Sari la conținut

cata77

Membru
  • Număr conținut

    18
  • Înregistrat

  • Ultima Vizită

Postări postat de cata77

  1. Azi am luat și eu actele de la dealer. La mine au durat actele 4 luni pt că am așteptat să se dea drumul la programul Rabla iar ulterior să mi se aprobe dosarul. 

    La fisc trebuie înregistrată în 30 de zile de la data facturii finale, factură finală care mi-a dat-o azi. Au făcut storno la factura inițială de când am făcut efectiv achiziția și mi au făcut factură finală cu data de azi, deci totul ok și pt fisc. 

     

    Înmatricularea nu cred că te obligă nimeni să o faci în 90 de zile, unde scrie asta? Eu după cum spuneam am deja 4 luni de la achiziția propriu zisă și nu am înmatriculat nimic. 

  2. Eu am aproape 4 luni de la achiziție și încă nu am primit civ de la dealer, deci prin urmare nu am putut să o declar la fisc și să o înmatriculez. Au expirat și numerele roșii de ceva timp, noroc cu starea de alertă ca să pot merge încă cu ea. 

    Sunt curios dacă îmi vor zice ceva de la fisc când voi ajunge într un final să o declar :)

  3. Mi-am luat de curând cr-x drystar de la alpinestars, impermeabile, extrem de confortabile, le poți purta toată ziua fără cea mai mică problemă. Singurul minus este protecția, care e destul de slabă cred, se înclină mult balanța pe confort dar se pierde la protecție. 

     

  4. Are cineva crash bar și/sau scut motor de la Puig https://puig.tv/en/tuning-motos/engine-guards/engine-guards?bike=27965  ,  https://puig.tv/en/tuning-motos/engine-spoilers/engine-spoilers?bike=27965  și poate da o părere?

     

    Sau mai mă gândesc la varianta de crash bar de la swmotech, puțin mai scumpă https://sw-motech.com/en/bike/SUZUKI/VStrom650/2021/WC71/products/protection/crash+bar/4052572011645.htm . Ce ați recomanda dintre cele 2?

     

    Și o recomandare de hand guards decente la preț/calitate? Înțeleg că cele oem de la Suzuki sunt plastic chior și sunt și scumpe.

    Mulțam.

     

     

  5. Mulțumesc tuturor pt info și păreri. Da, cam același concluzii le aveam și eu legate de Africană, nu aș da atât pt ce îmi trebuie mie. Și dacă prin absurd aș dispune de banii ăia, aș lua gs ul de 1250 că tot pe acolo se învârte. 

    De acord că se vând ca pâinea caldă, eu cochetam cu ideea de vstrom nou modelul 2020 de prin toamnă dar nu am mai găsit pe stoc nimic. Iar varianta 2021 care au mai îmbunătățit o și are același preț, clar va fi bătaie.

     

    În altă ordine de idei, accesoriile sunt mult mai scumpe oare dacă le comand tot din reprezentanța? Mă refer la ce aș pune extra, gen mânere încălzite, protecții ghidon, cric central, crashbar, proiectoare, top case, etc. Ce recomandați? 

  6. On 12/14/2020 at 7:22 PM, Mihaif2000 said:

    Salut,

     

    Am dat si eu azi avans pt unu de 650 model 2021 cu euro 5. O sa vina la sfarsit de ianuarie ... deja nu mai pot, cred ca inebunesc pana atunci. 

     

    O sa vina stock ... ma rog ce are XTul pe el. As vrea sa o astept cu niste cadouri (crashbar, priză usb, extensie talpa cric, cric central, cutii, protectia de sub motor, mansoane incalzite). De unde ma sfatuti sa cumpar?

     

    Multumesc

     

    Salutare, 

    Ce dealer ai ales și cât te-a costat în total jucăria? Ai primit vreun discount față de prețul de listă? 

    În primăvară, în proporție de 95% o să fac aceeași achiziție, sper, încă mai caut alternative dar sincer ceva nou la banii respectivi nu găsești, iar sh nu știu ce să zic, doar vreun GS ar mai fi care să mă încânte. 

  7. 21 hours ago, TETEA. said:

     

    Prin "anturaj" inteleg un grup de prieteni (nu necunoscuti) care aleg traseul pentru nivelul incepatorului, si il protejeaza pe acesta pe toata durata deplasarii. Pauze dese, presarate cu aprecieri despre cum a mers si ce ar trebui sa faca, si dupa ce mobrele sunt inapoi in garaj, iesire la o bere unde se trag concluziile zilei. Asta e "anturaj".

     

    Exact! Nici că se putea spune mai bine de atât.

  8. Ok, perfect de acord, trail braking nu este tehnică pt începători, dar nu te reține nimic în a aborda puțin subiectul, puțină teorie, înseamnă câteva minute de explicații și eventual un desen/ o schiță (pt instructor). Nu vorbesc de făcut practică în școală pt asta, ci teoria chioară, 10 min de explicații pot face o diferență majoră,  te poate face măcar, tu ca elev, să vrei să știi mai mult, să cauți detalii, explicații, să încerci să pui în practică ce zicea nebunul ăla de intructor. 

