Jump to content

RoSBK

Membru
  • Content Count

    6
  • Joined

  • Last visited

About RoSBK

  • Rank
    Nou venit pe forum!

Contact Methods

  • Website URL
    http://www.rosbk.ro

Profile Information

  • Gender
    Male
  1. PROIECT CANDIDATURA FRM - Costin Oprea Data de 8 martie, după cum bine ştiţi, va fi decisivă pentru motociclismul românesc, iar ca urmare a acestui eveniment important, eu, Costin Oprea, împreună cu 4 oameni reprezentativi ai acestui sport : Florian Pop, Ciprian Popescu, Ionuţ Mistode şi Emanuel Gyenes vom candida pentru funcţia de Preşedinte, respectiv pentru cele patru posturi de vicepreşedinţi. Consider că în această formulă, vom putem schima lucrurile şi vom putem duce la îndeplinire toate obiectivele propuse în proiectul de candidatură. Îmi pun toate bazele în acest plan de candidatură, iar în eventualitatea în care actuala conducere nu va fi schimbată, pot măcar spera ca se vor trage foloase pozitive din proiectul nostru. Deși un proiect normal de candidatură ar fi început cu o introducere amănunțită, prefer să amân această parte și să trec la adevăratul subiect care ne interesează și ne vizează pe toți. Pentru cei care doresc să afle detalii despre mine și echipă, vor găsi informațiile necesare în ultima parte a proiectului. I . MOTIVELE CANDIDATURII Pornind de la premisa că orice alegere este făcută pentru a atinge un scop, în cele ce urmează vă voi prezenta motivele pentru care am ales să candidez la președinția Federației Române de Motociclism. Motivul care m-a determinat să aplic pentru postul de președinte a venit ca urmare a multiplelor probleme, a ignoranței și nepăsării cu care actuala conducere a tratat motociclismul românesc în ultimii 8 ani de zile. Cu toții știm care sunt principalele dificultăți și lacune, și tocmai din acest motiv, voi încerca să le ating pe cele mai importante. ORGANIZAREA Încă din anul 2006, am protestat pentru modul în care erau organizate cursele de viteză pe binecunoscutele aeroporturi. În numele majorității sportivilor, am cerut Federației condiții decente de desfășurare a curselor, solicitările făcute fiind minime și indispensabile (toalete, steaguri, extinctoare) pentru derularea în condiții de siguranță a acestora.Mereu m-am lovit de aceeași justificare venită din partea lor: “ atât se poate”, “ fă tu dacă poți...” si alte răspunsuri de acest gen…. Un alt exemplu la fel de convingător pentru a demonstra lipsa de implicare este refuzul cu care au întâmpinat oportunitatea de a avea parte de un campionat bine pus la punct (ROSBK), actuala conducere preferând să își desfășoare cursele pe dalele aeroporturilor, printre gropi și iarbă, fără a garanta nici cel mai mic grad de siguranță. La enduro,s-a neglijat atât calitatea de organizator cât și cea de concurent. Curse cerute a fi amânate,fără să fie luate în considerare angajamentele organizatorilor față de media,de sportivi,rezultate oficiale întârziate cu zilele,chiar cu lunile (ex: etapa de Campionat Național de Enduro de la Cheile Grădiștei 2013),rezultate oficiale incorecte,taxe nejustificat de mari, atât pentru organizatori, cât și pentru concurenți. Paralel cu competițiile naționale aflate într-un regres continuu, sectorul privat s-a dezvoltat și a ajuns la performanța de a număra pe listele de înscriere sute de sportivi ( ex: ROSBK şi MOTOCROSS CUP). Trebuie sa evoluăm și să exploatăm dorința organizatorilor de a se implica în inițierea de curse,pentru a da şansa concurenților să progreseze și să se dezvolte. LIPSA PERMANENTĂ A FONDURILOR Lipsa fondurilor este o altă problemă cu care toți suntem familiarizați și cu care ne-am obișnuit. Sunt sigur că niciunul dintre voi nu mai este surprins atunci când sportivi valoroși, multipli campioni europeni, nu sunt recunoscuți, iar munca și performanța lor nu esre răsplătită. În schimb, apar situații de contradicție, deși Federația neagă existența fondurilor, pentru anumiți sportivi s-au găsit resursele materiale necesare pentru a-i sponsoriza. Un exemplu de o atfel de situație este cea în care Comitetul Olimpic Sportiv Român i-a acordat fonduri sportivului Robert Mureșan la solicitarea Federației Române de Motociclism, în condițiile în care acesta nu a participat la nicio competiție. LIPSA DE PROMOVARE ȘI TAXE MARI Lipsa de promovare, vorbind în general, atrage după sine anonimatul. La fel s-a întamplat și în situația motociclismului românesc. Nu știu câți dintre voi ați văzut vreo știre în care motociclismul să fie promovat, cursele să fie difuzate în cadrul emisiunilor de specialitate sau ziarele să scrie știri și articole despre sportivi și performanțele lor. În schimb, am observat o puternică mediatizare adresată sportivului Robert Mureșan pentru cariera lui “excepțională”. Toate