Sari la conținut

Tracer7

Membru
  • Număr conținut

    22
  • Înregistrat

  • Ultima Vizită

Despre Tracer7

  • Rang
    Nou venit pe forum!

Profil

  • Sex
    Male
  • Motocicleta
    Yamaha MT 07 Tracer
  • Numar Moto
    YTR 700
  • Club
    -

Informații profil

  • Motociclete detinute
    -

Vizitatori Recenți Profil

210 citiri profil
  1. Și eu am facut scoala acum câțiva ani la Louis și pot să îi recomand. Spuneai că ai ceva îngrijorări legate de înălțime - la Louis una dintre motocicletele de examen (ER6N) este (era) special gândită pentru persoane nu foarte înalte (are și șaua mai joasă și, din câte țin minte, este și suspensia reglată altfel). Până să ajungi acolo (la moto de examen), treci oricum pe mai multe moto de capacitate diferită și ăsta e un lucru bun la Louis. În același poligon cu ei (Electronicii) sunt și cei de la AMI și (din câte am vazut eu în timpul ședințelor) pot confirma că și ei au instructori foarte OK, interesați să te ajute, nu să te lase de capul tău în poligon. Cineva spunea mai sus de Remus Enache care acum este la Academia Moto (dar atunci când am făcut eu școala era la Louis) și pot să confirm că este un instructor de nota 10. Pe parcursul orelor la Louis vei trece prin trei categorii moto (cmc diferită), două moto la fiecare catgorie de cmc. Eu zic că asta e bine pentru că înveți să controlezi atelaje diferite. Tot la ei vei face și două ședințe în câmp, nu în poligon și asta te învață alte câteva lucruri pe care nu le-ai deprinde în poligon. + 2 ședințe în care ieși în trafic (cu un instructor pasager). Nu în ultimul rând contează și atitudinea ta ca elev - sunt unii care nu știu cum să "scape" mai repede de ore și să ajungă în examen. Nu pari să fii genul din moment ce te interesezi cât de cât despre școli. Spor la școală și baftă la examen!
  2. @®azvan Tura așa cu ți-ai propus-o nu prea are cum să nu fie una fantastică. Eu nu pot decât să susțin ce a mai spus cineva mai sus: dacă alegi să urmezi sudul/malul mării cam peste tot în Franța și în Spania și să incluzi și zona Cinque Terre din Italia (așa cum spui tu), e imposibil să nu ai o vacanță pe moto plină de amintiri plăcute. E greu să faci sugestii altora (până la urmă fiecaruia îi plac lucruri diferite), dar dacă îmi permiți eu îți recomand cu mare drag să "insiști" pe drumurile din zona munților Sierra Nevada (parcul natural) din Spania. Drumurile secundare (nu autostradă/naționale) dintre Granada - Bayarcal - Guadix sunt de vis - sunt făcute parcă pentru motociclit. De peisajele din zona aia nici nu mai zic. Din tura pe care am făcut-o în vara asta eu, parcă în zona aia m-aș întoarce oricând pe moto cu cea mai mare plăcere. Înainte să plec citisem și poveștile unui alt coleg din tura făcută în zona aia. Și lui pare că i-a plăcut la fel de mult pe acolo. Legat de părerile dacă e bine sau nu să îți faci cazările în avans, nu cred că trebuie să te îngrijorezi prea mult. Nu ești la prima tură lungă (frumoasă tură ai făcut până în Sicilia!) și tu știi mai bine ce ți se potrivește. Exact cum spui și tu, făcând rezervările în avans ai și avantajul unor prețuri mai bune la cazare. Asta pot să ți-o confirm eu care am făcut exact invers...și în mijlocul sezonului turistic.
  3. @trasan n-aș fi crezut vreodată că există așa ceva, dar se pare că...
  4. @®azvan Ok, dar la partea cu Gibraltar te rog să nu te iei după mine. Ai văzut și tu cât de bine (nu) m-am documentat înainte. Mai utile sunt informațiile pe care le-au postat alți băieți după aceea pe topic.
  5. @Adrian M. merci de apreciere. La parbrizul touring mă gândisem și eu ca variantă. Atât de mult m-am gândit că am ajuns să plec în tură cu cel stock. Oricum mai văzusem pe net păreri de la cei care îl au pe cel touring și parcă și ei spuneau că până la urmă tot deflectorul face treabă mai bună în a direcționa fluxul de aer peste cască. Și la șaua comfort (sau cum îi spune) mă gândisem, dar asta nu o vedeam ca pe o prioritate înainte să plec. Acum după ce am simțit pe pielea mea mai multe ore consecutive de stat în șa - sunt convins că pentru ture lungi trebuie ceva extra. Mai nou am încă un motiv să mă gândesc să schimb șaua: am cam multe pisici prin vecini și sunt învățate deja să se urce pe motocicletă când o țin parcată acasă. Asta nu m-a deranjat prea tare până acum, dar mai nou una dintre bestii s-a gândit că ar fi bine să își ascută ghearele în șaua mea. Așa că acum am câteva găuri în materialul care acoperă șaua. Momentan am dat cu niște adeziv transparent (pentru piele) peste locurile alea, doar ca să nu se rupă și mai mult materialul.
  6. Salut! Frumoasă tura la care te gândești! Eu nu am fost (nu încă ) pe acolo cu motocicleta, dar dacă tot cauți informații despre zona aia, ți-aș recomanda și video-urile pe care le face nenea ăsta: E un bulgar (Pavlin) care locuiește în Germania (punctul lui de plecare e întotdeauna Berlin). Are 26 de video-uri din tura lui în Scoția și Irlanda. Are destule informații utile dacă ai timp și răbdare să arunci un ochi pe you tube-ul lui. Mult succes și te așteptăm să pui și pe aici pozele și poveștile din tura ta!
  7. Frumoasă tura, felicitări! Fantasitice sunt pozele de la Cappadocia...de fapt și în video am dat fast fwd până la partea aia. Dacă mai ai filmări de acolo, te rog nu ezita să le pui și pe aici! Sunt curios cum ai procedat pentru cursa cu balonul: ai făcut ceva rezervare înainte (online) sau e mai sigur la fața locului? (la hotel?) Am înțeles că nu te-a păcălit puștanul ăla care se prezentase cu o seară îniante
  8. Timp a trecut suficient de când m-am întors. Nu știu dacă sunt eu în măsură să trag cine știe ce concluzii în afară de a îndemna pe oricine citește pe aici să lase de-o parte orice reținere și să plece la drum. Puține lucruri se compară cu amintirile cu care rămâi. E un pic "ciudat" cum pleci într-o excursie din asta tocmai pentru a scăpa un pic de rutina de zi cu zi, pentru a vedea locuri noi și, în genereal, pentru plăcerea de a motocicli prin locuri noi și chiar de asta ai parte...și totuși când eram pe drum am observat că inveitabil intri în altă rutină în fiecare zi: trezit, mic dejun, căutat locuri noi în care să mergi, strâns bagaje, motociclit cât cuprinde, decis unde vrei să te oprești, căutat cazare, dat jos bagaje de pe motocicletă, decorat camera cu tot ce ai prin bagaje și spălat haine pentru ziua următoare (ăsta e unul dintre lucrurile de care m-aș lipsi dacă aș avea cum ), mâncat ceva la cină, pus o oarecare ordine în gânduri și visat (cu ochii închiși de data asta)...În fine, nu m-ar supăra să am parte tot timpul (sau măcar cât mai des) de rutina asta. Greu de spus altceva decât că nu am avut nici un fel de problemă. De fapt, am știut de la bun început că vreau să îmi iau motocicleta pentru drumuri zilnice prin oraș și pentru excursii ca asta. Spre exemplu nu am simțit vreodată că cei 75 de cai nu ar fi de ajuns. Bine sunt și subiectiv (evident), iar asta e prima mea motocicletă. Chiar și așa, două lucruri ar fi de spus legat de confort: - am vrut să îmi iau încă înainte să plec o extensie de parbriz (nu știu sigur dacă așa se numește), dar am amânat până când era deja prea târziu să o mai comand de pe net și să îmi și ajungă în timp util. Ideea era să direcționez fluxul de aer un pic mai sus, peste cască; - dacă m-ai fi întrebat înainte depre șa nu aș fi avut nimic de comentat, dar după 6/7/8/9 ore clar se simte nevoia de ceva extra (gel/pernă de aer/orice). Știu că asta e o problemă de care te cam lovești oricum, indiferent de motocicletă după mai multe ore petrecute în șa în fiecare zi. În rest nimic de reproșat. Am făcut revizia înainte să plec și cu aceeași ocazie am pus și cauciucuri noi. Pe urmă când m-am întors am făcut încă o dată revizia și asta a fost. Nu am făcut asta de capul meu, discutasem în prealabil cu cei din service-ul Yamaha de aici și ei mi-au confirmat că e ok (și suficient) așa.
