Caută în comunitate
Afișez rezultate pentru tagurile 'sparta'
Găsit 1 rezultat
-
Oameni buni, dupa cum stiti, noi ardelenii suntem mai domoli din fire, asa ca m-am apucat sa butonez cate ceva despre ultima mea tura externa dupa mintenas anul. Cum Africa inca e la stadiul de reverie, am decis sa incercam un “teaser” in Capul Matapan, loc aflat usor mai la sud decat Tunis sau Alger. Planificata initial ca o tura de doua saptamani, din lipsa de personal disponibil pentru aceasta perioada, am fost nevoiti sa o scurtam la o singura saptamana. Am pastrat in schimb traseul aproape in integralitate ca sa ne saturam de calarit pentru tot anul. Vreo 4300 de kilometri au iesit la final. Dar hai sa aruncam zarurile. Ziua 1 (Mai exact ziua 0.5 ca n-o fost intreaga). Dupa o sedinta de poveste, in care ne este inseminata viziunea asupra dezvoltarii firmei cu toate combinatiile si variabilele posibile, de nu mai dadea Creatorul sa se termine odata, decid ca e momentul sa imi pun in practica propria viziune asupra dezvoltarii personale. Asa ca ma ridic cu eleganta unui danddy si o sterg motivand o intalnire ce nu suporta amanare. Si nu mint. Intalnirea cu Transalpul de aproape 700 pe nume Thor, noul meu camarad de aventura, nu mai poate fi contramandata nici o clipa. Ma asteapta incarcat de aseara, gata sa ii bag cheia in gura si sa ne caram catre sudul Balcanilor. Vreme de pierdut nu-i, ca drumul de la Cluj la Baile Herculane e lung si deja e trecut cu trei ceasuri peste vremea amiezii. Ma-sa de sedinta ! Dupa ce imi incredintez feciorii si sotia de bunele mele maniere in trafic, o iau incetisor (ca prin Cluj nici nu se poate altfel), catre Turda, unde jonctionez cu nanasu’ Florin, unicul meu tovaras din aceasta calatorie. Omul asta ii un tip tras cu ata. Ne leaga o prietenie de jumatate de viata si numai gandul ca om face o fecioreasca, taman ca in liceu, ma face sa chiui ca Sofia Vicoveanca. Le dam vartos in cobza motoarelor si ajungem in locul unde isi bagau romanii inca de pe vremea lui Traian coada in apa, tocmai cand prinde a se insera. Purcedem rapid la somn ca de maine incep zile lungi ca in Dakar. Ziua 2. Am mai scris eu pe undeva ca nimic nu se compara cu rasaritul pe motor. Drumul serpuit prin Cazanele Dunarii in bataia primelor raze de soare te provoaca sa mergi fara oprire. Si totusi o prima oprire facem, pe malul sarbesc al Dunarii, unde sorbim o oala de cafei, tocmai cum se facea odinioara pe insula scufundata Ada-Kaleh. Sedusi de calitatea asfaltului proaspat petecit de pe Valea Timocului, mancam kilometru dupa kilometru, trecand hotar dupa hotar, pana cand ne trezim in Ellada. Gasim cazare in Paralia la un pret de mi-e jena sa mai negociez.Saltam viteii pe terasa, o luam agale catre mare, mangaind pe spate un Mythos. Cum Mythos e prieten cu Amstel, iar asta e var din frate cu Tzipuro si cumnat cu Metaxa, terminam seara ravasiti si cu sperantele pierdute de a mai prinde rasaritul pe motor. Mult nu mai aveam si il prindeam pe plaja, ca pe la vreo 4 a.m. am tras catre vizuina. Ziua 3. Dupa o dimineata in care am exersat nitel arta negocierii in romana prin magazinele din Paralia, asa, ca sa ne mai treaca durerea de cap si uratul de casa, pornim iarasi la drum. Intentionam dupa Platamon sa parasim autostrada si inconjurand Muntele Ossa, sa iesim in Volos folosind doar sosele regionale. Genul asta de calatorie asa mai la plezneala e fara indoiala extrem de placut, daca ai toata ziua la dispozitie sa te intorci cand ai ratacit drumul. Am avut ocazia sa vedem cum arata o parte din Grecia, linistita si necotropita de turismul de masa. Savuram din plin soseaua sinuoasa dintre Ossa si Pelion, loc in care imi cade capacul de la una din cutiile laterale. Resemnat deja cu pierderea ei, decidem sa ne intoarcem o bucata de drum. Minune divina, o gasim dupa vreo 7-8 km latita in mijlocul soselei cu un slap calare pe dansa. Am avut sansa ca mi-a cazut pe o portiune de sosea unde masinile trec la fel de des ca tovarasul Ion Iliescu pe la biserica. Din aproape in aproape, pe tot felul de drumuri laturalnice, ne apropiem de Volos. Iesim undeva chiar deasupra orasului iar in fata noastra de deschide o panorama dementiala. Cu o istorie multi-milenara, Volos e locul de unde a pornit Jason cu argonautii lui catre Colchida in cautarea Lanii de Aur. Habar nu am ce stia sa faca lana repectiva, dar orasul si imprejurimile sunt de 24 de carate. Coboram in oras si il traversam doar pentru a urca din nou pe pantele imposibile ale Muntelui Pelion catre Portaria. In cativa km ajungem de la nivelul marii la peste 1000 metri altitudine iar temperatura scade cu vreo 15 grade. Ne pravalim ca din pod de partea cealalta a muntelui pentru a ne petrece noaptea in campingul Papa Nero din cochetul satuc pescaresc Agios Ioanis.