conserva

... Da sa ternin pvestirea... Cum spuneam, calare pe mititica, unsa si umflata, merg tot inainte ,trec prin Piata Victoriei, 1 Mai, Arcul de Triumf si iaca-ma pe deneu. Incercam sa evaluez picla din atmosfera, mai mult imi doream ploaia decit o simteam prin preajma; Oare unde ma voi intilni cu ea? Merg mai departe... Fac dreapta la intersectia de la Barcanesti si tot merg pe drumul acela care ocoleste Ploiestiul. Asfaltul e bun, nu stiu de ce, dar sunt atent la configuratia drumului. Ajug la intersectia cu Petrom, (e si un lukoil pe acolo) , cu drumurile care se despart -spre Buzau si Brasov prin Cheia. Cum am ajuns in intersectie,mi s-a deschis brusc peisajul. Deschis e un fel de a zice ca de fapt se inchidea totul. Un intuneric nuantat de diverse lumini si umbre (da' mai mult umbre) se apropia cu repeziciune. Fenomenul era insotit de o brusca intensificare a vintului, de tunete si fulgere. M-am oprit imediat ce am facut dreapta, vis a vis de Petrom. Priveam fascinat la peisajul care se transforma cu o viteza uluitoare. Nu cred ca am mai vazut niciodata asa ceva. Vintul incepuse sa bata puternic,in rafale, prin jur tot ce putea sa zboare, zbura. Stateam linga motocicleta si am apucat-o instinctiv de coarne ca sa nu se prabuseasca. Era momentul sa ma trezesc din reverie si sa iau niste decizii favorabile omului si motocicletei. Prima decizie a fost sa-mi imbrac costumul de ploaie. Scot inti pantalonii si incep s-i conving sa treaca de cizme si sa se aseze pe blugii cu care eram imbracat. Dupa manevra cu primul crac, timp in care al doilea flutura in directia vintului,adica in toate directiile, desavirsesc treaba. Extrag cu grija si partea de sus, ma chinui ceva cu minecile care frecau destul de insistent pielea jecii, moment in care imi zboara si o manusa; alerg dupa manusa si o cizmuiesc cu o miscare hotarita, o recuperez si reusesc in cele din urma sa trag si fermoarul. In acel moment se declanseaza ploaia. Valuri de grindina si stropi incearca sa-mi strapunga casca si costumul de poaie. Ma simt oarecum protejat - pe dinauntru eram oricum ud de transpiratie. Ma surprinde faptul ca motocicleta mai sta inca pe roti, eu m-am ajutat cu un gard la echipare - de-asta-s bune nacked-urile, imi zic. Prin intersectie treceau din ce in ce mai putine masini. Se oprisera probabil din cauza furtunii. Aveam doua alternative: sa traversez spre Petromul din fata ochilor, unde puteam sa ma adapostesc si eu si mititica,iar cealalta sa incalec si sa ma intorc. Varianta sa merg mai departe spre Cheia o consideram exclusa, mai ales ca din cauza intunericului mi se parea ca e deja tirziu. Incalec, pornesc motorul si incep o manevra ezitanta; marsarier la talpa, inaite cu a intia, pina ajung pe directia Petrom. Un gaz scurt si sunt la adapost. Numai ca ceva ma imboldeste sa-mi continui manevra. Mai bag vreo doua marsariere si ma vad cu fata in directia inversa. Daca mai fac si stinga sunt pe drumul de intoarcere. Trec repede peste subtitatile legii circulatiei si fac stinga intr-un stil semi-englezesc - adica pornesc de pe banda stinga, traversez intersectia si ajung pe banda dreapta. N-am mai facut asta niciodata,dar nu se vedea nici o primejdie, cel putin pina la vreo 10m in care se vedea ceva. Oare e bine ce fac? - ma intreb doar asa intr-o doara in timp ce incercam sa ghicesc marginea si axul drumului. Doar asta cautasem -ploaia, poate nu asa violenta, dar vorba aia:calul de capatat nu se cauta in gura. Cam 12km pina la DN1 din estimarile mele, (alta data am sa ma uit pe kilometraj). Incerc sa vad ceva prin siroaie; pina la urma vad o caruta pe care am timp s-o depasesc. Ma gindesc la cal; ce nefericit trebuie sa fie. Calu' se gindeste la mine: Asta n-o avea grajd, ca stapin vad ca n-are. Ma intreb unde or fi balegile alea pe care le-am vazut la dus. Gata am trecut de ele. Trag