Ii dam gaz prin Caucaz !

[Kristian K]

Mama lor de nespalati si flocosi...

[GAMO]

Va urmaresc, sa vad pana unde ati reusit sa umblati. Am avut de gand turul Marii Negre pentru 2016, dar am amanat in favoarea Siciliei. Imi pare ca nu merge facut complet (pe roti) si cred ca nici la anul...

[R4DIKL]

Daca esti scriitor atunci ai stil. Daca nu esti, ar trebui sa te apuci de scris. Super descriere. Felcitari !

[Kristian K]

Mno?

Hai cu continuarea,Andrei!

» Post actualizat in 12 Jan 2016 07:48

Ne bagi suspans,in loc de povestire...

[redippy]

@CRISTIAN 1. Greu cu job-ul si cu povestea in paralel. Momentan sunt pe plantatie si jupanii dau cu biciul.....

» Post actualizat in 14 Jan 2016 11:24

Ziua 8. Ziua flocosilor a sosit.Jinduiesc la ea inca de cand am inceput sa fac itinerarul acestei calatorii. Soarele imprastie miliarde de lumeni peste strazile pustii ale unui Tbilisi matinal si pe firmament nu se intrezareste nici un norisor. Pornesc cu o placere si o emotie de sta sa-mi sara inima din piept. De mult nu m-am mai bucurat asa de tare cand imi trec piciorul peste sa. Simt ca azi va fi o zi buna.

Prima oprire e la intersectia raurilor Araghvi si Kura, in fosta capitala medievala a Regatului Georgiei – Mtskheta. Ne strecuram pe stradutele pietruite, printre stalpisorii montati sa opreasca invazia de autoturisme, pana langa zidurile Catedralei Svetitskhoveli, ipoteticul loc unde se presupune ca ar fi ingropata Mantia lui Cristos. Importanta ei in spiritualitatea georgiana e neasemuita. Daca, in trecut, a servit atat la incoronarea regilor Georgiei cat si ca mormant pentru multi dintre ei, azi, acesta este locul de resedinta al Patriarhului Bisericii Georgiei. Arhitectura religioasa locala nu se dezminte nici de aceasta data. Forme simple si elegante, coloane de piatra impunatoare, iar putinele fresce scorojite cu nelipsitul Pantocrator din altar dau constructiei un aer mistic.

Lasam regii gruzini sa se odihneasca sub lespezile lor grele de piatra si pornim spre nord. Oprim la spectaculoasa Fortareata Ananuri, lucru ce coincide cu o problema cat se poate de spinoasa - cardul de memorie al GoPro-ului e plin. Asta se intampla cand esti delasator. Ba ca-l luam din Istanbul, ba din Batumi, hai ca gasim in Tbilisi si tot asa. Dilema e mare: stergem sau nu tot ce am filmat pana acolo. Imi dau pumni in casca. Indolenta m-a ajuns din urma si trebuie sa platesc. Erase all ! Visez de prea multa vreme la ziua asta ca sa o las sa imi scape. Sunt constient ca retina nu va putea sa imi imprime in memorie toata frumusetea ce va urma. Si cata dreptate am!

 

Folosit inca din antichitate de popoarele migratoare ca legatura principala intre nordul si sudul Caucazului, trecatoarea asta serpuita prin Muntii Caucaz a ramas in continuare de o importanta strategica. De cand tranzitarea prin Abhazia si prin Tunelul Roki din Osetia de Sud e pedepsita de georgieni cu parnaia, vechiul Drum Militar a devenit singura cale terestra de acces a marfurilor armenesti si turcesti spre Rusia.

Ascensiunea de la baza o initiem pe o vreme promitatoare, dar muntele nu se dezminte si in scurt timp, o ropota rece se izbeste de castile noaste. Unde e soarele orbitor de azi dimineata?

Cum problemele nu contenesc sa apara, uite ca la bordul lui Thor se iveste cea mai ingrijoratoare. Indicatorul “Check Engine” sta aprins. Nu indraznesc sa opresc motorul pentru ca nu stiu la ce sa ma astept. E prima oara cand patesc asta. Mai e putin pana la proeminenta maxima Pasului Jvari si om vedea noi acolo ce-i de facut.

Cu inima cat un parameci oprim in Pasul Crucii, cum ii spun localnicii, si acesta se dovedeste a fi aducator de vesti grozave. Norii suri se risipesc ca prin magie, iar Thor isi suprima subit indicatorul rosu ce ma umplea de ganduri negre. Banuiesc ca o fi avut ceva legatura cu altitudinea, senzor oxigen, amestec, etc. Bine ca s-a rezolvat de la sine misterul iar cel de-al treilea membru al calatoriei noastre toarce iarasi ca un tigru de Sumatra.

In coborarea spre Stepantsmida (ramasa in continuare Kazbegi pentru localnici) intalnim primii ‘’flocosi’’ care au trezit fobiile Katiushei. Nu-mi par a fi cu nimic mai flocosi decat ai nostri munteni, iar curiozitatea si voiosia lor imi risipeste orice retinere. Cand granitele civilizatiei se traseaza la un frappe pe terasele din Batumi, e inevitabila o doza masiva de subiectivism.

Asfaltul incepe sa se intrepatrunda tot mai des cu lungi portiuni decapate de inundatiile si alunecarile de teren din anul precedent. Georgia e o tara permanent expusa acestui gen de calamitati. La nici doua saptamani dupa plecarea nostra, Vere, un afluent al raului Kura, a maturat gradina zoologica declansand scene din Jumanji printre locuitorii din Tbilisi. Hipopotami, lei, tigri sau crocodili isi faceau veacul pe strazile din nordul orasului.

Pe masura ce inaintam, peisajul devine tot mai salbatic. Verdele crud al pajistilor, azuriul strident al cerului si albul stralucitor de pe fruntea muntilor uriasi, creeaza un tablou care iti taie rasuflarea.

Sunt absorbit celula cu celula de splendidul drum si nu imi mai vine sa ma opresc. De altfel, nici nu o fac si trecem de Stepantsmida urmand drumul devastat de tumultosul Tergi pana la granita cu Rusia. Cat de mult mi-as dori sa ajungem pana la capatul drumului ce duce la Vladikavkaz, dar ne este interzis sa mai inaintam. Nu suntem stopati de mitologicele Porti de Fier ale lui Alexandru cel Mare, ridicate dupa cum spune legenda exact in acest cleste ce formeaza Canionul Darial pentru a opri barbarii din nord, ci lipsa unei vize valabile pe teritoriul Marelui Urs. Nu va ascund ca portiunea asta de cca 10 km dintre Stepantsmida si punctul de froniera ruso-geogian e una din cele mai frumoase sosele pe care am rulat vreodata.

Ne intoarcem in Stepansmida pentru a infrunta marea provocare a zilei: - urcarea catre Manastirea Gergeti. Daca primele pante ale forestierului pulverizat le dovedesc cu brio, odata ajuns in pantecul muntelui, ma dovedesc ele pe mine. Drumul ingust, abrupt si plin de hartoape, imi devine dusman cand, intr-un ac de par, ma trezesc bot in bot cu ceva ARO ce transporta turisti din vale la manastire. Dans, balans, stai jos.... ce bei? Camarazii mei din conserva asista pasiv la scena, dupa care isi continua drumul fara a se osteni in a ma ajuta cu ridicarea vacii. Nu stiu cum sunt altii, dar eu am o scarba in mine cand trebuie sa ridic motorul de pe jos, iar Thor asta al meu zici ca a fost proiectat inginerii de la KFC. Cantareste dublu cat cei dou amaratii ce incearca sa il repuna in pozitia lui naturala.