acestă lipsă de promovare și informare se întâmplă în contextul în care FRM are încheiat un protocol cu TVR. Aruncând o privire asupra site-ului FRM, vedem că nu este actualizat, lipsind extrem de multe informații necesare care ar trebui să fie publice. Vedem de asemenea, că activitatea sportivă a cluburilor este slab reprezentată, iar pentru a avea o imagine și mai clară a ceea ce însemnăm noi, cluburile și sportivii, pentru actuala conducere, puteți găsi la galeriile foto ale site-ului în cea mai mare parte poze cu Robert Mureșan din 2008. Oare să tragem concluzia că în ultimii 5 ani, nu a mai existat nicio activitate motociclistică demnă de fotografiat??? (a fost nevoie de 8 ani ca să poată fi schimbat site-ul FRM, chiar înaintea alegerilor?). A nu se lua în considerare promovarea mult cunoscutului RedBull Romaniacs. Această promovare este făcută direct de organizatori în colaborare cu diverse televiziuni. Un alt lucru care mă intrigă, este faptul că avem sportivi cu performanţe notabile şi totuşi acestora nu li se înmânează titlul de “maieştri ai sportului”. Probabil pe motiv că nu au depus cerere. Un sportiv ca Edvin Kovacs, căruia nu i se poate pune la îndoială meritul şi palmaresul, este unul din exemple. La capitolul parteneriate nu pot spune decât că acestea sunt aproape inexistente, ele fiind prezente doar prin postarea unor sigle pe site-ul Federaţiei: - ASTRA = poliţe de asigurări scumpe şi neacoperite - UNIQA= ????? - TVR = doar activitatea unui singur sportiv - CASTROL = companie care de ani de zile livrează Federaţiei uleiuri, fără ca aceastea să ajungă la sportivi. Taxele mari care se majorează de la an la an sunt o altă problemă serioasă pe care v-o aduc în atenție. Multe cluburi nu își pot permite să achite sumele foarte mari impuse de FRM , pentru arbitraje sau cronometrare, și din cauza asta, au renunțat la a mai organiza competiții.Foarte mulți sportivi la rândul lor renunță la a mai participa la multe etape din aceleași motive. Lista nemulțumirilor poate continua, dar am ales să vă prezint principalele probleme cu care ne confruntăm și care necesită o rezolvare urgentă. Toți știm de aceste dificultăți, toți am resimțit într-o manieră sau alta rigiditatea și respingerea venită din partea actualului sistem, dar lucrurile nu pot fi mereu așa, împreună putem schimba această problemă. Merităm drepturi și recunoștere, avem potențialul de a ne dezvolta ca un tot unitar, ajutând motociclismul românesc să crească în calitate. II . STRUCTURA PROIECTULUI Proiectul pe care urmează să vi-l prezint cuprinde două părți: A. Modificări în plan administrativ B. Modificări în plan sportiv Fiecare din cele două părți ale planului prezintă propuneri de proiecte și modul în care acestea se vor desfășura. Modificări în plan administrativ Mandatul Președintelui Statutul Federaţiei Române de Motociclism ar trebui schimbat, atfel încât ,Funcția de Președinte să poată fi ocupată de aceeași persoană, doar pentru două mandate, consecutive sau neconsecutive. În acest fel, se va asigura o conduită democratică, anulând posibilitatea de a creea “conducătorul etern”. Vom înlătura astfel plafonarea şi stagnarea procesului de dezvoltare al motociclismului românesc. Întotdeauna este nevoie de o nouă perspectivă!!!! Adunarea Generală Adunarea Generală se va desfășura la începutul lunii decembrie pentru anul următor ( ex: în decembrie 2014 pentru anul 2015), sau cel târziu, pe data de 15 ianuarie pentru anul în curs ( ex: 2015 pentru anul 2015) Această schimbare este necesară , întrucât cluburile să poată beneficia de un calendar stabil, din timp anunţat, pentru a-şi putea obţine şi ordona bugetele. Un alt motiv îi vizează pe organizatorii de competiţii, aceştia având astfel posibilitatea de a dezvolta proiectele şi parteneriatele din timp. Parteneriate şi sponsori Se vor depune eforturi masive pentru atragerea a cât mai multor parteneri, aceștia fiind selectați în mare parte din sectorul media. Ceilalți parteneri vor trebui să asigure fonduri sau bunuri pentru a face posibilă premierea, măcar a primelor 3 poziții în cursă, sau la sfârșit de an ,pentru primele 3 poziții ale clasamentului final. Fondurile vor putea fi folosite ca suport pentru organizatori și sportivi în sensul scăderii taxelor de licență și de organizare, acestea fiind echitabil distribuite în funcţie de numărul sportivilor, importanţa competiţiei şi de nivelul cheltuielilor. Training de marketing sportiv cu șefii de club – din care să se înțeleagă care sunt pașii și modalitățile pentru a atrage fonduri locale la club în mod profesionist, lăsând la o parte prieteniile și relațiile. Sprijinirea cu documente (contracte tip) și metodologie pentru a atrage către cluburi banii ce pot fi direcționați