Sari la conținut

Postări Recomandate

Oameni buni, dupa cum stiti, noi ardelenii suntem mai domoli din fire, asa ca m-am apucat sa butonez cate ceva despre ultima mea tura externa dupa mintenas anul. Cum Africa inca e la stadiul de reverie, am decis sa incercam un “teaser” in Capul Matapan, loc aflat usor mai la sud decat Tunis sau Alger.

Planificata initial ca o tura de doua saptamani, din lipsa de personal disponibil pentru aceasta perioada, am fost nevoiti sa o scurtam la o singura saptamana. Am pastrat in schimb traseul aproape in integralitate ca sa ne saturam de calarit pentru tot anul. Vreo 4300 de kilometri au iesit la final.

 

Dar hai sa aruncam zarurile.

 

Ziua 1 (Mai exact ziua 0.5 ca n-o fost intreaga). Dupa o sedinta de poveste, in care ne este inseminata viziunea asupra dezvoltarii firmei cu toate combinatiile si variabilele posibile, de nu mai dadea Creatorul sa se termine odata, decid ca e momentul sa imi pun in practica propria viziune asupra dezvoltarii personale. Asa ca ma ridic cu eleganta unui danddy si o sterg motivand o intalnire ce nu suporta amanare. Si nu mint. Intalnirea cu Transalpul de aproape 700 pe nume Thor, noul meu camarad de aventura, nu mai poate fi contramandata nici o clipa. Ma asteapta incarcat de aseara, gata sa ii bag cheia in gura si sa ne caram catre sudul Balcanilor. Vreme de pierdut nu-i, ca drumul de la Cluj la Baile Herculane e lung si deja e trecut cu trei ceasuri peste vremea amiezii. Ma-sa de sedinta !

Dupa ce imi incredintez feciorii si sotia de bunele mele maniere in trafic, o iau incetisor (ca prin Cluj nici nu se poate altfel), catre Turda, unde jonctionez cu nanasu’ Florin, unicul meu tovaras din aceasta calatorie. Omul asta ii un tip tras cu ata. Ne leaga o prietenie de jumatate de viata si numai gandul ca om face o fecioreasca, taman ca in liceu, ma face sa chiui ca Sofia Vicoveanca. Le dam vartos in cobza motoarelor si ajungem in locul unde isi bagau romanii inca de pe vremea lui Traian coada in apa, tocmai cand prinde a se insera. Purcedem rapid la somn ca de maine incep zile lungi ca in Dakar.

 

Ziua 2. Am mai scris eu pe undeva ca nimic nu se compara cu rasaritul pe motor. Drumul serpuit prin Cazanele Dunarii in bataia primelor raze de soare te provoaca sa mergi fara oprire. Si totusi o prima oprire facem, pe malul sarbesc al Dunarii, unde sorbim o oala de cafei, tocmai cum se facea odinioara pe insula scufundata Ada-Kaleh.

post-54929-0-87669800-1424294107_thumb.jpg post-54929-0-44413800-1424294187_thumb.jpg post-54929-0-46071400-1424294211_thumb.jpg

 

Sedusi de calitatea asfaltului proaspat petecit de pe Valea Timocului, mancam kilometru dupa kilometru, trecand hotar dupa hotar, pana cand ne trezim in Ellada. Gasim cazare in Paralia la un pret de mi-e jena sa mai negociez.Saltam viteii pe terasa, o luam agale catre mare, mangaind pe spate un Mythos. Cum Mythos e prieten cu Amstel, iar asta e var din frate cu Tzipuro si cumnat cu Metaxa, terminam seara ravasiti si cu sperantele pierdute de a mai prinde rasaritul pe motor. Mult nu mai aveam si il prindeam pe plaja, ca pe la vreo 4 a.m. am tras catre vizuina.

post-54929-0-76756300-1424294782_thumb.jpg post-54929-0-18958600-1424294897_thumb.jpg

 

Ziua 3. Dupa o dimineata in care am exersat nitel arta negocierii in romana prin magazinele din Paralia, asa, ca sa ne mai treaca durerea de cap si uratul de casa, pornim iarasi la drum. Intentionam dupa Platamon sa parasim autostrada si inconjurand Muntele Ossa, sa iesim in Volos folosind doar sosele regionale. Genul asta de calatorie asa mai la plezneala e fara indoiala extrem de placut, daca ai toata ziua la dispozitie sa te intorci cand ai ratacit drumul. Am avut ocazia sa vedem cum arata o parte din Grecia, linistita si necotropita de turismul de masa. Savuram din plin soseaua sinuoasa dintre Ossa si Pelion, loc in care imi cade capacul de la una din cutiile laterale. Resemnat deja cu pierderea ei, decidem sa ne intoarcem o bucata de drum. Minune divina, o gasim dupa vreo 7-8 km latita in mijlocul soselei cu un slap calare pe dansa. Am avut sansa ca mi-a cazut pe o portiune de sosea unde masinile trec la fel de des ca tovarasul Ion Iliescu pe la biserica.

post-54929-0-48422400-1424295990_thumb.jpg post-54929-0-47534000-1424296153_thumb.jpg

 

 

Din aproape in aproape, pe tot felul de drumuri laturalnice, ne apropiem de Volos. Iesim undeva chiar deasupra orasului iar in fata noastra de deschide o panorama dementiala. Cu o istorie multi-milenara, Volos e locul de unde a pornit Jason cu argonautii lui catre Colchida in cautarea Lanii de Aur. Habar nu am ce stia sa faca lana repectiva, dar orasul si imprejurimile sunt de 24 de carate.

