continua cu un mic lac si un pod foarte frumos care il strabate, dupa care se face un mic deal cu niste scari monumentale pana sus

- Pe partea dreapta exista o mica insulita plina cu trandafiri iar vara arata foarte frumos. De asemenea mai este o fantana/pestera - un fel de munte de piatra miniatural

- Pe partea stanga mai este un pod si un pic mai sus este o replica in marime naturala a unui castel de-al lui Vlad Tepes. Din pacate castelul nu este deschis vizitatorilor pentru ca acum serveste drept cazarma pentru soldatii care pazesc Eroul Necunoscut

- Chiar in varful dealului este Mauzoleumul Eroilor Comunisti (cel putin asta era titulatura de pe vremea cand a fost construit caci acum nu stiu cine ii mai considera pe astia eroi). Mauzoleumul in sine este o constructie destul de spectaculoasa dupa parerea mea, imbracata toata in marmura neagra si cu 5 coloane-arcuri imbracate in marmura rosie. Aici au fost inmormantati toti fruntasii comunisti de seama, in frunte cu Gheorghe Gheorghiu Dej. Acum nu se mai poate vizita nici asta. Unii ziceau ca ar trebui daramat pentru ca e un monument comunist. Mie asta mi se pare o mare prostie. Eu as face in el un muzeu al anti-comunismului.

- Pe partea dreapta se afla Arenele Romane. Este un teatru in aer liber. Dupa cum ii spune si numele, arhitectura este copia unor arene romane. Acustica e excelenta. Inainte se mai tineau spectacole si era chiar cinema in aer liber. Acum nu stiu daca se mai intampla ceva acolo.

- In sfarsit, tot in dreapta este Observatorul Astronomic. Asta se poate vizita. Cand auziti buletinele meteo la radio sau tv, temperatura in Bucuresti e masurata la INMH in Baneasa si la Observatorul Asrtonomic din Parcul Carol (Filaret)

 

Foarte aproape de Parcul Carol se afla cimitirul Bellu. Dupa parerea mea este un loc care merita vizitat. Poate suna lugubru la prima vedere dar chiar merita vizitat. Sunt cateva monumente funerare impresionante (din pacate cam paraginite) iar aici sunt inmormantati o gramada de oameni care au insemnat ceva pentru tara asta - toti scriitorii semnificativi (Eminescu, Cosbuc, Marin Preda ca sa dau cateva exemple), toti marii actori (Grigore Vasiliu Birlic, Amza Pellea etc).

 

Tot aproape de Parcul Carol dar in directie opusa (spre Piata Unirii) este o biserica foarte frumoasa - Sf. Spiridon cel Nou. S-ar putea sa gresesc dar mie mi se pare ca e una din cele mai mari biserici din Romania (poate Catedrala din Timisoara sa fie mai mari) dar in orice caz este lucrata cu bun gust. Inauntru sunt 3 tipuri de marmura - rosie, verde si albastra, plus tot felul de podoabe bisericesti si moaste (la astea nu ma pricep prea bine sa spun cat sunt de valoroase).

In sfarsit, tot in zona este dealul Mitropoliei unde se afla Palatul Mitropoliei (fosta Mare Adunare Nationala pe vremea comunistilor si fosta Camera a Deputatilor dupa revolutie) si biserica Mitropolitana (practic headquarterul preafericitului patriarh)

Aaaa. Ca tot am pomenit atat de biserici. Chiar la Piata Unirii mai exista o bisericuta mica. Nu e nimic spectaculos la ea dar are o istorie interesanta. ceausescu a vrut sa o darame ca ii incurca proiectele, dupa care din nu stiu ce motive s-a razgandit. Dar a facut altceva in schimb - a mutat biserica din locul ei cu cativa metri mai in spate (da, exact, au sapat toata fundatia, au ridicat biserica pe sus si au mutat-o) iar in fata ei a construit niste blocuri. Acum trece aproape neobservata, de acceea am tinut sa o mentionez.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Pentru primle doua zile-prin imprejurimile Bucurestiului.-de vizitat Targovistea -vechea cetate de scaun tarii Romanesti,Turnul Chindia, Muzeul Ceasului, Muzeul Tiparului, Manastirea Dealu-aici este ingropat capul lui Mihai Vitezul...pentru ghid, gazduire si reparatii Valah Mc iti sta la dispozitie