  9. Așa e, a rămas ultima zi. Încă nu vreau să recunosc că m-am înecat ca proverbialul la mal și exact în ziua aia am fost mai leneș cu scris-ul/notatul în telefon. Promit că revin cât de curând și cu ziua aia. Merci de apreciere. Frumos tur ai făcut și tu (chair dacă cu mașina), dar da - într-adevăr pe două roți e cu totul altceva. Chiar și pe motocicletă am cedat nervos la întoarcere și nu am mai avut răbdare să trec prin toate stațiunile și am ieșit pe autostradă. Cu cardul de credit (foarte probabil) ai dreptate. Nu știu de unde am rămas cu piticii ăștia pe creier deși nasoale am pățit cum spui și tu pe unul dintre cardurile de debit (noroc că îl păstrez special pentru cumpărături pe net și nu îl alimentez cu cine știe cât). » Post actualizat in 29 Oct 2018 10:15 Ziua 27 - 21 august - Palermo - Pozzallo - Malta (450 km) 8213 km total În dimineața asta mă trezesc pe ferry. Spre deosebire de zilele trecute, de data asta mă trezesc chiar foarte devreme: înainte de 7, probabil de „frică” – știu că de la 7 oricum cei de pe ferry încep să dea anunțuri prin sistemul PA (public announcement), să își facă reclamă la micul dejun și cei mai oferă ei la restaurantele de pe vas, să te anunțe când e deja timpul să predai camera și să mergi spre zona de acces în garaje. E de ajuns că sunt pe un vas, încerc să nu mai fiu și cu fundu-n două luntri ca zilele trecute (când ba aș fi motociclit în continuare, ba aș fi mers mai repede acasă). Chiar dacă de mai mult de un an sunt așa aproape de Sicilia, încă nu am fost să văd și eu muntele Etna așa că îmi e destul de clar ce o să fac astăzi. Ferry-ul spre Malta pleacă seara din Pozzallo, iar Etna e undeva în est, în apropiere de Catania așa că timp am suficient. Ajung în Palermo în jur de 10. Venind din nord e un pic cam bruscă trecerea la atmosfera boemă din sud. Cum ies din port, îmi încep din nou poezia cu: căldură mare, aglomerație și agitație peste tot. Încerc să ies cât mai repede din oraș. Până la muntele Etna am de mers vreo 240 kilometri. Intru direct pe autostradă, în zona asta e (încă) fără taxă. După vreo două ore jumate/trei ies de pe autostradă: am ajuns în comunele de la baza muntelui. În continuare e cald (vreo 36 de grade, deci un pic chiar răcoare față de ce am pățit eu săptămânile astea, dar nu vreau să mă plâng...nu încă). Drumul care urcă pe munte trecând din comună în comună e cu o bandă pe sens, asflat vechi și destul de prost în multe locuri, aglomerație destul de mare (toată lumea care iese de pe autostradă în zona asta pe aici trece). De la un moment dat, tot urcând pe munte, localitățile încep să se rărească (până nu mai sunt aproape deloc), aglomerația a dispărut și ea (rar mai trece câte o mașină), asfaltul e mai bun...dar și peisajul începe să se schimbe: în primul rând (aproape dintr-o dată) soarele a dispărut, e înnorat de-a binelea, peste tot pe marginea drumului vegetația e din ce în ce mai rară până când, în undele locuri, e înlocuită aproape de tot de roca vulcanică. Totul pare cam pustiu și straniu, ca și cum ai fi ajuns pe Lună. Pe marginea drumului sunt destul de dese indicatoarele care avertizează motcicliștii că praful ăsta de la roca vulcanului e extrem de alunecos. Mă conving repede de asta când opresc pe marginea drumului să fac și eu câteva poze – pun piciorul jos și aproape că îmi fuge pe pietrișul ăla. E periculos și pentru că în multe locuri praful ăsta e împrăștiat (de vânt) și pe șosea, de asta au și pus atâtea indicatoare. Odată cu soarele de pe cer a mai dispărut altceva – căludra. Băi nene, dar de tot și aproape dintr-o dată! Dusă a fost. Nu mi-a luat mai mult de 30/40 minute să urc de la baza muntelui până la 1800 de metri și am trecut de la 36 de grade la 14. Am ajuns clănțănind din dinți și încercând să tot mișc și degetele pe ghidon să nu îmi “degere” de tot. La 1800 de metri drumul se cam termină. E o parcare cu câteva magazine de suveniruri, un loc de luat masa și câteva firme care organizează ture (cu jeep-uri sau buggy) mai sus pe munte. Cu mașina personală sau cu motocicleta nu poți merge mai sus. Sunt oameni care fac trasee și pe jos, dar sunt echipați corespunzător, nu ca mine. Schimb repede mănusile cu cele de iarnă, iau și eu un suvenir/două și fug repede înapoi că deja începe să și picure. La coborâre aceeași poveste: în mai puțin de 30/40 minute trec de la nor și burniță la soare și 20 de grade în plus. Mă opresc să schimb din nou mănușile cu cele de vară, fac plinul pentru ultima dată și plec spre Pozzallo. La ieșirea de pe autostradă e o stație de taxare care nu e dată încă în folosință, e în construcție de mai bine de un an (de când o știu eu) deci se vede treaba că îi bate un gând să introducă și pe aici taxă, dar încă nu se grăbesc foarte tare cu asta. Pozzallo nu e o localitate prea mare. În afară de faptul că de aici se vine și se pleacă spre Malta, nu prea m-a interesat niciodată prea mult. Problema mea, de data asta, e că am ajuns după-amiaza (în jur de 17:00). Până pleacă ferry-ul meu am de așteptat vreo 3/4 ore. Aș mânca ceva și restaurante și terase sunt destule în zona falezei, problema e că e prea devrme pentru cină și aproape nici unul nu are bucătăria deschisă. La vita e bella, come no...dar nu și pentru mine, n-am mâncat nimic de dimineață. Îmi lungesc urechile de foame până la o terasa ceva gen fast food și rezolv și cu asta. Până să mă așez în pole position pentru îmbarcarea pe ferry am suficient timp să contemplez și la „nemurirea sufletului”: am plecat de acasă cu dorința asta de a motocicli în cât mai multe locuri și exact asta am tot făcut timp de vreo 3 săptămâni, iar acum nu îmi stă mintea la altceva decât la următoarea faptă de vitejie de genul ăsta. Se vede treaba că e adevărată vorba aia despre pofta care vine mâncând.
  10. Mulțumesc pentru apreciere. Da, tipul e român. Vorbea la telefon cu soția/prietena. » Post actualizat in 22 Oct 2018 09:48 Ziua 24 - 18 august - Nisa - La Spezia - Riomaggiore (Cinque Terre) (360 km) Din nou mă trezesc târziu. Din ce în ce mai târziu de la o zi la alta. Primul gând pentru ziua de azi (după ce mă dezmeticesc puțin) e să îmi caut bilete pentru ferry. Caut pentru a doua zi (19 august) și nu mai găsesc cu plecare din Civitavecchia (cum voiam), ci din Napoli. Nu e bine. E prea departe. Pe lângă asta, sunt cu două pagini deschise în același timp - trebuie să găsesc bilet și pentru ferry-ul din Sicilia către Malta și să se potriveasca ca orar. Nu vreau să stau peste noapte în Sicilia. Găsesc bilete pentru 20, respectiv 21 august. Bun. Deci mai am trei zile de petrecut în Italia. Sunt numai bun de făcut planuri. Mă gândesc că aș vrea să văd și Florența. E cam departe de Nisa, deci o să împart distanța în două. Asta ar însemna ca azi să merg până undeva lângă La Spezia. Inițial aș fi vrut să merg din nou prin stațiunile de pe riviera, pe unde am venit. Așa și încerc să fac. Plec spre Monaco, dar este weekend, aglomerație și (vă rog eu, țineți minte că mă plâng din nou de asta) e cald, foarte cald. Nu mai rezist și, gândindu-mă că ar trebui să fac aștia 300 de kilometri în mai mult de opt ore și jumătate, cedez și ies pe autostradă. Toate bune și frumoase. Mă avânt și într-un aparat de unde iau o cartelă pentru taxă, dar cam știu la ce să mă aștept. Peste vreo 100 și ceva de kilometri mi se confirmă ce știam deja - 22,5€. Măcar nu pot să mă prefac că sunt surprins. Sunt exact înainte de Genova. Aici nu mai poți să continui pe autostradă. O porțiune e închisă din cauza podului care s-a prăbușit acum câteva zile. Toată lumea iese de pe autostradă și trece prin oraș. Altă soluție nu e. Norocul meu că sunt căscat și încurc drumul în ciuda indicațiilor prețioase pe care mi le tot dă GPS-ul. El e bine intenționat săracul, dar e mai bine așa pentru că am scăpat de toată coloana de mașini ieșite de pe autostradă. Tot răul spre bine, zic. Și ce bine! Țineți minte de ce mă plângeam mai devreme? De caniculă. Ei, uite că aici e un nor în față și ceva ce pare ca o ceață în depărtare. Nu-i a bună, zic. Începe să și picure puțin. Opresc sub un pod (!) să scot telefoanele și portofelul din buzunarele gecii și le pun în top case. Geaca și pantalonii de ploaie le las tot acolo. Pentru ce?! Pentru câțiva stropi de ploaie?! Ei bine, nu merg mai mult de 500 de metri și stropii ăia de ploiae sunt din ce în ce mai deși până când…plouă torențial. Sunt ud. Nu ud, FLEAȘCĂ! Zici că am stat dub duș 10/15 minute cu tot echipamentul pe mine. Bine că am lasat geaca și pantalonii de ploaie la locul lor. Uitati-va și voi în ce hal le udam pe vremea asta! Nu-i a bună. Opresc și mă bag “la umbră” într-un gang. La fel au făcut și alți oameni, dar între toți parcă eu am cel mai mult “haz”. Dintre toți cei de acolo, un italian pe la vreo 50 ani, mucalit are glume în program - mă întreabă dacă o să țină mult ploaia. Doar sunt motociclist, ăștia știu cel mai bine cum e vremea. Bine mă, dacă tot mă iei pe mine de Romica Jurcă, să stai tu aici până când ți-oi zice eu că a stat ploaia. Râde. Și ceilalți oameni din gang mustăcesc când se uită la noi. Și el e motociclist. Începe să îmi povestească: tocmai și-a mai luat încă un Harley nou, echipament și tot ce trebuie, dar dacă te prinde o vreme ca asta, ți-o iei, n-ai ce să faci. Mie îmi spui? Au trecut deja vreo 15 minute, nu mai plouă așa de tare. Abia mai picură. La cât am zmucit eu din maini să vorbesc “italiana” cu omul ăsta, parcă m-am mai și zvântat puțin. Ei aș! Viste taică! Mă despart de toata lumea și, ud cum sunt, plec mai departe. Nici nu apuc să ies din oraș