-
Număr conținut
101 -
Înregistrat
-
Ultima Vizită
Metode de contact
-
Website URL
http://www.intereast.ro
-
Yahoo
nicupanaitescu
Profil
-
Sex
Male
-
Locatie
Focsani
-
Carnet moto din
1990
-
Motocicleta
BMW R1200RT
-
Numar Moto
VN 06 WFM
Informații profil
-
Motociclete detinute
CZSport250 (1990-93)Yamaha FZ6 Fazer Mai2007-Iunie 2010BMW R1200RT Iunie 2012
-
Interests
Ridin' bikes (and not only)
Vizitatori Recenți Profil
536 citiri profil
FZ6S's Achievements
Newbie (1/14)
-
E imprumutata, atata timp cat vechiul proprietar nu ti-a scris pe talon "instrainat catre _____ la data _____. Nu cred ca e ilegal sa conduci o motoreta imprumutata. Acuma nu lua vorbele mele ca fiind de jurist, e doar common sense.. dar daca exista un talon, un permis, o asigurare si un ITP valid, mi se pare ca n-ar fi incalcata nici o lege.
-
Sigur iti trebuie alt CF. Mai nasol cu asigurarea, daca vrei s-o inmatriculezi acum in toamna, o sa platesti minim 6 luni, din care cele mai multe o sa fie platite inutil. Asa-i la noi, prin alte parti poti plati pe ce perioada vrei.. Si da, poti sa spui ca esti un norocos daca nu tu calareai CBRul care ti-a lovit masina
-
Vreme buna, doua zile jumate, good riding Transbucegi, cum spuneam, inca inchis oficial, asfaltat pana la Piatra Arsa, foarte ingust si fara marcaje-balustrade - un pic inconfortabil. Valea Rasnoavei si Rasnov - Poiana Brasov - minunat! O seara si o noapte in Brasov. Pe drum Cetatea Fagarasului si lebede in santul de aparare. Transfagarasanul splendid. De data asta norii au ramas la vreo suta de metri deasupra lacului asa ca am vazut si eu ce era de vazut pe-acolo. Drumul Curtea de Arges - Campulung de cosmar! Rucar - Bran foarte frumos, doar un pic aglomerat. Teapa intre Moeciu de Jos si cel de sus (pe la Cheile Gradistei) unde am dormit: drum spart pentru lucrari pe aproape toata lungimea. Motoreta a implinit din nou kilometrii de revizie. Se pare ca va fi scump
-
Zappy, vad ca stii multe despre motoare si problemele lor de functionare.. Nu cumperi un Bandit de 400 ieftin pe care sa-l faci sa porneasca si sa-l revinzi? Eu m-am chinuit o z intreaga si n-am reusit..
-
Multumesc ca m-ai luminat Ia sa vedem.. Calatoria a fost precedata de pierderea cheii de la motoreta si, cum nemtii sunt economi, au facut cheia de rezerva din plastic. Dealerii de la Bucuresti si de la Brasov sunt pretentiosi si, ca sa-mi ia comanda de cheie noua, au vrut sa ma vada, pe mine si o serie de sasiu, la ei in pravalie. Atunci am comandat la un dealer de la Bologna (de unde incepea de fapt tura mea), am trimis documentele, am platit si... dupa 8 zile a venit cheia la ei in shop. A doua zi dupa ce am pus mobra in camion de la Focsani catre Bologna e-mail de la Paolo ca nu-i buna cheia. Nu intra in broaste si pace! E prea groasa! "Ce fac - zice Paolo, iti virez banii in cont sau mai asteptam 8 zile pana reface BMW cheia?" Asteptam, cu banii in cont si fara cheie ce fac? Zburat la Bologna, a doua zi vine camionu' si despre peripetiile descarcarii fara rampa nu va mai spun, ca ar insemna sa-l sudui pe transportatorul care, cand mi-a luat banii, mi-a zis ca are loc de descarcare CU RAMPA.. La drum deci, cu cheie din plastic, destul de fragila si in pericol de rupere, nu atat in contact cat mai ales in broastele de la top si side-case-uri care ar mai trebui unse. Bologna - Ferarra - Bassano del Grappa caldura mare cu maxime de 38 de grade.. De-acolo inainte.. munte si temperaturi omenesti. Vreo 15 trecatori, unele pe care le mai trecusem si altadata, altele noi. Printre ele Valles, Rolle, Pordoi, Sella, Valparolla, Falzarego, Giau, Tre Croci, Stalle, Monte Croce Carnico. Despre frumusetea muntilor aia nu va mai spun, unii dintre voi i-ati calarit, iar cei care n-ati fost inca ar trebui sa mergeti. Partea dolomitica a drumului a fost cam asa: Si niscai poze: Coborand catre Udine caldura a lovit din nou si m-a insotit toata Croatia si partea maritima a Muntenegrului. Am tinut drumul 8 pe toata coasta pana la Budva. Nord catre Podgorica, canionul Moraca (am trecut podul de unde a sarit autobuzul in aceeasi zi, cu cateva ore inainte), canionul Tara, Kopaonik in Serbia si catre casa cu intrare pe podul cel nou Vidin - Calafat. Cheia corecta mi-a trimis-o Paolo cu UPS dupa ce am ajuns acasa. Partea a doua e asta: Si alte fotografii: Daca povestea a fost prea succinta si incompleta mai sunt niste filmulete: Acuma astept sa-mi iau permisul inapoi de la prietenii politisti care au facut ei nushce socoteala si le-a iesit ca, intre martie si iulie am strans 15 puncte de penalizare. In 8 august o sa se intample asta si dupa aceea o sa ma gandesc la urmatoarea plimbare. Pan-atunci mai biciclim pe ici pe colo
-
Frumoasa Grecia voastra, domnule! Sa va fie de bine! As pune si io niscai poze aici da' nu ma pricep. Cu drag&drop sunt prea mari, butonul de postat foto imi cere nustiu ce URL.. tu cum faci?
