Caută în comunitate
Afișez rezultate pentru tagurile 'Ural Aliosha AdrianS ciclobur'
Găsit 1 rezultat
-
Aliosha, Uralul lui cicloburu & aventurile prietenilor
un topic a postat AdrianS în Coltul "comunistelor"
Hehe. Gluma-i glumă, dar poate c-ar fi bine să infirmăm zvonurile referitoare la vânzare: lumea se agită, intră în panică, se scotoceÂşte de bani prin toate buzunarele Âşi deja mai avem un pic Âşi rivalizăm cu "Bursa". Mi-era sincer dor de-o aÂşa spontană smucire de la țâță. Am încercat s-o las mai uÂşor cu hei-rupismele de genul ăsta de când cu gătatul facultății Âşi cu pana definitivă a danubienei comuniste ce echipează încă - jalnic Âşi abandonat - roata spate a Zetei. Escapada cu BMW-ul nu se pune, că la ăla n-aveam ce să stric. Poate doar imaginea companiei. Vă povesteam că Ovidiu mi-a lăsat în grijă motocicleta peste uichend. Ei bine - sâmbătă, pe la prânz, am dat să ies la plimbare cu Uralul. M-am echipat tot, mi-am luat în rucsac o banană Âşi-o juma' de litru de apă Âşi m-am scoborât ca să-l pregătesc pe AlioÂşa. Pune-i bateria, dă-i tărie de Petrom, trage-i Âşocul, arde-i vreo două Âşuturi ca să-l trezesc din somn Âşi-apoi pune-i contactul ca s-o ia din loc. ÂŞi acum îmi pare rău c-am împrumutat prin generală o anumită carte ("Potirul Sfântului Pancrațiu") unui coleg care s-a făcut mai apoi că plouă. Povestea începea hazliu, cu schimb de focuri între mafioți: protagonistul este un constănțean trabantist, oarecum distrat Âşi cam paralel cu situația. Face el cum face că prinde un moment de acalmie Âşi se repede în Trabant, iar maÂşina demarează "în trombă" ca, zece metri mai târziu, să se răzgândească brusc Âşi să rămână-n mijlocul drumului. Eh, cam aÂşa a făcut Âşi motocicleta: a pornit bine, am turat-o uÂşurel cât să mă asigur că nu visez, am lăsat-o un pic la ralantiul de tip Harley (na, motorul rece) ca să-mi aranjez mănuÂşile-n mâini, iar când să plec - stângul piere. Mă-sa. ÂŞtiam că nu-i de vină carburatorul (hehe, ne cunoaÂştem noi...), aÂşa că m-am apucat să trag de fiÂşă. Am strâns-o, am înfipt-o, am schimbat-o cu soră-sa - nimic. Într-un final, cu motorul pe jumătate pornit (dreptul ținea deja un ralanti de invidiat), am decis să-mi sinucid două degete smulgând cu ele fiÂşa de pe capătul bujiei. Stupefacție: stângul a dat câteva explozii imediat după ce-am smucit eu fiÂşa. Pun fiÂşa la loc - nimic. O scot, iar nimic. O-ndepărtez un centimetru, începe să facă arc între fiÂşă Âşi bujie - cilindrul începe să funcționeze. O depărtez Âşi mai mult - întreg brațu-mi începe s-o ia pe breakdance. O apropii - iarăÂşi arc, cilindrul funcționează perfect. O pun pe bujie - mortua est. Hă?! Nefiind acasă, am stat mai bine de-un sfert de oră să găsesc pe cineva cu o cheie de bujii. Împotriva nesăbuinței mele lucra Âşi numărul din ce în ce mai mare de oameni care nu țin în maÂşină aÂşa ceva sau care pur Âşi simplu nu au habar ce-i aia. Dar na, alții vor să se mai Âşi plimbe pe spinarea bujiilor din dotare, nu doar să curețe sisific la ele. Cu chiu, cu vai am băgat în sperieți un nene cu mulți ani - care-Âşi vopsea