Sari la conținut

Bucuresti-Pitesti-Valea Oltului-Defileul Jiului-Lupeni-Campu lui Neag

Postări Recomandate

Desi ar fi trebuit sa merg la mare in acest weekend, datorita prognozei nefavorabile, mi-am incercat norocul catre munte, unde anume........spre Campu lui Neag.

Putina ploaie la plecare si pe autostrada Bucuresti-Pitesti, dupa care, s-a inseninat si am avut parte de super vreme pana la destinatie. Am profitat de faptul ca am plecat singura si am oprit de fiecare data cand am dorit pentru a face poze sau pur si simplu pentru a contempla natura. Am avut parte si de compania unor colegi motociclisti din Jud. Hunedoara care m-au indrumat catre Campu lui Neag.

Inainte nu stiam mare lucru despre acest loc, acum insa ma simt atat de bine ca am fost acolo si am aflat cateva lucuri. Se pare ca pe vremuri, Campu lui Neag era recunoscuta ca fiind localitatea cu cel mai curat aer din tara, o perla a Vaii Jiului din toate punctele de vedere. Oamenii îÂşi produceau absolut tot, de la mâncare la îmbrăcăminte. Se ocupau cu pescuitul, vânătoarea, oieritul, creÂşterea animalelor, iar hainele Âşi le făceau din blănuri de animal sau femeile țeseau la războaie in, cânepă Âşi lână. In 1987, s-a pus in aplicare un decret prin care s-a decis demolarea caselor si mutarea oamenilor fara a fi insa anuntati, totul dintr-un motiv aparent simplu : descoperirea huilei sub aceasta localitate, si dorinta de exploatare de carbune la suprafata. Au fost demolate case, biserica localitatii, cimitirul, traditiile, exploatarea durand pana in anii 1995, cand cariera a fost inundata , ajungand ca actualul lac (Lacul Campu lui Neag ) ce se poate vedea si astazi , sa aiba o adancime de 92 m. Acest lac este supranumit si ,,marea saracilor,, pentru ca nu multi isi permit sa mearga pe litoralul Marii Negre, si atunci, vin aici, pentru o baie, pentru plaja si pentru pescuit. Putini stiu insa ca , pe fundul apei se afla ingropate vatra satului de odinioara, ramasite ale bisericii si vechiului cimitir.

Acum Campul lui Neag nu mai este decat o anexa a orasului Uricani, o zona care insa mie mi-a placut foarte mult, care abunda in peisaje superbe si cunoscand istoria locului, acum imi pare un loc de poveste.

La Complexul Cheile Butii, am mancat niste papanasi deliciosi , cu dulceata de afine, recomand.

Vorba lunga saracia omului, mai bine sa atasez cateva poze:

post-7245-0-81934300-1307984942_thumb.jpgpost-7245-0-10611100-1307984949_thumb.jpgpost-7245-0-43754200-1307984957_thumb.jpgpost-7245-0-66562500-1307984962_thumb.jpgpost-7245-0-29232800-1307984968_thumb.jpgpost-7245-0-20438000-1307984974_thumb.jpgpost-7245-0-80831000-1307984980_thumb.jpgpost-7245-0-25715900-1307984988_thumb.jpgpost-7245-0-34907400-1307984995_thumb.jpgpost-7245-0-30642700-1307985000_thumb.jpgpost-7245-0-11363900-1307985005_thumb.jpgpost-7245-0-39898400-1307985010_thumb.jpgpost-7245-0-21064100-1307985016_thumb.jpgpost-7245-0-22589400-1307985022_thumb.jpgpost-7245-0-12500900-1307985029_thumb.jpgpost-7245-0-07705500-1307985036_thumb.jpgpost-7245-0-80352300-1307985041_thumb.jpgpost-7245-0-77133400-1307985047_thumb.jpgpost-7245-0-63665600-1307985053_thumb.jpgpost-7245-0-13416800-1307985060_thumb.jpgpost-7245-0-57129000-1307985066_thumb.jpgpost-7245-0-90493800-1307985072_thumb.jpgpost-7245-0-09196500-1307985080_thumb.jpgpost-7245-0-47615800-1307985086_thumb.jpgpost-7245-0-97720100-1307985092_thumb.jpgpost-7245-0-39560000-1307985099_thumb.jpgpost-7245-0-41759800-1307985105_thumb.jpgpost-7245-0-59716800-1307985111_thumb.jpgpost-7245-0-08176500-1307985118_thumb.jpgpost-7245-0-90277100-1307985124_thumb.jpgpost-7245-0-81486300-1307985131_thumb.jpgpost-7245-0-91290900-1307985138_thumb.jpgpost-7245-0-56876100-1307985149_thumb.jpgpost-7245-0-89987500-1307985160_thumb.jpgpost-7245-0-53352200-1307985168_thumb.jpg

