Sari la conținut

Hai să râdem!


mihaiachi

Postări Recomandate

Stupoare în lumea academică, după ce membrii Comisiei de Etică au descoperit în lucrarea de doctorat a ministrului Petre Tobă un paragraf misterios, care nu pare copiat de nicăieri. ”Nu știm de unde provin cuvintele astea, dar toate informațiile pe care le avem indică un singur lucru: că le-a scris Tobă din mintea lui fără să le copieze de nicăieri”, a explicat unul dintre membrii Comisiei de Etică.


Paragraful misterior i-a pus pe jar pe cercetători. Ei au luat la puricat toate bibliotecile din țară, încercând să găsească lucrarea din care l-a copiat Tobă, deoarece, să fim serioși, ministrul de Interne nu pare genul de om capabil să scrie ceva original, de la el din cap.


Căutările au vizat nu doar cărțile de drept și de politologie, ci și volumele pentru copii și adolescenți.


”E posibil să fi copiat dintr-o gamă largă de domenii”, a explicat un cercetător din Comisia de Etică. ”Se știe că domnul chestor Tobă, atunci când se așază la masa de scris pentru a redacta o lucrare științifică, e un om al Renașterii. Copiază din istorie, literatură, matematică, teoria artei, chimie, fizica particulelor, chiar și din cărți de dezvoltare personală. O să râdeți, dar se regăsesc, în lucrarea lui de doctorat, inclusiv două pagini din 50 de umbre ale lui Gray.”


http://www.catavencii.ro/oamenii-de-stiinta-au-descoperit-in-doctoratul-lui-toba-un-pasaj-misterios-care-nu-i-copiat-de-nicaieri/


Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • Răspunsuri 41,3k
  • Created
  • Ultimul Răspuns

Top Posters In This Topic

  • vintze

    2103

  • Penetru

    1878

  • ivan pedala

    1637

  • Flower-Power

    1582

Top Posters In This Topic

Posted Images

Ce bine ar fi daca fiecare club din Romania si-ar confectiona cate o tartareata deasta cu care sa concureze la intruniri. (gen mascota)

Nici nu trebuie sa fie inmatriculabile doar imaginatie si cai putere.

Editat de TM96UFO
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Cred ca tocmai am intrat pe lista de urmarire FBI. Am bagat la favorites melodia de la sfarsit :D

http://youtu.be/H8Gbz2XdTVE

 

Capone, nu ai toate tiglele pe casa :laugh:

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Capone, nu ai toate tiglele pe casa :laugh:

 

Cu parere de rau, dar cred ca tocmai te-ai pierdut intr-o metafora.

Arata-mi si mie care motociclist are toate tiglele pe casa ... :tomato:

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Subject: Cobra Crash
While practicing autorotations during a military night training exercise a Huey Cobra screwed up the landing and landed on the tail rotor. The landing was so hard that it broke off the tail boom. However, the chopper fortunately remained upright on its skids, sliding down the runway doing 360s.
As the Cobra slid past the tower, trailing a brilliant shower of sparks, this was the radio exchange that took place...
Tower: "Sir, do you need any assistance?!"
Cobra: "I don't know, Tower, we ain't done crashin' yet."

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Î: Cum îţi dai seama că ceea ce vezi nu este un porc călcat în mijlocul drumului ci doar Ion Iliescu turtit de-o maşină?
R: În faţa porcului ai găsi nişte urme de frână...

 

 

 

Î: De ce fetele coboară privirea când băieţii le vorbesc despre dragoste?

R: Ca să vadă cât de sinceri sunt…

 

 

 

Un betiv se intoarce de la carciuma tinand o cheie de contact in mana si zbierand: "Unde e masina care era infipta in cheia asta??!!". La un moment dat se intalneste cu un politist:

- Du-te dom'le acasa! Nu vezi ca esti beat?!
- Unde e masina care era infipta in cheia asta??!!
- Dom'le ma disperi! Ma enervezi! Du-te acasa pana nu-ti dau amenda!!!
- Unde e masina care era infipta in cheia asta??!!
- Dom'le, dumneata nu vezi ca abia te tii pe picioare?! Uite, esti descheiat si la slit, esti beat mort!
La care betivul mirat se uita in jos si exclama:
- Aoleo, unde-i Mariaaaaaa????!!!!


» Post actualizat in 01 Dec 2015 17:12

Gigel:
- Taticule ma lasi si pe mine la strand?
- Nu dragul tatii ca este prea devreme.
La o saptamana Gigel isi intreaba din nou tatal.
Acesta ii da acelasi raspuns.
Seara, curios fiind din fire intreaba:
- Taticule cum ai cunoscut-o pe mamica?
- Pai sa vezi... eram la strand, o tanara a intrat in apa si a inceput sa srige dupa ajutor. Eu am salvat-o si am luat-o de nevasta.
- A.... Inteleg de ce nu ma lasi sa merg la strand!

 

 

-Care e asemanarea dintre un caine si un ginecolog miop?

- Amandoi au nasul umed!

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Vizitator
Răspunde la acest topic...

×   Alipit ca text avansat.   Restituie formatare

  Doar 75 emoji sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.


MOTOCICLISM.ro
Grup Facebook: +36000 membri
Înscrie-te în grup
Discutii despre motociclism pe Facebook
 
BIKESHOP.ro
Grup Facebook: +18000 membri
Înscrie-te în grup
Anunturi de vanzare - cumparare pe Facebook.


×
×
  • Creează nouă...