...si eu il cunosteam pe Traian...cand am primit vestea aseara am fost (si inca mai sunt) in stare de soc Nu pot sa cred asa ceva! Din momentul in care am aflat am imaginea lui vie in minte...cuvintele nu-si mai au rostul. Suferinta nu poate fi stearsa. Nu avem parte de respect! Fiecare circula dupa legile proprii si sunt vietile noastre in joc. Nu numai viteza ucide...acum voi fi cu sufletul la gura tot timpul si sper ca prietenul meu sa renunte la aceasta pasiune. Mi-e teama...si Traian il certa mereu ca merge cu 300/h...si iata cum a sfarsit!
Nici macar nu putem spune Dumnezeu sa-i ierte...erau niste copii DUMNEZEU SA-I ODIHNEASCA IN PACE! Este o adevarata tragedie...Nu stiu daca voi putea sa ma mai urc pe motor... Ne vedem duminica sa-i conducem pe ultimul drum