 

post-54929-0-94335100-1424296197_thumb.jpg post-54929-0-21681300-1424296523_thumb.jpg post-54929-0-46799700-1424296668_thumb.jpg

 

Coboram in oras si il traversam doar pentru a urca din nou pe pantele imposibile ale Muntelui Pelion catre Portaria. In cativa km ajungem de la nivelul marii la peste 1000 metri altitudine iar temperatura scade cu vreo 15 grade. Ne pravalim ca din pod de partea cealalta a muntelui pentru a ne petrece noaptea in campingul Papa Nero din cochetul satuc pescaresc Agios Ioanis.

post-54929-0-94216300-1424295533_thumb.jpg

 

 

Editat de redippy
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Ziua 4. In dimineata asta ne trezim cu gandul ca avem de tras la rame ca vikingii pe vremea lui Erik cel Rosu. Impachetam cortul in graba, infulecam o briosa si o cafea greceasca de la o patiserie de pe faleza si dusi suntem. La revedere Ag Ioannis, pt ca sigur ne vom revedea. post-54929-0-28398700-1424470533_thumb.jpg

Incepem cu explorea spre sud a a peninsulei Pelion. Mitologia greaca spune ca şi-ar fi luat numele de la regele Peleus, tatăl lui Ahile, şi ar fi fost tărâmul legendar al centaurilor. Aici a vietuit Chiron, cel mai înţelept dintre centauri, care i-a crescut şi educat printre altii pe Ahile, Asclepius, Tezeu sau Hercule. In perioada medievala aici s-a retras intelectualitatea greaca in urma invaziilor otomane infiintand la Zagora una din cele mai de seama biblioteci ale Greciei. Zona e nemaipomenita, total atipica fata de restul Greciei, plina de paduri dese, izvoare racoroase si livezi de meri. Trecem pe langa celebra plaja Mylopotamos cu regretul de a nu avea timp de o baie. Am mai fost pe acolo acum cativa ani si pot spune ca e una din cele mai spectaculoare plaje care le-am vazut.

post-54929-0-85541400-1424469487_thumb.jpgpost-54929-0-45039000-1424469624_thumb.jpgpost-54929-0-13838600-1424469758_thumb.jpgpost-54929-0-50638500-1424469796_thumb.jpg

post-54929-0-56147600-1424470414_thumb.jpg

 

Traversam muntele spre vest pana la Afissos, iar de acolo ne intoarcem pe langa Golful Pangasetic din nou in cosmopolitul si aglomeratul port Volos.post-54929-0-49118800-1424469725_thumb.jpg Dupa ce ne invartim aiurea de vreo doua ori prin oras (multumim Marcel), coboram din nou pe langa mare pana la Lamia, de unde iar o luam prin munte catre Delphi. Vremea la munte se dovedeste a fi capricioasa si la vreo 30 de km dupa Termopile avem parte de o furtuna de zici ca ar fi vrut Zeii sa ne innece. Ajunsi in Delphi, ne insiram toalele la uscat pe motor iar apoi vizitam muzeul si ceea ce grecii numeau Omphalos, adica ‘’buricul pamantului’’. Oracole au mai existat in Grecia, dar fara indoiala, acesta era locul de unde se dadea ora exacta in toata lumea greaca. Legenda spune ca Zeus (a se retine ca nu e vorba de domnul ala plesuv ce a condus tara vreo 10 ani) a dat drumul la doi vulturi, fiecare la cate un capat al lumii, iar acestia s-au intalnit deasupra acestui asezamant incarcat de istorie si mister. Profetiile se faceu dupa un tipar destul de interesant:- Una bucata preoteasa (Pythia) nitel euforizata de la etno-botanicele vremii, incepea bolborosirea unor fraze fara noima, care erau “decriptate” de cativa preoti, platiti aproape la fel de bine ca Patriarhul Daniel.si retransmise celui interesat de viitor intr-o forma extrem de ambigua. Un bun exemplu avem in Croesus, ultimul rege al Lydiei, care intreband oracolul cum se va termina razboiul cu regele persilor Cyrus al II-lea, a primit urmatorul raspuns: “daca vei trece raul Halys, vei distruge o mare imparatie “. Omul nostru a trecut, si-a facut pulbere armata, a fost luat prizonier iar maretul Imperiu al Lydiei a fost inglobat Imperiului Persan, pierind astfel de pe harta lumii.

