Sari la conținut

Sa mai si radem......BANCURI !


Leon
 Share

Postări Recomandate

  • Răspunsuri 65
  • Created
  • Ultimul Răspuns

Top Posters In This Topic

Accident spectaculos! Un şofer ardelean a fost lovit din spate de un melc vitezoman

 

 

Ghinion teribil pentru un şofer clujean de 41 de ani. Acesta a fost lovit din spate de un melc care circula cu o viteză mult mai mare, într-o intersecţie din centrul oraşului. Mai grav este faptul că, deşi ardeleanul a ieşit repede din maşină ca să-i ceară socoteală melcului, acesta a fugit de la locul acidentului. „Până am coborât din maşină, melcul era deja departe”, a povestit Cosmin B., victima accidentului.

 

„Eu am văzut că melcul are viteza mai mare ca mine, dar nici prin cap nu mi-a trecut că nu va încetini pe măsură ce se apropie de mine. Ca să nu mai zic că i-am şi făcut semn să mă depăşească. Vă zic eu, ăsta nu-i melc din Ardeal, sigur e de prin Bucureşti, de a circulat cu o viteză aşa mare”, crede clujeanul acroşat din spate de melc.

 

Mai mult, el bănuieşte că era de mult timp vânat în trafic de melc, pentru că, spune el, nu e prima dată când i se întâmplă ca un melc să vină ameninţător din spate. „Mi-am luat zeci de flash-uri de la acest melc nenorocit, deci e posibil ca totul să fi fost făcut cu intenţie”, a povestit clujeanul.

 

http://www.timesnewroman.ro/life-death/9206-accident-spectaculos-un-sofer-ardelean-a-fost-lovit-din-spate-de-un-melc-vitezoman

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 3 weeks later...

Sotia catre sot:
-Cu ce animal ma asociezi?
-Poti sa-mi aduci un pahar cu lapte , te rog?

 

 

 

 

......................................................

 

 

Apartamentul meu e plin de felicitari de Ziua Indragostitilor.
Nu ca as fi acuma vreun Casanova...Sunt doar un nenorocit de postas lenes
.

 

 

 

.....................................................

 

 

 

Doua blonde urcă în tramvai. Prima întreabă un pasager:
- Cu tramvaiul ăsta ajung la gară?
- Nu.
A doua continuă:
- Dar eu?

 

 

 

.............................

 

 

 

O blondă se plânge unei prietene: - Soțul a zis că nu-mi mai dă voie la volan, până nu învăț să îngrop motocicliști.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 3 weeks later...

Sfatul primit de Gigi Becali de la Adrian Năstase: "degeaba aţipeşti cu fundul la perete dacă dormi de obicei cu gura deschisă".

 

 

 
- Intră, nu-ţi fie frică. Câinele e castrat....

- Zau? Și dacă mă muscă, de ciudă că nu mă poate viola?!


Într-un tramvai, două babe discutau despre existenţa lui Dumnezeu.

Un domn, ateu convins, iritat de discuţie, intervine:

- Vă inșelați! Cum puteţi crede că există dacă nu l-aţi văzut?

- Dragă domnule, zice una dintre babe, nici scula dumitale n-am văzut-o, dar asta nu înseamnă că nu există.....sau mă înşel?


Vine un moşuleţ de 80 de ani la doctor.

- Domnule doctor, mâine o să mă însor!

- Bine, moşule, câţi ani are mireasa?

- 21...

- Doamne, trebuie să vă avertizez, orice activitate sexuală ar putea fi fatală!

Moşuleţul stă un pic pe gânduri şi răspunde:

- Ei bine, dacă moare... moare!
O tânără intră într-un magazin de cosmetice şi începe să studieze cu atenţie rafturile cu parfumuri.

- Aş putea să vă ajut? întreabă serviabilă vânzătoarea.

- Aş dori ca bărbatul meu să îmi acorde mai multă atenţie...

Aveţi cumva un parfum care miroase a computer?

Într-un bar, intră un tip foarte mulţumit:

- Dau de băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu!

- Ce greutate?

- 4 kg!

- Lungime?

- 53 cm!

- Cum se simte soţia?

- Se simte bine, ca n-a aflat inca
!


- Ei, ce-ţi mai fac puştanii?

- Ehe, să fii tu sănătos de cînd nu mai sunt puştani! Unul e deja însurat.

- Şi celălalt?

- Celălalt o duce bine.

S-a inventat cel mai performant computer românesc: nu rezolvă probleme, dar găseşte scuze.
Mai bine te gândeşti la Dumnezeu în timp ce discuţi cu o femeie,

decât să te gândeşti la femei în timp ce discuţi cu Dumnezeu.

- Medicul mi-a recomandat insistent să încetez chefurile.

- Care medic?

- Cel care locuieşte sub noi!
Uneori ea este plină de pasiune, entuziasm, dorinţă şi fantezie. Alteori este liniştită, tăcută şi nemişcată. Ghiciţi: când îmi cere bani şi când facem amor?

O mamă îi scrie un e-mail fiului ei:

Dragă Toni,

Ce mai faci? Aici tuturor ne este dor de tine. Te rog ieşi de pe calculator şi coboară în bucătărie să mănânci.

Cu drag, Mama


Cei care spun că noaptea nu se mănâncă să-mi explice de ce a fost inventat becul din frigider?


Ce spune o ateistă cînd are orgasm? "Darwin! Oh, Darwin!"