-
Am fost si eu tot pan-acolo (daca Bahnele inseamna dincolo de Vintileasca unde se termina asfaltul), acum vreo 4 saptamani. E bine, cu exceptia portiunii de la Chiojdeni vesnic calamitata.. A, si de pe la Jitia in sus, pietris in curbe cat cuprinde. Asfaltul electoral are dezavantajul ca nu e pus inginereste si, lipsind rigolele, fiecare ploicica aduce pietris unde ti-e.. curba mai draga si vrei sa pui si tu genunchiul jos
-
Multumesc, domnule. Cred c-am sa fac asta. Macar ca si incalzire pentru ceva mai lung spre sfarsitul lui mai. Numai bine!
-
Salut, Stiu ca unii dintre voi ati fost pe la Enisala si imprejurimi. Ma gandeam la o tura de 1 mai pe-acolo si mai la sud. Ceva informatii despre starea asfalturilor pana acolo si mai departe? Mersi.
-
Eye candy, domnule! Multumim. Poate, odata cu primavara, igălşii de la Focsani or sa se trezeasca si-or sa reinvie si forumul..
-
Cut sa inchiriez motocicleta (cruiser sau tourer), 2 saptamani in iulie - august pentru tura pe Coasta Dalmatiei. 0744353122, nicupanaitescu at gmail dot com
-
Vand costum textil ProBiker negru cu protectii poliuretan, combinezon ploaie Louis negru/galben nefolosit, ambele marimea M , cizme Probiker 42, casca Suomy integrala 59-60 folosita. 0744353122, nicupanaitescu at gmail dot com
-
Bine ca esti in regula doc.! Am patit-o si eu la trecerea de pietoni de la Fortuna/Tribunal, vara trecuta, cu o Dacia condusa de un baiat dar fara cazatura. Diferenta e ca soferita ta a fost mult mai hotarata... Sanatate multa si zeii sa tina departe de tine soferii prosti de ambe sexe!
-
Multumesc. A fost frumos de-adevaratelea!
-
Ziua a sasea Somnul a fost bun in ciuda frigului, stransul cortului si impachetatul merge deja mai bine si sunt pe cal destul de devreme. Drumul catre Dobiacco trece prin Parcul Natural al Dolomitilor di Sesto si locurile sunt splendide (nu ma pricep de loc cu adjectivele astea, sa ma iertati). Vazandu-ma fotografiind in admiratie, o fata, unguroaica dupa numarul masinii familiei, ma intreaba daca nu vreau sa-mi faca o fotografie. Vreau, zic eu, kosonom sepi! Si iata si dovada c-am fost acolo: Mai pun una cu acelasi loc dar fara mine. Sunt sigur ca cititoarele mele o vor pentru un wallpaper, iar motociclistul in mijlocul pozei le-ar face sa ofteze. Asa vor visa doar la Dolomiti, la Tre Cime di Lavaredo si nu la alte cele... Glumesc, desigur. Numai ca poza facuta de mine imi place mai mult decat cea facuta de Ildiko, sau cum o fi chemat-o. La nici cinci kilometri dupa asta a venit singura situatie cand m-am simtit in pericol. Si doar din vina mea. Zona unde se lucra la drum, ultrasemnalizata, cu deviere impecabil asfaltata si marcata cu dungi galbene. Geometria curbei provizorii nu era aceeasi ca a unei curbe normale, iar aceata, curba zic, se strangea foarte mult si neasteptat spre iesire. Viteza mea s-a dovedit prea mare si asta m-a dus pe contrasens cu mai mult de un metru. Stiu doar ca masina care venea din fata era un off-road bleu-marin si ma vedeam deja izbit de botu-i patratos. Nu stiu cat am reusit eu sa redresez si cat a tras omul ala spre dreapta dar sunt sigur a tras. Multumesc Domnule! De la Dobiacco am carmit est catre Austria. Stop in primul orasel care se cheama Silian. Barmanita vorbeste un pic italiana si povestim in timp ce beau vreo doua cafele, imi incarc un pic bateria la calculator si imi consult si harta. Dupa Lienz catre Heiligenblut si incepe urcusul pe Grossglockner Hochalpenstrasse. Dupa cativa kilometri bariere si domnisoara blonda la geam care imi cere 18 euro. Asta e taxa pentru motocicleta