un ochi pe marginea drumului. E un pietris care nu prea imi place si cam mare diferenta de nivel, daca e sa te impinga vintul intr-acolo. Totul e sa tin drumul - n-am altceva de facut. Anu trecut am facut toata Valea Prahovei pe o ploaie asemanatore; se vede experienta. Nu mai am notiunea timpului. Bezna, siroaie si un piriit sacadat si constant. Ma gindesc ce ingrat sunt pentru ca vreau s-o vind. Un fir de apa si-a gasit drumul prin costumul meu impermeabil; mi s-a udat putin piciorul drept - am descoperit acasa o mica ruptura. Manusile sunt ca un rezervor de apa; daca ma apuca vreo seceta pe drum sunt salvat. Merg incet 40-50/h desi parca as vrea sa ma vad scapat de drumul asta. In cele din urma apare in spatele ploii o intersectie, cu un sens giratoriu in constructie. Din nou printre oameni. O masina insista sa-mi dea prioritate; in cele din urma nu o refuz si ma rotesc spre DN1. Acum am parteneri de trafic; e altceva. Ploaia continua, dar parca nu mai e asa de fioroasa. Pe masura ce ma apropii de buc. incepe sa se lumineze de ziua. Opresc la o sedinta de stors manusi (acasa am niste manusi de ploaie - da pe alea nu le-am luat). Mina stinga e lovita de un circel; o misc pina imi trece. Spre bucuresti vad un cer senin. ma intreba daca a plouat pe acolo. Ploaia inceteaza cu totul. Mititica nu face nazuri - merge si pe asfalt uscat. In bucuresti totul era uscat; pe alocuri vagi urme de ploaie. Pina la urma am aflat ca a plouat serios si pe aici. Deci Paparuda functioneaza. Da dar tot o vind.

Cldura mare la mine in cartier- si nu de azi de ieri ci de o vreme. Ce-o fi in mintea lui suzy - ca am vindut-o in Sahara; de cind n-a mai mincat ea o ploaie saraca. Pai cam de cind n-am mai mincat nici eu. Ploile le facem impreua; numai daca sunt d-alea odioase. Altfel nu ne incurcam. Ce-mi zic io cam ieri - hai sa-i mai trag una scurta la racoare, adica sa ma scol si eu dimineata precum omul harnic si sa plec pe racoare mai devreme ca sa am si timp de una alta. Orologiul interior nu vrea sa tiriie inainte de 10 AM, si la acea ora deja caldurile din jur incep sa paralizeze centrul vital al deciziilor mele. Asa, cu fiertura din teasta la ralantiu incep sa-mi adun echipamentul de pe unde il imprastiasem, ma dau la suzy de-o umflu la roti, ii minjesc lantul cu ce mai aveam in spray, ii fac drive- testul la slapi si tricou, mai una mai alta si se pune de 11 AM. Acuma daca cineva crede ca pe caldura care se tot instala n-am gasit eu cu ce sa mai pierd vemea, se insala amarnic- ca dovada se facu vreo 12. Astia de la meteou au zis ca poate ploua, da' e prima oara cind ii fenteaza frontu'? In aer o atmosfera incarcata. Era o chestie din aia din care dupa ce te fierbe bine ori trage o furtuna ori se screme vreo doua zile de te apuca damblalele, si nimic. Gata imi zic, nu mai e timp de pierdut. Ma duc sa caut ploaia si eventual s-o aduc acasa. Adica sa o fac pe Paparuda. Mai vad eu pe unde o iau, important e sa ma sui pe motocicleta si s-o iau din loc. Deliberez ce echipament e mai adecvat, situatiei. renunt la pantalonii de piele si imi trag blugii, iau doua tricouri de schimb, ca stiu eu ce le mai transpir, iau jaka sub brat, impreuna cu casca si geanta de rezervor, cizmele si cobor calabalicul la motor. Asez geata pe rezervor, pun o coca deasupra sa am de ce sa mai opresc din cind in cind, si las la urma jaka si manusile. In momentul cind le-am imbracat, deja trebuia sa-mi schimb tricoul, daca voiam sa ies in lume. Da' io nu voiam. Mi-am luat si chestia aia de ploaie, patalon si jaka,inghesuite cu mare arta in geanta. Ii dau repede cu demarajul, ies in intersectie si de acolo , daca nu mor pina se face verde, fac stinga pe Mihai Bravu si directia nord - o iau spre Cheia - ca m-a mai plouat de vreo doua ori pe drumul ala - acolo sunt ploile. Da' m-a luat cu somn. Va zic miine cum fu.