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Prin 2009 am fost si eu pe acolo, cu adevarat superb locul, cu mana pe inima iti zic ca e unul dintre cele mai frumoase locuri din tara din punctul meu de vedere (si crede-ma ca am fost prin multe). Felicitari pentru calatorie!

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Am profitat de faptul ca am plecat singura si am oprit de fiecare data cand am dorit pentru a face poze sau pur si simplu pentru a contempla natura.

Frumoasa excursie de weekend.

Cum ti-ai facut singura pozele? Nu ma refer la aparat sau la trepied, ci la faptul ca in cateva poze esti destul de departe de aparat.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Frumoasa excursie de weekend.

Cum ti-ai facut singura pozele? Nu ma refer la aparat sau la trepied, ci la faptul ca in cateva poze esti destul de departe de aparat.

... ori un trecator, ori aparatul a fost setat pe ,,auto", ori persoana(ele) ce a insotit-o (,,...colegi motociclisti din Jud. Hunedoara...")!

Inclin sa cred ca a treia varianta e cea corecta, avand in vedere faptul ca eu n-as lasa-o singura pe nevasta-mea in munti, dar ... cine stie ?! ..... @bubucaty poate este mai cutezatoare din fire ! (cu 2 copii acasa, ma cam indoiesc !)

Altfel, marfa plimbareala !

Cu respect ! :bigstar:

petrica

Editat de petrica
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Extrem, extrem de rar am deschis TOATE fotografiile postate de cineva, pe acest site, sau pe altele; am facut-o la tine. Pe de-o parte pentru ca mi-au placut foarte, foarte mult (unele sunt chiar..., cum sa spun pentru a nu fi acuzat de mai stiu eu ce?..., aproape senzuale!), pe de alta parte pentru ca si eu am fost acum doi ani pe-acolo (parte a unui traseu mult mai lung) si, trebuie sa recunosc, am din acea evadare si din acea zona, in special, unele din cele mai frumoase amintiri pe doua roti, iar nu in cele din urma, poate si pentru ca si eu am un Fazer ca si-al tau si mi-e tare drag si, la fel ca tine (si aproape din exact aceleasi considerente), si eu plec tot singur!

Un alt motiv pentru care dau acest reply este acela ca textul povestirii tale e unul curat gramatical, pentru ca, desi (sau, poate, mai ales pentru ca!) o buna parte a celor ce posteaza aici o gramada de tampenii, au motoare si accesorii extrem de scumpe si fac tururi te miri prin ce colt fabulos al lumii asteia mari, sunt de un agramatism, o incultura si o prostie absolut... enciclopedice...! Si spun asta stiind ca voi fi injurat "la greu", greu nefiind a sti de catre cine... Felicitari! Voi citi, fara indoiala, macar de-acum incolo, cu mare placere tot ceea ce vei spune si voi fi la fel de incantat si de fotografiile tale.

Sunt convins ca a fost o calatorie frumoasa si-as vrea sa te intreb, la final, doar daca parbrizul motorului tau (pe care l-am vazut a fi de la Puig) este cel usor mai inalt decat cel standard si daca acei cativa centimetri in plus sunt cu adevarat utili (mai ales ca, asa cum am vazut in fotografii, tu esti sensibil mai inalta decat mine... :))?

Iti doresc toate cele bune si drumuri numai pe inima ta! :wave:

P.S. E oribil ceea ce voi face, anume sa(-ti) dau sfaturi (te rog, iarta-ma si nu te supara!), dar, daca mai pleci in bluejeans-i, ia-ti cu tine niste suprapantaloni din gore-tex si genunchiere.