Patru prietene joacă bridge şi discută:

- La al meu, i-am umblat în buzunar după bani şi-am găsit nişte chiloţi de damă. Nu erau numărul meu, aşa că i-am pus la loc şi nu i-am zis nimic.

- Dă-i încolo, şi al meu avea un sutien şi tot aşa l-am lăsat acolo pe şest.

- Ba eu m-am răzbunat, că avea un prezervativ şi i l-am pus la loc după ce l-am găurit...

A patra leşină.
Care sunt cuvintele pe care un bărbat le detestă, cel mai mult, să le audă
în timp ce face dragoste?

- Iubituleee!... Am sosit.... M-am întors acasă!.

Vreau să divorţez, domnule avocat.

- Şi care e motivul, doamnă?

- Nu mi-a fost credincios.

- Adică?

- Adică mi-am dat seama că nu e tatăl copilului meu.



- Vai, dragă, ce a slăbit soţul tău!

- De la pescuit i se trage.

- Nu ştiam, pescuitul slăbeşte?

- Păi mănîncă ce prinde.


Doi tineri stăteau pe o bancă. După o oră de linişte, băiatul se decide să rupă tăcerea:

- Nu vrei să mergem la mine în apartament?

- Nu aveam de gând, însă m-ai convins.


- De cînd ţi-ai cumpărat videorecorder?

Nu l-am cumpărat. Îl am de la o, să mă exprim aşa, cunoştinţă.

Ne-am întâlnit la un cocteil. M-a invitat la ea, are un apartament superb.

M-a servit cu un whisky grozav, am cinat la lumina lumânărilor.

Am dansat, ne-am sărutat.

Apoi ea a dispărut câteva momente şi a revenit într-o ţinută mai mult decât foarte sumară.

Mi-a spus că-mi oferă tot ce are ea mai scump.

Aşa că am ales aparatul ăsta şi am plecat.


"Felicitări, băiatul meu!", spune unchiul.

"Sunt sigur că peste ani, cînd te vei gândi la ziua de azi, ţi-o vei aminti ca pe cea
mai fericită zi din viaţa ta."

"Dar nu astăzi mă însor, abia mâine!" protestează nepotul.

"Ştiu", răspunde unchiul, "tocmai de aceea."


- Scumpule, mi-ai promis că de ziua mea mă duci să-mi arăţi nişte blănuri grozave.

- Da, n-am uitat. Hai, îmbracă-te repede, să prindem deschis la Grădina Zoologică.



Coabitare: Dacă ar ști votanții din Teleorman câte pungi cu mălai, ulei și zahăr le sunt luate de la gură pentru a plăti jurnaliști favorabili președintelui Băsescu, s-ar întoarce în mormânt.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

- Doamna, nu banuiati nimic atunci cand inculpatul v-a condus in acel parc intunecat?
- Eheee banuiam eu ceva , dar nu-mi trecea prin cap ca o sa-mi ia geanta si o sa fuga.

 

 

...........................

 

- Tata, tu te-ai insurat la biserica ori la starea civila?

- La betie, dragul meu, la betie.

 

...............................

 

70% dintre romani traiesc in stres.
Restul de 30% traiesc in Italia,Spania,Germania...

 

..........................................

 

 

-Stii care-i diferenta intre perdeaua de la dus si hartia igienica?

-Nu.
-Deci tu ai fost, nenorocitule!!

 

.........................................

 

 

In urma unui accident, un tip ramane fara penis. Chirurgul spitalului ii

spune:
- Domnule, ai noroc. Avem un bogat sortiment de organe din care iti poti
alege unul pentru transplant. Ce zici de asta de 12 cm ?
- Ce naiba, domnule doctor, am eu fata de 12 cm ?
- Atunci asta de 18 cm ?
- Fii serios, domnule, ce, eu sunt pustan?
... Doctorul ii face atunci o alta oferta:
- Dar de asta de 25 cm ce zici?
- Ei, da, asa mai merge. Dar acelasi model pe alb nu aveti ?!!!!

 

................................

 

Anunt oficial :
Pentru a veni in intimpinarea dorintelor angajatilor, luna aceasta vom da
salariile marite, dupa cum urmeaza :Fluturasii vor fi tipariti pe format A4,
cu litere bold, font 36. Va dorim numai bine!

 

.................................

 

Din cauza furtunii puternice, o femeie din zona Mihai Bravu a rămas însărcinată.

 

...................................

 

Intrebare la radio:

- Ce inseamna de fapt post negru ?
- Post negru inseamna ca trebuie sa mananci paine neagra, icre negre, sa bei vin negru si sa te culci cu o negresa!

 

....................................

 

 

Șeful închisorii Rahova se plînge că Gigi Becali îi trimite bilețele cu echipa de gardieni pe care s-o folosească.

 

.......................................

 

Pe un santier vine o comisie in inspectie. Seful de santier le spune lucratorilor:

- Orice s-ar întâmpla, reactionati în asa fel, de parca asa trebuia sa fie.
Vine comisia, priveste. Deodata cade un perete. Un lucrator, bucuros se uita la ceas:
- Zece si treizeci. Exact dupa grafic!

 

............................

