Sari la conținut

Cel mai bun motociclist al Romaniei se zbate intre viata si moarte


despinul
 Share

Postări Recomandate

Articol scurt din Gsp :

""""

Medicii nu pot da veşti noi despre evoluţia lui Mircea Vrăjitoru mai devreme de luna aprilie a anului viitor. Motociclistul e acasă, la Bucureşti. Părinţii îl îngrijesc şi sînt la limita puterilor.

În septembrie, speranţa motociclismului românesc, Mircea Vrăjitoru (19 ani), a suferit un grav accident la cursa SuperStock 600 de la Portimao, Portugalia. A căzut de pe motocicletă, s-a lovit cu capul de asfalt şi a fost apoi călcat pe cască de un alt competitor. A urmat o lună de chin în Portugalia, un drum cu maşina pînă în România şi perioade de internare la spitale din Timişoara şi Bucureşti.

Vizitat zilnic de terapeuţi
De la sfîrşitul lui noiembrie, Mircea a fost mutat acasă, în Capitală. Nu dă semne de revenire , deşi deschide ochii. Cu fix o săptămînă înainte să împlinească 20 de ani, tînărul "mănîncă tot prin tub, substanţele îi sînt introduse prin nas, direct în stomac", povesteşte Gabriel Olariu, secretarul general al FR Moto. În fiecare zi, băiatul este vizitat de terapeuţi. Din cînd în cînd, primeşte şi vizita unui medic specialist.

"Părinţii sînt devastaţi"
"Totuşi, trebuie să treacă măcar 6 luni pentru a se şti cu exactitate în ce stadiu al revenirii se află şi în ce măsură s-au vindecat traumatismele", continuă oficialul. Cei mai afectaţi sînt părinţii, Tavi şi Mihaela Vrăjitoru. "Nu îl părăsesc o clipă, poate doar cînd unul din ei merge la cumpărături. Îi fac de mîncare, îi fac masaje. E groaznic, sînt devastaţi!", oftează Olariu.

Susţinuţi la Gala de la Braşov
Mircea Vrăjitoru şi ceilalţi rutieri accidentaţi grav în ultimele luni vor avea parte de momente speciale astăzi, la Gala Motociclismului Românesc, eveniment care va avea loc la Braşov. Fratele lui Mircea, Bogdan Vrăjitoru, şi el motociclist, îşi va reprezenta familia la eveniment. Pentru motocrosistul Florian Pop, care şi-a fracturat ambele picioare în octombrie, se va organiza şi o strîngere de fonduri.

"Mircea este staţionar, prins în carapacea gîndurilor pe care nu le poate exterioriza" (Gabriel Olariu, secretar FR Moto)

""""

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 4 weeks later...
Sursa facebook- Pagina de sustinere Mircea Vrajitoru
"

Am primit vesti bune despre Mircea Vrajitoru de la mama lui, astazi cand implineste 20 de ani ! La multi ani Mirciulica !
Mircea este din ce in ce mai bine, prezent si atent la parintii lui, isi misca corpul mai bine pe partea stanga, participa la kineto, papa supica de la buni si zilele astea a scos primele sunete !
Mihaela era optimista, la fel suntem si noi.
Multumim Mircea, pentru cadoul ce ni-l faci de ziua ta ! ''

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 2 months later...
  • 3 weeks later...
  • 1 month later...
  • 3 months later...

Sunt optimist! Exact cum zic cei care au scris articolul, mic cu mic se face mare. Incet, incet isi revine!

 

Exact acum 1 an si o luna vorbeam si faceam glume in paddock la Brno.. vreau sa-l revad pe Mircea asa cum era si toata perioada asta sa ramana ca un cosmar in amintire.

Editat de B.B.
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Si pe Gesepe e un articol , ceea ce ma cam suprinde la ziarul asta, obisnuit doar cu scandaluri de fotbal...

 

""""

 

Faţă de acum două luni, băiatul îşi poate coordona parţial mişcările capului, strînge mîna apropiaţilor, scoate sunete şi "bate cuba" cu fratele său: iar cînd mişcă braţul şi piciorul stîng, imită gesturi din timpul curselor!

Dubiţa familiei Vrăjitoru e oprită într-o parcare din cartierul Drumul Taberei. În faţă, pe locul din dreapta, stă Mircea. Ţine capul drept, mîna stîngă e îndoită, cu degetul arătător îndreptat către uşă. "Uite, mami, un fan!", surîde mama, Mihaela. Cea care, alături de Octavian, tatăl, îi era alături la orice competiţie sportivă.

