Sari la conținut

mortal intrare in Calarasi

ssk
 Share

Postări Recomandate

  • Răspunsuri 96
  • Created
  • Ultimul Răspuns

Top Posters In This Topic

@Silver Arrow: nu am spus nimic de economia de combustibil pt ca:

1)la masina personala(un cotet de Focus din 2007 1.6 diesel, asa i-a trebuit nevestei atunci) e irelevant cum ii dau tot intre 5.0-6.0 e consumul. La "autocarul" familiei(Crv 2014,2.0 benzina, 4x4) iar irelevant(8L normal, 10L voiniceste).

2)repet, la distantele acoperite in mod normal într-o zi de condus in Romania, nu exista nici un benefiiciu real daca o arzi ca imbecilul. 

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

George, de acord cu tine in mare parte, mai puțin cu afirmația că suntem o nație de rușine. Eu nu am o părere proasta despre români, in general. Am avut(mi-am creat) ocazia să mă plimb prin toată țara asta, și nu numai. In interiorul arcului carpatic se circulă altfel. La noi daca e soseaua mai liberă și circuli legal, netinand cont de viteza cu care circulă "turmă" pe tronsonul respectiv de drum ești în mare pericol. Am avut nefericita ocazie sa merg cu o colega începătoare posesoare de Matiz pe gaz până la Ploiești. Nefiind sigura pe ea, mergea ceva mai încet, dar nu sub limita legală. Sa vezi cum e sa te depășească TIRu' și să se replieze la limita în fata ta... :( Toți o depășeau, pur și simplu aveam senzația că încurcăm traficul.

O sintagmă universal valabilă: "nu te adaptezi, dispari"!

Silver: am avut șansa imensa de a avea niste părinți care să-mi încurajeze gândirea. Regulile si legile sunt bune, chiar necesare, dar trebuie respectate în special în spiritul lor, nu neapărat literalmente. Și am întâlnit și mulți polițiști, chiar de la rutieră, care gândesc la fel. Nu suntem roboți și nici nu îmi doresc să ajungem la stadiul ăsta. 

Spui că nu infrastructura e de vina. Hai să-ți dau câteva exemple din propria-mi experiență: Buzău - Bicaz Chei 280 km - 7 ore, Buzău - Râșnov 180 km - 5 ore, Buzău - Tulcea 200 km - 4 ore. Timpii ăștia scoși cu masina. Si, tine cont, niciunul dintre aceste drumuri nu le-am făcut în weekend! Tu in ce tara trăiești???

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

@Bart Bz Nu am spus ca nu faci timpii de care spui si sunt corecti.

Viteza medie in RO este in jur de 50-60 km/h. Depinde de zona. Buzau-Bicaz 7 ore este exagerat. Ca ti s-o fi intamplat o data posibil, dar circul si pe acolo si nu este chiar asa. SI am fost si prin Bacau - Pietricica, si pe Siriu - Miercurea Ciuc. Oi fi fost eu mai norocos.

Doar ca lipsa infrastructurii nu este o scuza ca sa circuli ca dementul si sa incalci regulile.

Totusi nu inteleg cum este a interpreta ''in spiritul ei'' legea circulatiei. Da-mi un exemplu. O spun fara misto, pur si simplu sa inteleg cum vezi tu spiritul ei.

Nu ai voie sa intorci peste linia continua. Limita de viteza in localitate 50 km/h.  Mi se pare destul de clar. Care ar fi ''spiritul legii''?

Imi pare rau pentru colega ta cu Matiz, dar iarasi treaba nu are de-a face cu infrastructura ci cu faptul ca suntem un popor de idioti, vorba lui Petre Tutea.

Iar asta cu arcul carpatic este de senzatie. Mergi de la Cluj la Dej si apoi spre Baia Mare. Se circula fix ca in afara arcului, adica de-am pulea fiecare cum stie, blana prin localitati, si cum ai mai vazut in orice parte din minunata noastra tara.

Traiesc in RO, stiu cat se face de colo pina dincolo. Waze iti da timpi foarte realisti si imi planific drumurile in consecinta. Care este nedumerirea?

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

ma scuzati, dar lipsa infrastructurii nu e o scuza la tribunal. Daca nu ai loc de munca nu e ok sa furi. Daca ploua afara si nu poti juca fotbal nu e o scuza sa-ti bati nevasta. De ce avem uzual  viteze de 150+ pe autostrada? Ca nu avem TGV sau cum? 

