Sari la conținut

"V-am lasat săraci și proști, m-am întors, v-am găsit și mai săraci și mai proști"- Dispariția motocicletelor din anii 50-60


m72story
 Share

Postări Recomandate

Salutăm cu respect!

De fiecare dată când mă gândesc la motocicletele prezente la întâlnirile anuale pe tematica acetui forum îmi vine în minte cele spuse de Brâncuși.

Anul asta la evenimentele la care am fost, nu am vazut o Mobra, asta în țara în care s-au făcut Mobra, nu am văzut un Hoinar, nu am văzut un Carpați.

În schimb se import masiv Urale, Nipre pe sistemul ia clasica d-aici, va să zica salivăm după motocicletele anilor 80-90 făcute de Poporul Eliberator, dar n-am fost în stare să ne salvăm paginile noastre de istorie.

Am ajuns să considerăm rarități TS-urile anilor 80-90.

Au fost pe aici mii de Simson-uri (AWO S), MZ-uri (RT-uri și ES-uri), zeci de mii de IJ-uri 56, Jawe din 60-62, CZ-uri, nu mai vezi unul.

Anul asta la Călărași a fost un IZH 49 și un 56 de la Târgoviște, tot de la Târgoviște a venit nea Ion cu MZ-ul de 175.

Netul duduie de pasionați și entuziaști care ne zic ce motociclete au avut ei când erau tineri feciori dar le-au dat pe o vizită la birt.

Cei care printr-o minune mai găsesc câte un MZ, sau o Jawa uitat printr-o curte se lovesc de o legislație imposibilă.  de niște birocrați și mai imposibili care ori nu înțeleg, ori nu pot să înțeleagă gravitatea fenomenului, a pierderii acestor pagini din istoria noastră care în final ajung să plece către vest unde pe semne că se poate și se vrea.

 

Să auzim de bine! (mai bine)

 

 

 

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • Răspunsuri 232
  • Created
  • Ultimul Răspuns

Top Posters In This Topic

Situatia este similara si in domeniul aeronautic: desi Romania a produs faimoasele IAR 80 si 81 BoPi, nu mai exista niciun exemplar, in afara de cele doua replici la scara 1:1 de la Muzeul Militar National, respectiv Muzeul Aviatiei...

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Gata, vinde toata lumea si isi ia Mobra! Nu zic ca nu ai dreptate, nu! Dar situatia asta e. Probabil tine mai bine un BMW din '45 decat o romaneasca mai tanara. Apoi nici nu au fost asa multe ca, mobra avand 40jde ani, sa mai gasesti piese. Plus ca suna mai bine " am Nipra" decat "am Mobra". 

Brancusi inca are dreptate. Dar nu cred ca ce ai citat tu are legatura cu ce p-orma de mobre. Ce plm, eram un popor mai destept daca aveam mai multe Mobra decat MZ, sau decat GS1250? Pasionatilor si entuziastilor le trebuie si bani pt a-si indeplini pohtele. Daca nene Vasile e pasionat, are 7 motociclete (printre care si 1 clasica țiplă), nu un singur agregat nascut acum peste 30jde ani la care lucreaza mai mereu pt a se putea deplasa cu el.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Acum 13 minute, VyXxer a spus:

Gata, vinde toata lumea si isi ia Mobra! Nu zic ca nu ai dreptate, nu! Dar situatia asta e. Probabil tine mai bine un BMW din '45 decat o romaneasca mai tanara. Apoi nici nu au fost asa multe ca, mobra avand 40jde ani, sa mai gasesti piese. Plus ca suna mai bine " am Nipra" decat "am Mobra". 

Brancusi inca are dreptate. Dar nu cred ca ce ai citat tu are legatura cu ce p-orma de mobre. Ce plm, eram un popor mai destept daca aveam mai multe Mobra decat MZ, sau decat GS1250? Pasionatilor si entuziastilor le trebuie si bani pt a-si indeplini pohtele. Daca nene Vasile e pasionat, are 7 motociclete (printre care si 1 clasica țiplă), nu un singur agregat nascut acum peste 30jde ani la care lucreaza mai mereu pt a se putea deplasa cu el.

