Caută în comunitate
Afișez rezultate pentru tagurile '... si liliacul e-nflorit'
Găsit 1 rezultat
-
Pentru ca nu mai ne vizitaseram de ceva vreme vecinii de la sud de Dunare, am zis s-o facem sambata care tocmai a trecut, cu un ochi pe prognoza meteo si cu celelalt spre Dobrogea, solutia de rezerva. Si cum cascada Hotnitsa era pe lista de obiective lesne de vizitat chiar si intr-o zi scurta de toamna tarzie ne-am luat picioarele (pardon, rotile!) la spinare si pe la pranz ne luam dejunul in benzinaria dinaintea vamii Giurgiu. Deh, tinem si la somnul de frumusete si am zis ca scapam si de racoarea diminetii. Drumul pana la Samovodene, ultimul sat inainte de Veliko Tarnovo, il stie tot motoristul ruman care a fost macar o data la Tempo Pizza sau Tsarevets, asa ca nu insist cu descrierea. Ne-a cam ravasit vantul, dar coafura a rezistat. Odata ajunsi in Samovodene, am belit ochii dupa indicatoare. Cel bun e cel spre Resen ( a se citi "Peceh" de catre cei care nu-s familiarizati cu alfabetul chirilic), care te indruma sa faci dreapta pe drumul judetean 504. Facem, deci, dreapta, iesim din sat si la prima rascruce facem stanga. Dupa vreo doi kilometri intram in satul Hotnitsa, iar ajunsi in centru suntem calauziti spre cascada de indicatorul acesta (multumiri http://amfostacolo.ro): Dupa ce iesim din Hotnitsa, mai mergem cam un kilometru si drumul se bifurca. La stanga drumul urca pana deasupra canionului, punct de belvedere unde ne potolim si dependenta de nicotina, si cea de frumos: Totusi nu zabovim prea mult pentru ca ziua-i scurta si vantul prea taios. Ne intoarcem la rascruce si coboram pe cealalta bifurcatie spre cascada. Ajungem in parcarea strajuita de o cladire abandonata si lasam mobrele la pascut. Apoi ne avantam pe "eco-poteca", o succesiune de carari sapate in stanca, scari si podete din lemn, care parcurge canionul. Vegetatia e aproape luxurianta, cu liane catarate pe trunchiuri rasucite, ce marginesc paraul creator de cascade si laculete. Cu echipamentul pe noi si cu rucsaci in spate, ne-am chinuit o tzara in locurile cu trepte lipsa si in culoarele inguste, dar am apucat sa parcurgem cam o jumatate din poteca, pana cand, transpirati, am decis sa ne intoarcem, mai ales ca norii se cam adunau si seara se apropia amenintator. Am promis insa ca vom reveni la vara. Adica nu prea tarziu, pentru ca la Hotnitsa era deja primavara. Mai gasiti cateva poze aici, iar traseul a fost acesta. Am numarat exact 175 de km de la ultimul Petrom de pe Soseaua Giurgiului pana in parcarea de la cascada. Sa aveti o toamna cat mai lunga! Ceea ce ne dorim si noi. PS: Drumul e asfaltat in totalitate. In afara de ceva sleauri si galme facute de TIR-uri la intrarea in Hotnitsa nu-s probleme pentru niciun tip de mobra.
