Sari la conținut

Postări Recomandate

Hai ca iti bag eu un break mic, ca sa poti continua ;) .

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Ha! Stiam eu ca tre' sa mai fie cineva pe aici si in weekend :D. Multam, Mario!

 

 

--------------------------------------------

 

 

 

De trezit ne trezim noi devreme, dar cumva tot abia la 10 reusim sa iesim pe usa. Dar nu-i bai, a fost cu folos. Cat de des poti spune ca ti-a luat o ora jumate sa servesti micul dejun pentru ca te conversai cu un backpacker ceh umblat prin toata lumea cu mainile in buzunare? Iar cand cazarea arata asa…

36640350896_8aa6ca637f_b.jpg

...cum sa nu te imbie la vorba cu oamenii cu care te intersectezi in drum spre bucatarie?


Ne retragem intr-un final fiecare la treburile lui. In cazul nostru - El Capitan la convins gazda ca are loc de depozitare pentru bagajele noastre pana ne intoarcem din Baku, chiar daca el se gandea la doi rucsaci, si noi la un topcase, doua genti, un tankbag, doua geci, doua casti, si o pereche de cizme, iar eu - sunt sigura ca faceam si eu ceva util....

36640351026_5166fce5e1_b.jpg
36640350926_5d703dc9d2_b.jpg

Ne luam jos la revedere de la Jinksy pentru urmatoarele doua zile, si plecam sa vedem orasul.


El Capitan isi asuma rolul de navigator ca sa nu dea peste mine autobuzele pe strada, stand cu un ochi in aparatul foto si unul in GPS, si luam la rand galaxia de stelute de pe harta. Aveam planuri mari!


Se termina destul de repede centrul modern si cochet si orasul incepe rapid sa-si arate istoricul sovietic.

36517033472_eca3ae1059_b.jpg
36548240211_f8c7dc9d1e_b.jpg
In unele feluri, parca ne aminteste oarecum de Bucuresti. Cladiri moderne langa blocuri gri, monumente ciudatele cu aer de arta moderna, graffiti-uri criptice, dar vag haioase… Ca acasa.
36640350716_7b981e3980_b.jpg
36517033662_28cf03dc93_b.jpg
36640350616_01d2aa8fa7_b.jpg
36640350486_d774c44695_b.jpg
Prima steluta pe harta s-a nimerit sa fie piata de fructe si legume. De ce era o steluta? Pe scurt, pentru ca olandezii pe care ii citisem eu la capitolul “ce e de vazut prin Tbilisi” n-au mai vazut in viata lor o piata est-europeana, si eu am uitat ca-s olandezi. “I am Jack’s complete lack of surprise”.
36640350326_fb8df8b974_b.jpg
Desi nimic nemaivazut, e totusi colorata si draguta, cu cate ceva interesant din loc in loc. Hei, cel putin stim de unde sa facem aprovizionarea pentru expeditia cu trenul, fiind fix alaturi de gara.
36686493795_6eb20e837c_b.jpg
36640350216_97d22c337c_b.jpg
36548240401_763f330ed4_b.jpg

Tot aici reintalnim si o veche cunostinta de pe partea cealalta a marii, in cel mai lucios si mai ingrijit exemplar de pana acum.

36640350096_6d60f6cd00_b.jpg
Si totusi partea asta a orasului pare un fel de Ferentari al lor. Nu ca ar parea nesigura, dar fatadele scorojite, cu balcoane improvizate din petice si resturi, sau strazile in lucru care par sa fi fost uitate asa nu spun o poveste foarte frumoasa.
36640350726_3dbf0334f8_b.jpg
36640349976_32ca7789d2_b.jpg
36517032432_f77e8c9709_b.jpg
Mergem totusi mai departe spre urmatoarele stelute, si strazile incep incet - incet sa arate mai bine. Tot sub un strat gros de ani de paragina, dar se vede ca au fost totusi si cladiri frumoase.
36548239741_c02d3fd0ee_b.jpg
36640349436_9ba8f0aa95_b.jpg
Si cineva inca tine la ele.
35876869203_4cc0a5a451_b.jpg

Din pragul unei case in renovare (nu demolare, speram noi), o pisica ne urmareste atenta cu privirea. In spatele ei se aud ciocane si moloz cazand. Reusesc sa-i fur repede o poza inainte s-o zbugheasca inauntru.

36517032182_8878e94776_b.jpg

Aproape ca sunt tentata s-o urmaresc, sa vad cum aratau si inauntru cladirile acestea candva frumoase, dar mergem inainte. Robert imi spune sa nu ma mai opresc in dreptul gangurilor spre curti interioare si sa ma zgaiesc inauntru. Uff…


Dupa o vreme deja ne simtim de-ai locului, si traversam cot la cot cu georgienii, prin mijlocul drumului. When in Rome…

36517032592_8964d0b0fe_b.jpg
Mai mergem cateva strazi amuzandu-ne periodic de serpisorii lor de litere si de numele lungi cat o zi de post…
36548240051_9d9bfa4389_b.jpg
36548239961_3b6c380192_b.jpg
...apoi ceva se schimba. Fatadele cladirilor de pe-o parte si pe alta a strazii inguste incep sa se curete si sa se indrepte, si pe ele sa apara graffiti-uri si apoi adevarate picturi murale din ce in ce mai mari si mai complicate.
36548239481_4f07e17986_b.jpg
Cred ca am ajuns.

Fabrika, din cate citisem, e un hostel si centru de workshopuri si diverse activitati culturale foarte cunoscut in Tbilisi. Dar dupa cum aratau atat cladirea cu marea curte interioara, cat si oamenii care defilau pe acolo, pare mai mult de atat. Pare un fel de Mecca a oamenilor din Tbilisi care vor mai mult decat un fost oras sovietic. La o prima impresie, ai putea spune ca pare centrul hipsteresc al orasului (si nu pot nega ca avea un oarecare aer), dar dupa blocurile descompuse si cladirile in paragina, pe mine personal nu ma deranja absolut deloc.

36548239391_f7bc0ef00e_b.jpg
36548239231_07d35bd4c6_b.jpg
36548239151_307e2ab8c0_b.jpg

Chitaim un pic la Africana care astepta cuminte langa scuterele de inchiriat…

35876869063_ed60ea3862_b.jpg

...si ne asezam la o masa la una dintre terasele din interior, sa ne mai odihnim picioarele. El Capitan se duce dupa doua limonade si se intoarce chicotind, povestindu-mi cum barmanul i-a marturisit jenat ca nu mai are zahar, asa ca l-a intrebat daca ne poate servi cu un Sprite cu suc de lamaie si menta. Ce se poate intampla, e practic acelasi lucru… (Nu, nu e, e mai bun decat orice limonada pe care am baut-o vreodata, cum de n-am stiut asta pana acum???)


Mai zacem o vreme, si cand sa plecam, il aud pe Robert cum incepe iar sa rada ca hiena, de data asta de mine si de tricoul meu cu care ai putea asezona o oala intreaga de sarmale…

36293131220_f96609482b_b.jpg

Caldura mare, monser. Am mentionat ca erau 40 de grade?


In fine, mergem mai departe. Destinatia urmatoare? Centrul vechi. Minuscul, dar foarte dragut si cochet, cu terase ingrijite si magazine lucioase. Ne hotaram ca dupa ce terminam (sau ne plictisim) de marsaluit prin oras sa venim aici sa mancam si probabil sa frecam menta pana la tren.

36548238981_91785a8b59_b.jpg
La capatul strazii care e practic… centrul centrului vechi suntem informati in serpisori, dar si caractere umane, ca de acum ne puteam astepta ca lucrurile sa devina usor fanteziste.
36548238881_d6d506ffc8_b.jpg
Zis si facut.
36517030482_e9593347c9_b.jpg

“Podul Pacii” pe numele lui real, a fost construit si dezvaluit publicului cu mare tam-tam, ca o cale de unire simbolica a orasului vechi cu cel nou, de dincolo de raul… umm… Kura. In zilele noastre, totusi, e mult mai bine cunoscut de turisti si de localnici ca “Podul Always Ultra”, din motive total misterioase.


Ceea ce nu-l impiedica, totusi, sa fie un puternic magnet de selfie-uri si fotografii profi cu mireasa. Si de ce nu? Atata timp cat nu-l prinzi de la distanta, arata aproape interesant.

