Sari la conținut

BMW Motorrad Days Formigal 2017 (8-10 septembrie)

KHK
 Share

Postări Recomandate

Asa cum spune titlul, in septembrie are loc intalnirea BMW Motorrad de la Formigal, in inima Pirineilor, foarte aproape de granita dintre Spania si Franta. Este ceva similar intalnirii de la Garmisch dar dedicata probabil celor din vestul Europei pentru care Bavaria este poate prea departe. Sau pur si simplu o intalnire intr-un alt Paradis moto. Pentru ca zona Pirineilor, intre Mediterana si Atlantic, este de vis pentru plimbari si mult mai putin aglomerata decat Alpii.

post-9546-0-19504800-1501079773_thumb.jpg

Eu si cu partenerul meu de plimbari, Catalin, intentionam oricum sa facem o tura in Pirinei la inceputul lui septembrie asa ca s-a nimerit numai bine, in weekendul ala avem camera rezervata in zona.

Stiu ca de Romania este si mai departe dar daca totusi cineva are chef si timp de plimbat in zona, ne putem intalni p-acolo. In plus, nici eu pana la sfarsitul anului trecut nu stiam ca exista aceasta intalnire.

Solutii de transport se gasesc, una dintre ele si cea mai comoda fiind trimiterea motocicletelor cu un transportator in zona, de exemplu la Barcelona (sau Nisa) unde exista si destule zboruri.

Imagini de la editia 2016:

De asemenea, daca cineva ne poate sugera chestii de neratat in zona, asteptam idei cu drag. Noi vom merge si pe coasta de nord a Spaniei, pana in zona parcului national Los Picos de Europa. Mai departe nu ne permite timpul, deja vom fi 16 zile pe drumuri.

Eu am mai fost in Pirinei in 2013 dar cam pe fuga. Incepusem aici un topic cu poze si impresii pe care insa nu am mai apucat sa termin povestea.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

frate ,ai 1200 gs si trimiti mobra cu un transportator ?unde ii distractia ?si numi zi ca mna pana acolo is 2000 de km si ii obositor ,am facut cu o "bicicleta " adica cu un er6n 1200 de km pe zi ,deci parerea mea ii ca ii aiurea sa nu te sui pe ea de acasa ,plus sa mai lasi si motocicleta pe mana transportatorului.....infine ii umpic offtopic dar totusi ca posesor de 1200 gs ii blasfemie ce faci

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Suna bine, bine de tot! Vlad, iti recomand Cadaques si Cap de Creus. Curbe "suprarealiste" pe ritm de Salvador Dali, prieten al poporului roman!

http://www.qmagazine.ro/radu-varia-%E2%80%93-23-de-ani-cu-salvador-dali_103028.html

http://adevarul.ro/cultura/istorie/radu-varia-salvador-dali-catolic-apostolic-roman-roman-1_50b9fd1d7c42d5a663ae3cba/index.html

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

frate ,ai 1200 gs si trimiti mobra cu un transportator ?unde ii distractia ?si numi zi ca mna pana acolo is 2000 de km si ii obositor ,am facut cu o "bicicleta " adica cu un er6n 1200 de km pe zi ,deci parerea mea ii ca ii aiurea sa nu te sui pe ea de acasa ,plus sa mai lasi si motocicleta pe mana transportatorului.....infine ii umpic offtopic dar totusi ca posesor de 1200 gs ii blasfemie ce faci

Fratzica, 1200GS e orice dar nu masina. Si chiar si in masina mai amortesti niste mii de km. Nu stiu daca ai iesit din tara cu motoru/masina dar pe mine 300 km in romania m-au obosit si iritat mai tare decat 850 in afara tarii. Si asta e doar un exemplu ...

Banuiesc ca cei 1200 Km/zi i-ai facut pe autostrada. Daca asta este pentru tine distractia atunci este in regula.

Dar cand ai motocicleta si 4-5 zile de concediu poate ca blasfemie este sa te dai 2 zile dus si 2 zile intors pe autostrada si doar 1 zi prin Pirinei.

deci ...sa va explic nu m-a luati pe mine de etalon ...eu sunt mai ciudat ..acum 2 ani faceam touring cu un srad batran de 20 de ani si bateam multi kilometri ...