al carei motociclist vrea cu tot dinadinsul sa treaca dealul fix pe drumul asta. Platesc si continui. Frumos pana pe la 2000 de metri dar Grossglockner refuza sa se arate. Ceata groasa il ascunde si asa va ramane pe tot timpul cat am urcat si am ramas sus asteptand sa se limpezeasca. Zapada proaspata cazuse noaptea precedenta, drumul era curatat dar umed. Iar ceata era chiar enervanta... La coborarea de pe partea nordica m-am tot uitat inapoi si in sus sa vad daca nu cumva norul ala se risipeste. Nu s-a risipit. Plafonul a ramas pe la 2200 de metri. Alte varfuri erau vizibile si m-am consolat un timp cu ele. Ma gandisem eu cu barmanita de la Silian sa merg azi pana la Salzburg. Dar, cum orasul il vazusem, am tot mers pana langa Viena. Ploaia m-a tachinat pe drum si m-a facut sa-mbrac din nou coaja galben-neagra. Spre seara am iesit din autostrada si am batut in prima poarta unde scria „Zimmer frei” Proasta inspiratiune! O baba m-a belit de 40 de euro pentru o camera fara nimic. Nici internet, nici macar televizor si nici sapun in baie! Tzeapa grea dar macar aveam un pat. Gutute-n nacht frau... cum te-o fi chemat...! ************************************ Ziua a saptea Viena – Cluj e un drum fara istorie sau, mai degraba, fara chestii frumoase. Autostrada plicticoasa pana dincoace de Budapesta, puszta monotona si din nou ploaie prin Austria, pe la Oradea si dupa. Numai ca, daca pe unde m-a mai plouat se putea merge cu apa pe viziera, pe la noi a trebuit sa ma opresc din cauza ca apa de pe viziera era jumatate noroi. Pentru ca ploaia vine nu numai de sus in jos, vine si invers de la rotile masinilor si mai ales ale camioanelor. Si s-a sfarsit... 3120 de kilometri calare plus 1000 cu masina. Cu cei cinci sute si ceva de kilometri in masina de la Cluj la Focsani s-a terminat, cu cel putin o zi mai devreme decat planificasem, Marea Hoinareala Alpino-Dolomitica. A fost frumos, atat de frumos cat poate fi o expeditie printre atatea frumuseti facuta de unul singur. Vremea in munti a fost buna, motoreta s-a comportat vitejeste, oamenii au fost buni cu mine si ne-am intors intregi si eu si fierul. Pentru toate sunt recunoscator si multumesc. Oamenilor cu care m-am intersectat si Celui de sus. Am luat si o jumatate de hotarare care doare un pic: Se vinde Yamaha FZ6-S Fazer! Si explic si de ce: La intoarcere, dupa trecerea frontierei romanesti am realizat cat de periculos este sa motociclesti pe plaiuri mioritice. De la marlanul care, in Oradea, pe ploaie, trage intentionat de volan stanga in timp ce-l depasesti si te si injura gratuit de mama prin geamul deschis si pana la asfaltul sapat si lasat nesemnalizat la iesirea din curba in timp ce esti inca inclinat, de la motofobia si nesimtirea aproape generala a soferului roman si pana la lipsa drumurilor unde poti sa faci trei curbe bazandu-te pe gripul gumelor tale si netrebuind sa te gandesti tot timpul la pietrisul, noroiul, cainele sau vaca ce te pot astepta cate una sau toate la un loc la iesirea din curba, toate te ajuta sa intelegi de ce, pe soselele patriei, mor atatia tineri carora le plac motoarele. Vorbesc aici de cei care mor nevinovati si nu de cei care o patesc din vina lor. Si vezi mai bine asta dupa ce te intorci de acolo de unde, daca esti pe motocicleta, lumea te priveste ca pe un partener egal de trafic, si unde asfaltul e prietenos si fara capcane letale. Iar voi, daca vreti sa motocicliti, depozitati fierul undeva acolo... departe, mergeti cu avionul in concediu pana la garaj, faceti-va tura si intoarceti-va zburand. E mult mai sigur.