moped-urile n-au baterie. au un dinam care genereaza tensiune electrica, atunci cind motorul e pornit - deci se ia din puterea motorului cind se aprind luminile. vitezistii incearca sa evite diminuarea cp-urilor

ce protectii avea? poate ne luam si noi!

p-astea tre' sa le invat si io ca nici mie nu-mi ies!

Raspundem cititorilor: Adica cel putin unuia, acelui delator si provocator profesionist care este mortu’. Provocator – se mai iarta, ca ma provoaca la povesti si n-ar fi singurul. Delator – judecati si voi. Caci ce poate fi altceva, evocarea unui scenariu cu iz de bere, cind stie bine ca lucrurile s-au intimplat aievea. Si nu numai atit, dar ultima bere venea tocmai de la denuntator. Se intimpla anul trecut de ziua mortilor, cind am trecut si eu pe la Etrusco, calare pe moped, am baut niste bere si am plecat calare. Mopedul a ajuns cu bine acasa si eu cu permisul in buzunar, nu inainte de a fi testat la fata locului de diversi amatori si circotasi, care dupa ce se suiau pe el , ma intrebau daca fieratania nu ar trebui sa aiba si frine, de parca asta ar fi cel mai important lucru de pe lume. Cit priveste teama de politie si de suspendarea permisului, aici cred ca am o vasta experienta care nu prea mi-a folosit la nimic, dar am invatat sa scot permisul din buzunar cu resemnare si sa-l dau organelor spre pastrare. Asta se intimpla destul de frecvent inainte de revolutia din decembrie, inclusiv, decembrie ’89 gasindu-ma cu permisul in pastrare la ei. Eu am resimtit concret binefacerile revolutiei – cind militia care parea timorata la acea vreme, a hotarit sa dea permisele inapoi tuturor celor care le aveau retinute. Am pus intotdeauna aceste intimplari pe seama incompatibilitatii mele cu organele, mi-am zis ca poate e vorba de o incongruenta culturala intre mine si ei iar nestiindu-ma o persoana agresiva in condus, impacat cu mine insumi, am extins aria infractiunii, conducind in continuare fara permis. Aici tebuie sa fac o precizare, pentru amatorii de a proceda astfel. Lucram sub acoperire. Nu incercati sa faceti asta daca nu aveti un frate geaman, care are permis de conducere iar pe acel permis o poza asemanatoare cu a voastra. Eu am. Si a fost foarte folositor. Pina intr-o zi cind fratele meu a zis: - destul , gata , nu ti-l mai dau. Avea si el unele griji, poate. Asa s-a intimplat in dcembrie ’89, dar m-am scos cu revolutia – asa ca s-ar putea spune ca sunt vegheat de organul suprem. Nu vreau sa va inchipuiti ca o noua poveste e pe cale sa se nasca, conserva – automobilistul de epoca, asa ca ma opresc aici pina nu e prea tirziu. Mortule, nu-i asa ca autodenunturile nu au nici o valoare in justitie? Daca da – rog adminii sa stearga repede ce-am scris.