 

Zboara un avion cu puscasi marini, se apropie ofiterul si le zice:

- Soldati, am primit ordin de a pleca in Afganistan sa luptam.
Toti s-au intristat, au inceput a mormai, dar ofiterul continua:
- Dar, pentru capul fiecarui dusman ucis, se ofera o recompensa de 1000$.
Aterizeaza avionul, ofiterul nici nu reuseste sa deschida gura ca deja toti soldatii erau plecati. Dupa 30 de minute se intorc soldatii cantand si taraind dupa ei o legatura imensa de capete. Ofiterul lesina:
- Baieti, noi am aterizat in Tel Aviv pentru a alimenta avionul.

 

.............................................

 

Un tânăr de 18 ani stătea toată ziua pe net: Chat, sex virtual, site-uri porno, etc.

Într-o zi, bunicul, sătul de inepţiile nepotului îi zice:Auzi, nepoate, eu când eram de vârsta ta m-am dus cu prietenii la Viena...Am intrat în primul bordel şi am făcut un chef pe cinste : Am mâncat tot ce-am găsit pe-acolo, am băut toata băutura, după care am urcat la etaj şi m-am culcat cu toate femeile. La sfârşit, când am coborât, ne-am pişat pe mese şi pe barul de la parter, după care am plecat fără să plătim.

Ăluia mic îi place ideea şi dispare de acasă o săptămână.Când se întoarce..., era vânăt peste tot, c-o mână şi-un picior în gips.

- Ce-ai păţit nepoate, îl întreabă moşul.

- Am fost cu prietenii la Viena. Am intrat în primul bordel.Am mâncat tot ce-am găsit pe-acolo, am ras toata băutura, apoi am mers la etaj şi am terfelit... Toate femeile,când am coborât ne-am pişat pe mesele şi pe barul de la parter, iar când să plecăm fără să plătim, au apărut 4 gorileşi ne-au bătut de ne-am căcat pe noi.

- Auzi, nepoate, da' cu ce te-ai dus tu la Viena?

- Păi, am mers cu microbuzul, dar tu bunicule?

- Eu ?.... Cu Armata Roşie, in '45!"

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Vizitator mz-rt-125/2

Doi condamnati la moarte.

- Vreo ultima dorinta?

- As vrea sa ascult un disc cu Guta.

- De acord! Si tu?

- Pe mine va rog sa ma omorati inainte!

 

 

 

................................................................................

 

 

 

 

 

 

Scrisoare din tabara

 

Draga mami si tati,

 

Ghidul nostru ne-a spus sa scriem acasa ca poate ati vazut la televizor inundatia si sunteti ingrijorati.

Suntem bine, apa a luat doar un cort si doi saci de dormit. Din fericire, nimeni nu s-a inecat pentru ca eram toti pe munte sisi il cautam pe Cristi.

A, da, sun- o pe mama lui Cristi si spune-i ca totul e bine. Cristi nu poate scrie pentru ca si-a rupt mana. Am mers si eu cu unul dintre jeep-urile Salvamont. A fost super. Nu l-am fi gasit nicodata in intunericul acela daca nu fulgera. Ghidul nostru, Victor, s-a enervat foarte tare pe Cristi pentru ca a plecat fara sa spuna nimanui. Cristi zice ca i-a spus , dar era in timpul incendiului, asa ca probabil nu a auzit.

Stiai ca daca pui benzina pe foc, canistra o sa explodeze? Lemnul ud nu ardea, dar unul dintre corturi, da. Si hainele noastre la fel.

Danut o sa arate ciudat pana ii creste parul la loc. Ne intoarcem acasa sambata daca Victor reuseste sa repare masina. Nu a fost vina lui. Franele mergeau bine cand am plecat. Victor spune ca, cu o masina atat de veche, ceva se strica mereu.Probabil de asta nu are asigurare.

Mie mi se pare o masina misto. Nu se supara daca i-o murdarim, si cand e cald, ne lasa sa stam pe capota ca sa ne mai racorim. Se face destul de cald cu 13 oameni intr-o masina. Ne lasa sa stam si in portbagaj pana l-a oprit un politist.

Ghidul nostru e misto. Il invata pe Tudorel sa conduca masina pe drumurile de munte, unde nu e trafic. Tot ce vedem pe aici sunt camioane cu busteni. Dimineata asta, toti tipii sareau in lac de pe stanci. Pe mine nu m-a lasat pentru ca nu stiu sa inot, iar Cristi avea mana rupta, asa ca ne-a lasat sa mergem cu barca. A fost super, se pot vedea sub apa copacii rupti de inundatie.

Victor nu e scortos ca ceilalti ghizi pe care ii stiu. Ne-a lasat sa mergem fara veste de salvare. Trebuie sa petreaca mult timp lucrand la masina, asa ca incercam sa nu-i facem probleme.

Ghici ce ! Am primit toti insigne pentru ca am trecut cursul de prim ajutor. Cand Danut si-a taiat mana cu toporul , am invatat sa coasem vene. Marius si eu am vomitat, dar ghidul zice ca era de la puiul stricat. Ne-a mai spus ca mancarea din inchisoare era si mai rea. Ma bucur ca a iesit de acolo. Zice ca acum a invatat sa faca lucrurile cum trebuie. Apropo, ce e un pedofil?

Trebuie sa plec acum. Mergem in oras sa ne trimitem scrisorile si sa cumparam vaselina.

Nu va faceti griji. Suntem bine.

 

Cu dragoste,

Al vostru , Gigel

super tare :)))=)))))=)) :crack:

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

S-a stins cel mai bun dintre noi! A trecut în nefiinţă Dan Pulea.

