conserva

... Da sa ternin pvestirea... Cum spuneam, calare pe mititica, unsa si umflata, merg tot inainte ,trec prin Piata Victoriei, 1 Mai, Arcul de Triumf si iaca-ma pe deneu. Incercam sa evaluez picla din atmosfera, mai mult imi doream ploaia decit o simteam prin preajma; Oare unde ma voi intilni cu ea? Merg mai departe... Fac dreapta la intersectia de la Barcanesti si tot merg pe drumul acela care ocoleste Ploiestiul. Asfaltul e bun, nu stiu de ce, dar sunt atent la configuratia drumului. Ajug la intersectia cu Petrom, (e si un lukoil pe acolo) , cu drumurile care se despart -spre Buzau si Brasov prin Cheia. Cum am ajuns in intersectie,mi s-a deschis brusc peisajul. Deschis e un fel de a zice ca de fapt se inchidea totul. Un intuneric nuantat de diverse lumini si umbre (da' mai mult umbre) se apropia cu repeziciune. Fenomenul era insotit de o brusca intensificare a vintului, de tunete si fulgere. M-am oprit imediat ce am facut dreapta, vis a vis de Petrom. Priveam fascinat la peisajul care se transforma cu o viteza uluitoare. Nu cred ca am mai vazut niciodata asa ceva. Vintul incepuse sa bata puternic,in rafale, prin jur tot ce putea sa zboare, zbura. Stateam linga motocicleta si am apucat-o instinctiv de coarne ca sa nu se prabuseasca. Era momentul sa ma trezesc din reverie si sa iau niste decizii favorabile omului si motocicletei. Prima decizie a fost sa-mi imbrac costumul de ploaie. Scot inti pantalonii si incep s-i conving sa treaca de cizme si sa se aseze pe blugii cu care eram imbracat. Dupa manevra cu primul crac, timp in care al doilea flutura in directia vintului,adica in toate directiile, desavirsesc treaba. Extrag cu grija si partea de sus, ma chinui ceva cu minecile care frecau destul de insistent pielea jecii, moment in care imi zboara si o manusa; alerg dupa manusa si o cizmuiesc cu o miscare hotarita, o recuperez si reusesc in cele din urma sa trag si fermoarul. In acel moment se declanseaza ploaia. Valuri de grindina si stropi incearca sa-mi strapunga casca si costumul de poaie. Ma simt oarecum protejat - pe dinauntru eram oricum ud de transpiratie. Ma surprinde faptul ca motocicleta mai sta inca pe roti, eu m-am ajutat cu un gard la echipare - de-asta-s bune nacked-urile, imi zic. Prin intersectie treceau din ce in ce mai putine masini. Se oprisera probabil din cauza furtunii. Aveam doua alternative: sa traversez spre Petromul din fata ochilor, unde puteam sa ma adapostesc si eu si mititica,iar cealalta sa incalec si sa ma intorc. Varianta sa merg mai departe spre Cheia o consideram exclusa, mai ales ca din cauza intunericului mi se parea ca e deja tirziu. Incalec, pornesc motorul si incep o manevra ezitanta; marsarier la talpa, inaite cu a intia, pina ajung pe directia Petrom. Un gaz scurt si sunt la adapost. Numai ca ceva ma imboldeste sa-mi continui manevra. Mai bag vreo doua marsariere si ma vad cu fata in directia inversa. Daca mai fac si stinga sunt pe drumul de intoarcere. Trec repede peste subtitatile legii circulatiei si fac stinga intr-un stil semi-englezesc - adica pornesc de pe banda stinga, traversez intersectia si ajung pe banda dreapta. N-am mai facut asta niciodata,dar nu se vedea nici o primejdie, cel putin pina la vreo 10m in care se vedea ceva. Oare e bine ce fac? - ma intreb doar asa intr-o doara in timp ce incercam sa ghicesc marginea si axul drumului. Doar asta cautasem -ploaia, poate nu asa violenta, dar vorba aia:calul de capatat nu se cauta in gura. Cam 12km pina la DN1 din estimarile mele, (alta data am sa ma uit pe kilometraj). Incerc sa vad ceva prin siroaie; pina la urma vad o caruta pe care am timp s-o depasesc. Ma gindesc la cal; ce nefericit trebuie sa fie. Calu' se gindeste la mine: Asta n-o avea grajd, ca stapin vad ca n-are. Ma intreb unde or fi balegile alea pe care le-am vazut la dus. Gata am trecut de ele. Trag un ochi pe marginea drumului. E un pietris care nu prea imi place si cam mare diferenta de nivel, daca e sa te impinga vintul intr-acolo. Totul e sa tin drumul - n-am altceva de facut. Anu trecut am facut toata Valea Prahovei pe o ploaie asemanatore; se vede experienta. Nu mai am notiunea timpului. Bezna, siroaie si un piriit sacadat si constant. Ma gindesc ce ingrat sunt pentru ca vreau s-o vind. Un fir de apa si-a gasit drumul prin costumul meu impermeabil; mi s-a udat putin piciorul drept - am descoperit acasa o mica ruptura. Manusile sunt ca un rezervor de apa; daca ma apuca vreo seceta pe drum sunt salvat. Merg incet 40-50/h desi parca as vrea sa ma vad scapat de drumul asta. In cele din urma apare in spatele ploii o intersectie, cu un sens giratoriu in constructie. Din nou printre oameni. O masina insista sa-mi dea prioritate; in cele din urma nu o refuz si ma rotesc spre DN1. Acum am parteneri de trafic; e altceva. Ploaia continua, dar parca nu mai e asa de fioroasa. Pe masura ce ma apropii de buc. incepe sa se lumineze de ziua. Opresc la o sedinta de stors manusi (acasa am niste manusi de ploaie - da pe alea nu le-am luat). Mina stinga e lovita de un circel; o misc pina imi trece. Spre bucuresti vad un cer senin. ma intreba daca a plouat pe acolo. Ploaia inceteaza cu totul. Mititica nu face nazuri - merge si pe asfalt uscat. In bucuresti totul era uscat; pe alocuri vagi urme de ploaie. Pina la urma am aflat ca a plouat serios si pe aici. Deci Paparuda functioneaza. Da dar tot o vind.