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

La ‎11‎.‎07‎.‎2019 la 0:14, adiy32 a spus:

Bulangiul ala cu Loganul a vrut sa intoarca de pe prima banda,confratele venea pe banda a doua,la prins direct in usa,altfel murea doar motociclistul!

Daca nu exista urme de franare,totul s-a intamplat la secunda!

Si de unde ati dedus voi expertii ca venea cu viteza astronomica?Lovitura in zona aia creaza efectul de armonica!Tabla e subtire,iar Loganul e stiut ca e 

slab la structura!Daca venea cu adevarat racheta,motocicleta intra in masina si acolo ramanea!

Cei mai vechi stiu de accidentul de pe DN1,la intersectia cu Izvoraniul,cand un  Mercedes a iesit in DN si a fost izbit de un motor cu doi pusti!

Toti trei si motorul au fost gasiti in Mertan!Care nu era un belit de Logan!

S-a umplut forumul de experti cu radar in kur!

S-a discutat aceeasi chestie atunci,Kosh care acum face pe calugarul,spunea acelasi lucru!

I s-a explicat si atunci ca la viteza aia nu se lasa cu daune minore!Dar asa-i place lui sa faca pe gigidurul!

Era sa patesc o chestie asemanatoare pe soseaua spre Giurgiu, acum cativa ani in urma.  Unul pe la vreo 60 de ani, brunetel la figura, cu o dacie alba, mi-a intors brusc in fata, peste linie continua, fara semnal, de pe banda 1. Eu veneam din urma pe banda 2. Noroc ca aveam viteza apropiata de a lui, frana, am mers mai departe claxonandu-l lung, dar omul vocifera tot el...M-as fi intors sa-i explic unde a gresit, dar mi-am dat seama ca nu am cu cine...Dementi! Intre viata si moarte e o distanta foarte mica...Daca tot vroia sa intoarca acolo. putea sa o faca de pe banda 2, punand cu ceva timp inainte semnalul stanga ca sa ii vad intentia. Era greu ? Mi-ar fi placut ca in locul acestui motociclist, sa fie copilul unui politist ce a luat spaga la premise...si I-a luat odorului apoi motocicleta din ea...

@Bart Bz: nu exista "spiritul legii" cand vine vorba de respectarea regulilor. Cum spune @Silver Arrow, legea e clara. Nu adaptare, nu bla blauri. Sunt doar scuze pt cei care se considera mai presus de lege. Punct.

Interiorul arcului carpatic? Frate, cred ca nu prea circuli pe aici. A dat colegul exemplu cu drumul Cluj-Dej-Baia Mare. E dezastruuu. Dej-Bistrita... Etc etc etc. Sunt ardelean din Baia Mare, conduc anual peste 15-20k doar prin zona si imi vine zilnic sa las masina si sa cumpar metrou. 😂

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Acum 26 minute, Silver Arrow a spus:

Totusi nu inteleg cum este a interpreta ''in spiritul ei'' legea circulatiei. Da-mi un exemplu. O spun fara misto, pur si simplu sa inteleg cum vezi tu spiritul ei.

Nu ai voie sa intorci peste linia continua. Limita de viteza in localitate 50 km/h.  Mi se pare destul de clar. Care ar fi ''spiritul legii''?

Bulevard cu 2 benzi pe sens. Trafic blocat pe sensul meu pentru ca in intersectia din fata este un agent de la circulatie care spune ca nu se mai circula pe directia inainte dincolo de intersectie si face semn spre dreapta. 99% dintre masini voiau sa mearga inainte si se conformeaza spre dreapta. Evaluez situatia, imi reconfigurez traseul in minte (conosc zona) dau semnal stanga, ies pe contrasens (peste dubla continua), ajung in intersectie si fac stanga sub privrile aprobatoare ale agentului.

Se incadreaza? 

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

1 hour ago, Silver Arrow said:

@Bart Bz Nu am spus ca nu faci timpii de care spui si sunt corecti.

Viteza medie in RO este in jur de 50-60 km/h. Depinde de zona. Buzau-Bicaz 7 ore este exagerat. Ca ti s-o fi intamplat o data posibil, dar circul si pe acolo si nu este chiar asa. SI am fost si prin Bacau - Pietricica, si pe Siriu - Miercurea Ciuc. Oi fi fost eu mai norocos.