Cocotat in spinarea Muntelui Parnassos, locul e cu adevarat incarcat de magie si te face sa visezi la vremuri demult apuse.

post-54929-0-56257400-1424472291_thumb.jpgpost-54929-0-42604600-1424472576_thumb.jpgpost-54929-0-24316600-1424472432_thumb.jpgpost-54929-0-58366900-1424472530_thumb.jpgpost-54929-0-78715900-1424472549_thumb.jpg

 

Timpul trece pe nesimtite si soarele coboara amenintator catre crestele muntilor, asa ca o luam la vale spre Itea in Golful Corint. post-54929-0-71572300-1424472615_thumb.jpg Planuim sa innoptam in portul Galaxidi, dar omitem din calcule ca e seara dinainte de Rusalii. La greci e mare sarbatoare si dintr-un motiv ce ne scapa, toate hotelurile de aici sunt pline. Decidem sa Cat timp avem cortul la noi, nu ne stresam foarte tare. Un somn intr-o livada de portocali pe marginea drumului suna cat se poate de atragator. Dar nu e cazul in seara asta prieteni, pt ca nimerim inainte de lasarea intunericului in paradis. E vorba de Agion Panton, un mic satuc pescaresc cu vreo 3-4 unitati de cazare si doua taverne.

post-54929-0-05099100-1424473227_thumb.jpgpost-54929-0-60634300-1424473242_thumb.jpg

Ne lasam convinsi de proprietara uneia din taverne ca nu o sa regretam cei 30 de gologani pe care ii vom da pe camera. Si are dreptate. Mancam la ea o cina pantagruelica, iar nota o calculeaza cu reducere la reducere, de iti este jena de pretul rezultat. post-54929-0-76259700-1424473176_thumb.jpg

 


» Post actualizat in 21 Feb 2015 00:34

Ziua 5. A doua zi, dupa o baie invioratoare, suntem asteptati de tanti pe terasa cu un mic dejun delicios si “greek coffee”, cadou de ramas bun din partea ei. E tare hazlie tanti asta

post-54929-0-70672700-1424477015_thumb.jpgpost-54929-0-25853200-1424476278_thumb.jpgpost-54929-0-88062800-1424477032_thumb.jpgpost-54929-0-87257000-1424477318_thumb.jpgpost-54929-0-74370700-1424477382_thumb.jpg

Aici il cunoastem si pe Eddy Elliot, un calaret de GSA 1200, venit in aceasta oaza de liniste sa se relaxeze cu familia. Are o cafenea in Kalamata si ne invita la o degustare daca avem drum in zona. N-avem anume, dar traseul nostru e extrem de interschimbabil, asa ca ii luam adresa si numarul de telefon cu mare bucurie.

 

Daca aveti drum in zona Golfului Itea, nu ezitati sa faceti o oprire in aceasta locatie: http://www.efis-rooms.gr/. Cu siguranta o sa va placa. Ne luam ramas si purcedem spre podul Rion – Antirion. Trecandu-l, mintea imi fuge in permanenta la doua lucruri: documentarul Megastructuri de la National Geografic, unde este prezentat pe indelete cum a luat nastere aceasta minune a ingineriei umane si scorul acestuia- cca 630 milioane de dingoti. Gurile rele spun ca podul, inaugurat in 2004, impreuna cu toata nebunia venita odata cu Olimpiada, ar fi printre principalele elemente care au subminat economia Greciei. Eu as merge mai degraba pe varianta cu lipsa bonurilor fiscale, sistem pagubos de protectie sociala si guvern corupt. Suna cunocut?

post-54929-0-24315600-1424476925_thumb.jpg

Ajunsi in Pelopones, ocolim Patra cea aglomerata si rulam pe litoral Marii Ionice catre Archaia Olympia. Oprim la o benzinarie si avem parte de cea mai “draguta” alimentare. Ce rau imi pare ca Thor nu are rezervor de raba....

post-54929-0-06134900-1424477553_thumb.jpg

Achaia Olympia, locul de unde se aprinde flacara olimpica, e un loc cat se poate de interesant ca si sit arheolgic, dar in jurul ei graviteaza mult kitch turistic. O vizitam in vreo 2-3 ore in care includem si un concurs de alergat in vechiul stadion olimpic. In ciuda faptului ca avea o cota uriasa la pariuri, invingator iese Florin. Nu degeaba se vorbeste pe la colturi ca ar fi agil ca o pisica grasa. O fi fost motivat vuietul imaginar al tribunei care pe vremuri aduna peste 50 de mii de spectatori.

post-54929-0-80416000-1424476314_thumb.jpgpost-54929-0-45404400-1424476253_thumb.jpgpost-54929-0-53202600-1424476858_thumb.jpg post-54929-0-95118400-1424477933_thumb.jpgpost-54929-0-31201600-1424478383_thumb.jpgpost-54929-0-41370200-1424478457_thumb.jpgpost-54929-0-32891000-1424478695_thumb.jpg

 

Caldura devine tot mai insuportabila, iar noi suim ancora spre racoarea din muntii Arkadiei. Asta e una din partile calatoriei dupa care tanjeam de multa vreme. Emisiunea asta: https://www.youtube.com/watch?v=pOPt8KzF2OY mi-a facut pofta de zona si asteptam cu nerabdare sa trecem prin ea. Si nu mi-a inselat asteptarile! E idilic sa vezi micile sate de munte cocotate pe stanci, constructii superbe din piatra, panorame de vis si o bucatarie grozava. E placere pura sa treci prin sate precum Lagkadia, Stemnitsa sau Dimitsana.

