letgo

Eheee.. Ar prinde un eveniment asa prin Romanica! Avem fete frumoase. Ce se vede in poze a fost o actiune de caritate. La reprezentanta Harley in Dublin a fost un eveniment de spalat moto si a picat la ţanc pentru un botez. Asa ca de ce nu ?

Mai baieti, va sunt recunoscator pentru aprecieri. Scotia.. Motoare.. Vise si aventura Suna toate excelent, insa viata nu e tot timpul roz. M-am detasat de micile avantaje cu care traiam la momentul cand cu excursiile, si ca un barbat ce imi doresc sa fiu pe deplin responsabil, m-am apucat de facut lucrari de stabilitate pe financiar si skill sets. Am incercat din rasputeri sa fac vanzari ca imi place domeniul, insa totul s-a lovit de principiile pe care cu incapatanare am tot incercat sa mi le incalc pentru ca am vrut sa simt gustul victoriei. Povestea e pe alocuri ca cea din Boiler Room. M-am intors de unde am plecat.. neinvins, pentru ca nu am pierdut ci mi-am invatat o lectie de viata extraordinara. Motorul l-am dat acum o saptamana: Suzuki RF 600 galben cu negru. Am treburi nitel mai importante de rezolvat in prezent, si datoriile de moment m-au fortat la luarea de decizii Am pastrat casca.. Poate nu peste mult timp o sa imi gasesc locul si o sa o mai port pe alte motociclete. Dar gata cu povestile.. Va pun cateva poze cu RF-ul pe cand mi l-am cumparat si dus la botez... Feast your eyes, riders !!

Huh! Mare adevar graiesti. Frumoasa calatorie la fel ca povestea. La mai multe impreuna!

Bai, felicitari! E fain sa iti mai clatesti ochii si cu o iesire din tara. Mai ales ca ati ales un loc superb sa faceti asta. Minunate poze! Multumesc pentru upload, mi-au pus pansament

Calduramare, e prima oara cand aud de Mihai Barbu. Foarte tare ce a facut, tocmai am terminat de citit ce e cu cartea si cu aventura lui. Iti multumesc pentru aprecieri tie si celorlalti useri pentru care nu am facut-o inca.

@ Zappy: Am facut-o ca trebuia sa o fac. Daca sunt si inspiratie pentru ceilalti cu atat mai bine. Nu spun decat: Do it your way!

Putin ciudat, si eu l-am dat jos aseara sa ma uit dar era tarziu si l-am lasat sa mai astepte Ce e misto insa e faptul ca pe toti ne inspira aceeasi pofta. De ce "Easy rider" toata lumea ?

Am mers ce-am mers pe drumuri necunoscute, m-am pierdut putin prin oras si ce imi vine in minte: sa urc pe cel mai inalt deal sa vad orasul. Am urcat rampe cum nu am mai vazut in viata mea in miros de ambreiaj, si cu murgul nervos de atata truda si urcus, si am ajuns intr-un final pana la Cliff House ( http://en.wikipedia.org/wiki/Cliff_House,_San_Francisco ), unde am mai facut cateva poze superbe, m-am mai plimbat si am primit telefon de la Chris. Vesti nasoale.. I-a spus lui cineva care stie multe chestii despre motoare cum ca Honda Shadow este o motocicleta pentru care nu prea se gasesc piese, intretinerea e scumpa ca e veche, etc, si sa nu imi plateasca prea mult pe ea daca totusi se hotaraste sa o cumpere. Mi-a zis ca nu-mi da decat vreo 600 - 700 daca vreau sa o dau. Stupefiat de ce am putut auzi, am avut pornire sa ii spun ca e deosebit murgul meu, ca piese sunt destule pe piata, ca au multi modelul asta si tot asa. Nu am apucat sa ii spun prea multe ca l-am simtit fara interes in telefon in timp ce ii spuneam despre motocicleta: despre faptul ca nu picura din motor, ca nu am pus nicio picatura de apa atata amar de km, ca i-am dat si benzina proasta si nu a facut urat. Urma sa ii spun ca daca ii dau o mana de jeratec se scutura si se face un murg frumos si tanar, gata sa il salte in sa si sa il duca unde vede cu ochii si cu inima ( Dar asta nu ar fi inteles ). Dezamagit, am pornit la drumsi am mers cativa km spre centru (imi era deja oarecum cunoscut traseul pe acolo) cu gand sa ma intorc inapoi la Hostel. Dar ca sa nu platesc iar vreo 5 $ pentru cateva minute, am intrat in prima biblioteca (au acces gratuit la internet), hotarat sa fortez mana destinului si sa imi pun planul in aplicare. Trebuia sa fiu gata de plecare in 3 - 4 zile de pe coasta de est. Cred ca era joi, 8 septembrie anul trecut. Mi-am zis.. Daca scad pretul, sigur o sa am ceva clienti. Dumping price - sa misune lumea pe langa mine cu oferte. Zis si facut. Mi-am calcat pe inima si am modificat pretul in anuntul de pe craigslist. De la 1600 la 1000$ ca sa fiu sigur. Nu imi permiteam 1200 - 1300.. poate ma suna, poate nu, poate negociaza, etc .. Cum am iesit din biblioteca m-am indreptat spre casa, unde am mancat si m-am gandit la ce urma sa fac. Era deja dupa-amiaza, soarele inca era pe cer si ardea placut, iar ziua era departe de a se fi terminat deja. Mai e timp, mi-am zis. Am plecat pe plaja, ca acolo aveam semnal bun la telefon si m-am mai uitat in larg ca in dimineata de dupa intalnirea cu rangerul. Priveam departe, pierdut in frumusetea golului de apa si a sute de km de nimic si vazduh. Ochii nu vedeau nimic deosebit, dar inima imi spunea ca e asa frumos si liniste.. Nu am stat mai mult de 20 de minute ca au si inceput sa sune. A sunat un tip dintr-un orasel din apropiere si-a zis ca vine sambata sa o vada, insa pentru ca aveam nevoie urgenta de cash nu i-am promis ca o retin pana vine, si-apoi oricum era deja tarziu sambata. Cum am inchis, alt telefon la 4 - 5 minute: Ca daca e adevarat ce spun in anunt, daca nu e bataie de joc.. Un Shadow cu 1000 $? A zis ca daca merg pe motocicleta pana la el la poarta imi da cash fara discutii. Se gandea poate ca e intr-o stare jalnica de i-am pus asa pret. Eu insa am povestit cu de-amanuntul in anunt tot ce are, ce are nevoie, ca abia am ajuns tocmai din Massachusetts si ca din cauza vizei trebuie sa o vand si sa ma intorc urgent in tara, ca nu picura nimic din motor, ca are consum bun, ca merg toate la ea mai putin acul care indica temperatura la motor, ca are totul original, ca nu se incalzeste motorul, ca are cauciucuri foarte bune si ca are mici defecte de look si-am pus si poze. M-am inteles cu el ca a doua zi sa ma duc sa o vada dupa-amiaza pe la ora 17. Dar cum eram nastrusnic si imi placea sa merg noaptea, i-am propus sa merg chiar atunci. Si-am plecat. Am trecut podul, am trecut prin oras, m-am incurcat putin pe centura si am pierdut ceva timp, dar GPS-ul m-a salvat ca intotdeauna. Bagasem adresa baiatului in task-uri, dar zoom-ul era mic. In fine, am ajuns la poarta, am dat un claxon si a iesit. Il chema Jeff si ii sclipeau ochii Cum am dat mana cu el am stiut ca el e cel caruia i-am adus motocicleta pe care o dorea foarte mult si caruia trebuia sa i-o dau. Parca era liniste in jur acum, nu mai era nici o urma de indoiala. Ii sclipeau ochii cand se uita la ea, si entuziasmul aproape il facea alt om. Avea in jur de 28 de ani, om modest si cu suflet liber. Nu stia sa mearga pe motor prea bine, nu avea permis decat pentru masina mica, insa cand m-a intrebat daca poate sa o incerce nu l-am putut refuza (desi stiam ca o sa comit infractiune). Politia era intelegatoare pe acolo, si ceva imi spunea ca nu o sa se intample nimic ce as putea sa regret. A mers pe acolo putin cu ea, s-a uitat, a stat pe motor, a ascultat cum toarce si cu un zambet aproape ascuns m-a privit fix si satisfacut. "Nu am banii acum, de asta ti-am zis maine", desi oricum era destul de tarziu ca sa fi mers in seara aia pana in Burlingame (putin mai la sud de aeroportul international din San Francisco). S-a vazut ca apreciaza gestul de a fi mers pana acolo chiar atunci. Era deja intuneric atunci cand am ajuns, insa am facut-o si pentru mine. Daca nu era hotarat sa o cumpere, a doua zi dimineata plecam la drum deschis la oferte cat de mici. Am stat de vorba cu el pret de vreo jumatate de ora, timp in care mi-a spus ca viseaza de multa vreme la un Shadow si ca e singura motocicleta pe care si-a dorit mult sa o cumpere. Iar faptul ca era neagra il dadea pe spate. Puteam sa vad ca e adevarat ce spune din modul in care accentua calitatile cruiserului din fata lui. Printre randuri am citit aceeasi dragoste nebuna de asfalt si dor de duca si am plecat de la el cu inima impacata ca am gasit cumparator, ca imi las murgul pe maini bune, ca dupa ce mi-am trait visul ajut si pe altul sa faca la fel. Am calarit iar noaptea de nebun prin zona hostelului cateva ture de ramas bun, m-am dus la plaja sa o mai vad o data in lumina lunii si m-am culcat multumit dupa o zi plina de emotie si un dus fierbinte inainte de somn. Iar dimineata. Ultima dimineata. Platisem hostelul pentru inca o zi, dar cine mai pune la socoteala? Aveam tot ce imi trebuie, jumatate de rezervor de benzina, clientul astepta cu banii si ziua de abia incepuse. Unde mai pui ca era si teribil de frumos afara. Dupa dejun am plecat in tromba spre Highway 1 sa imi iau ramas bun de la Murgu asa cum se cuvine: cu inca o tura de asfalt. A fost deosebit totul. Toate erau pregatite, nu aveam nicio grija. Banii imi ajungeau iar la mustata. Mai aveam 18 $ in buzunar si urma sa primesc inca 1000 peste cateva ore. Cineva tinea cu mine acolo sus S-a facut vreo 4 ceasul si am plecat la hostel. Mi-am luat ramas bun de la lume, am facut bagajul (geanta cu haine si rucsacul), am donat hostelului cortul, canistra de benzina si alte mici nimicuri, si am plecat sa il duc pe Murgu la noua lui casa. Drumul il stiam deja, asa ca nu am mai pus GPS-ul. M-am pierdut insa pe autostrada si am inconjurat vreo 30 de km. Am ajuns pe la 6 la Jeff, am mai dat o tura cu el in spate ca sa ii arat motorul si sa vada pe ce da banii, timp in care am vorbit cu el. Am facut cateva plecari mai iuti ca sa vada ce poate `86-le, ca daca vrea ca murgu sa muste asfaltul sa stie ca poate, am mers si incet si i-am aratat cum sa o tina la drum lung (turatie, viteza, pozitie, etc - era incepator omul), sa verifice una - alta inainte sa porneasca la drum si tot asa. Ajunsi inapoi, a observat ca face un clack atunci cand bagam viteza I-a si i-am zis ca sincer, nu ma pricep la partea de mecanica a motocicletei, dar cand am cumparat-o in Massachusetts facea exact la fel, am facut atata drum cu ea si nu am avut nicio problema. I-am lasat GPS-ul, o pereche de manusi din piele fara degete si casca, dupa care am facut o hartie de mana (ca pe acolo asa se face si e valabila), am completat certificatul de proprietate cu numele lui si kilometrajul, am luat banii si am plecat la aeroport dupa ce i-am pupat la Murg obrajii. Mai erau vreo 3 ore pana la plecarea avionului, asa ca m-am dus sa ma interesez de bilet spre Boston: 400$ Au urmat 24 de ore de somn si plictiseala in aeroport in asteptarea cursei din urmatoarea zi. Pretul biletului era de numai 275 $. Intre timp.. noroc de telefonul nokia pe care am terminat jocul de box si am jucat table pana m-au durut degetele. Din timp in timp ma uitam pe geam la ce lasam in urma si ma gandeam la murgul care m-a purtat in aventura vietii la care inca visez si imi face deosebita placere sa mi-o aduc aminte. Am dat calul altcuiva, dar aventura a ramas in mine. Cand ma gandesc la ce a fost cu bune si grele, cu frig si soare, emotie si satisfactie, inca ma incearca fiorul dorului de duca, iar pe fundal, pierdut undeva in spatiu, cantand obligatoriu: Get your motor running! Head it on the Highway.. Looking for adventure, or whatever comes our way..

