Sari la conținut

Amenda pentru ca am condus pe trotuar!


topofane
 Share

Postări Recomandate

Salutare tuturor,

 

Aș vrea să vă cer sfatul în privința unei amenzi, dacă e cazul să o contest sau nu.

Ca să detaliez, de un an de zile de când mă dau cu motocicleta, parchez aproape în fiecare zi pe trotuar în fața clădirii unde am locul de muncă. Menționez că trotuarul are o lățime de aproximativ 6 metri și nu deranjez traficul pietonal în vreun fel. De cum urc pe trotuar până la locul în care parchez motorul, parcurg pe motor maxim 10 metri.

În această seară, la plecarea de la birou, am dat să cobor de pe trotuar prin dreptul unei treceri de pietoni pe unde cobor întotdeauna și poliția era fix lângă acestă trecere. După ce am coborât de pe trotuar m-au tras pe dreapta și m-au legitimat. După verificarea actelor, polițistul îmi aduce la cunoștință că îmi poate suspenda carnetul pentru conducerea pe trotuar a motocicletei. I-am explicat că am sediul chiar acolo și că parchez în fiecare zi acolo, dar problema lui era că am condus pe trotuar. Mi-a zis că dacă împingeam motorul până în dreptul lui (de pe trotuar până pe carosabil) nu era nicio problemă. Mi-a povestit și un worst case scenario în care eu aș fi putut lovi un pieton mergând pe motor (de parcă dacă îl împing nu pot să-l scap peste cineva) și s-ar fi lăsat cu scandal din partea pietonilor etc.

 

Nu m-am înțeles cu omul și am primit amendă pentru încălcarea articolului 100 din regulament: Vehiculele trebuie conduse numai pe drumurile, partile carosabile, benzile sau pistele stabilite pentru categoria din care fac parte. In cazul in care pe drumurile publice nu sunt amenajate benzi sau piste speciale pentru mopede, biciclete si celelalte vehicule fara motor, acestea pot fi conduse si pe acostament in sensul de mers, daca circulatia se poate face fara pericol.

Fapta este sancționat de către articolul 101/1/16 din OUG 195/2002: nerespectarea regulilor privind circulatia pe benzi;

 

L-am întrebarea cum aș putea parca pe trotuar fără să merg pe motocicletă, iar răspunsului a fost același: trebuie împinsă motocicleta.

Recunosc că am condus pe trotuar (acei 10 metri) și îmi accept amenda dacă încadrarea este corectă și dacă parcatul pe trotuar prespune împingerea motocicletei sau a mașinii.

 

Mulțumesc anticipat pentru răspunsuri.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • Răspunsuri 60
  • Created
  • Ultimul Răspuns

Top Posters In This Topic

politistul are dreptate. Trebuia sa impingi motocicleta. Binenteles ca putea ca in loc sa iti dea tie amenda pentru chestia asta, sa dea ordinarilor cu BMW care intorc pe linia continua sau depasesc coloane de masini (ambele faze vazute pentru a nu stiu cata oara si astazi, unul in Suceava (salcea) si unul in Botosani).

Insa pana la urma, ai incalat legea, plateste amenda si de acum mergi pe langa motocicleta.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • Admin

Nu m-am înțeles cu omul și am primit amendă pentru încălcarea articolului 100 din regulament: Vehiculele trebuie conduse numai pe drumurile, partile carosabile, benzile sau pistele stabilite pentru categoria din care fac parte. In cazul in care pe drumurile publice nu sunt amenajate benzi sau piste speciale pentru mopede, biciclete si celelalte vehicule fara motor, acestea pot fi conduse si pe acostament in sensul de mers, daca circulatia se poate face fara pericol.

Fapta este sancționat de către articolul 101/1/16 din OUG 195/2002: nerespectarea regulilor privind circulatia pe benzi;

Mie mi se pare destul de clar articolul 100.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Te-a vazut mai mic si mai pricajit si ti-a tras-o.

A interpretat legea in litera ei, nu si in spiritul ei.

Este corect ca nu ai voie sa circuli pe trotuar. Pe baza acestui articol ar putea fi amendati toti cei care parcheaza masina pe trotuar. Dar pe de alta parte chiar militia spune sa parchezi masina si sa lasi loc de circulatie pietoni pe trotuar.