De prin preumblarile mele...Defileul Jiului, cazanele Dunarii-traseul Orsova Moldova Noua, localitatea Chiscani-satul de langa Pestera Ursilor-aici vei gasi un muzeu particular cu o gramada de exponate interesante de la masini de epoca si locomotive, la porturi populare, arme, obiecte de uz casnic si o gramada de alte "comori traditionale", a si pentru o relaxarea totala-Manastirea Barsana din Bistrita

mai gasesti detalii in turul nostru din 2007

:laugh:

Editat de bykerkess
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Te astept si in judetul Hunedoara si propun urmatoarele obiective:

-Cetatea Devei (traseu 100% asfalt)

-Castelul de la Hunedoara (traseu 100% asfalt)

-Furnalul de la Govajdie (cel mai vechi din Europa) (50% asfalt - 50% macadam)

-Cetatea dacica Sarmisegetusa Regia (75% asfalt - 25%macadam).

 

Tot traseul se poate face intr-o zi cu un minim de efort.

 

Ofer masa calda,cazare, loc sigur (la curte) de parcat motorul. Daca esti interesat da-mi un semn si pot sa-ti comunic mai multe detalii.

Sa auzim de bine!

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Va multumesc pentru vorbele frumoase si pentru sfaturi.

 

@sturt - multumesc pentru lista de obiective. Unele sunt deja pe lista, dar oricum, pentru toate (indiferent daca sunt in lista sau nu), as fi vrut sa imi spuneti voi, cei ce le-ati vazut, cam ce este acolo si daca merita vazute

 

@coffe man - apreciez oferta si gestul frumos, dar eu sunt din Bucuresti.

 

@Hellicks Hellmet - Am retinut si s-ar putea sa am nevoie. Exact la acest gen de reactii speram.

 

@DStar - Felicitari pentru ca ai vazut atatea obiective din lista. Nu stiu ce zici ca nu esti bun de ghid pentru ca descrierile tale sunt exact ce imi doream.

 

@ bykerkess - da, mi-ar placea sa imi fiti voi ghizi in Targoviste. V-am notat

 

@ MireaB - Si pe tine te-am notat ca ghid in Hunedoara. Normal ca ma intereseaza, o sa vorbim mai multe dupa ce se definitiveaza lista.

 

Pentru ghizii virtuali, ideea ar fi acum sa imi spuneti doar obiectivele sau zona de care v-ati putea ocupa. Ulterior, cred ca ar fi mai bine sa imi trimiteti descrierile pe mail ca sa le pot centraliza mai usor. Cand spun descriere ma gandesc la precizarea locului si a drumului de acces si la cateva cuvinte din care sa inteleg ce este interesant acolo si de ce credeti ca merita inclus in tur. Cum spuneam si in primul post, voi vorbi personal cu fiecare si vom decide impreuna daca merita inclus sau nu.

Pentru ghizii in carne si oase, este suficient sa imi spuneti unde ati vrea sa ma duceti.

 

Adresa mea de mail ca si id-ul de messenger este "andreisamoil" si este la yahoo. Numarul de telefon este la profil.

Editat de andreisamoil
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Salut si super idee,

 

In primul rind tin sa-ti zic ca din pacate nu pot sa-ti fiu decit ghid virtual in momentul de fata caci ne despart 30.000km.

Am observat ca vrei sa atingi Maramuresul. O idee de caze este in satul pe nume Breb care este la vreo 20-25km de Minastirea Birsana. Oameni f calzi, mincare excelenta, ieftin, curat, etc. I-am dus si pe niste amici din Olanda si au ramas f impresionati de omenirea de acolo. Trebuie sa intreb numarul lor de telefon si ti-l las.

Satul asta numara o mina de oameni si inca nu (prea) este atins de partea comerciala. Are o biserica veche f faina cu clopotnita, viltoare etc.. Mai sint si satele de prin jur cum ar fi Hoteni, Mara, Sarbi, Budesti etc. Tot oameni f faini. Am stat prin zona o saptamina si am filmat un documentar pentru o companie Americana.

 

Daca o iei mai la est.. Ar mai fi Cirlibaba de vizitat unde inca mai este ( cel putin acum 2 ani mai era) o mocatina in functiune. Mai ai Lucina de vizitat unde este ( asta sigur) cea mai veche herghelie de cai din tara datind de pe vremea lui Stefan cel mare.