Pai in momentul de fata spal vase intr-un restaurant in Dublin

Imi citesc randurile si incep sa imi aduc aminte. A trecut mai bine de 1 an de cand am inceput sa scriu si iata, inca nu am terminat. Iertare voua, celor care asteptati de multa vreme continuarea. Mult m-am plimbat si multe am facut de cand nu am trecut pe aici, insa nu am o aventura noua de povestit. Nu inca... Si ca dupa o indelunga absenta de pe forum, ma intind somnoros pocnindu-mi oasele, imi trag scaunul mai bine si ma pun la scris.. Dis-de-dimineata, ciripitul dulce imi inveselea obrazul, iar gandul "hai! La drum!", pentru prima oara dupa atata vreme, nu ma mai ardea printre coaste. Leneveam linistit si impacat, invelit cu patura aspra pana in dinti si ma gandeam la cat era de misto ceea ce tocmai facusem. Era prima dimineata in care ma trezeam relaxat dupa dusul fierbinte de cu seara, cina calda si ceaiul dumnezeiesc, care mi-a fost alinare in atatea momente grele. Somnul imi era iar prieten, reumanizarea se producea vazand cu ochii. Insa nu m-am putut bucura prea mult de zambetul larg, ca m-am trezit de-a binelea si fugit jos ca sa vad ce mesaje am primit de la potentialii clienti. Intru, click-click.. Anuntul la locul lui, e-mailul gol.. apeluri pierdute ZERO. Ptiu! Nu-i bine.. Cat mi-am facut ceva sa mananc si m-am pregatit de ziua mare pe care o aveam in gand, am primit un mesaj de la Chris. Ca ar fi interesat, ca i-ar placea sa o vada, ca e undeva departe. E de bine, imi zic - si țuști pe plaja ca acolo aveam semnal. Il sun pe baiat, imi zice ca e la nu stiu cati km si ca ar putea sa vina sa o vada, dar poate sa imi ofere numai 1000 $ ca e un (citez) "poor student". "Ma mai gandesc" ii spun, si raman pe plaja inca vreo cateva minute sa ma gandesc. Am calculat-o, am rascalculat-o.. M-am scotocit prin buzunare.. numai vreo 50$. Incepeam sa ma trezesc la cruda realitate. Oceanul de langa mine incepea incet sa dispara, plaja sa se ascunda in apa, si totul din jur sa se diminueze in timp ce banii, timpul scurt si celelalte probleme capatau importanta din ce in ce mai mare. Dupa dejunul gustos mi-am luat rucsacul, geaca si cheile si-am plecat. Murgu ma astepta credincios, imbracat in negrul lui pur-sange. Incepea sa ma apese ceva mai tare faptul ca trebuia sa ne despartim, dar cum aventura era planuita sa aiba si un sfarsit.. am pupat cheia, i-am zis: "No hard feelings", si am plecat spre prima reprezentanta moto cu gand sa-l vand. M-am gandit sa merg intai spre nord sa imi incerc norocul la shop-urile marcate pe harta. Trafic - nenorocire. 1-a stop, 1-a stop, 1-a stop. Nu a fost greu sa o gasesc pe prima, dar nu prea avea nici in clin nici in maneca a face cu motociclete second hand: Am intrat la Harley Davidson sa intru in vorba cu cineva sa imi fac o idee despre piata si pret, insa nu am scos prea multe de la tipul nitel bosumflat din cauza crizei care ii afecta business-ul. Mi-a dat totusi un numar de telefon si adresa de la o alta reprezentanta moto care era ceva mai la nord - Ducati. Inca vreo cativa km cu ochii in patru si am gasit locul in care aveam de ajuns. Motoare superbe, polisate, look inedit. Arata foarte rapciugos murgul meu - cateva zgarieturi, ceva suprafete oxidate.. Nu mai era tanar. Mi-am luat inima in dinti si am rugat pe cineva sa o cheme pe fata la care m-a trimis tipul de la Harley. Era nitel ocupata cu niste acte si am asteptat-o vreo 20 de minute. Iar dupa ce a venit.. Mmm.. Mda.. Mnuuu.. Cîr că mîr. Ca n-au bani ca e criza si nu prea sunt interesati decat de motociclete care arata foarte bine. Dar daca vreau sa scap de ea poate sa imi dea vreo 200 de dolari M-am uitat la ea mirat de ce-a putut sa ii iasa din gura, am acceptat in sinea mea ca nu are rost sa ma complic si am pornit motorul multumindu-i pentru timpul acordat si oferta pe care - trebuie sa recunosc - mi-a facut-o! Am pornit linistit spre oras (San Francisco), cu inima mahnita ca e posibil sa nu obtin 1200 de dolari cat aveam mare nevoie sa cumpar un laptop sor`mii si sa imi ajunga de drum inapoi pe coasta de est. Traficul era lejer spre sud si soarele era sus, amintindu-mi de desert, sute de km doar eu cu Murgu, arsurile de pe obraz de atata vant si soare si setea ingrozitoare care ma lovea cateodata. Si gandul mi s-a oprit la sete: am intrat in prima parcare, mi-am luat o sticla de suc si nu m-am lasat pana n-am uscat si ultima picatura. Asa da potol! Am mai stat, m-am mai invartit, m-am mai gandit, si m-am hotarat sa ii sun pe cei de la reprezentanta Honda din centrul orasului. Luasem numarul lor de la Info Center dimineata, dupa ce m-a prins doamna ranger Stiam ca pretul oferit va fi mult sub piata, dar era o varianta de vanzare rapida - de ce ma grabeam.. Biletul de avion inapoi spre Europa era deja amanat o data cam la 2 saptamani dupa data initiala si se apropia cu pasi grabiti ziua in care trebuia sa ma urc in avion pe cealalta parte a continentului, la vreo 4500 air km. Ei bine.. i-am sunat. Era intr-adevar numarul de la reprezentanta Honda, intr-adevar faceau achizitii second hand si erau interesati, insa inchideau intr-o ora si daca traficul imi permitea sa ajung la timp acolo, nu mai aveau timp sa o examineze. Asa ca mi-au propus sa vin a doua zi dimineata. Pe la 10. Zis si facut. Speranta mi se aprindea din nou si pofta de viata imi curgea iarasi prin vene. Iar pana seara ghici ce-am facut ? Cateva ture prin Golden Gate National Recreational Area - o zona superba, aproape de oras dar practic salbatica, naturala si cruda, cu peisaje superbe si plaje inguste, marginite de ocean si de stanca. Nu am putut rezista tentatiei de a calari pe intuneric, asa ca dupa ce m-am intors la hostel si am mancat am iesit iar la o tura. Eram ca un copil care tocmai a primit o jucarie, desi aveam aproape 10 000 km facuti pe Honda. Parca nu ma mai saturam de ea, mai ales ca imi era clar faptul ca o sa o dau pentru totdeauna dupa atatea petrecute impreuna. Mesaj completat Iar se facu dimineata.. Dar de data asta era "acea dimineata" pe care parca o stiam deja. Pe la 9:30 am pornit spre reprezentanta din centru. Podul l-am trecut la fel de glorios si plin de satisfactie ca prima oara, dupa care am platit cei 7 $ taxa de pod (sau erau 6$..?) si am intrat in oras. Cu harta in mana mi-am facut loc prin trafic pana spre zona aglomerata si plina de rampe. M-am mai invartit putin pana am gasit shop-ul si am parcat pe locul special marcat pentru motocicleta. M-am vazut cu cei de acolo, am discutat cu ei, si pana s-a dus unul sa dea o tura, eu m-am urcat pe cateva sportive pe care le aveau expuse. Se simteau total diferit decat pe murgul meu rapciugos. Erau lucioase, colorate, nervoase, ascutite, sexy... Dar cu tot bling bling-ul lor parca le lipsea sufletul, care la Murgu dadea pe afara. Ma simteam acasa in saua lui, iar petele oxidate si micile urme de rugina ii defineau caracterul si ii dezvaluiau secrete demne de respect. Cam o jumatate de ora a durat pana s-au vorbit cei doi, timp in care eu nu ma mai opream din admirat calul meu din otel pe care parca acum l-as fi vazut pentru prima oara. Rezemat pe un picior si cu roata intr-o parte, cu franjurile alea din piele la mansoane si tot plin de negru si crom. Era ca un zmeu gata sa franga oasele oricui indraznea sa ii renege spiritul de aventura ori pofta de calarie. O fiara salbatica, fair-play si cu un munte de caracter era pusa pe gumele care aratau inca aproape noi dupa 10 000 km de autostrada. S-a apropiat cineva si i-a dat cheie: a plecat la sfert, ca una noua. Duduitul tobelor curgea rotund, voinic, matur, perfect.. Asa frumos ii batea inima, iar pistoanele tremurau linistit, de parca stia ca il vand cu mare durere in suflet, si ca un frate de aventura, imi intelegea suferinta fara cea mai mica urma de resentiment. Cel care pornise motorul era mecanicul care venise sa se uite in ochii murgului si sa il caute la dinti. Am simtit totul in jurul meu. Parca ceva nu era in regula. Nu asa trebuia sa se intample, de parca era deja scris undeva ca nu trebuie sa il vand. Nu atunci. Nu acolo. M-am dus la manager, cel care daduse o tura, si ca sa intru in vorba cu el am intrebat de pret: Uite, am o oferta de 1000$ de la un student. Crezi ca o sa obtin ceva mai mult aici, sau macar acelasi pret? Reactia usor spre mirat, cu sprancenele ridicate si seriozitate accentuata a spus tot. Deja stiam ce raspuns urmeaza inainte sa rosteasca: NU! M-am intors, am urcat pe murg dupa ce am spus mecanicului "The deal is off!", am calcat a I-a si am plecat lasandu-le doar miros de Shadow in urma. Nesiguranta totala, parti din mine care ma trageau inapoi sa o vand pe oricat, sa imi iau bagajul si sa plec, frica de timpul care parca se incapatana sa treaca din ce in ce mai repede... Dar toate astea care veneau in zbor spre mine se loveau ca de un scut cand simteam saua sub mine si motorul torcand inca in limba mea. Era mai mult decat o motocicleta. Ma simteam in siguranta in sa, de parca imi oferea si protectie nu doar satisfactie si placere. Eram egali. Eram noi doi in San Francisco.