că deja nu mai plouă deloc. E ud pe jos, semn că a plouat totuși și pe aici. Ies iar pe autostradă și, nimic - soare, cald, asfalt uscat. Parcă nici nu s-a întâmplat. Pai bine măh, d-asta am ieșit eu de pe autostradă și am intrat în orașul ăsta? De nespălat ce eram? Adevărul e ca la cum arătau geaca și pantalonii mei după 3 săptămâni...cineva acolo sus... Lasă că am timp să mă usuc în mers. Și îi dau înainte spre La Spezia. Ajung spre seară. Mă cazez și, cum data trecută (la venire) nu am apucat să văd decât unul dintre cele 5 sate pescărești de la Cinque Terre, îl caut pe cel mai apropiat de mine - Riomaggiore și într-acolo mă îndrept. După ce am mers jumătate de zi pe autostradă, sunt numai bune serpentinrele astea (chiar și pe drumul ăsta îngust ca dracu’) până acolo. Acum că sunt învățat de data trecută, știu lecția - dau o tură de recunoaștere până la intrarea în sat. Văd de unde încep să fie numai locuri de parcare cu plată sau exclsiv pentru localnici și mă întorc înapoi, sus pe deal, până unde găsesc primele mașini parcate pe marginea drumului. Parchez și eu atelajul lângă ele și...dintre mașini iese cineva și mă interpelează - e un băiat cu prietena, amândoi cu un Hyundai mic cât un Matiz. L-au lăsat cu farurile aprinse toată ziua cât s-au plimbat și acum nu mai pornește. Ei zic, știam eu că găsesc numai veselie p-aici. Nu îi ajut să îl împingă, poate reușesc să îl pornească? Ba da, cum să nu? Băiatul întreprinzător deja a descoperit că mașina din fața lui are ușa descuiată (dar volanul blocat) și o împinge putin mai în față să avem loc să împingem buburuza lor. Toate bune și frumoase, doar că avem două probleme: 1) mașina e cu două roți în afara carosabilului deci trebuie să împingem până o “scoatem din șanț” și o punem cu toate roțile pe asfalt și 2) deși e trecut de 18:30 tot e cald ca dracu’ (și umiditate mare așa cum îi stă bine oricarui sat pescăresc de la malul mării. Transpirăm toți - noi doi împingând, fata ori în mașină cu geamurile închise (fără baterie nu poate să le deschidă, ține și ea o ușă deschisă), ori toți trei împingând în mașinuță. Nimic băi nene. Zici că e lipită în șanțul ăla! Cu fata în sau pe lângă mașină nu e prea mare diferență. Ba mai rău ne face să râdem când e pe afară și încearcă și ea să împingă. Îl întreb pe băiat dacă nu are pe cineva pe care să cheme să îi dea curent. Nimic, e din Florența. Știu unde e, acolo vreau eu să ajung mâine. Nu e aproape. Unii de la o firmă de tractări îi cer din scurt 130€ doar ca să vină din Riomaggiore care e la vreo 500 de metri mai la vale. Văd un scuterist că se apropie, întind o mână să îi fac semn că avem nevoie de ajutor. Omul oprește, e și cu soția în spate pe scuter. Îi explic cum stau lucrurile și înțelege tot în ciuda limbii “italiene” pe care o vorbesc eu. Pune și el cam aceleași întrebări ca mine. Nimic. Crezi că noi nu ne-am gândit? Asta e, punem toți osul în ea și buburuza e pe asfalt. Mulțumiri din toate părțile și ne despărțim prieteni. Tinerii o iau la vale, tot pedalează mașinuța încercând să o pornească. O iau și eu tot într-acolo pentru că în direcția aia e satul. Când ajung la intrare pe cine găsesc acolo? Exact. Nu reușiseră să o pornească. Măcar aici e plin de lume. Găsesc ei pe cineva să le dea curent. Mulțumiri încă o dată. Păi pentru ce, măi oameni buni? Doar că v-am împins din lac în puț? Îi las să caute și merg în sat. Fac și eu câteva poze, casc gura cam peste tot, dar nu mai pot. Nu prea am mâncat de dimineață. Cred că cele mai bune poze îmi ies dacă mă parchez și pe mine undeva pe dreapta. Și așa e: m-am pozat lângă niște beri și o porție de paste de nu m-am văzut. » Post actualizat in 22 Oct 2018 11:18 Ziua 25 - 19 august - La Spezia - Florența (175 km) Ce ziceam zilele trecute? Că mă trezesc din ce în ce mai târziu? Azi mi-am întrecut orice record - m-am trezit pe la 9:30. Nu mai zic că în fiecare zi bâjbâi alte două ore până sunt gata de plecare. Nici nu mai știam sigur până când au organizat micul dejun cei de la hotel. E bine, până am ajuns eu acolo încă nu terminaseră. Am avut noroc si de data asta. Ultimele pregătiri înainte de plecare: o rog pe doamna de la recepție să îmi tipărească și mie biletele de ferry. Măcar așa, sper eu să scap de facut check-in-ul în altă parte. Mi-am ținut minte lecția: pe cel pentru Malta l-am tipărit pe 2 pagini separate, nu cum am făcut la venire. Să vedem, zic iar ca orbul. Cu biletele astea tipărite îmi e clar - mai am o singură oprire în Italia și pe urmă îmi încep iar island hop-ingul meu către Malta (via Sicilia). La cât de obosit sunt, la cât de lene îmi era să îmi tot spăl tricourile în chiuvetă... de mână... în fiecare zi, tot aș mai merge mai departe. Dar, pe de altă parte, vreau să fiu și acasă. Complicat lucru mai e și mintea omului! Îmi caut cazare în Florența încă dinainte să plec (măcar știu o treabă). Culmea: găsesc chiar în centru la un preț decent, mic dejun inclus. Norocul meu. Strâng catrafusele (deja am o metodă...măcar acum spre sfârșit) și sunt “pe cai”. Drumul până la Florența nu e lung, mai puțin de 200 de kilometri. Clar lucru: n-am ce să caut pe autostradă sau drumuri rapide. Setez GPS-ul să evite toate astea și îi dau bice. La ieșirea din La Spezia am parte, mai întâi, de serpentinele pe munte de pe drumul spre satele de la Cinque Terre. Pe urmă trec iar prin stațiunile de la malul mării pe unde am tot căscat gura, holbat ochii și toate cele la venire. Acum parcă e și mai multă lume aici. E și normal, e (încă) mijlocul sezonului. Lumea se distrează. În partea cealaltă (în stânga mea, de data asta) sunt munții. Frumoasă țară au italienii ăștia! Bravo lor! Peste încă vreo 50 de kilometri drumul mă duce în stânga...în direcția munților. Nu urcă până în vârful lor, mai mult mă plimbă printre dealuri, după care merge pe lângă ei. Ultimii 40 kilometri până la Florența sunt crimă și pedeapsă: caniculă, drum drept care trece numai prin comune, peste tot sunt camere radar...o “plăcere”. Sincer să fiu aș fi preferat să fac 80 de kilometri în loc de 40 în condițiile astea. Să nu credeți că mă plâng de căldură/caniculă. Încă nu am uitat cum m-am răcorit imediat ieri în Genova. Stau cuminte...ziceam și eu doar așa... Ajung la cazare și încep prin a zace în pat vreo jumate de oră - 40 minute să îmi revin nițel. Nu o lălăi prea mult așa. Îmi împrăștii repede hainele prin cameră, spăl (pentru ultima oară!!!) ce era de spălat și ies să văd și eu orașul ăsta. Se vede imediat că e încărcat de istorie la fiecare colț. Lume multă, curioasă peste tot. Toți vor să facă poze...ca și mine de altfel. Sincer să fiu, cel mai mult mi-a plăcut zona podului vechi (Ponte Vecchio). Un pod cu arcade care traverseaza râul Arno. Iar mă ajunge din urmă foamea. Tot plimbându-mă pe străduțele astea înguste am trecut pe lângă o grămadă de restaurante și terase. Toate pline ochi. Se pare că toți oamenii aștia au avut exact același plan ca mine. Scot telefonul, dau puțin în bobi pe Google și găsesc un restaurant care (sper eu) să fie mai “retras”, să nu fie atât de plin. Urmez indicațiile din Google maps și asta mă duce din nou numai pe străduțe înguste din centru. Aș opri să fac poze peste tot, dar sunt pe motocicletă. Tot mergând așa văd un restaurant exact cum îmi trebuie mie - mic, ok, nu foarte plin - ăsta e (chiar dacă e nu cel spre care mă duce Google). Trag pe dreapta și la propriu și la figurat. Nu mă mai obosesc să merg la cel pe care mi-l arăta Googe. Am încredere în ce vad eu live. Nu am avut mult de mers azi, dar pe cuvânt că a fost obositor drumul ăsta. » Post actualizat in 22 Oct 2018 18:49 Ziua 26 - 20 august - Florența - Siena - Civitavecchia (298 km) Imediat după ce fac ochi dimineața dau cu nasul de mesaje de la Daria. Se bucură să știe că mai am puțin și ajung acasă. Și eu la fel, dar parcă totuși...nu știu, e ciudat să știu că pentru azi nu trebuie să mă mai gândesc unde să merg, cam ce ar fi de vizitat, să îmi găsesc cazare... Îmi lipsesc deja toate astea. Aș continua indiferent cât m-am tot plâns că sunt obosit, că îmi e dor de acasă, că mi se termină rapid banii... Oricât de sucit aș părea, un lucru îmi e destul de clar acum: nu e asta ultima năzbatie de genul ăsta. Deja mă gândesc la urmatoarea: Unde? Cum? Când? În niciun caz “dacă”. Bun, la planuri d-astea văd că n-am egal, dar deja e târziu iar. E aproape de 11 și ori mă dau oamenii ăștia afară din hotel, ori mă pun să plătesc încă o noapte de cazare. Strâng repede tot calabalâcul, la motocicletă cu toate și sunt pe drum. Direcția o știu - Civitavecchia. Drumul nu e lung. N-are niciun sens să mă grăbesc, să o iau pe autostrăzi. Cumva m-am mai “împăcat” și cu gândul că nu mai am mult și se termină excursia mea, termin cu toate astea cu care m-am obișnuit în ultimele 3 săptămâni. Nu am nicio părere de rău, niciun regret. Dimpotrivă, mă bucur de drum, de fiecare kilometru. Până la urmă, pentru asta am și venit, nu? Opresc într-o benzinărie, la umbră, să îmi fac plinul cu apă. E cald și azi. Foarte cald din nou. Mă tot uitam pe indicatoare înainte să opresc și am văzut că sunt lângă Siena. Brusc am încă o revelație: unde mă grăbesc iar așa? Dacă o țin în ritmul ăsta ajung în Civitavecchia mult prea devreme (în jurul prânzului), iar ferry-ul meu e abia seara la 21:00. Ce o să tot fac până atunci? Imediat iau decizia cea bună - merg în Siena. Ar fi și păcat să trec pe aici și să nu văd nimic. Despre oraș nu știu decât că e foarte vechi, cu străduțe foarte înguste și că aici, în piața centrală are loc în fiecare an o cursă de cai (palio). Țin minte și că cei trei de la Top Gear au făcut o emisiune aici (sau era vorba de Lucca?), intraseră cu trei mașini mici pe străduțele alea înguste și ca un labirint până în centru. Bun, uit de GPS pentru moment, mă folosesc de Google Maps și ajung relativ repede lângă piața centrală. Parchez atelajul, las tot echipamentul la motocicletă (inclusiv casca - fac eu o inginerie și sper să nu se prindă nimeni că nu are și un antifurt ceva) și plec pe străduțe. Orașul e într-adevăr fascinant - cum au reușit oamenii ăștia să își conserve atât de bine clădirile astea atâtea sute de ani și să își pună în valoare tradițiile! Pe jos în piața centrală, în multe locuri e încă pământ care acoperă caldarâmul, deci (trag eu concluzia) cursa de cai de anul ăsta a fost organizată cu puțin timp înainte. Fac și eu câteva poze pe unde pot, iau și un suvenir și mă întorc la motocicletă. Totul e la locul lui, inclusiv casca. Mai țin minte încă un lucru din emisiunea Top Gear. Cei trei se plângeau tot timpul de străduțele astea înguste și întortocheate și au făcut chiar și o cursă: care dintre ei reușește să iasă primul din oraș pornind din piața centrală. Țin minte că mă gândeam atunci că trebuie să fie și un pic de regie în toată chestia asta, să fi exagerat ei un pic lucrurile. Cât de greu poate să fie? Ei bine, permiteți-mi să raportez de la fața locului: mai greu de cât mi-a fost să ajung până acolo, nu e nicio exagerare. Motocicleta era în soare, până m-am echipat la loc eram deja “fiert”, pun GPS-ul de data asta (continuăm drumul până la destinație în Civitavecchia) și plec. Încet, piano, piano. În viteza 1, când și când în a 2a. Fac stânga-dreapta de 10000 ori pe străduțe din ce în ce mai înguste, mai întortocheate și (cel mai rău) pline de turiști peste tot deși sunt deschise și traficului auto. Fac slalom printre 1000000 de turiști căscați și abia peste jumătate de oră ajung la ieșire. M-au trecut toate transpirațiile. La venire (deși pornisem din afara orașului) nu cred că mi-a luat mai mult de 10/15 minute să ajung lângă piața centrală. Îmi continui drumul spre Civitavecchia. În continuare mă bucur de tot ce văd și tot ce simt (da, chiar și de slalom-ul ăla până la ieșirea din Siena). Ajung la destinație după amiaza, în jur de 17:00. Nu am ce să caut în port de la ora asta. Îmbarcarea nu începe decât cu două ore înainte de plecare. Bun, merg în oras. Știu deja de la venire câteva locuri pe faleză unde pot să mănânc și eu ceva. Aleg o terasă, aleg și o bere și ceva de mâncare. Când mă bucuram și eu de o cafea și mă întrebam cât mai am de așteptat...văd altceva de sub umbrela terasei - cerul e aproape negru! Începe din senin și un vânt puternic. Oamenii încep să strângă lucrurile de pe terasă (le zbura vântul în toate părțile) și nu mai durează mult până începe să tune, să fulgere și...bineînțeles să plouă. Tare! Inclusiv cu grindină la un moment dat. Mă mut înăuntru la adopst și verific vremea pe telefon - șanse să fie așa până la ora la care eu trebuie să merg în port: peste 60%. Și din câte văd afară chiar așa pare că o să și fie. Merită să spun acum că eu deja îmi schimbasem ghetele moto cu adidași ca să îmi fie mai comod pe ferry, să nu car toate bagajele cu mine. Dacă nu se oprește ploaia o să îmi fie comod rău de tot. Tot echipamentul (geaca moto, cel de ploaie) e în top case. Aștept până aproape de ora la care trebuie să fiu în port și (Doamne ajută!) ploaia s-a oprit. Nu de tot, încă mai picură, dar față de cum era mai devreme ăsta e pistol cu apă. Merg la motocicletă, îmi iau geaca pe mine și merg în port. A apucat să mă ude un pic ploaia, dar doar de control așa. Mai mult m-am stropit eu la picioare trecând prea tare prin bălți. E clar, cineva acolo sus e atent de fiecare dată când mă plâng de căldură. M-am răcorit puțin și de data asta. Fac check-in-ul pentru ferry (n-am scapat de asta chiar dacă am biletul ăla imprimat), o iau în fața coloanei de mașini (ar fi și culmea să zică cineva ceva, l-aș pune să aștepte el în ploaie lângă mașină) și sunt sus pe ferry, la adăpost.
  11. Ziua 19 - 13 august - Porto - Valladolid (460 km) M-am trezit cu speranța că o să fie mai cald...sau măcar însorit, nu nor. Nici gând. Tot la fel ca ieri, vreo 19 grade. Deci tot “frig” pentru mine. Încerc să plec cât mai devreme (cât îmi și reușește asta nu vă mai spun) pentru că azi am ceva de mers. Vreau să ajung înapoi în Spania (sper eu la căldură). Ținta pentru ziua de azi ar fi Valladolid. E cam mult de mers deci setez GPS-ul să mă ducă pe autostradă. El e onest îmi arată de la bun început că o să am segmente cu taxă. Zic OK și plec. Panourile de pe margine îmi arată că o să urmeze prima stație de taxare. Mă și gândeam cu “drag” la ce am pățit în sud, lângă Faro. Mă așteptam deja să repet cam aceleași pățanii și pe aici. Când colo, ce să vezi? Surpriză - stație de taxat “normală” - bandă specială pentru cei fără numere de Portugalia de unde poți să îți iei cartelă și plătești la ieșire! Am scăpat, zic. Iau cardul, peste vreo 100 kilomteri, la altă stație, mi-l ia înapoi un băiat de la ghișeu. Îi dau și eu 9,5€ să nu zică că m-a așteptat degeaba acolo și asta e, am scăpat. Până la granița cu Spania mai sunt vreo 35 kilometri. Ei ce credeți voi că am mai găsit în ăștia 35 de kilometri până la graniță? Exact - încă 5 stații de taxare, dar nu din astea “clasice”, ci alea pe care le știam eu bine de acum două zile - pasarele cu camere și prețul afisat lângă (0,8€/ 0,5€ / 0,5€ / 0,6€). Trec pe sub ele ca rața prin apă. Nu știu dacă rața ține degetele încrucișate, dar eu așa am trecut. Speram să mai am “credit” pe cartela aia pre pay. Am verificat abia când am ajuns în Spania. Mai aveam vreo 3,5€, deci suficient. În prima jumătate a zilei, cam prin toate parcările am oprit la soare. Exact invers decât până acum când căutam imediat un pic de umbră. Odată ajuns în Spania, a început să fie din ce în ce mai cald. În Valladolid deja revenisem din nou la “ale mele” - îmi era cald cu geaca și restul echipamentului. Despre Valladolid nu știam eu prea multe înainte să ajung aici (din nou). Mi-a placut orașul. Nu e foarte aglomerat. Din nou, nu pot să nu fac comparația cu Portugalia din care tocmai am venit - se vede imediat că oamenii trăiesc mai bine aici. Totul e întreținut așa cum trebuie, nu prea vezi nicio clădire neglijată sau ceva lăsat în paragină. Tot plimbandu-mă pe străzi, printre monumente am aflat că Valladolid are importanța sa în istoria Spaniei. La un moment dat a fost și capitala și locul unde era tronul casei regale. Am descoperit și că Cervantes a trăit aici în perioada în care a scris cele mai importante opere ale lui. Casa în care a locuit este acum muzeu, deschis de marți până sâmbătă. Eu am ajuns în Valladolid luni după-amiaza, deci urmașii marelui scriitor nu m-au așteptat cu covorul rosu, ci cu poarta închisă. » Post actualizat in 19 Oct 2018 15:23 Ziua 20 - 14 august - Valladolid - Bilbao (290 km) Pentru astăzi planul e să ajung cât mai departe în nordul Spaniei, aproape de granița cu Franța. Bilbao pare, deci, o țintă rezonabilă pentru ziua de azi. Pun adresa în GPS, el îmi arată să merg pe autostradă și că o să fiu taxat pentru asta. Zic “bine”. Nu vreau decât să ajung cât mai departe azi. La meteo tot arătau că vremea o să se schimbe, o să fie mai rece și or să apară ploi. În Tarragona, pe unde am trecut acum câteva zile în drumul meu spre Portugalia, arăta că a plouat așa de tare că le-a inundat străzile. După mine potopul. De data asta la propriu, dar sper să nu mă ajungă din urmă norocul ăsta, așa că mă urc pe atelaj și îi dau bice. De bucurie că am scăpat de sistemul ăla de taxare din Portugalia, trec de prima stație de taxare aproape fără să îmi dau seama. Aici totul e “normal” - iau un card dintr-un automat și 250 de kilmoteri mai târziu dau 21,5€ după ce bag cardul ăla în alt aparat. Asta da bucurie! Merg spre nord și e tot răcoare deși nu mai e chiar așa de devreme dimineața. Scot din bagaje bluza cu mânecă lungă din “polar” și o pun la treabă. În rest sunt tot cu mănușile de vară, dar e OK. Mi-e mult mai bine așa, acum pot să mă concentrez numai la drum, nu să mai și dârdâi de frig. Ajung în Bilbao și deja sunt cu gura căscată mai tot timpul până să ajung la cazare. Cazare care e undeva în centrul vechi, pe o străduță pietonală, deci parchez atelajul între alte moto și scutere și o iau la pas câteva sute de metri cu toate bagajele în brate. Nu pierd mult timp cu cazarea și ies să vad orașul, care deja m-a impresionat în mod plăcut. Un oraș care îmbină frumos clădirile moderne cu cele în stil clasic. Nimic nu pare strident sau trântit fără vreo noimă acolo unde nu îi e locul. Esplanada de lângă muzeul Guggenheim e plină de lume. Toată lumea face poze din toate unghiurile cu clădirea asta și nu e de mirare de ce. Fac și eu la fel și merg înapoi în zona “veche” unde e și hotelul meu, străduțele sunt înguste, majoritatea pietonale, pline de lume ieșită la terase la o cerveza sau deja la cină. Daca tot am parcat motocicleta și umblu mai mult pe jos, mă conformez și eu - mă opresc undeva să mănânc și să rezolv o bebida, adică o cerveza vreau să spun. » Post actualizat in 19 Oct 2018 16:32 Ziua 21 - 15 august - Bilbao - Toulouse (475 km) Azi e din nou o zi de “fugă”. Pe drumul înapoi nu prea mai aveam în planul inițial decât un obiectiv - viaductul de la Millau, din Franța. Ca să ajung cât mai aproape de el ar însemna ca azi să ajung la Toulouse, adică mai mult de 400 de kilometri. Deci din nou trebuie să o iau pe autostradă. Intru pe ea direct de la iesirea din Bilbao. Chiar dacă azi de dimineață era soare (și vreo 22 de grade) eu sunt tot cu polarul pe sub geacă. Cât am dus și pus bagajele pe motocicletă deja transpiram cu el pe mine, dar după dârdâiala de zilele trecute mă mint că o să fie bine în mers. Nu prea e așa. Bine că trebuie să mă opresc să pun benzină. În prima benzinărie scot și polarul. E totuși soare azi. E mai cald. Mi-e bine. Deja am ajuns la stația de taxare unde trebuie să plătesc pentru ultima oară în Spania. Vreo 11,5€. Cât fomfăi banii, îmi scapă o monedă de un euro pe jos. N-o văd nicaieri. În mintea mea deja o trecusem la pierderi. Până m-aș fi dat eu jos de pe motocicletă, până să mă apuc să o caut...