Jump to content
Sign in to follow this  
FBogdan

Printre nori, la sfarsit de vara (Transfagarasan)

Recommended Posts

Pentru ca peste tot se anuntau ploi si amatorii de munte s-au lasat asteptati,

mi-am incercat norocul (cu succes, dar din pacate singur) pe Transfagarasan.

Tura completa a fost de 362km, plecare din Pitesti cu urcare la Balea Lac pe

langa Vidraru si intoarcere prin Cartisoara, Valea Oltului, Valcea si in sfarsit Pitesti.

 

Spre deosebire de urcarile din primavara, am incercat sa nu vad poienile pline de

urme ale "civilizatiei gratarelor". Intr-un viitor mai spiritual, imaginea Romaniei

va fi poate diferita de cea a unei gropi universale de gunoi, chiar si pentru unii dintre

cei care traiesc printre noi. Din pacate, eu nu vad alta solutie in afara de a-i muta

pe nemti si japonezi aici pentru vreo suta de ani, iar grataragii in Sahara pe vecie.

Lasand la o parte vaicareala, am avut sansa ca ploaia sa nu se arate.

 

Peisajele mi-au ramas in suflet, cu creste luminate de raze de soare

strecurate printre norii de toate culorile. Vaile si crestele Fagarasilor

au un farmec aparte, o salbaticie ciudat ordonata care te face sa te

intorci iar si iar in aceste locuri.

 

Sper sa va placa.

post-71604-0-06981400-1377615774_thumb.jpg

post-71604-0-38076500-1377615784_thumb.jpg

post-71604-0-72586400-1377615790_thumb.jpg

post-71604-0-22351500-1377615797_thumb.jpg

post-71604-0-41699100-1377615806_thumb.jpg

post-71604-0-72374300-1377615811_thumb.jpg

post-71604-0-62143300-1377615818_thumb.jpg

post-71604-0-04726600-1377615827_thumb.jpg

post-71604-0-99251000-1377615834_thumb.jpg

post-71604-0-28881000-1377615841_thumb.jpg

post-71604-0-43535800-1377615852_thumb.jpg

post-71604-0-10386000-1377615860_thumb.jpg

post-71604-0-86048100-1377615866_thumb.jpg

post-71604-0-90253200-1377615878_thumb.jpg

post-71604-0-22935500-1377615885_thumb.jpg

post-71604-0-76525500-1377615891_thumb.jpg

post-71604-0-35037400-1377615900_thumb.jpg

post-71604-0-41681200-1377615906_thumb.jpg

Share this post


Link to post
Share on other sites

Super frumos! Sezonul viitor vreau sa ajung si eu acolo...

Share this post


Link to post
Share on other sites

Frumoasa tura. Daca ai vreo idee mai clara despre cum putem scapa de daunatorii care umplu muntii de gunoaie, da un semn.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Frumoasa tura. Daca ai vreo idee mai clara despre cum putem scapa de daunatorii care umplu muntii de gunoaie, da un semn.

FOARTE SIMPLU

dai in ingrijire la o firma sa puna asfalt adevarat, bagi taxa 10 euro si scapi de toti TARANII care vin la mici pe transfagarasan si LASA GUNOAIE

 

@FBogdan

RUSINE ... doar ma stii somer!!!

un telefon de ai fi dat ma prezentam

 

e superb transul cand e pustiu

Share this post


Link to post
Share on other sites

Frumoasa plimbarea, iar vremea racoroasa, se pare ca i-a speriat pe multi...mai bine ca ai prins liber.

Tot din cauza "grataragiilor" am renuntat la a mai merge in week-end, in plimbarile scurte la padurile si lacurile din jurul Bucuresti-ului...am ajuns sa mi se perceapa taxa de ecologizare pentru a mi se permite accesul, cu toate ca nu aveam in top-case decat o sticla de apa plata...Am preferat de banii aia, sa ma mai plimb inca 40 de km, intr-o zona linistita, unde mi-am incarcat bateriile in liniste, pe malul unui lac...

Anul asta am fost doar pe Transalpina, dar in primavara nu mai ratez ocazia de a urca si pe Transfagarasan..

 

Toate bune.