Dupa un kilometru, a doua tavaleala vine firesc. Ac de par strans si suportul GPS imi ramane agatat in parbriz. Tranta cu tumba de data asta. Privesc cu mila la Thor cum sta iar cu cracii in sus si devine tot clar nu putem continua asa. Transalpul meu nu e cel mai suplu motor, eu nu sunt al mai bun rider pe off-road, iar cu pasager si o cutie plina situatia ma depaseste complet. Doi turisti ce coboara ne anunta ca suntem la jumatatea drumului. Iarasi trebuie luate decizii dureroase. Daca luam cararea abrupta la picior, pierdem 2-3 ore si ajungem pe intuneric la Tbilisi, daca renuntam… nici nu vreau sa imi imaginez. Atat de aproape si totusi atat de departe....

Anca imi pune intrebarea care are puterea de a-mi risipi toata mistuirea interna: “crezi ca singur te-ai descurca ?”. Vibrez! Egoistul din mine imi acapareaza toate simturile, si inarmat doar cu aparatul foto, sunt din nou in urcare pe pantele aspre ale Caucazului. Vacuta zboara acum fara griji peste bolovanii spalati si noroaiele desfundate din padure. Uite ca se lumineaza. Am ajuns! Sunt socat de frumusetea peisajului. Varful Kazbek, cel mai inalt varf vulcanic al Georgiei, alunga cu fruntea-i alba norii care incearca disperati sa i se aseze pe umeri. Aici e muntele unde a fost inlantuit Prometeu de catre Zeii Olimpului ca pedeapsa pentru furtul focului. Sa fi fost acesta tabloul pe care-l vedea zilnic? Cred ca il durea ficatul de atata placere...

Pe un tanc sta cocotata micuta manastire Gergeti. In vremuri grele de razboi, aici erau aduse sfintele cioante de la Mtsketa si isi ascundeau nobilii georgieni gologanii. Cu in interior auster si apasatoar, pare un loc de penitenta in mijlocul acestui peisaj paradisiac. Imi rotesc teasta ca o bufnita, sorbind din priviri tot peisajul. Ca atare, nu-mi scapa nici rusoaica, a carei fusta vaporoasa este pliata de vant prin toate proeminentele.

Il iau pe Thor intre craci, imi recuperez partenera si coboram alert catre asfalt.

Am intrat, ca mai totdeauna in criza de timp si condusul pe intuneric in Georgia e unul din ultimele lucruri pe lista mea de pasiuni. Incerc sa conduc spre Tbilisi in stilul georgian „full gas”, dar peisajul nu ma lasa, asa ca abandonam ideea de a mai ajunge pe lumina. Aici nu se trece in graba!

Ajungem la apus in capitala, la fix ca sa isi mai dea Osman cu parerea despre cum ar trebui sa se circule pe strazile cu sens unic. Merci pentru nimic, imbecilule!

Urcam cu funicularul pana la statuia Mamei Georgia ca sa admiram un Tiflis nocturn. Pe nesimtite, la adapostul intunericului, am prins drag si de orasul asta haotic. Pana si cladirea megalomanica a Palatului Presedentiei, construita in timpul domniei “democratului ” Shakasvili, pare acum acceptabila.

 

 

Editat Ianuarie 14, 2016 de redippy

[dans]

Foarte frumos! Imi aminteste de locurile pe care le-am vazut doar cu 2 saptamani inaintea voastra! Am fost plecati de acasa din 07 pana pe 16 mai 2015. Drumul catre Batumi l-am facut pe un ferry de marfa din Varna.

In plus, imi pare bine ca vad peisajele adiacente "military road" pe care nu l-am parcurs. Noi dupa Georgia am plecat catre Armenia dupa care am revenit in Georgia, am vizitat Varzia dupa care am traversat in Turcia printr-o vama in munti.

Un drum superb spre Ardahan (>2500 m) care ne-a coborat pana la Hopa pe malul Marii Negre, de unde ne-am continuat drumul catre casa, calare.

 

Bravo pt. calatorie si povestire!

[redippy]

Ziua 9. In zori ne luam talpasita din Tbilisi. Drumul pana la vama e scurt si in vreo doua ceasuri bune ne vedem intrati in Armenia. La revedere scris cu taitei, bun venit scris cu spagetti....

Spre deosebire de georgieni, armenii vor sa para mai responsabili si au RCA obligatoriu. Sau ma rog, e aproape obligatoriu, la fel cum si suma de plata e aproape clara. Cum eu fac parte din specia rara ce trece pe aici, numita stiintific Turistus Fazanus, am portofelul cat al lui Donald Trump, asa ca platesc cat mi se pretinde. Fi-le-ar de lumanari! Stilul de sofat e de asemenea diferit. Se conduce nitel mai chill, dar as pune-o mai degraba pe seama drumurilor proaste din nord si a masinilor discret mai ponosite ca ale vecinilor.

Cum indicatoarele de directie le sunt extrem de utile doar celor care stiu citi armeneste, ne lasam iar pe mana idiotului de Osman. Planul e sa trecem in paralel cu granita azera pana la Lacul Sevan, lucru nerecomandat pe site-ul MAE din cauza schimburilor sporadice de focuri, dar granicerii ne incredinteaza ca ruta e sigura. Osman in schimb nu pune botul la promisiuni facute de necunoscuti, si decide asa, de capul lui sa ne duca prin Canionul Debent, catre Vanadzhor. Daca tot suntem bagati in canionul asta am putea vizita cele doua manastiri din patrimoniul UNESCO, Haghpat si Sanahin. Noi vrem, dar cu vrutul ramanem. Nu ma dau de ceasul mortii, fiindca Armenia e tara manastirilor, iar pe ruta noastra mai avem o sama.

Prima apare dupa cateva ore de mers - Manastirea Sevan. Splendid pozitionata pe marginea lacului omonim, obiectivul geme de turisti. In trecut manastirea se afla pe o insula, dar sovieticii s-au ingrijit prin ceva proiect a la Marea Aral, ca insula sa devina peninsula. De atunci nivelul apei e mai scazut cu vreo 20 de metri.

Un lucru ce te frapeaza in nordul Armeniei e verdele padurilor. Nu se aude glasul duios al drujbei, nu pute a noxe in doi timpi si Verestoy Attila a.k.a. „Drujba lui Dumnezeu” pare dezinteresat de zona.

 

Coboram agale pe langa uriasul lac Sevan, riviera armenilor. Dintr-un imperiu care avea iesiri la Marea Caspica, Mediterana si la Marea Neagra, armenii s-au ales dupa secole de istorie zbuciumata, doar cu un lac, unul splendid ce-i drept. Soarele e inca de un stanjen pe cer, dar azi coboram ancora devreme si cautam un loc de campare pe malul apei. Caram cortul ala, greu ca anii de parnaie ai lui Borcea, deja prin a patra tara si inca n-a fost despachetat. Ei bine, azi e ziua lui!