în spatele meu deja era coadă. Când colo, domnișoara de la ghișeu iese afară și ia moneda, o văzuse pe unde se oprise. Îi mulțumesc frumos, îi dau și restul banilor și îi las și pe alții să încurce lumea pe acolo. Pe margine apare un semn că urmează granița cu Franța în 5 kilometri. Nu merg eu nici 2/3 kilometri că apare alt semn - stație de taxare în 1 km?!? Ajung și așa e - e chiar la graniță. Pe margine un semn arată prețul doar pt auto - 2,8€. Altă categorie mai mică de atât nu e. Îmi aștept și eu rândul. Stația de taxare e cu automate unde arunci direct banii (monezile cel puțin), dar sunt și persoane cu veste reflectorizante ascunse după fiecare automat. Puțin mai departe sunt și polițiști (supraveghează traficul prin punctul de trecere a frontierei). Eu încă sunt nedumerit - cât trebuie să plătesc? Ajung în fața aparatului, domnișoara cu vestă reflectorizantă din spatele lui apasă pe un buton și îmi face semn să trec. Parcă nu îmi vine să cred. O și întreb, ea îmi zâmbește și îmi spune că da, e OK să trec. Ia uite ce succes am azi la domnișoarele astea de la stațiile de taxare! Măcar de m-o ține norocul ăsta. Îi mulțumesc fetei și trec odată, nu îmi forțez norocul prea mult. Gata sunt în Franța din nou! Deja e mai aproape de prânz. E mai cald. Parcă și soarele încălzește mai bine aici, cerul e mai albastru, iarba mai verde... Mi-e bine. Simt că nu mai trebuie să fug de frig și nori. E ceva cu țara asta. În multe privințe mă simt ca acasa aici. De bine ce mă simt mă avânt într-o nouă stație de taxare, iau un card din automatul de acolo și plec mai departe. Din nou sunt în munții Pirinei. Ce spectacol e pe marginea drumului și pe-o parte și pe cealaltă! Drumul șerpuiește printre văile dintre munți. Merg așa cu gura căscată la peisajul ăsta impresionant. Nici nu simt când au trecut atâția kilometri și am început să las munții undeva în spate. Peste încă o sută de kilometri am ajuns la stația de taxare. Aici sunt numai automate. Acceptă numai carduri, nu și cash. Bag primul card, aparatul mi-l respinge. Ptiu drace’! S-a dus charm-ul meu inexplicabil de mai devreme...sau, mă rog, nu ține și la aparatele astea automate. Cam la fel a fost și prin benzinării - am nimerit numai pompe automate: întâi bagi cardul, pin-ul, alegi carburantul și abia pe urmă alimentezi. Benzina e mai scumpă ca în Spania. Aici e 1,65€. În Spania era cam 1,35-1,4€. Ajung în Toulouse. Din nou un oraș în care nu am mai fost până acum. Sunt impresionat în mod plăcut. Are unele locuri, în zona podurilor de peste râul Garrone unde seămnă puțin cu Strasbourg-ul care mie îmi place foarte mult. Sunt multe alte locuri interesante de văzut, inclusiv zona dedicată industriei aerospațiale: Cite d’espace - un parc tematic unde sunt expuse multe dintre realizările ESA (agenția spațială europeană). Știam că în zona Toulouse sunt multe companii care au legătură cu industria aerospațială. Acum am vazut și dovada - exponatele din parc, dar doar de afară. Era deja seară când am ajuns eu, după ce tot umblasem prin zona veche a orașului. Tocmai bine, mă întorc la hotel - aproape de centrul vechi și îmi găsesc o terasă să mănânc și eu câte ceva la cină. » Post actualizat in 20 Oct 2018 14:15 Ziua 22 - 16 august - Toulouse - Millau - Avignon (475 km) Singurul lucru de care sunt sigur pentru ziua de azi e că vreau să ajung la Millau, să văd și eu viaductul. Ce o să fac pe urmă nu prea știu, dar nici nu aș vrea să mă opresc acolo. E prea aproape de Toulouse, nu sunt decât vreo 200 de kilometri până acolo. “Văd eu p-ormă”, zic și plec până nu se face iar prea târziu. După ce în ultimele 3 zile am tot acceptat și porțiunile de autostradă, azi gata - setez GPS-ul din nou să le evite. Și bine fac. Opțiunea asta plus cea cu “adventurous route” înseamnă că evită până și drumurile naționale care, în Franța, seamănă în multe locuri cu autostrada. Merg numai pe drumuri departamentale. O bandă pe sens, trafic redus (cei mai mulți merg pe autostradă și naționale), drumul trece printre văi și dealuri...și prin comunele din Franța pe unde îmi place mie să tot trec (deși pe aici nu sunt chiar atât de dese). Iar am plecat târziu. Ajung aproape de Millau în jur de 15:00. Ca să intri pe viaduct trebuie să treci și pe o porțiune de autostradă (vreo 2/3 kilometri). Asta înseamnă că înainte de toate dau cu nasul și de o stație de taxare - 5,2€ pentru moto. Trec și, peste nici un kilometru, urmează o parcare cu un loc de unde poți vedea tot viaductul. Impresionantă realizare! Toată lumea care oprește în parcare face poze din punctul ala. În ultimele două zile, de când s-a prăbușit secțiunea aia de autostradă la Genova, peste tot la știri francezii au făcut comparații cu infrastructura lor și se tot întreabă dacă așa ceva s-ar putea întâmpla și la ei. Pare că ei au mai multă grijă și controlează mai des starea în care le e infrastrucutra. Plec din parcare și trec pe pod. Tot timpul mă gândesc la ce au realizat francezii aici (cu ajutorul englezilor): cel mai înalt pod din lume (punctul cel mai înalt al pilonilor) care străbate toată valea asta prin care curge râul Tarn. Traversez podul cu gura căscată de uimire - ce soluție au găsit oamenii ăștia ca să decongestioneze traficul în valea de sub pod! Mă trezesc repede la realitate - am intrat pe rezervă, trebuie să pun și benzină. Numai bine - ies de pe autostradă și merg spre Millau cu gândul să mai găsesc câteva locuri bune de pozat podul. Și sunt o grămadă și de astea - pe drumul care coboară în vale către Millau sunt din loc în loc parcări cu indicatoare că ai și o perspectivă bună asupra văii și podului. Nu în toate găsești și un loc bun pentru poze, în multe locuri au crescut copaci exact în locul de unde ai putea face poze. Deja e târziu după-amiaza și eu nu am mai mâncat de dimineață. Mă opresc în Millau, găsesc ceva de mâncare și până să fiu gata de plecare e deja aproape 17:00. Încep să îmi caut cazare. Aici sunt prea aproape de unde am plecat azi dimineață. Vreau să ajung cât mai aproape de coasta de azur din nou. În câteva zile vreau să fiu înapoi în Italia și să iau ferry-ul spre Sicilia. Nu știu sigur de unde. Săptămâna trecută mă gândeam la Genova, dar după ce s-a întâmplat acolo zilele astea... Plus că din Genova până în Palermo traversarea durează 20 ore și biletul e cu vreo 100€ mai scump decât din Civitavecchia. Asta îmi cam răspunde la toate întrebările. Deci trebuie să ajung cât mai repede spre est. În seara asta o să mă opresc în Avignon. Mi-am găsit cazare. Nu am de gând sa vizitez nimic, oricum ajung seara (sunt încă vreo 200 și ceva de kilometri până acolo). Din câte se pare, în ultimele zile am cam început să fug spre casă - în seara asta pe drumuri naționale. » Post actualizat in 20 Oct 2018 18:06 Ziua 23 - 17 august - Avignon - Nisa (325 km) Azi e tot zi de mers pe drumuri secundare. Nu prea știu sigur până unde. Încă nu am căutat bilete de ferry, deci nu sunt sigur unde să mă opresc în Italia. Și totuși, unde alerg așa? Parcă nici nu aș vrea să ies astăzi din Franța. Îmi aleg Nisa ca destinație (oricum e aproape de Italia) și văd eu mai târziu. GPS-ul mă duce numai pe drumuri departamentale. Trafic nu e aproape deloc. Comunele nu sunt foarte dese. Undeva în dreapta se văd munții. Din loc în loc par că sunt un perete drept, înalt, ridicat de natură. Merg și mă uit mai mult în direcția lor. Deja știu că or să îmi lipsească peisajele astea. În Malta nu am parte de așa ceva. Nu trece mult și GPS-ul îmi schimbă drumul, mă pune să o iau în dreapta, în direcția munților. V-am spus eu că nu e băiat rău. Drumul e numai bun de motociclit. Acum trec prin peisajele la care tot căscam gura un pic mai devreme. E deja trecut bine de ora prânzului. Mă tot opresc să mai fac câte o poză și îmi aduc aminte de cazare. Nu am pentru că nici nu mă hotărâsem unde vreau să mă opresc. La cum a fost drumul ăsta până aici, la ce peisaje tot văd în jurul meu și la cât îmi place mie țara asta, de ce să mă grăbesc să plec de aici? M-am decis - mă opresc în Nisa în seara asta. Măcar așa mai stau încă o noapte în Franța. Culmea, de data asta găsesc cazare la un preț destul de rezonabil chiar în Nisa - o vilă cu piscină. Fac rezervarea și într-acolo mă îndrept. Ajung spre seară. Găsesc cazarea, totul e ca în pozele de pe booking. Las bagajele. Gazda mă tot bate la cap cu întrebări - de unde vin, pe unde am fost deja cu motocicleta, de unde sunt... aaaa, a fost și el în Malta odată, să îi las numărul de telefon, dacă mai vine ieșim la un pahar de vin. Simpatic omul. Îmi recomandă un restaurant în apropriere unde nu e plin de turiști. Chiar așa a și fost, dar eu tot am mers (ca turistul) încă o dată pe Promenade des Anglais. Lenevesc la masă cu o bere după cină și ce văd în depărtare? Iar e spectacol pe cer la apus. Fantastică țară au francezii ăștia! Bravo lor!