spre sponsorizări de către societățile comerciale (20% din impozitul pe profit în limita a 3/1000 din cifra de afaceri – anual cele mai multe firme nu își folosesc acest drept și banii se duc la buget) Atragerea de fonduri suplimentare pentru sportivi Pentru a putea obține fonduri de la COSR sau MTS în scopul finanțării unui sportiv, Federația va trebui să facă o solicitare către forul respectiv, în care să justifice sprijinul pentru acel sportiv. Propunere – Pentru a nu ne mai confrunta cu situația în care doar anumiţi sportivi primesc aceste fonduri, Federația va face solicitări doar pentru sportivii aleși de Comisie și Biroul Federal. Explicațiefiecare comisie va alege unul sau mai mulți sportivi în baza unui grafic care va conține – vârstă ‒ palmares ‒ obiectiv ‒ competiția în care dorește să meargă ‒ fondurile disponibile odată făcute selecţiile de către fiecare Comisie, Biroul Federal va trece toate propunerile prin același filtru, iar sportivul/sportivii care întrunesc cele mai multe condiții vor beneficia de sprijinul Federației. Notă!!! Federația va sprijini și proiectele organizatorice importante în ceea ce priveşte documentaţia, legislaţia, autorităţile locale şi eventualele fonduri. Copii si juniorii La acest capitol trebuie luate în calcul 2 aspecte: Atragerea de copii către motociclism, la toate ramurile Afirm cu maximă tărie că, pentru a aduce copii în sport trebuie să le creăm modele şi idoli, acest lucru fiind posibil numai prin întărirea competițiilor de seniori. Deci, cu cât vom avea mai mulți seniori, mai performanți, curse mai dinamice, cu atât ne va fi mai ușor să atragem copii. În tot timpul acesta, nu trebuie să uităm că promovarea este foarte importantă. Este necesar ca motociclismul să fie prezent pe cât mai multe canale media, în dezbateri, etc. Acolo unde este posibil – supermoto, cross, prolog enduro, speedway – să fie făcute parteneriate cu școli pentru a organiza excursii cu copii, fără a se încasa bani pe bilete. Sprijinirea și dezvoltarea celor existenți În funcție de mărimea bugetelor existente vom: Sprijini școlile și academiile de copii Organizarea de cursuri şi cantonamente de pregătire Vom reduce taxele de participare până la minimum posibil, chiar gratuit, în special pentru cei care participă la campionatele mondiale şi europene Reduceri sau gratuitate la asigurările medicale. Taxe Aşa cum știm, la ora actuală, există foarte multe taxe, plătite în special de organizatorii de competiții. De-a lungul timpului au existat organizatori care au renunțat să mai organizeze din cauza taxelor cerute de FRM , acestea creându-le reale probleme financiare. În aceeași măsură, sportivii fac eforturi imense pentru participare, asigurându-și materialul de concurs, echipamente, drum, cazare, etc. Măsuri În funcție de bugetele disponibile, vom face tot posibilul să diminuăm aceste taxe, unele dintre ele putând fi chiar anulate. Totodată,trebuie să creăm premisele creșterii bugetelor, din parteneriate/ sponsorizări, atât pentru Federație, cât și pentru organizatori și sportivi. Cum creăm aceste premise? – prin semnarea contractelor de sponsorizare, vom garanta vizibilitate, atât pe site-ul oficial al Federatiei, dar și ATENȚIE, pe panourile de premiere, de interviuri, conferințe de presă, de la curse Notă!!! Pentru a putea vizualiza panourile de premiere puteţi accesa anexa cu numărul 1a şi anexa cu numărul 1b Se va naște întrebarea organizatorilor: “De ce fac eu asta pentru Federație, pentru sponsorii lor? Explicație Pentru că atunci când sponsorii dau bani sau bunuri,vor cât mai multă vizibilitate. Ceea ce oferă Federația, este că , datorită parteneriatelor media, toate cursele vor fi prezentate la știri, reviste, etc. Astfel, sponsorii atât ai Federaţiei, cât şi ai organizatorilor, vor avea vizibilitate. Acei organizatori care nu vor dori această colaborare, nu vor putea beneficia de nici un parteneriat foto/video/știri/presă prin intermediul Federației. Existenţa la început de an a unui caiet de sarcini în care se vor stipula locurile și dimensiunile postării siglelor, modelul panourilor, etc. 7. Site-ul FRM Site-ul FRM trebuie să conțină toate elementele necesare desfășurării activității Federației, cluburilor și sportivilor: acte necesarere regulamente statute caiete de sarcini taxe Toate contractele încheiate cu sponsori, puse pe site pentru transparență Toate parteneriatele Toate modificările si deciziile luate de Biroul Federal, BE, Comisii Lista cu toate cluburile afiliate și datele lor de contact Site-ul trebuie să conțină de asemenea pe prima pagină : Secțiunea foto, secțiunea video și secțiunea știri : ‒ cele trei secțiuni vor avea rubrică din toate disciplinele (foto/video/știri) Secțiuni speciale pentru