Ma baieti, sunt pe felie cu muncile si chiar nu am timp sa ma detasez. Dar promit ca o sa mai scriu ce a mai fost, chiar daca nu e plin de farmec la fel ca ce fu deja povestit. Aveti grija de voi si mergeti cu grija, ca multi nebuni gonesc liberi.

imi spune si mie cineva ce-i ala chitulan?

Salut! M-a apucat nebunia si mi s`a urcat parul in cap cand am aflat ca va puneti pe aventura. Motocicleala placuta! Io stau cu gura cascata si salivand pana puneti poze. Enjoy it big time, cause you never know when you`ll be gone for good. Get your motor runnin` Head out on the highway Lookin' for adventure And whatever comes our way

America e ceva mai ieftina decat poate ai inteles din cele povestite de mine. Intr-adevar, in California erau preturi duble la benzina fata de cele de pe coasta de est (4,05 sau chiar 4,12 fata de 2,20 / galon). Dar all across am cumparat cu .. sa zicem in jur de 2,50 - 3,00$ per galon. Locul de cort nu e 20. In Valea Sperantei am platit 25$, insa in rest cam 12 - 15. Poate pentru ca era in California. Cel mai scump motel m-a costat putin sub 80$. 77 sau 78 sa fiu mai exact. Cel mai ieftin 25$ in sudul lacului Erie (de la Niagara spre S-V). Ca medie inclin sa spun 40$. Iar in ceea ce priveste micul dejun.. No comment. A fost intr-adevar un dejun pe care l-am tinut minte. Apropo, Mesaj completat Defapt era vorba de Lake Michigan. Aproape de Chicago

Am ajuns! Asta era adevaratul finish line. Cel putin asa l-am simtit la momentul ala. Eram la cativa metri de apa pe care puneam degetul pe glob cand eram in clasa a 5-a mirandu-ma de suprafata enorma a celui mai pasnic ocean. Cand am plecat de pe Cape Cod – Massachusetts am mers intai pe plaja Atlanticului si am privit cum isi trage sufletul tarandu-se pe nisipul plajei. Atunci mi-am zis ca trebuie sa vad si Pacificul, sa ii trimit vorbele de duh nerostite de fratele lui de peste uscat. Un fior greu de explicat mi se plimba prin tot corpul si imi facea pielea de gaina de parca as fi castigat nu stiu ce razboi de asuprire. M-am mai uitat o data: Un imens intuneric era in zare, insa valurile se aratau cate putin de la luna. Vuietul prietenos m-a cuprins tot si m-a linistit. Era momentul in care imi dusesem la capat misiunea si in care puteam sa rasuflu multumit. La pod am terminat fizic aventura peste continent, insa Oceanul mi-a dat linistea izbandei. Spiritul imi ardea incins pana atunci, insa nu mi-am dat seama decat dupa cele 5 minute de privit in zare pustiul negru de apa si intuneric. M-am intors la murg si i-am zis, parca cu greu acceptand in sinea mea: Trebuie sa te vand.. El statea linistit si zambitor, dornic inca de aventura in pozitia lui vesnic tanara si parca neintelegand ce tocmai i-am spus. Imi dadea fiori de inca un inceput. Numai cat ii vedeam cromul in lumina slaba de luna cum luceste cuminte si plin de entuziasm imi venea sa il incalec si sa il calaresc pana la rasarit oriunde m-ar fi dus drumul, fara sa imi pese de nimeni si de nimic. Nu conta ce urmeaza in urmatoarea zi, cati bani mai am pentru benzina sau cand trebuie sa ma intorc acasa. Viza nu mai exista, eram stapan pe pamanturile peste care imi trecusem glorios gumele DUNLOP. Cateodata inca ma incearca fiorul acela, in care sunt rege peste pustietate, linistea imi e amanta, noaptea plapuma si frigul speranta. Insa nu mai e la fel.. Lipseste murgu`… Am incalecat plin de regret ca timpul se intoarce impotriva mea odata cu serenitatea pe care mi`a dat`o oceanul si am plecat vagabond in noapte. Ca sa revin la cele lumesti am trecut in nou pe sub tunel, am mers in Sausalito (un orasel superb din zona San Francisco Bay) sa imi caut un motel. Ma gandeam ca sunt preturi ceva mai mici din moment ce nu sunt in orasul mare. Am scos GPS-ul pe care deja nu il mai foloseam de ceva vreme si am inceput sa caut. Prima locatie: motel pe GPS, scara de bloc (bloc-vila cu apartamente, cam la 2 etaje si acoperit cu tigla. Genul de zona foarte linistita, curata, cu lume civilizata, cu vedere superba spre Bay). Categoric, nicio firma luminoasa. A doua locatie, la fel, inexistenta. M-am mai invartit putin si m-am uitat cateva minute pe harta. Harta e sfanta! mi-am zis. Am vazut 2 campinguri in Zona de Recreere prin care tocmai trecusem cu minute in urma, asa ca am luat-o inapoi spre tunel. Acelasi sentiment de respect l-am avut pentru grandul din piatra, doar ca acum eram mai de-al locului. Am mers foarte atent pana am ajuns din nou la plaja. Niciun camping! Dupa ce-am mai zabovit nitel privind oceanul (pur si simplu nu te saturi de el, e atat de frumos incat iti rapeste tot timpul cand il vezi cateva minute sa te umple de liniste), am mers inapoi spre tunel, la fel, foarte atent. Iar nimic.. Era o stanca masiva pe marginea drumului, destul de aproape de plaja (la cateva sute de metri pe drum), langa care m-am gandit ca ar tine dos daca ar fi sa intind cortul. Era trecut de miez de noapte, si nu gasisem niciun motel. Deja mi-am zis: Ce rost are sa platesc o camera de motel pentru cateva ore de somn chinuit? Mai bine dorm inca o noapte la cort si maine ma cazez, fac un dus fierbinte si ma umanizez la loc. Trebuie sa va amintesc faptul ca ultima noapte o dormisem in cort, in Valea Sperantei, la -5 grade celsius si speram ca urmatoarea sa fie undeva la cald, cu o plapuma groasa sau macar cu o patura sanatoasa si fara vant care sa iti inghete suflul si simtirile. Dar cum calculele de acasa sunt doar de acasa, m-am hotarat sa dorm la adapostul stancii. M-am oprit, am pus farul pe stanca si am coborat. Pe jos doar nisip si piatra. Mai cadeau pietre de marimea pumnului de pe creasta de 8 metri inaltime cu pereti verticali. Se vedea zona in care cadeau prima data, si apoi se rostogoleau spre asfalt. M-am uitat bine si am calculat, am strans pietroaiele de pe locul drept si am desfacut cortul. Cand m-am instalat era dela 2:30 dimineata. Sacul de dormit, izoprenul subtire si tricourile din bagaj nu reuseau sa tina ascutisul pietrelor de dedesubt. Le simteam cum imi intra printre coaste si nu-mi dau pace. M-am mai rasucit, am mai scos vreo 2 pietricele de sub cort, m-am asezat intr-un final. Vantul de la usa cortului si frigul de dedesubt, superba muzica a valurilor ma incanta dar nu ma lasa sa adorm.. Inca vreo cateva ore de somn chinuit.. si m-am stins. 6:15 – o masina trece pe asfalt spre plaja 6:20 – a doua masina 6:30 – a treia masina: faruri… cauciuc pe pietris, faruri pe usa cortului, motor oprit. Am inghetat. Inca intuneric, abia zorii zilei. Lanterna in usa cortului. Am sarit ca de pe jar sa ma imbrac si sa trag fermoarul la cort. Cu greu am gasit blugii si i-am tras pe mine peste cealalta pereche de pantaloni, si tinandu-ma cu o mana de ochi din cauza lanternei, am cerut scuze ca am iesit descheiat la blugi sa ii imbrac afara cum se cuvine. Masina de politie. Am inghetat de tot. Good Morning! A zis doamna de 1,70, spre atletica, cu o privire hotarata tintita de sub palaria de ranger. M-a luat putin la rost pentru ca mi-am intins cortul intr-un parc national. I-am explicat ca am ajuns la 2:30 si ca am cautat de cateva ori unul din cele 2 campinguri de pe harta, insa nu am gasit niciunul din ele. Actele la control: Permis, Pasaport, Certificat murg. Cum I le-am inmanat cu mana intinsa fara emotie si cu iz de om cinstit mi-a zis sa strang cortul si a intrat in masina. Masina nu era de politie, era de rangeri (daca sunt care nu stiu ce sunt rangerii: un fel de padurari-politisti care au in jurisdictie zone impadurite, parcuri, etc si se ocupa de paza padurii, vanatului si in cazul de fata si de circulatie, emigranti, etc). M-am mai trezit putin, mi-am tras fermoarul la blugi, mi-am asezat putin geaca si am inceput sa strang cortul. Nici nu am terminat de strans bagajul din cort ca a si aparut. A urmat o conversatie onesta, in care am avut norocul sa reusesc sa ii dau garda jos ca sa discutam ca de la om la om. Dupa ce i-am explicat ca abia am ajuns in San Francisco si ca nu am gasit campingurile de pe harta m-a intrebat ce planuri am in zona. Am explicat in cateva cuvinte ca urmeaza sa vand frumoasa neagra si sa plec inapoi in tara. Mi-a inmanat actele si mi-a dar niste pliante a campingurilor din zona, mi-a spus cum ajung la info-center si la un Hostel din zona. (Hostel – un hotel ieftin in care sunt camere cu cate 6 – 8 paturi si la care in general merg oamenii cu venituri mici sau cei care nu sunt pretentiosi. Explic pentru ca nici eu nu am stiut pana vara trecuta). Zambetul rangerului care pana atunci a fost serios mi-a dat siguranta pe care o miroseam de cateva minute. Mi-a urat o zi buna si dusa a fost. Am asteptat pe plaja pana s-a facut aproape de 9 si am mers la Info-Center. Asteptand in parcare imi faceam planuri cum sa vand motocicleta. Deja eram cu texte in minte, in caz ca ma intreaba ceva cumparatorul sa stiu ce sa spun, in caz ca imi ofera un pret sa stiu cum sa raspund, etc. Pana sa deschida, am mai sters motocicleta de praf, m-am mai uitat pe la ea, la ulei, la roti.. Am desfacut cutia cu sigurante care avea si una de rezerva si am schimbat-o pe cea de la turometru. Habar n`aveam ce fac, dar am sperat ca o sa mearga si mi-a iesit. Am trecut America fara turometru functionabil, si acum, ca sa o vand l-am reparat. Traiam cu sentimentul neplacut ca o sa imi ceara sa scad la pret ca nu merge turometrul, insa cand l-am vazut cum fuge in sus cand pisc mansonul mi s-a umplut inima de bucurie. Cum am pus capacul la loc am si vazut cum vine lumea la servici. Am intrat acolo, i-am intrebat unde sunt si cum ajung in diverse locuri. Ba chiar i-am rugat sa imi dea si numarul de telefon de la reprezentanta Honda din San Francisco si locatia lor. Am primit o harta printata cu locatia facuta din pix si o explicatie foarte bine punctata cu detalii. De acolo am mers direct la Hostel. Cazari se faceau numai dupa ora 15, insa dupa o simpla rugaminte mi-au dat voie sa las acolo tot bagajul (cort, izopren, canistra de benzina, geanta cu haine). Rucsacul l-am pastrat sa cumpar ceva de mancare. Internet al naibii de scump: vreo 5$ ora daca tin bine minte. Am pus anunt cu poze pe craigslist cu moto de vanzare - 1600$ Soarele era sus pe cer si primul lucru pe care l-am facut a fost sa merg spre nord, pe Highway 1. E prea greu sa surprind in cuvinte cat de frumoasa este zona, asa ca mai pun niste poze sa va bucurati si voi. Toata ziua m-am bucurat de soare, ocean, liniste si un asfalt superb chiar pe coasta. Eram in California. Am colindat cateva zeci de kilometri pe coasta oceanului pana dupa-amiaza cand mi-am zis ca ar fi cazul sa ma intorc inapoi. Intre timp am ajuns intr-un orasel mic aproape de coasta, cu lume linistita si primitoare, in care am gasit o librarie (acces gratuit la internet) unde am mai modificat putin postul de pe site. Mi-am mancat pranzul stand cu fundul pe niste baloti de paie intr-o parcare si am stat cu cineva de vorba. Se uita ciudat la mine initial, si am intrat in vorba sa ii arat ca nu sunt atat de dur si inabordabil pe cat ma vedeam in ochii lui. Din vorba in vorba mi-a povestit despre oraselul ala, despre bunicul lui care s-a asezat acolo si a intemeiat o familie, despre lume, despre festivalul care are loc in fiecare an acolo in zona parcarii si la care vine toata lumea si petrece pe balotii din paie. Am mancat o punga de vreo 300 g cu arahide in ciocolata cat am stat la povesti cu el. Sigur ca i-am povestit si cum am ajuns in State si am cumparat motocicleta, poveste de care eram mandru nevoie mare Sper sa nu ma repet sau sa fiu prea indulgent: Am intalnit in California numai oameni superbi. E o placere sa stai de vorba cu ei, cei simpli. Sunt niste oameni minunati. In drum inapoi am lasat murgul sa zburde, mai ales ca acum nu-mi mai era la fel de frica de politie dupa ce am traversat atata amar de kilometri fara sa imi iau amenda pentru viteza. Asa frumos torcea prin curbe.. Asfalt bun, racoros si plin de umbra de la arborii inalti de pe margine, un vant aducea umezeala si racoare din larg, soarele era vesel si pofta de calarie maxima. Am trecut pe langa o rezervatie de Redwood trees pe care insa nu am avut timp sa o vizitez ca era tarziu, mi-am cumparat ceva de mancare in drum spre “casa” si am mers sa ma cazez. Prima zi a fost absolut superba. Seara inca nu ma sunase nimeni, nu era nimeni interesat de motocicleta. Urma ca urmatoarea zi sa fiu mai agresiv cu destinul si sa ii fortez mana putin. Unde mai pui ca la cat sunt de vorbaret m-am pus la vorbe cu toate domnisoarele pe care le intalneam pe acolo. Nu am fost obraznic cu niciuna, pentru ca in zona aia imi parea sacru totul. Era de vis Hostelul ala. Arborii mari din jur ii dadeau un aer de cladire veche si demna, iar linistea care se pornea de la tunel si pana la plaja imi trezea fiori de respect adanc. Si cum nu era povestea completa fara ea, la receptie am cunoscut domnisoara care era in tura de seara. O cheama Asia si e o printesa de fata. Caldura si dragostea din ochii ei m-au coplesit de la prima privire. Am intrat neaparat in vorba ca sa imi dau seama daca ma insel sau sa vad mai bine de unde atata seninatate. Au urmat cateva zeci de minute de explicatii prin bucatarie, scurt istoric al hostelului, prezentarea echipei dupa pozele cu fete strambacioase, si cand am ramas fara subiecte.. Mi-a povestit despre bunicul ei chinez de la care a mostenit veselia si dragostea de viata. Inca ma gandesc la ea. Atasez poze. Ele stiu mai mult decat 1000 de cuvinte Enjoy!