Cldura mare la mine in cartier- si nu de azi de ieri ci de o vreme. Ce-o fi in mintea lui suzy - ca am vindut-o in Sahara; de cind n-a mai mincat ea o ploaie saraca. Pai cam de cind n-am mai mincat nici eu. Ploile le facem impreua; numai daca sunt d-alea odioase. Altfel nu ne incurcam. Ce-mi zic io cam ieri - hai sa-i mai trag una scurta la racoare, adica sa ma scol si eu dimineata precum omul harnic si sa plec pe racoare mai devreme ca sa am si timp de una alta. Orologiul interior nu vrea sa tiriie inainte de 10 AM, si la acea ora deja caldurile din jur incep sa paralizeze centrul vital al deciziilor mele. Asa, cu fiertura din teasta la ralantiu incep sa-mi adun echipamentul de pe unde il imprastiasem, ma dau la suzy de-o umflu la roti, ii minjesc lantul cu ce mai aveam in spray, ii fac drive- testul la slapi si tricou, mai una mai alta si se pune de 11 AM. Acuma daca cineva crede ca pe caldura care se tot instala n-am gasit eu cu ce sa mai pierd vemea, se insala amarnic- ca dovada se facu vreo 12. Astia de la meteou au zis ca poate ploua, da' e prima oara cind ii fenteaza frontu'? In aer o atmosfera incarcata. Era o chestie din aia din care dupa ce te fierbe bine ori trage o furtuna ori se screme vreo doua zile de te apuca damblalele, si nimic. Gata imi zic, nu mai e timp de pierdut. Ma duc sa caut ploaia si eventual s-o aduc acasa. Adica sa o fac pe Paparuda. Mai vad eu pe unde o iau, important e sa ma sui pe motocicleta si s-o iau din loc. Deliberez ce echipament e mai adecvat, situatiei. renunt la pantalonii de piele si imi trag blugii, iau doua tricouri de schimb, ca stiu eu ce le mai transpir, iau jaka sub brat, impreuna cu casca si geanta de rezervor, cizmele si cobor calabalicul la motor. Asez geata pe rezervor, pun o coca deasupra sa am de ce sa mai opresc din cind in cind, si las la urma jaka si manusile. In momentul cind le-am imbracat, deja trebuia sa-mi schimb tricoul, daca voiam sa ies in lume. Da' io nu voiam. Mi-am luat si chestia aia de ploaie, patalon si jaka,inghesuite cu mare arta in geanta. Ii dau repede cu demarajul, ies in intersectie si de acolo , daca nu mor pina se face verde, fac stinga pe Mihai Bravu si directia nord - o iau spre Cheia - ca m-a mai plouat de vreo doua ori pe drumul ala - acolo sunt ploile. Da' m-a luat cu somn. Va zic miine cum fu.

moped-urile n-au baterie. au un dinam care genereaza tensiune electrica, atunci cind motorul e pornit - deci se ia din puterea motorului cind se aprind luminile. vitezistii incearca sa evite diminuarea cp-urilor

ce protectii avea? poate ne luam si noi!

p-astea tre' sa le invat si io ca nici mie nu-mi ies!

Raspundem cititorilor: Adica cel putin unuia, acelui delator si provocator profesionist care este mortu’. Provocator – se mai iarta, ca ma provoaca la povesti si n-ar fi singurul. Delator – judecati si voi. Caci ce poate fi altceva, evocarea unui scenariu cu iz de bere, cind stie bine ca lucrurile s-au intimplat aievea. Si nu numai atit, dar ultima bere venea tocmai de la denuntator. Se intimpla anul trecut de ziua mortilor, cind am trecut si eu pe la Etrusco, calare pe moped, am baut niste bere si am plecat calare. Mopedul a ajuns cu bine acasa si eu cu permisul in buzunar, nu inainte de a fi testat la fata locului de diversi amatori si circotasi, care dupa ce se suiau pe el , ma intrebau daca fieratania nu ar trebui sa aiba si frine, de parca asta ar fi cel mai important lucru de pe lume. Cit priveste teama de politie si de suspendarea permisului, aici cred ca am o vasta experienta care nu prea mi-a folosit la nimic, dar am invatat sa scot permisul din buzunar cu resemnare si sa-l dau organelor spre pastrare. Asta se intimpla destul de frecvent inainte de revolutia din decembrie, inclusiv, decembrie ’89 gasindu-ma cu permisul in pastrare la ei. Eu am resimtit concret binefacerile revolutiei – cind militia care parea timorata la acea vreme, a hotarit sa dea permisele inapoi tuturor celor care le aveau retinute. Am pus intotdeauna aceste intimplari pe seama incompatibilitatii mele cu organele, mi-am zis ca poate e vorba de o incongruenta culturala intre mine si ei iar nestiindu-ma o persoana agresiva in condus, impacat cu mine insumi, am extins aria infractiunii, conducind in continuare fara permis. Aici tebuie sa fac o precizare, pentru amatorii de a proceda astfel. Lucram sub acoperire. Nu incercati sa faceti asta daca nu aveti un frate geaman, care are permis de conducere iar pe acel permis o poza asemanatoare cu a voastra. Eu am. Si a fost foarte folositor. Pina intr-o zi cind fratele meu a zis: - destul , gata , nu ti-l mai dau. Avea si el unele griji, poate. Asa s-a intimplat in dcembrie ’89, dar m-am scos cu revolutia – asa ca s-ar putea spune ca sunt vegheat de organul suprem. Nu vreau sa va inchipuiti ca o noua poveste e pe cale sa se nasca, conserva – automobilistul de epoca, asa ca ma opresc aici pina nu e prea tirziu. Mortule, nu-i asa ca autodenunturile nu au nici o valoare in justitie? Daca da – rog adminii sa stearga repede ce-am scris.