 

Zi tristă pentru toţi românii după anunţul dureros al trecerii în nefiinţă a celui ce-a fost Dan Pulea. Deşi în ultimul timp trăia restras, conform unui stil de viaţă tipic Dan Pulea, numele său rămâne pe buzele tuturor românilor.

"Se spune despre el că a plecat din această lume aşa cum a venit: Dan Pulea", subliniază Andrei Pleşu.

"Am fost deseori confundat cu el. Mă întrebau oameni pe stradă: Măi, tu eşti Dan Pulea? la care răspundeam civilizat că nu, deşi fiecare din noi are în el ceva Dan Pulea", precizează Dan Puric, întristat de dispariţia celebrului Dan Pulea.

Dificila sarcină de a strânge la un loc toate realizările Dan Pulea revine singurei rude care i-a supravieţuit, respectiv vărul său, Dan Boulea.

" Sunt culegeri de matematică Dan Pulea, fundaţii Dan Pulea. Apoi, dacă ne gândim la teatru, ne vine în minte Dan Pulea. Dacă ne gândim la arhitectură, urbanism, cultură în general, Dan Pulea iese la suprafaţa ca o constantă a marilor realizări româneşti", argumentează Dan Boulea, cel care se va ocupa şi de Casa Memorială Dan Pulea.

Anunţul trecerii în nefiinţă a lui Dan Pulea a fost primit cu surpriză de primarul Capitalei, Sorin Oprescu, care a promis imediat realizarea unei statui Dan Pulea, sau chiar a unei serii de monumente Dan Pulea, răspândite prin toate zonele Bucureştiului.

Din toate acestea, românii trebuie să păstreze în străfundul lor conştiinţa că oricare dintre noi poate fi Dan Pulea. Ştirea tristă a trecerii sale în nefiinţă ne determină să ne întrebăm retoric: Cui ne laşi, Dan Pulea?

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

E oficial: Bacul se va da fără camere de supraveghere video!

Reprezentanții Ministerului Învățământului au declarat: “Cand vedeau camerele, majoritatea elevelor incepeau sa se dezbrace…”

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 2 weeks later...

La o intrunire a unui grup de feministe din toata lumea, se ridica nemtoaica si spune:
"Eu i-am spus barbatului meu: Hans, de maine tu gatesti! In prima zi nu am vazut nimic, a doua la fel, in a tr
eia l-am vazut pe Hans ca se duce in bucatarie si pregateste mancarea, pune masa, eu m-am asezat numai la masa si am mancat”.
Celelalte femei: “BRAVO, BRAVO!”.

Se ridica frantuzoaica si zice:
“Eu i-am spus barbatului meu: Jean, de maine tu speli hainele! In prima zi nu am vazut nimic, a doua zi nimic, in a treia zi l-am vazut pe Jean cum scotea hainele din masina de spalat si le intindea la uscat”.
Celelalte femei: “BRAVO, BRAVO”.

Se ridica romanca:
“Eu i-am zis barbatului meu: Ioane, de maine tu iti calci camasile! In prima zi nu am vazut nimic, a doua zi nu am vazut nimic, in a treia zi am inceput sa vad putin cu ochiul stang."

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

La o intrunire a unui grup de feministe din toata lumea, se ridica nemtoaica si spune:

"Eu i-am spus barbatului meu: Hans, de maine tu gatesti! In prima zi nu am vazut nimic, a doua la fel, in a treia l-am vazut pe Hans ca se duce in bucatarie si pregateste mancarea, pune masa, eu m-am asezat numai la masa si am mancat”.

Celelalte femei: “BRAVO, BRAVO!”.

 

Se ridica frantuzoaica si zice:

“Eu i-am spus barbatului meu: Jean, de maine tu speli hainele! In prima zi nu am vazut nimic, a doua zi nimic, in a treia zi l-am vazut pe Jean cum scotea hainele din masina de spalat si le intindea la uscat”.

Celelalte femei: “BRAVO, BRAVO”.

 

Se ridica romanca:

“Eu i-am zis barbatului meu: Ioane, de maine tu iti calci camasile! In prima zi nu am vazut nimic, a doua zi nu am vazut nimic, in a treia zi am inceput sa vad putin cu ochiul stang."

:crack: :crack:

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 4 weeks later...

Astăzi m-a mâncat în fund să sar cu paraşuta. Mare greşeală… În cazul în care nu ştiţi, la primul salt nu te lasă singur, te leagă cu un ham de un instructor şi trebuie să sari cu el… În fine, tipul îşi leagă hamul de mine, tragem aer în piept şi sărim. După vreo două minute mă întreabă:
- Şi,… de cât timp eşti instructor?


........................

 

 

 

Astazi, intr-un magazin, un copilas de etnie rroma plangea ca maica-sa nu voia sa-i cumpere o ciocolatica... Asa ca am cumparat eu una si am mancat-o in fata lui.

 

 

 

.........................

 

 

 

”Era un tip atat de lenes, incat se scula cu noaptea in cap, sa aiba cat mai mult de stat degeaba..."

 

 

 

..................................



Federaţia Internaţională de Ciclism bănuieşte mai multe echipe de top că folosesc mijloace nesportive pentru a-şi impulsiona cicliştii. De exemplu maidanezi.

Editat de Leon
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Anul 2025, guvernul italian face o ancheta cetatenilor:
- Imigrantii din Romania reprezinta o problema?
35% au raspuns: Si, un grande problema!
65% au raspuns: Absoluto nicio problemo, manca-ti-as!