Oprim la o dugheana pe marginea drumului ca sa luam cateva beri pentru chermeza noastra improvizata. Un octogenar cu o moaca de hobo ne urmareste dintr-un colt al magazinului si la plecare ne strecoara in plasa doua tablete de ciocolata. Pentru ce? Nu sunt lamurit, dar ne tot zambeste si ne arata ca e ok, ca e din inima. Impresionati ca un sarman ca el poate da dovada de atata generozitate, mergem la motor ca sa aruncam cate ceva din incarcatura si sa facem loc berilor. Batranul vine la noi si dupa ce mangaie temeinic acceleratia lui Thor, se lanseaza intr-un tril de intrebari intr-o impecabila armeana. Noi zambim si aprobam. O face si el, dupa care urca intr-o Toyota Hilux, ultimul model si pleaca. Cunoasteti privirea prostului nedumerit ce tocmai si-a pierdut banii la alba-neaga? No, cam asa ma chiorasc si eu dupa masina aia neagra.

In 3 curbe si 10 km dibuim locul unde intentionam sa ne petrecem noaptea. E un camping la inceput de sezon, unde nu pare a fi nici dracu'.

La auzul lui Thor, apare dintr-o casuta un tip scund, indesat si cu un zambet cat al Jokerului din Batman. Nu vorbeste engleza, dar cu un gest larg al bratului drept isi cheama tranzlatorul.

• Hello, do you speak english?

• Yes, of corse!

• No, da-o plm! Pe bune?

E Jaques, un motociclist brazilian ce se intoarce din Pakistan. Oare are rost sa va mai spun ca in jumatate de ora testam pruna de 53 si apa lacului Sevan? Simt din plin temperatura apei la aproape 2000 metri altitudine. E ca un sut strasnic cu spitzul in boase!

 

Seara e de pomina. Armeanul dodolot ne invita sa ne alegem cina ce inca se zbate in navod. Mancam peste prajit din Sevan, dulceata de cirese din Nagorno Karabah, bem tuica din Ardeal si bere din Valea Ararat.

Euforia e maxima, iar povestile curg ca in cartile lui Creanga. Jaques e un narator desavarsit si un mare temerar. E incantat de prezenta alcoolului dupa un periplu de 5 luni prin tari musulmane, iar noi ne bucuram de compania unui om minunat. E haios cand descoperim ca ne-a fost solicitata spaga in acelasi loc in Ucraina, langa Mukacevo. El rade mai tare ca n-a dat nimic. Eu am pe fata mai degraba un rictus al durerii. Curcanii aia cu chipiul lor mare cat o umbrela m-au tapat de 150 de euro. Bolsevicii dracului!

[TETEA.]

E w-end, mai vrem!

[Kristian K]

E w-end, mai vrem!

Si doar i-am zas,da' el,Batman,Batman...

[redippy]

Ziua 10. Cand se crapa de ziua, imi crapa si mie teasta de durere. Imi setez nobila moaca de muflon si deja clasicii ochi „rosu Tiziano” ce rezulta in urma acestui tip de escapada. Ma deprima „mortii” de pe masa de aseara, aproape la fel de tare ca migrena ce imi ciocaneste metodic in oasele capului. Un castron de cafea, micul dejun din resturile de aseara si o plimbare pe malul lacului ma readuc pe linia de plutire. Faina rau tara asta.

Mergem la armean sa ne faca samadasul pe cina si campare. Te bufneste rasul cand vezi ca zgarie cu un bat pe nisip 5000 dram (cca 9 euro). Imi amintesc cu m-a bufnit plansul cind ne-a fost adusa nota dupa o masa cu peste in Croatia. Ne despartim apoi de Jaques, care merge in nord catre Georgia, in timp ce noi o luam spre sud pe Drumul Matasii. Pescarii ce isi etaleaza marfa pe mal, ne prind in mrejele lor si oprim la un peste afumat. Cu mici exceptii, nu-s cel mai mare admirator al bucatariei subacvatice, dar uscaciunea aia plina de praf de pe marginea drumului e o dezmierdare a simturilor.

Ajunsi in Martuni, ne luam ramas bun de la marele Sevan si incepem ascensiunea spre Pasul Selim. Drumul e bunicel, dar gardurile sunt de rahat. La propriu! Lespezi de balegar amestecate cu pamant si paie.

Sus, imaginea platoului verde din care rasar palcuri de flori galbene, marginite de muntii inzapeziti, ma electrizeaza.

Traficul aproape inexistent ma face sa simt ca toata natura imi apartine. Sunt regele Armeniei. Azi eu sunt Tigran cel Mare, iar cu aceasta aura de regalitate, trecem peste Pasul Selim (2404 m) si ne oprim la Caravanserai-ul construit pe Drumul Matasii de printii Orbelian in secolul al XIV- lea. Desi nu e pazita sau supravegheata in vre-un fel, constructia se pastreaza chiar decent.

Coboram agale din munte si dupa ce traversam regiunea viticola Areni, intram in Azerbaidjan. Mai exact traversam enclava Tigrashen. Pe hartie a azerilor, ca si Nogorno de altfel, dar in realitate de ani de zile nu mai prinzi picior de azer pe acolo. In fata noastra se deschide Valea Ararat si am un soc la vedere muntelui unde se presupune a ca ar fi naufragiat Noe cu a sa Arca. Opresc si ma uit nauc la acest colos ce se inalta singuratic din mijlocul campiei. Norii se sparg furios de crestele lui inzapezite, in timp ce eu ma topesc pe asfaltul incins. Abia acum inteleg de ce e prezent peste tot in cultura si simbolurile armene. Te doare retina de atata frumusete. Multa frustrare trebuie sa fie in sufletul unui armean, care isi vede simbolul in curtea dusmanului de moarte. Ca de atatea ori in istorie, liniile trase pe o bucata de hartie de mai marii lumii, au despartit oameni de simboluri, fara a tine cont de nici un argument.

]

Pe o caldura tot mai crunta ajungem la manastirea Khor Virap. Minunat orientata catre Muntele Sfant, lacasul de cult are o importanta colosala pentru istoria armeana. Legenda zice a aici a fost aruncat intr-un put adanc Grigore Iluminatorul (Grigor Lushavorich) de catre regele Tiridate al III – lea. Dupa ce regele a cazut intr-o boala fara leac (cica ar fi avut cap de porc, sic ! Adrian Nastase, uite nu esti singurul), Grigore a fost pescuit afara si l-a vindecat cu o doza dubla de aspirina. Regele s-a convertit la crestinism, urmat de intreg poporul armean, devenind astfel prima tara crestina din lume. Evident, Grigore va deveni primul Catholicos (un fel de Papa) al bisericii armenesti.

 

Treaba asta cu primii e o chestiune ce ii obsedeaza intr-o oarecare masura pe armeni: sunt primii crestini, primii producatori de vin (pazea...georgienilor), primii care au descoperit reteta cafelei turcesti, pardon orientale, primii producatori de cognac, primii mancatori de baclava s.a.m.d. Esential e sa nu pui la indoiala niciodata aceste lucruri, deorece, evident si ego-ul armenilor e “number one in the world”.