Daca vreo o chestie constructiva intreaba direct la Militie: trimite un e-mail si intreaba daca ai voie sa parchezi masina/moto pe trotuar si cum se impaca asta cu articolul 100. Trebuie sa iti dea un raspuns.

Asadar inainte de contestare sa ai la mana o hartie pe baza careia sa poti contesta ceva. Altfel nu ai nici o sansa.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

A interpretat legea in litera ei, nu si in spiritul ei.

 

Exact asta s-a intamplat. Tocmai din acest motiv agentul constatator are posibilitatea de a decide daca da amenda sau nu. In functie de gravitatea faptei, atitudinea faptuitorului etc., pot exista circumstante atenuante care sa duca la avertisment sau chiar la "iertarea" vinei. Din punctul meu de vedere politistul a exagerat, pentru ca daca tu nu ai deranjat pietonii de pe trotuar, ai parcat motocicleta astfel incat sa ramana suficient spatiu pentru circulatia pietonilor si i te-ai adresat intr-un mod politicos si civilizat, putea sa recurga la spiritul legii, nu neaparat la litera ei.

 

Mai mult decat atat, Bucurestiul este un oras in care daca se aplica ad litteram acest articol, trei sferturi din conducatorii auto vor fi amendati, pentru ca efectiv nu ai unde sa parchezi. Ideea e sa si oferi alternative civilizate inainte sa sari cu bata. Da, legea sa se respecte ad litteram atunci cand exista alternative reale si oamenii refuza sa se supuna cand chiar au unde parca.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Oricum, eu am vazut masini de politie parcate pe trotuar, uneori lasate in asa fel incat pietonii sa nu mai poata circula pe acolo si sa fie nevoiti sa mearga pe carosabil, deci despre ce vorbim?

 

Legea e pentru fraieri ca noi, care incearca sa o respecte. Noi facem asigurare, ITP, tot, in timp ce smecheri ca dragnea & co. merg fara ITP sau rovinieta, alti umflati infatuati ca oprea cer sa fie escortati de motociclete cand merg la coafor etc...

Editat de dionysos
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Recunosc că m-am imflamat puțin când mi-a zis că îmi poate suspenda carnetul (a făcut și o pauză lungă după această afirmație, cred că se aștepta să-l cinstesc cu o șpăguță) și nu mi-am arătat imediat regretul. Adevărul e că nu am auzit până acum de suspendarea carnetului pentru parcat pe trotuar (și condus pe trotuar până la locul de parcare) și mi se părea ireal cum aș putea să-mi pierd carnetul pentru cea mai comună abatere rutieră din București.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Mai mult decat atat, Bucurestiul este un oras in care daca se aplica ad litteram acest articol, trei sferturi din conducatorii auto vor fi amendati, pentru ca efectiv nu ai unde sa parchezi MOCA. Ideea e sa si oferi alternative civilizate inainte sa sari cu bata. Da, legea sa se respecte ad litteram atunci cand exista alternative reale si oamenii refuza sa se supuna cand chiar au unde parca.

Mi-am permis o mica rectificare

Nu doresc sa dau cu bata dar pina acuma de cate ori am treaba in centru (si nu am mers cu moto sau metroul) am gasit loc de parcare la Universitate in parcarea subterana sau la Unirii in spate in parcarea etajata. Evident pe bani. Aici este problema parcarii.

Mi se pare o scuza absolut imbecila ''nu am unde parca'' si atunci o pun pe trotuar, in fata portii, pe linia de tramvai etc. Nu ne forteaza nimeni sa luam masini. O masina o iei daca ai bani de impozit, asigurare, ITP, service etc si daca ai unde sa o parchezi.

 

Daca militianul interpreta legea in spiritul ei ar fi vazut ca omul a facut o manevra de parcare pe trotuar, nu s-a plimbat de nebun pe trotuar. El insa a interpretat-o in litera ei: nu ai voie pe trotuar.

 

Este evident ca astepta o spagutza micutza.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Intamplator astazi am vorbit cu un politist de la rutiera si mi-a spus ca nu mai este permisa nici parcarea pe trotuar din hotarare de consiliu sau guvern, ceva de genul asta. La cum s-a exprimat parea treaba serioasa si cred ca vor incepe sa amendeze parcatul pe trotuar.