Ulitele serpuiesc curajos printre casele traditionale ce par adormite pe pantele abrupte ale muntelui. Doar duduitul motoarelor noastre pare a trezi aceste locuri din amorteala.

post-54929-0-45789000-1424476219_thumb.jpg post-54929-0-05658000-1424476887_thumb.jpg post-54929-0-49206600-1424478163_thumb.jpgpost-54929-0-61145400-1424478242_thumb.jpg

 

Cum soarele se apropie cu pasi grabiti catre apus, decidem sa abandonam ideea de a innopta pe malul vestic la Peloponesului si parasim Arkadia planuind sa dormim din nou la mare. In fata noastra se deschide la coborare o spendida panorama a campiei in care se afla orasul industrial Megalopoli, un jalnic urmas al anticului oras omonim. post-54929-0-29713200-1424478809_thumb.jpgSeara se lasa peste noi in Kalamata si continuam sa mergem pe langa Golful Messenian pana in Mikri Mantineia. Aici gasim o cazare cel putin ciudata. Arata de parca cineva a fugit in graba din locuinta si a uitat in urma o multime de lucruri. Ce bine ca a uitat si un bax de Amstel in frigider!!!

post-54929-0-01012000-1424474001_thumb.jpg

post-54929-0-43433600-1424474139_thumb.jpg

post-54929-0-56669900-1424476346_thumb.jpg

post-54929-0-79476500-1424476989_thumb.jpg

post-54929-0-20187200-1424477406_thumb.jpg

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Faini baietii,misto motoare, superba tura!O parte din traseul asta l-am facut si eu. M- a distrus caldura in DelphiDaca mai iesiti anul asta pe undeva- dati si dupa mine ca vin si eu.Asteptam continuarea!

Editat de dj.marten
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Ziua 6. Ne trezim iar cu noaptea in cap si dupa ce Florin da o tura de inot printre barcile iesite la pescuit, ii facem o vizita amicului nostru Eddy. Gasim relativ usor cafeneaua situata pe o straduta din centrul vechi, iar omul nostru e la datorie. Tipul e o mare figura. A locuit o buna bucata de vreme in Canada, dar originile sale grecesti l-au chemat acasa. Sintetizeaza perfect Kalamata gesticuland:- “marea e aici, muntele e acolo, Atena e la doua ore...ce vrei mai mult?” Dupa ce ne trateaza cu doua cafele excelente, specialitatea casei, Eddy ne ademeneste sa facem o tura cu BMW-ul lui. N-avem noi parte de ala mare, dar de un necaz merge si ala ... foarte mic.

post-54929-0-58670600-1424813234_thumb.jpgpost-54929-0-93079800-1424813562_thumb.jpgpost-54929-0-47772800-1424813663_thumb.jpgpost-54929-0-20583400-1424814093_thumb.jpg

 

Satui se atatea "willie" si "stoppie", il rugam sa ne indrume spre un market ca sa luam macar o sticla din celebrul ulei din masline de Kalamata.Eddy nu e de acord si spune ca uleiul vandut de marile lanturi de magazine e “industrial crap” ne trimite la dugheana unui mic producator local. Fara tagada, nenea Kosteas face un ulei mai virgin decat Fecioara de la Medjugorie, iar noi ne trezim tarand catre motoare cate 5 litri fiecare, plus un mic bonus din parte producatorului. Dupa ce stam un sfert de ceas sa reorganizam bagajele ca sa facem loc butoiului, pornim pe vechiul drum national ce leaga Kalamata de Sparta. Soseaua ce traverseaza peisajul dramantic al multilor Taygetos, era in trecut etapa in Raliul Acropolis, dar s-a renuntat la el datorita gradului mare de periculozitate. Avertizati de Eddy, suntem atenti la caderile de pietris, iar in ciuda ploii marunte care incepe sa ne sacaie, drumul plin de ace de par,literalmente ne vrajeste. E cu siguranta una din cele mai spectaculoase sosele pe care am rulat.

post-54929-0-74608200-1424813350_thumb.jpgpost-54929-0-05749300-1424813444_thumb.jpgpost-54929-0-03352500-1424813738_thumb.jpgpost-54929-0-69781900-1424813748_thumb.jpgpost-54929-0-60729100-1424813764_thumb.jpgpost-54929-0-70249600-1424813777_thumb.jpgpost-54929-0-91430600-1424813978_thumb.jpgpost-54929-0-51854700-1424814017_thumb.jpgpost-54929-0-55442400-1424814065_thumb.jpg

 