… Mi-am parasit interlocutorii ocazionali, am incalecat pe motocicleta si am demarat spre bucuresti. Se facuse destul de tirziu si nu vroiam sa ajung acasa dupa apusul soarelui. Prima portiune a drumului am facut-o cu viteza maxima pe care mi-o permiteau frigul si casca. Deja ma simteam mai stapin pe mine, dar navigam sub presiunea timpului. Soarele incepuse sa se apropie de linia orizontului; nu era timp de pierdut. Am oprit pe la km 25 sa ma mai incalzesc, simtind apropierea inevitabila de casa. In parcare oprise si un tico. Am facut ceva conversatie cu soferul, care mi-a oferit niste ness ditr-o sticla de pepsi. L-am lasat sa plece , dupa care am pornit si eu, de data asta mai relaxat. Gindurile ca voi fi gasit inghetat a doua zi pe autostrada se risipisera pe masura ce ma apropiam de oras. Ma apropiam din nou de centura; am privit in oglinda soseaua din spatele meu; primul meu drum in afara orasului. Primisem botezul soselei. Am trecut pasajul de la linia de centura, unde, in intersectie stateau 2 politisti. Ma gindesc daca am permisul la mine. Nu mai stiam. Am trecut urmarit de privirile lor. Nu m-au oprit. Si ma apropii de traficul urban. Parca se intunecase totul deodata. Se apropia seara; blocurile de pe margine grabeau inserarea. M-am oprit la un chiosc din drum sa-mi iau tigari. Am coborit de pe motocicleta si am intrat in boutique trermurind tot de frig. Cu greu mi-am dat manusile jos, am luat pachetul si am iesit. M-am suit din nou pe motocicleta si am demarat spre casa. Un copil ma privea fascinat, tragind de poala maica-si. Un ciine suparat mi-a spus pe limba lui sa ma car mai repede. Din nou aglomeratie. Incerc sa-mi dau seama daca am achizitionat ceva din drumul asta. Autosugestia functioneaza bine. Ma simt parca mai stapin pe mine. Ma bag in fata la semafor, citeva demaraje, citeva viraje si am ajuns. Eram foarte bine aerisit, cel putin. O facusem si pe asta. Puteam deja sa astept linistit primavara. Ei bine n-am asteptat-o forte linistit. Am speculat toate bresele din acea iarna. Mai tirziu am citit in manualul motocicletei ca primii 150 km trebuie sa-i faci cu mare grija daca ai cauciucuri noi. Apoi am citit si de ce. Oricum – nu mai erau noi. Facusem in total vreo 140 km in ziua aceea, 120 pe autostrada si restul prin oras. In total facusem cam 200 km de cind o luasem si inca nu se terminase anu’ …

… Asadar schimbasem brusc perspectiva. Primele viraje si un drum la orizont. In afara de frig pe care il resimteam mai ales la fata si miini – nu aveam cagula, iar casca era una open-face cu o viziera de plastic, m-am obisnuit repede cu atmosfera. Primul gind a fost la un eventual accident – pe soseaua aia pustie – daca nu te vede nimeni? – a fost doar un gind subtire. Motocicleta turuia cu o cadenta precisa si constanta – incepusem sa prind incredere in acel zgomot - nu prea feroce, dar care atuci mi se parea destul de impunator. Am variat putin turatia si vitezele, asa ca sa ma conving ca eu sunt dirijorul. Nu stiu daca eram prea convins, dar simteam ca am si eu un rol pe acolo. Mi-am cautat o pozitie cit mai relaxata si am continuat drumul. Am inceput sa ma gindesc in timp ce navigam, la mecanica invatata in liceu – mv**2/R sau m*omega**2*R, coeficient de frecare, forte de inertie etc…Problema e cu delta t. Cam mic pentru o decizie gresita. Asa, fortele care inra in actiune imi erau destul de bine cunoscute, dar nu era de ajuns. Trebuia sa le intelega si reflexele mele. Si tot asa cu teoria in cap si moto sub fund tot haleam la km de autostrada. Cele citeva conserve care mai treceau aveau pasageri imbracati lejer intr-o atmosfera incalzita de aerul conditionat. Nu-i invidiam. Daca as fi facut-o, puteam sa ma intorc acasa si sa ma sui in masina si sa ma plimb la caldurica. Dar unde mai era tot sharmul. Continuam sa navighez in peisajul acela destul de neinteresant, dar care avea virtutile lui pentru ce-mi propusesem: era destul de plat si avea putine viraje. Asfaltul era bun, deci privit ca obiectiv pentru motoincepatori era cam ce trebuie - mai putin frigul. La un moment dat am oprit pentru o tigara si ca sa rumeg primele impresii. Oare n-ar trebui sa ma intorc? – parca am mers destul. Atunci mi-am dat seama ca nu prea aveam pe unde. Oare care o fi primul punct in care se poate intoarce? Mai vad eu. Oricum mai departe de Leliu nu se poate merge, ca se termina autostrada. O pornesc din nou. Adierea vintului provocat de mine insumi ma face sa ma gindesc din nou la intoarcere. Adica ce ? sa nu mai merg si eu nitel. Ba mai merg un pic. Si tot asa pina am ajuns la Fundulea. Aici