Caută în comunitate
Afișez rezultate pentru tagurile 'Route des Grandes Alpes'
Găsit 1 rezultat
-
"Lenea nu este altceva decat obiceiul de a te odihni înainte de a fi obosit" spunea cineva mai deștept decât mine. Ei bine, în cazul meu nu a fost nevoie decât de o pandemie care să țină o lume întreagă închisă în case câteva luni ca să îmi aduc aminte că am de editat ceva filmări pe care le-am făcut în tura de anul trecut. Foarte pe scurt spus: cum am prins câteva zile de concediu, am pus iar calabalâcul pe motocicletă și am plecat să mă plimb prin Italia. De câțiva ani deja îmi e tot timpul aproape, dar aveam un fix că niciodată nu am fost și eu nicăieri în sud. Motiv suficient ca acum să nu mai sar peste partea asta, ci să motociclesc și pe acolo. Până aici era bun planul. Găsesc câteva locuri pe unde aș vrea să trec și văd că ajungeam deja prin partea de est. Bun, mai departe ce fac? Păi parcă ar fi păcat să nu merg iar pe Coasta Amalfitană, adică să o iau spre nord-vest. Și după asta? Păi n-am fost niciodată în San Marino și mă cam roade curiozitatea. Bun, deci iar spre est (și spre nord). Deja de aici mi-am dat seama că traseul asta al meu o să fie cam în zig-zag prin Italia. Dacă tot o țineam într-una înspre nord, mai am un singur of: să merg iar prin Alpi. Asta e de înțeles când stai tot anul în mijlocul Mediteranei. Am căutat și eu în Google Route des Grandes Alpes și aia a fost. Hai că deja din nou nu mă întrecea nimeni la planuri. Timp nu prea am avut așa că am fost plecat 11 zile (11-21 august 2019) și în total am făcut puțin peste 5000 de kilometri. Vorba multă sărăcia unora așa că mai bine trec direct la fapte: Viggianello 11 august - 550 km Din nou trezit cu noaptea în cap să prind ferry-ul de dimineață, să nu stau peste noapte în Sicilia. Pentru ziua de azi ideea e să trec mai departe în Calabria. Asta înseamnă mult mers pe autostradă și încă un ferry, de data asta fără rezervare: din Messina spre Calabria cică sunt dese, la fiecare 30 minute. Să vedem, nu am mai fost niciodată pe acolo. Aceeași poveste: căldură mare, toate fermoarele gecii deschise și (aproape) tot degeaba. Între timp a venit timpul și pentru un scurt memento istoric: în 3 ani de când am motocicleta am făcut 50000 km. Ne-a prins pe drum evenimentul așa că nu prea avem cum să sărbătorim cine știe ce, dar ne felicităm reciproc în gând și îi dăm mai departe. Cazarea e în Viggianello la un castel în vârful muntelui. Cică e foarte vechi, primele date despre locul ăsta ar fi chiar de pe vremea romanilor. Castelul e gestionat de o familie și e transformat în hotel. Camerele sunt decorate în stilul de acum câteva sute de ani. Se vede treaba că oamenii erau mai mici de înălțime pe vremea aia. Mie aproape că îmi atârnă tălpile afară din pat. Treaba asta am mai observat-o și prin alte castele uitându-mă la armurile cavalerilor: sunt impunătoare, flashy (era și ăsta unul dintre rolurile lor), dar când stai în fața uneia vezi că îți ajunge cam până la umeri. De data asta am avut un GoPro cu mine, deci poze nu am mai făcut aproape deloc cu telefonul pentru că mi-a ocupat camera toată atenția cât timp căscam ochii în stânga și-n dreapta de pe motocicletă sau pe unde opream.