Doar ca lipsa infrastructurii nu este o scuza ca sa circuli ca dementul si sa incalci regulile.

Totusi nu inteleg cum este a interpreta ''in spiritul ei'' legea circulatiei. Da-mi un exemplu. O spun fara misto, pur si simplu sa inteleg cum vezi tu spiritul ei.

1: Mergi cu mașina pe un drum cu o singura banda pe sens, ai linie continuă. Pe sensul tau o dubă parcata jumătate pe șosea, jumătate pe bandă ta. Nimic pe contrasens. Ce faci, suni la 112 și aștepți cuminte în spatele ei, sperând să găsească poliția in aceeași zi șoferul dubei sau treci peste linia continuă? Sa zicem că treci și te vede polițistul din boscheți. Crezi că vei rămâne fără carnet?

2: accident în față, circulație întreruptă pe ambele sensuri, linie continuă. Tu hotărăști că mai bine întorci și o iei pe alta rută. Crezi că vei fi tras la răspundere?

Te-ai lămurit sau sa mai continui?

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

1 oră în urmă, ilarionciobanu a spus:

Bulevard cu 2 benzi pe sens. Trafic blocat pe sensul meu pentru ca in intersectia din fata este un agent de la circulatie care spune ca nu se mai circula pe directia inainte dincolo de intersectie si face semn spre dreapta. 99% dintre masini voiau sa mearga inainte si se conformeaza spre dreapta. Evaluez situatia, imi reconfigurez traseul in minte (conosc zona) dau semnal stanga, ies pe contrasens (peste dubla continua), ajung in intersectie si fac stanga sub privrile aprobatoare ale agentului.

Se incadreaza? 

si te calca tancul ca ai dat peste parada de 1 decembrie

Acum 9 minute, Bart Bz a spus:

1: Mergi cu mașina pe un drum cu o singura banda pe sens, ai linie continuă. Pe sensul tau o dubă parcata jumătate pe șosea, jumătate pe bandă ta. Nimic pe contrasens. Ce faci, suni la 112 și aștepți cuminte în spatele ei, sperând să găsească poliția in aceeași zi șoferul dubei sau treci peste linia continuă? Sa zicem că treci și te vede polițistul din boscheți. Crezi că vei rămâne fără carnet?

caz fortuit se numeste

mentalitatea de a cauta exceptii care sa-ti intareasca ideea ta ca merge si 90 in oras ca doar n-o sa faci 25 de min pana acasa te face un stiudiu de caz interesant

pari exponentul generic

Editat de prafrau
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

1 hour ago, Silver Arrow said:

@Bart Bz Suntem un popor de idioti, vorba lui Petre Țuțea.

Îmi dai un citat dintr-un comunist inrait convertit in legionar și care a murit liberal? Nu, nu suntem, dacă am fi fost n-am mai fi existat ca popor.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

La 11.07.2019 la 15:27, yo4hgx a spus:

Cauza de fond a acestor tip de accidente, si nu numai, este lipsa infrastructurii rutiere din Romania.

Indiferent cat de corect ar fi, este doar o chestiune de timp pana cand un sofer sau motociclist se va regasi in situatia de a fi obligat sa incalce legea. In lipsa autostrazilor, toate DN-urile trec prin localitati unde, pe langa restrictiile de viteza, daca ai treaba pe "partea cealalta" a strazii pur si simplu nu ai unde sa intorci. Si daca totusi ai norocul sa gasesti o linie intrerupta sau o mini-intersectie unde poti intoarce legal, aceasta este prost sau complet nesemnalizata, fara vizibilitate, etc. De orasele mari nu are rost sa discut... Dumnezeu cu mila!

Reteaua rutiera din Romania a fost proiectata de niste comunisti fara minte si viziune care nici in visele lor cele mai umede nu au prevazut ca in cateva decenii fiecare membru al unei familii va avea masina. Bine, aglomeratia si supra-popularea este o problema mai generala insa in Romania descendentii maimutelor comuniste continua abordarea problemei in acelasi stil: mai multe restrictii! Nu ca ar avea prea multe optiuni...