Dupa ce broboadele de sudoare, care curg in rauri pe sira spinarii imi dizolva si ultima farama de pietate, parasesc Khor Virap cu gandul doar la Ararat. Nu la ala mic, nici la al mare, ci la ala imbuteliat. Planul e sa slobod pe esofag vreo doua imediat dupa ce om gasi cazare in Erevan. Dar mai intai trebe sa-i dam lui Thor sa bea ceva, ca tare se mai chinuie saracul pe caldurile astea. Usor de facut daca am mai avea dram cash, dar cum n-avem, misiunea “cardul” la micro-benzinariile din tara asta e o adevarata aventura.

Gasitul unui hostel intr-un oras in care locuieste aproape jumatate din populatia Armeniei, nu e treaba tocmai usoara, dar pentru prima oara de cand ne cunoastem, lui Osman i se face mila de gatlejul meu si ne duce pe strada ce i-o indic de pe un biletel mototolit. E bine, am gasit cazare! Bravo ma imbecilule, vezi ca poti. Drept rasplata, a doua bere am sa o beau in cinstea ta !

Erevanul asta, cetate mai veche cu 27 de ani decat Roma, e o ciudatenie. Pare o enclava a prosperitatii in mijlocul penuriei ce domneste in restul tarii. Nu curg monumentele sau muzeele spectaculoase ca in alte capitale, dar orasul ascunde un alt tip de comoara: oamenii. Sunt calzi, veseli si extrem de ospitalieri. Chiar daca la vreo 3 saptamani dupa plecarea noastra, generatia “Electric Yerevan” a puscat o batuta cu fortele guvernamentale, lumea pare extrem de relaxata. Fara indoiala, e cel mai european oras ce l-am vazut de cand am traversat Bosforul. Cum am ramas destul de multa vreme intepeniti la o braserie, tot ce mai apucam azi sa facem, e sa ne cocotam pe Cascade, imensele scari construite de comunisti in anii 80. Privelistea Araratului, facut de Lenin cadou turcilor, ma copleseste si ma tulbura in acelasi timp. E cel mai frumos munte pe care l-am vazut vreodata, si am vazut ceva munti la viata mea. E Muntele Singuratic din poveste, dupa care se varsa lacrimile armenilor de un secol. Il fixam cu privirea pana ce intunericul il invaluie complet si nu se mai vad decat luminitele satelor turcesti suspendate intre cer si pamant. Adio Araratule drag cu Arca ta cu tot. Zilele urmatoare aparatul de camuflaj turcesc a functionat ireprosabil si nu i-am mai putut vedea crestele inzapezite.

Ziua 11. E 1 lunie, ziua copilului, si ca niste copii ne bucuram de punctul terminus al excursiei noastre. Dupa un mic dejunul albanez servit la hostel, iesim la tocat orasul. De pe Tigran Avenue unde locuim, poti sa cuprinzi intr-o zi cateva reperele de baza ale orasului. Incepem cu nou construita catedrala a lui Grigore Iluminatorul. Are o arhitectura aparte, pe care nu am mai intalnit-o pana acum. E un amestec intre ortodoxie, catolicism, putin neo-protestantism si o buna doza de traditionalism, desprins din asezamintele monastice medievale. Paza bisericii este asigurata de eroul national al armenilor, generalul Andranik, calare pe un cal cu reactie.

Ii dam apoi pe ulita in jos, pana la comunistoida Republic Square unde secera si ciocanul inca e la loc de cinste. Mai trecem pe la moscheea construita de noii “best friends”, iranienii, Bazarul acoperit (un fel de mall ce nu mai are nimic din farmecul oborului de altadata) si mai zabovim o vreme in Piata Operei ca sa se faca ora pranzului. Urmeaza sa luam masa impreuna cu Cezar, Consulul Romaniei in Armenia.

Cezar e un tip pe cinste. Istet, cult, spiritual si plin de sfaturi utile pentru doi calatori care in mod evident, nu sunt familiarizati cu toate obiceiurile locale. Asa gandesc eu ca ar trebui sa fie toti diplomatii nostrii trimisi peste hotare. Ne despartim cu speranta ca ne vom mai intalni in perioada mandatului sau in Armenia si plecam sa ii intind lantul lui Thor. De vreo doua zile pare-mi-se ca tot geme, degeaba ii dau cu alifie.

Dupa-amiaza, avem o tentativa de a urca la Maica Armenie, sora roscata a Maicii Georgia. Reusim doar inca o tura de Cascade cu ale sale Galerii de Arta Cafesjian, dupa care ne impotmolim, intr-unul din numeroasele pub-uri din centru. Se anunta vremuri relaxante la Radio Erevan. Finalmente, suntem mai domoli si noi.

Editat Ianuarie 24, 2016 de redippy

[R4DIKL]

FABULOS !!!

[Kristian K]

Fain leul ala facut din anvelope...

Oare Poilitia mai gaseste piese la mobrele alea?

[redippy]

Fain leul ala facut din anvelope...

Oare Poilitia mai gaseste piese la mobrele alea?

Habar n-am de unde isi fac rost de piese, dar toate Hondele aratau ca scoase din cutie. Ciudat e ca primul militian la care i-am tras in chip mobra, m-a pus sa sterg poza in fata lui. La urmatoarele ce le-am vazut, am pozat pe ascuns cu zoom. Bizara si cam fara logica treaba....

[Danut Ionda]

n-au nevoie de piese,Honda nu se strica niciodata! ) super tura! bafta si hai cu continuarea povestii,mai lasa munca!

[Kristian K]

... Ciudat e ca primul militian la care i-am tras in chip mobra, m-a pus sa sterg poza in fata lui. La urmatoarele ce le-am vazut, am pozat pe ascuns cu zoom. Bizara si cam fara logica treaba....

Probabil ca-i sarcina de serviciu.

 

n-au nevoie de piese,Honda nu se strica niciodata!...hai cu continuarea povestii...!

Asta sa i-o spui la altul.Penultima piesa ce am comandat-o a fost pentru Honda AX-1!Ultima pentru Suzuki Djebel!

Dar mai bine hai Andrei cu urmarea...

Editat Ianuarie 26, 2016 de CRISTIAN 1

[redippy]

Ziua 12. Deschid ochii si afara e inca intuneric. Asta e de bine. Acum 35 de ani, aceasta capatana oachesa, virusata de pasiunea drumetiei, iesea pentru prima oara la lumina. Iar ce aniversare mai frumoasa poti avea decat sa calatoresti pe un motor, sute de mile alaturi de omul care-ti este cel mai drag?! Ei bine, asta o sa fac eu azi ! Se anunta o zi mai lunga ca un Boeing 747, asa ca orice clipa poate fi pretioasa. O cafea fierbinte ce inneca 3 biscuiti si il trezim pe Thor. Morocanos, Thor la randul lui mai trezeste jumatate de bloc. “Diabolic” ii mai suna Mivv-ul.