36548238691_5e6d15818a_b.jpg
35876868593_ccd7900a2f_b.jpg
Cu cateva mici exceptii, Tbilisi-ul nou de pe partea cealalta a raului nu arata deosebit de nou sau interesant, asa ca mai fac cateva poze si o luam agale inapoi spre o terasa din centrul vechi.
36517030262_a272c8055a_b.jpg
36548238401_133b09d759_b.jpg
36548238291_cdbb95a003_b.jpg
Ginim o terasa cu un ventilator cu pulverizare si eu ma postez la masa fix in fata lui. My precioussss! Robert e tentat sa asculte de pernute…
35876868513_92875c0956_b.jpg

...dar se abtine pana la urma.


Un kebab si cateva limonade mai tarziu, ne urcam in tren. Baku, venim! Lent… Foarte lent… Dar venim!

36548238031_ba62e90880_b.jpg

 

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

up :)

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Aaa, tot aici suntem. Neeext next next :D

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Ce calatorie si povestire frumoasa. Iar de poze, ce sa mai zic, sunt minunate!

Astept cu nerabdare continuarea.

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

M-ai dat pe spate la podul ''Always Ultra''. Nevasta a avut nevoie de un ''hint'' ca sa se prinda :D :D

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Multam, multam din nou pentru aprecieri!

 

Cat despre pod, eu sunt doar mesagerul, localnicii au fost cu imaginatia ^_^

 

 

-----------------------------------------------------

 

 

Inca de la prima vedere, trenul de Baku ne gadila nostalgiile, corazonu’, si mai ales nasul, amintindu-ne fulgerator de personalul de Constanta. Geamurile nu se deschid, aerul conditionat pare un concept SF, iar toaletele de la capetele vagonului sunt pazite de doi Cerberi blonzi si indesati, pana la plecarea din gara. Nu ca am fi avut inca vreun impuls masochist. Pe culoar alearga dintr-un capat in altul oracaind in gura mare un plod rotund si hiperactiv pe nume Nihar, pe care pana in Baku il va striga bunica-sa de aproximativ 573 de ori.

 

Ne parcam fiecare pe bancheta lui si incercam sa facem cat mai putine miscari, doar - doar n-or mai curge apele pe noi. Dam cu banul care sa-i puna piedica lui Nihar la urmatoarea tura, dar renuntam… prea cald chiar si pentru o asemenea cauza nobila.

 

Dupa vreo jumatate de ora de prelins pe sine cu viteza melcului turbat, se petrece o minune! El Capitan se ridica brusc ca o marmota atenta, incepe sa formeze un inceput de ranjet, se urca in picioare pe bancheta si pune obrazul langa grilajul de ventilatie din tavan. E un miracol! Caile ferate georgiene au descoperit totusi aerul conditionat! Anemic ca o respiratie de soarec, dar exista!

 

Vreo ora mai tarziu aproape ca e respirabil in compartiment. Tocmai la timp pentru granita azera… Trenul opreste, aerul conditionat dispare ca un vis frumos, si ne amintim cum era cu asteptatul in vama. Trece primul grup.

 

Ruski?

Niet.

<Dat din cap dezaprobator>

You went to Armenia?

Noooo…

 

Din fericire, nu ne intreaba si daca intentionam, dar avand in vedere ca dupa stabilirea semnelor prin care ne vom conversa, asta a fost prima intrebare, pare un subiect exact atat de sensibil pe cat citisem.

 

Cum tot bagajul nostru e format dintr-un rucsac minuscul cu haine de schimb si o sacosa de vreo doua ori mai mare cu fructe si cronturi, scapam destul de repede de etapa cu scotocitul printre sosete. Mai asteptam o vreme pana termina si cu restul trenului, apoi suntem chemati intr-un compartiment rezervat, unde un agent azer si-a instalat o micuta camera portabila de interogare. Dar arata mai intimidant decat e de fapt, si scapam destul de repede. Un ochi la pasaport, unul la viza, trei cuvinte scrise la un laptop in valiza, tzac! o poza pe webcam, si “you go now”.

 

Ne punem din nou in miscare, dupa o vreme revine la viata si aerul conditionat, si reusim sa adormim.

 

 

Dimineata se infatiseaza brusc si dureros pe glascior cristalin de Nihar care urla (suspectam noi) de foame. ‘Tu-ti ceapa, Nihar!

 

Pe geam priveliste exotico-dezolanta, de case in desert. Prea adormita pentru poze. In compartiment e totusi inca racoare si placut, iar restul par sa nu se fi trezit inca, asa ca avem toaletele pentru noi. Repede totusi, pana nu-i trezeste Chucky pe toti. Aaah, dus in chiuveta de tren. Ma simt din nou ca la 18 ani.


Intr-un final se petrece miracolul si oprim in gara din Baku. Ia sa vedem, ce aer de halta o mai avea si asta?

 

 

 

35897272943_feb30540d9_b.jpg

 

 

 

35897272083_6496e204fd_b.jpg

 

 

 

35897277333_2f7391d804_b.jpg

 

 

 

Hmmmm… OK… Incep sa cred ca poate Baku nu e ca Tbilisi. Dar avem timp sa ne minunam mai tarziu, dupa ce ne asiguram ca avem si cu ce sa ne intoarcem. Luam un bon de ordine si ne asezam in fata ghiseelor de bilete.

35897279683_26002bf787_b.jpg
36568683801_eb1db4f372_b.jpg

Imi vine randul si la ghiseu ma asteapta o tanti tinerica, toata un zambet, si cu o engleza mai mult decat satisfacatoare. Din pacate nu ma poate ajuta cu foarte multe, totusi, cum se pare ca trenul de diseara e full. Mirific… Dar nu ma lasa sa plec inca, si imi spune ca la ora 15 se elibereaza rezervarile nerevendicate, si aproape intotdeauna se mai gasesc cateva locuri. Sa vin atunci si imi pastreaza doua bilete. Lux! Asa vom face. Pana atunci avem timp destul sa haladuim prin oras.


Iesim din gara si dupa aerul conditionat din sala de asteptare, caldura de afara ne loveste in moalele capului. E ora 10, si deja sunt peste 30 de grade. Asta o sa doara.


Nici nu apucam sa ne departam prea mult de gara, cand devine din ce in ce mai clar ca nu, Baku nu e deloc ca Tbilisi.

36568684211_c6d106d30c_b.jpg
36568685761_e271bcdc66_b.jpg
36661002446_8ec4af171d_b.jpg
35897280713_9f95271428_b.jpg

Pare cu cateva clase bune peste. Cladiri de birouri, hoteluri noi si luxoase, strazi curate luna, autobuze parca nou noute, si o ciudata predilectie pentru taxiuri in stil londonez (cu volanul pe stanga, totusi, deci comandate special) - Baku pare un oras care a fost mult, mult mai hotarat sa se departeze de trecutul sovietic si sa demonstreze cat de modern si de vestic e. Atat de hotarat incat nu-mi da pace impresia ca parca imi aminteste vag de pozele pe care le-am vazut din Dubai si altele asemenea - acel lux de mucava, colorat si kitschos. Dar chiar si asa, nu e nici pe departe in aceeasi liga, iar masinile de pe strada dau impresia unor oameni normali, cu bani de masini bune, dar practici si fara aere de seici. N-am vazut masini sport obscene, tunate, limuzine facute sa sara in ochi, dar nici epave animate doar de sfantu’ duh. Imi plac oamenii astia.


O singura dambla par sa aiba. Au o placere dementa sa paveze suprafete mari, intinse, cu marmura si altele asemenea, lucioase, reflexive, si foarte deschise la culoare. Ceea ce in plin soare si la 40 de grade e moartea pasiunii.

35897272763_835358e80c_b.jpg

Intelegem de ce nu e mai nimeni pe strazi.


Gasim o terasa deschisa pe o straduta pietonala frumusica, si ne parcam la un mic dejun. Mancarea ca mancarea, dar cand ajungem la bauturi, ne pica ochii pe Marrakech Chai, si acolo se opresc. Nici nu e nevoie sa ne intrebam unul pe altul, e clar ca asta o sa vrem amandoi.

36568684491_344c838cdf_b.jpg

Un mic dejun delicios si patru ceaiuri mai tarziu, ne hotaram sa venim tot aici la pranz si ridicam ancora, dar nu inainte sa-i lasam chelnerului un bacsis extra, in forma unei hartii de 5 lei, pentru colectia lui de bancnote din toate tarile care se abat la el in restaurant.