se parea ca am o bretea de intors. Dar desi scurta , inca mai era zi si inca una frumoasa – s-ar putea sa nu mai prind iarna asta. Am trecut sfidator pe linga sansa intoarcerii si in continuare navighez pe autostrada. Odata ce am trecut de Fundulea nu aveam alta alternativa decit sa merg mai departe. Nu stiam daca mai exista o bretea de intoarcere pina la Lehliu si am inceput sa numar km oarecum speriat de frigul care ma musca , in special la fata. Drumul in continuare a fost fara istorie, atita doar ca incercam sa-mi imaginez cum e sa fie vara. Poate mai aglomerat, imi spun, ca sa compensez situatia. Si nu incetam sa ma bucur de acea comunitate cu peisajul pe care o simte orice motociclist, poate ceva mai mai acuta din cauza frigului care se incapatina sa faca parte din acelas peisaj. La capatul drumului am intilnit citiva oameni care ma priveau mirati. Era un grup de muncitori sau de localnici fara treaba, in acea zi de duminica. S-au apropiat de mine si au inceput sa ma cerceteze, odata cu motocicleta. Era o scena parca rupta dintr-un film suprarealist. Romania, capatul unei bucati de autostrada, niste indivizi cam jerpeliti, intr-o zi de iarna aproape fiorosi daca nu esti obisnuit cu materialul, un motociclist aparut din zare. Nu intelegeau cum cineva care are masina merge cu motocicleta. Ulterior am constatat ca aceasta mentalitate este larg raspindita. Si au mai spus o chestie care ulterior a revenit in multe conversatii intimplatoare pe drumurile patriei: “Dom’le pasiune veche!” – eram in incurcatura – nu stiam daca e pasiune sau nu – iar despre vechime, in afara de vecimea mea personala, cea de motociclist era aproape nula. Mi-am zis ca e vorba de precaritatea gindirii acelor oameni ce pareau foarte modesti, aparuti direct din ceea ce se numeste Romania profunda. Mai tirziu, cel putin in legatura cu subiectul enuntat, am constatat in ce tara profunda traim. …

A trecut cam multisor de cind nu m-am mai dat aici pe site… Eu care imi ziceam ca vine iarna imi suflu in palme si da-i la taste. N-a fost asa. Poate ca am lasat timpul sa mai cearna din impresii. Acum daca tot am inceput, sa incerc sa ajung cu povestea macar pina in ianuarie 2005. Pe urma om mai vedea. Si de fapt nici nu e foarte greu. Era daca imi amintesc bine o vreme destul de frumoasa. Din cind in cind ma mai dadeam cu motorul. Imi facusem eu un plan: cind o veni primavara sa am ceva km la bord, cu alte cuvinte imi propusesem sa incerc sa descopar ce e aia o motocicleta in plina iarna. Drept care incepusem sa fiu din ce in ce mai obraznic. Am inceput sa fac drumuri tot mai lungi, ramainind totusi in acelasi perimetru al cartierului. Imi lipsea totusi ceva. Nu stiam cum e la drum lung. O sa apuc sa aflu pina la primavara? Sincer sa fiu nu credeam. Pina intr-o zi (parca era ziua realegerii lui Basescu) cind tot fortind strazile relativ apropiate, o iau spre Policolor. Strada devine din ce in ce mai libera dar si mai stricata. La un moment dat strada se ingusta, din cauza santierului de la metrou’ si impreuna cu doua linii de tramvai se inghesuia pe sensul opus. Ce ar fi sa mai merg putin imi zic, prefacindu-ma ca nu iau in seama acel gind ascuns care-mi zice: da-i inainte ca doar de aia ti-ai luat motocicleta. Dar pina la strategiile de drum, aveam treaba cu niste maidanezi care pareau ca nu mai vazusera niciodata o motocicleta. Care mai tiptil, care mai razboinici se apropiasera de mine si-mi cam sugerau ca nu am ce cauta pe acolo. Eu fiind deja intre doua linii de tramvai (din alea cam nasoale), nemaiavind practic cum sa intorc, ma vad silit sa le dau replica din acceleratie. Si astfel urmat de latraturi amenintatoare, ies la lumina. Era lumina de adevaratelea, desi un pic cam frig vreo 3-4 grade Cels, era soare, de fapt era o vreme superba. Si eu ma indreptam fara putinta de a intoarce, nici mai mult nici mai putin, decit spre Autostrada Soarelui. Mai dau putin gaz si ma vad deodata la intersectia cu linia de centura. Ratiunea imi spune sa ma intorc, macar daca nu pentru faptul ca nu eram prea expert in mersul pe moto, dar macar pentru ca era cam frig si cu manusile mele cu aerisire de vara… Tot ce construisem in mine ca suport rational, intr-o viata de om n-a rezistat impulsului gratuit de a merge inainte. N-am opus nici o rezistenta (poate doar una vag teoretica) tentatiei de a ma aventura pe o autostrada aproape pustie, fara nici un tel, pe o vreme destul de friguroasa, cu o motocicleta noua, pe care nu stiam in ce masura pot sa o controlez. Fascinatia zgomotului monoton de sub mine m-a facut sa merg inainte. ...

