Sari la conținut

25.000 km, 59 zile, 11 tari pana in Mongolia si inapoi


Postări Recomandate

Salutare,

 

uite ca mi-am facut si eu curaj sa incep sa scriu pe forumuri dupa zeci, sute de mii de km prin lume in multe excursii...si o sa incep cu ultima , facuta asta toamna.

 

Dupa multe ture de aventura in Europa: Nordkapp, turul UK , tura in Alpi, Balcanii de 3 ori pe diferite rute, Crimeea, Muntii Tatra Tatras si Cernobil,Canada – The Rockies, partea vestica a USA si Alaska a venit timpul sa iau taurul de coarne si sa ma indrept spre adevarata aventura - departata Mongolie.

Ma gandeam de mult timp la tura asta si am zis ca asta e anul in care o voi face. Am stabilit plecarea pe 27-28 septembrie si cu 2 luni inainte pot zice ca nebunia a inceput: motocicleta, echipamente , documentarea traseului si vizele. Ca si cetatean roman, din traseul meu de 12 tari aveam nevoie de viza pentru 8 tari, fiecare viza avand un timp de asteptare intre 5 si 10 zile lucratoare....deci eram cu timpul la limita pana la data plecarii.

Pregatirile motocicletei au durat destul de putin deoarece este pregatita tot timpul pentru ture mari (niciodata nu stiu cum ma apuca nebunia in putinul timp liber) dar trebuiau schimbate toate consumabilele. Am schimbat toti rulmentii de la roti si pinion spate, schimbat kitul de lant si pinioane, filtru ulei + ulei, filtru aer si bujii, placute de frana noi. Trebuie sa mai mentionez ca, cu 1 luna inainte de plecare am avut si un accident cu motocicleta (o masina nu mi-a acordat prioritate) si am avut pagube: 2 degete rupte la mana dreapta, aripa fata, far, parbriz, discul de frana fata, crash bar indoit, oglinda, o cutie laterala si top case....unele dintre ele fiind reparate iar altele reparate.

post-15646-0-04845700-1452713796_thumb.jpg

 

 

The visas preparing: pentru ca au aparut complicatii la accesarea vizelor, data plecarii a fost amanata...si avand in vedere ca septembrie este o luna tarzie pentru a pleca in Mongolia si a face si Pamirul cu motocicleta, foarte multa lume imi zicea sa nu ma duc pentru ca ma va prinde zapada in munti...ma intrebam daca excursia mea mai este reala. Pana in data de 5 octombrie obtinusem 4 vize : Rusia (30 days, 2 intrari cu data de intrare pe 7 octombrie ), Kazahstan, Kirgistan and Azerbaijan, urmand ca celalate sa le iau de pe drum. Pe data de 6 oct seara ma suna Ama (Amarandei Stefan) care au fost anul trecut cu un Aro parte din el pe acelasi traseu ( cei care stiu cei 4 romani in siberia- baietii cu Aro din Iasi care au fost la Magadan anul trecut ), sa ma intrebe cum stau cu pregatirile si sa imi mai dea niste sfaturi si ma intreaba daca am luat viza de Mongolia...la care eu ii zic ca cetatenii romani nu au nevoie de viza de Mongolia (scrie pe sit-ul ministerului de externe)...iar el imi explica ca ei au avut viza si au avut si probleme la intrarea in Mongolia. Frumos: plecarea mea spre Mongolia este maine si eu nu am viza de Mongolia:)

 

Sun la ambadata Mongoliei si aflu ca nu avem nevoie de viza daca mergem cu avionul...daca mergem cu autovehicul...avem nevoie de viza. Explicatia: nu esti lasat sa iesi din Rusia daca nu ai viza de intrare in Mongolia...chiar daca Mongolia te primeste fara viza :)

 

Norocul meu a fost ca ambasadoarea Mongoliei in Romania este o doamna draguta si a inteles situatia mea disperata si a acceptat sa vina sambata la ambasada (in mod normal e inchis sambata), sa o primeasca pe sotia mea la prima ora cu pasaportul meu si sa imi aplice viza. Distanta dintre Radauti si Bucuresti este de 500 km, 10 ore cu trenul, 20 ore dus/intors. Asa ca sotia mea a sarit in primul tren si dimineata la prima ora era in ambasada Mongoliei dla un ceai cu doamna ambasadoare , in timp ce se scria si viza ....si pe 7 octombrie la ora 22.00 aveam pasaportul cu viza in Radauti. Asa cum se intampla de obicei, am observat in ultima zi ca nu eram pregatit 100 %.... asa ca plecarea mea a fost amanata .