Si ne continuam periplul prin giuvaerul din desert.

36707035155_ff7a44567e_b.jpg
35897279213_028915654e_b.jpg
36661002686_625dd09709_b.jpg

In drum spre orasul istoric vedem de la distanta ceva foarte foarte cunoscut si nu ne putem abtine sa nu-i dam roata si sa chitaim langa el.

35897270973_b4071d3c5d_b.jpg

Centrul vechi aminteste foarte de bine de cel din Sarajevo, si daca n-ar fi atat de chinuitor de cald (nu ca ar fi asta vina lui), mi-ar placea chiar mai mult decat acela! Curat, ingrijit, cu ruine si cladiri istorice bine pastrate si restaurate, hipnotizant cu marfurile lui colorate pentru turisti dornici de exotic, si cu doar atata aer de negot in stil musulman cat sa para autentic, fara sa devina sacaitor.

 

 

36568685031_be9a85281a_b.jpg

 

 

 

36568685661_dcf38d3d2c_b.jpg

 

 

 

35897274103_d2f3b06fda_b.jpg

 

 

 

36568685161_4f9df01e88_b.jpg

 

 

 

35897271883_f829d2843c_b.jpg

 

 

 

Peste cladirile vechi rasare in departare un “colt” al Flame Towers, complexul emblematic al orasului, si astfel ni se ofera esenta Baku-ului intr-o singura poza.

35897271713_a03feeecdc_b.jpg

Mai surprindem cateva “felii” de viata locala...

35897279543_20255f1142_b.jpg
35897276963_70e2326d7d_b.jpg

...Si mergem mai departe. Urmatoarea destinatie: parcul de pe malul marii.


Ca sa ajungem acolo, trecem printr-un pasaj pietonal cu un distinct aer de metrou moscovit, si ne imaginam fugitiv ca poate asa ar fi aratat si la noi astazi Pasajul Latin de langa Lipscani… daca n-ar fi fost la noi.

35897273233_00c35e5758_b.jpg

Ajungem in parc si suntem intampinati cu un maret steag azer fluturand in vant (Norocosul! La el acolo sus bate vantul!) si cu o colectie de cladiri si atractii si mai fanteziste.

36707033965_f27bf40829_b.jpg
35897279783_840fe891fe_b.jpg
36707034545_168e445afe_b.jpg
Una dintre ele e “Mica Venetie” de Baku, pe care se pot inchiria mici gondole (motorizate!), parca facute special pentru selfie-uri. Si iar imi amintesc de Dubai…
36661002316_e3e5399e8d_b.jpg
36661002886_43be93b07d_b.jpg
Privelistea spre port e si ea oarecum in acelasi spirit.
35897276393_1737199501_b.jpg
Robert se parcheaza la umbra pentru o mica pauza, iar eu ma ratacesc printre maslinii plantati intre alei, mult mai draguti decat palmierii la care m-as fi asteptat.
36707035065_2c67ed68c8_b.jpg
35897281393_4a9023e49e_b.jpg

Ne despartim iarasi cu greu de umbra, si o luam inapoi spre gara, sa vedem daca s-a tinut de cuvant tanti cu biletele.


Ma duc la acelasi ghiseu, si o vad cum ma recunoaste si se topeste toata intr-un zambet si mai larg. Avem bilete! Si nu oricum, ci tot la clasa I, in compartimentul nostru personal. O asigur de recunostinta mea eterna, ma intorc victorioasa cu biletele, si il informez pe El Capitan ca merit o baclava supradimensionata!


Acum ca am rezolvat problema presanta a drumului inapoi la Jinksy, ne indreptam spre urmatoarea oprire - Mecca intregii suflari arhitecturale din zona. Dar cum la 40 si ceva de grade nu ne atrage ideea de a merge pe jos pana in partea cealalta a orasului, coboram la metrou. Dupa scurta experienta a pasajului, sunt usor dezamagita sa vad ca nu seamana si metroul cu cele din Moscova sau Sankt Petersburg, dar tot arata bine. Si nimic nu se compara cu transportul in comun la capitolul “observat localnicii”.

36661002386_487fc0e61f_b.jpg
Primul pe lista cladirilor din partea fantezista a orasului e centrul Heydar Aliyev, un complex expozitional intr-o cladire ce seamana cu o incalcire de benzi Moebius (afirmatie pentru care toti arhitectii pe care ii cunosc tocmai mi-au declarat probabil razboi in numele Zahei Hadid).
35897272563_978346855a_b.jpg
36568684811_84d6f7fb9f_b.jpg
36661002836_2ece8e8ab6_b.jpg
Cladirea arata fascinant, trebuie sa recunosc, si din fiecare nou unghi pare sa se transforme si sa se contorsioneze mai ceva ca un organism viu, dar cu tot respectul pentru stilul Origami fluid, in plin soare si la aceleasi peste 40 de grade, placile albe si aproape oglinda de lucioase fac cladirea un punct de atractie pentru masochisti. Robert s-a parcat deja la umbra unor copacei decorativi, asa ca raman sa dau singura ture, acompaniata doar de porumbei si de ocazionalul cuplu incliftat de poza.
36707033825_15494c0739_b.jpg
36568683891_bb1e2d52e5_b.jpg
Si totusi… Cum sa nu vrei sa-i faci poze?
36568684871_2746fb24b7_b.jpg
Caldura si soarele devin totusi insuportabile si renuntam la Flame Towers, mai ales dupa ce mergem o buna bucata de timp in directia gresita (multumim, Google Maps, pentru punctul pus in boscheti!...). Ne multumim cu pozele din departare si o luam inapoi spre centru, unde bagam un pranz intarziat suficient de copios cat sa ne tina pana maine, apoi mergem in gara si mai frecam menta la racoare, pana ne urcam in tren.


In tren aceeasi poveste. Sauna, Cerberii, dar macar Nihar e inlocuit de un grup haios de englezi cu origini sudaneze (ceea ce face de-a dreptul ilar faptul ca se plang la randul lor de caldura), cu care ne conversam o vreme, pana se pune trenul in miscare.


Venim inapoi, Jinksy!

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Up :)

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Dimineata. Inca o tura de dat cu subsemnatul si zambit frumos la webcam in vama, si ne vedem inapoi in Tbilisi. E deja 11 si iar avem cale lunga de batut, asa ca luam un autobuz de la gara pana la cazare, ocazie cu care amintirea Baku-ului se dizolva incet si sigur in interiorul agregatului cu aer de rata de Stefanesti. Nu poti sa nu-ti pui anumite intrebari in momentul in care cei doi pasageri care in ultimele 48 de ore s-au spalat intr-o toaleta de tren par cei mai deodorizati din tot autobuzul, dar in fine, ce stim noi?

 

La cazare dam doar peste femeia de serviciu, dar isi aminteste si ea de noi si de bagajele noastre, si ne intampina bucuroasa. Ne luam catrafusele, il incarcam pe Jinks, care ne astepta cuminte la locul lui, ne impachetam pe modul turbo, pana nu lesinam de cald cu echipamentul pe noi la (din nou) 30 si bine de grade, si ii dam bir cu fugitii si spre alte meleaguri.

 

Parca nici nu apucam sa ne obisnuim iar cu mersul, ca si ajungem la vama Guguti - Gogavan (inca ma loveste rasul scriindu-i denumirea). Ai zice ca numai si numai in ideea de a compensa pentru numele dragalas, dar vamesii de aici (mai ales cei de pe partea armeneasca) sunt seriosi si suparati rau, si asta inca inainte sa vada stampilele azere in pasaport. Se uita la noi pe toate partile, scotocesc in bagaj, ne plimba de la un ghiseu la altul… Ce mai, zici ca traficanti de droguri scrie pe noi. El Capitan o ia inainte cu actele si niste hartii de plimbat dintr-o parte in alta, iar eu raman cu un fel de Yosemite Sam in uniforma, morocanos rau si pus pe interogat.

 

Russki? (Frate! Jur ca data viitoare in directia asta ne punem pe invatat rusa inainte.)

Niet.

Niet Russki??!

 

Pare incredul si din ce in ce mai suparat ca nu vorbesc rusa si ii tot da inainte cu Romania pa russki, Romania pa russki, ca doar tovarasu’ asa ne-a invatat, si uite cum s-a ales prafu’. Mai schimba doua vorbe nervoase cu un adjunct, si pe urma ma intreaba sec, apasat si scarbit: Tigany? Ii ingan un ba p-a ma-tii in barba si ma abtin de la a-i explica politicos ironia intrebarii asteia din partea lui, avand in vedere ca turcii ii stiu pe armeni drept tigani si borfasi. Ma multumesc sa-i raspund la fel de sec si de apasat: No.