… Mi-am parasit interlocutorii ocazionali, am incalecat pe motocicleta si am demarat spre bucuresti. Se facuse destul de tirziu si nu vroiam sa ajung acasa dupa apusul soarelui. Prima portiune a drumului am facut-o cu viteza maxima pe care mi-o permiteau frigul si casca. Deja ma simteam mai stapin pe mine, dar navigam sub presiunea timpului. Soarele incepuse sa se apropie de linia orizontului; nu era timp de pierdut. Am oprit pe la km 25 sa ma mai incalzesc, simtind apropierea inevitabila de casa. In parcare oprise si un tico. Am facut ceva conversatie cu soferul, care mi-a oferit niste ness ditr-o sticla de pepsi. L-am lasat sa plece , dupa care am pornit si eu, de data asta mai relaxat. Gindurile ca voi fi gasit inghetat a doua zi pe autostrada se risipisera pe masura ce ma apropiam de oras. Ma apropiam din nou de centura; am privit in oglinda soseaua din spatele meu; primul meu drum in afara orasului. Primisem botezul soselei. Am trecut pasajul de la linia de centura, unde, in intersectie stateau 2 politisti. Ma gindesc daca am permisul la mine. Nu mai stiam. Am trecut urmarit de privirile lor. Nu m-au oprit. Si ma apropii de traficul urban. Parca se intunecase totul deodata. Se apropia seara; blocurile de pe margine grabeau inserarea. M-am oprit la un chiosc din drum sa-mi iau tigari. Am coborit de pe motocicleta si am intrat in boutique trermurind tot de frig. Cu greu mi-am dat manusile jos, am luat pachetul si am iesit. M-am suit din nou pe motocicleta si am demarat spre casa. Un copil ma privea fascinat, tragind de poala maica-si. Un ciine suparat mi-a spus pe limba lui sa ma car mai repede. Din nou aglomeratie. Incerc sa-mi dau seama daca am achizitionat ceva din drumul asta. Autosugestia functioneaza bine. Ma simt parca mai stapin pe mine. Ma bag in fata la semafor, citeva demaraje, citeva viraje si am ajuns. Eram foarte bine aerisit, cel putin. O facusem si pe asta. Puteam deja sa astept linistit primavara. Ei bine n-am asteptat-o forte linistit. Am speculat toate bresele din acea iarna. Mai tirziu am citit in manualul motocicletei ca primii 150 km trebuie sa-i faci cu mare grija daca ai cauciucuri noi. Apoi am citit si de ce. Oricum – nu mai erau noi. Facusem in total vreo 140 km in ziua aceea, 120 pe autostrada si restul prin oras. In total facusem cam 200 km de cind o luasem si inca nu se terminase anu’ …

… Asadar schimbasem brusc perspectiva. Primele viraje si un drum la orizont. In afara de frig pe care il resimteam mai ales la fata si miini – nu aveam cagula, iar casca era una open-face cu o viziera de plastic, m-am obisnuit repede cu atmosfera. Primul gind a fost la un eventual accident – pe soseaua aia pustie – daca nu te vede nimeni? – a fost doar un gind subtire. Motocicleta turuia cu o cadenta precisa si constanta – incepusem sa prind incredere in acel zgomot - nu prea feroce, dar care atuci mi se parea destul de impunator. Am variat putin turatia si vitezele, asa ca sa ma conving ca eu sunt dirijorul. Nu stiu daca eram prea convins, dar simteam ca am si eu un rol pe acolo. Mi-am cautat o pozitie cit mai relaxata si am continuat drumul. Am inceput sa ma gindesc in timp ce navigam, la mecanica invatata in liceu – mv**2/R sau m*omega**2*R, coeficient de frecare, forte de inertie etc…Problema e cu delta t. Cam mic pentru o decizie gresita. Asa, fortele care inra in actiune imi erau destul de bine cunoscute, dar nu era de ajuns. Trebuia sa le intelega si reflexele mele. Si tot asa cu teoria in cap si moto sub fund tot