Editat de marook

Lasa mai baiat, ca si la tine trebuie citit de cel putin doua ori textul ca sa ne prindem ce ai vrut sa spui !

De aia te prapadesti tu de grija altora ?

@bubucaty: Faina tura, insa fii si tu atenta ! Poti raci in pantalonii aia !

Fata, omu' ala cred ca e un pic dus (mi se pare straniu sa ii tragi de urechi pentru greseli de gramatica pe unii de pe un forum de motociclism!), dar nu poti sa-i pui in carca ceea ce n-a dus. E drept ca fraza a fost prea lunga, dar daca mai aveai rabdare si mai inroseai inca un cuvant, misterul era elucidat.

Din pacate, ai perfecta dreptate; nu ar trebui sa trag pe nimeni de urechi pentru ca e analfabet si prost, mai ales pe cei, DOAR PE CEI, ce sunt asa chiar si pe un forum de motociclism!...; dati-i inainte, mai, "baieti" (sau/si fete!?... :scratch: ), cum, frumos si curtenitor - avand in vedere ca sunt mult peste varsta la care as putea fi catalogat asa - ma interpeleaza draga mea colega de "forum" ) si le cer iertare tuturor celor pe care, in mod sigur i-am jignit. (cam lunga si aceasta fraza, nu!?...; le cer iertare si celor care n-au putut-o citi, din varii motive... :scratch:, :blink:, pana la capat!... - si aici, in tot ceea ce-am spus aici, asta pentru a nu fi injurat si de cine nu trebuie, nu e vorba de " omu' " "Leaveyou", caruia ii dau acest reply).

O zi frumoasa in continuare tuturor!

P.S. Si da, Leaveyou, intr-o astfel de societate, ma poti considera in mod sigur "dus"! Jur, nu ma supar, ba chiar ma bucur sa fiu considerat si catalogat asa!...

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Ma bucur ca v-a placut tura mea si va multumesc pentru aprecieri.

Pozele au fost facute de mine, acolo unde apare doar motorul, sau de localnici / colegi motociclisti care m-au indrumat catre Campu lui Neag si Straja.

Multumesc si de sfaturi, insa cred ca fiecare dintre noi doreste sa faca in viata asta ceea ce-i place mai mult, si cred ca atata vreme cat o faci cu responsabilitate (nu echipamentul te responsabilizeaza, in cel mai bun caz te fereste de cateva bubite in plus), poti sa te bucuri de o viata pe 2 roti frumoasa. Personal, in Bucuresti, unde merg zilnic cu motorul casa/job si retur, nu merg cu pantaloni moto si genunchiere, eventual cand e mai racoare, geaca moto, (la casca inca nu m-am gandit sa renunt :D ). Nu am avut accidente, nu m-a dat nimeni pe jos, nu am avut altercatii in trafic, multe posibile evenimente le-am anticipat, m-am autoeducat in ceea ce priveste traficul bucurestean pe traseu, nu din carti sau de pe net. Maine poate sa se intample ceva din acel mic procent de ,,inevitabil,, sau ,,ghinion,, si sa incetez sa mai exist, asta va fi soarta mea, o genuchiera in plus sau in minus nu-mi va salva viata. Nu spun nimanui sa mearga ca mine sau sa poarte sau sa nu poarte echipament, fiecare trebuie sa-si faca propriile alegeri in viata, ca e bine, ca e rau, asta e o alta chestiune, dar eu prefer sa calatoresc si sa las pe altii sa dezbata si sa ajunga la o concluzie :).