1. Rog baietii si fetele care asteptau cu sufletul la gura continuarea sa ma ierte ca vin asa tarziu. 2. V-am zis ca nu va uit! 3. Drumul s-a terminat, dar aventura continua Rupt deja de calatoria pe care cu minute in urma o sfarsisem, priveam podul. Parca statea acolo de secole, fara ca nimeni si nimic sa ii renege suprematia. Satisfactia inca mocnea proaspat in mine si inca nu ma lasam sa ma gandesc la noaptea care incepuse sau la motocicleta pe care trebuia sa o vand, viza care imi expirase deja, banii care mai erau doar pentru 3 – 4 zile de viata in saracie. Era prea frumos momentul pentru asemenea ganduri si noaptea prea linistita. Desi mi-a placut la nebunie, nu a fost intocmai usor cum poate unii tind sa creada citind randurile de poveste. In cele 3 saptamani am tras mai mult frig decat in 25 de ani de viata, foamea s-a tinut scai de mine si la un moment dat o mai simteam numai dupa ceas cand vedeam cat de multe ore trecusera de la ultimul sandwich, ramasesem fara bani si eram singur pe un continent pe care nu ma cunosteam decat pe mine. Insa a meritat fiecare secunda de frig, fiecare minut de foame, fiecare cent cheltuit si fiecare suta de metri facuta cu inima cat un purice. JUR ca as mai face-o inca o data si JUR ca nu mi-ar parea rau daca as avea placerea ca aventura sa imi fie sporita de hoti, lipsuri sau alte greutati. Nici atunci si nici in zilele ce au urmat nu am realizat de-a dreptul ce reusisem sa fac. Stiam doar ca sunt acolo si ca timpul scurs in acele momente e de partea mea, pentru ca imi gustam satisfactia: A fost o experienta superba, traita din plin, la care visam de pusti insa pe care mi-am dorit-o cu intensitate din februarie acelasi an pe cand priveam cu ochi flamanzi hartile google si imaginile superbe din Death Valley visand cu ochii deschisi la ziua in care o sa-i framant praful sub talpi. Foarte multe aspecte nici nu visam sa fie atat de bune. De exemplu motocicleta: era exact ce vedeam in minte cand ma gandeam la cum mi-ar placea sa arate aventura mea de cealalta parte a lumii: un cruiser pur-sange negru, cu leather-throttles si saddlebags. Casca: neagra, cu fata goala sa musc din vant. Echipamentul negru din piele, etc, etc, etc. Dar extenuarea si foamea nu m-au lasat prea mult sa ma gandesc la spirit, asa ca am incalecat si am plecat mai departe sa caut un motel. Aveam inca vreo 200 de dolari si mi-am zis sa ma rasfat cu un motel ieftin. Era tarziu, cam 22:00 si eram in San Francisco, un oras imens, cu lume nu la fel de amabila ca prin provincie, cu indivizi dubiosi prin benzinarii si aveam o nevoie acuta de un pat, o mancare si un dus fierbinte. Cu fata arsa de soare mi-am facut cateva poze si am plecat la drum. Din nou ma simteam ca acasa in traficul lejer de noapte. Curbe mult inclinate lateral, autostrada, farul, asfaltul si nesfarsitul dulce duduit al tobelor care ma iubeau la fel de mult ca in nesfarsitele nopti geroase spre Niagara. Am mers putin si am simtit ca nu sunt in directia buna, asa ca am tras in prima parcare sa imi limpezesc mintea obosita de atatea linii discontinue. Parcarea era goala. Habar nu aveam unde urma sa imi petrec noaptea, insa nici nu imi pasa. Am mai zabovit si acolo cateva minute si am vorbit cu cei de acasa cateva minute anuntandu-le victoria Nu simteam un gol in stomac asa cum ma gandeam ca o sa fie, nici macar nu eram emotionat prea tare. Ma gandeam in acel moment la aventura care tocmai urma sa se termine si la faptul ca am facut-o in felul meu, exact cum mi-a poftit inima, fara constrangeri de niciun fel. Eram multumit. Eram cu talpile pe coasta de vest si asta conta cel mai mult. Nu stiam ce urmeaza si nici incotro o sa ma indrept. Eram putin pierdut in ganduri, si am stat asa ceva vreme pana cand am vazut 2 masini de politie parcate sub autostrada, intr-un loc putin circulat. Initial nu m-am gandit prea mult: Am dat cheie, mi-am pus casca si am pornit spre ei sa ii intreb de un motel si sa mai fac si eu conversatie ca mi se inclestase gura de atatea ore de singuratate. Cand m-am apropiat mi-a trecut prin minte ca ar putea face afaceri murdare si era nasol daca eram martor, sau ca nu sunt bine-venit mai ales pentru faptul ca politistii oprisera intr-o parcare sub autostrada pentru cine stie ce motive dubioase, etc. Pentru o secunda mi-a fulgerat gandul ca nu e ok ca ma indrept catre ei. Insa am ajuns aproape de ei, mi-am scos casca si am oprit motorul sub privirile atente si coplesitoare ale celor 4 politisti care isi serveau cafeaua de la inceputul turei de noapte. Am intrat in vorba cu ei, asa cum o facusem pe tot parcursul calatoriei cu orice fel de oameni intalneam in cale si, cu mult curaj si dezinvoltura, am intrebat in ce zona ma aflu si cam unde as gasi un motel de preferat mai ieftin. In primele 2 – 3 minute simteam o indoiala categorica in ochii tuturor. Ma priveau ca pe un potential infractor, mai ales ca le invadasem spatiul cu atata tupeu si eram imbracat in negru, cu fata trasa (sau mai bine zis fara falci) si ars de soare – fata de criminal in serie. Dupa cateva replici la schimb si-au mai calmat spiritele si am intrat in vorba mai colocvial. Deja ii intrebam de preturi la motociclete si cam in cat timp o vand daca o dau cu 1000$. Actele nici vorba sa mi le controleze. La sfarsit le-am multumit pentru amabilitate si mi-am vazut de drum la fel de sigur pe mine si urmandu-mi drumul meu. Poate nu era ceva obisnuit ca lumea sa intre in vorba cu ei doar pentru asemenea conversatii – ma gandeam atunci. Nici acum nu reusesc sa imi dau seama de ce ma priveau atat de insistent vrand parca sa imi demonteze orice intentie ascunsa. Nu am zabovit multa vreme pe acolo ca noaptea isi intra in drepturi si oricat eram eu de viteaz, simteam un somn greu care ma pandeste de cateva zile. M-am uitat putin pe harta, am iesit la autostrada si m-am incurcat putin pe acolo pret de o jumatate de ceas, dupa care am prins drumul spre Golden Gate National Recreation Area. Dupa o usoara stanga, un semafor verde mi-a permis intrarea in tunelul lung, de o singura banda, care intra in rezonanta la turatia motorului si care ma ducea parca spre alta lume, mai pura: parcul de la nord de pod. Parea construit de zeci de ani de arhitecti renumiti, in urma unei munci titanice. Peretii gri din beton erau hotarati, iar capatul parea foarte mic si indepartat. Constructia in sine nu parea chiar atat de granda, insa lungimea tunelului si tot pamantul sub care ma aflam ma facea sa ma simt atat de neimportant si usor de strivit.. Era aproape de miezul noptii si cu cat mergeam mai departe, cu atat epuizarea si frigul puneau stapanire pe mine. Era de inteles, facusem de dimineata multi km cu ochii in soare (mergeam spre vest), gonind ca un haiduc pe murgul lui negru pur-sange prin curbele care coborau din Sierra Nevada spre Oceanul Pacific. Mainile reci pana la os ma adormeau parca si mai mult. Cum am trecut de tunel, un intuneric adanc mi-a stropit fiori de gheata pe sira spinarii. O ceata usoara plutea straniu pe raza farului, si frigul era parca mai puternic decat de cealalta parte a dealului. Linistea era rege acolo, iar negrul din jur nu-mi dadea de ales decat sa privesc doar inainte si sa merg spre acolo. Pentru prima oara imi era frica de necunoscutul din jur si de intunericul care ma cuprindea pana la oase. Parca imi pierdeam orice concentrare, iar speranta se ridica din mintea mea precum caldura de pe motorul fierbinte. Stranie traire! Frica ma strangea in spate si frigul ma chinuia pana la rugaminti, dar un curaj care parca nu-si avea locul acolo ma indemna sa am incredere in drum. 8000 de km cat am facut de la un Ocean la altul nu am trait acel sentiment de incredere in drum. Parca din indoiala si epuizarea care isi infipsera coltii in mine, deodata s-a luminat totul cand mi-am spus “Am incredere in drum, ma duce el undeva”. Parca a inceput sa imi tina si de cald asfaltul in care acum aveam incredere. Totul a prins din nou culoare si atentia imi era din nou la placerea inclinarii line cu cruiserul prin curbe. Noaptea o iubesc de cand ma stiu, insa noptile din aventura asta le-am trait mai din plin decat pe oricare. Iar eram doar eu, farul si asfaltul impotriva intunericului din jur care dadea atata savoare calariei. Nu am mai mers mult si am trecut un pod, am coborat o vale mica si am ajuns intr-o parcare. Nisip, liniste de mormant si apa. Atata apa incat vuiau valurile pe plaja intinsa sfasiind linistea noptii. Era oceanul acolo. Oceanul Pacific!