parteneri, vizibile, în algoritmi de timp (ex: www.bgsmotorsport.ro), unde partenerii pot face reclame/promoții. c) Fiecare disciplină să aibă lista cu sportivii – aceștia vor fi prezentați cu nume, poză, palmares, club, sponsori. Poza sportivului trebuie să fie bust, cu echipament de prezentare sau concurs, inclusiv cu sponsorii!!! Parteneriate media Se doreşte încheierea de parteneriate cu canale TV, reviste de specialitate, ziare sportive, site-uri și forumuri pentru a promova activitatea sportivă a Federației. Aceste parteneriate vor acoperi: zona de știri interviuri clasamente Parteneriatul media trebuie să acopere toate ramurile Federaţiei: viteză motocross supermoto endure speedway Notă!!! Pentru a vă demonstra că planul de încheiere a parteneriatelor media se va realiza, vă ataşez în anexa cu numărul 2a şi cu numărul 2b (scrisorile de interţie a doi dintre viitorii parteneri. Ofițer de presă Este necesară colaborarea cu un ofițer de presă care va ține legătura cu toate canalele media, dezvoltând relațiile cu acestea, pentru a întreține site-ul Federației și totodată se va ocupa de organizarea conferințelor de presă la începutul fiecărui an și de scrierea comunicatelor de presă. Colaboratori foto şi video Se vor încheia colaborări cu 2 - 3 fotografi cu experiență care să facă deplasări la toate cursele. Pozele vor fi puse în galeria foto, iar de acolo vor fi descărcate de cei interesați Această colaborare, nu va costa nimic Federația, deoarece pozele care vor fi descărcate, vor fi plătite direct către conturile fotografilor (în felul acesta, riscul de a avea clienți puțini, este doar al lor) Colaborarea va aduce avantaje mari datorită traficului de pe site prin vizibilitatea oferită sportivilor și sponsorilor acestora. Traficul de pe site este moneda de schimb pentru parteneri. Colaborarea cu cameramani pentru a filma la competiții, filmările fiind folosite pentru materialele prezentate la știri și pentru secțiunea video a site-ului. Avantajele unei astfel de colaborări sunt clare – vizibilitatea pe știrile sportive, a activității FRM, a organizatorilor, sponsorilor și a sportivilor. Din nou, această vizibilitate este moneda de schimb pentru parteneri. Se va încheia o colaborare cu un expert în montaj care să pregătească toate materialele video ( pentru știri și pentru site) și pentru secțiunea video a site-ului. Modificări în plan sportiv Considerente generale Pentru toate disciplinele Federaţiei, se simte nevoia de a crește numărul cluburilor afiliate, numărul sportivilor și cel mai important, de a intări Campionatele Naționale. Este știut că există foarte multe competiții sistem cupă sau “prietenești”, o bună parte dintre ele fiind mult mai dezvoltate decât Campionatul Național de la aceeași ramură. La fel de bine ştiut este că, s-a ajuns în această situație din diverse cauze, toate fiind determinate de condițiile dificile cerute de Federație: ‒ taxe prea mari ‒ persoane delegate în număr prea mare ‒ mult prea multe decontări de transport și cazare ‒ inconsecvenţă în reguli ‒ presiuni asupra organizatorilor Obiective Aducerea celor mai buni organizatori în cadrul Campionatului Național, astfel ca unele CUPE să devină etape de CN. De la caz la caz, se vor da facilități: ‒ scăderea taxelor și reducerea numărului lor ‒ mediatizare ‒ susținere în fața autorităților locale Eliminarea prevederii prin care o etapă de campionat se poate anunţa cu doar 45 de zile înainte. Au existat suficiente cazuri în care au fost anunţate etape noi în mijlocul sezonului, iar asta a dus la probleme reale pentru sportivi: - lipsa bugetelor - Clasamente denaturate - Imposibilitatea participării (concedii prestabilite) Stabilirea calendarelor definitive până la data de 15 ianuarie a anului în curs. Această prevedere va avantaja cluburile şi sportivii în demersurile lor de a găsi fonduri, de a-şi pregăti materialul de concurs, de a se pregăti şi chiar de a-şi programa viaţa privată. Cu organizatorii de CUPE trebuie să se ajungă la un consens în ceea ce priveşte regulamentele şi datele de organizare, încercând să eliminăm riscul de a fi etape prea apropiate sau chiar suprapuse de CN sau CUPE. De asemenea, clasa B în funcţie de ramură, să nu dea campioni ci doar câştigători (ex: viteză). Sportivii care vor considera ca fac faţă la clasa A vor dori să facă pasul înainte, pentru a creşte în performanţă, a fi mai bine mediatizaţi, etc. Susţinerea loturilor naţionale pentru deplasări la competiţii cât mai puternice CE/CM sau de anvergură similară – Romaniacs sau Erzberg. Crearea de cantonamente pentru loturi sau chiar sportivi individuali. Suportarea costurilor de asigurare medicală ale membrilor loturilor, şi după posibilităţi, a unui procent cât mai mare din cheltuieli de către