liniÂştit tocăria ferestrelor la etajul 1 - Âşi mi-a aruncat o cheie cu care am reuÂşit să scot bujia. Hoțomanca dădea scânteie oriunde, numai între electrozi nu. Mă gândeam că e relativ nouă: doar ce fusese scoască de pe Zambilica, aÂşa că mi se părea cel puțin suspect să fie deja defectă. I-am micÂşorat un pic distanța între electrozi Âşi i-am spălat interiorul cu câteva picături de benzină dirăpt de la robinet. Se pare că i-am făcut eu ceva bine pe-acolo, că a-nceput pe dată să-mi aprindă cum trebuie. Straniu! Revin la hei-rupism. Cât m-am jucat eu de-a dădaca-pedagogul cu Sinteromul, m-a onorat cu vizita Âşi domnul Vali. Avea de prins pe seară maÂşina de Breazaville aÂşa că, înainte să cobor la moto, hotărâserăm telefonic să improvizăm ceva până atunci ca să ne plimbăm o țâră amândoi cu Uralul monopost. Tare m-am distrat când l-am văzut că deja ținea în mână un ghem de bureți Âşi cârpe, surfilate toate cu ață albă într-o altă cârpă neagră. Tapițerie, nene. Zău că arăta mai bine decât multe alte Âşei manufacturate. Ne-a luat altă oră să legăm invenția de aripă Âşi am purces - grijulii, mai ales eu - înspre mi casa ca să mai iau niÂşte burete. Improvizația a rezistat biniÂşor Âşi deja ne gândeam amândoi (fără să avem vreunul curaj să dăm glas ideii) la o tură până la Breaza. Am coborât de-acasă cu un săculeț umplut cu doi bureți (Âşi altul cu vreo trei leviere, o cheie de bujii, Âşurubelnițe, chei, altă banană...) Âşi l-am legat Âşi pe-ăla cât de cât. Am încercat de Âşapte ori Âşaua - îh, acceptabilă. Ne-am uitat lung unul la celălalt, apoi la fel de lung la ceasuri Âşi, văzând că orele băteau deja înspre vremea de plecare, am bătut palma Âşi am hotărât să facem drumul cu Uralul. Drumul prin centru Âşi până la ieÂşirea din BucureÂşti a fost oarecum aglomerat, deÂşi era sâmbătă seara. Câțiva cretini cu diplomă în trafic, voiau toți să ne vadă aviatori. Am făcut o ultimă oprire la Petrom-ul de după Piața Presei ca să dăm frizianului negru să bea. Aveam senzația că urmează călătorie lungă, motiv pentru care am zis amândoi - ca atei debusolați ce suntem - un "Doamne-ajută!" ÂŞi-am plecat. Abia acum îmi dau seama de ce vă plac vouă atât de mult boxerele sovietice. Nu m-aÂş fi gândit nicicând că o croazieră la 90 km/h cu Uralul solo poate fi în aÂşa hal de miÂşto. Că tobele pot să păcăne aÂşa minunat Âşi că motorul poate să toarcă atât de fericit! Că pot să fac lejer o depăÂşire/devansare fiindcă am o gârlă-ntreagă de putere-n rezervă. "Cruzărind" prin dreptul aeroportului Otopeni, ne-a trecut fix pe deasupra capetelor un avion care ateriza. E de prisos să-ncerc să descriu senzația, mai ales că am auzit tot vuietul motoarelor cu reacție prin căÂştile noastre. Întâmplarea aia a fost momentul din care eu am început să stau absolut relaxat Âşi să-mi spun că există pace deplină în lume. Am trecut pe lângă cele două IJuri '56 care joacă rol de poartă la un restaurant de pe DN1, am văzut Âşi Simsonul amărât din curtea aia, iar pauzele de genul ăsta au fost vreo Âşase la număr fiindcă afară era friguț. În PloieÂşti ne-am reacomodat