 

 

Un grup de turisti romani faceau turul orasului Praga. La un moment dat
ghidul spune:
- In acest moment trecem pe langa o renumita berarie pragheza.
Din multime se aude vocea lui Bula :
- Si de ce, ma rog frumos, trecem pe langa ??

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Un cerșetor a dat un anunț la ziar:

"Caut de lucru.. Cerșesc impecabil în sapte limbi."



----------------------------------------------------------------------



Un tip se trezeste cu o mahmureala groaznica.

Merge la baie si privindu-si fata umflata si ochii bulbucati spune:

- Bai fraiere, cum sa nu bei cu faţa asta ???



----------------------------------------------------------------------



La Vama, masina unui arab e perchezitionata in cele mai mici detalii pana cand deja exasperat, vamesul gaseste o punga cu praf alb.

O desface tacticos in fata arabului, trage o limba zemoasa prin continut si ranjind catre arab, spune:

- Cocaina ? Cocaina ?

- Nu, antrax...........!



----------------------------------------------------------------------



Sa-i dea curaj pacientului, stomatologul ii ofera inainte de a-i scoate

maseaua, cateva pahare de palinca, dupa care il intreaba:

- Ei, cum stam acum? Avem curaj?

- Ohoooo! Sa indrazneasca cineva sa se apropie de maseaua mea!



----------------------------------------------------------------------



O blonda ii spune unei prietene:

- Ieri am fost la oftalmolog.

- Si ce ti-a spus?

- Mi-a spus sa învat alfabetul.



----------------------------------------------------------------------



Mi-am cumparat cel mai tare caine de paza. De trei zile ma chinui sa intru-n curte...



----------------------------------------------------------------------



Harry Potter are pe frunte o cicatrice in forma de fulger deoarece in copilarie a fost lovit de un Opel.



----------------------------------------------------------------------



O blonda la spovedanie:

- Parinte am preacurvit.

- De cite ori fiica mea?

- Parinte, am venit sa ma spovedesc, nu sa ma laud!



----------------------------------------------------------------------





Femeile au două probleme în viaţă:

1. De ce nimeni nu se uită la mine, chiar sunt atât de neatrăgătoare?

2. Oare de ce se holbează boul ăsta la mine ?



----------------------------------------------------------------------



Politistul opreste un preot pe autostrada :

- Parinte, ai baut ceva ?

- Doar apa !

- Dar eu simt miros de vin.

- Doamne iti multumesc, ai facut-o din nou!



----------------------------------------------------------------------



Ce s-a ales din lumea asta, domnule!

Stăteam duminica în biserică la slujbă linistit şi o doamnă de lîngă mine scoate o ţigară, o aprinde şi începe să fumeze.Inadmisibil !

Mai să-mi scape berea din mînă, nu alta!



----------------------------------------------------------------------



- Popescule, e a cincea oara cand intarzii saptamana asta. Stii ce inseamna asta?

- Da, inseamna ca este vineri!
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Mohammed intra in clasa I, la scoala:
- Cum te numesti? intreaba invatatoarea.
- Mohammed... raspunde copilul.
- Aici suntem in Franta, nu exista Mohammed. De acum inainte numele tau va fi Jean-Francois, ii raspunde invatatoarea. Seara, ajunge Moham
med acasa...
- Cum a fost prima zi de scoala, Mohammed? il intreba mama.
- Numele meu nu este Mohammed, suntem in Franta, iar numele meu, de acum inainte, este Jean-Francois.
- Aoleu, iti este rusine de numele tau, vrei sa iti faci de ras parintii, mostenirea ta, religia ta? Sa iti fie rusine Mohammed!!! dupa care ii trage o mama de bataie. Apoi mama il cheama pe sotul ei, pentru a-i trage si acesta o mama de bataie. Merge a doua zi Mohammed la scoala. Cand il vede invatatoare cu atatea vânătăi pe el, îl întreabă:
- Ce ai patit micutul meu Jean-Francois?
- Ei bine, doamna invatatoare, la nici doua ore dupa ce am devenit francez am fost atacat de doi arabi!

 

 

..........................

 

 

 

Cativa politicieni, cam cu chef, fac un turneu electoral prin sate. Pe un drum de tara, masina se izbeste de un copac si accidentu-i gata. Aflat in trecere, un taran cu frica lui Dumnezeu ii aduna, ii ingroapa pe loc si isi vede mai departe de treaba.

Dupa un timp, se observa lipsa politicienilor. Ancheta, reconstituire, interogatorii etc.
Anchetatorul il intreaba pe taran:
- Cand ai sosit la locul accidentului mai era vreunul in viata?
- Unii dintre ei ziceau ca sunt, dar poti sa-i crezi pe astia?!

 

 

........................

 

 

- Cît ai luat la bac?

- Doi ani, cu suspendare.

 

..................................

 

 

Eram aşa de sărac când eram copil, că dacă nu eram băiat, nu aş fi avut cu ce să mă joc...

 

 

.........................

 

 

In tramvai:

- Domnule, va rog, pot sa iau loc? sunt insarcinata.
- Poftiti! felicitari! si cand s-a intamplat fericitul eveniment?
- Acum cinci minute dar inca imi tremura picioarele!

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Companiile petroliere din Romania au fost amendate de Consiliul Concurentei. Cat a valorat amenda, veti afla la urmatorul plin.