 

Ma lasa in pace intr-un final si dispare, terminam cu hartiile, si intram in Armenia. Robert e extrem de tentat sa le suiere un “Azeri kurwa” peste umar, dar se abtine, ca de, tre’ sa mai si iesim din tara. Tare sunt curioasa cum e Armenia, pentru ca pana acum, armenii nu pot spune ca-mi sunt dragi. Din fericire, se va dovedi un caz izolat, toti ceilalti cu care vom interactiona fiind extrem de politicosi si primitori, inclusiv vamesii de la iesire (din alta vama).


La putin timp dupa vama facem o oprire pentru o gura de apa si sa verificam traseul. Pe marginea drumului sunt cativa oameni si jumatate la muncile campului. Se uita lung la noi, ca la extraterestri, apoi decid ca E.T. e prietenos si capabil de comunicare, asa ca ne fac timid cu mana.

35926290863_5a6f3a8db0_b.jpg
36566081422_54a714e19c_b.jpg
Drumul e dragut, calm, usor serpuit printre dealuri line. Nimic foarte spectaculos, dar linistitor si placut.
36566064782_2f9eea86a4_b.jpg
36566063722_7b9544960e_b.jpg
Iar vacile armenesti par mai educate decat cele georgiene, stand cuminti pe marginea drumului :D.
36566064382_2a54d5f657_b.jpg

Ajungem destul de repede in Yerevan, dar nu avem timp de stat. Umbrele incep sa se lungeasca, iar noi vrem sa ajungem tot astazi la Khor Virap, o manastire pe deal la vreo 40km de Yerevan, de unde se vede foarte bine Ararat-ul, dincolo de granita (inchisa) cu Turcia.

36566063112_91190d0ce7_b.jpg

Trecem prin oras ca prin branza si ii dam inainte, intrecandu-ne cu apusul. Deja se vede muntele peste case si printre copaci, si in timp ce Robert se concentreaza la drum dandu-i blana ca sa apucam sa-l vedem pe lumina, eu ma amuz uitandu-ma la doua dealuri micute pe marginea drumului, care par sa emuleze forma muntelui cu cele doua varfuri ale lui, ca si cum l-ar batjocori invidioase ca e centrul atentiei tuturor celor care trec pe aici.

36566063472_9d35505ccd_b.jpg
36566062922_49f1b2a209_b.jpg

Ajungem exact la timp cat sa vedem apusul pe un colt al muntelui.


Oprim in mica parcare de la baza scarilor spre manastire, si vanzatorii ambulanti de bauturi reci si bibiluri chinezesti nu ne inspira suficienta incredere incat sa lasam motorul singur cu bagaje si echipament, asa ca Robert ramane jos cu toate cele si urc sa dau singura roata.



Si nu sunt dezamagita. Frumoasa manastirea, dar privelistea muntelui ridicandu-se singuratic din nimic, sub norii sparti si patati de apus, e de-a dreptul biblica.

36566080332_9f2d513af3_b.jpg
36566078692_f9cca73fe2_b.jpg
36566077322_a634e09d3e_b.jpg
Mai fac o poza si cobor inapoi la El Capitan, care se intretinea cu o Soda rece de la baiatul cu galeata de gheata.
35926290543_17f009a66e_b.jpg
Ne impachetam la loc si ne intoarcem in Yerevan, la cazare, unde impresia anterioara despre armeni ne e data peste cap de micul hostel dintre blocuri, unde suntem intampinati cu zambete in engleza si cu o camera VIP la acelasi pret cu cea standard pe care o rezervaseram initial, care nu mai era disponibila de cand am schimbat rezervarea dupa intarzierea ferry-ului. De parca ar fi avut ei vreo vina in toata treaba asta. Si ca sa fie treaba rotunda, El Capitan e condus cu motor cu tot pana la garajul personal al proprietarilor, ca sa nu stea motorul peste noapte in parcarea de pe strada.

Pierdem ceva timp prin camera amintindu-ne cum era sa faci un dus ca lumea intr-o baie adevarata, apoi iesim prin oras. Doua stradute dincolo de hostel dam intr-o piata centrala, luminata si animata mai ceva ca de revelion. In centru, o mare fantana muzicala amuza populatia in ritm de vals.

36736051515_7480d59a1e_b.jpg
36566073122_90306b8e98_b.jpg
36339937390_447f1a807e_b.jpg
36689003076_01a221d3aa_b.jpg

Dam o roata spectacolului, dar cum deja e tarziu si noi n-am mancat toata ziua mai mult de o gustare pe marginea drumului, El Capitan activeaza Nasul, arma lui secreta gasitoare de mancare buna, si atat de utila in tineretile noastre zbuciumate de umblat prin Europa cu tot bugetul in monede. Eu am alte prioritati mai artistice, dar reusesc (cu greu) sa ma tin dupa el, cu un ochi la ogarul infometat, si altul la luna.

36566075142_28eab0e0b2_b.jpg

Ne simtim fancy seara asta, acum ca suntem proaspat spalati si parfumati dupa scurta incursiune nomada, asa ca alegem un restaurant cochet si ne dedam placerilor culinare, apoi celor diabetice.

36689003646_37aa9a5166_b.jpg
36689003386_08f92ba797_b.jpg

Ne rostogolim din nou lent la cazare si adormim tun in camera noastra VIP.





Trezirea devreme si sa-i dam bice! Avem drum lung, basca doua granite de trecut azi, si ne amintim cum a functionat asta pana acum. De ce doua granite? Pentru ca e evident inchisa cea intre Armenia si Turcia, asa ca trebuie sa urcam inapoi in Georgia, ca apoi de acolo sa trecem si in Turcia.

35926546303_1ac5793020_b.jpg
Ne punem repede in miscare, dar nu putem parasi Yerevanul fara o poza anume. Ajungem la locul cu pricina, tragem pe dreapta, traversam autostrada ca niste localnici veritabili, si…
36340186300_bab19b7cc9_b.jpg
Perfectiune! Putem merge mai departe.


Drumul devine arid si deluros, si, spre recunostinta noastra, cu aceleasi vaci bine-crescute, tinandu-se politicos departe de drum.

36596879421_7fbcde5c8d_b.jpg
36689247626_ea3939d5c0_b.jpg
La un moment dat, fara niciun avertisment, asfaltul dispare cu desavarsire, ca si cum existenta lui de pana acum ar fi fost o simpla favoare pentru noi, cu care ne-am invatat prost. El Capitan isi inchide prevazator ventilatiile castii…
36736333685_187cf3de5e_b.jpg

Tiristul ne vede totusi, si ne face imediat loc cat malu’ sa-l depasim in siguranta, si ne mai si saluta cu tot entuziasmul in trecere.


Si uite ca ajungem la prima vama de azi - vama Bavra, inapoi spre Georgia. Dupa experienta de la intrare, ne pregatim sufleteste pentru un nou interogatoriu, dar nu pare sa fie cazul. Robert o ia iar inainte cu los papeles, iar eu raman langa Jinks, si imi fac de lucru inventariand puricii locali.

36340186950_21f15a256a_b.jpg
36340186700_513eb02139_b.jpg

De data asta e foarte scurta si la obiect toata treaba, asa ca putem in curand sa ne vedem de drum.


Ah, Georgia… Ni se aminteste imediat unde ne-am intors.

36340178760_a7eec3a52d_b.jpg
36736337075_fb60499f87_b.jpg
Ceea ce nu e totusi un lucru rau.
36736338165_297c62ab50_b.jpg
36596877461_4a41f8f2b2_b.jpg
36340182370_7912a4784e_b.jpg

In mod total nesurprinzator, la un moment dat se termina din nou asfaltul. Mai mergem o vreme asa, noi si norisorul nostru de tarana, pana fix la intrarea intr-un sat, cand zboara pe langa noi ceva mare, alb, si galagios…

36596878131_5c0fb0d395_b.jpg

Hardcore politia pe-aici! Se termina totusi distractia si mergem o vreme in spatele lor, cu viteza normala. Robert se amuza copios cum ii dau ei prin gropi si denivelari fara stress, iar pe mine ma bate gandul ca poaaaate ar trebui sa nu-i mai filmez, ca acu’ ne trag pe dreapta si ne iau la intrebari. Dar e mult prea spectaculos micul rodeo cu masina de politie, asa ca ma multumesc doar sa tin camera mai discret pe umarul lui El Capitan, iar lor nu pare sa le pese.