Edited by eugenkawa

Share this post


Link to post
Share on other sites

Frumos peisaj, abia astept sa ajung si eu ,dar momentan imi este cam frica. Sunt incepator si mai astept sa mai pun in carca niste km si sa fiu sigur de mine

Share this post


Link to post
Share on other sites

Chiar a fost "ad hoc" cand m-am hotarat, eram la Valcea la o "iesire mica" (asa scria in biletul de voie semnat de nevasta).

Prea tarziu sa mai pot anunta, dar cand am trecut pe langa intrarea spre pastravaria de la Albota

am simtit asa un alean...

 


@FBogdan
RUSINE ... doar ma stii somer!!!
un telefon de ai fi dat ma prezentam

e superb transul cand e pustiu



OFF topic

Daca esti incepator, mergi INCET.

Vei fi OK pe Transfagarasan si pe orice alt traseu.

In plus, va fi mai bine decat sa "aduni" KM pe A2 si apoi direct pe serpentine cu viteza. Parerea mea...

Si mai e un filmulet care ajuta la viraje, daca vei avea rabdare sa-l urmaresti :

http://m.youtube.com/watch?feature=related&v=bVWNinsmkAw

 

Frumos peisaj, abia astept sa ajung si eu ,dar momentan imi este cam frica. Sunt incepator si mai astept sa mai pun in carca niste km si sa fiu sigur de mine

Share this post


Link to post
Share on other sites

Chiar a fost "ad hoc" cand m-am hotarat, eram la Valcea la o "iesire mica" (asa scria in biletul de voie semnat de nevasta).

Prea tarziu sa mai pot anunta, dar cand am trecut pe langa intrarea spre pastravaria de la Albota

am simtit asa un alean...

 

 

OFF topic

Daca esti incepator, mergi INCET.

Vei fi OK pe Transfagarasan si pe orice alt traseu.

In plus, va fi mai bine decat sa "aduni" KM pe A2 si apoi direct pe serpentine cu viteza. Parerea mea...

Si mai e un filmulet care ajuta la viraje, daca vei avea rabdare sa-l urmaresti :

http://m.youtube.com/watch?feature=related&v=bVWNinsmkAw

Inca nu ma simt pregatit pentru serpentine, mai am ceva probleme cu virajele la viteze mari, ma sperii . Multumesc pentru filmulet, acum o sa-l vizionez

Share this post


Link to post
Share on other sites

Fire de artist, dom'le; frumoase poze, frumos povestit; gs-ul asemenea! Sa-ti traiasca :)

Share this post


Link to post
Share on other sites

Frumoasa tura. Daca ai vreo idee mai clara despre cum putem scapa de daunatorii care umplu muntii de gunoaie, da un semn.

 

Nu trebuie reinventata roata. Sistemul exista si se aplica in Canada, Franta, Elvetia, etc. Si ei au munti, dar sunt curati. Orice conational care

isi petrece sau si-a petrecut zilele pe acolo stie cum se face, dar mai e o conditie. Alesii nostri trebuie si ei SA VREA muntii curati si bani din turism.

Share this post


Link to post
Share on other sites

Fain! Sa-mi fi dat si mie un beep, daca nu vroiai sa mergi singur...

Share this post


Link to post
Share on other sites

Fain! Sa-mi fi dat si mie un beep, daca nu vroiai sa mergi singur...

 

Multumesc.

Cu iesirea, a fost chiar nepregatita, dar ramane regula:

Cand planuiesc sa ies te sun, daca ai iesire in plan ma suni.

Numai bine.

Share this post


Link to post
Share on other sites

.

post-71604-0-83177700-1380870395_thumb.jpg

Share this post


Link to post
Share on other sites

Printre nori la inceput de toamna, Transfagarasan - Balea Lac, 28.09.2013

In Sibiu si putin in Arges :), imediat dupa tunel.

post-61800-0-36391300-1380871073_thumb.jpg

post-61800-0-36213900-1380871077_thumb.jpg

post-61800-0-13016700-1380871080_thumb.jpg

post-61800-0-39284200-1380871083_thumb.jpg

post-61800-0-68559600-1380871085_thumb.jpg

post-61800-0-91250100-1380871089_thumb.jpg

Edited by Corina G

Share this post


Link to post
Share on other sites

 

Edited by l.u.v

Share this post


Link to post
Share on other sites

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Guest
Reply to this topic...

×   Pasted as rich text.   Restore formatting

  Only 75 emoji are allowed.

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.

Sign in to follow this  

  • Recently Browsing   0 members

    No registered users viewing this page.

×
×
  • Create New...