Dupa ce trecem pe langa prapastia Kaiadas, unde legenda spune ca spartanii ar fi aruncat criminalii, tradatorii, copii cu malformatii si tot ce le mai prisosea prin casa, oprim pentru a vizita vechiul oras bizantin Mystras. Cocotat strategic pe pantele abrupte ale muntelui Taygetos, asezarea permite o panorama superba asupra Spartei. Orasul a fost parasit definitiv la inceputul secolului XIX si are putine lucruri care sa aminteasca de gloria lui de odinioara, cand era cel mai important asezamant bizantin din sudul Greciei, inghesuind intre zidurile sale mai bine de 20000 de suflete. Daca esti un impatimit al lacaselor de cult in paragina si al frescelor cu sfinti, in mod cert te vei delecta in acest asezamant aflat in patrimoniul UNESCO din 1989.post-54929-0-21033200-1424813405_thumb.jpgpost-54929-0-49243400-1424813590_thumb.jpgpost-54929-0-61911100-1424813607_thumb.jpgpost-54929-0-58006300-1424813621_thumb.jpgpost-54929-0-72419600-1424813637_thumb.jpgpost-54929-0-04668800-1424813863_thumb.jpgpost-54929-0-58252800-1424813876_thumb.jpgpost-54929-0-41289800-1424813992_thumb.jpgpost-54929-0-87144300-1424813947_thumb.jpg

 

O reminiscenta a trecutului a fost si acest domn, un locuitor al Mystrasului preistoric.post-54929-0-95590400-1424813929_thumb.jpgpost-54929-0-52451000-1424813894_thumb.jpg

 

Nu suntem „ultrasi” ai artei bisericesti asa ca lasam dupa ceva mai putin de doua ore Mystrasul in abandonul in care il gasisem, si coboram catre orasul modern Sparta, o palida umbra a ceea ce a fost candva polisul cu cei mai neinfricati razboinici. Intemeiat de regele Otto in 1832 pe ruinele fostei cetati antice, asezarea urbana actuala nu are mai nimic cu care sa se faca remarcat.

post-54929-0-76297300-1424815023_thumb.jpgpost-54929-0-31563000-1424813965_thumb.jpg

Cum Sparta e utila numai pentru a cumpara din ea un spray de lant, inaintam inca aproape 100 de km catre o destinatie ce promite cu mult mai mult – Monemvasia. Situat pe o stanca solitara si invizibil de pe continent, micul orasel medieval cu o singura intrare fusese dat uitarii, pana in anii ’70, cand o sosea l-a legat de continent si implicit de turismul de masa. Dupa ce lasam motoarele in afara zidurilor cetatii, intram pe o poarta ingusta care te duce direct in evul mediu. Nimic nu pare schimbat de secole, cand orasul era unul din cele mai importante porturi pe ruta dintre Italia si Constantinopol, fiind locuit la acea vreme de mai bine de 50000 de locuitori.

post-54929-0-92357700-1424813809_thumb.jpgpost-54929-0-59499700-1424813824_thumb.jpgpost-54929-0-01049700-1424813838_thumb.jpgpost-54929-0-95082300-1424813849_thumb.jpgpost-54929-0-59843900-1424814035_thumb.jpgpost-54929-0-34892800-1424814051_thumb.jpgpost-54929-0-23052200-1424814078_thumb.jpg

Cu un trecut zbuciumat si stapanit in trecut de bizantini, franci, papalitate, otomani sau venetieni, Monemvasia este momentan intr-un atent proces de restaurare, menit a-i reda farmecul de altadata. Si crede-ti-ma, orasul asta chiar are farmec. Cu stradutele sale inguste, casele de piatra, zidurile inexpugnabile si cocheta piata din centru, pare un loc in care timpul a inghetat. Tepii unui cactus ma determina sa imi revin violent din reverie (m-a mancat in dos sa rup o floare) si sa imi pescuiesc vreme de o jumatate de ora in palma.

post-54929-0-50002100-1424813480_thumb.jpgpost-54929-0-14363200-1424813461_thumb.jpgpost-54929-0-85513500-1424813918_thumb.jpg

Dupa vreo 3 ore de relaxare totala in “Gibraltarul Greciei”, incalecam pentru a cauta salas in fostul port al spartanilor – Gythio. Gasim un culcus strasnic, vis a vis de Insula Cranae, post-54929-0-06755500-1424813727_thumb.jpglocul unde legenda spune ca s-ar fi consumat prima noapte de tavaleala intre Elena si Paris, inainte sa o intinda spre Troia.

Personajul la care ne cazam e de vis. Dimitri are aproape 60 de anisori, arata de vreo 40, si tine o sotioara de vreo 20...nitel insarcinata. E un etern agitat care duce in spate toata afacerea familiei. Pe langa restaurantul lui nimeni nu trece fara sa scape neabordat, politicos dar indraznet. Engleza lui e cea mai tare ce am auzit-o de la Crin Antonescu incoace. Ne ademeneste marfa de care dispune: tzipuro, tzatziki, tzips (cartofi prajiti), totul “very tzip”. Tzip-tzirip! Desi n-are o engleza impecabila, pestele mancat la dansul, e impecabil. post-54929-0-57640800-1424814118_thumb.jpg

Editat de redippy
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Ai ceva talent la scris. Mi-a placut aia de la inceput cu sedinta :))...peste tot acelasi rahat, cred/sper ca traim sfarsitul corporatismului.