Salut! Andrei e numele meu. Permis din mai 2008, rulat 10 000 km cu un Shadow pe care l-am dat ca nu aveam bani de avion. Vreau sa imi iau un kawasaki zx9 sau alt motor care sa aiba tupeu sa imi stea intre picioare. Imi place tuica de pruna, vinul rosu, voia buna si cantecele noaptea la foc. Fetele rele sunt cealalta categorie. Poze pe Imagini din calatoriile pe 2 roti: America, California, San Francisco - Los Angeles

Nu v-am uitat, insa am inaintat actele pentru deschiderea firmei si umblu toata ziua dupa clienti. Miercuri am examen pentru CE.. varu` cu licenta.. Chiar acum am intrat pe net ca am de trimis niste schite la proiectant. Totul este bine cand se termina cu o bere Spor!

Mersi mult pentru aprecieri! Tocmai m-am intors acasa. Am avut de sustinut proiectul de disertatie si am mai zabovit putin prin oras. Acum ma pun pe treaba - un mic business. Daca reusesc pana la toamna, imi iau motor si abia astept sa ne vedem pe asfalt! Daca nu, primavara urmatoare. Promit sa trec si pe la Bihor ca sigur e ceva de vazut. Daca n-or fi multe, macar oameni de valoare tot s-or gasi sa bem bere si sa cantam noaptea la foc Nu am timp acum, dar o sa continui povestirea cand o sa pot. Promit! Cam asa a fost in celelalte zile:

Ma.. aia 20 si ceva de dolari pentru dejun i-am dat fara sa ma uit (Clar, si fara sa imi para rau). Nu sunt un tip care sa arunce cu bani, sau unul care (nu sunt mandru de asta) sa lase bacsis, insa atunci.. acolo .. E un sentiment inexplicabil pe care nu stau sa il descriu acum in detaliu. Simplu ar fi: m-am simtit prea bine. Aerul tot la fel de racoritor era ca si dimineata cand m-am trezit. Parca era atat de proaspat si de curat incat nu ma puteam abtine sa imi umplu pieptul si sa il gust cu toata fiinta. In timp ce suspinam parca, bucurandu-ma de aerul de munte, am vazut placuta cu litere albe care spunea "Hope Valley" si mi-am dat seama de ce o numisera asa. Sa fi fost poate o poveste ca cea din Death Valley in care cautatorii de aur si-au ars carutele scriind istorie intr-o singura noapte, ori poate era pur si simplu un loc desi nu foarte special, totusi divin prin el insusi.. Nici acum nu realizez. Ce stiu insa cu siguranta e ca acea dimineata a fost perfecta. Murgul ma astepta zambind de atata soare si parca imi facea cu ochiul spunandu-mi: "Azi vedem Pacificul, BA!" Nici asfaltul nu era posomorat deloc: cum am dat bice m-am simtit ca acasa. A fost o placere sa calaresc pana la South Lake Tahoe - localitatea de la sudul intinsului luciu de apa. Padurea deasa prin care trecea soseaua isi punea puternic amprenta asupra peisajului. Nu luam prea mult in seama frigul care tinea zapada rece si-mi albea suflul, insa el ma lua pe mine. Mai tremurat, mai incurajat.. am tinut-o asa pana mai aproape de lacul care se arata putin cate putin din departare. Am vazut un pietroi alb, frumos, la marginea drumului, pe care scria numele localitatii si-am luat o pauza - Molid si Pin peste tot. Nu am mai mers mult de acolo si am gasit o intrare spre una din plajele lacului. Intrarea se platea, insa nici azi nu stiu cat costa pentru ca am intrat in vorba cu pletosul de vreo 40 de la ghiseu (motociclist si el) si l-am intrebat de o plaja la care nu se plateste. Cred ca era 5 sau 7 $ intrarea ca daca era vreo 3 plateam sigur I-am povestit pe scurt de unde vin si mi-a spus ca am nimerit bine in zona Lake Tahoe, fiindca era cam cea mai frumoasa dintre variantele spre San Francisco. M-a mai sfatuit sa merg pe Highway 1, pe coasta oceanului, spre nord din San Francisco. Era a doua sau a treia persoana care imi vorbea frumos despre zona aia, asa ca am inceput sa ma gandesc serios la un drum pe acolo. Pana la urma m-am gandit sa intru totusi sa vad plaja acolo si sa fac niste poze, pentru ca eram intr-o zona cu una din cele mai frumoase perspective. Pletosul m-a refuzat cand am vrut sa scot banii (probabil ca m-a vazut mai falit dupa intrebarile initiale), asa ca i-am strans mana recunoscator si am intrat. Un luciu ondulat mi se arata in fata ochilor, albastru ca intr-o poza din cartile cu basme pe care le aveam cand eram pusti, iar norii de deasupra pareau ca se scaldau copilarosi in apa rece. O plaja de vis, cu nisip curat si apa limpede. Mai multe decat pozele nu pot spune. Atasez ca sa va spuna ele. Eu spun doar: Era Dumnezeu acolo. Si ce altceva poti face intr-o zi in care mai ai doar cateva ore pana la destinatie, e superb afara si esti intr-o zona ravnita de multi, decat sa inconjori lacul cu o tura pe motocicleta? Cu prea multe opriri ca sa le tin minte numarul, gura cascata la fiecare pas si "Oooo!"-uri sincere si necontrolate, am reusit sa inconjur lacul in sensul acelor de ceas. La inceput am urcat pe drumul care m-a dus intr-un loc superb in care din acel moment imi doresc o casa (chiar daca stiu ca nu o sa traiesc niciodata acolo). Parcari frumos amenajate pe versant, peisaj foarte natural cu arbori uscati si rupti, altii verzi si puternici.. Din nou, prea frumos ca sa pot descrie. Din nou foamea nu-mi dadea pace. Am gasit un shop traditional style cu parcare in fata si usa ingusta, in care cum am intrat, am si intrat in vorba cu doamnele cu bujori in obraji, vesele si deschise la vorba si la glume. M-au invatat cum e cu auto-servirea ceaiului si pana a fost gata sandwich-ul comandat (o jumatate mare de franzela taiata in doua, cu salata, american cheese si carne de curcan), am mai vorbit de zona in care ma aflam si de lumea care locuieste acolo si cea care viziteaza. Am cumparat si de acolo cateva vederi (acum am acasa un teanc strans din toata America) si am plecat in parcare, unde am stat cuminte pe motocicleta cam 20 de minute si am mancat linistit si fara nicio graba. Toaleta ecologica din spatele shop-ului era neasteptat de curata. Aveau servetele, oglinda, hand sanitizer (dezinfectant) si unde, fara gluma, mirosea chiar bine. Am mai mers o bucata de drum pana la o parcare din care se vedea foarte frumos lacul. Am lasat murgul pe locul special amenajat pentru motociclete si am facut cateva poze, mi-au facut si mie altii.. La plecare am observat ceva mai putin obisnuit: oamenii care erau acolo plateau parcarea in felul urmator: In fata unui panou cu anunturi sau preturi sau cine mai stie ce, era o cutie pe care erau plicuri in care oamenii puneau banii pentru plata parcarii. E foarte posibil ca respectiva cutie sa fi fost pentru donatii, insa ceva ma face sa cred ca totusi era pentru plata parcarii. Fiindca eram deja in miscare cand am observat lumea cu plicuri in mana uitandu-se nitel ciudat la mine, desi am ezitat pentru o secunda, am dat bice sa o sterg cat mai repede de acolo (nici de asta nu sunt mandru). Nestiind ca granita dintre 2 state (Nevada si California) era chiar pe lac, mare mi-a fost mirarea cand am vazut panoul pe care scria "Welcome to NEVADA". Eu stiam ca iesisem din acel stat cu multi kilometri in urma si ca eram deja in California. Abia la benzinaria din nordul lacului m-am prins, cand am aruncat un ochi pe harta. Drumul serpuit imi tinea de urat prin zonele impadurite din care nu se vedea peisajul. Incepea sa imi placa din ce in ce mai mult sa merg prin curbe, sa ma aplec mult si sa depasesc, sa revin pe banda.. Cred ca stiti bine despre ce vorbesc. Prindeam incredere in controlul pe care pot sa il am pe motocicleta si imi placea teribil cum ma conectez cu inertia motorului de sub mine la aplecari si la accelerari. Soarele dadea semne ca vrea sa apuna, asa ca am strans ceva mai tare de mansoane, am tras fularul pe figura si i-am dat jar.. Cu soarele arzandu-mi obrajii am mers multa vreme. Asfaltul de vis si vremea numai buna de calarit motocicleta pe curbele dintre munti au facut deliciul unei dupa-amiezi superbe. Traficul a fost ok cu cateva mici exceptii. Am mai oprit la un supermarket inainte sa se lase intunericul si am mai mancat ceva, mi-am luat un suc pe drum.. In rest, am stat in sa cu fularul tras pe gura. Sacramento a trecut repede. Am auzit ca ar fi fost un oras frumos, insa in momentul in care ma aflam in zona chiar nu simteam nevoia sa ma opresc. Autostrada 80 m-a dus lin pana in Oakland (la est de San Francisco Bay), de unde am luat calea de peste apa - am trecut imensul pod (Bay Bridge) pana la Treasure Island si cealalta bucata a aceluiasi pod pana in San Francisco. Era atat de lung incat mi se parea ca nu se mai termina, iar faptul ca parea acoperit din cauza unor benzi suprapuse - sau poate erau sine de tren cele care treceau pe deasupra - ma facea sa ma simt protejat. Ajuns in sfarsit pe cealalta parte, strazile cu rampe extreme m-au scos din sarite de fiecare data cand era nevoie sa le trec. Cel mai mult ma calca pe nervi rosul semafoarelor, cand trebuia sa opresc in rampa. La culoarea verde, de fiecare data imi mirosea a ambreiaj si a extenuare. "Urasc San Francisco!" mi-am spus atunci. Desigur, cateva zile mai tarziu urma sa regret faptul ca trebuia sa plec. Cateva strazi amestecate si o pauza cu search pe gps m-au ajutat sa ajung in locul in care totul se sfarsea: Golden Gate bridge... FINISH LINE! Cand l-am vazut, am simtit un fior in piept. Era plin de lumini, si formele lui imi pareau cunoscute, probabil din vreun film care era pe la TV cand eram pici. Un sentiment ciudat de multumire si de incredere in acelasi timp ma tinea cu spatele drept si pieptul in fata in timp ce traversam glorios imensul pod. Mergeam incet, vrand parca sa storc fiecare picatura din victorie si sa o fac atat de lunga pe cat posibil. Am luat prima dreapta, spre view point. Se vedea nemaipomenit orasul plin de lumini si de viata, iar podul din dreapta peisajului peste care tocmai trecusem era acum un simbol al unei aventuri traite din plin. Traversasem totusi un continent.. si nu oricare.

