Incet, incet o sa fie ca in Turcia. Toata lumea doarme ca soparlele ascunsi in cele mai adanci unghere ale apartamentelor, iar noaptea ies pe strada pentru socializare si relaxare.
Pe la 9 trecute fix, dupa ce am reusit sa imi stric frontala incercand sa o agat pe casca, ne-am intalnit vreo 6 trupeti cu ganduri de pedalare prin Bucale. Caldura era relativa, umiditatea mare ( eu beneficiasem pe drum spre intalnire si de binefacerile unei masini de stropit strada. Se distra de minune soferul cand a marit presiunea la duze), berea la terasa rece, Casper cu foamea in glanda, Doc echipat cu papuci cu capcane, Cycler avid dupa o pipa ce nu o avea, Polonete cu gandul dupa cazaturi, Corrado intarziat iar eu ca un parizer in membrana artificiala Shimano.
Dam plecarea dupa cum spuneam pe la ora 9, cu singurul gand in minte de a-l hrani pe Casper ce plangea cu lacrimi de crocodil ca e pe avarie, ca i s-a aprins beculetul de shaormarie si daca nu gasim ceva sa ii umplem rezervorul va trebui sa il impingem.
Trecem pe langa toate shaormariile cunoscute si ne indreptam spre una cunoscuta de Cycler la romana. La regruparea de la Universitate Polonete ne-a aratat cum se poate intinde artistic pe asfalt, in aclamatiile fetelor de pe trotuar si uralele de "cazi ba" ale cimpanzeilor humanoizi ce le insoteau.
Daunele nefiind prea extinse, ne intindem la drum printre taximetristi tristi si cu scurta la claxon si ne aburcam pe mesele la varice de la shaormarie. Aici au inventat un nou concept de fast food and feed the people. Mesele fiind direct la bordura, atunci cand musca Casper din shaorma mai sareau bucatele de cartofi si sos direct pe geamurile laterale ale masinilor ce stateau la semafor.
Cu plinul facut, cu electrolitii recuperati (cand povestea Cycler de avantajele Gatorade, Powerrade and gasca, imi si imaginam cum nadusind in costumul meu de omul parizer, imi ies din corp in toate directiile sus numitii electroliti ce ajuta la sistemul nervos (asa mi-am dat seama de ce atunci cand beau apa chiaoar nu mai vad bine drumul si dau cu stangul in dreptul) si ca as putea sa storc tricoul direct in bidonul cu apa pentru a-i recupera, fara a mai cumpara Gatorade (asta imi aduce aminte de un film cu un tembelut ce a ajubs intr-un viitor cu un IQ sub 40, iar lumea avea Gatorade la robinet)), am purces in coloana catre Herastrau parc, unde am simtit pe propria piele conseciintele defectarii frontalei.
Un mic tur printre terasele din Herastrau ne-a demostrat ca altii au fost mai iuti de picior si de halba si au ocupat ca rusii toate terasele ce ilegal isi desfasoara in activitatea in Parcul Herastrau, monument al nesimtirii si al ignorantei autoritatilor in drept sa se ocupe de buna desfasurare a activitatilor civice in minunata capitala a patriei noastre, din care cu mare drag am pleca multi cat se poate de repede, fara sa ne mai intereseze cine stinge lumina. Negasind nimic compatibil fizionomiilor noastre insetate, am ales o bere la varice pe marginea aleilor. Introducand sus numita bere in organism, mi-am adus aminte ca am pantalonasi cu bretele si burta, iar procesul de eliminare al electrolotilor va fi unul destul de complicat. Dar nu degeaba am regretat ca mi s-a stricat frontala. Parcul Herastrau e plin de locuri mai umbroase, unde poti desfasura in voie procesul de extractie din costumul de om parizer.
Bineinteles ca intunericul ce te poate face fericit, mi-a provocat traume serioase atunci cand am incercuit lacul, deoarece era destul de dificil sa deosebesti aleea asfaltata de poteca cu radacini. ochii mei au un night vision destul de rudimentar, iar incercarea de a deosebi un copac de colegul din fata a fost sortita esecului.
La sfatul lui Casper am incercat sa tin frontala cu dintii, prilej cu care am scapat-o de tot pe jos si i-au sarit bateriile. Regasisem numai 2 atunci cand s-au intors dupa mine posesorii de lumanari la bicicleta. Eram singur cuc pe o alee pustie, vietatile fosneau in jurul meu (era destul de greu sa faci distinctia intre diferitele fermoare de plastic sau metal ce se desfasurau in ritm alert) si credeti-ma ca in astfel de momente iti trec tot felul de ganduri negre prin cap.
Noroc cu Casper si Doc ce m-au salvat de la o trauma psihica de amploare.
O mica pipa pe podul de cale ferata si in ritm alert ne-am indreptat spre placinta maro de la Charles de Gaules.
Strans de mana, plecat acasa, ajuns la 00.30. Din fericire nu am dormit pe pres si am avut posibilitatea de va scrie aceste randuri, urmarind cum o laguna veche a ras vreo 4 metri din gardul scuarului si culmea, i s-a deschis air bag-ul.