haleam la km de autostrada. Cele citeva conserve care mai treceau aveau pasageri imbracati lejer intr-o atmosfera incalzita de aerul conditionat. Nu-i invidiam. Daca as fi facut-o, puteam sa ma intorc acasa si sa ma sui in masina si sa ma plimb la caldurica. Dar unde mai era tot sharmul. Continuam sa navighez in peisajul acela destul de neinteresant, dar care avea virtutile lui pentru ce-mi propusesem: era destul de plat si avea putine viraje. Asfaltul era bun, deci privit ca obiectiv pentru motoincepatori era cam ce trebuie - mai putin frigul. La un moment dat am oprit pentru o tigara si ca sa rumeg primele impresii. Oare n-ar trebui sa ma intorc? – parca am mers destul. Atunci mi-am dat seama ca nu prea aveam pe unde. Oare care o fi primul punct in care se poate intoarce? Mai vad eu. Oricum mai departe de Leliu nu se poate merge, ca se termina autostrada. O pornesc din nou. Adierea vintului provocat de mine insumi ma face sa ma gindesc din nou la intoarcere. Adica ce ? sa nu mai merg si eu nitel. Ba mai merg un pic. Si tot asa pina am ajuns la Fundulea. Aici se parea ca am o bretea de intors. Dar desi scurta , inca mai era zi si inca una frumoasa – s-ar putea sa nu mai prind iarna asta. Am trecut sfidator pe linga sansa intoarcerii si in continuare navighez pe autostrada. Odata ce am trecut de Fundulea nu aveam alta alternativa decit sa merg mai departe. Nu stiam daca mai exista o bretea de intoarcere pina la Lehliu si am inceput sa numar km oarecum speriat de frigul care ma musca , in special la fata. Drumul in continuare a fost fara istorie, atita doar ca incercam sa-mi imaginez cum e sa fie vara. Poate mai aglomerat, imi spun, ca sa compensez situatia. Si nu incetam sa ma bucur de acea comunitate cu peisajul pe care o simte orice motociclist, poate ceva mai mai acuta din cauza frigului care se incapatina sa faca parte din acelas peisaj. La capatul drumului am intilnit citiva oameni care ma priveau mirati. Era un grup de muncitori sau de localnici fara treaba, in acea zi de duminica. S-au apropiat de mine si au inceput sa ma cerceteze, odata cu motocicleta. Era o scena parca rupta dintr-un film suprarealist. Romania, capatul unei bucati de autostrada, niste indivizi cam jerpeliti, intr-o zi de iarna aproape fiorosi daca nu esti obisnuit cu materialul, un motociclist aparut din zare. Nu intelegeau cum cineva care are masina merge cu motocicleta. Ulterior am constatat ca aceasta mentalitate este larg raspindita. Si au mai spus o chestie care ulterior a revenit in multe conversatii intimplatoare pe drumurile patriei: “Dom’le pasiune veche!” – eram in incurcatura – nu stiam daca e pasiune sau nu – iar despre vechime, in afara de vecimea mea personala, cea de motociclist era aproape nula. Mi-am zis ca e vorba de precaritatea gindirii acelor oameni ce pareau foarte modesti, aparuti direct din ceea ce se numeste Romania profunda. Mai tirziu, cel putin in legatura cu subiectul enuntat, am constatat in ce tara profunda traim. …