cu semafoarele, iar de-acolo înainte am intrat într-o noapte întunecată Âşi friguroasă, dar liniÂştită Âşi luminată la răstimpuri de lună. Eram, într-adevăr, doi în Âşa. Îl simțeam permanent pe Vali cum se ține de mine. Câteodată se mai ridica în Âşa sau se adăpostea de vânt ghemuindu-se în spatele meu. Dar, dincolo de asta, întinderea Âşoselei, vâjâitului vântului Âşi uruitul motorului au făcut ca experiența să fie una de solitudine intensă - călătoria omului prin propriile sale gânduri Âşi emoții, speriate ocazional de farurile vreunei maÂşini sau de vreo groapă mai mare. Ai timp să te gândeÂşti la multe Âşi, dacă nu-ți convine vreun gând, îl alungi trăgând pur Âşi simplu de accelerație Âşi ascultând cum două pistoane drăcoase se iau la întrecere sub tine. De-abia la intrarea în Breaza mi-am dat seama cât de frig este: sticla kilometrajului făcuse promoroacă în ciuda micului beculeț de iluminat care o întârzia Âşi se străduia s-o țină departe. Am oprit motocicleta la Vali în curte Âşi, stând aÂşa, opriți locului, rânjeam unul altuia cu căÂştile-n cap (el vânăt Âşi cu dureri de kur, eu nu) Âşi băteam palma pe călătoria ce tocmai o străbătuserăm. Învinseserăm Âşi noi! Aiurea. Nu era nimic impresionant. Alții au făcut chestii de sute de ori mai mărețe ca prostia asta de câțiva kilometri. Dar fusese prostia, aventura, spontaneitatea noastră Âşi ne bucuram de ea cum s-o fi bucurat Âşi alergătorul de la Maraton când Âşi-a dat ultima suflare. Noi abia ne-o recăpătam pe-a noastră Âşi-am încălecat repejor după ce ne-am pus burțile la cale, de-am mers în centru Âşi ne-am înfipt într-un local. Am fost ultimii care-au ieÂşit de-acolo (pe la vreo 1:30), încă discutând despre o astronomie băbească, dar frumos povestită (m-a pasionat de mic, măcar empiric Âşi lipsit de prea mari pretenții) Âşi plimbată prin toate ipotezele. Am adus în discuție găuri negre, fântâni albe, brațe de galaxii Âşi constelații, pitice albe, supergigante roÂşii, stele de neutroni, viteza luminii Âşi maÂşina timpului, luminozitatea planetelor Âşi imensitatea lui VY Canis Majoris, ca mai apoi să ne-ntoarcem tot la micimea pământului nostru Âşi să dăm o raită, la-ntoarcere, până-n capătul curții omului. Am adormit pe Strunga Âşi m-am mai trezit abia duminică, la prânz. La-ntoarcere am vorbit cu o piatră să-mi facă o poză temporizată la 10 secunde, fiindcă deja ieÂşisem din Breaza Âşi uitasem să-l rog pe Vali să-mi imortalizeze dovada foto. Iar drumul înapoi n-a fost cu nimic mai puțin plăcut. Acum chiar că mergeam pe zi Âşi vedeam tot. Mă salutau diverÂşi oameni pe Âşosea Âşi le-ntorceam salutul cu vreun giumbuÂşluc precaut sau o ridicare serioasă Âşi discretă a mâinii stângi. După IKEA au încercat să mă răpună vreo două SUV-uri cu Âşoferi lipiți de telefoanele mobile, dar am scăpat teferi Âşi eu, Âşi Uralul. ÂŞi-apăi, ieri a mai fost prilej de câteva ture. Mai găsiți poze prin albume, click pe poze. Motorul merge la fel de bine, iar subsemnatul este la fel de încântat. Doar că mai lăsăm povestiri Âşi pentru altădată . Ah, trebuie să-mi fac neapărat Niprul!...