 

mai sint multe prin zona, si cunosc bucovina destul de bine, dar asta mai pe alta data.

 

S-ar putea ca prin iunie/iulie sa ma aflu in partea de nord a tarii incluzind Iasul si Bucovina si atunci ti-ar fi cu mare drag si un ghid "pe viu" plus o cazare ceva. Dar mai este timp.

Bafta mare cu pregatirile. Eu unu imi pregatesc o ruta Malaiezia - Vietnam..

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

frate motociclist, te felicit si te invidez :laugh:

cam asta e tot ce am vrut sa spun, a, si mersi pt PDFul ala :) chiar aveam nevoie de o lista cu obiective pentru sezonul asta

 

sa le bifezi pe toate, si chiar in plus!

numai bine!

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Pot sa-ti dau cateva idei, din pacate nici eu nu am calatorit prea mult pe aici ci pe afara :)

 

Pot fi ghid macar virtual pentru Sibiu caci de 10 ani sunt in Bucuresti :))

Iti spun macar urmatoarele: Muzeul Satului..este superb in mijlocul padurii, o oaza de liniste. Langa este gradina zoologica recent reamenajata acum chiar arata cat de cat la standarde europeene.

Zona Rasinari pentru casele sasesti.

Centrul Sibiului..eu as alege Criptele de sub Biserica Ursulinelor..si Mitropolia construita ca o copie a celebrei Hagia Sofia.

 

PS: ce vreau eu sa vad..cheile Nerei :laugh: Poate dai si pe acolo

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Anul trecut m-a lovit ideea de a vizita Sarmizegetusa. Mare roman ce sunt si eu nu fusesem niciodata in viata mea, nici la Regia nici la Ulpia Traiana. Am zis ca e cazul sa remediez asa ca m-am dus.

 

Ulpia Traiana e pe drumul dintre Otelu-Rosu si Hateg (mai larg Caransebes Hateg / un pic inainte de Hateg fiind bifurcatie cu drumul spre Petrosani). Drumul era proaspat asfaltat, deci excelent. Peisaje foarte frumoase iar soseaua are multe curbe, destul de line, o placere pentru mers cu motocicleta.

Cand intri in satul Sarmizegetusa e la un moment dat un popas si acolo este si Ulpia Traiana. Cand am fost eu nu era nici tipenie de om. Daca nu as fi fost atent puteam foarte bine sa trec pe langa si sa nu imi dau seama ca acolo e un obiectiv turistic (si ce obiectiv, practic de aici incepe istoria poporului roman, nu?)

Un mosulica la poarta, m-a vazut ca sunt motociclist a zis ca imi face reducere la bilet (nu mai platesc taxa de fotografiat). Pe urma a zis ca daca ii cumpar niste suveniruri nu mai platesc nici biletul. Am cumparat cateva prostioare. De ex. niste mici soldatei din metal imbracati in diferite uniforme romane. Pe cutie scria in engleza (probabil ca aceeasi soldatei se vand si pe la alte asezari romane de prin lumea larga) si ... made in china. Nu mi-a placut deloc asta. Ce dracu' nu suntem in stare sa facem si noi 3 flecustete pe care sa le cumpere turistii? trebuie sa ne scrie chinezii istoria noastra?

In interiorul site-ului, dupa cum spuneam, nici tipenie de om. Nici un ghid, nimeni pe care sa il poti intreba ceva. Sunt cateva afise (table metalice) care explica ce si cum, dar nah, destul de sec.

Una peste alta mi-a lasat senzatia de loc parasit si de nepasare.

 

Regia

Aici e tare de tot. Sunt vre-o 30 si ceva de kilometri de drum forestier pana la cetate. Nu stiu, probabil depinde si de motocicleta dar pentru chiompar (cum am eu) nu prea e de mers. De urcat am urcat dar mi s-a parut ca am facut o eternitate pe drum. Deci, dupa parerea mea, Sarmizegetusa Regia iti ia o zi sa o vizitezi pentru ca drumul pana acolo te termina.

M-am tot gandit pe drum, cat de meticulosi or fi fost dacii astia? cat au trebuit ei sa mearga pana sa isi gaseasca loc de pus cetate. Sau... e clar de ce si-au furat-o romanii prima data - pana au ajuns la cetate erau rupti de oboseala si au cazut morti inainte sa inceapa lupta. Mda, sunt roman, fac si eu haz de necaz.