 

Am dat cu search dar mare lucru nu am gasit, ceva cu marcaje speciale pe trotuar in niste articole de la sfarsitul anului trecut, marcaje pe care eu nu le-am vazut nicaieri. Asa ca e groasa si pentru doua roti aparent.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

cum adica, cetateanul de rand trebuie sa suporte faptul ca orasul asta, ca si majoritatea din tara, au fost gandite cu niste limitari foarte mari?

Mi-am permis o mica rectificare

Nu doresc sa dau cu bata dar pina acuma de cate ori am treaba in centru (si nu am mers cu moto sau metroul) am gasit loc de parcare la Universitate in parcarea subterana sau la Unirii in spate in parcarea etajata. Evident pe bani. Aici este problema parcarii.

Mi se pare o scuza absolut imbecila ''nu am unde parca'' si atunci o pun pe trotuar, in fata portii, pe linia de tramvai etc. Nu ne forteaza nimeni sa luam masini. O masina o iei daca ai bani de impozit, asigurare, ITP, service etc si daca ai unde sa o parchezi.

 

Daca militianul interpreta legea in spiritul ei ar fi vazut ca omul a facut o manevra de parcare pe trotuar, nu s-a plimbat de nebun pe trotuar. El insa a interpretat-o in litera ei: nu ai voie pe trotuar.

 

Este evident ca astepta o spagutza micutza.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

voi aveti impresia ca parcatul pe trotuar presupune si facut un traseu intreg pana ajungi acolo? bossilor, parcat pe trotuar (cu lasat xxxx spatiu liber ca sa nu incurci circulatia pietonilor) presupune strict ca ai sarit bordura, si atat! nu ca dupa ce urci pe trotuar mergi 20m sau 20000m pana la un spatiu liber. aia se numeste a circula pe trotuar. si se amendeaza daca vrea organul. ceea ce a si patit eroul nostru.

 

@paul: exista mai multe orase care au dat hotarari de consiliu local care reglementează parcarea in zonele verzi de ex, care nu intra sub incidenta codului rutier (am luat eu amenda in Constanta pe HCL, nu pe OUG, pt ca am parcat pe iarba in parc). trotuarele intra sub incidenta codului rutier insa, si autoritatea locală nu poate da hotarari care sa completeze codul rutier (vezi de exemplu ridicarile de masini parcate neregulamentar). guvernul poate modifica OUG 195, dar ma indoiesc ca fix asta ii doare pe ei. poate tot la nivel de diversiune cat mai modifica codul penal (dar asta e o alta problema si e offtopic)

Editat de XaeL
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Politistul ala are niste probleme cu capul. Poate stresat de dirijat traficul a clacat.

Atunci sa amendeze tot Bucurestiul si sa impinga toti masinile pe trotuar.

Asta daca inculpatul nu a ocolit traficul pe trotuar.(cica nu, dar cine stie sigur ca n am fost acolo). Poate asta a crezut si politistul.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

@einstein1984

 

Înainte să obțin categoria A în 2016, categoria B o am din 2007. În cei 11 ani de condus mașini nu am auzit de la nimeni din cunoscuți sau cunoștințe să-i fie suspendat permisul pentru parcat (și implicit condus) pe trotuar. Am auzit de amenzi pentru parcare neregulamentară, dar de suspendat permisul chiar nu am auzit. Mi s-a părut ciudat așa ceva și vroiam să mă lămuresc întrebând pe forum.

De menționat că organul nu era în intersecție să dirijeze circulația și când m-a văzut că ajung lângă motor (și îți ia ceva să-ți pui cagula + casca + mânuși) nu a venit să mă amendeze pentru parcare neregulamentară. A așteptat să parcurg 10 metri pe trotuar și apoi să mă tragă pe dreapta.

A fost finuț că m-a lăsat să mai săvârșesc încă o contravenție? Credeam că ar fi fost finuț dacă voia să prevină o contravenție. Sau ar fi fost finuț dacă se prezenta și nu ar fi început direct cu: Știți că vă pot suspenda carnetul pentru condus pe trotuar?