In sfarsit , dupa 2 luni si jumatate de pregatiri pline frustrari si de probleme de tot felul, plecarea intarziata cu 12 zile a venit si momentul plecarii, motocicleta arata ca un mic camion....incarcat cu de toate si mult mai greu decat ma asteptam: 9 october ora 7.00 AM , o dimineata insorita si racoroasa de toamna, cu inima cat un purece, multe sentimente de frica si multe intrebari: or fi rusii asa rai cum se spune ? ma voi descurca in Mongolia cu navigatia? va rezista motocicleta la asa multi km off road? oare nu e prea incarcata? daca se strica ? cum ma voi face inteles avand in vedere ca nu stiu rusa si ei nu vrobesc engleza ? exista benzina prin zonele alea? daca ma va prinde zapada prin Mongolia...ce fac? The Pamirs Highway merge constant la peste 4000 m altitudine, oare voi reusi sa il trec... daca e zapada? ...si multe altele :)

 

post-15646-0-11565200-1452713074_thumb.jpg

Editat de blonduzx7r
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • Răspunsuri 100
  • Created
  • Ultimul Răspuns

Top Posters In This Topic

Fantastic! Felicitari pentru tura asta!

Traseul ce l-ai facut tu +/- cateva tari (vroiam sa includ si China si India) vroiam eu sa il fac pana la 30 ani cu autostopul (dupa ce am facut multe ture de genul prin Europa). Acum, avand in vedere ca mai am un an pentru asta si nu am fondurile necesare (si cel mai probabil nici de la servici nu voi putea sa imi iau atat de mult liber), voi amana plecarea, sper ca nu cu multi ani.

Oricum, vreau sa stiu prin ce ai trecut si ce recomandari ai, pentru ca vreau sa fac traseul si eu in viitorul cat mai apropiat (fie ca il fac pe motor, sau cu autostopul, cum planuisem initial).

 

Felicitari inca o data si astept povesti si poze :D

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

si ma intreaba daca am luat viza de Mongolia...la care eu ii zic ca cetatenii romani nu au nevoie de viza de Mongolia (scrie pe sit-ul ministerului de externe)...iar el imi explica ca ei au avut viza si au avut si probleme la intrarea in Mongolia. Frumos: plecarea mea spre Mongolia este maine si eu nu am viza de Mongolia:)

 

Sun la ambadata Mongoliei si aflu ca nu avem nevoie de viza daca mergem cu avionul...daca mergem cu autovehicul...avem nevoie de viza. Explicatia: nu esti lasat sa iesi din Rusia daca nu ai viza de intrare in Mongolia...chiar daca Mongolia te primeste fara viza :)

eu am intrat in august 2015 prin vama Erlian din China in Mongolia, fara viza si fara nicio problema. Am parasit Mongolia catre Ulan Ude, am intrat in Rusia cu viza evident dar fara nicio problema ca nu aveam viza de Mongolia.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Ce-mi place cand apare cate un "novice" cu zeci de mii de km la bord care a facut mai mult sau mai putin intreaga lume calare si ne demonstreaza ca exista viata si fara www.motociclism.ro!

Cinste tie blonduzx7r si familiei care te ajuta sa-ti faci visele realitate!

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Ce-mi place cand apare cate un "novice" cu zeci de mii de km la bord care a facut mai mult sau mai putin intreaga lume calare si ne demonstreaza ca exista viata si fara www.motociclism.ro!

Cinste tie blonduzx7r si familiei care te ajuta sa-ti faci visele realitate!

Subscriu, mai ales ca daca e sa ma iau dupa nickname omul nostru provine de pe o cu totul alta clasa de moto. Eu deja sunt abonat. Cand ai timp...promit sa nu balesc pe tastatura.

Ma-nclin!

 

later edit: stau si ma intreb daca nu ne-om fi cunoscut cumva pe la intrunirile de la Radauti...

Editat de dexxter
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Vizitator
Răspunde la acest topic...

×   Alipit ca text avansat.   Restituie formatare

  Doar 75 emoji sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.

 Share

  • Navigare recentă   0 membri

    Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.


MOTOCICLISM.ro
Grup Facebook: +36000 membri
Înscrie-te în grup
Discutii despre motociclism pe Facebook
 
BIKESHOP.ro
Grup Facebook: +18000 membri
Înscrie-te în grup
Anunturi de vanzare - cumparare pe Facebook.


×
×
  • Creează nouă...