amoto

De pe http://teoriaevo.wordpress.com : “Doar” o teorie? În știință, teoria nu inseamnă speculație. Conform DEX 2009 si 1998: TEORÍE, teorii, s. f. 1. Răspuns sau soluție la o chestiune filosofică sau științifică, bazată pe dovezi și coordonată sistematic cu alte răspunsuri într-un întreg doctrinar; interpretare bine întemeiată a dovezilor. TEORÍE, teorii, s. f. 1. Formă superioară a cunoașterii științifice care mijlocește reflectarea realității. 2. Ansamblu sistematic de idei, de ipoteze, de legi și concepte care descriu și explică fapte sau evenimente privind anumite domenii sau categorii de fenomene. Astfel putem vorbi de “teoria gravitației” – afirmația științifică conform căreia toate obiectele care au masă se atrag una pe alta in funcție de distanța care le separă. Sau putem vorbi despre “teoria relativității” care face afirmații specifice vizavi de viteza luminii si curbura spațiu-timpului. În știință, o teorie este un set de afirmații bine gândite care au menirea de a explica realitățile lumii inconjurătoare. “Teoria atomică” nu este doar o afirmație că “atomii există”; este o afirmație asupra modului in care atomii interactionează unul cu altul, modul in care formează compuși, si modul in care se comportă. In mod similar, teoria evoluției inseamnă mai mult decat o simplă afirmatie ca “evoluția a avut loc”: este un set de principii documentate pe scară largă care explică cum și de ce evoluția a avut loc. Pentru ca o teorie sa fie considerată științifică, ea trebuie să fie testabilă si sa facă predictii verificabile. Adică, trebuie să fim in stare să facem constatări asupra lumii reale care fie sprijină, fie infirmă teoria. Teoria atomică era initial speculativă, dar a câștigat din ce in ce mai multa credibilitate datorită datelor pe care chimia le furniza progresiv vizavi de existenta atomilor. Desi nu am putut vedea atomii pana cand un anumit microscop puternic a fost inventat in 1981 (iar la microscop atomii arată cum ne-am imaginat, ca niște biluțe mici), savanții erau convinsi cu mult timp inainte ca atomii erau reali. In mod similar, o teorie bună face predictii vizavi de ce ar trebui sa găsim dacă ne uitam mai atenti la natură. Iar dacă acele predictii sunt satisfacute, ele ne dau o siguranta sporita că teoria este corectă. Teoria generală a relativitatii a lui Einstein a fost propusă in 1916, si prezicea că lumina ar fi curbată atunci când trece pe lângă un corp ceresc mare (ca sa fim mai exacti, gravitația unui asemenea corp distorsionează spațiul-timp, care la randul lui distorsioneaza calea fotonilor din apropiere). Când Arthur Eddington a verificat această predictie in 1919 a obtinut confirmarea ei, arătând că in timpul unei eclipse solare, lumina care vine de la stele indepartate este curbată cand trece pe lângă soare, strâmutând pozițiile lor aparente. Teoria lui Einstein a fost larg acceptată doar cand această predicție a fost verificată. Din cauză că o teoria este acceptată ca fiind corectă doar cand afirmațiile si predicțiile ei au fost testate si retestate, și confirmate in mod repetat, nu există nici un moment anume in care brusc teoria stiintifica devine un fapt stiintific. O teorie devine fapt (sau “adevăr”) atunci când atât de multe dovezi s-au acumulat in favoarea ei – si nu exista dovezi decisive impotriva ei – incat toti oamenii rezonabili o vor accepta. Acest lucru nu inseamnă ca o teorie “adevarată” nu va fi niciodata falsificată. Toate adevărurile științifice sunt provizorii, putând fi modificate in lumina unor dovezi noi. Pe parcursul procesului in care teoriile științifice devin adevăruri, ele sunt testate vizavi de teorii alternative. In fond, de obicei există mai multe explicatii pentru un anumit fenomen. Oamenii de stiință incearcă să facă constatări cheie, sau să efectueze experimente decisive, care vor testa o explicație rivală vizavi de cealaltă. Timp de mulți ani se credea ca pozitiile continentelor au fost dintotdeauna aceleasi. Dar