O jumatate de ora cat m-am bucurat de caldura camerei primitoare, am stat cu cele 2 domnisoare si am mai vorbit. Ceaiul prea mult m-a implinit ca sa il pot descrie. Le-am spus fetelor ca am plecat de la Atlantic si ca ma indrept spre San Francisco. Nu era departe, doar cateva ore mai aveam de mers. Pantalonii inca ii simteam reci desi in camera stateam de ceva vreme. Am aflat ca sunt cateva izvoare termale in zona si m-am gandit sa merg a doua zi sa stau cateva zeci de minute intr-un bazin cu apa fierbinte, incalzita in inima pamantului. Asa gustos era gandul.. Mintea imi saliva numai ce vedeam apa clocotind cu abur ridicandu-se imbietor spre cer in timp ce albul lui dansa pe ritmul caldurii. M-am ridicat, nevrand parca sa plec, si am scos banii sa platesc. Blonda de dupa bar a zis bland ca e din partea casei. M-am uitat in ochii ei o secunda si am zis: "Bine, dar accepta macar 1 $ bacsis" si i-am lasat banii pe bar. Motocicleta o parcasem deja chiar la intrare in timp ce imi servea ceaiul. Parca aveam o obsesie. Tot timpul trebuia sa stiu motocicleta in siguranta. De multe ori puneam lacate pe discul de frana cand intram intr-un restaurant sa mananc un sandwich. Era tot ce aveam. Am salutat fetele si baietii de la masa, mi-am luat casca si am plecat. Frigul devenea mai crunt cu fiecare minut. Mi-am pus casca, am desfacut lacatul si am pus contactul. S-a auzit un click pe care il stiam atat de bine.. Am pornit iar motorul, gata de drum aproape de miezul noptii, fara sa imi treaca macar prin gand sa platesc 100$ pentru o camera. Duduia frumos in linistea noptii. Frigul nu mai conta. Eram doar eu, soseaua intunecata din Sierra Nevada si murgul care parca imi soptea vorbe de camaraderie, imi inspira siguranta si imi spunea "acasa". Aia era casa mea: Saua! Am mers catva si am ajuns la intersectia lui 88 cu 89. Vazusem pe harta in bar pe unde urma sa merg. In gand mi se tot invartea ideea sa ma intorc si sa mai stau de vorba cu fetele. Chiar imi era simpatica satena cu ochelari. Parul lung, ochii isteti si jucausi si o puritate aparte care izvora din chipul ei imi vin si acum in minte cand ma gandesc. Si erau si alte idei care ma indreptau inapoi spre bar: Era aproape Lake Tahoe si urma sa imi petrec noaptea in zona; poate prindeam companie si pe a doua zi la o relaxare in apa aia fierbinte din inima pamantului; extenuarea imi dadea palme grele si oricum nu mai puteam sa indur mult frig, asa ca mi-am pus in minte sa ma cazez si sa o sterg inapoi. Nu am mai mers mult si am vazut simboluri spre un camping. M-am invartit in cerc vr`un sfert de ora pana l-am gasit si am intrat. Intuneric, nimeni.. Am claxonat o data si am asteptat sa se trezeasca barbosul care a iesit mirat parca de clienti. In miez de noapte urma sa ma cazeze si s-a oferit sa imi inchirieze o rulota ca era frig, insa cu aceeasi bani dormeam la motel, unde aveam si apa calda. M-am hotarat sa dorm la cort, pretul fiind de doar 25$. Cred ca era defapt mai ieftin, insa nu eram in dispozitia necesara sa negociez pentru vreo 10$. Am cumparat si un manunchi de lemne sa fac un foc pe care am mai dat 6$. Coborand panta de vreo 200 de metri spre valea impadurita, am gasit un loc liber intre arborii inalti si cu putine crengi. Luna inca era aproape plina. Nu a durat mult si a ajuns si barbosul cu masina. Mi-a adus pachetul de lemne si un ziar, chibrituri.. Am intins cortul la lumina farului si pana am desfacut bagajul a mai trecut o jumatate de ora. Era un frig de-mi tremura limba in gura. Dupa termometrul care indica 24 Fahrenheit, erau cam -5 grade Celsius. Mi s-a taiat pofta de plimbari, de gagici, de ceaiuri si vorbe noaptea tarziu. Dupa ce am asezat lemnele in vatra special construita din bolovani si o janta de camion am aprins ziarul. Deodata a aparut o lumina galbena, calda si primitoare in jurul meu, amintindu-mi de noptile friguroase de iarna in care dormeam la bunici intr-o camera pe a carei pereti se jucau luminile focului din vatra. Nu m-am putut abtine sa fac niste poze cu setarile pe timp de noapte si long exposure, pe care abia le-am inteles cu ore in urma. Am mai stat putin la foc. Era atat de bine! Dupa ce am pus bagajul in cort, am desfacut geanta si am scos aproape toate hainele. Primul strat: am pus geaca din piele, pantalonii din piele, tricouri, bluze si restul de haine, peste care am pus izoprenul si am intins sacul de dormit. Imi mancam unghiile de ciuda ca nu am cumparat un cort dintr-ala mai scump care avea doua straturi. Cel din fata mea in care urma sa dorm era foarte subtire. M-am imbracat cu 2 perechi de pantaloni, tricou, bluza si hanorac, sosete, fes.. si am mai gustat din caldura focului. Si poate cea mai buna idee pe care am avut-o in acea seara a fost bolovanul pe care l-am ars in foc vreme de cateva minute si pe care l-am apucat apoi cu sarma (din cutia de scule) si l-am asezat in cort peste un alt bolovan. Imediat dupa m-am bagat in sacul de dormit, am pus si patura pe mine si mi s-a taiat filmul. Adia un vand domol care se auzea linistitor printre frunzele uscate, ajutand caldura sa ma cuprinda si somnul sa ma doboare. Se dezmortise atmosfera in cort si cred ca a tinut o perioada, insa nu pot fi sigur cat ca am adormit bustean. Eram intr-o vale stranie, intre stanci imense cu pereti abrupti, care imi dadeau impresia ca se vor prabusi la prima adiere de vant. Lumina lunii trada siluete superbe de arbori risipiti pe versanti, iar focul care inca mocnea afara ma facea sa ma simt in siguranta. M-am trezit de la un curent rece care imi ucidea spatele. Era dimineata. Totul era in siguranta in cort: lanterna agatata de sus, borseta cu bani si acte la locul ei sub cap, bagajele la fel. Bolovanul era rece ca atunci cand l-am pus pe foc. M-am ridicat de parca nu dormisem decat 10 minute si am iesit. Cenusa zacea cuminte si gri in locul in care cu ore in urma facusem focul. In jur nu era nimeni, iar frigul care innoptase in camping se risipea incetul cu incetul, alungat de soarele care se ridica tot mai sus. M-am pornit spre toaleta unde becul de afara era inca aprins de peste noapte. Curgea apa calda! Prima veste buna o aveam de dimineata. Dupa un dus fierbinte cum visam de multa vreme m-am sters si m-am imbracat repede pentru ca frigul era sef in baie si apoi am mers la chiuveta. Am observat in oglinda cum statea pe usa, foarte frumos intins, un anunt. Va las sa il cititi, nu mai povestesc. E mai sugestiva imaginea Se facea din ce in ce mai frumos afara. Norii rari si albi dadeau culoare cerului albastru, si soarele cald imi descanta ziua. Am facut strans cortul, m-am imbracat, am strunit bagajul pe motor si am pornit. La iesire mi-am luat chitanta si am intrebat de un restaurant. Daca tot am inceput ziua cu un dus fierbinte si cu o veste buna era pacat sa nu ma infrupt dintr-un dejun american autentic in California. Restaurantul era aproape, asa ca imediat ce am ajuns am parcat si am tras aer in piept bucurandu-ma de stancile care ma vegheasera toata noaptea. Valea in care am adormit in cort la -5 grade celsius se numea "Hope Valley". Am comandat o omleta doamnelor care vorbeau de-ale casei in timp ce serveau placinte clientilor care tot intrau in restaurant. Foarte "casual" incaperea. Foarte practica, fara chestii prin ferestre sau reclame, lustre fancy ori alte chestii de lux. M-am mai uitat prin meniu si am vorbit cu un domn pe la 50 de ani despre parasutism si aventura pe care o traiam, pana in momentul in care mi-a servit omleta. Calda, aromata, cu multe chestii gustoase in compozitie, servita pe stomacul gol cu paine prajita. A fost cel mai bun dejun de care am avut parte in 2009. Mi s-a parut iesit din comun de bun totul: painea cu liniile maro prajite, omleta bogata in chestii californiene si placinta de dupa. Eram alt om. Am plecat iar la drum, de data asta cu forte proaspete. Faptul ca intrasem in California deja si eram deci aproape de Pacific, mancasem o mancare adevarata si nu covrigi sau napolitane de dimineata, ma incalzisem bine in restaurant si afara se facea frumos ma faceau sa simt pur si simplu ca urma o zi superba din toate punctele de vedere. Revin curand. Acum e tarziu si am un somnoros in camera, iar tastatura e zgomotoasa