Federaţie. Notă!!! În anexa cu numărul 3a şi cu numărul 3b găsiţi oferta City Insurance pentru toţi membrii FRM şi pentru familiile acestora Arbitri şi Directori concurs Este mai mult decât necesară pregătirea arbitrilor existenți ,verificarea lor periodică la fiecare început de sezon și încercarea de a forma cât mai mulți arbitri noi. La ora actuală, arbitrii lasă impresia că nu știu regulamentele sau că sunt dezinteresați!!!! Organizatorii trebuie să țină breafing-uri atât cu arbitrii cât și cu sportivii. Se vor acorda fonduri pentru cursuri de directori de concurs pe toate ramurile. Motocross Ridicarea limitei de vârsta la categoria 50 automatic.Ex: sunt copii care nu fac față fizic unui motor de 65cmc. Scopul nostru este de a atrage copii şi nu de a-i îndepărta!!! la categoria 85cmc, limita de vârstă să fie ridicată la 15 ani, mizându-se pe aceleaşi considerente ca cele de la categoria 50cmc. Totuși, dacă un copil de 14 ani, dorește să meargă la MX2 juniori, o poate face OPȚIONAL!!! dezvoltarea sistemului competițional desfășurat pe o singură zi (ex. Campionatul Olandei, Austriei, Cehiei,Ungariei, Motocross Cup) concomitent cu creşterea numărului etapelor. Nota!!! Propunerile de mai sus sunt făcute în urma sugestiilor multor cluburi, dar vor trebui propuse către Comisii spre aprobare. Enduro Popularea tuturor claselor de la PROFI, atfel încât să nu mai existe podiumuri cu doar una sau două persoane. Dacă această populare nu este posibilă, există varianta pentru care cluburile vor putea să îşi dea acordul de a reduce grupele la doar trei clase: A, B, C. Prin reducerea claselor, va crește competitivitatea, iar titlul va căpăta o valoare mai mare și se va obține mult mai greu. Din investigaţiile noastre, 90% din motociclete sunt de capacitate apropiată, respectiv 250 ,300 2T si 250 4T, astfel nu dezavantajăm sportivii şi creştem valoarea campionatului Colaborarea cu o firmă de cronometraj profesionist. Incheiere de parteneriate cu Ministerul Învăţământului şi Educaţiei pentru organizarea de excursii gratuite pentru copii la cursele Campionatului Naţional. Viteză În primul rând, crearea unui Campionat Național!!! Pentru cei care nu cunosc, în ultimii 6 ani, Campionatul Național s-a desfășurat în cea mai mare parte pe aeroporturi sau sistem aeroport/circuit, unde se scădeau 2 curse. Aceste sisteme competiţionale au dus la un Campionat Național în care la start se aflau în unele cazuri și 2 – 3 sportivi, aceștia fiind de la clase diferite și chiar clasele A și B amestecate. În tot acest timp, avea loc în paralel, Romanian Superbike, competiție care s-a desfășurat numai pe circuite, având minim 6 etape pe an și curse cu minim 15 piloți la start la fiecare clasă. dar și curse cu 45 de piloți . Este clar că piloții au ales condițiile de siguranță, ,concurența, motivarea, mediatizarea, continuitate în detrimentul unui Campionat Național fără sportivi, cu etape care ba erau, ba nu erau, făcute doar pentru unii sportivi. Notă!!! În anexa cu numărul 4 veţi găsi ataşată oferta organizatorului ROSBK pentru perioada 2015 - 2018 Obiective Colaborarea din 2015 cu Firemotorsport, organizator Dunlop Romanian Superbike pentru a organiza CN. Organizatorul va fi obligat sa organizeze curse pentru fiecare clasa cu respectarea regulamentelor federatiei. Avantaje –atragerea unui număr mare de cluburi noi ‒ legitimarea unui număr foarte mare de sportivi: 120-150 ‒ renumele competiției ‒ mediatizarea ‒ costuri 0, organizatorul având propriul partener ‒ colaborare de lungă durată: perioada 2015-2018 ‒ premii pentru sportive Încercarea de a crea o Echipă de Anduranță a României, care să participe la Campionatul Mondial de Anduranță. Este evident ,că în plan individual, este foarte greu să avem un sportiv care să aducă rezultate foarte bune, dar acest lucru poate fi posibil la Anduranță! SPEEDWAY Speedway - ul este o ramură a motociclismului extrem de apreciată şi dezvoltată, mai ales în Europa, unde putem vedea competiţii cu zeci de mii de spectatori. Dinamismul curselor şi faptul că pot fi urmărite în integralitatea lor, fac ca acest sport să fie atât de apeciat de spectatori şi telespectatori. În România, deşi speedway-ul a fost un sport de tradiţie, din cauza lipsei de promovare şi a desfinţării bazei sportive ( ex: Metalul Bucureşti, Dinamo, Voinţa), numărul sportivilor şi cluburilor a devenint din ce în ce mai mic. Cu toate acestea, cursele încă au un număr foarte mare de spectatori, poate cel mai mare număr din mototociclismul românesc. OBIECTIVE Sprijiniera finaciara a organizatoriilor pentru a putea creste numarul participantilor din Europa prin schimbarea campionatului national din sistemul actual în sistem „OPEN” Promovarea curselor din CN si atragerea unui partener