in 1912, geofizicianul german Alfred Wegener a conceput o teorie rivală a “derivei continentale”, propunand ideea că continentele se mișcă. Initial, teoria lui a fost inspirată de constatarea că forma continentelor Americii de Sud si a Africii se potriveau una cu alta ca intr-un puzzle. Deriva continentală a câștigat teren odata cu acumularea fosilelor si cu realizarea din partea paleontologilor că distribuția speciilor sugera că continentele au fost odinioară alipite. Mai tarziu, s-a sugerat existența “plăcilor tectonice” ca mecanism pentru mișcarea continentală, intocmai cum selecția naturală a fost sugerată ca mecanism al evolutiei: plăcile crustei pământului și ale mantalei plutesc pe un material lichid în interiorul pamantului. Desi conceptul placilor tectonice a fost intampinat cu scepticism de catre geologi, a fost supus unor teste riguroase pe mai multe fronturi, rezultand dovezi convingatoare ca corespunde realitatii. Astazi, datorita tehnologiei GPS, putem chiar observa continentele indepartandu-se cu o viteză de 5 până la 10 centimetri anual, cam in acelasi ritm in care ne cresc unghiile (apropo, acest fapt, combinat cu dovezi de inatacabile ca continentele erau odinioară alipite, constituie dovada impotriva crezului creationist al unui pamant in varsta de doar cateva mii de ani. Daca asa ar fi stat lucrurile, am putea să stăm pe coasta vestică a Spaniei și să vedem zgârie-norii New York-ului, pentru ca Europa si America ar fi la o distantă mai mică de doi kilometri). Când Darwin a scris cartea Originea Speciilor, majoritatea oamenilor de stiinta din Vest (si de fapt toti savantii) erau creationisti. Desi s-ar fi putut sa nu fi acceptat fiecare detaliu prezentat de Geneza, majoritatea credeau că viata fusese creată la fel cum se prezinta in ziua de azi, proiectata de un creator atotputernic, si ca de atunci nu s-a schimbat. In cartea lui, Darwin propunea o ipoteză alternativă pentru dezvoltarea, diversificarea si designul vietii. Mare parte din cartea lui prezintă dovezi care nu doar ca sprijina evolutia, ci in acelasi timp refuteaza creationismul. In timpul lui Darwin, dovezile pentru teoriile lui erau convingătoare dar nu decisive. Putem spune deci că evolutia era o teorie (una puternic sustinuta) cand a fost propusa pentru prima oară de Darwin, si din 1859 incoace a fost ridicată la grad de fapt stiintific o data cu acumularea dovezilor care o sprijinesc. Evolutia este inca numita o teorie, la fel ca teoria gravitatiei, dar este o teorie care este de asemenea un fapt stiintinfic. Când Darwin a scris cartea Originea Speciilor, majoritatea oamenilor de stiinta din Vest (si de fapt toti savantii) erau creationisti. Desi s-ar fi putut sa nu fi acceptat fiecare detaliu prezentat de Geneza, majoritatea credeau că viata fusese creată la fel cum se prezinta in ziua de azi, proiectata de un creator atotputernic, si ca de atunci nu s-a schimbat. In cartea lui, Darwin propunea o ipoteză alternativă pentru dezvoltarea, diversificarea si designul vietii. Mare parte din cartea lui prezintă dovezi care nu doar ca sprijina evolutia, ci in acelasi timp refuteaza creationismul. In timpul lui Darwin, dovezile pentru teoriile lui erau convingătoare dar nu decisive. Putem spune deci că evolutia era o teorie (una puternic sustinuta) cand a fost propusa pentru prima oară de Darwin, si din 1859 incoace a fost ridicată la grad de fapt stiintific o data cu acumularea dovezilor care o sprijinesc. Evolutia este inca numita o teorie, la fel ca teoria gravitatiei, dar este o teorie care este de asemenea un fapt stiintinfic. Deci cum putem testa teoria evolutionară vizavi de alternativa incă populară a ideii ca viata a fost creată si ramane neschimbată de atunci? Exista două categorii de dovezi. Prima izvoraste din folosirea celor șase principii ale Darwinismului cu scopul de a face predictii testabile. Prin predictii nu intentionam sa spunem ca Darwinismul poate prezice felul in care organismele