Intentionam sa trecem de partea cealalta a raului Arax, in Turcia. Teoretic e la o aruncatura de bat, practic la sute de kilometrii. Turcii nu-s cei mai agreabili megiesi din lume. Dupa ce le-au confiscat simbolul national - Muntele Ararat, le-au ocupat fosta capitala medievala – Ani, au exterminat peste 1,5 milioane in timpul genocidului din 1915, mai si trantesc granita in celebrul nas al bietilor armenilor. Cu asa vecini concilianti in jur, nu-i nici o surpriza ca puternicul petitor de la Moscova are in continuare mare trecere la Radio Erevan.

De cand am pornit in aceasta calatorie, in nici o zi nu ne-am propus sa vizitam mai mult de un obiectiv pe traseu. Azi tintim 3. La sugestia lui Cezar, incepem cu Vaticanul armenilor - Catedrala Etchmiadzin din Vagharshapat. (Da, da, stiu! Nici eu nu pot sa pronunt. Am dat paste de pe Wiki ) E la 30 km de un Erevan pustiu. Ce frumos se scalda in bataia primelor raze ale diminetii mandria Armeniei, Yerevan Brandy Company. Multe legende s-au tesut in jurul acestei distilerii, dar cea mai notabila ramane intalnirea dintre tanarul cognac Dvin si batranul Winston Churchill la Conferinta de la Yalta din ’45. A fost dragoste de la prima gura, iar Stalin a alimentat focul pasiunii cu cateva sute de sticle pe an. Am luat si noi 3 sticle de nectar armenesc, numa’ bune sa ne ude grumazul cand om ajunge acasa.

Pana la Vagharshapat se merge pe un soi de autostrada, lucru oarecum strain ochilor mei de cand am intrat in tara. Fondata in 301 e.n. in locul ales de insusi Iisus cu o strasnica lovitura de ciocan de aur !?!, Etchmiadzin e considerata a fi cea mai veche catedrala din lume. Ne invartim fara un tel precis in curtea uriasului domeniu al bisericii apostolice armene, dar iarasi desaga cu smerenie ne e goala si gandurile zboara perpetuu la cel de-al doilela obiectiv al nostru – Lacul Kari.

Cotim dreapta din Agarak, urmand drumul ingust prin satul Byurakan, pe langa Observatorul astronomic omonim, unul din cele mai importante centre de survolare a cerului din fosta URSS. Odata ce iesim dintre case, drumul devine tot mai ingust si incepe sa isi piarda din decenta. Peisajul in jur e auster, lipsit de vegetatie, dar compenseaza cu splendida panorama a Vaii Ararat. Incep sa apara si primele petece de zapada la baza carora sunt asezate iurtele pastorilor yaziditi, o semintie pe cale de extinctie cu o religie bizara, un amestec intre islam si zoroastrism.

Ultimii kilometri pana la lacul Kari ii facem prin zapada, pe un frig patrunzator.

Aflat la mai bine de 3200 m altitudine, lacul Kari este unul din punctele de pornire in ascensiunea celui mai inalt varf muntos al Armeniei, Aragats (4090 m). Initial luasem in calcul si o ascensiune pe acest vulcan stins, dar greutatea echipamentului si timpul limitat ne-a facut sa amanam acest proiect. Suntem doar noi 3 pe marginea unui lac inghetat bocna in a doua zi a lunii iunie. Vantul rece si perspectiva zilei istovitoare ne fac sa nu zabovim atat de mult cat ne-am fi dorit.

 

Descindem catre soseaua ce leaga Erevanul de Gyumri, avand in fata conturul Muntelui Sfant din cantecul celor de la System of a Down. Avea sa fie ultima data cand vedeam in aceasta calatorie enigmatica lui silueta, ascunsa printre perdele de ceata. Ganduri pline de repros imi picura in minte si imi genereaza o lehamite de a intra azi in Turcia. Ii comunic asta si Ancai. Decizia e luata. Azi nu vom sarbatori cu Efes, ci cu Naktaktari! Pazea Batumi! Venim!

Drumul spre Gyumri, al doilea oras ca marime al tarii e nesperat de placut. Face o lunga bucla in jurul vulcanului Aragats, pentru a urca mai apoi la peste 2000 m altitudine, pe un podis cu o puzderie flori.

Traficul e departe de a fi nebunia ce ar trebui sa lege cele mai importante doua orase ale tarii. Gyumri, acest orasel cu nume simpatic, nu lasa urme foarte adanci pe cortexul meu. Distrus in proportie covarsitoare de un cutremur in 1988, a fost reconstruit mare partea in gingasul stil sovietic. Trecem de statuia d-lui Charles Aznavour (evident ca si asta e armean!) ce troneaza la intrarea in oras si oprim intr-o benzinarie pentru a ne lasa si fara ultimul gram de dram, inainte de a ajunge la punctul de frontiera de la Barva. „Hajoghutyun”draga Armenie si pe curand, ca tare mult mi-ai mai placut!

 

Daca am gasit raspunsurile cautate despre armeni? Nici vorba ! Dar am gasit o tara neasteptat de frumoasa si oameni de o ospitalitate cum n-am mai intalnit. Ca in mai toate tarile ex-sovietice, sunt multe lucruri ce trebuie solutionate cu ajutorul unui mediul politic sanatos, dar potentialul tarii e notabil. Merita vizitata Armenia? Indubitabil !

 

Vama e in plina modernizare si poate din aceasta cauza cam bate vantul pe acolo. Suntem singurul vehicul care il scoate din amorteala pe vamesul gruzin, exaltat sa isi antreneze engleza ruginita. Ne avertizeaza ca din Akhaltsikhe avem doua posibilitati spre Batumi: una prin Borjomi, lunga de vreo 300 si ceva de km, cealalta prin Pasul Goredzi mai scurta cu vreo 150. Buba e ca varianta B are vreo 30 de kilometri off-road, “but for your bike, I think will be no problem”.

„Gamarjoba” din nou Georgie scumpa, ca si tu esti simpatica foc!

Calitatea indoielnica a soselei prin infloratul podis gruzin, nu diferea foarte mult de cel armenesc, dar macar la asta se lucreaza asiduu. Oricum, georgienii nu par tare afectati de drumul plin de gropi si macadam, sofand in acelasi ritm indracit. Nici eu, impreuna cu tovarasul meu polonez pe care l-am recoltat de pe drum, nu ne lasam mai prejos. Thor si DR-ul de 3 jumate, proaspat tabacit de zapuseala Iranului, fac un cuplu adecvat pe macadam, dar ajunsi pe asfaltul impecabil ce serpuieste de-a lungului raului Paravani, incep sa imi cam slobod mana in gaz, pierzandu-mi companionul.

Batumi e inca la aproape 300 de km si deja e dupa-amiaza. Eliminam pauzele ca sa eficientizam ritmul, dar zidurile impozantei fortareate Khertvisi nu pot fi trecute usor cu vederea. Fondata in urma cu mai bine de doua milenii, fortareata a fost distrusa intaia oara de trupele marelui Alexandru Macedon, iar mai apoi de mongoli si turci, dar a renascut mereu din propria-i uitare ca sa isi spuna povestea.