Peisajele sunt absolut superbe. Cred ca mi s-au strambat ochii. Cu un ochi ma uitam la gropi si cu unul pe sus. E cam greu sa faci altfel.

La cetate... ce era pustiu la Ulpia Traiana dar sa vedeti aici pustietate. Nici tipenie de fiinta umana. Aici nici placute de tabla nu sunt. E una ruginita care ne anunta ca e patrimoniu Unesco (sau ceva de genul) si in rest pauza. Le-or fi luat tiganii si le-au dus la fier vechi. Din cetate nu s-a mai pastrat nimic. Poate in interior constructiile erau din lemn sau pamant ca altfel nu imi explic. Nici o pietricica in afara de temelia zidului care inconjura asezarea.

In schimb mai sunt cativa bolovani si niste lemne in zona sanctuarelor. La fel, nici o explicatie pe nicaieri, nici un ghid, nimic. Ma intreb daca lemnele alea au rezistat de pe vremea dacilor sau au fost inlocuite.

Eh, toata treaba asta are si un mare plus. Faptul ca totul e lasat in uitare, faptul ca nu sunt vizitatori, odata ce ajungi acolo locul ala e numai al tau. Te poti bucura in liniste de tot ce te inconjoara, de natura si de spiritualitatea locului. Din punctul asta de vedere merita cu varf si indesat efortul de a ajunge pana acolo. Doar ca mi-a ramas gustul asta amar al nepasarii oamenilor.

 

Ca fapt divers. Vara trecuta izbucnise scandalul ala de presa legat de frunza "doamnei" udrea. Cateva zile s-a tot vorbit de turismul romanesc care, vorba lui Caragiale, e sublim dar lipseste cu desavarsire. Cand butonam telecomanda am nimerit peste una care era nu stiu ce mare director prin ministerul turismului si care spunea ca s-au cheltuit 4 milioane de euro ca sa se faca drum de acces pana la Sarmizegetusa Regia. Sustinea ca drumul e gata si ca ea se va duce chiar peste cateva zile cu autocarul. Eu de abia fusesem si am vazut ceea ce v-am povestit. Asa o scarba mi s-a facut...

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Bravo. Super idee, sper sa o poti duce la capat.

As avea 2 sugestii: daca tot e tura pe motocicleta, unul din pc importante pt motocicleta sunt drumurile. Un obiectiv turistic pt moto poate fi un drum scenic.

A doua sugestie ar fi sa nu te limitezi la a scrie. Desigur, scrie cat poti, fa poze cat cuprinde, dar fa un pas in plus: video. Poti atat ca jurnal, in locul scrisului, cat si cu peisajele si oamenii de pe drum. Nu trebuie sa fie ceva exagerat, sau de super-calitate.

 

Succes si sa te citim curand!

ps: pentru ca ai in fata o sarcina cam mare, si nu vei putea sa cuprinzi totul, poate ar trebui sa iti creezi un "format". De ex, pt fiecare locatie, sa propui cazare pe 3 nivele: lux - hotel sau pensiuni scumpe, decent - hotel sau pensiuni mai ieftine, ieftin - pensiuni f ieftine si cort.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Regia

Aici e tare de tot. Sunt vre-o 30 si ceva de kilometri de drum forestier pana la cetate. Nu stiu, probabil depinde si de motocicleta dar pentru chiompar (cum am eu) nu prea e de mers. De urcat am urcat dar mi s-a parut ca am facut o eternitate pe drum. Deci, dupa parerea mea, Sarmizegetusa Regia iti ia o zi sa o vizitezi pentru ca drumul pana acolo te termina.

M-am tot gandit pe drum, cat de meticulosi or fi fost dacii astia? cat au trebuit ei sa mearga pana sa isi gaseasca loc de pus cetate. Sau... e clar de ce si-au furat-o romanii prima data - pana au ajuns la cetate erau rupti de oboseala si au cazut morti inainte sa inceapa lupta. Mda, sunt roman, fac si eu haz de necaz.

Peisajele sunt absolut superbe. Cred ca mi s-au strambat ochii. Cu un ochi ma uitam la gropi si cu unul pe sus. E cam greu sa faci altfel.

