Catalina Vutescu

Buna, Nu e nici o conspiratie. Avem nevoie de filmulete, poze, martori si marturii pentru ca avem nevoie sa stim EXACT, CE S-A INTAMPLAT ACOLO. si la nevoie sa dovedim ca oaia a fost alba si asta e culoarea ei naturala, daca poti sa intelegi printre randuri. Doar traiesti in aceeasi tara ca si noi . Poti sa ne ajuti? Poti sa iti intrebi prietenii daca au vazut ceva sau ei sa ii intrebe pe prietenii lor daca stiu ceva? Si cand afli, ai putea sa ii redirectionezi catre DubluJack? Crede-ma ca nu ma mai poate rascoli nimic acum. Nici flash-urile pe care le am cu Raducu zacand desfigurat pe patul de spital. Nici senzatia ca stia ca sunt acolo si mana lui s-a mulat pe palma mea. Nici povestirea cuiva care mi-a descris cu mare lux de amanunte cum fratele meu a cazut la pamant si a inceput sa ii tasneasca sangele prin din casca, cum isi tinea o mana si cum ii era corpul. Nici momentul ireal in care Raducu a intrat in casa in cosciug, sau cand bateau cuiele in sicriu... vrei sa iti mai dau detalii? Mai am, dar nu e cazul. ABSOLUT NIMIC nu ma mai poate rascoli. Ne poate ajuta cineva sa intram in contact cu cei 3 baieti care AU FOST ACOLO??????

Iarta-ma, dar eu nu vreau ca motocicleta pe care el a iubit-o sa fie reparata. Nu vreau sa se mai urce nimeni pe ea! Vreau sa o vad bucati si bucatele si sa fie topite! Daca Raducu nu mai e, nici motocicleta aia nu are rost sa mai existe. A fost a lui, iar el e nu mai e. NU s-ar bucura sigur sa stie ca a ajuns in alta parte. Plus ca imi spunea de atatea ori: un motor paradit rau intr-un accident sau o masina NU MAI E SAFE nici daca e dat cu aur, indiferent cat de bun e mecanicul. Intelegi acum de ce nu vreau? Daca as sti unde e acum moto, te rog sa ma crezi ca m-as duce sa ii dau foc!

Petru, Esti un om minunat si sufletist. Si mie imi vine sa sparg tot, sa ma bat cu toata lumea, sa urlu, sa ma iau de toti... Dar nu ei au fost de vina. In mod cert daca inainte nu credeam in destin, te rog sa ma crezi ca acum, deruland pe repede inapoi caseta vietii lui Raducu, incep sa imi dau seama ca a facut cam tot ce "trebuie" sa faca un om intr-o viata de 70 de ani. Atat i-a fost lui dat sa stea cu noi, si cat timp a stat ne-a invatat pe fiecare cate ceva: cum sa fim uniti, cum sa ne distram, cum sa fim echilibrati si cerebrali (tocmai el, care de fatada era un zapacit), sa avem curaj, sa iubim, sa iertam..... Te rog mult, mult de tot, nu te "lua" de oamenii care fizic nu au putut fi alaturi de Raducu. Toti, dar absolut toti l-au iubit si sunt sigura ca ar fi vrut sa vina, dar fie nu toti suntem la fel de puternici, sau nu toti au avut cum sa vina (distanta, servici, probleme familiale sau de sanatate). Nu iti pot descrie in cuvinte cat de mult ne-au ajutat psihic mesajele pe care le-am primit de la cei care nu au putut fi langa noi. De prezenta voastra langa noi nici nu mai vorbesc. Fiecare a ajutat in felul lui, si asta conteaza enorm. Daca nu erati voi toti, aproape sau departe, iti spun sincer ca imi pierdeam si mama, si mintile. Claudia la fel. Si iti mai spun ceva: imi doresc din toata inima sa reusiti sa stati uniti, sa lasati orice orgoliu la o parte, si sa faceti ceea ce pe Raducu l-a amarat foarte tare acum 2 -3 ani ca nu ati reusit: vezi topicul deschis de baieti acum cateva zile.. imi pare rau, nu imi amintesc cum se numeste, dar este ceva cu legislatie si cu AMR. Si tu poti sa ajuti. Toti sunteti oameni exceptionali, de aceea Raducu a fost in viata voastra si voi in viata lui Raducu. Va imbratisez pe toti cu prietenie si mult drag.

Sunt sora lui Raducu. Nu am moto, dar mi-am facut cont aici marti pentru ca voiam sa multumesc din tot sufletul tuturor celor de aici care au donat sange pentru el. Eram foarte sigura ca sangele strans in urma ajutorului vostru il va salva si voiam sa imi exprim recunostinta imensa pentru asta. Acum va multumesc pentru caldura, gandurile frumoase si puterea pe care ne-ati dat-o si ne-o dati in continuare. Fara voi nu am fi reusit sa ne tinem creierii acasa pana acum. Sunteti extraordinari, si acum am inteles de ce Raducu mi-a vorbit despre voi cu atata bucurie si admiratie. Moto a fost pasiunea vietii lui. Nu va pot descrie in cuvinte cat de fericit a fost cand si-a cumparat la 16 ani primul scuter, o rabla veritabila, pe care o cara pe scari in fiecare seara pana la etajul 1 si o parca in balcon. Sarcina mea era ca o data pe saptamana sa o spal. Nu bine, ci foarte bine. Si nu cu detergent de vase, ci cu gel de dus, ca nu e asa coroziv. Nu avea sens sa ma cert cu el, pentru ca scuterul era mai sfant decat biblia. Si mai fericit a fost cand a intrat prima oara in gasca de motociclisti. Apoi, fericire maxima cand si-a cumparat scuterul mai de Doamne-ajuta. A fost incantat cand ne-am mutat la curte pentru ca avea unde sa parcheze scuterila. Era cat pe ce sa demontam gardul ca sa o poata baga in curte. Nu are sens sa va spun cat ne-am certat pentru ca l-a parcat fix unde ma apucasem sa pun iarba si flori. "Aici e locul cel mai bun pentru scuterila"... ma rog... I s-a facut mila de lacrimile mele dupa cateva saptamani si l-a parcat pe un loc unde pavasem cu caramizi ca sa pun o masa si scaune de gradina. Evident ca am mutat masa si scaunele in alt loc. A fost si mai fericit cand a cunoscut-o pe Clau si de cand s-au casatorit, pana in ultimul moment. Pentru asta ii multumesc Claudiei - l-a facut cel mai fericit dintre pamanteni. A explodat de fericire si mi-a facut capul patrat cand si-a cumparat motocicleta asta rosie. Nu a vrut niciodata sa ma plimbe cu motocicleta sau cu scuterul, pentru ca... "sor'meo, esti varza..mai bine sta cainele pe sha decat tine". Avea dreptate. Va rog sa nu fiti tristi, si sa nu va ganditi la el cu lacrimi in ochi. A iubit viata enorm. A trait fiecare clipa ca si cand ar fi fost ultima. A fost un om cald, generos, bun, extrem de inteligent si da, in orice grup s-a bagat ca musca in lapte, a stiut sa ii tina pe toti uniti. Fratiorul meu scump si drag, te iubesc. Bafta ta e ca nu numai eu. "Sor'ta"