- Păi și dacă ai dori să vinzi ceva, nu prea mai ai ce cumpăra, nu în spectrul asta cel puțin.

-BMW am dorit cu toții așa este,tot ceea ce ne permiteam erau Mobrele, după ce le-am folosit le-am cocoșat prin mentenanță proastă, le-am înjurat că nu mai merg.

-Acum suna mai bine Logan decât Dacia 1100 numai că unul reprezintă o carte de vizită, Logan  poate avea oricine.

 

Ultima frază te-a dat în fapt, la treaba cu reparatul. Părerea mea că ai nimerit cam rău pe colțul asta, aici nu e vorba de o fracție: ore mentenanță/ km parcurși.  Este vorba de cu totul altceva, mai presus de tine (cel puțin deocamdată)

Editat de m72story
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

"... Și atunci, numai iaca ce iese din mijlocul hergheliei o răpciugă de cal, grebănos, dupuros și slab, de-i numărai coastele; și venind de-a dreptul la tava, apucă o gură de jăratic. Fiul craiului îi și trage atunci cu frâul în cap, zicând:

— Ghijoagă urâcioasă ce ești! din toți caii, tocmai tu te-ai găsit să mănânci jăratic? ..."

Care mai recunoşti mesajul din text? (lectură de clasa a V-a) :D

Sau măcar autorul?

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

5 minutes ago, patrick1 said:

Și atunci, numai iaca ce iese din mijlocul hergheliei o răpciugă de cal, grebănos, dupuros și slab, de-i numărai coastele; și venind de-a dreptul la tava, apucă o gură de jăratic. Fiul craiului îi și trage atunci cu frâul în cap, zicând:

— Ghijoagă urâcioasă ce ești! din toți caii, tocmai tu te-ai găsit să mănânci jăratic?

Harap alb? Mereu ma kkm pe mine cand ascultam Electrecord si facea tiaca-su ca ursul.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

De urmarit...asta zic fiindca am ramas numa' cu vreo cateva CZ-uri si Jawe, dar nu ma mai indur sa merg la intruniri chiar si dedicate, din motive simple si logice.

Ma plimb pe unde-mi place, ma bucur de tarsoagele mele, nu ma laud ca ma rotesc in jurul pamantului, modific si imi pastrez in stare de functionare atat cat pot si-mi permit cele cateva clasice sau comuniste, dar nu ma dau indarat de la a promova microbul!:bike-037:

Asa ca...diiiiii!

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Acum 50 minute, m72story a spus:

Salutăm cu respect!

..... se lovesc de o legislație imposibilă.  de niște birocrați și mai imposibili care ori nu înțeleg, ori nu pot să înțeleagă gravitatea fenomenului, a pierderii acestor pagini din istoria noastră care în final ajung să plece către vest unde pe semne că se poate și se vrea.

....

 

Eu am reinmatriculat vehicul radiat spre dezmembrare - balamuc inceput in 2014, cu audiente la DRPCIV, Monitorul Oficial si RAR. 

Rezultatul:

 

 

20210726_143044.jpg

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Acum 9 minute, florinelu07 a spus:

PS: In ciuda asteptarilor, am gasit foarte multa disponibilitate din partea autoritatilor pentru formalitati/recomandari cai de urmat - a fost de durata, dar nu am intampinat dificultati notabile.

În numele oamenilor de bine, vrem detalii: cum ,  unde și .....cât?

dar fără nume

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Acum 28 minute, m72story a spus:

În numele oamenilor de bine, vrem detalii: cum ,  unde și .....cât?

dar fără nume

Totul a inceput cu un email catre DRPCIV in care am descris situatia si ce doresc, urmata de o audienta la comandant.

Am primit variantele pe viu...

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Acum 47 minute, ivan pedala a spus:

De urmarit...asta zic fiindca am ramas numa' cu vreo cateva CZ-uri si Jawe, dar nu ma mai indur sa merg la intruniri chiar si dedicate, din motive simple si logice.