36736333355_e5846c2da3_b.jpg

Nu mai mergem prea mult, si apare si granita cu Turcia, si o data cu ea ne luam la revedere de la Georgia, aceasta tara frumoasa si plina de contradictii, care ne-a servit drept baza de explorare in ultimele cateva zile.


Vama Türkgözü e foarte probabil cea mai mica si mai putin populata vama pe care am vazut-o vreodata. La prima bariera apare un vames rotunjor, cu parul alb, si un zambet larg pe fata. Inspecteaza scurt motorul, ne intreaba la fel de zambitor: Romania? Romania! Si ne face binevoitor semn sa mergem la urmatoarea bariera. Acolo prezentam pasapoartele, pe vames il umfla rasul cand deduce zigzagul pe care a trebuit sa-l facem prin Georgia ca sa vedem ambii vecini suparati, si ne da drumul. Pe partea turceasca, o domnisoara vorbareata (dar numai in turca) simte o nevoie ciudata sa scoata talonul din coperta de plastic, si apoi nu mai stie sa-l puna la loc, asa ca i-l inmaneaza neceremonios inapoi lui El Capitan.



Si suntem in Turcia, care ne intampina spectaculos…

36340184110_54fc760dbd_b.jpg
36340178330_fe43898a17_b.jpg

...Si sarcastic…

36596876621_a7f1b671af_b.jpg

Si inainte sa ne dam seama, suntem pe buza podisului Anatoliei, din nou la altitudini extra-Moldovenesti.

36340181990_7303f4657b_b.jpg

Oprim sa ne bucuram de briza delicioasa de gol alpin si de temperaturile nemaintalnite de la aerul conditionat din gara din Baku. Si evident, de priveliste.

36340181570_3fb1d2b89c_b.jpg
36340181180_0b44889642_b.jpg

Dar am terminat rezerva de apa din topcase si setea devine deja presanta, asa ca trebuie sa ne punem in miscare.


Nu ajungem foarte departe totusi, cand vad casca lui El Capitan cum incepe sa se balangane haotic dintr-o parte in alta si tragem pe dreapta. Ma dau jos, ma uit la el, si nu stiu daca sa rad isteric sau sa fac pe consoarta ingrijorata. Ma umfla rasul. Ii scot acul de albina din pomete… Eu i-am zis inca de la a doua intepatura intr-o saptamana ca au ceva cu el si sa nu mai ridice viziera. A treia deja pare sa fie declaratie de razboi.


Ajungem in Kars, la cazare. El Capitan deja usor asimetric. Ii zic sa cautam gheata sa-si puna pe mutra. El nu, batman batman. Beeeene.


Ne facem prezentabili (aia dintre noi care nu arata ca un balon prost umflat) si iesim in oras in cautare de kebab, ca doar am ajuns in patria lui. Ginim o terasa draguta si suntem primiti cu zambete interminabile si cu un meniu mai aratos decat cel mai glossy catalog de moda. Si apoi vine mancarea....

36340180730_035c18b4ac_b.jpg
35926589873_0d5c9356b0_b.jpg
Nu stiam daca sa ne infigem in ea pana la cot sau sa o admiram ca pe o opera de arta, dar cert e ca asta a fost de departe cea mai buna (si mai frumoasa!) masa din tot sejurul… intr-un oras cat Slatina, de care nu auzisem pana la excursia asta.
36597183711_efdcedfc9c_b.jpg
35926861513_bf7a198a1c_b.jpg
Cred ca asta a fost momentul cand s-a format prima oara realizarea ca imi plac Turcia si turcii, realizare care nu avea decat sa devina si mai categorica pana la sfarsitul excursiei.

Daca la inceput razi ca prostu’ care n-a fost decat in Istanbul, ca prin partea asta sunt mai in camp, mai de la tara, si ca orasele lor sunt mici, inghesuite, si pline de magazine cu plastice colorate, te uiti apoi mai atent si nu mai razi cand iti dai seama ca intre orasele alea au drumuri, oricat de circulate sau necirculate, toate asfaltate si semnalizate cum noi inca doar visam. Sau ca in orasele alea poti sa umbli singura pe strazi in pantaloni scurti si tricou fara maneci, si nu se uita nimeni stramb la tine, desi multe din femeile care trec pe langa sunt acoperite din cap pana-n picioare. Sau ca oamenii astia nu vorbesc o boaba de engleza, dar or sa se dea peste cap sa te ajute cu orice ai tu nevoie. Sau ca oriunde vezi om pe marginea drumului, nu e chip sa-l vezi stand degeaba, ca munceste o bucata de pamant, ca tine un animal, ca mestereste la o masina, toti fac ceva, nimeni niciodata nu pare sa frece menta.


In ignoranta noastra, exceptand Cappadocia, Turcia, mai ales jumatatea estica, trebuia sa fie intinderea aceea gigantica prin care o sa-i dam blana la intoarcerea acasa, dar inca de la inceput a fost una din cele mai mari revelatii ale excursiei.

 

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

+1 :)

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

de departe cel mai fain topic citit de mine pe forum in ultima vreme. Felicitari pt tot!! (curaj, poze, poveste, experienta etc.)

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Stam cuminti la coada... Sa vedem cand intra marfa noua. :D

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Eu sunt foarte curios ce aparat ai folosit. Pe langa GoPro.

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

nikon d5200 cu nikon 16-85, corect?

 

am cateva adaugiri de facut la ziua asta

 

Georgienii au fost de departe cei mai prosti soferi pe care i-am vazut vreodata. Nu fiindca ar fi ei cumva mai slabi la condus decat alte natii, ci din cauza atitudinii.

Orice depasire la ei era pe viata si pe moarte. Orice camion sau masina mai lenta in fata lor trebuia depasita indiferent de consecinte. Nu conta daca venea cineva din fata, nu conta ca era intr-o curba fara vizibilitate, trebuia sa depaseasca. Si la orice depasire facuta fata de un georgian trebuie sa te astepti la un raspuns ferm si nebunesc. Daca depaseai un georgian trebuia sa nu-i lasi nici o sansa sa revina, fiindca el urma sa faca tot posibilul sa corecteze afrontul asta adus familiei lui. Asta de obicei includea sunet de cazan german antic dus in limitare si cauciucuri vai steaua lor scartaind in curbe.

 

Si drumurile din Georgia sunt un fel de Valea Oltului continua, cu mentiunea ca din cand in cand asfaltul se termina. Un fel de raliu nfs continuu.

 

Acum, cateva cazuri separate:

 

Triplarea peste motociclete era ceva foarte comun in Georgia. In ani de condus in afara Gerogiei mi se intamplase doar de cateva ori sa intre o masina peste mine si sa ma bage in sant ca sa depaseasca ceva. In Georgia se intampla oricand eram singur pe sens si uneori chiar si cand nu eram (evident, cand masina din fata intra aproape cu totul pe acostament ca sa-i faca loc lui Paul Walker de Georgia iti creaza ceva probleme de vizibilitate). Georgia a fost de asemenea singurul loc in care am asistat la o depasire intre camioane pe un drum cu o singura banda pe sens atunci cand eu veneam din sensul opus. Si dupa aia la inca cateva la fel.

 

A mai fost o intamplare interesanta cu un sofer giorgian de X5. Pe un drum foarte aglomerat (o banda pe sens, coloana in mers pe la 50 la ora pe ambele sensuri) el a venit pana langa roata noastra spate si a inceput cu flashuri si claxoane. M-am uitat la el, am gesticulat ceva destul de pasnic cu mainile si m-am dat mai in fata. A venit iar aproape lipit de roata spate cu flashuri si claxoane. Deja eram prea aproape de camionul din fata ca sa-mi mai placa asa ca i-am aratat degetul mijlociu si am plecat printre sensuri vreo 2 masini mai in fata. Asta a fost o greseala. A plecat si el foarte tare printre sensuri bagand pe toata lumea in sant. Am mai depasit amandoi asa vreo 3-4 masini cand mi-a venit ideea sa ma bag in dreapta unui camion prefacandu-ma ca-l depasesc pe acolo si sa-l las sa treaca. N-a mers. A oprit intre benzi blocand circulatia, a deschis usa si a inceput sa zica ceva pe limba lui. Am trecut elegant pe langa usa aia deschisa dandu-i bineturi si am plecat mai departe. A plecat evident in urmarire. Dupa vreo 3 minute de plimbare la viteza mare pe un drum aglomerat inca vedeam norul de praf din urma lui cauzat de aia care tot intrau in sant ca sa-l ocoleasca, asa ca i-am mai dat inainte. Dupa inca 3-4 minute am vazut un tir pe dreapta, ne-am ascuns dupa el si am facut o mica pauza de hidratare (erau pe la 35 de grade). Nu l-am mai vazut, cu putin noroc s-a infasurat singur pe dupa un pom fara sa ia si pe altii, dar mici sanse la cum mergea.

