.....eu am ajuns la locul accidentului la cateva secunde, mergeam spre Brasov cu niste prieteni. Am coborat imediat din masina si am incercat sa ajutam cu cat se poate, dar am observat ca nu puteam face mai nimic in afara faptului de a suna la salvare. M-am simtit groaznic, tremuram si ma rugam sa reziste si sa vina salvarea cat mai repede. Eram socata... ma durea sufletul...era o imagine cumplita.... un tanar statea nemiscat in mijlocul strazii, iar sangele i se prelingea de sub casca. Am vazut ca respira si am incercat sa vorbesc cu el dar nu reactiona. La zece min a venit salvarea iar prietenii mei au ajutat sa-l puna pe targa. Pe marginea strazii mai erau doua suflete care zaceau de durere...doi cai... unul cu picioarele rupte, iar celalalt cu pulpa despicata ca la macelarie. Din nefericire pe ei nu avea cine sa-i ajute..... Pentru mine a fost prima si sper ultima data cand am asistat la asemenea suferinta. Mi-a parut rau ca nu am putut merge cu el la spital, dar in seara aceea trebuia sa ajung neaparat la Brasov. Ziua urmatoare cand m-am intors spre Bucuresti, am trecut pe la spitalul judetean de urgenta din Ploiesti, sa ma interesez de starea lui. Nefiind ore de vizita si nestiind cum il cheama nu am primit prea multe informatii. Am revenit a doua zi... si am fost bucuroasa cand am aflat ca starea lui este stabila. Ma rog in continuare pentru el sa se insanatoseasca repede si familiei lui mult curaj sa lupte alaturi de el.