Ozzy, la cat de frumos a fost, ar fi fost pacat sa o tin doar pentru mine. Si nu doar pozele, intreaga aventura Cred ca o imagine fara poveste, e ca un om fara spirit si plecand de aici am inceput sa scriu. In privinta faptelor de bravura.. Ce povesteam defapt daca era sa spun ca am facut si am dres? Cititorul ma privea cum povestesc si atat. Am incercat pe cat posibil sa pun aventura pe primul plan, ca sa ii descoperiti valoarea. Pentru mine a avut valoare mai mare decat as putea exprima. Dar asta nu intereseaza pe nimeni. Pe cand povestea.. well, e alta poveste cu povestea Cu motorul nu am cazut niciodata, insa l-am scapat stand pe loc de 2 ori. Odata inainte sa plec si odata in timpul excursiei. Cum ziceai si tu, cred ca la noi, "Gigi" (cum le zicea Oldschool) de care spui ca merg 200 km pe motor si apoi cer autografe pe gips, se lupta sa se dea cu motorul mai mult pentru imaginea pe care le-o ofera statura de motociclist si nu pentru placerea calariei. Cu alte cuvinte vad succesul, nu si valoarea unei motociclete. Nu sunt prosti, cum multi ar spune. Cred ca nu a avut cine sa ii invete. Am avut pe cineva deasupra, ca prostii am mai facut. Am omis unele detalii minore din povestire cum ar fi de ex: cateva masini (numai in zona de est) care ma depaseau, spalau parbrizul chiar atunci. Nici acum nu stiu daca intentionat sau nu, insa m-am enervat la un moment dat atat de tare incat am accelerat de pe la 60 mph cat mergeam constant pana la 80, l-am depasit si am stat in fata lui. Nu i-am aratat nimic obscen, insa mult nu mai era Sau in San Francisco - am vrut eu sa vad cat merge de tare Honda: pana nu a atins acul tremurand si cu motorul vuind liniuta de la 100 mph nu am avut liniste. Am simtit totusi roata spate cum statea sa sara de pe traiectorie si cum mai mult de atat nici nu aveam in gand, am redus multumit. Ca sa nu inchei off quote, americanii chiar asa i-am vazut: civilizati. Trafic superb, nu iti are nimeni grija, iar daca stai in banca ta esti tratat cu aceeasi moneda. Caini comunitari nici vorba. A! si un politist din New York de care cred ca am uitat sa va spun: traversam, intr-o zona in constructie, de pe un sens pe celalalt (design de autostrada, cu sensuri despartite), terminat de obosit si neatent. Eram pe a doua banda de la ax, urma stanga si nu am dat prioritate masinii care in mintea mea ma vazuse si era amabil sa ma lase. A urmat o frana brusca a masinii, desigur. Soferul? pai a stat cuminte pana am eliberat banda si apoi a plecat in treaba lui. Politistul a vazut gps-ul si mihnirea de pe fata mea ca ma pierdusem, mi-a zambit si m-a intrebat daca sunt ok. Dupa ce mi-a zis sa fiu mai atent pe un ton cald mi-a zis incotro sa merg. Mentionez ca in tot acest timp lasase pe colegul sa dirijeze circulatia. Cateodata ma intreb de ce nu am ramas Tocmai am terminat examenele, dar trebuie sa imi strang puterile sa pot povesti frumos. Ar fi pacat sa stric bucata care urmeaza

Sesiune, bro.. imi pare rau

Informatii pe cat de interesante, tot atat de importante despre ulei, iarna si motor. Mersi de info si de haz! Baieti, evident aveti afinitati diferite si vedeti cu totul diferit jucaria asta nebuna cu 2 roti. Cele bune la amandoi! Hai primavara!