La cetate... ce era pustiu la Ulpia Traiana dar sa vedeti aici pustietate. Nici tipenie de fiinta umana. Aici nici placute de tabla nu sunt. E una ruginita care ne anunta ca e patrimoniu Unesco (sau ceva de genul) si in rest pauza. Le-or fi luat tiganii si le-au dus la fier vechi. Din cetate nu s-a mai pastrat nimic. Poate in interior constructiile erau din lemn sau pamant ca altfel nu imi explic. Nici o pietricica in afara de temelia zidului care inconjura asezarea.

In schimb mai sunt cativa bolovani si niste lemne in zona sanctuarelor. La fel, nici o explicatie pe nicaieri, nici un ghid, nimic. Ma intreb daca lemnele alea au rezistat de pe vremea dacilor sau au fost inlocuite.

Eh, toata treaba asta are si un mare plus. Faptul ca totul e lasat in uitare, faptul ca nu sunt vizitatori, odata ce ajungi acolo locul ala e numai al tau. Te poti bucura in liniste de tot ce te inconjoara, de natura si de spiritualitatea locului. Din punctul asta de vedere merita cu varf si indesat efortul de a ajunge pana acolo. Doar ca mi-a ramas gustul asta amar al nepasarii oamenilor.

 

Ca fapt divers. Vara trecuta izbucnise scandalul ala de presa legat de frunza "doamnei" udrea. Cateva zile s-a tot vorbit de turismul romanesc care, vorba lui Caragiale, e sublim dar lipseste cu desavarsire. Cand butonam telecomanda am nimerit peste una care era nu stiu ce mare director prin ministerul turismului si care spunea ca s-au cheltuit 4 milioane de euro ca sa se faca drum de acces pana la Sarmizegetusa Regia. Sustinea ca drumul e gata si ca ea se va duce chiar peste cateva zile cu autocarul. Eu de abia fusesem si am vazut ceea ce v-am povestit. Asa o scarba mi s-a facut...

 

Acum lucrurile s-au mai schimbat un pic. Drumul nu e grozav, dar din ce spunea omu' are un BMW F 650 GS care o sa faca fata fara nici o problema. Sus in cetate sunt acum placute care explica pe scurt ce si cum... Oricum, daca ajunge in zona are si ghid asigurat. Sa speram ca reuseste sa-si indeplineasca visul de a vedea cat mai multe locuri de prin tara.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Astazi imi inchei ziua foarte bucuros: Mi-au venit coburii - multumesc mae!!! In weekend ii montez!

 

Acum, ca sa va raspund:

 

@ DStar si MirceaB - va rog nu va bateti pe obiective :-) sunt destule. Am sa urc o noua lista cu completarile aduse pana acum si cu numele ghizilor care s-au anuntat. Mircea, m-as bucura foarte tare sa dau curs invitatiei tale cand ajung in Hunedoara, asa ca te voi anunta in ce perioada ajung imediat ce termin lista si imi pot face traseul.

 

@ DeepSky - Am facut jurnal video de fiecare data cand am fost in Nepal. Apoi l-am montat si a iesit ca un mic documentar/jurnal de calatorie. Le-am prezentat chiar la club la Floare de Colt, dar pot sa iti spun ca prezinta realitatea destul de deformat si prea in cadre. In plus, sunt cabotin in fata camerei, trag duble, ma balbai, nici nu pot sa spun bine "R" si nici nu are cine sa ma filmeze. Este munca foarte multa apoi cu montatul, iar filmul nu ajunge asa de usor la cei ce vor sa se bucure de el si sa inteleaga cum a fost. In concluzie, vreau sa ma bucur de experienta nu sa am grija filmarilor, a unghiurilor samd.

Sunt cateva drumuri spectaculoase in traseu (Transalpina, Transfagarasanul, coasta Dunarii). Spune-mi daca stii tu altele pe care nu le-am inclus in lista.