 

O alta amintire interesanta a fost drumul spre vama Guguti - Gogavan. Ultimii 20 de km nu erau asfaltati. Nu erau nici macar pietruiti. Fiind foarte seceta, sleaurile de forestier erau pline cu un praf foarte fin, gros de 3-4 cm. Si, ca sa fie totul perfect, pe acest minunat drum, prin padure, circulau tiruri. Aproape o ora a durat.

 

Deloc surprinzator, cam o masina din 4 era incompleta. Politia nu era exceptie. De obicei lipseau bara fata, spate, grila radiatorului sau o aripa. Cam toate masinile erau sifonate si usor multicolore. Numarul se lega de ce voiai cu sarma.

Editat de prafrau

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

nikon d5200 cu nikon 16-85, corect?

 

Mai aproape ca data trecuta, dar 16-80 :)). Si toate de zi cu filtru de polarizare, daca are vreo importanta.

 

 

In rest da, absolut corecte adaugirile, si mult mai relevante venind chiar din partea lui don' sofer.

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Ma bag si eu in vorba...M-am intors de 3 saptamani din Georgia si Armenia...

 

In legatura cu traficul din Georgia...asa este cum spuneti voi, dar nu mi s-a parut chiar asa de exagerat...Nu ati condus in Kirghistan sau cel mai tare...in India, unde chiar e ceva deosebit...

 

Cu putina atentie, chiar nu au fost probleme...

 

Prafrau, daca erai mai relaxat nu te luai cu nebunu la intrecere...

 

Oricum, felicitari pt excursie...

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Pai, Cristache... tu ai fost cu gashca, mai greu sa te pui cu haita :P ... nu mai zic ca erau si oameni 'bine crescuti' de opreau si traficul cu un semn ;) ... nu mai zic de abilitati telekinetice. In plus, n-au fost atatea drumuri principale... dar, de acord ca soferii sunt oarecum agresivi, nu tii minte cat a insistat sa te tripleze pe linie continua masina aia alb-albastru? de-au dat cu vocalize si-au chemat si prietenii in ajutor? :)

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

in afara de taiatul curbelor fara viziilitate n-am avut probleme pe drumurile mai necirculate

alea principale erau alea distractive, cand vedeai camionul de pe sensul opus cum impinge masina din fata in sant ca sa depaseasca, toata lumea la 100 km/h

 

cumva am impresia ca ei toti se cred soferi foarte buni

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

+1 :)

 

 

Up :)

 

Multumesc pentru dedicare! :D

 

Si din nou, pentru aprecieri!

 

 

--------------------------------------------------------------

 

 

 

Dimineata in Kars si mutra lui El Capitan deja inspira mila…

36586822332_b4e153ecd9_b.jpg

Ii zic iar de gheata, el nu, tot batman batman, asa ca bag repede un Google translate ca sa nu trebuiasca sa bazai si sa dau din aripi in farmacie (apropo, “ari” pronuntat ca si cum ti-ar fi lene sa deschizi gura, in caz ca are careva vreodata nevoie) si ies in cautare de antiinflamator.

Misiune indeplinita, iesim la micul dejun, si El Capitan are ample ocazii sa-si exerseze pronuntia cu fiecare turc care-l intreaba binevoitor ce-a patit si-i ofera un remediu babesc. Eu rad ca hiena de fiecare data.

Intr-un final nu avem de ales si trebuie sa ne punem in miscare, asa ciclopi cum suntem, asa ca o luam usurel copacel spre Elazig, urmatoarea oprire.

Daca muntii de ieri ni s-au parut spectaculosi, podisul arid (-ish) care incepe sa se desfasoare de azi in fata noastra ne taie respiratia (si nu doar din cauza caldurii).

36586823002_d990027152_b.jpg
35921951454_d9ab2c6004_b.jpg
36586822712_40c3081fa9_b.jpg

El Capitan suspina si lacrimeaza ca o domnisoara de pension, dar ii da eroic inainte, in ciuda umflaturii care ameninta sa-i acapareze in curand toata fata. Albine mutante…

Ba chiar ma si asteapta rabdator sa pozez fiecare nou deal fracturat si fiecare stanca ce rasare rebela dintre ierburile galbene si tepoase.

36586822802_c5a30d9058_b.jpg
35921951084_cb4774b4a9_b.jpg
36586822652_65b60902ff_b.jpg

Hei, uite ceva ce n-am mai vazut de mult…

36586822532_dc7093434a_b.jpg
Gasim un drum de tarana care deviaza din cel principal si urcam cativa metri pe el, pentru un picnic cu belvedere.
35921950684_471f8abafa_b.jpg
Rontaim nectarine si fistic si ne salutam cu cei cativa tiristi atat de dornici sa mai vada suflare umana, incat claxoneaza cu tot entuziasmul si ne fac cu mana iesiti aproape jumate pe geam. Daca n-ar fi ei, am crede ca toata soseaua asta perfecta e numai pentru noi. Probabil la fel zic si ei.

 

Nu mai e mult pana in Elazig, asa ca ii dam inainte intins, sa ne vedem odata ajunsi. Avem noroc cu drumul foarte bun si extrem de putin circulat, dar ochiul lui Robert deja e inchis aproape complet, si nu e in regula sa mergem asa.

Ajungem cu bine in oras, dar punctul de pe harta al cazarii e iarasi aiurea, si nu e niciun hotel acolo unde ar trebui sa fie. Opresc un tip pe strada si il intreb de hotel aratandu-i rezervarea. Nu stie de el, dar scoate imediat telefonul si suna la numarul de pe rezervare, schimba cateva cuvinte, apoi ma ia de-o aripa si ma duce pana acolo, la vreo 5-10 minute de mers pe jos, cu Robert tinand motorul incet in urma noastra. Omul asta mergea undeva, l-am oprit din treaba, noi, niste straini cu care abia se intelegea in cateva cuvinte in engleza, dar a lasat tot si a venit cu noi pana la hotel. Am mentionat cat de dragi mi-au devenit turcii in excursia asta?

Ne cazam, urcam toate bagajele in camera, si ma duc sa caut ceva haleala la pachet, cum El Capitan nu se simte apt sa iasa in societate. Ma invart o vreme pe stradutele intortocheate si haotice din Elazig, un oras mult mai mare si mai zumzaitor decat Kars, si ma intorc cu captura bogata - doua feluri de kebab, orez picant, baclavale, ayran, si deja traditionalele kile de fructe.

Gheata?

Neaaaah…

 

Ma trezeste devreme a doua zi si ma trimite dupa gheata. Ii dau un ghiont ascutit in coaste si ma duc… Din pacate gheata la punga pare a fi un concept strain aici, asa ca ma intorc cu cea mai buna alternativa pe care o gasesc - mazare congelata.

Deja e lata, nu mai putem pleca asa. Robert isi pune mazarea intr-un prosop, pe ochi, iar eu ma culc la loc. Vreo 3-4 ore mai tarziu, mazarea pare sa-si fi facut treaba in mod neasteptat de eficient, asa ca ne punem in miscare. Dupa ce-i mai dau un ghiont.

E deja pranz, dar n-avem foarte mult de mers azi, asa ca nu-i chiar grav. Iar daca peisajul a fost arid ieri, azi e deja desertic si parca si mai captivant, cu aerul aproape suprarealist fata de mai toate expeditiile noastre anterioare.

35921954244_bbc60b6681_b.jpg
36359954750_5fa0c33684_b.jpg
35921954104_7841b03a10_b.jpg

Mai mergem o vreme si dupa o secventa de cateva curbe un pic mai stranse ca pana atunci, El Capitan trage pe dreapta si ma intreaba jumate ingrijorat si jumate amuzat: “Ai simtit asta?”