vor evolua in viitor. Ci acesta prezice ce anume vom gasi la speciile existente sau disparute atunci cand le studiem. Iată câteva predictii evolutionare: - De vreme ce există rămășițe fosile ale unor organisme preistorice, ar trebui să găsim dovezi ale modificărilor evolutionare in repertoriul fosilifer. Cele mai vechi (si adanci) straturi de rocă ar contine fosile ale unor specii mai primitive, unele fosile ar trebui să devină mai complexe in straturile mai tinere, iar organismele care seamană cu cele de azi să se gasească in straturile cele mai recente. Si ar trebui sa vedem cum unele specii se schimbă cu timpul, formând linii genealogice care prezintă “descendență cu modificare” (adaptare). - Ar trebui sa gasim unele cazuri de speciere in repertoriul fosil, cu o linie de descendență împărțindu-se in două sau mai multe linii. Ar trebui să gasim noi specii care se formează in sălbăticie. - Ar trebui sa gasim exemple de specii care leagă impreună grupuri majore suspectate de a avea o descendență comună, cum ar fi păsările cu reptilele si peștii cu amfibienii. In plus, aceste forme tranzitionale ar trebui să apară in straturi care datează din timpul in care se presupune că grupurile au inceput să diveargă. - Ar trebui să ne asteptam ca speciile să prezinte variație genetică pentru multe trăsături (altfel evolutia nu ar putea avea loc) - Imperfectiunea este semnul evolutiei, nu al proiectării conștiente. Ar trebui deci să gasim cazuri de adaptare imperfectă, in care evolutia nu a putut să atingă acelasi nivel optim cum ar fi putut un creator. - Ar trebui să vedem selecția naturală actionand in salbaticie. In plus față de aceste predicții, Darwinismul este sprijinit si de “retrodicții”: realități si date care nu sunt in mod necesar prezise de teoria evolutiei, dar sunt logice doar in lumina teoriei evolutiei. Retrodicțiile constituie un mod corect de a face stiintă: unele dovezi care sprijină conceptul placilor tectonice de exemplu, au ajuns sa fie cunoscute doar dupa ce unii oameni de stiinta au invatat sa citeasca schimbarile antice ale directiei campului magnetic al pamantului, datorita tiparelor pietrelor de pe fundul oceanelor. Unele retrodictii care sprijina evolutia (ca opusul creatiei speciale) include tipare ale distributiei speciilor pe suprafata pamantului, particularitati ale modului in care organismele dezvoltă embrioni, si existenta trasaturilor vestigiale care aparent sunt inutile. Aceste subiecte vor fi dezvoltate in articole viitoare. In concluzie, teoria evolutiei face predictii cutezatoare si clare. Darwin a petrecut 20 de ani strangand dovezi pentru teoria lui inainte de a-si publica cartea, cu mai mult de 150 de ani in urma. De atunci s-a acumulat multa cunoastere. Mult mai multe fosile au fost gasite, mult mai multe specii au fost catalogate si distributia lor mapată in intreaga lume; cu atat mai multa muncă descoperind relatiile evolutionare dintre diverse specii. Si ramuri intregi noi ale stiintei aparute, la care Darwin nici macar nu a putut visa, incluzand biologia moleculara si sistematizarea, studiul modului in care organismele sunt inrudite. Darwin habar n-avea de existenta ADN-ului pe vremea aceea, impreuna cu toti creationistii contemporani cu el. Azi insa stim de ADN, datorita stiintei binenteles, nu datorita vreunei religii sau vreunui dzeu asa-zis "atotstiutor". ADN-ul furnizeaza unele din cele mai importante dovezi pentru teoria evolutiei, dovedind de exemplu ca noi si maimutele antropoide descindem dintr-un stramos comun: http://teoriaevo.wordpress.com/om/hominizii/ http://teoriaevo.wordpress.com/om/hominizii/hominizii-si-elementele-transpozabile-din-adn/ http://teoriaevo.wordpress.com/om/hominizii/hominizii-si-pseudogenele/ http://teoriaevo.wordpress.com/om/hominizii/hominizii-comparatii-genomiale/ http://teoriaevo.wordpress.com/om/hominizii/adn-ul-si-selectia-naturala/ http://teoriaevo.wordpress.com/om/hominizii/diferente-genoame-om-cimpanzeu/