TV pentru transmiterea cursei din cadrul MACEC. Susţinerea unor sportivi pentru a putea accede în finalele CE Demersuri la forurile locale pentru acordarea de fonduri în scopul folosirii lor pentru îmbunătăţirea pistelor de la Sibiu şi Brăila. Demararea discuţiilor cu proprietarii bazei Metalul Bucureşti pentru a repune în funcţiune pista. Incheierea de parteneriate cu Ministerul Învăţământului şi Educaţiei pentru organizarea de excursii gratuite pentru copii la cursele CN. SUPERMOTO Ca şi în cazul speedway -ului, supermoto-ul este o disciplină care poate atrage un public numeros.Datorită suprafeţei restrânse în care se desfăşoară aceste curse, se pot efectua filmări si chiar transmisii tv live. Ca în toate ramurile motociclismului românesc şi aceasta se confruntă cu lipsa de promovare şi chiar şi cu cea a organizatorilor . OBIECTIVE : Sprijinirea organizatorilor pentru etapele de CN. Incheiere de parteneriate cu Ministerul Învăţământului şi Educaţiei pentru organizarea de excursii gratuite pentru copiii la cursele CN. III. PREZENTAREA CANDIDAȚILOR Pentru funcția de Președinte – COSTIN OPREA Voi deschide acest capitol printr-o scurtă prezentare personală, punându-vă în atenţie activitatea mea din 2004 până în prezent, desfășurată în domeniul motociclismului. . Pe plan personal, nu vă pot spune decât că mă numesc Costin Oprea, sunt fost sportiv, fost organizator al competiției ROSBK , iar din anul 2011 , președinte al Clubului Sportiv BGS Motorsport. Anul 2004 Așa cum v-am menționat anterior, cariera mea în domeniul motociclismului a început în urmă cu 10 ani, în 2004, când am debutat ca sportiv în ramura viteză. Din cauza unor probleme medicale, am fost nevoit să ma retrag, dar pasiunea care mă leagă de acest sport m-a făcut să rămân în contact direct și mai mult de atât, m-a determinat să mă implic și să aduc un plus de bine motociclismului românesc Anul 2008 Din anul 2008 am făcut parte din echipa organizatoare a ROSBK, fiind prima competiție de motociclism viteză din România, desfășurată exclusiv pe circuite omologate din Europa, având în cei 6 ani de la debut și până în prezent, o medie de 7 etape pe an. Încă din primul an de organizare a ROSBK, m-am concentrat pe două nevoi existente ale motociclismului românesc: sponsorizare și promovare. Pe plan financiar am reușit să atrag o serie de parteneri serioși ce au sponsorizat evenimentul, prin acordarea unor premii importante,fondul total de premii ajungând la peste 30. 000 de mii de euro. Deși perioada 2008 – 2009 a fost catalogată drept una de criză, sportivii premiați au putut primi importante sume de bani pentru performanța de care au dat dovadă. Pe plan mediatic, am încheiat un parteneriat important cu Televiziunea Naţională, care a promovat competiția ROSBK pe postul TVR2, în fiecare sâmbătă, timp de 20 de minute ,în prime - time, iar toată partea de producție (filmarea și montajul) a fost în întregime realizată de echipa organizatoare. Pe parcursul celor 6 ediții de ROSBK, la startul curselor s-au aflat în medie 60 de sportivi români la toate clasele. Anul 2011 În anul 2011, am înființat propriul club sportiv, BGS Motorsport, astfel renunțând la partea organizatorică a ROSBK care a rămas exclusiv în sarcina colegului meu, Ionuț Mistode, iar eu m-am concentrat pe dezvoltarea progresivă a clubului. Chiar de la început am reușit să aduc în echipa BGS Motorsport parteneri mari ce au dat dovadă de încredere și susținere, am stabilit legături strânse cu presa și televiziunea, BGS Motorsport fiind una din cele mai mediatizate echipe prin intermediul celor două canale de comunicare: televiziune (Antena 1, TVR, Digisport, emisiunea Motomagia) și presa scrisă ( articole de ziar şi reviste de specialitate). Pentru un plus de promovare și vizibilitate, am creat un site oficial al clubului și un cont de Facebook, pe care deținem o comunitate vastă și peste un milion de vizualizări. Anul 2014 În anul curent, echipa BGS Motorsport se implică și în hard enduro, legitimând 7 sportivi cu un palmares apreciabil, încercând ca şi în ramura viteză sa ducem nivelul echipei la un standard ridicat de profesionalism şi de obţinere a cât mai multor titluri. Pentru funcțiile de Vicepreședinți : Prezentarea profilelor celor patru candidați pentru funcțiile de vicepreședinți se va axa pe expunerea realizărilor, a palmaresului și implicării de care acești patru oameni au dat dovadă și au adus-o acestui sport. În fond, ceea ce vrem noi ca echipă, este să punem laolaltă calitățile, performanța și dedicarea pentru motociclism, pentru ca în final să realizăm ceea ce ne-am propus. CIPRIAN POPESCU În perioada 2001 și 2010 a fost organizator sau coorganizator a următoarelor etape: Campionatul Mondial de Motocross MX3 Campionatul