V-ati legat de blugii mei? Nu va plac ?? He he, pentru cei cativa kilometrii de invartitura si de vizitat Campu lui Neag / Straja, am renuntat la pantalonii de drum lung ( alti blugi, dar de moto de data asta ) pentru astia, afara era super cald si frumos, si voiam sa ma simt bine. Ploaia s-a asternut pe serpentine, era calda, curata, de munte, de vara......era pacat sa ma acopar cu costumul de ploaie (ce era oricum in top-case). Nu aveam pe nimeni in fata, era o placere sa merg pe acea ploaie. Dupa ce s-a oprit, au inceput sa iasa aburi din asfalt, o splendoare. Cand am ajuns la papanasi , eram deja uscata :). Unele lucruri rele nu sunt mereu rele, depinde de situatie, eu pot spune ca m-am bucurat ca un copil mergand pe ploaia torentiala si simtind fiecare picatura, vazand bulbucii de pe sosea...si peisajul din fata mea, acoperit de ploaie. Acum, depinde de la persoana la persoana, ce-mi place mie poate altuia nu-i place, e si o chestiune de gusturi pana la urma.

@Marook, geamul e ok mai inalt, linia insectelor prinse pe geaca a urcat ceva mai sus, si nu ma mai bate vantul asa de tare ca inainte, cred ca merita facuta investitia. Multumesc pentru cuvintele frumoase, apreciez. :cheers:

Calatorii si ganduri frumoase va doresc :peace:

Editat de bubucaty
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

:laugh:

Multumesc si de sfaturi, insa cred ca fiecare dintre noi doreste sa faca in viata asta ceea ce-i place mai mult, si cred ca atata vreme cat o faci cu responsabilitate (nu echipamentul te responsabilizeaza, in cel mai bun caz te fereste de cateva bubite in plus), poti sa te bucuri de o viata pe 2 roti frumoasa. Personal, in Bucuresti, unde merg zilnic cu motorul casa/job si retur, nu merg cu pantaloni moto si genunchiere, eventual cand e mai racoare, geaca moto, (la casca inca nu m-am gandit sa renunt :D ). Nu am avut accidente, nu m-a dat nimeni pe jos, nu am avut altercatii in trafic, multe posibile evenimente le-am anticipat, m-am autoeducat in ceea ce priveste traficul bucurestean pe traseu, nu din carti sau de pe net. Maine poate sa se intample ceva din acel mic procent de ,,inevitabil,, sau ,,ghinion,, si sa incetez sa mai exist, asta va fi soarta mea, o genuchiera in plus sau in minus nu-mi va salva viata. Nu spun nimanui sa mearga ca mine sau sa poarte sau sa nu poarte echipament, fiecare trebuie sa-si faca propriile alegeri in viata, ca e bine, ca e rau, asta e o alta chestiune, dar eu prefer sa calatoresc si sa las pe altii sa dezbata si sa ajunga la o concluzie.

V-ati legat de blugii mei? Nu va plac ?? He he, pentru cei cativa kilometrii de invartitura si de vizitat Campu lui Neag / Straja, am renuntat la pantalonii de drum lung ( alti blugi, dar de moto de data asta ) pentru astia, afara era super cald si frumos, si voiam sa ma simt bine. Ploaia s-a asternut pe serpentine, era calda, curata, de munte, de vara......era pacat sa ma acopar cu costumul de ploaie (ce era oricum in top-case). Nu aveam pe nimeni in fata, era o placere sa merg pe acea ploaie. Dupa ce s-a oprit, au inceput sa iasa aburi din asfalt, o splendoare. Cand am ajuns la papanasi , eram deja uscata :). Unele lucruri rele nu sunt mereu rele, depinde de situatie, eu pot spune ca m-am bucurat ca un copil mergand pe ploaia torentiala si simtind fiecare picatura, vazand bulbucii de pe sosea...si peisajul din fata mea, acoperit de ploaie. Acum, depinde de la persoana la persoana, multi or sa-si faca cruce, altii or sa ma blameze pt ca nu port echipament, dar.....nu poti fi pe placul tuturor, oricat de mult te-ai stradui.