=================
Daca este a patra zi la rand cand n-ai chef de munca, inseamna ca maine este vineri.
===============
- Care este diferenta dintre vicii si obiceiuri?
- Viciile sunt defectele celorlalti, iar ale noastre sunt obiceiuri!
==============
Problema nu e ca de astazi incepe sa doarma Connect-R, ci ca se trezeste Stefan Hrusca.
=============
Daca vrei sa ingenunchezi un barbat, dezbraca-te si stai in patru labe.
============
Pilotul: – De unde vine linistea asta?
Copilotul: – De la motoare.
=============
Doctorii nu recomanda ascultarea fanfarei in pozitia culcat si inconjurat de rude.
===========
Un tip vede o blonda imbracata in rosu pe strada si-i zice:
- Cand vad rosu, devin taur.
Blonda:
- Cand vad 100 de euro, devin vaca.
===========
I: De ce ii este frica lui Chuck Norris?
R: Ca atunci cand va muri, va fi ingropat de viu.
============
Alfred Nobel este considerat inventatorul dinamitei, deoarece ceilalti au fost de nerecunoscut.
=============
Dumnezeu ne-a creat pe noi toti diferiti, dar cand a ajuns la chinezi, s-a plictisit.
=============
A bea un pahar de vin in fiecare zi, se considera un lucru util. Astazi am facut multe lucruri utile
============
Componentele electronice functioneaza cu fum. Cum a iesit fumul din ele, cum nu mai functioneaza.
===========
Daca in timpul actului sexual cu sotia, te gandesti la ea, aceasta este dragoste adevarata!
=============
Exista trei tipuri de oameni: unii care stiu sa numere si altii care nu stiu.
============
Groapa de gunoi a Bucurestiului va da in judecata plaja de la Costinesti pentru plagiat
==============
-Tata, care este diferenta intre barbat si femeie?
-Priveste, marimea piciorului meu este 44, iar la mama 36. Deci, diferenta este intre picioare!
==============
Casatoria – singurul joc de noroc binecuvantat de biserica!
============
Femeia este ca un fotbalist. Sta intinsa si geme, iar tu te gandesti daca simuleaza sau nu.
============
1991. Ora de educatie sexuala. Profesoara povesteste jenata, copiii asculta cu respiratia taiata.
2011. Ora de educatie sexuala. Copiii se intrec sa povesteasca, profesoara asculta cu respiratia taiata.
=============
Motto de firma: “Nu trebuie sa fii nebun ca sa lucrezi aici, dar te ajuta!”
=============
Barbatii sunt ca linoleumul.Daca ii pui jos ca lumea de prima data, ii poti calca in picioare toata viata.
=============
I: De ce se uita un olteam pe geam in noaptea nuntii?
R: A auzit ca e cea mai frumoasa noapte e noaptea nuntii.
==============
De frica posibililor imigranti, Spania si Italia au cerut recorectarea lucrarilor de la BAC
================
Marimea nu conteaza… poate sa fie oricat de mare.
===============
Un dragon nu si-ar tatua niciodata un cocalar. Invers, insa, se intampla cu regularitate.
================
Exista trei lucruri pe care le poti privi la nesfarsit: focul, apa si cum parcheaza o femeie!
=============
Adevarata fericire consta in lucrurile mici: o mica vila, un mic iaht, o mica mostenire…
============
Anunt: Pierdut telefon mobil. Gasitorul este rugat sa stearga fisierul video:
“Eu si Ionel, prima data“.
==============
Dintre toate profesiile din lume, dansatoarele la bara afla cel mai repede daca au intrat sau nu banii.
=============
Durata unui minut variaza in functie de care parte a usii de la baie te afli.
==============
Sunt zile cand esti porumbel si zile cand esti monument
============
Fotografia sotiei din portofel imi aminteste de fiecare data ca in locul ei ar fi fost o gramada de bani.
===============
Fata sucara, tanara si doritoare, caut soba de teracota pentru photo shooting.
==============
La 9 barbati din 10 le plac femeile cu sani mari. Celui de-al 10-lea ii place de ceilalti 9.
=============
Exista 3 feluri de barbati care nu inteleg femeile: cei tineri, cei maturi si cei batrani
=============
In ce luna sa ma casatoresc, octombrie sau noiembrie?
- Noiembrie, evident!
- De ce?
- Mai castigi o luna.
============
Ploaie de stele. Soacra si ginerele isi pun cate o dorinta. Ginerele a fost mai rapid, soacra n-a mai apucat.
================
Discutie intre pensionari:
- Azi am fost la doctor si-o zis ca mai am de trait doua luni!
- Din ce, ba Vasile? Din ce?!
=============
Chuck Norris si-a luat extra-optiunea 1500 minute in retea si le-a terminat de vorbit intr-o ora.
============
I: De ce are bucataria geam?
R: Ca sa aiba si femeia un punct de vedere.
============
I-am spus nevestei mele ca dupa ce unul dintre noi doi moare, eu ma mut la tara.
================
De cand a luat nevasta-mea permisul, Ioana si Marcel din iGo 8 nu mai vorbesc, se roaga.
==============
Dintre toate rudele nevesti-mii, cel mai mult imi place de mine.
=============



Azi dimineață, când m-am dus la sală, am observat că au adus un aparat nou.
L-am folosit vreo o oră, după care mi s-a făcut rău.
E tare oricum.
Are chips-uri, sucuri, batoane de ciocolată, tot ce vrei...