De aici parasim raul Paravani si urcam in amonte pe raul Kura, sau Mtkvari, pana la spectaculosul oras sapat in stanca – Vardzia. Construit in sec XII, in timpul reginei Tamara, acest fagure cu mii de locuinte, pasaje inguste si manastiri subterane, era resedinta pentru 50 de mii de suflete. Conceputa ca o fortareata impenetrabila, si-a atins scopul timp de un secol, tinand la distanta invadatorii mongoli, dar ce nu a reusit omul, a reusit natura printr-un cutremur devastator in 1283. Orasul nu si-a mai revenit niciodata, intrand intr-ul declin accelerat pana in secolul XVI, cand a fost complet abandonat. Dupa mai bine de patru secole de pustietate, activitatea monahala a orasului s-a reluat, iar azi slujesc in manastirea din stanca 5 calugari.

Pornim pe drumul garla de vaci, cu milioane de calcule in gand. E trecut de 5 p.m. si mai avem peste 200 de km pana in Batumi. Se intuneca in maxim 3 ore, asa ca pompez tot mai navalnic la mansonul din dreapta.

In Akhalstikhe (numele asta imi provoaca o fractura de limba doar cand il aud) ajungem in fata dilemei, Batumi in fata, Batumi in dreapta. Osman iarasi ne e util ca un cui in talpa, asa ca intrebam o batranica, strategic pozitionata in mijlocul intersectiei.

• Batumi tot in fata, maica?.

• O fi, dar sugereaz varianta prin Borjomi, ca de mai mergi in fata mai ficior, drumul e “khhhhhhhhhh”

• Cum zici ca e?

• Khhhhhhhhhhhhhhh !!!

Aha, deci incepe off-roadul. Lasa matusa ca mi-a zis mie vamesul ca sunt doar 30 km de drum “Khhhhhhhhhhhh” si pt Thor sunt “no problem”. In plus in doua ceasuri pana se da stingerea. Unde Necuratu' sa merg vreo 200 de km pe intuneric cu soferi bezmetici ca la matale.

Undeva dupa Adigeni, asfaltul incepe sa se inmoaie. Se transforma incet intr-un macadam distractiv in primi kilometri, dar pe masura ce inaintam, ranjetul imi dispare de pe moaca. Drumul devine un forestier de joasa speta, plin cu pietroaie si portiuni generoase de pamant. Cum suntem incarcati pana la refuz, incep sa-i car cu nemiluita bolovani in pantece lui Thor. Netrebnicul riposteaza cu suturi in rect. Incerc sa ii explic de ce ne grabim si ca razbunarea e arma prostului, dar nataraul se face ca nu pricepe si isi salta dosul mai tantos ca o capra de munte, transformandu-mi vintrele un lift intre sa si stomac. Ce magar!

Apar si primele rauri de munte ce traverseaza soseaua. La inceput sunt doar cateva firicele de apa, dar iata ca la un moment dat apare si 'al mare. Sunt obosit si nu mai judec prea limpede. In loc sa intru fara pasager si ca meseriasii, cu gazul deschis, il abordez moale ca o balega si ne varsam in mijlocul apei. Constat cu neplacuta uimire, ca cizmele Gore-tex nu sunt impermeabile daca apa pana la genunchi. Strasnic! Unul din fetisurile mele bizare e sa actionez cutia cu un acvariu in piciorul stang.

Ne taram cumva pana pe Pasul Goderdzi (2020m) unde intalnim prima masina pe traseu. In pun speranta ca partea grea a trecut. Oare? Numar kilometri asteptand sa treaca cei 30 promisi. Se fac 30, apoi 35, chiar 40, iar drumul e la fel de prost, ocazional chiar mai inspaimantator din cauza alunecarilor de teren. Deja ne facem calcule ca o sa dormim cu ursul, pentru ca noaptea nu-i pont sa conduci pe cararea asta. In pustietatea muntelui, dam peste un ins cu o mutra de vietas, si il intrebam cat mai avem pana la asfalt. Doi? ....cum nu doi? Douazeci!?! Fi-ti-ar al dracu’ degetele alea strambe cu care imi arati pedeapsa.

Tot ce ne-ar mai lipsi acum ar fi o ploaie. Touché ! Nu ne mai lipseste nici asta! Noroc ca s-a intunecat si nu ne mai vede nimeni ce dizgratios aratam asa uzi si plini de noroi. Oprim ca sa imi imbrac tacticos elegantul costumas de ploaie “deux pieces”. Nu ca mi-ar mai folosi sa ma protejeze de apa, dar fac pe mine de frig.

Din mila guvernului georgian, o firma turceasca se preface ca reabiliteaza drumul pe o portiune de vreo 5 km la iesire din Khulo. E vis! Asfaltul inca nu se intrezareste, ploua mocaneste, e o bezna de sa o tai cu secera si stam la semafoare temporare in mijlocul Tinutului de Nicaieri. Dupa nici 60 de kilometri, subit, creierul inceteaza sa imi mai joace in cutia craniana. Dintii de pe mandibula capituleaza in a-i mai ataca pe cei de pe maxilar, iar Thor isi inceteaza dansul capresc. Opresc. Il ating. Esteeee! E chiar sub talpile noastre, negru si tare, numa’ bun ce calcat inca vreo 70 de kilometri pana in Batumi. Din pamant rasare un TIR de Turcia ce ma depaseste. N-am idee ce Nosferatu cauta in pustietate asta, dar pentru mine e un inger calauzitor. Imi deschide calea zeci de kilometri pana ma scoate la lumina in Batumi. Tesekkur ederim, conasule, si grija mare ca se baga boul ala cu marshutka in tine.

E trecut de 11 naptea si o scoatem pe Tanti Natasha din vizuina ei, sa ne mai gazduiasca odata. E bucuroasa sa ne vada teferi. Dupa 18 ore de munca, rasplata e atat de aproape. Am infrant! Nu stiu prin ce chinuri trec participantii ca sa termine un Dakar, dar azi ma simt ca si cum as fi dus la bun sfarsit o etapa

Slava Cerului, care acum toarna cu galeata, Batumi e un oras viu. La miezul noptii descindem intr-o bodega unde infulecam doua friptane si le stingem vartos cu o sama beri. La multi ani, mie !

Editat Ianuarie 29, 2016 de redippy

[TETEA.]

Strasnic! Iar e w-end Mai vrem!

[dans]

Drumul ales de noi pentru a intra in Turcia (era parca in 14.05.2015):

[shrek1974]

Esti haios din cale-afara... Am citit o groaza de topicuri, carti...despre aventuri si aventurieri pe 2 sau mai multe roti. Nik nu se compara cu tocmai ce-am citit. Ar trebui sa le aduni intr-o carte, zau! Mai bine de 2 ore am stat de-am sorbit...de mi-am lasat femeia sa faca plimbarea de duminica singurica, ca tocmai ce-ti gasii povestirile. Ai talent! Asa ca, da-i sa sune!