@Marook, geamul e ok mai inalt, linia insectelor prinse pe geaca a urcat ceva mai sus, si nu ma mai bate vantul asa de tare ca inainte, cred ca merita facuta investitia. Multumesc pentru cuvintele frumoase, apreciez. :cheers:

Calatorii si ganduri frumoase va doresc :peace:

Ai perfecta dreptate si-ti cer iertare pentru c-am indraznit sa-ti sugerez ceva, orice! Mi-a parut rau c-am facut-o, dar am o foarte buna prietena ce sufera inca mult in urma unui accident stupid (nu din vina ei) si nu m-am putut stapani. In apararea mea mai pot spune si ca sunt medic in serviciul de urgenta al unui spital de pediatrie si copiii ( poate si varsta... ) m-au facut mai grijuliu ( si mai pisalog ) decat ar trebui. Asa este, fiecare ar trebui sa-si urmeze drumul in viata asa cum simte, asa cum intelege el mai frumos! Ma inclin in fata ta si, inca o data, iarta-ma! ( a propos: imi plac blugii tai!; chiar n-am nimic cu ei! )

Iti multumesc mult pentru raspunsul la intrebarea mea si-ti doresc toate cele frumoase si bune!

Lasa mai baiat, ca si la tine trebuie citit de cel putin doua ori textul ca sa ne prindem ce ai vrut sa spui !

De aia te prapadesti tu de grija altora ?

@bubucaty: Faina tura, insa fii si tu atenta ! Poti raci in pantalonii aia !

Stai tu linistita, mai, fata (???...); n-am sa ma prapadesc nicicum de grija ta. Poate doar sa ma ingrijorez ca-s cam multi ca tine; asta da...

Editat de marook
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Din pacate, ai perfecta dreptate; nu ar trebui sa trag pe nimeni de urechi pentru ca e analfabet si prost, mai ales pe cei, DOAR PE CEI, ce sunt asa chiar si pe un forum de motociclism!...; dati-i inainte, mai, "baieti" (sau/si fete!?... :scratch: ), cum, frumos si curtenitor - avand in vedere ca sunt mult peste varsta la care as putea fi catalogat asa - ma interpeleaza draga mea colega de "forum" ) si le cer iertare tuturor celor pe care, in mod sigur i-am jignit. (cam lunga si aceasta fraza, nu!?...; le cer iertare si celor care n-au putut-o citi, din varii motive... :scratch:, :blink:, pana la capat!... - si aici, in tot ceea ce-am spus aici, asta pentru a nu fi injurat si de cine nu trebuie, nu e vorba de " omu' " "Leaveyou", caruia ii dau acest reply).

O zi frumoasa in continuare tuturor!

P.S. Si da, Leaveyou, intr-o astfel de societate, ma poti considera in mod sigur "dus"! Jur, nu ma supar, ba chiar ma bucur sa fiu considerat si catalogat asa!...

Nici sa nu crezi ca am folosit locutiunea la nivel peiorativ. Pur si simplu nu inteleg de ce un om care pare sa aibe mintea-n cap si capul pe umeri, este afectat de un lucru - lipsa de cunostinte (elementare, e drept) de gramatica ale unora dintre noi - care-i absolut minor in comparatie cu alte atribute majore care graviteaza in jurul vietii noastre. Recunosc ca si pe mine ma deranjeaza agramatismele, dar am inteles ca nu rezolv nimic cu incercarea de corijare a celui ce greseste. Pana la urma vorbirea si scrierea sunt facute doar pentru ca noi sa putem transmite idei, senzatii (cu ceva mai putina concizie decat e de asteptat), sentimente. Am ales sa nu opresc drumul unui om care schiteaza in cuvinte orizontul pe care-l contureaza in imaginatie din pricina unor prapadite de pronume, conjunctii, prepozitii, etc. Dar, deh, asta e chestiune de alegere personala.

In rest, numai bine!

Si inca ceva : io n-am gasit, in pozele initiatoarei topicului, unicitatea aceea de care vorbeai, dar imi face extrem de mare placere sa vad ca mai sunt si alte pareri in afara celor emise de mine. :)

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Ma bucur ca v-a placut tura mea si va multumesc pentru aprecieri.

Pozele au fost facute de mine, acolo unde apare doar motorul, sau de localnici / colegi motociclisti care m-au indrumat catre Campu lui Neag si Straja.