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 2 weeks later...
La un interviu de angajare:
- “Care credeţi că este cel mai mare defect al dumneavoastră?”
Aplicantul:
- “Sinceritatea”
Angajatorul:
- “Nu cred că sinceritatea este un defect”
Aplicantul:
- Mă doare-n p*lă de ce credeţi dumneavoastră”.
...........................


Ieri, am stat cu colegii meu în jurul focului, am băut vin fiert și am cântat colinde.
Astăzi, am fost da
ți afară din Detașamentul de pompieri.
................................
Doriţi Viagra pentru sex cu soţia sau cu altcineva?
- Există două feluri??
- Da, cea pentru sex cu soţia, are, în plus, avantajul că înceţoşează privirea pentru o oră.

 

 

............................

 

 

Aseară la club am fost atât de beat încat atunci când am traversat ringul ca să ma duc la bar să mai iau ceva de băut, am câștigat un concurs de dans...
..........................
– Alo! Biroul de consiliere a alcoolicilor anonimi?
- Da.
- Puteţi să-mi spuneţi, vă rog, la sarmale de porc cu mămăliguţă, ce vin merge, alb sau roşu?

 

 

...................................

 


Domnule pacient, mă îngrijorează culoarea galbena a penisului dvs.
Lucraţi cu substanţe toxice?
- Nu lucrez, doctore, sunt şomer.
- Şi ce faceţi toată ziua?
- Păi, mă uit la filme porno... mănânc pufuleţi...

Editat de Leon
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 2 months later...

In Bucuresti ,un bărbat a fost împușcat de o femeie, în urma unei altercații în trafic.Primarul Oprescu a convocat de urgenta consilierii , pentru rezolvarea problemei femeilor fara stapan.


.............................
Am intrat azi cu nevasta-mea in "Camera oglinzilor":
"Aoleu, ia te uita la mine ce grasa par, parca-s scroafa!" zise ea razand, uitandu-se intr-una dintre oglinzi.
Hmmm...abia astept sa vad ce-o sa spuna cand o sa ajungem la oglinzile alea care maresc.

 

..............................

 

 

Vand apartament in Bucuresti sau schimb cu sat din judetul Vaslui.

 

 

.................................

 

 

Nu mai făcusem sex de şase luni până aseară, când m-a sunat fosta prietenă spunându-mi că vrea să facem sex.
Nu spun ca eram mort de nerăbdare, dar m-a prins radarul de 2 ori până am ajuns la ea acasă.
Ceea ce e impresionant, având în vedere faptul că mergeam pe jos.

 

........................................

 

Când o tipă sexy îți spune că are un piercing în zona vaginală, cea mai bună replică este:
- Nu te cred ... !!!

 

..................................

 

 

 

Noua reclama la vodka "Saniuta" : imparte o masina cu trenul.

 

 

 

 

.....................................

Astăzi am intrat intr-o cladire mare si am văzut niste oameni care stăteau în patru labe si miroseau o carpetă. Curios din fire, i-am întrebat: "Nu vă supărati, de ce mirositi carpeta aia?" S-au întors vreo doi si s-au uitat urât dar nu mi-a răspuns nimeni. După câteva minute i-am întrebat iar:"Oameni buni, de ce mirositi carpeta aia?"
Atunci doi dintre ei s-au ridicat,m-au luat de guler si m-au aruncat afară din moschee.
..

Editat de Leon
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

O banana si un vibrator stateau pe noptiera unei blonde .

Cat timp blonda s-a dus la baie sa se "pregateasca" , banana il intreaba pe vibrator :

- E ptr prima oara ?

Vibratorul : Nu !

Banana : Atunci ce mortii matii tremuri asa ?

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 1 year later...

Gunoierii intr-un cartier select se opresc la o casa foarte aratoasa pt a ridica gunoiul. Se duce primul gunoier sa vorbeasca intai cu proprietarul, dupa zece minute se intoarce la colegii lui cu fata transfigurata de placere. Astia il intreaba ce s-a intamplat si el le spune: Ba, e o blonda buna rau de tot inauntru; cum am intrat m-a intrebat daca io sunt soferul; i-am spus ca nu si atunci mi-a dat jos pantalonii si apoi, sex oral, de mi-au intrat chilotii in poponeata.
Al doilea gunoier zice: Bă, ma duc si io. Dupa un sfert de ora se intoarce fericit cu aceeasi poveste.
Soferul masinii se gandeste: Ba, daca astia ca-s gunoieri au fost tratati asa, sa vezi ce-mi face mie si se duce si el incantat.
Ciocăne la usa si intradevar iese o blonda buna în draci: craci, ţâţe mari, frumoasa de belea si il intreabă:
-Dvs sunteti soferul?
Tipul raspunde intr-un suflet:
-DA!
La care blonda se duce, ia 5 lei de pe frigider, pe care-i înmânează multumită soferului.
Putin contrariat, omul zice:
-Bine da' colegii mei......
Blonda:
- Dvs sunteti soferul?
- DA!
Blonda:
- Mie asa mi-a zis barbatul dimineata: '' Vezi, daca vin aia cu gunoiul, dai 5 lei la sofer si la restu` M`IE!...

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Intors curand de la oficierea unei nunti, preotul a fost intrebat de sotie cum a decurs evenimentul.