  12. Mulțumesc pentru informații. Uite încă o dată dovada că poți găsi multe informații utile pe forum. Drumurile din Franța cu limită de 110, fără bandă de urgență și fără taxă sunt naționale. Într-adevăr sunt o soluție bună pentru zile în care vrei să parcurgi distanțe mai mari și să nu plătești taxa de autostradă. Ziua 13 - 7 august - Cartagena - Andalucia - Granada (350 km) Planul pentru astăzi este să scap de drumurile drepte prin câmpia asta stearpă de lângă Cartagena și să mă îndrept către Granada, în munții Sierra Nevada. Am citit “poveștile” unui coleg de pe aici de pe forum care a fost în zona aia mai devreme anul ăsta și știu și din alte surse că în munții aștia sunt niste drumuri numai bune de motociclit. Momentan GPS-ul meu e setat să nu evite autostrăzile. Sper să scap de căldura asta cât mai repede și de drumurile astea secundare pline de linii drepte. Urmez indicatiile GPS-ului și într-adevăr merg în mare parte pe autostradă, fără taxă de data asta. Pe parcurs m-am mai “împrietenit” cu GPS-ul, nu e baiat rău, îmi arată înainte dacă sectoarele de autostradă pe care le propune el acolo sunt sau nu cu taxă. De caldură nu scap așa de usor. Nu scap mai deloc, de fapt. Dar parcă azi suport totul mai ușor. M-oi fi obișnuit eu, cine stie? Nu trece mult timp și deja se văd la orizont munții. Mai întâi în depărtare, pe urmă din ce în ce mai aproape și, la final, autostrada șerpuiește printre ei. Linii drepte nu prea mai sunt, numai curbe și urcări și coborari...și asta pe autostradă. În apropriere de Granada, GPS-ul mă scoate de pe autostradă și, într-adevăr drumul e numai bun pentru motociclit - curbe, ace de păr, asfalt bun (în cea mai mare parte), trafic aproape deloc. Deja merg de jumătate de zi prin căldura asta (sunt în munti la racoare: 38 grade). Sunt aproape de Granada, mi-am găsit cazare la un hotel în centru. Planul e să merg să mă cazez, să vad și eu ce e de văzut din oraș și mâine, cu forțe proaspete, să mă mai dau o tură pe drumurile astea din munții Sierra Nevada. Zis și făcut, mă cazez, îmi urmez ritualul din fiecare zi și ajung în oras. Nu prea stiam eu multe despre Granada, dar am rămas foarte plăcut impresionat. Pare un oraș prosper, am aflat că are încă destule influențe de pe vremea maurilor, dar își păstrează un aer european, foarte relaxat. Nu e nimic aici din agitația și gălăgia specifice zonelor de influență arabă. Caut un Lidl să îmi fac plinul cu apă și să iau și ceva de mâncare. La intrarea în parcare ăștia au o barieră, coadă de mașini, fiecare așteaptă la barieră să își ia un tichet. N-am înțeles exact de ce, nici nu m-am chinuit prea tare să înțeleg. Fac o nefăcută și trec pe lângă barieră, pe o cale de acces îngustă (numai p-asta n-o faceam - să stau la coadă ca să intru în parcarea de la Lidl). Parchez atelajul și imediat se oprește o dubă lângă mine. Șoferul iese jumate pe geam și îmi tot povestește ceva în spaniolă. Primul gând e ca vrea să mă “felicite” pentru ghidușia de mai devreme. Nici vorbă de așa ceva, omul e foarte bine dispus și mă tot întreabă de zor diverse chestii. Vede și el cât de greu ajunge mesajul lui la mine și o lasa mai moale: “Italiano?” și arată spre numarul de înmatriculare. Nu, bre. Maltez dacă după ăla te iei. “Oooo...” cam aceeași reacție am observat-o la toți cei care m-au întrebat până acum: de unde? până unde? pe motocicletă? cum? Fiecare încearcă să își amintească pe unde e Malta asta și dacă nu cumva e o insulă (este). Pe urmă încearcă să ghicească pe unde ai venit până acolo unde te-ai întâlnit cu ei. La fel și dubistul ăsta. Haios tare omul, începe să îmi arate ce scrie pe duba lui. Abia acum observ și eu: duba e de la un dealer Yamaha, iar omul îmi tot explică că au sediul lângă Lidl-ul unde suntem noi acum, dacă ceva...Hooo, bre! Stai așa! Sper că nu e cazul. Doamne ferește, dar multumesc pentru intenție. Ne salutăm și ne despărțim prieteni și fani ai aceleiași mărci. » Post actualizat in 12 Oct 2018 10:57 » Post actualizat in 12 Oct 2018 14:39 Ziua 14 - 8 august - Granada - Guadix - Sevilia (380 km) În dimineața asta mă trezesc devreme, știu că “am treabă”. Pe la 9:30 sunt deja cu toate bagajele pe motocicletă și îi dau bice. Planul e să merg spre Guadix, un orășel aflat la vreo 60km de Granada. Nu destinația e importantă, ci drumul. Ca să ajung acolo trebuie să mă întorc spre est și să trec prin parcul natural Sierra Nevada. Drumul e bineconuscut în zonă ca fiind numai bun de motociclit - o bandă pe sens, asfalt bun, plin de serpentine prin munți. De fapt, nu cred să fi prins vreo linie dreaptă mai mult de 200/250 de metri în aștia 60 și ceva de kilometri. Drumul ca drumul, dar nici peisajul nu se lasă mai prejos - se tot schimbă și e de fiecare dată parcă mai spectaculos. Ciudat lucru mai e și mintea omului: astăzi sunt 27 de grade (aici în munți, dimineața) și mă trezesc că îmi cam închid fermoarele gecii. Dacă m-ai fi întrebat înainte aș fi zis sigur că la 27 de grade e cald, dar la ce am “pățit” eu în ultimele zile... Țin minte că râdeam de o colegă de la serviciu, iralndeză care îmi spunea că ei la 19/20 grade consideră că e caniculă și își dau cu cremă de protecție. N-am mai râs așa zilele trecute... Ajung în Guadix și deja nu mai e foarte mult până la pranz. Încep să îmi fac planuri pentru ziua de azi. Inițial mă gândeam să mă opresc în Malaga. Nu știam prea multe despre oraș, nimic care să mă atragă. Mai important decât atât, nici la cazare nu găsesc nimic - ori maghernițe dubioase la suprapreț (după cum arată în pozele cu care își fac reclamă...îmi imaginez care of fi realitatea), ori mult prea departe de oraș. Toate astea mă fac să renunț și să mă îndrept către Sevilia. Aici chiar sunt curios să văd orașul, găsesc și cazare convenabilă chiar în buricul târgului, deci îi dau înainte într-acolo. Mare parte din drum e încă dominat de peisajul munților Sierra Nevada, fie imediat de-o parte și de alta a drumului, fie doar mai în depărtare, spre orizont...până când rămân în urmă. Peste tot eu trec cu ochii holbați, gura căscată de uimire și capul plin de gânduri. Trecand prin munții aștia nu poți să nu te întrebi cum o fi să motociclești și prin verișorii lor cu același nume din America...vise taică! Cum au ramas munții în urmă, imediat m-a ajuns altcineva din urmă. Da, căldura. Canicula. Cu o seară înainte văzusem la știri harta meteo și zona prin care merg eu acum era colorată cu cel mai intens roșu. Apă am. Pentru benzină mai opresc o dată și tot atunci mă tratez cu o cutie RECE de cola. Ajung în Sevilia și nu îmi pare rău deloc că am ales să opresc aici. Mi-a plăcut foarte mult atmosfera din centrul vechi al orașului, modul în care sunt întreținute clădirile vechi. Bravo lor, știu să își respecte tradițiile. Până acum, Sevilia concureaza foarte îndeaproape cu Granada pe lista orașelor în care nu mai fusesem, dar care m-au impresionat plăcut și unde aș reveni oricând cu plăcere. » Post actualizat in 13 Oct 2018 08:36 Ziua 15 - 9 august - Sevilia - Faro, Portugalia (245 km) În ultimele zile în Spania m-am cam învățat cu un obicei prost: nu mă mai feresc deloc de segmentele de autostradă pe care mi le propune din când în când GPS-ul. Observ că aici, în sudul Spaniei sunt gratuite, nu am plătit nicăieri. Ei, învațat așa merg și astăzi către Portugalia. Din Sevilla până în Faro (destinația mea) sunt mai puțin de 200 de kilometri. Cum ajung la graniță, intru pe “Ponte Internacional do Guadiana”. Frumoasă realizare inginerească - un pod suspendat peste Guadiana care desparte Spania de Portugalia în zona asta. Imediat de partea cealalta a podului - stație de taxare pentru autostrăzile portugheze. N-am de ce să mă plâng (momentan). Știam, mă avertizase GPS-ul înainte să îi dau OK pentru traseul ăsta. Primul indicator separă “apele” după cum urmează: auto cu numere de Portugalia merg înainte, toți ceilalți intră în dreapta. Aici ne așteaptă vreo 5/6 coloane, în capătul fiecăreia e câte un automat, dar (Doamne ajută!) lângă fiecare automat e și o persoană care îi îndrumă pe străinii nedumeriți. Dintre toți, eu sar imediat în ochi ca fiind cel mai nedumerit: unul dintre băieții cu vestă reflectorizantă îmi face semn să merg undeva în dreapta. O iau într-acolo și el la fel, când ajung în dreptul lui mă oprește, întreabă unde merg și îmi arată să o iau pe o pistă îngustă (specială pentru moto) până mai în față la un aparat și pot să plătesc acolo. Bun. Așa fac. Merg lângă aparat și încep dansul - bag vreo două carduri în el, aparatul dracului le refuză pe amândouă. Băiatul cu vesta reflectorizantă mă vede că butonez aparatul într-un mare fel și vine alergând lângă mine să mă ajute. Aparatul nu merge decât cu carduri de credit, nu și de debit (cum erau cele două pe care le încercasem eu). N-aveam de gând să îmi folosesc cardul de credit pentru așa ceva. Posibilitate să platești cash nu există. Nu acolo la stația asta de “taxare”. Îmi explică băiatul că trebuie să merg pănă la prima benzinărie (dar să am grijă să n-o ratez că e singura până la Faro și altă șansă nu mai am). De acolo pot să cumpar o cartelă “pre paid” de 5 euro care ar trebui să îmi fie de ajuns pentru taxa până la Faro. Bun. Așa fac. Ridic cricul, pornesc motorul și îi dau bice...dar cu grijă să nu ratez dracului benzinăria lu’ pește. Apare și primul indicator - următoarea benzinărie în 34 de kilometri. Bun. Nu trec 2/3 kilometri și apare încă un indicator: următoarea stație de taxare (ELECTRONIC ONLY) peste 20 de kilometri! Cum dracu? Am orbit? Am trecut deja pe lângă benzinăria minune? Lasă că văd eu, zic și îi dau inainte. Dacă nu, mă vedeți voi pe mine la știri cum le-am blocat ăstora stația de taxare. Peste 20 de kilometri așa e, apare stația de taxare - care nu e altceva decât două pasarele suspendate peste autostradă, pline de camere, filmează numere de înmatriculare într-o veselie. Filmați, n-aveți decât, dar să știți că eu încă n-am cardul ăla pre pay. Lângă stația de taxare, pe dreapta e și un panou cu prețul cu care ești taxat acolo în funcție de ce conduci. Moto și auto intră în aceeași barcă - vreo 1,3 euro parcă. Treaba voastră, treceti-mă pe caiet...momentan. Peste alți 5/6 kilometri încă o stație de taxare, de data asta cu preț mai mic pentru auto/moto - 0,5 euro. Peste încă câțiva kilometri...benzinăria minune. Nu o ratasem, nu am trecut pe lângă ea. Aici e ea pusă - după (deja) primele două stații de taxare?! Știu foarte bine ce am de făcut - intru și cumpăr card pre pay pentru autostradă, de 5 euro. Atâta siguranță de sine n-a văzut doamna aia de când lucreaza ea la benzinărie. Îmi dă cardul și încep să îl întorc pe toate fețele. Întelege ea repede ce era și cu siguranța mea de sine și îmi explică așa cum merit: iau o monedă, răzuiesc