Am mai trecut pe lista niste locuri de vazut :)

 

Bravo!

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Ai ceva talent la scris. Mi-a placut aia de la inceput cu sedinta :))...peste tot acelasi rahat, cred/sper ca traim sfarsitul corporatismului.

Am mai trecut pe lista niste locuri de vazut :)

 

Bravo!

Multam' fain ;)

 

Ziua 7. Ma trezesc incarcat de un sentiment de exaltare totala. E ziua pentru care am plecat de acasa si la care m-am gandit tot drumul. Ziua in care urmeaza sa ajungem in Capul Matapan, extremitatea sudica a Greciei continentale si totodata legendara intare in lumea mortilor patronata de Hades. In peninsula Mani, degetul mijlociu din cele trei ale Peloponesului, locuiesc „durii” Eladei, urmasi ai spartanilor care s-au retras in muntii din sud dupa infrangerea surprinzatoare de la Leuctra in fata Tebei. Cu sau fara astfel de asocieri, un lucru e cert – de cand intri in Mani realizezi ca te gasesti intr-un loc cu totul special. Pe masura ce rulam spre sud, vegetatia devine tot mai aspra si neprietenoasa, pamantul tot mai arid si stancos, iar marea tot mai azurie.

post-54929-0-23409900-1425024135_thumb.jpgpost-54929-0-47236400-1425024215_thumb.jpgpost-54929-0-12146900-1425024264_thumb.jpgpost-54929-0-49100300-1425024275_thumb.jpg post-54929-0-43423200-1425024254_thumb.jpg

Incep sa apara primele case turn si ne oprim sa ii expun lui Florin cate ceva din istoria acestora. Construite initial ca expresie a puterii clanurilor nobiliare, turnurile au sfarsit ca loc de desfasurare a vendetelor dintre acestea. Odata ce o ofensa era adusa unui astfel de clan, barbatii se retrageau un turnuri si incepea distractia. Femeile si copii erau protejati, ei ocupandu-se cu furajarea combatantilor. Cum onoarea familiei era in prim plan, aceste conflicte durau uneori ani de zile sau erau chiar transmise generatiilor urmatoare si se incheiau doar prin anihilarea totala a unuia din combatanti sau capitularea uneia din familii. Daca “sufletul” Peloponesului este Mystras, e usor de inteles de ce Mani e considerat “pumnul” acestuia.

post-54929-0-72290600-1425024201_thumb.jpgpost-54929-0-48568000-1425024148_thumb.jpg

 

Drumul pana la Porto Kagio e presarat la fiecare pas cu mici bijuterii ale naturii sau ale muncii umane. Nu avem spor deloc si facem primii 30 km in ceva mai mult de doua ore. Ca sa imbunatatim ceva in ritmul de parcurs, o dam pe „swinging” de motoarele si mergem fiecare cu al celuilalt. Nici o imbunatatire. Oprim de zeci de ori, fara regrete, pentru a ne scalda ochii in peisajele feerice. Mergem atat de incet incat nici nu mai avem nevoie de protectii, folosim doar castile.

post-54929-0-77514100-1425024335_thumb.jpgpost-54929-0-64644300-1425024314_thumb.jpgpost-54929-0-50696900-1425024104_thumb.jpg

post-54929-0-65240800-1425024095_thumb.jpgpost-54929-0-51227000-1425024298_thumb.jpg

 

Orientandu-ne doar ochiometric, reusim dupa ce am luat-o de trei ori pe drumuri gresite, sa ajungem la destinatie. Akro Teinaro, cum ii spun localnicii, e pozitionat ceva mai la sud decat Sicilia sau coastele Africii de Nord si te serveste din plin cu arsita dogoritoare a amiezii. O parcare prafuita si cateva case e tot ce ne asteapta ca capatul drumului. De aici suntem pe cont propriu. Ne facem curaj cu un Amstel si pornim spre Sanctuarul Oracolului Mortii. Suna macabru, dar in realitate e un loc numai bun sa te mai racoresti la umbra pietrelor. Doar de atat ai parte aici – piatra, serpi si vegetatie uscata. Pornim pe o carare ce trece pe langa un interesant mozaic in aer liber al unei antice vile romane.

Drumul pana la far dureaza ceva mai bine de o jumatate de ora, dar pe caldura ucigatoare de afara pare o vesnicie.