In principiu o sa stau cu cortul, la oameni in gazda si mai putin la pensiuni sau hoteluri. Ideea ar fi sa stau cat mai aproape de oameni.

lista_cu_locuri_de_vazut_3.pdf

Editat de andreisamoil
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

sal, a fost acum ceva vreme in libertatea un articol....cele mai frumoase sosele din romania

am trasat atunci in google earth bucatile de drum despre care se vorbea in articol...si am realizat o poza...dar nu o mai gasesc acum sa o atasaz :D

asa ceva ar fii interesant de facut.....de trasat bucati interesante de urmat in google earth si publicate....nu doar puncte distincte

e ceva de munca ...la cate ai vizitat....dar cred ca merita in final

Mesaj completat

le-am gasit ...dar nu stiu cum sa fac..ca au mai mult de 1mega/poza si nu pot sa le atasez :laugh:

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Eu zic ca obiectvul turistic nu este mai important ca drumul pe care il faci pana acolo; ca de aia avem motoare si nu conserve; de cate ori am parasit drumurile principale si am facut stanga sau dreapta spre mici localitati cu nume necunoscute am descoperit o alta Romanie, mult mai frumoasa; deci o harta cu astfel de trasee "secundare" este la fel de importanta ca o harta cu destinatii demne de vizitat; in august am planuit si eu un astfel de tur al Romaniei pitoresti, cu cazare la cort, asa ca voi urmari cu interes topicul

 

 

Bafta

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

- Morile de apă de la Eftimie Murgu

- Lacul Vidra

- casa memoriala Ion Creangă (humuleÂşti),

- Izvorul Muntelui - Durău

- CaransebeÂş (pe Fernando)

- Caracal

- Chlia Sf.Andrei (Dobrogea)

- pestera sulfuroasă de la Balvanyos

- Lacul Sf.Ana

- Parcul Buila-Vanturarița

- !!!! Ciorbă de burtă la Kontiki !!! - nu există alta mai bună fără nici un comentariu!!! (Sibiu - Str.Tudor Vladimirescu nr.12) - CEL MAI IMPORTANT OBIECTIV DIN ZONĂ - GARANTAT!!!

- cheile+peÂştera Dambovicioara

- prapastiile Zarnestiului

- urÂşi prin Racadău BraÂşov

- Campia Libertații Blaj Âşi Crucea lui Iancu din Blaj

 

etc. etc. etc.

Editat de sebicozaurus
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

post-20069-1299750619_thumb.jpg

 

post-20069-1299750633_thumb.jpg

 

post-20069-1299750640_thumb.jpg

 

post-20069-1299750653_thumb.jpg

 

post-20069-1299750672_thumb.jpg

 

gata, le-am redimensionat

 

astea sunt cele mai frumoase sosele...asa cum apareau in articolul din libertatea

sau ma gandesc ca poate nu chiar cele mai bune sosele...poate cele mai frumoase peisaje strabatute de o sosea :laugh:

 

ceva de genul asta merge facut....sau se mai poate salva ce trasezi in format .kml direct din google earth

ca apoi fiecare sa deschida fisierul in google earth sa faca zoom sa roteasca...eventual sa vada pozele din zona

 

 

Mesaj completat

in ordinea pozelor:

-bistrita - marginea

-piatra neamt - toplita

-pitesti - sibiu

-ploiesti - targu mures

-ramnicu valcea - resita

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

@ filosofull - esti binevenit. Sper ca informatiile de aici sa te ajute. Aste era si ideea proiectului. Poate ne si vedem pe parcurs.

 

@ sailordana8 - am notat treaba cu Sibiul. Poti sa imi dai mai multe detalii? Cand este deschis, cand este mai bine sa ma duc sau ce este interesant de vazut in locurile pe care le-ai pomenit? Nu trebuie neaparat acum, poti sa imi spui cand ai timp, aici sau pe mail.

 

@sebicozaurus - am preluat cateva obiective (lacul Vidra, Buila Vanturarita, Kontiki, Blaj si Bambovicioara), iar restul din cele pe care mi le-ai indicat sunt deja in lista (Sf. Ana, Bicaz-Izvorul Muntelui, prapastiile Zarnestilor), nu le-am gasit (Balvanyos), sau nu sunt sigur ca ar merita atentia unui turist strain care nu cunoaste tot contextul (Caracal sau Casa memoriala Ion Creanga). Daca vezi lucrurile altfel, te rog convinge-ma si spune-mi de ce sunt interesante si merita vazute. Asta ar fi valabil si pentru restul obiectivelor indicate, ca sa stiu dupa ce sa ma uit si la ce sa fiu atent. Multumesc mult pentru efort.