A trecut cam multisor de cind nu m-am mai dat aici pe site… Eu care imi ziceam ca vine iarna imi suflu in palme si da-i la taste. N-a fost asa. Poate ca am lasat timpul sa mai cearna din impresii. Acum daca tot am inceput, sa incerc sa ajung cu povestea macar pina in ianuarie 2005. Pe urma om mai vedea. Si de fapt nici nu e foarte greu. Era daca imi amintesc bine o vreme destul de frumoasa. Din cind in cind ma mai dadeam cu motorul. Imi facusem eu un plan: cind o veni primavara sa am ceva km la bord, cu alte cuvinte imi propusesem sa incerc sa descopar ce e aia o motocicleta in plina iarna. Drept care incepusem sa fiu din ce in ce mai obraznic. Am inceput sa fac drumuri tot mai lungi, ramainind totusi in acelasi perimetru al cartierului. Imi lipsea totusi ceva. Nu stiam cum e la drum lung. O sa apuc sa aflu pina la primavara? Sincer sa fiu nu credeam. Pina intr-o zi (parca era ziua realegerii lui Basescu) cind tot fortind strazile relativ apropiate, o iau spre Policolor. Strada devine din ce in ce mai libera dar si mai stricata. La un moment dat strada se ingusta, din cauza santierului de la metrou’ si impreuna cu doua linii de tramvai se inghesuia pe sensul opus. Ce ar fi sa mai merg putin imi zic, prefacindu-ma ca nu iau in seama acel gind ascuns care-mi zice: da-i inainte ca doar de aia ti-ai luat motocicleta. Dar pina la strategiile de drum, aveam treaba cu niste maidanezi care pareau ca nu mai vazusera niciodata o motocicleta. Care mai tiptil, care mai razboinici se apropiasera de mine si-mi cam sugerau ca nu am ce cauta pe acolo. Eu fiind deja intre doua linii de tramvai (din alea cam nasoale), nemaiavind practic cum sa intorc, ma vad silit sa le dau replica din acceleratie. Si astfel urmat de latraturi amenintatoare, ies la lumina. Era lumina de adevaratelea, desi un pic cam frig vreo 3-4 grade Cels, era soare, de fapt era o vreme superba. Si eu ma indreptam fara putinta de a intoarce, nici mai mult nici mai putin, decit spre Autostrada Soarelui. Mai dau putin gaz si ma vad deodata la intersectia cu linia de centura. Ratiunea imi spune sa ma intorc, macar daca nu pentru faptul ca nu eram prea expert in mersul pe moto, dar macar pentru ca era cam frig si cu manusile mele cu aerisire de vara… Tot ce construisem in mine ca suport rational, intr-o viata de om n-a rezistat impulsului gratuit de a merge inainte. N-am opus nici o rezistenta (poate doar una vag teoretica) tentatiei de a ma aventura pe o autostrada aproape pustie, fara nici un tel, pe o vreme destul de friguroasa, cu o motocicleta noua, pe care nu stiam in ce masura pot sa o controlez. Fascinatia zgomotului monoton de sub mine m-a facut sa merg inainte. ...

1 ianuarie 2005 vs. 1 ianuarie 2006 Fix un an intre doua evenimente. Dar sa ne intoarcem putin in urma, in decembrie 2004. Vremea era in general buna; mai prindeam cite o zi in care sa dau drumul la motor, macar sa-l aud cum suna. Aveam treaba cu formalitatile. Trebuia sa inmatriculez motoru. La politie coada mare. Se daduse zvonul ca se schimba legea cu imobilizarile si o gramada de firme navalisera sa-si vinda autoturismele din patrimoniu. Nu stiu daca legea a mai aparut, dar eu coada am mincat-o. Vroiam sa fie totul in regula ca poate , cine stie, daca vremea devine prielnica, as putea sa profit, sa nu se poata zice ca mi-am luat motocicleta iarna ca sa am cu ce merge la primavara. La politie am dat de prima belea. Un politist supradotat se prinde ca asigurarea mea de pe certificatul de inmatriculare provizoriu, are seria motorului gresita. Era schimbata o cifra. Eu incerc sa-l conving, sa nu obseve amanuntul, ca oricum trebuie sa fac alta asigurare in curind, dar n-a tinut. Ma trimite sa repar greseala, adica sa ma plimb din nou pe la magazinul Suzuki, sa aflu cine a facut asigurarea, sa notific eroarea si sa obtin un alt RCA, sau o corectie pe cel vechi - cine stie cite zile pierdute. Atunci imi vine o idee, privid cu disperare la coada din spate, si gindindu-ma cit am muncit ca sa ajung la ghiseu. Nu s-ar putea sa fac alta