Multumesc si de sfaturi, insa cred ca fiecare dintre noi doreste sa faca in viata asta ceea ce-i place mai mult, si cred ca atata vreme cat o faci cu responsabilitate (nu echipamentul te responsabilizeaza, in cel mai bun caz te fereste de cateva bubite in plus), poti sa te bucuri de o viata pe 2 roti frumoasa. Personal, in Bucuresti, unde merg zilnic cu motorul casa/job si retur, nu merg cu pantaloni moto si genunchiere, eventual cand e mai racoare, geaca moto, (la casca inca nu m-am gandit sa renunt :D ). Nu am avut accidente, nu m-a dat nimeni pe jos, nu am avut altercatii in trafic, multe posibile evenimente le-am anticipat, m-am autoeducat in ceea ce priveste traficul bucurestean pe traseu, nu din carti sau de pe net. Maine poate sa se intample ceva din acel mic procent de ,,inevitabil,, sau ,,ghinion,, si sa incetez sa mai exist, asta va fi soarta mea, o genuchiera in plus sau in minus nu-mi va salva viata. Nu spun nimanui sa mearga ca mine sau sa poarte sau sa nu poarte echipament, fiecare trebuie sa-si faca propriile alegeri in viata, ca e bine, ca e rau, asta e o alta chestiune, dar eu prefer sa calatoresc si sa las pe altii sa dezbata si sa ajunga la o concluzie :).

V-ati legat de blugii mei? Nu va plac ?? He he, pentru cei cativa kilometrii de invartitura si de vizitat Campu lui Neag / Straja, am renuntat la pantalonii de drum lung ( alti blugi, dar de moto de data asta ) pentru astia, afara era super cald si frumos, si voiam sa ma simt bine. Ploaia s-a asternut pe serpentine, era calda, curata, de munte, de vara......era pacat sa ma acopar cu costumul de ploaie (ce era oricum in top-case). Nu aveam pe nimeni in fata, era o placere sa merg pe acea ploaie. Dupa ce s-a oprit, au inceput sa iasa aburi din asfalt, o splendoare. Cand am ajuns la papanasi , eram deja uscata :). Unele lucruri rele nu sunt mereu rele, depinde de situatie, eu pot spune ca m-am bucurat ca un copil mergand pe ploaia torentiala si simtind fiecare picatura, vazand bulbucii de pe sosea...si peisajul din fata mea, acoperit de ploaie. Acum, depinde de la persoana la persoana, ce-mi place mie poate altuia nu-i place, e si o chestiune de gusturi pana la urma.

@Marook, geamul e ok mai inalt, linia insectelor prinse pe geaca a urcat ceva mai sus, si nu ma mai bate vantul asa de tare ca inainte, cred ca merita facuta investitia. Multumesc pentru cuvintele frumoase, apreciez. :cheers:

Calatorii si ganduri frumoase va doresc :peace:

Mda, frumoasa tura si atitudinea ta ! Mai rar pe acest forum, si dupa cum vezi profesorii de pe aici au sarit sa te dojeneasca pt. echipamentul inadecvat. Eu sunt din zona, insa plecat din tara. Intr-adevar, acestea sunt locurile pe care le regret, restul este water under the bridge! La mai multe de acest fel, exploreaza zona, mai sunt locuri foarte frumoase in acea vale a plingerii, cauta-le! succes!

Editat de lionofjudah
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Sigur ! Nu mai poti scrie nimic pe forumul asta fara sa te lovesti de toti profesorii de gramatica si de toti asii in materie de motociclism si echipament moto !

:laugh:

Ai perfecta dreptate si-ti cer iertare pentru c-am indraznit sa-ti sugerez ceva, orice! Mi-a parut rau c-am facut-o, dar am o foarte buna prietena ce sufera inca mult in urma unui accident stupid (nu din vina ei) si nu m-am putut stapani. In apararea mea mai pot spune si ca sunt medic in serviciul de urgenta al unui spital de pediatrie si copiii ( poate si varsta... ) m-au facut mai grijuliu ( si mai pisalog ) decat ar trebui. Asa este, fiecare ar trebui sa-si urmeze drumul in viata asa cum simte, asa cum intelege el mai frumos! Ma inclin in fata ta si, inca o data, iarta-ma! ( a propos: imi plac blugii tai!; chiar n-am nimic cu ei! )

Iti multumesc mult pentru raspunsul la intrebarea mea si-ti doresc toate cele frumoase si bune!