 

@ bu2 - Ma bucur ca ai reusit sa urci pozele, le-am notat si o sa am grija sa parcurg segmentele alea cand voi face traseul

 

@COSMIN_CM - multumesc pentru pm si pentru oferta. Te-am trecut pe noua lista. Daca spui ca fabrica de bere este o ruina si nu merita vazuta, o pot elimina din circuit.

 

 

De azi noapte avem si cont pe facebook: "Turul complet al Romaniei" sau puteti cauta dupa nume "Andrei Samoil"

lista_cu_locuri_de_vazut_4.pdf

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Referitor la Balvanyos e chiar langa Sf.Ana. Pestera sulfuroasa e un obiectiv deosebit prin degajările de gaze. Încaperea respectica a fost amenajată pentru tratament. Întrând acolo Âşi respectând indicațiile de la intreare o să vezi ce se intâmplă în sensul terapeutic. O să ai o senzație ciudată de căldură care provine din interiorul corpului. Mai mult de atât nu pot descrie senzația.

 

Am ataÂşat niÂşte linkuri Âşi poți să citeÂşti mai multe.

http://www.budoshegy.ro/ro/bemutato.php

http://traseedeweekend.blogspot.com/

 

Daca ți se pare puțin complicat de ajuns acolo.... Mai există o amenajare asemănătoare (aceleaÂşi senzații - din aceleaÂşi motive) în capătul satului LazareÂşti (de langa TuÂşnad). E facut acolo o mică încăpere bolborositoare de sulf într-un spațiu foarte frumos amenajat.

 

ÂŞi treaba asta reprezintă o experiență deosebită poate chiar unică.

 

 

 

Referitor la restul observațiilor probabil ai dreptate sau nu.......

 

Succes la maxi plimbărică!

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Referitor la Balvanyos e chiar langa Sf.Ana. Pestera sulfuroasa e un obiectiv deosebit prin degajările de gaze. Încaperea respectica a fost amenajată pentru tratament. Întrând acolo Âşi respectând indicațiile de la intreare o să vezi ce se intâmplă în sensul terapeutic. O să ai o senzație ciudată de căldură care provine din interiorul corpului. Mai mult de atât nu pot descrie senzația.

 

Am ataÂşat niÂşte linkuri Âşi poți să citeÂşti mai multe.

http://www.budoshegy.ro/ro/bemutato.php

http://traseedeweekend.blogspot.com/

 

Daca ți se pare puțin complicat de ajuns acolo.... Mai există o amenajare asemănătoare (aceleaÂşi senzații - din aceleaÂşi motive) în capătul satului LazareÂşti (de langa TuÂşnad). E facut acolo o mică încăpere bolborositoare de sulf într-un spațiu foarte frumos amenajat.

 

ÂŞi treaba asta reprezintă o experiență deosebită poate chiar unică.

 

 

 

Referitor la restul observațiilor probabil ai dreptate sau nu.......

 

Succes la maxi plimbărică!

 

 

Am gasit. Super informatii, multumesc. Chiar nu stiam de locurile astea. Le-am pus pe harta.

 

Imi pare si mie rau ca trebuie sa mai tai din sugestiile voastre, dar daca merg in orice loc care a insemnat ceva pentru cineva o sa stau pe drum patru luni si apoi divortez :laugh: O sa incerc sa stau in formatul pe care mi l-am propus de la inceput si anume locuri care merita vazute si care l-ar impresiona pe cineva din afara tarii, cineva care nu stie fiecare nuanta a istoriei noastre.

lista_cu_locuri_de_vazut_5.pdf

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Nu am fost niciodata, dar imi doresc foarte mult sa vad Cheile Nerei. Am prieteni care au fost acolo si au zis ca e superb.

http://www.cheilenerei-beusnita.ro/

Sunt foarte interesat de rezultatul calatoriei tale, sper sa ne tii la curent.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Vizitator
Răspunde la acest topic...

×   Alipit ca text avansat.   Restituie formatare

  Doar 75 emoji sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.

 Share

  • Navigare recentă   0 membri

    Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.


MOTOCICLISM.ro
Grup Facebook: +36000 membri
Înscrie-te în grup
Discutii despre motociclism pe Facebook
 
BIKESHOP.ro
Grup Facebook: +18000 membri
Înscrie-te în grup
Anunturi de vanzare - cumparare pe Facebook.


×
×
  • Creează nouă...