Mondial de Motocross cu Atas Campionatul Mondial de SuperMoto S1 Campionatul European de Motocross 125 cc Campionatul EstEuropean de Motocross MOTOCROSS CUP Sportiv participant în Campionatele Naţionale ale României la motocross, enduro, endurocross şi supermoto. FLORIAN POP MOTOCROSS: 1977 debut la clasa 50cmc în CN 1979 vicecampion national la clasa 50cmc 1980 campion naţional la clasa 50cmc 1981 campion naţional la clasa 50cmc 1982 vicecampion naţional la clasa 125cmc 1983 locul III la clasa 125cmc 1984 campion naţional la clasa 125cmc 1985 campion naţional la clasa 125cmc şi locul I la campionatul pe echipe clasa 125cmc 1986 campion naţional la clasa 125cmc şi locul I la campionatul pe echipe clasa 250cmc 1987 locul IV la clasa 250cmc 1988 campion naţional la clasa 250cmc 1989 campion naţional la clasa 250cmc 1990 campion naţional la clasa 125 cmc 1991 campion naţional la clasa 250 cmc 1992 campion naţional la clasa 125cmc, campion naţional la clasa 250cmc şi participare la concursuri în Franţa pentru echipa de uzină MAICO Germania 1993 campion naţional la clasa 125cmc, campion naţional la clasa 250cmc 1994 campion naţional la clasa 125cmc şi participări soldate cu locul I la competiţii în Bulgaria campion balcanic la clasa 125cmc 1995 campion naţional la clasa 250cmc şi participări la competiţii soldate cu locul I în Ungaria şi Bulgaria 1996 campion naţional la clasa 125cmc 1997 accidentat 1998 vicecampion naţional la clasa 250cmc 2008 campion naţional la clasa 40+ 2009 campion naţional la clasa 40+ VITEZĂ PE CIRCUIT 2000 campion naţional la clasa Super Sport 2001 campion naţional la clasa Super Sport si vicecampion naţional la clasa Super Bike 2002 vicecampion naţional la clasa Super Sport şi locul III la clasa Super Bike 2003 vicecampion naţional la clasa Super Sport 2004 vicecampion naţional la clasa Super Sport şi participări la etape naţionale de SuperMoto 2005 vicecampion naţional la clasa Super Sport 2006 participare la competiţii de Super Moto 2007 campion naţional la clasa 250cmc şi vicecampion naţional la clasa Super Bike 2008 campion naţional la clasa Super Sport IONUŢ MISTODE – 2014 Organizator Romanian Superbike 2008 Campion naţional de SBK Campionatul Mondial de Anduranţă locul 10 Campionatul Mondial de Anduranţă, cursa de 24 de ore de la Bol d’Or Multiplu câştigător al ROSBK EMANUEL GYENES Repere din palmaresul internațional 2005 – locul 1 Red Bull Romaniacs clasa Expert Team, coechipier Laszlo Olah, 2006 – locul 1 Red Bull Romaniacs clasa Expert Team, coechipier Laszlo Olah, 2007 – locul 9 la debutanți, locul 46 la general și 18 la clasa Producție în Raliul Dakar, -Medalie de argint la Internaţional Six Days Enduro – Chile, -locul 9 clasa Pro a Red Bull Romaniacs, 2008 – locul 2 clasa 450 cmc Dakar Series Central Europe Rally, locul 14 clasa Pro a Red Bull Romaniacs, victorie de speciala in Raliul Faraonilor (Campionatul Mondial de Rally‐Raid), locul 6 în clasamentul general, 2009 – locul 2 clasa Expert Single Red Bull Romaniacs, locul 1 clasa Producție a Raliului Marocului (Campionatul Mondial de Rally‐Raid), locul 8 în clasamentul general, 2010 – locul 9 clasa Pro a Red Bull Romaniacs, locul 4 clasa Super Producție +450 cmc în Raliul Tunisiei (Campionatul Mondial de Rally‐Raid), locul 8 în clasamentul general, 2011 – locul 1 clasa Maraton raliul Dakar, locul 18 în clasamentul general al raliului, locul 4 în trofeul Amatorilor (aici sunt incluși toți piloții care nu reprezintă în mod oficial un constructor), 2012 – locul 17 clasamentul general al raliului Dakar 2013 - locul 2 clasa Expert Single Red Bull Romaniacs Repere din palmaresul intern 2005 – Campion al României la Enduro, 2006 – Campion al României la Endurocross, 2007 – Campion al României la Enduro, Campion al României la Endurocross, 2008 – Campion al României la Enduro, Câștigător al Romanian Extreme Adventure, 2009 – Campion al României la Endurocross, 2010 – Campion al României la Endurocross, Campion al României la Enduro, 2012 – Campion al României la Enduro, Campion al României la Endurocross 2013 - Campion al României la Enduro, Campion al României la Endurocross În speranţa că expunerea de mai sus vă dă suficiente motive să ne susţineţi, va asteptam pe data de 8 martie la Adunarea Generală. Un sistem este rezultatul mentalității care l-a creat. Schimbarea mentalității este o luptă grea, uneori imposibilă, tocmai de aceea trebuie înlocuit acest întreg sistem defect care ne reprezintă și cu care suntem asociați. Noi, cluburile și sportivii avem acest drept de a schimba și de a aspira la ceva mai bun. Și pentru că alegerile pe care le facem ne definesc, trebuie să profităm de momentul în care cuvântul nostru contează pentru a se produce schimbarea în bine.