cartela pe față (nu, nu câștig nimic), țin minte codul de acolo, întorc cartela pe verso și trimit un SMS la numărul de acolo cu codul minune și numărul de înmatriculare. Nimic mai simplu! De asta și eram așa sigur pe mine. Gata, că deja e coadă în spatele meu la casă. Încă un lucru pe care îl mai auzisem eu despre Portugalia și pe care l-am simțit imediat de cum am intrat pe podul ăla de la graniță - vântul lateral. Credeam că eram obișnuit deja cu asta din Spania. Dar nu, aici e la un cu totul alt nivel. Ori mă țineam calumea de atelaj, ori fâlfâiam ca zmeul în ațe. Grijă mare, că nu e de glumit cu așa ceva. Ajung în Faro și merg la cazare - cea mai scumpă de până acum, mult peste bugetul meu, dar singura opțiune care mi-a convenit în orașul ăsta. Altă opțiune ar fi însemnat hostel. Hotel în bugetul meu nu era. Nu mi-au plăcut cum arătau în poze hostelurile și, sincer să fiu, niciodată nu m-au încântat. Nu pentru că aș avea ceva împotrivă să împart camera cu alții, la cum arăt eu după atâtea zile pe drum ar trebui să fie exact invers. Pur și simplu nu mă simt OK să îmi las bagajele la comun, fără să am siguranța că le pot încuia în camera mea cât mă plimb prin oras. Nici cu Airbnb-ul nu am avut prea mare succes aici - aceleași camere gen magherniță și nici măcar nu erau în Faro ci mult, mult mai departe. Singura soluție deci - camera de hotel în buricul târgului. Trebuia să mi se întâmple și asta la cum am rezervat eu camerele de fiecare dată, numai cu câteva ore înainte de a ajunge la cazare. Faro e un port vechi, capitala regiunii Algarve. Turiști mulți, dar parcă nu ai senzația că e totul prea aglomerat. Cu altceva rămân însă în minte - nu pot să nu fac comparația cu vecinii lor spanioli, aici totul pare un pic mai dărăpănat, multe case lăsate în paragină. Nu pare un loc la fel de prosper cum e Sevilia, de exemplu, deși nu îi despart decât mai puțin de 200 de kilometri. Ciudat modul în care locuri atât de apropiate geografic pot fi atât de diferite. Cauza nu e niciodată una singură, aproape întotdeauna e vorba de un cumul de factori care duc la diferențe de genul ăsta. După atâta mers prin soare îmi aduc aminte că am nevoie și de apă și suc sau altceva să am în cameră. Bun, deschid Google-ul, ochesc un Lidl (cel mai apropiat) într-o comună la vreo 12 kilometri în afara orașului și o iau într-acolo. Cred că e deja a doua sau a treia oara în excursia asta când mi se întamplă același lucru (prima dată a fost în Italia lângă Pisa): plec să caut un Lidl și drumul până acolo e numai bun de motociclit. Așa e și ăsta - trafic puțin, drumul șerpuiește printre niște dealuri, curbe după curbe. Să mă tot duc la Lidl! Cred că data viitoare așa o să îmi planific traseul: “În căutarea Lidl-ului de dincolo de curbe”. » Post actualizat in 13 Oct 2018 15:17 Ziua 16 - 10 august - Faro - Lisabona (370 km) Îmi planificasem să plec iar cât mai devreme, dar din nou nu prea reușesc. Până sunt cu bagajele pe motocicletă și plecat e din nou cald. Primii 20/30 kilometri de la ieșirea din Faro sunt pe un drum național cu o bandă pe sens care trece prin multe comune, multă aglomerație, mult trafic...pe căldura asta - o “plăcere”. Dupa un timp, GPS-ul parcă îmi citește gândurile și mă pune să fac dreapta pe un drum secundar care trece printre dealuri - deci curbe destule, trafic mult mai puțin. Deja înaintez cu mai multă tragere de inimă. Nu durează nici asta foarte mult, după alți 40/45 kilometri GPS-ul mă întoarce din nou pe drumul principal (național). De data asta traficul e mai lejer (nu mai e ca la ieșirea din Faro). Drumul are multe linii drepte, în multe locuri două benzi pe sens. Toată lumea merge repede, mult peste limita de 90. Încetinesc toți doar în câteva locuri unde sunt puse camere, dar sunt întotdeauna anunțate înainte. Zilele astea nu am mers cu prea mult chef. Ar fi trebuit să mă întâlnesc cu Daria în Lisabona, dar deja de cateva zile știu că nu mai poate să vină. Îmi mai iau mintea de la asta, gândindu-mă la ce am tot vazut zilele astea la știri - incendiile de vegetație care își cam fac de cap în zona asta, în sudul Portugaliei. Anul trecut au fost și persoane care au murit. Anul ăsta nu. Merg și mă tot uit pe marginea drumului, peste tot. Nimic, nicio urmă de așa ceva. Din nou, am eu noroc să nu trec prin zonele afectate. » Post actualizat in 15 Oct 2018 12:16 Ziua 17 - 11 august – Lisabona & Cabo da Roca În Lisabona am ajuns (ca în fiecare zi) destul de târziu după-amiaza, spre seară. Chair dacă nu am mers atât de mulți kilometri venind de la Faro sunt obosit, dar simt cumva și un sentiment de satisfacție. Simt că am realizat, în sfârșit, ce îmi tot propusesem de atâta timp, ce am tot planificat câțiva ani – am ajuns pe motocicletă în capătul (vestic) al Europei. De fapt, stai așa că nu am ajuns încă nicăieri – tot trebuie să mă cazez undeva. Rezervarea o aveam făcută încă de pe drum, din nou la un hotel, destul de central și, din nou, peste ce îmi propusesem eu ca buget. Nu-i nimic, e abia a doua zi când se întâmplă asta. Merg repede în cameră, las bagajele, fac un duș și...nu prea am stare. Știu orașul ăsta, am mai fost aici de câteva ori, mi-a plăcut de fiecare dată atmosfera de aici, dar acum mi-e și mai bine știind că am motociclit până aici. Gata, m-am răzgândit: nu mai sunt chiar așa de obosit, nu pot să stau în cameră. Ies la motocicletă și vreau să ajung undeva lângă podul Vasco da Gama, cel mai lung pod din Europa. Caut pe Google Maps un punct de unde pot să văd podul de la baza lui, destul de aproape de el. Nu prea îmi reușește din prima, dau peste ceva complex expozițional unde accesul auto e, în general, restricționat, dar reușescu cumva să ajung pe malul apei. De dimineață sunt din nou nehotărât: să merg mai întâi să traversez podul (ce nu făcusem încă aseară) sau să merg la Cabo da Roca – adevărata limită extremă a continentului în partea de vest. Verific Google Maps – evident că traversarea podului e mult mai aproape de locul unde stau eu în Lisabona, până la Cabo da Roca am de mers cam 40 kilometri. Bun, câștigă varianta cu podul. Ca să mă conving (deși nu e nevoie) îmi găsesc și ceva de făcut – în partea sudică a orașului e un Decathlon iar eu trebuie să ajung la unul să îmi iau un tricou - unul dintre cele pe care le aveam în bagaje a rămas în urmă pe undeva printr-o cazare....da, încă o dată se vede cât de bine (nu)sunt organizat. De data asta pun GPS-ul să mă ducă în partea sudică trecând pe pod, care e în regim de autostradă. La trecerea dinspre Lisabona spre sud nu se plătește nimic. Stația de taxare e pusă pe sensul opus, la întoarcere și costă cam 2 euro. Impresionantă realizare! E practic o autostratdă cu 3 benzi pe sens suspendată peste fluviul Tajo...vreo 18 kilomateri! Bun, acum că mi-am luat grija asta, trebuie să ajung și la Cabo da Roca. Drumul până acolo din Lisabona nu e foarte spectaculos. Imediat la ieșirea din oraș ai o porțiune de autostradă și pe urmă drum național (cam 25/30 kilomentri). După asta drumul are o singră bandă pe sens, trece prin câteva comune și începe să urce pe dealuri până ajungi la Cabo da Roca. Ultmii kilometri ar fi foarte interesanți (drumul e din ce în ce mai îngust, plin de serpentine prin pădure și continuă să urce) dacă nu ar fi plin de mașini și autocare. Sunt porțiuni unde nu au loc să treacă nici două mașini care circulă din sensuri opuse, deci nu prea poți să mergi foarte repede pe moto. Toată lumea care urcă pe dealurile alea are aceeși țintă – monumentul pus pe marginea stâncii de unde nu se mai vede altceva decât oceanul. Din nou vântul e foarte puternic sus, nu mai e nicio formă de relief care să i se opună. Mă întorc în Lisabona, merg să mă mai plimb încă o dată prin oraș. Mă opresc să beau o Bica – varianta lor la espresso-ul italienilor după care îmi caut și un loc unde să manânc și eu ceva. Fără fado pentru că numai de dor și jale nu îmi arde mie acum după ce am ajuns singur, de capul meu aici. » Post actualizat in 19 Oct 2018 09:58 Ziua 18 - 12 august - Lisabona - Porto (360 km) Plec din Lisabona pe același drum național pe care am intrat. Drumul trece prin multe comune. Se merge destul de încet. Sau merg eu încet? O fi pentru că știu că de aici, oriunde mă îndrept tot mă întorc înapoi spre casă? Nu trece mult timp și mă trezesc repede la realitate - într-o curbă fără prea multă vizibilitate, în fața mea un camion frânează destul de brusc, încetinește aproape de tot. Frânez și eu, nicio problemă, niciun “close call” eram totuși atent la drum, dar sunt curios de ce merge așa încet dintr-o dată. Prind repede momentul să îl depășesc și ...cine merge agale în fața lui? Exact: o caruță. Am trăit s-o vad și p-asta. E drept că e excepția, e singura pe care am văzut-o până acum. E amuzant când te gândești că la noi sunt mulți care spun că numai la noi (în est) e așa, că la alții nu o să vezi niciodata așa ceva. Ei bine, uite că și la ei am văzut. Mai la vest de atât nu aveam unde să merg în Europa. Când am ajuns în Lisabona erau vreo 27 de grade. După tot ce “am pătimit” eu până atunci, mi s-a părut un pic răcoare. Dacă aș fi știut mai multă geografie sau dacă m-aș fi documentat puțin mai mult înainte, aș fi aflat că Porto e cam sus în munți. Când am ajuns aici erau 19 grade, deja mi se părea frig. Eram cu toate fermoarele gecii închise. Dar șiți cum e - prost să fii, noroc că sunt. Am mare noroc și drumul pe care m-a adus GPS-ul la intrarea în oraș mă duce direct pe podul Dom Luis. Un pod cu structură metalică care traverseaza râul Douro. Stilul în care e construit podul seamănă cu turnul Eiffel din Paris. Impresionantă e panorama asupra orașului de aici de pe pod. Cum spuneam, fără să fi avut eu vreun merit, am parte de priveliștea asta încă de când intru în oraș. Merg la cazare, las bagajele și mă întorc repede în oraș să văd și eu una alta. Mi se pare că e deja târziu (chiar e), dar senzatia cred că e amplificată și de faptul că cerul e înnorat. Până acum eu eram obișnuit cu soarele puternic. Porto e un oraș frumos, am ramas placut impresionat. Sunt multe locuri interesante, până și gara are o arhitectură deosebită și e plină de lume venită mai mult ca să facă poze la interior decât să prindă vreun tren. Am ramas și aici cu impresia că sunt multe locuri care ar fi arătat mai bine dacă ar fi fost cineva care să le întrețină, iar altele sunt lăsate de-a dreptul în paragină. Nu apuc eu să mă plimb prea mult timp că norul care a stat tot timpul deasupra începe să își facă de cap - începe o burniță. Destul cât să ude străduțele cu piatră cubică pe care trebuie să mă întorc eu la hotel. Mai adaugi la asta și faptul că sunt apropape toate în pantă și cu multe gropi și denivelări și vă închipuiți și voi că am cam dansat nițel pe ele.