Iesit din nou afara, ma uitam la soarele zgarcit care statea lenes pe cer. Nu-mi pasa ce urma sa se intample in urmatoarele cateva ore. Bani aveam, frigul trecuse de stadiul inuman, eram in Sierra - Nevada, a place to die for. Din loc in loc, la umbra, aerul inca statea inghetat chiar daca adia un vant care mai curata din raceala. Limuzina isi astepta cuminte stapanul in parcare, la fel ca si honda mea. Am intrat in vorba cu un turist cu barba care musca pofticios din sandwich-uri stand la volan. M-am simtit norocos ca dupa pranz am stomacul cald si mi-am adus aminte de sfaturile colegilor din facultate care ziceau ca mancarea calda e ca o binecuvantare intr-o zi geroasa. Stiam ca e sanatoasa si ca e placuta, dar ca in ultimele zile nu o mai pretuisem niciodata. Din ce am discutat cu barbosul, ar fi fost multe locuri de vazut, insa m-am hotarat sa merg doar in 2 dintre ele: 1. Mono Lake si 2. Yosemite - unul dintre cele mai frumoase locuri din lume (desi trecerea era oprita prin pasul Tioga din cauza celor 5 cm de zapada asezati cu o seara inainte ) Am mangaiat murgul cateva minute si i-am impartasit dragostea care sporea pentru el din ce in ce si am plecat ca vantul spre Mono Lake. Peisajul arata superb. Norii grei de ninsoare erau mult ramasi in urma si nu dadeau semne sa vina. Ma simteam atat de norocos... Zapada care cu ore in urma ma intepa in inima parca sa ma tina inapoi de la vreo nenorocire era acum doar o amintire placuta, un zid pe care l-am invins, si asta imi dadea aripi si un entuziasm greu de exprimat in cuvinte. Eram zeu Am traversat atent autostrada si am luat drumul pustiului. Era ciudat cum coboara muntele, urma un deal si apoi o zona de semidesert, cu ceva iarba uscata, de o culoare galbena-usor roscata, din loc in loc avand celebrii ciulini din filmele cu cowboy, care, desprinsi din nisip se dau de-a dura kilometri intregi. Drumul 120, cu asfalt de poveste, se curba frumos pe după niste pante line, iar motorul torcea cu o placere deosebita; il simteam ca facand parte din mine intr-un mod ciudat de autentic. Desi doar pentru cativa km, eram din nou in desert si asta ma facea sa ma simt ca pestele in apa. De cand ma stiu mi-a placut desertul, iar acum ii sfasiam linistea gonind cu ochii mari si buzele departate, urmarind parca nemurirea. Pieptul plin imi tremura ca motorul de sub mine intrand parca in rezonanta si nodul din gat, gata sa dea pe afara, abia mai rezista unui racnet in pustiu pentru care simteam o dorinta nebuna. Parcarea de la Mono Lake Tufa Reservation (partea de sud a lacului) era plina. Am luat camera foto si am fugit pe "aleea" construita din lemn spre marginea lacului. In drum spre acolo am intalnit o formatiune calcaroasa inalta de 3 metri, care, dupa cum am aflat mai taziu, fusese formata sub apa in urma unui proces foarte interesant. Izvoarele de apa minerala erau cauza dupa cum se vede si in placa informativa din attach. Dupa ce nivelul apei a scazut, au ramas rocile ca niste paznici ai plajei in bataia vantului. Din nou, peisaj superb. Pozele nu stiu decat sa imi aminteasca ce am simtit privind locul cu ochii mei. Mi-am luat repede talpasita de acolo ca nu aveam permis de parcare in zona respectiva, dupa cum am aflat cu minute in urma dintr-un anunt ca ar fi fost necesar. Oricum nu puteam sa-l procur decat dintr-un loc de care trecusem deja fara sa observ. Era din ce in ce mai cald afara, si locul avea un farmec aparte sub razele soarelui cu dinti. Drumul inapoi spre benzinarie a trecut mai repede pentru ca stiam ca nu e mult de mers. Ajuns acolo am stat 1 minut cu motorul pornit pe marginea soselei in fata afisajului electronic: Pass is CLOSED. Voiam sa ajung in parc si de acolo sa merg spre San Francisco. Practic, asta era calea cea mai scurta spre destinatie pe care o aveam in minte inainte sa ma gaseasca zapada. Deja imi rula in minte scenariul: intru in vorba cu portarul (daca o fi unul, desi in conditiile de fata ar cam trebui) si ii spun ca vin din Massachusetts si ca vreau sa traversez America. Poate m-o vedea in stare de fapte mari si m-o lasa sa trec. Ca nici zapada nu e mare, si-apoi deja au curatat-o aici, de ce sa n-o fi curatat si in parc? Zi si facut: urmatorul lucru pe care l-am facut - m-am uitat in oglinda, am strans de mansoane si dus am fost. Intram intr-o zona cu taluzuri imense. Peisajul imi dadea senzatia ca sunt intr-un film, actor principal, doar ca foaia cu ce urma sa se intample era goala. Si asa a si fost, urma sa scriu totul chiar atunci. Valea deschisa intre versantii gemeni se intindea rotund, tinandu-te pe loc minute in sir ca sa o privesti. Drumul urca in continuu si asfaltul era de vis. Ma simteam din nou inconjurat de grandoare si nu ma puteam abtine de la opriri dese pentru poze. Am urcat cat de sus m-a putut duce drumul - Tioga Pass, 9945 feet (3031 metri). Nu pot descrie in cuvinte cat a fost de frumos tot ce am vazut acolo ca le-as strica mult din farmec. Atasez poze ca sa intelegeti cu ochii vostri. La poarta, o domnisoara foarte amabila, care a deschis geamul de la cabina situata in mijlocul soselei, a inghetat cateva minute discutand cu mine despre drumul care era inchis, si pe care eu, cu tupeu si minte de roman voiam sa ma aventurez cu motocicleta. Am inteles fara prea multe insistente ca pe timpul iernii drumul se inchide si am rugat-o sa imi dea voie in parcarea care se afla la cativa metri mai in fata, deci in incinta parcului practic. Dupa ce am parcat si am insfacat camera foto am calcat zapada scartaind pana la masina de teren alba pe care erau inscrise insemnele rangerilor. Un tip de varsta mea a iesit de la caldura si muzica din masina, si foarte civilizat mi-a spus ca nu am voie sa trec de acel punct cu sau fara vehicul. Dupa o simpla rugaminte mi-a permis totusi sa fac niste poze intrucat am batut drumul pana acolo. Ce am putut surprinde va atasez. That was Heaven. La plecare, am mai oprit odata la poarta sa o scot la aer pe domnisoara care imi era de altfel simpatica. In cele vreo 5 minute de stat au mai aparut 2 masini (normal ca de teren) care aveau ca directie tot drumul inchis despre care existau informatii inca de la autostrada. Am aflat ca mai este mai la vale un "han" relativ ieftin si am plecat. Fusese construit din busteni in urma cu mai bine de 100 de ani si nu avea facute reparatii majore cu exceptia vopselei care era improspatata periodic. O soba asezata in mijlocul camerei ii aseza pe toti in jur, intinsi pe scaune, foarte comozi, in stilul lor american. Tot felul de chestii de vanzare: de la suveniruri din piele naturala pana la pachete cu soia prajita si pusa in pungi inchise manual, pe a caror eticheta scria "Stop eating junk!". Am comandat un ceai si am stat de vorba cu tipul mai in varsta, cu barba, din spatele barului din lemn, care se pare ca era si patron. Mi-a povestit ca bunicul lui a venit acolo cu multi ani in urma si a construit cladirea in care ne aflam si pe care voia sa o pastreze la fel pentru urmatoarele generatii, desi adaugase hanului cateva casute rasfirate pe micile coline din spate. Apa fierbinte mi-a fost servita alaturi de un cosulet cu ceaiuri din care sa aleg si 2 pachete cu miere. Din nou aveam parte de cateva minute de relaxare calda pe care acum stiam sa le savurez din plin. Era atat de frumos acolo incat mi-a trecut prin gand sa raman o perioada in California sa lucrez, sa stau, sa calatoresc. "Asa incepe fiecare emigrare, mi-am zis. Dar ce-mi pasa?" Insa, nu peste mult timp, mi-a fost ingenuncheata ideea de patron cu vestea inchiderii hanului odata cu sezonul rece care deja batea flamand in poarta. Bunica baiatului care lucra acolo ca receptioner era venita din Romania in urma cu mai bine de 50 de ani si nu uitase niciodata locul de unde a plecat. Si-a invatat nepotii cuvinte in limba pe care a tinut-o vie zeci de ani. Din nou m-am simtit mandru ca sunt roman. Cei care au calcat pamant strain nu uitasera de cel pe care l-au lasat in urma si din respect pentru ce au facut ei, m-am simtit - pentru a nu stiu cata oara in ultimele 20 de zile - dator fata de generatiile viitoare. Se auzea ca e posibil sa deschida pasul peste cateva ore ca se anunta vreme buna, insa nu era ceva sigur. Mi-am spus: Daca tot am ajuns pana aici, sa merg si mai departe sa vad si Lake Tahoe - un loc superb de care mi-a vorbit o colega de la al doilea job (dish washer). Asa ca am salutat lumea, m-am urcat cu tupeu pe motocicleta si am plecat mai departe. Panta a fost mai usor de trecut din cauza soarelui care era aproape la sfarsitul perioadei de maxim. Am coborat fara sa imi pot lua ochii de la superba vale care se intindea in partea dreapta pana la benzinaria in care tot oprisem de cateva ori. Nu facusem multi km cu ultimul plin, asa ca am intrat pe autostrada si am luat directia Lake Tahoe. Lumina era inca destula si peisajul inca nu dadea semne sa se termine in urmatoarele mile. A fost una din cele mai frumoase zile petrecute pe tot parcursul calatoriei. Am coborat la nivelul lacului, apoi drumul incepea sa urce din nou oferind panorame divine. Zapada, din cauza careia am pornit spre nord, asezata petice dadea o aroma deosebita locului. Nu mi-a parut rau deloc pentru ca nu am putut sa intru in Yosemite. Mi-ar fi placut sa pot sa ajung si acolo, insa puteam sa vad imi stergea orice urma de regret. Intram intr-o zona cu vegetatie de stepa si - cand am oprit sa fac poze pe banda de urgenta - au incetinit 2 baieti care veneau intr-o masina pe sensul opus. La fețele curioase nu am facut decat sa le arat degetul mare indreptat in sus si au zambit bucurosi ca totul e ok. Peisaje de vis, oameni mai mult decat civilizati si o excursie dementiala. Am simtit atunci bucuria a ceea ce faceam. Eram pe val Au trecut multe mile pana sa ma hotarasc sa opresc. Eram inca in munti si nu aveam de gand sa trag pe dreapta prea curand. Desi ma bucuram de tot ce vedeam in jur fara nicio grija, undeva pe fundal inca imi palpaia in minte ideea de a face cat mai multe mile. Am mers pana s-a intunecat si a fost o placere calarleala chiar daca ma torturam in sa ca pot merge inca 10 mile.. inca 10 mile.. Pana in Walker a mancat jar murgul meu, ca de acolo deja era intuneric si am lasat-o mai moale. Aparitia lunii care inca era aproape plina si gerul crunt al noptilor de munte nu mi-au rapit din entuziasmul calatoriei si a placerii raidului de noapte. Erau curbe cum nu mai intalnisem. Incepeam sa ma pricep sa merg pe motocicleta si - desi imi era frica - mergeam cu viteza constanta prin curbe (a se intelege ca nu mai incetineam la fiecare curba mai stransa, cum facusem pana atunci). Nu peste multi km am luat stanga pe 89 spre Lake Tahoe. Un intuneric deplin ma cuprindea pe la spate de coaste, iar farul vedea doar o mica parte din drum din cauza curbelor de serpentina. Atunci, acea bucata de drum am facut-o cu un regret aspru. Desi imi bucurasem ochii toata ziua cu peisaje din locuri superbe, nu puteam sa vad acea bucata de Sierra-Nevada plina de serpentinele lui 89. Mergeam aproape orb prin curbe si cu gandul sa merg pana la Lake Tahoe bine intepenit in minte. Harta stia prea putine detalii, iar gps-ul nu-l scosesem de ceva vreme din rucsac. Stiam doar ca trebuie sa merg pe 89 pana dau de Lake Tahoe. Se vedea padurea de rasinoase foarte frumos conturata de umbrele care mergeau odata cu farul. Pe unde puteam mergeam si mai tare ca sa evit cat mai mult frigul caruia parca ii fusese dor de mine. Zone parca rezidentiale, cu case superbe asezate in zona montana traversam indurand din nou raceala intunericului. Dar eram hotarat sa merg mai departe. In timp ce am inceput sa cobor pe panta de pe 89 imi imaginam cum se vede imensul spatiu dintre versanti si ma simteam atat de mic incat, chiar daca mergeam cu 80 - 90 km/h, parca abia ma miscam. Am intrat intr-o localitate in care am gasit un motel la sosea. Era intuneric la toate ferestrele, asa ca am lasat motocicleta parcata si am mers mai departe vreo 100 de metri pana la urmatorul. Arata foarte bine - adica scump la termenii care imi rulau in minte la momentul respectiv, asa ca am intrat in barul de langa sa intreb lumea de un pat cald si ieftin in timp ce beau un ceai sa ma incalzesc. O usa mare din lemn cum aveau casele de la noi acum ceva vreme (cele cu camere inalte de 3 metri) m-a intampinat cu un scartait simpatic, si scaunele torunde si inalte de la bar ma invitau dulce sa ma asez. Din cele 4 sau 5 l-am ales pe cel de langa o domnisoara cu ochelari, foarte simpatica, cu par lung, castaniu. Statea de vorba cu barmanita, in timp ce de la o masa priveau meciul de fotbal american vreo 4 baieti de-ai locului cred. Nu am zis nimic pana nu mi-a dat atentie: "Where are you coming from?" (Tu de unde vii?). Probabil nefiind un lucru obisnuit ca tipi de 1,93m imbracati integral in piele sa le calce podeaua barului in care isi petreceau linistiti dupa-amiezile cu vecinii, ma sorbea din priviri, bucurandu-se de misterul care venea odata cu mine. Nici azi nu stiu de unde am avut atata inspiratie dupa atatea palme incasate de la frig: parca mirat ca inca nu si-a dat seama, i-am spus pe un ton dulce "From the night" (Din noapte). Si am ramas la vorbe in mijlocul lui nicaieri (ca habar n-aveam unde ajunsesem, si nici cat mai am de mers. Era aproape miezul noptii si ma gandeam ca e de ajuns.. Mesaj completat Edi, mersi! Am scris pe forum (fara sa exagerez) 29 de pagini A4 pe care le-am salvat si pe calculator cu gandul sa le retusez nitel pe alocuri si sa pastrez povestea. Oricum in cativa ani uit multe din detalii Nu stiu ce revista ar publica o poveste atat de lunga, oricat de moto ar fi ea Mesaj completat Pentru cine nu stie cum arata Yosemite National Park - un loc sacru In stanga - El Capitan In dreapta - Bridal Veil Fall