Ca sa supravietuiesti ca motociclist in aceste conditii trebuie sa dezvolti un al 7-lea simt cu care sa mirosi psihologia strazii si sa te adaptezi continuu la situatiile specifice de moment. Sa nu stai in unghiul mort, sa identifici instant cocalarii si soferii cu carnet cumparat, sa o lasi mai moale daca starea de spirit sau oboseala iti afecteaza puterea de concentrare, sa nu te lasi antrenat in provocari, etc. lucruri valabile nu neaparat pentru motoarele sport.

Nu sustin nerespectarea legii insa daca nu esti ipocrit trebuie sa accepti ideea ca uneori pur si simplu chiar tu nu poti respecta legea ad-literam, si deci nici nu poti sa te astepti de la ceilalti participanti la trafic sa o faca. In aceste conditii de fond insa intervine adevarata problema, caracterul soferilor. Atata agresivitate si lipsa de politete ca in Romania nu am vazut nici prin tarile bananiere! Si am condus ceva prin coclaurile lumii...

Sigur, viteza este un factor agravant mai ales in anumite conditii, problema majora este alta! Parerea mea...

Nu cred că în cazul ăsta a fost de vină infrastructura: e un drum cu două benzi pe sens, în afară localității și de obicei liber. 

Probabil aici s-au întâlnit idiotul care n-a vrut să-și miște mașina până în locul unde ar fi putut să întoarcă legal și motociclistul care îi dădea în goarnă. Nu mai contează că unul ar fi avut o mai mare parte din vină.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Acum 20 minute, prafrau a spus:

si te calca tancul ca ai dat peste parada de 1 decembrie

Nu m-a calcat pentru ca nu era 1 Decembrie. Putea fi, cel mult, un vapor. Situatia este reala.

Mai am una si tot cu agent prin preajma: primul la semafor in intersectie la APACA (veneam dinspre Lujerului) si asteptam sa se faca verde. Traficul foarte aglomerat. Aud sirena ambulantei si o vad in retrovizoare incercand sa-si faca loc printre sutele de masini. Puteam sa stau pe loc sau sa incerc sa fac ceva. Am ales sa ma deplasez pana dincolo de centrul intersectiei, cat mai pe stanga in timp ce altii au facut dreapta sau s-au deplasata la fel cat mai pe dreapta. Agentul era in intersectie. Dupa ce a trecut ambulanta si s-a facut verde, am continuat drumul

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Acum 57 minute, ilarionciobanu a spus:

Bulevard cu 2 benzi pe sens. Trafic blocat pe sensul meu pentru ca in intersectia din fata este un agent de la circulatie care spune ca nu se mai circula pe directia inainte dincolo de intersectie si face semn spre dreapta. 99% dintre masini voiau sa mearga inainte si se conformeaza spre dreapta. Evaluez situatia, imi reconfigurez traseul in minte (conosc zona) dau semnal stanga, ies pe contrasens (peste dubla continua), ajung in intersectie si fac stanga sub privrile aprobatoare ale agentului.

Se incadreaza? 

Daca dupa tine se incadreaza atunci toti cei din coada trebuie sa procedeze la fel: sa o ia pe contrasens, unii sa intoarca peste linia continua si tot asa. Sau doar moto? Ca suntem speciali.

Dupa mine stai cuminte pina ajungi cu tot poporul la militian si iei cum zice el.

Si tu la fel ca nea Bart ne dai exemple ale unor situatii extreme. Eu stiu ca esti chiar obligat de lege sa faci loc ambulantei. Si la fel nu are treaba cu litera sau spiritul legii

@Bart Bz De acord. Treci pe langa melteanul parcat. Intrucat vad ca iti plac situatiile extreme presupun si eu ca tocmai atunci cand depasesti esti cu capul in nori si nu vezi ca vine unul din sens opus si dai peste el. Crezi ca militia/judecatorul va judeca ''in spiritul legii'' si o sa spuna ca vinovat este cel care a parcat si te-a fortat pe tine la acea manevra sau tu o sa tragi ponoasele?

In general legile sunt facute de niste unii (teoretic mai destepti decat media) astfel incat noi sa nu mai gandim ce si cum pentru ca asa precum se vede chiar si de pe aici de pe forum fiecare gandeste in felul lui si considera ca are dreptate. Iar ideea este sa respecti legea ad literam.