- Foarte bine, a zis el. Dar ma tem ca aceasta pereche nu va fi prea fericita.

- De ce draga ! ?

- Ei bine, ma uitam la familia miresei in timpul ceremoniei. Aratau suspect de bucurosi.

***************************************************************************************************************************************

Un cuplu apare la un curs de biologie si pentru ca erau certati, femeia se aseaza in primul rand, iar barbatul in ultimul rand.

La un moment dat, profesorul zice:
- Un taur sanatos trebuie sa aiba pana la 12 cuplari pe zi…

Femeia din primul rand:
- Ma scuzati, domnule profesor, cate?
- Pana la 12.
- Repetati, va rog, pentru ultimul rand!

Barbatul din ultimul rand:
- Spuneti-mi, profesore, este vorba de cuplarile cu o singura vaca sau cu 12?
- Desigur, cu 12.
- Multumesc, repetati, va rog si pentru primul rand…

*********************************************************************************************************************************************************

O femeie cu un copil in brate se urca in autobuz.

Soferul zice:
- Aoleu, asta e cel mai urat copil pe care l-am vazut vreodata. Femeia se duce in spatele autobuzului si se asaza pe scaun, spumegand de nervi.

Se intoarce catre pasagerul de alaturi si ii zice:
- Soferul asta m-a jignit foarte rau.

La care individul spune:
- Mai bine va duceti chiar acum sa-i spuneti vreo doua si in timpul asta va tin eu maimuta.

*********************************************************************************************************************************************************

In fata portii raiului, o femeie discuta cu Sfantul Petru:

- Sotul meu este cumva aici ? Il cheama Nicu!
- Aici sunt multi oameni cu numele asta, raspunde apostolul. Pentru a-ti putea da un raspuns, am nevoie de mai multe amanunte.

- Pai… cand era pe patul de moarte mi-a spus ca daca l-am inselat se va rasuci in mormant..
- Aaaa, pai de ce nu spui asa mai femeie? Intra si intreaba de Nicu Titirezu’!

***********************************************************************************************************************************************************

Un scotian vine acasa si ii spune nevestei:

-Am economisit 10 penny astazi!

-Cum?

-Nu am luat tramvaiul, ci am fugit dupa el!

-Vai, vai… Puteai sa economisesti 2 lire!

-Cum?

-Trebuia sa fugi dupa taxi!

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

- Pe o femeie ca tine, as cheltui 36.000 pe an!

Momeala tine, ea se duce cu el.

Dupa ce termina, ii da 2 euro si 10 centi.

– Acuma, poti sa pleci!

– Pai… e cam putin…

– Exact cat ne-am inteles: 36 de mii pe an face 3000 pe luna, care face 100 pe zi, care face 4.20 pe ora, iar tu ai stat 30 de minute!

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 2 weeks later...

Azi am picat examenul la biologie. La intrebarea "Ce intalnim cel mai des in celule?" se pare ca "tigani" nu e raspunsul corect.

 

 

 

.......................

 

 

Pe un drum de tara - o procesiune funerara. La un hop, aluneca mortul din cosciug si ramane in mijlocul drumului.Zdrobiti de durere si de niscai vodca, oamenii n-au observat si au mers mai departe. Dupa o vreme, trece pe acelesi drum un tractorist beat si calca peste mort.

S-a speriat si l-a aruncat pe raposat in lac.Pe lac niste braconieri pescuiau cu dinamita. Dupa o explozie, iese mortul la suprafata. Speriati, braconierii il iau si-l arunca pe fisia de paza a granicerilor.
Granicerii, cand l-au vazut, l-au somat, au tras un foc de avertisment,dupa care l-au gaurit cu o salva de gloante. Se apropie ei, se uita la el si unul zice:
- Aoleu!? Asta nu-i infractor, asta-i nea Spirache d-aicea din sat! S-a-mbatat ca porcu si o fi adormit pe fasie. Hai sa-l ducem la spital.
Dupa o operatie de doua ore, iese doctorul si le zice facand un gest obosit din mana:
- Ati avut noroc, a scapat! O sa traiasca !

Editat de Leon
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 2 months later...

-Domnu doctor,in fiecare dimineata la ora 6:30, fac caca..........
-Foarte bine!
-Bine , dar eu ma trezesc abia la ora 7:00.

 

 

 

 

 

 

..........................................

 

 

 

 

Un indian navajo sta langa un agent de vanzari pe o banca in parc... intre ei se afla o punga mare de hartie... Indianul se uita de ceva vreme fix la punga de hartie...

- Vrei sa stii ce e in punga? intreaba agentul de vanzari...
Indianul tace, apoi, dupa un timp da afirmativ din cap...
- E o sticla de vin - zice agentul... Am luat-o pt nevasta-mea...
Indianul iar tace o vreme... apoi zice, grav, dand afirmativ din cap:
- Bun schimb ai facut...

Editat de Leon
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Vizitator
Răspunde la acest topic...

×   Alipit ca text avansat.   Restituie formatare

  Doar 75 emoji sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.

 Share

  • Navigare recentă   0 membri

    Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.


MOTOCICLISM.ro
Grup Facebook: +36000 membri
Înscrie-te în grup
Discutii despre motociclism pe Facebook
 
BIKESHOP.ro
Grup Facebook: +18000 membri
Înscrie-te în grup
Anunturi de vanzare - cumparare pe Facebook.


×
×
  • Creează nouă...