Xandos ...da facand 1200 de km intro zi am iesit din tara era un drum de cluj-bratislava ..baut o cafea acolo si venit inapoi ...dar am si in tara drumuri de mai mult de 800 km intro zi si tot pe er6n,gsr600, cat si pe batranul srad care nici una din ele nu ajung nici la degetul mic unui r1200gs cand vine vorba de touring

Siver arrow, da o numesc si asta distractie ,am precizat mai sus ...ca snt mai ciudat ...dar omu explica clar ca dispune de "16 zile" de aceea si reactia mea

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

...dar omu explica clar ca dispune de "16 zile" de aceea si reactia mea

Sunt mai multe aspecte... in primul rand, transportul cu masina nu se referea la mine. Propunerea cu transportatorul era eventual pentru plecat din Ro, eu nu locuiesc in Romania. Eu plec si ma intorc cu trenul :D

In al doilea rand, am facut si eu 1420 km intr-o zi, trecand prin cinci tari... nu mi se pare ca am fost nici vreun "erou" sau vreun iron-butt, nici vreun destept, din contra, dar nu prea am avut de ales in conjunctura respectiva. In al treilea rand, nu mi se pare ca cineva este cu ceva mai motociclist ca sta ca fraieru' pe autostrazi in loc ca in timpul ala sa se dea pe curbe pe drumuri superbe, din contra. In al patrulea rand, fiecare face cum se simte mai bine. In al cincilea... daca ai 1200GS, nu inseamna automat ca mersul aiurea pe autostrada este placere pentru oricine.

Iar daca te gandesti la cat timp, bani, energie inseamna o astfel de excursie, e chiar pacat sa pierzi toate astea pe autostrazi sau pe "judetene" anoste. Basca, asta inseamna automat cazare schimbata in fiecare noapte.

In plus, o astfel de plecare nu este strict motociclism... pe langa datul pe curbe, vezi locuri frumoase, te relaxezi pe o plaja la mare/ocean sau la piscina hotelului, savurezi o masa si un vin bun, vizitezi diverse obiective, mai participam la o intalnire (ca sa revenim on-topic), mai bagi un off-road care consuma destul timp etc etc. Asa ca cele 16 zile sunt de vacanta si placere, nu de haituiala sau de masurat in kilometri. In cele mai multe cazuri vom avea cate doua nopti in acelasi loc, ca sa evitam stresul cu facutul si desfacutul bagajului si ca sa apucam eventual sa si intelegem ceva din locurile alea.

» Post actualizat in 26 Jul 2017 21:09

Suna bine, bine de tot! Vlad, iti recomand Cadaques si Cap de Creus. Curbe "suprarealiste" pe ritm de Salvador Dali...

Merci Dane de sugestii! Insa conform planului actual, dupa prima cazare din apropierea Pirineilor urmeaza sa mergem spre Andorra pe o ruta mai la nord decat ceea ce ne propui tu si nu vom avea timp dar o sa tin minte ;) de Cap de Creus auzisem deja.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

deci ...sa va explic nu m-a luati pe mine de etalon ...eu sunt mai ciudat ..acum 2 ani faceam touring cu un srad batran de 20 de ani si bateam multi kilometri ...

Xandos ...da facand 1200 de km intro zi am iesit din tara era un drum de cluj-bratislava ..baut o cafea acolo si venit inapoi ...dar am si in tara drumuri de mai mult de 800 km intro zi si tot pe er6n,gsr600, cat si pe batranul srad care nici una din ele nu ajung nici la degetul mic unui r1200gs cand vine vorba de touring

Siver arrow, da o numesc si asta distractie ,am precizat mai sus ...ca snt mai ciudat ...dar omu explica clar ca dispune de "16 zile" de aceea si reactia mea

Nu te-am luat peste picior. Am spus sincer ca daca iti place sa te dai pe autostrada este in regula. Mai ales prin Germania unde poti sa-i dai bice fara frica.

Iar treaba cu trimis motorul nu este ceva iesit din comun. Totul depinde de preferinte.

Ba chiar pe la altii poti merge cu motorul pe tren. Am plecat si eu cu trenul seara din Viena pina doua zi dimineata la Hamburg. Am castigat o zi. Decat o zi pe autostrada am preferat o zi in plus prin Norvegia.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

In iunie am facut o tura in zona, cu motoarele trimise la Irun in nordul Spaniei, langa Franta. Este si aeroport acolo,San Sebastian (EAS) ii zice, cu escala la Madrid am ajuns la 10.30, la 11.00 eram pe mobra. Am trimis cu o firma italiana MW Trade, foarte profesionisti, pun o poza cu moto abalat

post-40571-0-92316800-1501137114_thumb.jpg

Noi am continuat drumul, si am lasat motoarele in Bergamo pt a fi trimise in tara.