Cazurile spuse de tine nu au legatura cu litera vs spiritul legii ci sunt situatii extreme, accidentale. Dar ca sa vezi ca nu sunt incuiat, nu  consider ca trebuie sa fi pedepsit daca procedezi cum ai spus.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Din punctul meu de vedere sunt situatii care apar frecvent, mai ales cea cu ambulanta.

Ambulanta are prioritate de trecere fata de celelalte autovehicule, daca are pe unde trece.

Prima faza mi se pare exemplu elocvent de "spiritul legii" la care a apelat si agentul. Drumul meu nu era cu toata turma. As fi facut oricum stanga in intersectie pentru ca era permis. Da, puteam sa astept sa ajung acolo si sa-mi vina randul. Am ales sa fie un atuovehicul mai putin in coloana respectiva. In litera legii trebuia sa ma opreasca (nu era singur acolo) si sa-mi suspende permisul. In spiritul ei, a inteles ce am facut si a fost de acord. Nu sunt special si nu eram cu mobra. Daca provocam un accident, prin manevra pe care am facut-o, sunt convins ca as fi fost judecat dupa litera legii.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Da, la asta m-am referit.

@Bart Bz din punctul meu de vedere, chiar daca om fi fost candva un popor, in ziua de astazi nu mai suntem. Suntem o populatie, adunata intr-o anumita zona si vorbitoare a aceleasi limbi. Atata.

Nu mai avem teluri comune. Nu avem valori comune, Sau de fapt avem una singura: banul prin orice mijloc si cu orice sacrificiu.

Ne distrugem cu manuta noastra istoria, tara, mostenirea culturala, ne slutim limba - citeste pe aici pe forum unde desi  exista cuvinte romanesti le preferam pe cele anglo-americane, ca este "cool". 

Nu avem grija unii de altii. Sa ne dam in cap insa suntem fruntasi.

Popoare sunt ungurii, sarbii, polonezii, evreii si multi altii.

Nu exista in nici o tara de pe glob o imigratie mai dezbinata decat cea romaneasca.

Asa am vazut eu.

Daca tu stii altfel poti sa imi spui.

Imi pare rau daca percep poporul meu ca pe unul de idioti, este doar parerea mea. Parere construita pe experienta acumulata de-a lungul anilor.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Acum 6 ore, Bart Bz a spus:

Îmi dai un citat dintr-un comunist inrait convertit in legionar și care a murit liberal? Nu, nu suntem, dacă am fi fost n-am mai fi existat ca popor.

ai citit vreodata ceva din cugetarile lui Tutea sau Filozofia nuanțelor ? Sa nu uiti ca omul a facut parnaie grea pentru un ideal !

Suntem poporul care si-a renegat si ucis valorile , elitele , si i-au inlocuit cu niste niste yes men dobitoci , avizi de putere si cruzi , fara scrupule  !

si da, chiar cred ca suntem un popor de idioti , atata vreme cat dupa 30 de ani inca votam si promovam nulitati si imbecili peste tot , dam pensii speciale cui nu trebuie , nu ii pedepsim pe cei care ne fura ,, si pana la sa zicem educatia in trafic care e spre zero ,...etc, .... discutia ar putea fi foarte lunga !

gresesc cu ceva ?

Acum 8 ore, Bart Bz a spus:

Silver: am avut șansa imensa de a avea niste părinți care să-mi încurajeze gândirea. Regulile si legile sunt bune, chiar necesare, dar trebuie respectate în special în spiritul lor, nu neapărat literalmente. Și am întâlnit și mulți polițiști, chiar de la rutieră, care gândesc la fel. Nu suntem roboți și nici nu îmi doresc să ajungem la stadiul ăsta. 

asta cu incurajatul gandirii e ceva mai speciala , chiar incep sa ma gandesc cum au facut asta ...nu de alta dar nu prea se vede 

un avocat ar putea sa iti spuna foarte multe despre litera legii , dar despre spiritul legii cred ca ar vorbi cam un minut , doua cel mult 

nu acelasi lucru ar face un militian de la circulatie sau de oriunde care ar vorbi foarte mult despre spiritul legii ..caci litera legii nu prea o cunosc , ....si daca te gandesti ca atunci cand se intalneste un militian cu un avocat , de fiecare data militianul vrea sa fuga , sau sa nu semneze nimic pe procesul verbal 

Editat de angus_young
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

17 hours ago, angus_young said:

ai citit vreodata ceva din cugetarile lui Tutea sau Filozofia nuanțelor ? Sa nu uiti ca omul a facut parnaie grea pentru un ideal !