 

post-54929-0-15542800-1425024322_thumb.jpg post-54929-0-81751600-1425024123_thumb.jpg post-54929-0-62591300-1425024112_thumb.jpgpost-54929-0-62268600-1425024233_thumb.jpgpost-54929-0-52889300-1425024283_thumb.jpg

Dar iata-ne ajunsi. Suntem la capatul Greciei continentale si totodata al Peninsulei Balcanice. Rezemati de gardul farului, privim cu jind si transpiratie catre continentul african. Nu se vede, dar stim ca e acolo si va veni si vremea lui intr-o buna zi. Ii soptim sa se pregateasca. Ne aude peste baltoaca imensa ce sta intre noi. De unde stiu ca ma aude? Raspunsul il am in narile parjolite si in broboadele de sudoare de pe frunte. La intoarcere, cedam ispitei si ne aruncam in apa azurie. Ce desfatare! Si ce racoare...

post-54929-0-64374700-1425024342_thumb.jpgpost-54929-0-92503600-1425024161_thumb.jpg post-54929-0-88466800-1425024168_thumb.jpg post-54929-0-25586800-1425024225_thumb.jpg

Urcat din nou pe motor, un sentiment ciudat si nemaintalnit ma cuprinde. Sentimentul de capat de drum. Oriunde am fost in lumea asta, drumurile pareau sa aiba continuitate, sa aiba un curs dar nu si acum. Aici trebuie sa te intorci. Gandurile melancolice dispar indata ce la raspartia de drumuri o luam pe coasta vestica a peninsulei iar spectacolul vizual continua cu Vathia, cel mai bine prezervat sat cu turnuri din Mani. Locuit pana la mijlocul secolului trecut, acum este un sat fantoma, trezit la viata ocazional de putinii turisti ce se aventureaza in ”Mesa Mani”.

post-54929-0-29905700-1425024350_thumb.jpgpost-54929-0-56374700-1425024359_thumb.jpgpost-54929-0-34098900-1425024186_thumb.jpg

Drumul serpuieste splendid pe pantele golase ale unui Taygetos ce se pravaleste literalmente in mare, generand mici golfuri cu o apa de un siniliu ireal. Dar nu e totul lapte si miere pe drumul nostru. Trecuti de Kita, suntem biciuiti din senin de o ploaie naprasnica, ce ne face sa regretam amarnic costumele de ploaie lasate la hotel. Ne oprim in Aeropoli, capitala regiunii, sa ne mai uscam si sa luam prima masa pe ziua de azi. Am avut in permanenta un gol in stomac, iar acum realizam ca parte din el e din cauza foamei. Fara un impact vizual deosebit, orasul e totusi sarmant in felul sau. Plin de piatra, terase si mai ales de multa istorie, poate fi un bun punct de pornire penru cei care vor sa viziteze pe indelete regiunea.

post-54929-0-71720900-1425024078_thumb.jpgpost-54929-0-78733300-1425024086_thumb.jpg

Intorsi in Gythio, savuram pe malul marii cea mai buna supa de peste ce am mancat-o vreodata. Not “tzip”, dar teribil de gusoasa. Sa mori dupa ea, nu alta. post-54929-0-51327900-1425024176_thumb.jpg

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Am asteptat sa ajungi la punctul terminus al excursiei....

Dupa parerea mea 'Peloponez' , in special sudul lui e un altfel de Grecie. Ca si tine, am fost fascinat de peisajele de acolo.Port cu mandrie acel loc in poza din profil :)

Ture placute si tot asa de frumoase iti doresc!

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

ma bucur ca din ce in ce mai multa lume se bucura de GRECIA !!!!!!!

sper sa abat cat mai multi motociclisti din drumurile lor prin ROMANIA catre peisajele SUPERBE ale GRECIEI

kalamata - sparti l am facut de 4 ori doar sa ma satur de virajele alea

data viitoare mergi pana in monevasia si elafonisos....merita

post-2209-0-48016800-1425034358_thumb.jpg

post-2209-0-85629600-1425034435_thumb.jpg

post-2209-0-33466700-1425034506_thumb.jpg

Editat de ianachim
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 2 weeks later...

Dupa doua sapamani de muncit ca boul, noroc chior ca mai da boala peste om si isi permite un ragaz sa termine povestea...

 

Ziua 8. De aici incolo pentru noi exista un singur punct cardinal - Nord. Si intr-acolo mergem de cum apar primele raze solare. Prima oprire o facem pe marginea drumului, intr-o livada, ca sa ne insusim cateva portocalii, iar in Sparta tragem la o patiserie sa cumparam o cafea si ceva briose. Brutareasa ce ar vrea sa ne serveasca e latala! La intrebarea “What is this?” cu mana intinsa spre un soi de foietaj, incepe o scremere hilara in urma careia mutra ii devine mai schimonosita ca a unui mim, dar se aud doar oftaturi. Un sunet articulat nu scoate oameni buni! iata Pe cand suntem gata sa abandonam, iata minune! Isi desclesteaza falcile si cu un desavarsit accent britanic graieste: - “I don’t speak english”.

De-astea nici in Ardeal nu patesti. Un sfert de ceas i-a luat cucoanei sa proceseze intrebarea. La cat am asteptat sa se nasca un raspuns nu ma surprindea sa imi zica in romana – “Ii placinta cu carnatz, ma ficior.”

post-54929-0-38327900-1426111746_thumb.jpgpost-54929-0-80436200-1426111860_thumb.jpg

Am parasit Sparta prieteni, razand de imi siroiau lacrimile pe sub casca.