Chiar am dormit o noapte in Formigal, unde din pacate majoritatea hotelurilor erau inchise, si unde am gasit aveau macarea din sezonul de schi anterior cred, in rest totul foarte frumos.

Asta e ruta pe care am mers noi, merge deschisa doar pe desktop, pe mobil nu o ia complet:

https://www.google.ro/maps/dir/Bilbo/''/43.9576192,2.9585454/@42.6671988,-1.145902,8.5z/data=!4m73!4m72!1m60!1m1!1s0xd4e4e27664b89b9:0x6534acc41e95a645!2m2!1d-2.9349852!2d43.2630126!3m4!1m2!1d-1.3539729!2d42.9726122!3s0xd50cf82e2b2f6e7:0x68652a54bc16a2ec!3m4!1m2!1d-1.078661!2d43.0563672!3s0xd572f0c21abbc75:0x31d825726dc2ca38!3m4!1m2!1d-0.3644584!2d42.7722018!3s0xd57939639bdffff:0x21b410efc242f5ab!3m4!1m2!1d-0.1230288!2d42.6068288!3s0xd57f997fcf7d355:0xd3e3ab0c6ca67d2c!3m4!1m2!1d0.30664!2d42.8051786!3s0x12a86b4b03dbc121:0x47516147305e1a89!3m4!1m2!1d0.6356606!2d42.7692834!3s0x12a8899a21ebbb01:0x7c42d83ca2a1dcdc!3m4!1m2!1d0.7784235!2d42.6689574!3s0x12a89ae3be417d33:0xa134e5b1fba75739!3m4!1m2!1d1.0676931!2d42.3452078!3s0x12a60e31d035d133:0x5a850af00e902f78!3m4!1m2!1d1.6937062!2d42.5526628!3s0x12af7d422bf30607:0x554486fbff1df6f6!3m4!1m2!1d1.8296232!2d42.9186083!3s0x12af0a07ca8449f7:0xc6890fa31adb41e0!3m4!1m2!1d2.2605772!2d42.9733186!3s0x12afc5a6d56678b1:0xaf6f7c28d2a845e5!1m8!2m2!1d2.3272133!2d43.1992321!3m4!1m2!1d2.3285243!2d43.4317127!3s0x12ae22e6129e54d3:0x508b1ccd1ca96f0c!1m0!3e0?hl=ro

Toate traseele au fost frumoase, nu as putea sa iti recomand ceva anume in momentul asta, cred ca pe oriunde ai merge in zona ai parte de privelisti spectaculoase.

Pe unde am fost noi pot doar sa spun ca a fost asfaltul perfect, am evitat asfalt prost/forestiere

» Post actualizat in 27 Jul 2017 06:46

Vad ca nu a luat link-u, merge cu copy si open..

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Vad ca nu a luat link-u, merge cu copy si open..

Merci! Da, l-am deschis, prin mare parte din traseu am trecut la plimbarea din 2013.

Dar cand ati desenat asa traseul, ati avut ceva repere anume, care merita in mod special de luat in calcul?

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

frate ,ai 1200 gs si trimiti mobra cu un transportator ?unde ii distractia ?si numi zi ca mna pana acolo is 2000 de km si ii obositor ,am facut cu o "bicicleta " adica cu un er6n 1200 de km pe zi ,deci parerea mea ii ca ii aiurea sa nu te sui pe ea de acasa ,plus sa mai lasi si motocicleta pe mana transportatorului.....infine ii umpic offtopic dar totusi ca posesor de 1200 gs ii blasfemie ce faci

Motocicleta in sine ca e Lifan sau BMW este un moft/fitza, total inutila pe distante lungi si foarte distractiva cand ai drum bun si pofta/chef.

Cand o sa folosesti un transportator sau daca ai TIMP, remorca ta moto, iti vei schimba total mentalitatea/perceptia fata de motociclism probabil.

E ca si cum vrei un fresh de portocale si in loc sa te duci la buticul din capul strazii sa iti iei portocale (transportator), tu ai alege sa mergi pana in Grecia sa iti iei portocale din livada sa iti faci fresh-ul de portocale si apoi sa faci drumul Grecia->adresa ta.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Dar cand ati desenat asa traseul, ati avut ceva repere anume, care merita in mod special de luat in calcul?