Suntem poporul care si-a renegat si ucis valorile , elitele , si i-au inlocuit cu niste niste yes men dobitoci , avizi de putere si cruzi , fara scrupule  !

si da, chiar cred ca suntem un popor de idioti , atata vreme cat dupa 30 de ani inca votam si promovam nulitati si imbecili peste tot , dam pensii speciale cui nu trebuie , nu ii pedepsim pe cei care ne fura ,, si pana la sa zicem educatia in trafic care e spre zero ,...etc, .... discutia ar putea fi foarte lunga !

gresesc cu ceva ?

asta cu incurajatul gandirii e ceva mai speciala , chiar incep sa ma gandesc cum au facut asta ...nu de alta dar nu prea se vede 

un avocat ar putea sa iti spuna foarte multe despre litera legii , dar despre spiritul legii cred ca ar vorbi cam un minut , doua cel mult 

nu acelasi lucru ar face un militian de la circulatie sau de oriunde care ar vorbi foarte mult despre spiritul legii ..caci litera legii nu prea o cunosc , ....si daca te gandesti ca atunci cand se intalneste un militian cu un avocat , de fiecare data militianul vrea sa fuga , sau sa nu semneze nimic pe procesul verbal 

Îmi pare rău că ai tăi te-au privat de chestia cu încurajările gândirii, altfel nu te-ai intreba cum pot face niste părinți asta. Dar mă voi strădui să-ți răspund cat mai concis: prin a-ți arăta logica in orice, începând cu o simpla lecție de matematică și terminând cu discuții despre invenții, politica sau religie. Alta metodă f buna a fost aceea de a mă face să-mi pun veșnic întrebări și să mă ajute mereu să-mi găsesc singur răspunsurile. Și ultimul exemplu, prin ajutarea la dezvoltarea personală prin conștientizare și încurajare permanenta.

De-aia niciodată nu voi fi de acord cu așa ceva:

"Religia transforma poporul intr-o masa de oameni culți"

"Intre un laureat al premiului Nobel care nu s-a idiotizat complet si a ramas religios si un taran analfabet nu exista nici o diferenta"

"Eu cred ca razboiul nu e facut de oameni; e mult prea serios. Il face Dumezeu. Cum ne da si cutremure, ne da si razboi"

"La puscarie am demonstrat vreme de doua ore ca istoria romanilor dezgolita de crucile de pe scuturile voievozilor e egala cu zero. Ca doar voievozii nu s-au batut pentru ridicarea nivelului de trai! Istoria se face cu Biserica."

"Fara nemurire si mantuire, libertatea e de neconceput. Omul, daca nu are in substanta lui ideea nemuririi si mintuirii, nu e liber. Seamana cu berbecul, cu capra, cu oaia..."

"Ateii s-au nascut, dar s-au nascut degeaba"

"Stii unde poti capata definitia omului? - te intreb. In templu. In biserica. Acolo esti comparat cu Dumnezeu, fiindca exprimi chipul si asemanarea Lui. Daca Biserica ar disparea din istorie, istoria n-ar mai avea oameni. Ar disparea si omul"

Iar marele intelectual care a scornit toate astea, care, repet, a trecut de la comunism la legionari și apoi la liberali spune că a făcut închisoare pe o nație de idioți?! Nu, nu sunt de acord. România a schimbat taberele in ultima sută de metri a războiului pt că și-a urmărit interesul național, și a luat decizia corectă.

Petre Țuțea a schimbat taberele din motive de convingeri personale și a pierdut. 

Merita să fie închis? NU

A făcut închisoare din cauza nației? NU

Sunt de acord cu tine că și-au ucis valorile. Dar asta au făcut mai toate națiile lumii, la un moment dat. 

Hai sa discutam despre cum au votat românii în ultimii 30 de ani. Au început cu a-l vota pe Iliescu. De ce? Pt că el a fost în prim plan tot timpul la televizor, și marea majoritate a românilor credeau că el a fost artizanul principal al înlăturării dictaturii ceaușiste. Apoi s-au lămurit și au votat cu miile de specialiști ai lui Constantinescu. Dezamăgire a fost mare, și astfel a început ascensiunea sceleratului de Vadim, care a pierdut în fața fricii unui conflict armat cu vecinii. A urmat perioada Băsescu. Românii au fost cat de cat mulțumiți și l-au votat și a doua oară. Al doilea mandat a fost de coșmar pt noi, sfidarea poporului de către Băsescu & co ducând la ascensiunea nesperată și bazata pe nimic a PSD-ului. Românii de mult nu mai votau pro, ci doar contra.