Cu ochii dupa peisaj si cu gandul la Cappadocia, eu nici n-am observat cand motorul a inceput sa alunece pe smoala topita si iesita la suprafata asfaltului, din cauza caldurii. El Capitan zice ca ne-am mutat aproape de pe-o banda pe alta fara prea mare intentie din partea lui, dar eu eram, cum s-ar zice, blissfully unaware.

Daca tot am oprit, profit de ocazie sa mai fac o poza - doua, apoi ne punem iar in miscare, mai usurel.

36586824872_f0e5f85300_b.jpg
36586824752_2cf609941a_b.jpg

Pe dupa-masa ajungem cu bine in Goreme si suntem intampinati de hoarde de turisti, mai ceva ca in Mestia. Nu ca n-am intelege de ce…

36586824402_63a9937110_b.jpg

El Capitan se retrage la umbra cu ochiul lui umflat si cu cea mai rece sticla de apa din tot orasul, eu ies in recunoastere si vanez un restaurant pentru mai tarziu, si dupa o noua cina copioasa in bunul spirit turcesc, ne bagam la somn in camera noastra sapata in piatra.

35921953544_3662dff498_b.jpg

 

 

Dimineata in Goreme. Ora 5 fara un sfert. El Capitan sforaie teatral, eu orbecai jos din pat, imi trag tenisii peste pijama, iau aparatul si ma urc pe terasa hostelului. Inca liniste si pace, nu misca un soarece, iar soarele abia incepe sa-si insinueze prezenta undeva sub orizont. Picotesc doua minute in asteptare pe o treapta, apoi imi dau seama ca nu ma multumeste terasa, asa ca sar gardul pe acoperisul vecin, apoi pe al urmatorului vecin, si tot asa vreo doua acoperisuri mai incolo, pana mi se pare mie ca ar fi suficient de deschisa privelistea. In trecere, dau binete celor doi stupi adormiti de albine de pe unul din acoperisuri, si ma umfla scurt rasul amintindu-mi de fata lui El Capitan.

35947400733_ba7dc43440_b.jpg
Mogaldetele plesuve de piatra par si ele inca amortite.
35947400833_4c1a03869c_b.jpg

Imi mai fac de lucru inca vreo 15-20 de minute facandu-mi selfie-uri adormite, apoi aud un fel de vajait grav, zgomotos si departat in acelasi timp. Ridic ochii.

35947400913_c024107c1b_b.jpg

Au inceput!!!

Unul dupa altul, zeci de baloane se ridica dintre dealuri, si se inalta incet, delicat, parca tragand cu greu si soarele dupa ele, si grabind rasaritul.

36359967220_04b524f7a7_b.jpg
36709472916_0a9b51ce29_b.jpg
35947400003_50dfdb357b_b.jpg

Doua terase mai incolo, cineva isi face selfie-uri cu ele. Sunt si eu tentata, dar sa fim seriosi, sunt in pijama, nu vreau sa stric peisajul.

36359967560_9a52fb5fe1_b.jpg

Unul trece atat de aproape deasupra incat pot sa le fac cu mana pasagerilor, iar altul atat de departe, incat pare sa vrea sa prinda din urma luna care a uitat sa apuna.

36359968060_894298bc4b_b.jpg
36359966500_298367f3a3_b.jpg

Mai fac inca vreo 50 de poze, si refac traseul acoperisurilor pana inapoi la terasa hostelului. Dintr-una din camerele de la etaj iese un domn in varsta, exact la timp ca sa ma vada sarind inapoi balustrada scarii. Ma ignora cu diplomatie, iar eu cobor inapoi in camera cu toata naturaletea de care e capabila o fata in pijama lalaie si tenisi rosii cu stelute albe.

El Capitan are un scurt intermezzo intre sforaituri, ma ia in brate si vrea sa vada pozele. Adormim amandoi la loc.

Ne trezim mai tarziu, taman la fix pentru micul dejun. Urcam pe terasa si cat mancam ne tine companie un pug grasut pe nume Amsterdam. Evident, dupa ce terminam, ii tin si eu companie.

giphy.gif

Strangem bagajele, dar le lasam inca la cazare, si-l luam pe Jinks la plimbare prin Rose Valley, complexul de formatiuni stancoase ce constituie atractia intregii suflari turistice din centrul Turciei. Si din nou, intelegem de ce…

35921963884_38006dc8fc_b.jpg
35921963154_3e85b1f996_b.jpg

Urcam pe primul deal si ne intersectam cu o cireada de ATV-uri, gata de plecare in expeditie. Par usor confuzi apropo de numarul nostru de roti, si deloc receptivi la salut, asa ca ii lasam sa-si vada de drum si ne intoarcem la priveliste.

35921964074_dfbd7e3005_b.jpg
36359966230_73faee3550_b.jpg
35921964004_788f2b736f_b.jpg

Soarele nu ma ajuta la pozat si n-am avut inspiratia sa-mi iau ochelarii de soare in buzunar, asa ca imi pun la loc casca, iar El Capitan profita de ocazie sa-mi imortalizeze skillu’ practic in timp ce rade de mine. Dar ce-mi pasa mie? Traiasca vizierele fumurii si spiritul meu de piti.

35947401063_b72d987287_b.jpg

Si ne mai amuzam o vreme fiecare pe limba lui, eu pozand fiecare mot de piatra, Robert catarandu-se pe ele, si Jinks… dand bine in poze.

35921963584_11357db78a_b.jpg
35947397513_0cc32e78e6_b.jpg
35921963734_54b98fe51e_b.jpg
35921963354_d6aedf370c_b.jpg
35947398123_8c021d687c_b.jpg

Exploram cateva din formatiunile cu locuinte rudimentare sapate in interior, si El Capitan se lanseaza in lectii de antropologie. Dau din cap aprobator si apoi e randul meu sa rad.

36359963230_c0aa929a12_b.jpg
35947397653_e6578f8331_b.jpg

Potecile sinuoase si denivelate batatorite printre piloni ne cam trag la o golaneala mica offroad daca tot nu suntem cu bagajele, dar Jinks nu e Pigger (XRR-ul de acasa) si distractia nu e aceeasi. Dar tot bagam una mica.

36709468896_d78629f792_b.jpg
36709468706_ddd820d0dc_b.jpg
36756479715_6895c24f48_b.jpg

Ne rupem cu greu intr-un final de terenul de joaca si cu mare parere de rau, parasim Goreme. Diseara Ankara. De-acum deja ne intoarcem in civilizatie, in curand acasa, chiar. Oare ne mai amintim cum functiona asta?...

36709468496_432f09f633_b.jpg

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Cel mai important lucru sa pornesti la o calatorie de asta e sa ai mult curaj si sa ai mult noroc m riscurile sant enorme.

Bravo !!!

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

riscurile sunt ca si cum ai face un drum / niste drumuri din romania echivalente de 10, 15, 20, 30 ori... nu mai mare. nu mai mic. adica 2000 prin locuri exotice e cam 10x200km trips pe aici. doar cu mai multe poze, caterinca, bautura etc


» Post actualizat in 23 Aug 2017 20:39

basca, planuit, la distanta de casa n-o sa planifici ceva nici aproape de dificultate cu ceva ce te bagi sa faci intr-un weekend prin romania... prea complicat daca ceva merge naspa si oricum, daca faci tura de 2 sapt ai sa zicem 1-2-3 zile de safety, nu poti sa te intorci de 3-4-5 ori ca era prea greu / nu se putea trece sau sa pierzi prea mutl cu probleme... e treaba de safe route - do as planned. cel putin eu asa vad treaba... exotic!=periculos cat timp stii in ce te bagi.

Editat de b374

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Deja ne simtim aproape acasa. Peisajul se aplatizeaza, drumurile devin din ce in ce mai intinse si mai “la fel”, si intre noi se insinueaza tristetea ca am ajuns aproape la finalul expeditiei. Bine, si unii dintre noi isi doresc un concediu dupa concediu, dar asta e.

 

Anatolia ne mai ofera totusi o surpriza cand pe marginea drumului spre Ankara vedem ceva interesant…

35963744833_6d297e3c9e_b.jpg

Visandu-ne deja in Bonneville (El Capitan), respectiv in sedinta foto faux-selenara (eu), cautam grabiti un mod de a ajunge la intinderea de sare, dar nu e chip sa gasim. Putin mai incolo, aflam de ce cand gasim singura intrare amenajata, cu taxa, parcare, si nelipsitii vanzatori ambulanti cu bauturi in galeata de gheata, si bibiluri chinezesti. Nu ne place, asa ca ne multumim sa oprim intr-un punct mai vizibil de pe marginea drumului, si o iau cativa pasi prin ierburile uscate, dure si tepoase, sa mai fac cateva poze.