Nu am avut niciun reper decat ca vroiam sa trecem prin Andorra, in rest ne alegeam seara sau la micul dejun unde sa ne cazam, si faceam traseul in consecinta.

Am avut noroc asa sa bifam cel mai inalt pod din lume de la Millau si canionul raului Tarn care este spectaculos.

Editat de costinFB
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

In iunie am facut o tura in zona, cu motoarele trimise la Irun in nordul Spaniei, langa Franta. Este si aeroport acolo,San Sebastian (EAS) ii zice, cu escala la Madrid am ajuns la 10.30, la 11.00 eram pe mobra. Am trimis cu o firma italiana MW Trade, foarte profesionisti, pun o poza cu moto abalat

attachicon.gifIMG-20170615-WA0007.jpg

Noi am continuat drumul, si am lasat motoarele in Bergamo pt a fi trimise in tara.

Chiar am dormit o noapte in Formigal, unde din pacate majoritatea hotelurilor erau inchise, si unde am gasit aveau macarea din sezonul de schi anterior cred, in rest totul foarte frumos.

Asta e ruta pe care am mers noi, merge deschisa doar pe desktop, pe mobil nu o ia complet:

https://www.google.ro/maps/dir/Bilbo/''/43.9576192,2.9585454/@42.6671988,-1.145902,8.5z/data=!4m73!4m72!1m60!1m1!1s0xd4e4e27664b89b9:0x6534acc41e95a645!2m2!1d-2.9349852!2d43.2630126!3m4!1m2!1d-1.3539729!2d42.9726122!3s0xd50cf82e2b2f6e7:0x68652a54bc16a2ec!3m4!1m2!1d-1.078661!2d43.0563672!3s0xd572f0c21abbc75:0x31d825726dc2ca38!3m4!1m2!1d-0.3644584!2d42.7722018!3s0xd57939639bdffff:0x21b410efc242f5ab!3m4!1m2!1d-0.1230288!2d42.6068288!3s0xd57f997fcf7d355:0xd3e3ab0c6ca67d2c!3m4!1m2!1d0.30664!2d42.8051786!3s0x12a86b4b03dbc121:0x47516147305e1a89!3m4!1m2!1d0.6356606!2d42.7692834!3s0x12a8899a21ebbb01:0x7c42d83ca2a1dcdc!3m4!1m2!1d0.7784235!2d42.6689574!3s0x12a89ae3be417d33:0xa134e5b1fba75739!3m4!1m2!1d1.0676931!2d42.3452078!3s0x12a60e31d035d133:0x5a850af00e902f78!3m4!1m2!1d1.6937062!2d42.5526628!3s0x12af7d422bf30607:0x554486fbff1df6f6!3m4!1m2!1d1.8296232!2d42.9186083!3s0x12af0a07ca8449f7:0xc6890fa31adb41e0!3m4!1m2!1d2.2605772!2d42.9733186!3s0x12afc5a6d56678b1:0xaf6f7c28d2a845e5!1m8!2m2!1d2.3272133!2d43.1992321!3m4!1m2!1d2.3285243!2d43.4317127!3s0x12ae22e6129e54d3:0x508b1ccd1ca96f0c!1m0!3e0?hl=ro

Toate traseele au fost frumoase, nu as putea sa iti recomand ceva anume in momentul asta, cred ca pe oriunde ai merge in zona ai parte de privelisti spectaculoase.

Pe unde am fost noi pot doar sa spun ca a fost asfaltul perfect, am evitat asfalt prost/forestiere

» Post actualizat in 27 Jul 2017 06:46

Vad ca nu a luat link-u, merge cu copy si open..

buna,

poti sa imi spui cat te-a costat transportul ? si cate mobre ati fost ?

merci

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

transportul buc-irun bergamo-buc 600E fara tva per motor

am fost 2 motoare

» Post actualizat in 28 Jul 2017 06:10

nu conteaza nr de motoare la transport, eventual daca sunt multe negociati tariful.

bonus, lasi motorul gratuit 2 saptamani in depozitul lor, pana il ridici

merci mult,

te voi cauta pentru detalii.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Vizitator
Răspunde la acest topic...

×   Alipit ca text avansat.   Restituie formatare

  Doar 75 emoji sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.

 Share

  • Navigare recentă   0 membri

    Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.

×
×
  • Creează nouă...