Ca înaintea curselor din urmă cu un an, Mircea nu poate ignora suporterii sau jurnaliştii: îmi observă mîna, o strînge apăsat şi o eliberează după cîteva secunde! Nimic mecanic. Băiatul mişcă privirea, simte tot ce roieşte în jurul său, recunoaşte persoanele care-i sînt alături.

"Cuba" cu fratele
Sprijinit de uşa deschisă, Tavi îl îmbărbătează şi rezumă ultimele două luni. "Sîntem foarte fericiţi că scoate sunete. Un mare plus!". Nu răspunde articulat la cuvintele părinţilor, dar cei doi spun că Mircea scînceşte, periodic, cînd are nevoie de ceva.

Nu uită nici salutul cu Bogdan, fratele său, o obişnuinţă din vremea cînd lua startul în cursele moto. "Acum cîteva zile, fratele i-a întins mîna. «Bate cuba»!".

Ecoul palmelor persistă ca o furnicătură plăcută pentru cei doi părinţi.

Fără frînă
De aproape un an de zile, Mircea Vrăjitoru duce o cursă inversă. Nu are nevoie nici de motocicletă, nici de o viteză exagerată, doar de paşi mărunţi şi siguri.

Frînele nu îi folosesc: părinţii speră să îşi revină cît mai repede.
La finalul vizitei, Mihaela îi întinde braţul ei stîng. Îşi "înşurubează" pe antebraţ palma dreaptă a tînărului, cea imobilă. "Hai, mami, frînează!".

Băiatul strînge braţul mamei cu palma, roteşte uşor înainte şi înapoi ca şi cum ar accelera în cursă. În cursa cea mai grea.

Aproape un an de la accident
Mircea Vrăjitoru, cel mai promiţător tînăr motociclist al României, a suferit un grav accident în cursa SuperStock 600 din Portimao, Portugalia, în septembrie 2012.

S-a dezechilibrat, a căzut pe pistă, după care a fost lovit în cască de un alt competitor. A fost internat în Portugalia, apoi la Timişoara şi Bucureşti. De la finele anului trecut se recuperează acasă.

"Chiar zilele trecute a fost pus pentru prima oară de kinetoterapeuţi în genunchi. Nu mai face exerciţiile de acum două luni, nu mai are probleme cu îndreptatul creştetului" (Octavian Vrăjitoru, tatăl lui Mircea)

"Eu sînt responsabilă cu mîncarea, Tavi, soţul meu, îi dă de băut. Nu prea îi place apa, preferă doar suc, aproape 2 litri pe zi" (Mihaela Vrăjitoru, mama lui Mircea)

 

""" sursa : gsp.ro

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 2 months later...
  • 10 months later...

Cazul lui este atat de apropiat de cel al lui Zoli Kolumban incat aproape se confunda. Starea aceasta se numeste coma semivigila. Daca citeste cumva familia Vrajitoru acest topic, ar putea lua legatura cu familia Kolumban, minimal pentru suport moral reciproc.

/index.php?/topic/305447-topic-in-sprijinul-lui-zoli/?p=2889897

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Poate nu este foarte barbatesc, dar mi s-au cam umezit ochii. Nu cred ca avem cum sa ne dam seama drama prin care trece aceasta familie.

 

Singurii care ar avea cum sunt cei care au trecut prin asa ceva, precum exemplul dat de colegul Galen.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Inteleg ca e foarte mare problema cu comunicarea. Mie nu-mi vine in minte decat ca daca poate misca o mana PUTIN dar coordonat, ar putea sa invete sa transmita in limbajul MORSE. Cine nu intelege conceptul poate se apuca sa rada dar eu vorbesc serios, sunt foarte multe cazuri de paralizati care folosesc sistemul asta pentru a comunica, iar viteza de conversatie e comparabila cu viteza de scriere a SMS-urilor.

 

Trebuie echipament destul de simplut, neaparat cu o cheie iambica si un generator de ton. Putem face rost de ele, nnu-i problema.

 

Invatarea transmiterii este mai simpla decat se crede.

Invatarea receptiei dupa ureche e mai complicata dar nu este scopul, asa ca se poate folosi un afisaj. Dau un exemplu simplu - exista decodoare de morse ca aplicatii de Android dar si alte rezolvari sunt garla.

Daca ma contacteaza cineva din familie pe PM sau la unul din numerele de telefon date pe /Brasov/Numerele Brasovenilor pot da detalii si contacte.

 

Totul depinde de Mircea sa inteleaga si sa poata coordona mana in miscari milimetrice stanga-dreapta.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Vizitator
Răspunde la acest topic...

×   Alipit ca text avansat.   Restituie formatare

  Doar 75 emoji sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.

 Share

  • Navigare recentă   0 membri

    Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.

×
×
  • Creează nouă...