[redippy]

Ziua 13. Daca in urma cu o saptamana ma trezeam cu o bere, acum ma trezesc cu o durere de rect. Merci fain Thor! M-ai facut sa resimt pana in capilare brutalitatea zilei de ieri. Oboseala ne face sa ratam si ora potrivita pentru a evita traficul matinal, asa ca un pilot georgian tine neaparat sa amintesc despre relatia incestuoasa dintre el si mama dansului, dupa ce m-a depasit prin dreapta si imi franeaza in fata. Azi insa, decid sa nu pun la suflet . Sunt mai lejer ca Steven Segal cand bate la metru cub. Intram intr-o benzinarie sa ne anihilam penuria de lari ce ne-a mai ramas, indemnandu-l pe destoinicul manevrator al pistolului sa il hraneasca pe Thor pana vomita. Omul nu pricepe si imi face plinul. Intervin navalnic si nu ma opresc pana nu vad balta pe jos. Pistolarul se uita chioras ba la Thor, ba la mine, ba la balta, si nu pare a intelege nimic. Desi n-am frant inima profesoarei de logica, explicatia mea simplista il lamureste deplin: 1 litru gaz turcesc = 2 litri gaz georgian. Asa se alimentaza corect inainte de a intra in tara lui baskanului Erdogan!

La granita, cretulina vamesa gruzina a facut o pasiune pentru mine. Altfel nu-mi explic de ce se chioraste 10 minute la poza din pasaportul meu, dupa care cu o figura necajita isi intreba toti colegii dracu’ stie ce. Oare nu ii vine sa creada ca am trecut intr-o singura zi peste muntele ala plin de capcane? Pai la trecut muntii, eu sunt Hannibal! Fara explicatii lamuritoare, actele ne sunt returnate si suntem invitati sa revenim. Preferabil pe tura ei . Nakhvamdis Sakartvelo si pe curand!

Turcii in schimb nu ma simpatizeaza deloc si ma vor plecat cat mai repede. Nu se ostenesc nici macar sa imi verifice incarcatura si patrund nestingherit cu cele 3 sticle de pileala pe teritoriul ostil licorilor bahice. Intentionam sa ajungem in doua zile pe malul Marii Marmara pentru a sta o zi la plaja. Sunt vreo 1400 de km, asa ca azi tragem de noi cat de mult om putea. Merge greu pe drumul monoton si sunt pe cale sa imi scap pleopele de cateva ori, pana ce il zaresc. E in mijlocul drumului, mare, fluorescent si rau intentionat. El ridica bratul, eu incep sa am palpitatii. E mai tare ca un Red Bull curcanul asta. Nici nu trebuie sa imi spuna cum sta treaba. E clar ca aveam peste 82 de km la ora. 82km/h, auzi tu la ei...

• Rumunia?

• Yeep. Ce perspicace esti domnule sticlete. Alea ce le ai in mana, sunt cumva actele mele?

• You can go!

Hoooo, stai, cum asa? Amenda, nimic? ........Aaaaa, Hagi....... Galatasaray sampion. Inteleg! Sa-ti dea Allah sanatate si jur pe toate cele 118 zale din lantul lui Thor sa fiu mai precaut.

Evident, nu intentionez sa reduc viteza, ci sa imi gasesc antemergatorul potrivit. Iar calauzele mele nu intarzie sa apara. Sunt iarasi remorcat de autocare si nu fac altceva decat sa contabilizez kilometri si orasele de care trec : Rize, Trabzon, Giresunt, Ordu, Unye... Iar mi se inchid ochii. Visez? Scandurile acea de unde dracu' au aparut in mijlocul drumului?

Oprim la un Et Mangal, ademeniti de fumul gros ce il raspandeste o lopata rumegus aruncata pe un gratar fals la marginea drumului. Ciudat marketing mai au otomanii astia. Ciosvartele de oaie ne revitalizeaza intr-o mica masura si incercam sa o luam de la capat, dar suntem aproape de capatul puterilor.

Trecem de Samsun cautand un loc unde sa putem ridica tabara, dar cel perfect nu apare. Si mergem, tot mergem, pana cand nu mai vedem soarele. Hoooo, frana. 800 de kilometri sunt suficienti pt o zi de recuperare. Ne retragem intre boscheti la jumate de kilometru fata de soseaua principala. Nici prea camuflati, dar nici vizibili. E seara de glorie a conservei de fasole, plimbata prin tot Caucazul, si a ceaiului aditivat cu tarie.

Ziua 14. Racoarea podisului anatolian ne trezeste mai devreme decat ne-am dori. Mai e destul pana la Marea Marmara si nu stim exact in ce locatie vom slobozi ancora, asa ca e util sa avem cat mai multa lumina la dispozitie. Blestem cu spume pentru a nu stiu cata oara stransul cortului si facutul bagajelor, iar apoi plecam tremurand de frig. Opririle scurte din benzinarii pentru traditionalul cay sunt relaxante. Un pistolar de la o statie, ne povesteste despre peripetiile lui in Romania anilor '90. A stat vreo doi ani in Bucuresti unde s-a iubit intens cu o doamna. Suspina trist dupa dansa. ”Ah, Nely mea. Mult iubit eu la Nely”. Cat pot, incerc sa il consolez. Stai linistit nea Mehmet, nu te mai necaji. De cand te-a parasit usuratica de Nely, o duce a dracu' de rau. Umbla tot in blugii aia trapez ce i-ai cumparat matale din Bazar, s-a facut cat o foca de la rahat si baclavale, iar molarii de pe drapta si i-a lasat in guma Turbo ce ai uitat-o pe comoda. Vezi, n-ai pierdut nimic . Hai, mai pune cate un cay.

Nici nu pornim bine, ca otomanii ne atrag intr-o ambuscada ca la Podul Inalt. Suntem directionati intr-un fel de canal, unde pe metereze e plin de soldati inarmati pana in dinti. Simt broboade de sudoare cum imi coboara intre glutei. Nu ca m-as simti in neregula, dar n-am mai despachetat de vreo cativa ani incoace cu 4 mitraliere indreptate spre mine. Incep sa scot toalele din cutii cu o viteza de imi innod mainile. Nu pe noi ne vor, asa ca suntem invitati sa o stergem. Gule-gule si voua, poponarilor!

Traversarea Istanbulului e un cosmar. Mai mult stam decat mergem, pe o canicula imputita, ce ma face sa regret frigul de azi dimineata. Mistocarul de Thor, ca sa ma tachineze si el cat mai poate, isi sufla caldura fara jena pe picioarele mele, de fiecare data cand apare pe ceas cifra 103. Are el ce are nu numarul asta. Cand se merge in schimb, iara nu-i bine deloc. E ca in Wacky Races, toti vor sa ajunga primii la destinatie, indiferent de mijloace.

Dupa doua ceasuri chinul ia sfarsit si ne avantam pe litoralul Marii Marmara in directia Tekirdag. La vreo 80 de km fata de Istanbul gasim locul care ne face cu ochiul. E Marmara Ereglisi, un sat pescaresc ce a incercat din rasputeri sa devina fermecator pentru turisti. Nu i-a iesit in totalitate, dar nici de lepadat nu e.

Ziua 15. Ne tragem tacticosi costumele de baie cu gandul evident de a ne zvarli in Marmara. Gandul e bun, dar aplicabilitatea lui e imposibila din multiple motive: am fi singurii din sat ce am face-o, plaja e ca fanul, apa asijderea si lipseste Life Buoi-ul, fara acordul caruia n-ai dreptul sa te balacesti printre algele cat papusoiul.

.