36375857290_2fee80d3a5_b.jpg
36375858290_b8092e5477_b.jpg
36375857740_7ddac671b7_b.jpg

Apoi ne continuam drumul. Ajungem in Ankara destul de repede, doar nu e chiar drum lung, dar nu prea ne tenteaza sa iesim la plimbare inca. Pierdem vreo doua - trei ore in camera, motaind, citind, desumfland ramasitele intepaturii de albina (unii dintre noi), si iesim seara sa mancam.


Alegem un restaurant dragut si suntem asezati la o masa alaturi de care un domn mai in varsta, imbracat bine, servea singur cina. Nu dureaza mult pana intra in vorba cu noi, intr-o engleza cel putin decenta, si in cele din urma ne conversam intreaga cina, despre calatoriile noastre, experientele lui, bucataria turca, si multe altele. Timp in care ne tot comanda pe nota lui, cu cate un gest aproape imperceptibil catre chelner, ba un rand de Şalgam (o bautura traditionala fermentata din sfecla - nu suntem mari fani, dar gustam politicos), ba un Tzatziki in interpretare turceasca, ba o halva (care la ei nu are nicio legatura cu halvaua noastra clasica, ci e facuta dintr-un gris foarte aromat si imbibat in sirop), si ne trimite cu exactitate si la ceea ce zice el ca ar fi cel mai bun restaurant din Istanbul, pentru seara urmatoare. Cand satui pana la refuz ne ridicam intr-un final sa mergem, isi lasa toate lucrurile la masa si ne conduce pana la iesire, unde ne ureaza cel mai cald drum bun si plimbari frumoase si in anii urmatori. Ne taram agale spre cazare, punandu-ne laolalta impresia comuna ca omul era daca nu patronul localului, cel putin un foarte foarte vechi “de-al locului”.







Dimineata, cu o zi si mai aproape de casa, ridicam ancora spre ‘Stambul. Drumul e in continuare perfect si numai bun de dat blana, iar peisajul incepe sa arate deja familiar, tipic european, asa ca facem din ce in ce mai putine opriri, si inca si mai putine poze.


La intrarea pe autostrada (cea reala, desi toate drumurile lor principale par autostrazi), vedem un rand de porti de taxare si in dreptul lor o mica parcare plina si o cosmelie cu aer de taxe si impozite. Robert ramane la motor si eu ma duc sa vad cat, cum si daca avem de plata. Intru pe usa cosmeliei si privelistea e usor dezolanta, cu o coada surprinzator de lunga intr-un spatiu atat de mic, si niste semne explicative numai in turca. Nenea de la ghiseu pare mult prea ocupat ca sa raspunda la intrebari, si incerc sa intreb o persoana - doua care-i treaba, dar ridica din umeri si doar arata cu degetul la ghiseu. Ies din nou, poate gasesc pe afara pe cineva mai stiutor, sau macar mai oficial, si norocul meu face ca tocmai in acel moment sa traga in parcare un turc mare cat toate zilele, calare pe o Hayabusa pe masura lui. Interventie divina si nimic mai putin!


Ma duc tinta la el si descopar o data ca vorbeste foarte bine engleza, si pe urma ca e un tip foarte de treaba pe nume Tolga, care nu numai ca-mi spune exact ce e de facut si vorbeste cu tipul de la ghiseu in numele meu, ca sa sa stie ala care-mi e pasul si ce sa-mi dea, dar pe urma imi da si toate datele lui de contact, in caz ca mai avem vreo problema in restul drumului prin Turcia.


Ne luam in primire cartela de autostrada (aparent asa functioneaza la ei), si-i dam mai departe. Ajungem in Istanbul si fix acolo se gaseste GPS-ul s-o ia razna si sa ne vada prin balarii, rezultand intr-un mare zigzag culminand cu o don’soara cu ochii dupa avioane iesindu-ne din scurt in fata, dintre doua alte randuri care oprisera ca oamenii normali. Frana blana, dar nu e suficient, insa din fericire se opreste, si El Capitan reuseste sa ne strecoare prin fata ei, intre botul masinii si o alta masina din dreapta. Iar ptiu!


Oprim in prima benzinarie, ne regrupam, ii dam un restart lui Gogu, si reusim sa ajungem la cazare fara alte incidente. Suntem prea obositi sa mergem pana in partea cealalta a orasului, unde era restaurantul acela celebru, asa ca promitem sa ne amintim de el data viitoare, si momentan profitam de stradutele ultra-turistice si colorate din jurul cazarii, si plecam in cautarea cinei.

36772771315_2b0c9d99f8_b.jpg
35938352714_03d6f592ae_b.jpg

Dupa vreo doua ture, alegem in cele din urma chiar terasa hostelului, parca cea mai draguta si aranjata, si nu suntem dezamagiti. Cam mult kebab un ultima vreme, asa ca El Capitan alege ceva cu pui, iar eu fructe de mare. Si evident, nelipsitul ceai de menta proaspata.


Incheiem apoteotic cu narghilea, si il pun pe El Capitan sa pufaie artistic pentru poza.

36772776005_dcf883f715_b.jpg

N-ai cu cine…


Ii inmanez lui aparatul si ii arat cum se face.

Webp.net-gifmakercd714.gif

 

 

 

Ne mai plimbam putin prin zona si pana la Moscheea Albastra. Suntem obositi, dar parca nu ne-am da dusi inca, stiind ca maine e ultima dimineata de nomazi, iar maine seara o sa dormim in patul nostru.

36772774525_fc345d9cd8_b.jpg
36772775195_cf99d9dc0a_b.jpg
36772772135_6005a5ba78_b.jpg




Dimineata devreme. Gata, timpul sa mergem acasa. Il incarcam pe Jinks, ne luam la revedere de la cele cateva pisici grase care ne urmaresc cu mare curiozitate, si ii dam bice spre casa. Avem pe la vreo 650km de parcurs, asa ca mergem intins, fara pauze lungi, fara poze.


Vama bulgareasca e supraaglomerata, plina de masini cu numere vest-europene, ocupate de turci pentru care s-a incheiat concediul, la fel ca si pentru noi. Din masini ni se fac semne sa mergem inainte, printre randuri. La inceput ne abtinem, nu vrem sa fim tarani, dar apoi trece si un vames si ne da aceeasi indicatie, asa ca ne conformam, daca asa e procedura si nu se supara nimeni. Trecem rapid si fara prea multe intrebari, si mergem mai departe.


Traversam si Bulgaria si suntem intampinati de o priveliste atat de cunoscuta…

36725455536_3cdfeefe1b_b.jpg
35963735063_881bf45e6e_b.jpg

Si exact la timp cat sa ne boteze primii stropi de ploaie de cand am plecat din Bucuresti, acum… doua saptamani? Doar atat? Parca a fost o viata intreaga… Oare mai stiu unde locuiesc? Unde am serviciul? Imi mai tin minte parola de la calculator? Alung repede acest gand negru si incerc sa ma bucur de ultimii cativa kilometri din concediu.


 

 

Si am ajuns acasa…


După 16 zile, 7 țări, 5000 km pe motor, 1100 km pe mare, 1140 km în tren, și multe ștampile...

 

 

35963735803_ce74213a3a_b.jpg

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Superb :peace:

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Frumoasa expunere, poze, vacanta...! Cand o mai luati din loc?

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Superb :peace:

 

 

 

Frumoasa expunere, poze, vacanta...! Cand o mai luati din loc?

 

Multumim frumos! :bounce:

Cat despre urmatoarea expeditie, nici noi nu stim exact, om trai si-om vedea. Planuri sunt multe, acum sa vedem care si in ce ordine se leaga :D

Editat de m0jave

Partajează acest post


Link spre post
Distribuie pe alte site-uri

Creează un cont sau autentifică-te pentru a adăuga comentariu

Trebuie să fi un membru pentru a putea lăsa un comentariu.

Creează un cont

Înregistrează-te pentru un nou cont în comunitatea nostră. Este simplu!

Înregistrează un nou cont

Autentificare

Ai deja un cont? Autentifică-te aici.

Autentifică-te acum

  • Navigare recentă   0 membri

    Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.

×