asigurare la firmele din preajma si sa ma intorc fara sa mai stau la coada? Zice ca da - dar trebuie sa o mai platesc odata. Oricum ieseam mai ieftin decit sa bat bucurestiul pentru o corectura, nemaivorbind timpul. Drept care execut lucratura - ma mai asigur odata si ma reintorc la ghiseu prin fata, fara sa scap de explicatii date unei cozi mult prea vigilenta si nerabdatoare. Scap de teancul de hirtoage din mina - astept cu emotie sa vad daca sunt toate - e bine zice - politistul, nu am nevoie de numar preferential - poate merge mai repede, sper eu, si ma duc sa fac alta coada, ca sa platesc numerele. O fac si pe asta si gata - ies in strada - afara era o seara mohorita, dar mie mi se parea cea mai frumoasa zi - dupa ce scapasem de inghesuiala de acolo. Dupa vreo doua zile mi-am ridicat certificatul si numerele - adica numarul. Intre timp mai prind citeva zile cu vreme relativ bunicica si ma mai sui pe motor. Ma invirt pe aleile din preajma, mai ies putin pe strada in trafic, asa ca sa tatonez terenul; bag de seama ca astia cu conservele vor sa ma ucida- ce le-oi fi facut, n-au loc de mine? Dupa ce mi-am luat numarul m-am hotarit sa-l port, pentru ca deja incepusem sa mai ies cite putin pe strada si nu aveam chef de dialoguri educative cu politia. Vechiul numar trona intr-o deplina ilegalitate, mizgalit cu creionul pe o bucata de hirtie, invelita intr-un plastic, lipit cu ceva scotch, opera celor de la Suzuki. Imi inspectez sculele din dotare: flex,bormasina, chei, surubelnite, fierastrau electric, compresor, suruburi...daca as avea tehnologia as putea sa-mi montez numarul. M-am hotarit sa studiez problema la fata locului. Ma duc la garaj sa ma documentez. Intuiam ca e vorba de cel putin doua gauri. Asez placuta cu numarul cam prin locul in care parea ca i se potriveste; o rotesc putin stinga , o rotesc dreapta, incerc sa stabilesc pozitia gaurilor. Mai era o problema - ce diametru trebuie sa aiba. Depinde de suruburi. Mai depinde si de piulite. Daca stabilesc toate astea si ma hotarasc trebuie sa stabilesc si aliniamentul. Desi proiectul incepuse sa se contureze, apar mici indoieli. Daca nu le aliniez corect?, Dar daca pozitia nu e cea corecta? Oare se pune mai jos sau mai sus? daca gresesc o gaura - ce fac? Mai stau odata la coada sa fac rost de alt numar? Pina aici. Desi sansele sa devin un mare ciopperist incepusera sa prinda contur, ma hotarasc sa ma dau pe mina profesionistilor. Parca era un service pe linga "Udriste" unde se monteaza numere la masini. O fi bun si pentru motociclete. Asa ca a doua zi ma hotarasc sa fac drumul prin trafic pina la intilnirea cu specialistii. Nu mai stau sa pun hirtia care tinea loc de numar, echipat ma urc pe motocicleta si atac repede drumul spre Udriste, fara sa mai ezit, de frica sa nu ma razgindesc. Ajung pe Decebal, fac fata aglomeratiei - uite-ma si calare in trafic, minat de o treaba - nu doar asa in plimbari de antrenament. Tin banda 1 si la un moment dat dau de o masina oprita in fata, cu luminile de avaie aprinse. Ma angajez in depasire si ce depasesc? -o masina de politie sau jandarmerie. O depasesc si o pidesc in oglinda, sa vad daca nu se ia dupa mine sa ma intrebe de ce merg fara numar. Numar aveam, dar il bagasm in geaca. Baietii nu considera o motocicleta fara numar e interesanta si ma lasa in voia mea. Fac de doua ori dreapta si ajung pe straduta paralela cu Udriste. Trag la service-ul cu baieti priceputi, fericit ca am ajuns pina aici, ca nu m-a oprit politia si ca in curind specialisti