 

Conform legii: (1) Pe langa sanctiunile contraventionale, politistul rutier dispune, in cazurile prevazute in prezenta ordonanta de urgenta, si una dintre urmatoarele masuri tehnico-administrative:

a) retinerea permisului de conducere si/sau a certificatului de inmatriculare ori de inregistrare sau, dupa caz, a dovezii inlocuitoare a acestora;

 

Conform legii: Suspendarea exercitarii dreptului de a conduce autovehicule se dispune:

a) pentru o perioada de 30 de zile, daca titularul permisului de conducere a savarsit contraventii care cumuleaza 15 puncte de penalizare;
B) pentru o perioada de 60 de zile, daca titularul permisului de conducere cumuleaza, din nou, cel putin 15 puncte de penalizare in urmatoarele 12 luni de la data expirarii ultimei suspendari a exercitarii dreptului de a conduce.
(2) In cazul in care conducatorul de autovehicul sau tramvai savarseste, intr-un interval de 6 luni de la data restituirii permisului de conducere, din nou, o noua fapta prevazuta la art.100 alin.(3), art.101 alin.(3) si art.102 alin.(3), perioada de suspendare se majoreaza cu inca 30 de zile.
(3) In cazurile prevazute la alin.(1) si (2) hotararea de suspendare a exercitarii dreptului de a conduce se comunica titularului de catre serviciul politiei rutiere, care are in evidenta contravenientul, in termen de 10 zile de la data constatarii ultimei contraventii.

 

Înainte de această contravenție nu aveam puncte de penalizare pe carnet iar suspendarea carnetului, din câte înțeleg eu din lege, putea să o dispună dacă respectiva contravenție îmi aducea cel puțin 15 puncte.

Dacă îmi scapă din lege alte articole care se aplică cazului de față îmi cer scuze pentru lipsa de cunoștințe privind contravențiile rutiere.

 

Cum m-am ales cu 6 puncte, care sunt acele cazuri în care ar fi putut să-mi suspende carnetul? Faptul că după ce mi-a spus că îmi poate suspenda carnetul a făcut o pauză ciudat de lungă din vorbit îmi arată că am de a face cu un finuț?

 

Amenda mi-am plătit-o deja și îmi recunosc greșeala, dar organul nu a fost în niciun caz un finuț. Mai că nu voia să-mi arate procesul verbal. M-a întrebat de observații fără să-mi arate procesul verbal. Nu mi s-a părut deloc finuț.

M-am gândit la contestație de finuț ce a fost nu că simt că aș avea dreptate (nu am, motiv pentru care mi-am plătit amenda).

 

În altă ordine de idei îi aștept în weekend și pe Bulevardul Kiseleff să fie la fel de finuți și cu respecitvii din imagine:

 

20180501_153009.jpg

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Nu ai voie sa circuli pe trotuar, nici un metru,nici 10 metri. Parcarea e ok, dar trebuie sa o impingi cand esti pe trotuar, apoi te sui pe ea. Culmea, mi-a explicat-o unul de la Locala.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

no daca ai gasit si singur textul de lege, ce anume mai vrei de la forum? Sa aflii ca textul de lege daca exista nu se aplica cumva(nici eu nu cunosc pe nimeni condamnat la inchisoare pentru omor, asta nu inseamna ca nu se mai intampla)? Sau vroiai sa alerge militianu la tine din intersectie sa iti zica sa o impingi dupa ce ti-ai pus cagula?

Si eu merg pe trotuar in fata blocului, nu am cum sa ajung direct din strada ca sunt masini in spic, dar mai casc ochii la militieni. Daca asteptai compatimire si "moarte militienilor care urasc motoclsitii si ii discrimineaza" .... ma bucur ca nu s-a intamplat.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Vizitator
Răspunde la acest topic...

×   Alipit ca text avansat.   Restituie formatare

  Doar 75 emoji sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.

 Share

  • Navigare recentă   0 membri

    Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.


MOTOCICLISM.ro
Grup Facebook: +36000 membri
Înscrie-te în grup
Discutii despre motociclism pe Facebook
 
BIKESHOP.ro
Grup Facebook: +18000 membri
Înscrie-te în grup
Anunturi de vanzare - cumparare pe Facebook.


×
×
  • Creează nouă...