1 ianuarie 2005 vs. 1 ianuarie 2006 Fix un an intre doua evenimente. Dar sa ne intoarcem putin in urma, in decembrie 2004. Vremea era in general buna; mai prindeam cite o zi in care sa dau drumul la motor, macar sa-l aud cum suna. Aveam treaba cu formalitatile. Trebuia sa inmatriculez motoru. La politie coada mare. Se daduse zvonul ca se schimba legea cu imobilizarile si o gramada de firme navalisera sa-si vinda autoturismele din patrimoniu. Nu stiu daca legea a mai aparut, dar eu coada am mincat-o. Vroiam sa fie totul in regula ca poate , cine stie, daca vremea devine prielnica, as putea sa profit, sa nu se poata zice ca mi-am luat motocicleta iarna ca sa am cu ce merge la primavara. La politie am dat de prima belea. Un politist supradotat se prinde ca asigurarea mea de pe certificatul de inmatriculare provizoriu, are seria motorului gresita. Era schimbata o cifra. Eu incerc sa-l conving, sa nu obseve amanuntul, ca oricum trebuie sa fac alta asigurare in curind, dar n-a tinut. Ma trimite sa repar greseala, adica sa ma plimb din nou pe la magazinul Suzuki, sa aflu cine a facut asigurarea, sa notific eroarea si sa obtin un alt RCA, sau o corectie pe cel vechi - cine stie cite zile pierdute. Atunci imi vine o idee, privid cu disperare la coada din spate, si gindindu-ma cit am muncit ca sa ajung la ghiseu. Nu s-ar putea sa fac alta asigurare la firmele din preajma si sa ma intorc fara sa mai stau la coada? Zice ca da - dar trebuie sa o mai platesc odata. Oricum ieseam mai ieftin decit sa bat bucurestiul pentru o corectura, nemaivorbind timpul. Drept care execut lucratura - ma mai asigur odata si ma reintorc la ghiseu prin fata, fara sa scap de explicatii date unei cozi mult prea vigilenta si nerabdatoare. Scap de teancul de hirtoage din mina - astept cu emotie sa vad daca sunt toate - e bine zice - politistul, nu am nevoie de numar preferential - poate merge mai repede, sper eu, si ma duc sa fac alta coada, ca sa platesc numerele. O fac si pe asta si gata - ies in strada - afara era o seara mohorita, dar mie mi se parea cea mai frumoasa zi - dupa ce scapasem de inghesuiala de acolo. Dupa vreo doua zile mi-am ridicat certificatul si numerele - adica numarul. Intre timp mai prind citeva zile cu vreme relativ bunicica si ma mai sui pe motor. Ma invirt pe aleile din preajma, mai ies putin pe strada in trafic, asa ca sa tatonez terenul; bag de seama ca astia cu conservele vor sa ma ucida- ce le-oi fi facut, n-au loc de mine? Dupa ce mi-am luat numarul m-am hotarit sa-l port, pentru ca deja incepusem sa mai ies cite putin pe strada si nu aveam chef de dialoguri educative cu politia. Vechiul numar trona intr-o deplina ilegalitate, mizgalit cu creionul pe o bucata de hirtie, invelita intr-un plastic, lipit cu ceva scotch, opera celor de la Suzuki. Imi inspectez sculele din dotare: flex,bormasina, chei, surubelnite, fierastrau electric, compresor, suruburi...daca as avea tehnologia as putea sa-mi montez numarul. M-am hotarit sa studiez problema la fata locului. Ma duc la garaj sa ma documentez. Intuiam ca e vorba de cel putin doua gauri. Asez placuta cu numarul cam prin locul in care parea ca i se potriveste; o rotesc putin stinga , o rotesc dreapta, incerc sa stabilesc pozitia gaurilor. Mai era o problema - ce diametru trebuie sa aiba. Depinde de suruburi. Mai depinde si de piulite. Daca stabilesc toate astea si ma hotarasc trebuie sa stabilesc si aliniamentul. Desi proiectul incepuse sa se contureze, apar mici indoieli. Daca nu le aliniez corect?, Dar daca pozitia nu e cea corecta? Oare se pune mai jos sau mai sus? daca gresesc o gaura - ce fac? Mai stau odata la coada sa fac rost de alt numar? Pina aici. Desi sansele sa devin un mare ciopperist incepusera sa prinda contur, ma hotarasc sa ma dau pe mina profesionistilor. Parca era un service pe linga "Udriste" unde se monteaza numere la masini. O fi bun si pentru motociclete. Asa ca a doua zi ma hotarasc sa fac drumul prin trafic pina la intilnirea cu specialistii. Nu mai stau sa pun hirtia care tinea loc de numar, echipat ma urc pe motocicleta si atac repede drumul spre Udriste, fara sa mai ezit, de frica sa nu ma razgindesc. Ajung pe Decebal, fac fata aglomeratiei - uite-ma si calare in trafic, minat de o treaba - nu doar asa in plimbari de antrenament. Tin banda 1 si la un moment dat dau de o masina oprita in fata, cu luminile de avaie aprinse. Ma angajez in depasire si ce depasesc? -o masina de politie sau jandarmerie. O depasesc si o pidesc in oglinda, sa vad daca nu se ia dupa mine sa ma intrebe de ce merg fara numar. Numar aveam, dar il bagasm in geaca. Baietii nu considera o motocicleta fara numar e interesanta si ma lasa in voia mea. Fac de doua ori dreapta si ajung pe straduta paralela cu Udriste. Trag la service-ul cu baieti priceputi, fericit ca am ajuns pina aici, ca nu m-a oprit politia si ca in curind specialisti cu mare maiestrie vor lucra pentru a-mi monta numarul. Un mester ma intreaba care-i problema. Eu arat spre motor si-i spun ca vreau sa-mi monteze un numar. Imi spune sa bag motorul inauntru, il bag, trag fermoarul de la geaca si scot un numar nou nout de la piept, i-l intind mesterului si astept sa se produca fenomenul. Acu' nu ca m-as fi asteptat sa vad roboti urcindu-mi motorul pe rampa si lasere care sa-mi pozitioneze numarul conform legii, trasoare si masini de gaurit cu software incorporat, dar dotarea mi s-a parut suspect de sumara. Nu aveau decit o menghina pe care speram sa nu o foloseasca in nici un caz cu suzy, vreo doua chei, un chitantier si un pix. Tipul preia numarul si incepe sa ma intrebe cum vreau sa-l puna - mai sus sau mai jos? Eu dau din umeri si-i zic: cum e mai bine, ca nu ma pricep. Tipul ii cauta o pozitie care i se parea mai potrivita si dupa ce se hotaraste si-mi cere consimtamintul, trage niste semne destul de aproximative cu pixul pe numar, marcind viitoarele incizii. Dintr-un sertar scoate citeva suruburi, cauta doua de lungime mai potrivita, le pune de-o parte si incepe operatinea de finete: gauritul. Tipul, cu o dexteritate care trada o experienta indelungata in manipularea utilajului, infige virful pixului in tabla din care e format numarul, il apasa putin, dupa care prin niste manevre de rotire usoara, largeste gaura pina la care simturile sale exersate ii spun sa se opreasca. Infige suruburile in gauri, pune piulitele in spatele suportului de numar, stringe usor cu cheia si ma anunta ca treaba-i gata. Ma sfatuieste sa mai controlez din cin in cind piulitele, care se pot slabi de la trepidatii si astfel mi-a facut si instructajul de folosire. Imi spune ca trebuie sa scot motorul pentru ca mai asteptau si altii la rind. Il scot si ma intorc sa platesc. Imi spune cit costa si incaseaza banii fara sa mai taie chitanta. Era de inteles - nu stiu daca pixul acela mai putea sa si scrie. La urma urmei facuse destule. Ce-mi imaginasem eu? ca sunt in Suedia? Eram doar la un service agreat de politia romana, aici inainte de toate functioneaza imaginatia. De atunci n-am strins niciodata piulitele, care stau in continuare pe pozitii. Aveam de toate: motocicleta, certificat de inmatriculare,asigurare, permis categoria A, numar montat de personal calificat, echipament, manusi de vara - aproape tot ce-ti trebuie pentru citeva turnee de decembrie. Incepuse sa ma bata gindul sa nu mai pun motorul la iernat asa cum citisem pe aici ca se face. Merg cu el cit tine. Ma gindisem initial sa va povestesc cum a fost de 1 ianuarie anul trecut si anul asta, dar m-am luat cu povestile si s-a lungit vorba. Pe alta data.