Cei 500.000 de români ieșiți, pașnic, in stradă, precum și modul cum au votat la ultimele europarlamentare nu au făcut decât să-mi confirme că NU suntem niste idioți.

Iar despre litera & spiritul legii am vorbit cu un judecător, motociclist de-al nostru. :)

18 hours ago, Silver Arrow said:

@Bart Bzdin punctul meu de vedere, chiar daca om fi fost candva un popor, in ziua de astazi nu mai suntem. Suntem o populatie, adunata intr-o anumita zona si vorbitoare a aceleasi limbi. Atata.

Nu mai avem teluri comune. Nu avem valori comune, Sau de fapt avem una singura: banul prin orice mijloc si cu orice sacrificiu.

Ne distrugem cu manuta noastra istoria, tara, mostenirea culturala, ne slutim limba - citeste pe aici pe forum unde desi  exista cuvinte romanesti le preferam pe cele anglo-americane, ca este "cool". 

Nu avem grija unii de altii. Sa ne dam in cap insa suntem fruntasi.

Popoare sunt ungurii, sarbii, polonezii, evreii si multi altii.

Nu exista in nici o tara de pe glob o imigratie mai dezbinata decat cea romaneasca.

Asa am vazut eu.

Daca tu stii altfel poti sa imi spui.

Eu vad lucrurile un pic diferit. Daca eram atât de tonți, stăteam cu toții și sufeream în tăcere pe vechea glie strămoșească. Dar nu toți au făcut-o. Unii au plecat să-și câștige pâinea pe alte meleaguri, nu o dată lasandu-si copiii în lacrimi acasă. Ajunși acolo au văzut că se poate și altfel. Acum au început să se mai și întoarcă, și cu bani, și cu experiență, și, poate cel mai important, cu alta viziune. 

Cei care au rămas afara formează comunități destul de omogene, in care se ajuta foarte mult unii pe ceilalți, niciodată renegandu-si originile. Foarte putini sunt cei care urăsc România.

Românii au fost dintotdeauna niste supraviețuitori, și așa vor rămâne.

40 de ani de comunism & îndoctrinare, urmate de o democrație sălbatică  normal ca și-au pus amprenta pe comportamentul nostru, dar eu zic că nu e totul pierdut. Dar asta e doar părerea mea. O zi minunată tuturor.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Acum 1 oră, Bart Bz a spus:

Alta metodă f buna a fost aceea de a mă face să-mi pun veșnic întrebări și să mă ajute mereu să-mi găsesc singur răspunsurile.

nu stiu ce varsta ai , dar pari prototipul perfect pentru activistul de partid care stie tot

cred ca mai util era sa citesti o carte doua , de la a treia puteai sa iti dai doctoratul 

cat despre Tutea , el era un mistic (spre deosebire de Cioran care era un nihilist ...ai grija sa nu intelegi hitlerist ca vad ca te gandesti numai la legionari) ,

Tutea privea omul numai in prisma relatiei lui cu divinitatea . Credea ca omul si tot ce il inconjoara transcende in absolutul Dumnezeiesc ...si cand te gandesti ca era de profesie avocat , nici macar filozof . 

Editat de angus_young
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Mortu' îi zice lu' sf. Petru: 

- Ăștia de pe forum au dreptate aproape toți!

- Bine, da' zi drept: cât aveai la oră?

- Cât era limita?

- 90.

- 90 aveam, să mor eu!

Teh end.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

13 hours ago, angus_young said:

nu stiu ce varsta ai , dar pari prototipul perfect pentru activistul de partid care stie tot

cred ca mai util era sa citesti o carte doua , de la a treia puteai sa iti dai doctoratul 

Mi-ai dat mat cu astea, trebuie sa recunosc... 🤦‍♂️

7 hours ago, easy ride on! said:

Depinde de "religie", unele te invata sa ai (macar) o carte, sa o citesti si sa inveti:

-

"Va trebui s-o aiba cu el si s-o citeasca in toate zilele vietii lui, ca sa invete ..."  (Deut.17:19)

Dar daca zici ca niciodata nu vei fi de acord cu asa ceva ... :rolleyes: iti respect liberul arbitru.