  2. Scrisoarea deschisa a lui Cristian Muresan catre cluburile afiliate FRM avem aici pozitia actualului presedinte al Federatiei. Ionut Mistode este singurul pilot roman care a participat in Campionatul Mondial de Anduranta si a obtinut puncte alaturi de echipa Serbiei. Desi s-a solicitat sprijinul federatiei, acesta nu s-a putut acorda, invocand motive de procedura. Daca Rosbk este considerata de catre federatie o afacere, ce se intampla cu Motogp si WorldSBK? ar trebui federatia internationala sa nu le mai lase sa functioneze pentru ca sunt competitii private?
  3. http://www.rorace.ro/de-vorba-cu-costin-oprea-despre-candidatura-sa-la-presedintia-frm/ interviu Costin Oprea pentru RoRace: De vorba cu: Costin Oprea despre candidatura sa la presedintia FRM
  4. Costin Oprea vs. Cristi Muresan – duel pentru conducerea Federatiei Romane de Motociclism Costin Oprea, liderul clubului BGS Motorsport, si-a anuntat candidatura la functia de presedinte al Federatiei Române de Motociclism, la alegerile care vor avea loc pe 8 martie 2014. In lupta electoralã cu actuala echipã de la conducerea F.R.M. – formatã din presedintele Cristi Muresan si secretarul general Gabriel Olariu – Costin Oprea si-a atras alãturi o echipã de prestigiosi oameni din motorsportul românesc pe douã roti – piloti si organizatori cu experienta – care candideazã la cele 4 functii de vice-presedinte. Acestia sunt: Emanuel Gyenes – cel mai valoros pilot din enduro-ul românesc si participant la rally-raidul Dakar, Ciprian Popescu – organizator al Motocross Cup, pilot si lider la echipei Dual Racing, Ionut Mistode – pilot de top la clasa SBK si organizator al cupei Romanian Superbike si Florian Pop, multiplul campion national si balcanic la motocross si motociclism viteza. La rândul sãu, candidatul la presedintia FRM Costin Oprea este un manager de echipã si organizator de curse cu experientã, dar si pilot de superbike cu multe starturi la activ. Iatã comunicatul prin care Costin Oprea si-a anuntat candidatura la sefia F.R.M.:
  5. Calendarul este finalizat: MARTIE Etapa 1: - 28-30 martie Rijeka MAI Etapa 2: - 30 mai-1 iunie Pannoniaring IUNIE Etapa 3: 20-22 iunie Slovakiaring IULIE Etapa 4: - 11-13 iulie Brno AUGUST Etapa 5: - 2-3 august Most Etapa 6: - 23-24 august Hungaroring - finala pentru clasele Rookies SEPTEMBRIE Etapa 7: - 26-28 septembrie Brno (puncteaza doar clasele Superbike si Supersport) vom fi prezenti pe DigiSport dupa fiecare etapa. Etapa de la Serres a fost inlocuita in acest an pentru ca cicuitul din Grecia nu a fost inca reparat. Ei spera sa finalizeze lucrarile de reparatie anul acesta, asa ca vom putea relua din 2015 cursele acolo.
  6. Din acest sezon, Dunlop Romanian Superbike si Motociclism.ro sunt parteneri media. Pe acest forum veti putea gasi informatii actualizate despre competitie. Inscrierile pentru prima etapa au inceput. Circuitul va fi nou pentru aproape toti pilotii cu una sau doua exceptii. Ca noutate in 2014, castigatorul clasei Superbike Challenge va primi un premiu de 1000 euro. La prima etapa se va face o tombola pentru participanti, la care se pot castiga anvelope moto Dunlop, ulei sintetic Bel-Ray si materiale promotionale, tricouri, sepci, etc. La clasele de incepatori se poate participa cu motociclete de viteza foarte putin modificate. Regulamentul tehnic este unul foarte permisiv pentru a permite accesul si celor care deja au pe motociclete componente racing si poate fi gasit pe site-ul oficial, www.rosbk.ro. Calendarul 2014 (provizoriu): MARTIE Etapa 1: - 28-30 martie Rijeka MAI Etapa 2: - 2-4 mai Slovakiaring Etapa 3: - 30 mai-1 iunie Pannoniaring IULIE Etapa 4: - 11-13 iulie Brno AUGUST Etapa 5: - 2-3 august Most Etapa 6: - 23-24 august Hungaroring SEPTEMBRIE Etapa 7: - 26-28 septembrie Brno
×
×
  • Create New...