    Știu, visez la o lume mai bună... 😌 

  9. Counter steering explicat să înțeleagă toți copiii :)

    Nu e singurul video, omul are foarte multe tutoriale și explicații legate de moto în general, foarte bine explicate și documentate, cu siguranță vor fi de ajutor tuturor începătorilor.

     

     

  10. Poate cel mai educativ video/explicație (teoretică) legată de frânare pe care l-am văzut. Aș pune accent pe astfel de explicații încă din momentul când faci școala, cred că ar ajuta enorm.

     

     

  11. On 26.04.2019 at 14:26, Niko_bst said:

    Salutare! Creez si eu topicul asta cu o rugaminte , daca cineva este dispus sa ma lase sa probez o motocicleta in Bucuresti, naked gen : rn-6n, hornet , bandit. Am 1,60 si vreau sa ma apuc de scoala dar as vrea sa incerc doar sa ma urc sa vad cat de bine ating cu picioarele asta inainte de scoala. Nu vreau sa ma dau vreau doar o proba! Astept cu nerabdare 😈

    Mulțu’

    Și dacă nu? 

    Nu înțeleg chestia, vei face școala doar daca atingi cu picioarele? 

    Sau dacă îți place un anumit motor?  Nu cred că înălțimea este un impediment în a face școala pt a. 

    Am un zr7 dacă te ajută, dar simt că te ar ajuta mai mult niște sfaturi decât o mobră pe care să vezi cum arăți... 

  12. Înălțime 1.77m.

    Pe lângă vajaitul căștii, ce mă deranjează mai tare este curentul de aer care îl iau în piept, la 80-90 kmph, dacă mai este și puțin vânt din față este deja prea mult, mi-e frică că zbor de pe motor 🙄. Bănuiesc că având parbriz o să mă ajute în acest aspect, nu? 

    Spectaculos clar nu poate fi, mai ales că am o poziție aproape dreaptă în șa, deci oricât de înalt ar fi parbrizul tot ies peste el. Dar să fie ceva cât de cât. 

     

  13. Vreau să îi pun parbriz la mobra din titlu și nu știu ce model, înălțime, de ce să țin cont, etc. M-am uitat la Puig pe site și îmi apar vreo 20 de modele pt a mea, de la scurte de sub 30cm la cele de touring de peste 40-45cm.

    Ideea este dacă pun unul scurt de acest gen: https://puig.tv/en/tuning-motos/windshields-low-for-round-headlights/windshield-raptor?bike=5852  ajută la ceva? Că nu l-aș pune nici degeaba, aș vrea să se simtă ceva îmbunătățire la mers întins în afara orașului. Apoi nici invers nu aș pune unul foarte înalt de touring să arate ca dracu.

    Voi ce aveți pe naked-urile care sunt apropiate la poziție de a mea?

    Orice păreri, sfaturi sunt binevenite, nu am habar ce ar trebui să caut 🤔

  14. În primul rând trebuie să ai cartea de identitate originală a motocicletei și să fie radiată acolo din circulație. Apoi un contract de vânzare cumpărare, în italiană, cu nume, cnp, semnaturi, model moto, serie sașiu. Nimic altceva.

    Distracția începe apoi când vei alerga prin vreo 5-6 locuri ca să faci hârtii inutile. Recomand cu încredere să apelezi la cei care aleargă în locul tău să facă actele, contra unei sume decente. Eu unul m-am umplut de spume cu alergatul ăsta inutil la instituțiile lu' pește prăjit. 

     

  15. Vă salut,

    De curând sunt posesorul unei moto ZR750F, 2003, 14000 km și vreau să-i fac o revizie generală dar nu știu ce  si cum, așa că vă cer câteva sfaturi:

    - ulei full sintetic sau semi? 10w40 (cum recomandă producătorul) sau altă vâscozitate?

    - bujii vreo marcă/tip anume?

    - filtrul de aer se curăță sau se schimbă? având în vedere că nu știu când a fost făcută operația asta de fostul proprietar ce îmi recomandați? marcă?

    - unde găsesc niște crashbar-uri pt acest model?

    - ce ar trebui să mai verific/schimb exceptând ce bănuiesc eu deja (ulei+filtru, lichid frână, bujii, servisare furcă-pierde ulei de la un amortizor) ?

    - alte sfaturi?

    Menționez că sunt la prima motocicletă, pemis cat A de anul trecut, merg în conserve de vreo 15 ani.

     

     

    Am postat pe acest topic pentru că mi s-a părut cel mai adecvat pentru întrebările mele, dar nu aștept sfaturi sau păreri doar de la posesori de ZR-7. Deci... Cineva o mână de ajutor vă rog? 

    .

×
×
  • Creează nouă...