Urari de la multi ani pentru tot poporu'. Intru si eu pe net sa mai vaz ce face populatia motociclista si ce vad? - se plimba unii pe la mihailesti in grup, in timp ce eu navigam printre urmele dezmatului din bucuresti. Asa-i daca nu mai intri pe net si nu mai stii ce face lumea. Da' tot a fost bine - mi-am incarcat bateria lu' aia mica in noaptea de revelion asa ca azi am reusit s-o pornesc. N-am reusit sa merg pe 31 - dec. din lipsa de baterie, dar pe 1 am bagat. Nu stiu de unde, dar simteam ca in traditia milenara a poporului roman , pe 1 ianuarie se merge cu motocicleta. Eu pastrez cu sfintenie traditia, e adevarat nu prea milenara, dar e al doilea an in care nu ratez plimbarea de 1 ianuarie. Singurul lucru pe care l-am ratat - fapt cu care m-am obisnuit - e gasca. Pe scurt gasca intr-o parte - eu in cealalta parte. Asa ca ma uit la pozele unora, dar fara prea mare invidie - mi-am luat si eu o portie - e adevarat ca nu am facut nici o poza. Deci lansarea noului sezon o putem considera indeplinita.

@Mr.Watt: "Un exemplu bun de consultat pentru viitori motociclisti." Reconfortanta concluzie. As putea chiar sa mi-o iau in cap. Adevarul e pe undeva pe aici. Si as mai adauga ceva: Un contraexemplu la fel de bun de evitat pentru viitorii motociclisti. Si cu asta cred ca am spus tot. Restul e chestiune de nuantza. M-am referit la ultimul mesaj al acestui topic si pentru a va sugera ca as vrea sa va raspund tuturor intr-un fel sau altul, daca ar fi psibil. Poate saptamina viitoare o sa fiu ceva mai vorbaret. Am incercat s-mi imaginez profilul cititorului de aici, cu mijloacele conceptuale de amator de care dispun. Concluzia este dezarmanta pe de-o parte. Pe de alta parte aici e tot sharmu' - conserva cu de toate.

Mi-am tras sirme la domitzil! Mi-am gasit de lucru. M-am impaduchiat instant si mi-am petrecut vreo doua zile instalind si dezinstalind sistemul de operare si alte produse mai mult sau mai putin licentiate. Sa-ti treaca tot cheful de povesti. Azi mi s-a pus pata pe placa video, cica are iesire in TV. Hai sa vadem cum? Ma uit la TV - nu avea nici o gaura potrivita pentru ce mufe avem eu. Dau un telefon pentru desteptare - aflu ca TV-urile au o mufa EUROSKART (parca asa ceva), care e mai putin vizibila. Inspectez mai atent scula si gasesc, intr-un tirziu o chestie care semana cu specificatiile primite la telefon. Da de unde fac rost de mufa si cablu care sa se potriveasca?....Din nou telefon - de la Cora sau alt magazin - mi se spune. Numai bine, mai imi iau si ceva de-ale gurii, deci imbinam necesarul cu utilul si cu conserva (nu maninc numai conserve - era vorba despre mijlocul de locomotie asociat deplasarii si de initiatorul actiunii (cam multe conotatii pentru un singur cuvint)). Deci ma sui in conserva si descind la magazin. Il devalizez - adica iau ceve de haleala, dar nu inainte de a-mi lua un cablu de legatura intre placa grafica si TV. Credeam ca-i simplu - bagi cablul si deschizi TV. Ei as. E mai complicat decit sa conduci o motocicleta. Din nou telefon- apasa pe AV din telecomanda si vezi cum te descurci cu setarile pt placa. Da-i la click-uri pina am ametit, etc., etc... M-am dus si la omul acasa ca poate o scoatem - am scos-o cit de cit dar la mine tot nu merge. O fi TV-ul, o fi mufa, or mai fi ceva setari de facut? La urma urmei ce-mi trebuie TV la calculator?, mai bine mai scriu si eu ceva pe aici ca trece vremea si vine iarna si nu mai vezi roata de motociclisti. Mai ales cind poate la capat de sirma te asteapta mortu' si nu poate sa adoarma neleganat? Hai sa le incercam un pic ( - sirmele). Dimineata am testat efectul calorimetric al frecarii aerului rece de o conserva calare. Adica am sporit agitatia termica a citorva molecule de aer, in speranta ca o sa se incalzeasca atmosfera si o sa inceapa sa misune motociclistii. Nu prea misunau in schimb mi-au cam inghetat minile pe manetele care pareau facute special ca sa ia toata caldura din om. Semne de toamna. Mai sunt citeva luni si incepe sezonul, ala de moto, caci ala de povesti a cam ramas in urma. Am fost desincronizat cu perfidie si rea vointa. Dar lasa ca poate recuperam ceva. O sa va spun acum o istorioara scurta de sezon, legata si de noul meu look, de organ al ordinii si diciplinei, special creat pentru linistea dumneavoastra. Intr-una din serile mai racoroase, o iau asa pe la vreo 12 intr-o plimbare neprogramata, dar utila pentru mentinerea tonusului. Nu v-am spus ca una din obsesiile mele este ca ma voi scula intr-o dimineata si voi constata ca nu mai stiu sa merg cu motorul, iar ca un tip prevenitor, ce-mi zic? Hai mai baga o tura sa vezi cum merge motorulasul pe racitura, ca te-ai copt destul asta vara. Ma ambalez in toate cele si pornesc la drum. Dau niste ture pe ici pe colo, dar busola imi zice scurt:DN1. Hai sa mai vedem ce e cu pasajul de la Otopeni. Mi-am luat si manusile alea din material impermeabil, care sunt destul de calduroase, dar par un pic incomode la frecusul in oras al clapetelor, si da-te-n Kisseleff si asa mai departe. Pe la podul Baneasa unde e un stop, opresc si eu ca tot civilu, pentru