Ma plimb pe unde-mi place, ma bucur de tarsoagele mele, nu ma laud ca ma rotesc in jurul pamantului, modific si imi pastrez in stare de functionare atat cat pot si-mi permit cele cateva clasice sau comuniste, dar nu ma dau indarat de la a promova microbul!:bike-037:

Asa ca...diiiiii!

Îți respect poziția și alegerea.

Am fost neplăut surpins că cei care vin din urmă nu au habar de istoria motociclistică, n-au vazut motociclete cu ataș, n-au auzit de toate aceste mărci ozeneistice.

Samson, da era unul în biblie cu părul lung, a fost și motocicletă?”

Toată acestă incultură este un rod, a ceea ce au pus alții în pâmănt și a indiferenței altora.

Doar pentru acest lucru și încerc să mă plimb cu ale mele și să povestesc atunci când am ocazia.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • Admin
Acum 40 minute, m72story a spus:

Am fost neplăut surpins că cei care vin din urmă nu au habar de istoria motociclistică, n-au vazut motociclete cu ataș, n-au auzit de toate aceste mărci ozeneistice.

Păi nu trebuie să te mire. 

Lucrurile alea le știu doar cei pasionați cu adevărat. 

Un motor cu ataș oricum nu prezintă niciun interes masei mari, este o chestie extrem de nișată. 

Și nu e nimic de condamnat aici. 

Având în vedere că fiarele de care pomenești au zeci de ani, este extrem de greu să mai găsești unele impecabile din cel puțin 5 motive :

1. să găsești exemplare ca bază bună de plecare pentru restaurare. 

2. să găsești piesele necesare

3. să ai timp să le restaurezi

4. să te pricepi să le restaurezi. 

5. să ai banii necesari.

Restul ține de consumerism și modernism. 

Este la fel și pe piața auto. 

Și nu e vorba de săraci sau proști. Ci de trend, că din cei cu bani, doar extrem de puțini spre deloc stau să-i cheltuiască pe vechituri.

Asta nu înseamnă că ei sunt proști și tu sau alți interesați de vechituri sunteți deștepți, e doar pasiune și atât. 

 

 

 

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Acum 39 minute, m72story a spus:

Samson

Ăsta e dezvoltator imobiliar din fântânele! :crack:

Acum 1 oră, florinelu07 a spus:

 

 

20210726_143044.jpg

Era bine să fie orientabil numărul, să-l folosești pe post de velă! 🤭

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Acum 18 minute, l.u.v a spus:

Un motor cu ataș oricum nu prezintă niciun interes masei mari, este o chestie extrem de nișată. 

Esti sigur?

eu sunt utilizator al unor astfel de motociclete, vrei sa vorbim despre reactia majorității oamnenilor care te văd în trafic?

 

Noul, ultimul răcnet, cea mai lăcuită, cea mai sidefată nu mai surprinde pe nimeni, abundența acestor piese de ultimă generație pe piață zic eu că a saturat publicul larg.

Observ un interes deosebit (la nivel de observare, de admirație) ale acestor piese rare (din păcate) și puține.

Invidia celor care fac credite să surpindă si descoperă la semafor lângă un M72 cu ataș că puteau să facă lucruri mai interesante cu mult mai puțini bani este greu de descris.

 

Editat de m72story
Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

1 minute ago, m72story said:

abundența acestor piese de ultimă generație pe piață zic eu că a saturat publicul larg.

Observ un interes deosebit (la nivel de observare, de admirare) ale acestor piese rare (din păcate) și puține.

 

Eu ma apropii de 50.

Deci @Flower-Power

@Ana Maria

@Anca Ditiu

@iulia jianu

Un semn, ceva?

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Vizitator
Răspunde la acest topic...

×   Alipit ca text avansat.   Restituie formatare

  Doar 75 emoji sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.

 Share

  • Navigare recentă   0 membri

    Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.


MOTOCICLISM.ro
Grup Facebook: +36000 membri
Înscrie-te în grup
Discutii despre motociclism pe Facebook
 
BIKESHOP.ro
Grup Facebook: +18000 membri
Înscrie-te în grup
Anunturi de vanzare - cumparare pe Facebook.


×
×
  • Creează nouă...