  13. Se vede cât de mult (nu) m-am documentat înainte, nu? Exact cum spui și tu, un motiv în plus să mai ajung și cu altă ocazie în zona aia. Revin cât de curând și cu restul povestirii.
  14. Da, l-am omis în mod intenționat deși e și ăsta un loc în care nu am ajuns până acum. Sper să mai ajung în zona asta, în sudul Spaniei (chiar dacă ar fi numai pentru zona munților Sierra Nevada) și să includ atunci și Gibraltarul. Nu am făcut-o de data asta pentru că am vrut să evit alte bilete de ferry - pentru astea plătisem destul de mult până acum și știam sigur că același lucru (alte două bilete) mă așteptau și la întoarcere. În rest, ce știu până acum despre Gibraltar e că e o insulă mică care are multe companii în zona jocurilor de noroc - adică excat ce am și în Malta
  15. Mulțumesc tuturor pentru aprecieri. Într-adevăr îmi ia ceva timp până pun totul cap la cap pentru fiecare zi, chair dacă (în mare) mi-am notat în telefon încă de atunci (altfel nu cred că rețineam prea multe detalii). Ziua 11 - 5 august - Tarragona - Valencia (310 km) Mă trezesc de dimineața și chiar dacă de câteva zile e caniculă, mie îmi cam clănțăne dinții de frig. Gazda mea ține aerul condiționat pornit tot timpul pe 16 grade - are o singură unitate de control, pe un perete undeva lângă camera ei. Îmi fac o cafea și mă apuc de strâns bagajele. Le duc la motocicletă și după ce merg nici 5 minute pe afară, deja sunt topit de căldură. Pentru azi nu am planuri foarte mari, nu vreau să merg prea mult. Ținta mea e Valencia. E deja trecut de 11:30. Bag în GPS destinația și...surpriză: GPS-ul îmi arată mai mult de 650 de kilometri până la destinație și cică aș ajunge acolo după miezul nopții. Nu e bine. Ori nu am băut eu destulă cafea, ori am tastat ceva greșit. Modific setările GPS-ului, îi permit să mă ducă și pe autostrăzi și...acum îmi arata vreo 230 kilometri. Așa mai merge, așa “știam și eu”. Știam pe dracu’, așa văzusem un pic mai devreme pe Google Maps. Bine (zic) fie și un lup mâncat de-o oaie: mă iau după GPS (și Google) - azi merg și pe autostradă. Nimic special de povestit despre drumul asta. Poate doar că șoferii din Spania par să respecte limita de 120 doar când sunt semnalizate radarele fixe, cu cameră (puse pe partea dreaptă a autostrăzii - te “iau” din spate, deci e valabil avertismentul și pentru motociclete). În apropiere de Valencia e surprinzător peisajul. În depărtare se văd piscurile munților, înalte, așezate de multe ori parcă la distanță egală între ele. Impresionantă puterea naturii să creeze asemenea priveliști! N-au trecut decât câteva ore de când am plecat din Tarragona și deja am intrat în Comunitatea Valenciană. Pe autostradă mi-au zburat din buzunar 27,5 euro. O fi fost din cauza vântului lateral puternic, altfel “nu” pot să îmi explic de la ce altceva o fi. Cazarea mea e la 14 kilometri în afara orașului. Hotel de 4* dar care se încadrează în bugetul meu (de asta e la dracu în praznic). Merg la recepție, fac check-in-ul. Iau cardul, merg în cameră. Pe tot etajul doamnele de la curățenie își fac treaba. Intru în cameră și surpriză: camera asta încă nu a fost curățată. Mai fac un drum până la recepție. Scuze, a înțeles greșit doamna numărul camerei (diferența de o cifră), scuze încă o dată și primesc altă cameră. Duc bagajele. Sar în duș să mă despăduchez și eu după căldurile de peste 40 grade pe care le-am prins pe drum și merg să văd orașul și să mănânc ceva. Frumos oraș Valencia. Destul de mare. Îmbină într-un mod plăcut zonele cu construcții moderne (“orașul” artelor și științelor) și partea veche a orașului cu arhitectura tradițională (zona Plaza de la Reina). Un lucru care m-a impresionat în zona veche a orașului: pe una dintre laturile pieței (Plaza de la Reina) e amplasată o machetă metalică a zonei vechi, cu ansamblul monumentelor de acolo și un text pentru persoanele nevăzătoare. Chiar așa, ei de ce să nu poată afla și să se bucure de lucrurile astea? Tot respectul pentru cei care au gândit și realizat toată treaba asta. » Post actualizat in 10 Oct 2018 10:17 Ziua 12 - 6 august - Valencia - Alicante - Cartagena (330 km) La cât de cald a fost zilele astea nu mă așteptam să mă trezească ploaia în miezul nopții...pe la 3/3 jumătate. Ploua tare, cu stropi mari care făceau zgomot în geam și pe pervaz. De unde a venit așa dintr-o dată habar nu am, că eu nu prea văzusem nori toata ziua. Cum a venit așa s-a și dus. Dimineața când m-am trezit nu mai era nici urmă de ploaie în afară de câțiva stropi/praf pe motocicletă. Mă gândeam eu că nu am noroc să îmi probez ținuta de ploaie...poate doar că să mă apăr de soarele ăsta. E 10 dimineața și pe mine deja mă trec toate transpirațiile ducând bagajele la motocicletă. Sigur nu scap eu de canicula nici astăzi. Sus pe motocicletă și plec mai departe spre sud. Nu am vreun plan anume. Direcția e spre Alicante care e la peste 200 kilometri de Valencia. Nu m-ar încânta cu nimic să rămân acolo. Mintea îmi stă la Cartagena, care e la încă vreo 100 de kilometri mai departe. Să vedem când și în ce stare ajung în Alicante și mă decid pe urmă. Primii 50 kilometri după ieșirea din Valencia drumul e plin de linii drepte, o bandă pe sens, linie continuă peste tot, limită de 60 km/h, trafic intens și (pentru prima dată) poliția cu radarul “în boscheți”. Colac peste pupăză e și cald, foarte cald. Ăștia 50 km îi simt ca și cum ar fi 500. Abia după asta, traficul devine mai lejer, mai apar și câteva curbe, apar semne că depășirea e permisă și limita de viteza creste la 90 km/h. Deja e mai bine, dar tot foarte cald. Mi-am terminat deja mai mult de jumătate din apa cu care am plecat. Peisajul se schimbă și el. Dacă până aici venisem prin câmpie (chiar dacă în depărtare se vedeau munții), acum sunt printre dealuri, mult mai aproape de munți, vegetația e din ce în ce mai puțină, mai mult iarba uscată și piatră calcaroasă...pana la un anumit punct, seamănă destul de mult cu ce sunt eu obișnuit din Malta. Cu ce nu sunt obișnuit e canicula asta. Ajung în Alicante și sunt “leșinat”. Opresc la o benzinărie, fac plinul (chiar dacă mai aveam jumătate de rezervor). Stau la umbră, îmi umplu rucsacul cu apă. Nu mă simt deloc bine, sunt moleșit complet. Beau o doză de cola și îmi mai revin puțin. Alicante nu mă atrage cu nimic să rămân aici - un port mare, are și o parte de stațiune pentru turiști, dar nimic care să mă facă să rămân. Îmi fac curaj, caut cazare în Cartagena, bag adresa în GPS și îi dau bice. După-amiază, în jur de 17:00 ajung. Deja e un pic mai “răcoare” - un termometru de la o farmacie arată 39 de grade. Sun gazda, ea nu vorbește engleza dar înțelege din “spaniola” mea că ajung în 10 minute. Cum naibii o fi înțeles nu știu, cum m-o fi văzut dând din mâini? Sigur nu a fost apel video. Ajung la adresă, doamna e foarte amabilă, îmi arată repede casa și fuge înapoi la serviciu (a venit doar ca să mă cazeze pe mine). Sar în dus, spăl și niște haine, le împrăștii prin cameră și deja sunt alt om - sunt numai bun de ieșit prin oraș. Eu nu știam foarte multe lucruri despre orașul ăsta, dar eram foarte curios să ajung aici știind că ăsta e locul în care s-a născut Hannibal, care mulți ani mai târziu și-a luat armatele, au trecut Pirineii și Alpii cu elefanții (asta aveau, deh) și s-au dus să îi ciomăgească pe romani. Asta da determinare! Din cate știu eu au și reușit până la un anumit punct, dar pe urmă tot s-a extins imperiul roman și pe aici. Urmele sunt vizibile și acum, în special în zona amfiteatrului. Cartagena a fost întotdeauna un punct strategic - și pe vremea imperiului Roman și mult după aceea. Port important mult timp, în ultima vreme și-a păstrat mai mult importanța militară, pe cea comercială a pierdut-o în defavoarea vecinilor de mai la nord (Alicante și Barcelona).
×
×
  • Creează nouă...