Stai tu linistita, mai, fata (???...); n-am sa ma prapadesc nicicum de grija ta. Poate doar sa ma ingrijorez ca-s cam multi ca tine; asta da...

Da puiule ! Esti idolul meu ! :rolleyes:

Editat de diana007
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

foarte faina tura...felicitari si la mai mare :cheers: !!! saptamana viitoare vreau sa plec si eu cateva zile si ma intereseaza daca bucata de coborare de la obarsia lotrului pana in petrosani e refacuta. merci!

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Ma bucur ca v-a placut tura mea si va multumesc pentru aprecieri.

V-ati legat de blugii mei? Nu va plac ??

:peace:

O excursie foarte frumoasa si demna de dat exemplu.

Apreciez spiritul liber de care ai dat dovada si in ciuda "vorbelor carcotasilor" ti-ai vazut de drum linistita. SUPER!

Si cu blugii ei ce aveti mai fratilor ?

post-28174-0-30704200-1308550534_thumb.jpg

Chiar am apreciat cat de frumos stau pe saua motocicletei, mai ales in ipostaza de mai sus. :ok:

Daca v-ati referit la protectie....este la aprecierea fiecarui om.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

foarte faina tura...felicitari si la mai mare :cheers: !!! saptamana viitoare vreau sa plec si eu cateva zile si ma intereseaza daca bucata de coborare de la obarsia lotrului pana in petrosani e refacuta. merci!

Multumesc. N-am ajuns in Obarsia Lotrului, desi mi-ar fi placut sa ajung la Lacul Vidra, dar poate te pot ajuta colegii din zona.

@red bandit: merci de ,,aprecieri,, :D

Super Caty! Felicitari, esti pe aceeasi lungime de unda ca mine cu plecatul de nebuna :D

La cat mai multe calatorii cu sau fara partener, fara incidente!

Te pup Ravenitzo, si tie la fel iti doresc :kiss:

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

O excursie foarte frumoasa si demna de dat exemplu.

Apreciez spiritul liber de care ai dat dovada si in ciuda "vorbelor carcotasilor" ti-ai vazut de drum linistita. SUPER!

Si cu blugii ei ce aveti mai fratilor ?

post-28174-0-30704200-1308550534_thumb.jpg

Chiar am apreciat cat de frumos stau pe saua motocicletei, mai ales in ipostaza de mai sus. :ok:

Daca v-ati referit la protectie....este la aprecierea fiecarui om.

Corect! Daca s-ar fi acordat mai multa atentie celor scrise de mine (in loc sa fiu catalogat "profesor" si mai stiu eu cum), s-ar fi vazut ca asta am vrut sa spun si eu....

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

@red bandit: merci de ,,aprecieri,, :D

De ce ai pus " " ?

Chiar erau aprecieri si pentru ca suntem pe un forum moto, nu am indraznit sa spun mai multe.:polite:

Corect! Daca s-ar fi acordat mai multa atentie celor scrise de mine (in loc sa fiu catalogat "profesor" si mai stiu eu cum), s-ar fi vazut ca asta am vrut sa spun si eu....

:unsure: inca din cele mai vechi timpuri fetele au purtat blue jeans pe motoare ........ si dadea bine de fiecare data.

post-28174-0-52925700-1308563150_thumb.jpg

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

De ce ai pus " " ?

Chiar erau aprecieri si pentru ca suntem pe un forum moto, nu am indraznit sa spun mai multe.:polite:

:unsure: inca din cele mai vechi timpuri fetele au purtat blue jeans pe motoare ........ si dadea bine de fiecare data.

post-28174-0-52925700-1308563150_thumb.jpg

Youpeee!!! In sfarsit cineva care a citit, nu numai randurile, ci si printre randuri (si aici ii raspund si lui Leaveyou, legat, nu de unicitatea unora dintre fotografiile initiatoarei, asa cum ai spus, ci de senzualitatea lor... :) )! Iti multumesc si va doresc tuturor drumuri pe sufletul vostru!

Editat de marook
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Vizitator
Răspunde la acest topic...

×   Alipit ca text avansat.   Restituie formatare

  Doar 75 emoji sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.

 Share

  • Navigare recentă   0 membri

    Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.

×
×
  • Creează nouă...