ca nu ma dau pe rosu decit in circumstante foarte rare si oricum nu era cazul - iesisem la o plimbareala de control. In stinga mea opreste un taxi si de la geamul din dreapta se iteste un tip cam galagios care vroia sa para mai beat decit era. Si in acea stare de euforie exagerata, in mod evident stimulata de prezenta unui organ calare, ce parea destul de blazat si prea putin vigilent, tipul incepe sa emita niste sunete bizare, care dupa unele decodificari atente in pauza de la stop, mi s-au relevat a fi un fel de cintare, care in cuvinte simple - mi se adresa. Totul se reducea la un fel de refren . Cuvintele erau doara astea: "Am baut si nu sint la volan" - cuvinte care spuse in linistea habitaclului masinii ar fi murit pentru eternitate neluate in seama de nimeni. Dar ele erau cintate pe niste note mai mult decit ambiguie, cu o voce plina de entuziasm, de catre un individ iesit pe jumatate pe geamul din dreapta taxi-ului. Am incercat sa-i inteleg mesajul. Era genul acela de infractor care dadea un mesaj imputernicitului, ca nu a fost inca prins si ca lupta continua. Voia s-mi spuna ca sfideaza legile si eu n-am fost in stare sa-l prind pina acum si spera el, nici de acum inainte. Am dat din cap spre el cu ingaduinta care insemna si un avertisment. "Mai vedem noi". Am demarat la "verde" si l-am lasat sa-si termine cintarea in mez de noapte. O iau mai departe si trec de Otopeni. Ma opresc intr-o parcare sa ma incalzesc putin sa fumez o tigara si sa ma decid daca e de ajuns pentru o plimbare de seara. Eram intr-o parcare de unde aveam o vizibilitate destul de buna a ambelor sensuri si ma gindeam ca as putea sa intorc acolo, daca ma decid. Circulatia era destul de rarefiata; erau chiar momente in care nu se zarea nici o masina din nici un sens. Cum stateam eu acolo in cautarea deciziei, apare o masina venind dinspre Bucuresti, adica din acelasi sens cu mine. Trage spre parcare apropiindu-se de mine in mod evident. Geamul din dreapta se deschide, si apare un chip surizator, iar in planul doi se zareste si soferul. Unul din ei ma intreaba: Spre Bucuresti? Eu care functionez in viata de zi cu zi dupa o logica d-aia timpita - adica bivalenta, care se traduce prin da sau nu ii livrez o asertiune de mare valoare cognitiva: "Pai d-acolo veniti". "Stim asta dar vroiam sa stim daca s-ar putea...". Eram in fata unui adevarat test de integritate morala. Personajele nu numai ca vroiau sa comita aceeasi contraventie pe care ma gindeam sa o comit si eu, dar mai vroiau si binecuvintarea organului. Eram putin contrariat de asa indrazneala si m-am uitat cercetator in ambele directii. Nu venea nici o masina. Hai treceti le-am zis, nereusind sa ascund o urma de dojana. Asta m-a facut sa ma decid. O sa merg mai departe si o sa intorc mai incolo. Pe drum m-am gindit ce complexa e viata de militian. Cite presiuni se execita asupra sa, cu cit de mult discernamint trebuie sa fie dotat. La cite framintari este supus. Si cind te gindesti ca aici pe forum, sunt unii care pretind acestora un comportament ca lacrima. Este oare posibil?

Buzz! Permiteti sa mai spun ceva?... - N-am auzit, dar se aplica regula acceptarii tacite. Am cam ramas in urma cu povestea si desi as fi vrut sa o continui, propun sa raminem putin in actualitate, nu de alta dar anumite episoade parca isi pierd culoarea cu trecerea timpului si ramin undeva nespuse, iar tema pare destul de incitanta: e vorba despre realitate si aparentza si despre neinfrinarea personajului principal. Mai bine zis despre mine si o desfrinata cu care sint in relatii destul de intime. Pe ce punem pariu ca nu stiti despre ce e vorba? Cu riscul de a-l dezamagi pe mortu', care poate-si freaca miinile pentru turnura mult asteptata a telenovelei am sa lamuresc lucrurile inca de la inceput. E vorba despre motocicleta mea care a ramas pentru a doua oara fara frine. Adica fara saboti. Circulind mai mult in oras, solicit cam mult sabotii fata si cum cu spatele frinez cam rar iata-ma din nou in situatia de fier pe fier, adica cu acel scirtiit care sa imi aduca aminte ca trebuie sa fac o comanda la firma, sa astept cca trei saptamini pina sa mi se aduca sabotii, s-o inchid pe mititica in beci si sa ma dau ca toata lumea cu conserva sau metrou'. Dar cum nu eram pregatit din punct de vedere psihologic la o astfel de tristetze, ma pregatesc sa o iau vineri dis de dimineata, adica pe la vreo noua pe urmele unor frine locale. Imi pregatesc cojoacele, ma incaltosez cu cizmele, imi trag cagula peste figura, trag casca pe teasta (trebuie sa va spun ca am un echipament de piele neagra si o casca usor argintie) si cu putina imaginatie si nebagare de seama aduc cu imaginea unui politist mai ales ca acum bintuie unii strazile calare pe niste cioparase negre, care desi sint alta marca, seamana cu al meu. La toate astea daca mai adaugi si o vesta reflectorizanta, ditr-aceea care se vinde oamenilor muncii ai strazilor la ACR (e vorba de soferi, vatmani si probabil motociclisti), atunci problema devine acuta - iti trebuie putin discernamint de specialitate ca sa nu cazi in plasa confuziei - un politist contrafacut; cu atit mai mult cu cit baticutul cu capete de mort de la gitul politistului ar putea sa tradeze falsul , daca nu ar fi atit de discret vizibil. Si ar mai fi un indiciu - orizontalitatea dungilor reflectorizante, asemanatoare cu a celor care trudesc la drumuri si poduri sau a celor de la salubritate. Ar fi multe de adaugat despre semiotica, acuratetea perceptiei semnelor si semantica atasata, dar pe scurt asta era situatia - aratam ca un politist - si unul destul de sever daca mai puneti la socoteala si sobrietatea care ma caracterizeaza si care este perfect deductibila din scrierile de fata. Astfel echipat, ma indrept catre service-ul sperantei mele. Ajung acolo, ma dezechipez un pic in vederea unei conversatii mai relaxate cu mecanicul, se lanseaza ipoteze, se dau niste telefoane - raspuns "n-avem da' o sa vina", si in final mi se traseaza o harta cu drumurile posibile pentru noi incercari. Preiau problema, organizez un graf al transportului de cost minim si etapa intii: Titulescu - Stefan Furtuna, etapa a doua in caz de esec:Stefan Furtuna- Ghencea, iar in cazul unui nou esec urma sa ma intorc abatut acasa si sa reiau procesul luni eventual cu alte adrese sau sa astept 10 zile - timpul minim care mi se oferise. Ce ma fac daca intre timp se strica si vremea? Nici nu vreau sa ma gindesc. O iau pe la gara, scap de niste camioane care ma tot inghesuiau, un tip ratacit in intesectie scapa de motocicleta mea si uite asa intr-o deplina armonie a traficului ajung la un stop. Las semaforul sa se inverzeasca, dupa care pornesc mai departe, fac stinga si hop la intersectia cu St Furtuna. Aici trag pe dreapta si incerc sa o urc peste o mica bordura. Cum nu prea paream a avea sanse din cauza unghiului defavorabil, si constient fiind ca risc sa terfelesc prestigiul organului prin cine stie ce manevra dubioasa, cobor de pe motocicleta, o urc pe trotuar si o parchez intre vreo doua masini si un stilp. Nu mai activez alarma - magazinul era vis a vis. Intru in magazin si intreb daca au piese de moto - nu aveau, dar ma intreaba ce vreau (era o vinzatoare amabila), ii zic de placute, ma intreaba ce marca e motoru, cauta intr-un catalog, si zice ca au. Eu completamente in deruta, credeam ca ma intrebase asa ca sa mai faca un pic de conversatie, doborita de farmecul meu personal. Cind colo chiar avea placute. Mi-a aratat chiar o poza sa ma intrebe daca le recunosc. Le-am recunoscut. Trec cu demnitate peste situatie, disimulez dezamagirea, printr-o mina vesela si astept sosirea placutelor,le platesc si plec. Ma grabeam sa ma intorc la service sa oblojesc ranile lu' mititica. Traversez si ma indrept spre motocicleta, unde doi tipi o studiau de zor. Pareau mai avizati. M-au intrebat de cit e. Le spun ca e de doi juma'.Mai glumim un pic si ma sui pe ea, pilotind-o incet , incet inapoi, ca sa ies dintre masini si stilp. Ajunsesem paralel cu bordura. Stopul era rosu. O masina opreste la stop in dreptul meu. Geamul din dreapta se deschide si doua fetze latesc catre mine un zimbet complice. Era o doamna care statea pe locul din dreapta si probabil sotul ei care era la volan. Doua perechi de priviri pline de speranta ma fixau cu insistenta. Si intr-un glas, rezultatul convietuirii armonioase de decenii spusera: Domnule ati vazut cum sint oprite masinile alea - si imi indica printr-un gest directia cu pricina. Eu le raspund prompt: "??". Ei insista: "E posibil domne sa le opreasca in halul asta!" Eu nu zic nimic, dar expresivitatea mea se adinceste:"????" Dialogul se petrecea sub restrictia timpului necesar schimbarii culorii semaforului. Incerc sa-mi dau seama ce vor. Ma cuprinde deodata acea frenezie specifica momentelor decisive din viata unui om aflat in fata presiunii timpului si unei necesitati impetuaose de iluminare. O furtuna neuronala ma cuprinde, fiecare coltisor al trupului meu participa la actiune - gindeam cu tot trupu' ; pina si cizmele erau angrenate in proces. Si deodata o lumina consistenta imi traverseaza trupul, aducind cu sine acea intelegere totala, specifica persoanelor alese: M-am prins. Aveam in fata ochilor Opinia Publica in persoana - care-si manifesta revolta ca niste masini erau parcate aiurea in Bucuresti. Ma uit la ei - patria e salvata cu astfel de cetateni devotati. Iar eu reprezentam autoritatea comunitara chemata sa coaguleze devotamentul cetatenilor ei. Ma uit spre vesta, in ideea sa lamuresc lucrurile, dar dezamagirea pe care urma sa o provoc la aflarea adevarului ma opreste. Atita daruire merita o speranta consolidata de actiunea decisiva a puterii locale. Vom lua masuri - lezic, intorcind usor capul spre locul infractiunii. M-am desprins, profitand de culoarea rosie a semaforului, ca sa-mi gasesc un loc mai confortabil in linia intii. Am navigat pina service strabatut de sentimente inaltatoare, ridicate pe culmi de nebanuit si am exersat senzatia de putere, decizie si utiltate, reconfortat de viziunea despre viitorul comunitatii. Dupa vreo juma' de ora aveam si placute noi. Iata o zi implinita din viata de motociclist; adica din viata de zi cu zi.