Fie acela chiar si de analfabet. :)

Poate iti mai pui niste intrebari la care lipsesc raspunsuri ...

La capitolul ăsta sunt lămurit. Cartea de care zici cu siguranță ar ajuta enorm la ieșirea poporului din starea de vegetație și l-ar lumina. Deodată ar deveni cult, nu? E știut că religia a ajutat foarte mult la progresul omenirii.

Sărăcia nici nu merge mână-n mana cu religia, iar despre omul care a citit o singură carte știi (probabil), ce se zice.

A nu se confunda credința cu religia.

Tot ce ai de făcut e sa deschizi ochii. Știu că nu e ușor, dar am încredere în tine. :)

Asfalt uscat și multă sănătate tuturor, asta a fost ultima mea postare pe acest topic. 

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

@Bart Bz  Inainte de a ma retrage si eu din aceasta discutie iti dau o tema de gandire: tocmai pentru ca ai fost invatat sa gandesti, sa nu cazi in cliseele tipic romanesti gen "40 de ani de comunism & îndoctrinare,".

Incearca sa vezi treaba din alta perspectiva: sistemul comunist a prins exceptional in Romania pentru ca a fost exact ceea ce ne prinde pe noi mai bine - sa fim smecheri, "sa ne descurcam", sa facem mici invarteli, sa ne luam ceea ce nu este al nostru si sa spunem ca a fost al nostru dintotdeauna, sa dam din gura fara sa facem nimica, si tot asa mai mai departe.

Ungaria 1956, Cehoslovacia 1968, Polonia 1980 - aceste popoare au sarit la gatul comunistilor si primele doua au platit un pret mare in vieti omenesti.  In Romania nu s-a intamplat nimica. Toata lumea dadea din gura cat de nasol este si ca o sa cadem in cap si ne turnam unii pe altii la securitate.  Iar 1989 nu a fost un eveniment generat din sentimentul anticomunist din Romania, pentru ca daca era se aplica punctul 8 din declaratie de la Timisoara si nu iesea Iliescu la alegeri cu peste 80% din voturi.

Nu Schweighofer sta cu drujba in mana si rade padurile, nu Sf. Petru a furat sistemul de irigatii, nu OMV a furat Petrom noi l-am oferit (600.000 euro, in timp ce ungurii i-au trimis pe austrieci la plimbara cu o oferta de 3 miliarde pentru 50% din MOL), asa cum am oferit Sidex Galati (pe 70 milioane de dolari cu 6 furnale si 12 milioane de tone de otel pe an si indianul a vandut-o cu 1 miliard avand ramas un furnal si 3,5 milioane de tone productie). Marile firme de stat nu erau ineficiente pentru ca erau mormane de fiare vechi (vorba este a lui Petre Roman pretenul lui Iliescu) si le-a mancat economia de piata ci pentru ca fiecare fura cat putea. Nu concurenta nemiloasa a angajat peste jumatate din personalul Tarom neamuri intre ele.

Haide sa nu mai dam vina pe altii si mai ales pe 40 de ani de comunism si indoctrinare. Singuri ne facem rau pentru ca suntem un popor de idioti. Sau de fapt pentru ca nu mai suntem un popor pentru ca nu ne intereseaza ce distrugem din ceea ce a avut sau are aceasta tara  atata timp cat ne capatuim.

In rest de acord cu tine: Asfalt uscat și multă sănătate tuturor

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Vizitator goe 75

@Silver Arrow

Vezi ca si in  jumatatea de est a Germaniei a prins la fel de bine comunismul...

Sunt sigur ca o sa fie amuzanta rau explicatia.

Editat de goe 75
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Vizitator
Răspunde la acest topic...

×   Alipit ca text avansat.   Restituie formatare

  Doar 75 emoji sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.

 Share

  • Navigare recentă   0 membri

    Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.

MOTOCICLISM.ro
Grup Facebook: +36000 membri
Înscrie-te în grup
Discutii despre motociclism pe Facebook
 
BIKESHOP.ro
Grup Facebook: +18000 membri
Înscrie-te în grup
Anunturi de vanzare - cumparare pe Facebook.

×
×
  • Creează nouă...