Neatza!
In caz ca va plictisiti va dau ceva de citit
Masina scumpã a sãracului
Pînã acum o sãptãmînã credeam cã România devine o tarã bogatã. N-aveam alte indicii decît acela cã seara, dupã ora 8, nu mai poti gãsi un loc de parcare în cartiere, în nici un oras cu mai mult de o sutã de mii de locuitori. Masini multe, masini scumpe: deci, probabil cã sîntem pe drumul cel bun, nu?
De fapt, nu. Masinile noastre cele noi spun exact contrariul. Si anume, cã apartinem de fapt unui grup sãrac, dar decis sã nu parã asa.
Ipoteza e verificatã de mai multi autori (Kerwin Kofi Charles and Erik Hurst, University of Chicago, Nikolai Roussanov, University of Pennsylvania) ai unui studiu fãcut în America, pe cîteva grupuri sociale, în mod semnificativ mai putin avute decît media: negrii si hispanicii. În ambele cazuri au observat acelasi lucru: cheltuielile pentru masini, haine si bijuterii ale celor fãrã multe mijloace sînt cu pînã la 25% mai mari decît ale populatiei majoritare. Cum venitul nu e ca elasticul, banii ãstia trebuie sã vinã de undeva: studiul aratã cã sînt tãiate cheltuieli pentru educatie, amenajãri interioare si distractie (alta decît liniutele cu masina cea nouã!). Practic, investitiile sînt preferate în mãsura în care sînt vizibile. Nu se vede ce-ai citit (mã rog, nu cînd taci), însã se vede ce porti la mînã. Iei ceasul, nu enciclopedia.
De ce fac însã oamenii asa ceva, de ce se poartã atît de irational, tãind tocmai cheltuielile care ar trebui sã-i facã mai destepti, mai relaxati si deci mai competitivi? De ce sã arunci banii pe geamul larg deschis al vanitãtii? De ce sã devii sclavul consumului ostentativ, la fel de adictiv ca si cocaina, odatã ce salul Ferragamo, odatã cumpãrat, va cere, la infinit, altul nou, odatã cu fiecare sezon?
Simplu - spun autorii studiului: ca sã pretinzi cã nu esti sãrac.
Consumul la vedere nu are rolul de a demonstra cã esti avut: el, de fapt, e macaraua care te ridicã din groapa cu amãrîti. Sau cel putin asa îti închipui tu.
Ce e interesant e cã bogãtia veritabilã nu aduce mai mult consum ostentativ, ci mai putin. Oamenii din comunitãti care devin mai prospere încep sã dedice o parte mai micã din venituri masinilor si hainelor care îsi strigã pretul în public. Studiul dã si cifre: 10.000 de dolari crestere pe an a venitului duce la o scãdere cu 13% a consumului ostentativ. Bogãtia te relaxeazã: de fapt, nu mai e nevoie sã te prefaci cã ai bani în cont. Chiar sînt acolo. Nu mai trebuie sã faci reclamã mincinoasã.
Revenind la România, e clar cã sîntem acum, într-un fel, hispanicii Europei. Mai sãraci, însã foarte dornici sã uitãm chestia asta si mai ales îngrozitor de disperati sã pãrem bogati. Patologia nationalã include masina lui Becali, dar si covoarele de Mertane si Bemveuri asternute în fiecare week-end în fata hotelurilor de la mare. Nu vã gînditi cã toate au plecat din parcãri înverzite, din fata vilelor de milioane: cele mai multe vin din fata apartamentelor de bloc, în care e nevoie de mult de o zugrãvealã si-o cadã nouã. Nu vor veni pentru cã proprietarul a ochit deja un set nou de jenti de curse, care orbesc si pilotul, în avionul care trece peste DN1.
Bogatii nostri veritabili au si ei partea lor de vinã în cursa înarmãrilor, însã trebuie si ei întelesi: nu pot sã se simtã mai jos în fata partenerilor si clientilor din alte zãri. Banii noi trebuie cumva sã se dea mari în fata celor vechi. Jet, valet si costum de zece mii de euro, asta e mai degrabã o armurã decît un semn de sofisticare.
Te aperi de dispretul pe care îl bãnuiesti la neamtul pe care îl cheamã cu von sau francezul acela, cu mosie în Loara, vecini de hotel în Fiji.
De la bogatii ãstia, care hipnotizeazã jumãtate de tarã la televizor, porneste în jos presiunea de a cumpãra si a arãta. Credeam pînã de poponeataînd cã asta e bine pentru economie, pentru cã pune în miscare banii si ne stimuleazã sã muncim mai mult. Însã muncim pentru lucrurile gresite: masina de 40 de mii face acelasi lucru ca si cea de 10, însã trimite peste granitã 30 de mii, care nu vor produce niciodatã nimic pentru noi. Arãtînd cã sîntem bogati, nu facem decît sã sãrãcim, ca oameni si ca (scuzati cuvîntul demodat!) natiune.
Tocmai de aceea, primul semn de normalitate va fi acela în care vînzãrile de lucruri scumpe, de tinut pe tine sau afarã, vor scãdea.
Cînd vom începe sã punem banii înãuntru, în casã sau în cap? Cînd masina va redeveni un mijloc de transport, iar succesul în viatã - o tintã fãrã eticheta de pret pe ea? Într-o tarã normalã, la un Louis Vuitton trebuie sã se vîndã un milion de genti de la Zara. Nu invers, cum am vrea noi, încã.