 

Resemnat, ma aliez cu doua Efesuri si incep cosmetizarea lantului. Pocnetul din zona pinionului de atac, pe care l-am auzit prima oara in Armenia s-a intetit si am dubii tot mai serioase ca e lantul. Ma ajuta si gazda noastra, nenea Yousuf, mai cu o vorba buna, mai cu nitel ulei de motor, cu o carpa, cu ce poate si el. A stat si asta o vreme la Galati, da’ s-a prins limba romana de el ca scaiul de cauciuc. In schimb la turca e maserias rau. Imi turuie doua ceasuri toata viata lui fara sa inteleg o iota. Eu il aprob si cat timp fac asta, e clar ca relatia noastra merge ca unsa.

Lantul in schimb chiar daca e uns si intins nu revine la sentimente mai bune. Pocnetul e tot acolo, iar asta e o veste cat se poate de nasoala inainte de lungul drum de maine. In mintea mea se sedimenteaza doua variante, ceva rulment la pinionul de atac sau e necaz la cutia de viteze. Nu mai am ce sa iti fac Thor draga. Incearca sa strangi din dinti pana acasa.

Seara, iesim sa infulecam o ultima cina, cu admirabila doamna oaie cap de lista. Ceea ce era odata oroarea copilariei mele, a devenit febletea maturitatii. La intoarcere nimerim in mijlocul unui ospat traditional turcesc. E ca la noi, cu cateva mici diferente. Se tine in strada in fata portii miresei, unde se danseaza indracit pe ritmurile orientale cantate de Hassan Salam si Abdul Minune. Babele satului sparg seminte cu ura si ulcelele cu apa plata curg in valuri. Barbatii, ascunsi de privire dojenitoare a lui Allah, isi vara capul adanc prin portbagaje, de unde dozele de Efes sasaie sistematic aidoma unui sarpe cu clopotei. Sa le fie de bine!

Dupa un ceas atmosfera se incinge bine de tot, asa ca e vremea sa o stergem la somn. Maine intentionam sa prindem rasaritul pe motor. Urmeaza o noua zi de rally-raid calare pe prietenul nostru bolnavicios.

 

Ziua 16. Dupa ce trezeste jumatate din cocosii satului, Thor, aidoma unei aratari monstruoase, se apuca de spintecat bezna cu cei trei ochi ai sai, pe o vreme de toata jena. Ce spurcat e sa intampini lumina diminetii in costum de ploaie. Nu sunt un inamic al vremii proaste, dar azi parca as evita-o. Sunt peste 1000 de km pana acasa si doar in conditii ideale de vreme, control vamal si trafic pot fi parcursi intr-o zi. Dupa ce se ridica ultima bariera a HGS – ului de pe autostrada, opresc la o benzinatie pentru a-mi investi intelept ce la 5 lire ce ne-au mai ramas. Cu grandomania unui boier de secol XIX, comand un litru si-o cinzeaca de combustibil, spre dezamagirea pistolarului, care spera ca vulpea la scrotul taurului sa faca un plin. Nu-i cazul bey. Mai bine o imping pana in Bulgistan decat sa iti mai platesc kila de zama cu aproape 2 euro.

In vama, suntem doar noi pe sensul de iesire in Turcia. Il extrag din lumea viselor pe paznicul de hotar, ce imi tranteste bosumflat prima stampila pe pasaport. Trecem rapid de a doua parafa si totul pare rezolvat pentru a treia, cand fata mitarnicului tuciuriu se lumineaza brusc. “Problem, random control”. Sa mori tu....

Incepem dansul. Bucata cu bucata descompunem puzzle-ul aranjat cu atata meticulozitate in cutii. Turcul vede, aproba, zambeste, dar tot nu-i intram in gratii. “Now X-Ray control !”

Intru in tunelul de scanare dinspre Turcia si ma izbesc de o turma de tiruri ce tare ar vrea sa intre pe taram otoman. Primul, un polonez posac, sare din cabina cum ma vede, gata - gata sa ma linseze ca pe un salam sasesc. Hoooo omule, mai calm oleaca, ca nu inteleg poloneza. Engleski? Pai daca tu nu engleski, cum as putea eu polski. Esti tahui, omule bun? Incerc sa ii mimez cum sta treaba, ca n-am cum sa intru in Bulgaria si apoi sa ma intorc in tunelul ala imputit, dar n-ai cu cine. O tine pe a lui, urland dupa mine mai abitir ca ala de avea un caine lipit de cizme dupa Cristi. Turcii contribuie din plin la detensionarea situatie, hlizindu-se zgomotos in timp ce isi sorb ceaiul. Sunt in pauza si nici cu ranga nu-i urnesti la treaba. Ba ma si impulaie unul cand imi vede mutra brazdata de nemultumire. Ce ai ba suletule, nu aveti pauze in Romania? Nu va odihniti defel, sunteti harnici foc, ai? Fir-ati ai dracu'!, apoi pleaca terfelindu-ma si asta. Faina dimineata avem Thor prietene. Hai sa le aratam odata matele si sa ne caram de aici. La final, vine ploaia de intrebari despre ce, cum, de ce, cat, s.a.m.d ...Armenia. Abia acum realizez ce mi-a adus pe cap "random controlul": - viza tarii vecine si deloc prietene. Ce mi-ati tras-o, fatalai mancatori de ....ayran. Dupa un ceas jumate suntem iar pe drum, blestemand de data asta eu, tot ce-am lasat in urma.

Sunetul de la pinionul de atac a devenit tot mai ingrijorator. S-a intetit de cand am traversat muntii din Bulgaria si astept resemnat clipa cand Thor o sa ne trasforme din motociclisti in autostopisti. Suntem ca un orologiu ce ticaie constant la fiecare rotire a lantului, si sunetul se propaga transformat in ganduri sumbre direct in creier. Am asa o hamite la ideea de a apela serviciul de asistenta rutiera, cu toata tevatura ce il insoteste.Totusi, kilometri trec, timpul dispare, iar pe la amiaza le multumesc vamesilor din Giurgiu, ca ne primesc in tara fara sa fim nevoiti sa ne insiram din nou chilotii pe mese. Imi reduc viteza de croaziera si ma limitez la depasiri obigatorii. Ne taram greoi prin Valea Oltului, iar cand umbre ale noptii coboara peste Cluj, deschidem in spatele blocului o bere de scarita. Ai reusit draga Thor, bravo tie!

A doua zi ne burdusim de vesti bune. Recuparam odraslele, constatam ca legendele despre nectarul armeneasc sunt cat se poate de veridice si problema zgomotoasa a lui Thor, era o banala za blocata. No, zi tu! Apoi, geaba ai urechile mari ca ale unui elefant african, daca nu stii ce trebe sa auzi ele.

 

[TETEA.]

Jos casca, domnule! Sa va fie de bine, si multumim!

[Danut Ionda]

Frumos,Frumos! ai avut lant d-ala dintr-o bucata,sau s-a blocat acea ZA care face legatura la schimbul de lant???? sa stie lumea de mai are probleme sa verifice minutios " treaba" ....

[frankone]

In poza 3-a din ultimul set (DSC04898.JPG) s-a bagat in cadru si un cazan de dacie

 

Felicitari pentru tura!

[redippy]

Spielberg asta micu' al meu, a incropit un videoclip cu cateva din locurile pe unde am umblat. Cum piesa e scurta si drumul a fost lung, io zic sa va puneti casca in cap, ca o sa va cam lacrimeze ochii de la viteza.