Insiram pe drum Tripoli, Corintul si Megara iar in cateva ceasuri suntem in Atena, sau cel putin asa scrie pe Booking. Treaba cu Atena asta e ca ii de vreo zece ori mai mare ca si Clujul meu, si noi tocmai mi-am tras o cazare intr-un sat de langa! Dupa ce cumparam 4 bilete de bus, ni se face instructajul cum sa ajungem la Acropole. Mai usor mi-ar fi sa reproduc sirul lui Fibonacci decat numarul autobuzelor si tramvaielor ce trebuie sa le schimbam in statii cu nume parca desprinse din Stapanul Inelelor. O privire scurta, camaradereasca si suntem spre Acropole... intr-un taxi. Apropo, cele 4 bilete sunt de donat, daca are cineva drum in Atena.

post-54929-0-91962900-1426111098_thumb.jpgpost-54929-0-36326500-1426111122_thumb.jpgpost-54929-0-78047300-1426111158_thumb.jpgpost-54929-0-65994300-1426111204_thumb.jpgpost-54929-0-58924500-1426111269_thumb.jpgpost-54929-0-35470200-1426111350_thumb.jpgpost-54929-0-07992700-1426111394_thumb.jpgpost-54929-0-61220900-1426111617_thumb.jpgpost-54929-0-15043600-1426111689_thumb.jpgpost-54929-0-34272100-1426111808_thumb.jpgpost-54929-0-86814800-1426111881_thumb.jpg

De pe acoperisul Atenei, as putea sa va vorbesc ore in sir despre trecuul acestor locuri dar n-ar avea sens, doar v-as plictisi. Atena se simtite. Orasul, ca de altfel intreaga Grecie sunt istorie pura, si o emana prin toti porii, iar nicaieri nu se reflecta mai bine acest lucru decat la Muzeul National de Arheologie. Personal, am fost naucit la vederea mastii lui Agamemnon gasita de Schileman in sec XIX. Stiam imaginea ei de cand eram copil dintr-o carte de istorie de clasa a V-a, dar atunci nu speram sa o vad vreodata. Pentru un pustan proaspat iesit de sub mantia grea a comunismului, Atena parea atunci un oras dintr-o alta lume.

post-54929-0-72743600-1426111191_thumb.jpgpost-54929-0-67624300-1426111082_thumb.jpgpost-54929-0-14433200-1426111926_thumb.jpgpost-54929-0-64254000-1426111068_thumb.jpgpost-54929-0-98135500-1426111231_thumb.jpgpost-54929-0-01564600-1426111314_thumb.jpgpost-54929-0-48340500-1426111774_thumb.jpgpost-54929-0-00672000-1426111908_thumb.jpgpost-54929-0-06674200-1426111962_thumb.jpg

Interesante sunt aceste doua artefacte din muzeu. O doamna a gasi pe jos ce ii lipsea domnului din stanga mea. post-54929-0-87331400-1426111448_thumb.jpg

Acasa vrem sa mergem tot cu taxi. Dam adresa soferului si ala ne duce la destinatie, Destinatie care?...ca noi nu stam aici. Misterul se elucideaza in urma telefon la hotel. Pai nu v-am spus ca noi ne-am cazat in Acharnes, un sat lipit de Atena, iar coincidenta numelui strazilor ne-a dus la Satana in vestibul. Dupa o jumatate de ora de mers in directia opusa, mai facem o ora in directia corecta si vedem azi pentru a 3-a oara centrul Atenei din masina. In mod cu totul surprinzator, distractia se dovedeste neasteptat de ieftina la final.

 

Ziua 9. As vrea sa scriu cate ceva si despre ziua asta dar nu prea am ce, decat eventual, ca am facut aproape 1200 de km in ziua aia. Am pornit pe la 5 jumate din Atena iar pe 10 luam cina la Orsova. Plecat pe intuneric, ajuns pe intuneric iar intre aceste doua repere mai tin minte doar o ploaie naprasnica ce ne-a prins undeva intre FYROM si Serbia. N-a fost o zi greu de uitat...

post-54929-0-60551900-1426111640_thumb.jpg

Ziua 10. Dupa ce ingeram o cafea pe racoare diminetii in timp privim barjele cum se scalda in apele Dunarii suntem iarasi pe motoare.

post-54929-0-17488400-1426111244_thumb.jpgpost-54929-0-30625600-1426111541_thumb.jpg

E ziua in care totul devine trist pentru ca stim ca s-a sfarsit. In vremea amiezii suntem la Cluj si punem punct unei saptamani de vis pe taramul zeilor.

Editat de redippy
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 1 month later...
  • 2 weeks later...

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Vizitator
Răspunde la acest topic...

×   Alipit ca text avansat.   Restituie formatare

  Doar 75 emoji sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.

 Share

  • Navigare recentă   0 membri

    Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.

×
×
  • Creează nouă...