cu mare maiestrie vor lucra pentru a-mi monta numarul. Un mester ma intreaba care-i problema. Eu arat spre motor si-i spun ca vreau sa-mi monteze un numar. Imi spune sa bag motorul inauntru, il bag, trag fermoarul de la geaca si scot un numar nou nout de la piept, i-l intind mesterului si astept sa se produca fenomenul. Acu' nu ca m-as fi asteptat sa vad roboti urcindu-mi motorul pe rampa si lasere care sa-mi pozitioneze numarul conform legii, trasoare si masini de gaurit cu software incorporat, dar dotarea mi s-a parut suspect de sumara. Nu aveau decit o menghina pe care speram sa nu o foloseasca in nici un caz cu suzy, vreo doua chei, un chitantier si un pix. Tipul preia numarul si incepe sa ma intrebe cum vreau sa-l puna - mai sus sau mai jos? Eu dau din umeri si-i zic: cum e mai bine, ca nu ma pricep. Tipul ii cauta o pozitie care i se parea mai potrivita si dupa ce se hotaraste si-mi cere consimtamintul, trage niste semne destul de aproximative cu pixul pe numar, marcind viitoarele incizii. Dintr-un sertar scoate citeva suruburi, cauta doua de lungime mai potrivita, le pune de-o parte si incepe operatinea de finete: gauritul. Tipul, cu o dexteritate care trada o experienta indelungata in manipularea utilajului, infige virful pixului in tabla din care e format numarul, il apasa putin, dupa care prin niste manevre de rotire usoara, largeste gaura pina la care simturile sale exersate ii spun sa se opreasca. Infige suruburile in gauri, pune piulitele in spatele suportului de numar, stringe usor cu cheia si ma anunta ca treaba-i gata. Ma sfatuieste sa mai controlez din cin in cind piulitele, care se pot slabi de la trepidatii si astfel mi-a facut si instructajul de folosire. Imi spune ca trebuie sa scot motorul pentru ca mai asteptau si altii la rind. Il scot si ma intorc sa platesc. Imi spune cit costa si incaseaza banii fara sa mai taie chitanta. Era de inteles - nu stiu daca pixul acela mai putea sa si scrie. La urma urmei facuse destule. Ce-mi imaginasem eu? ca sunt in Suedia? Eram doar la un service agreat de politia romana, aici inainte de toate functioneaza imaginatia. De atunci n-am strins niciodata piulitele, care stau in continuare pe pozitii. Aveam de toate: motocicleta, certificat de inmatriculare,asigurare, permis categoria A, numar montat de personal calificat, echipament, manusi de vara - aproape tot ce-ti trebuie pentru citeva turnee de decembrie. Incepuse sa ma bata gindul sa nu mai pun motorul la iernat asa cum citisem pe aici ca se face. Merg cu el cit tine. Ma gindisem initial sa va povestesc cum a fost de 1 ianuarie anul trecut si anul asta, dar m-am luat cu povestile si s-a lungit vorba. Pe alta data.

Urari de la multi ani pentru tot poporu'. Intru si eu pe net sa mai vaz ce face populatia motociclista si ce vad? - se plimba unii pe la mihailesti in grup, in timp ce eu navigam printre urmele dezmatului din bucuresti. Asa-i daca nu mai intri pe net si nu mai stii ce face lumea. Da' tot a fost bine - mi-am incarcat bateria lu' aia mica in noaptea de revelion asa ca azi am reusit s-o pornesc. N-am reusit sa merg pe 31 - dec. din lipsa de baterie, dar pe 1 am bagat. Nu stiu de unde, dar simteam ca in traditia milenara a poporului roman , pe 1 ianuarie se merge cu motocicleta. Eu pastrez cu sfintenie traditia, e adevarat nu prea milenara, dar e al doilea an in care nu ratez plimbarea de 1 ianuarie. Singurul lucru pe care l-am ratat - fapt cu care m-am obisnuit - e gasca. Pe scurt gasca intr-o parte - eu in cealalta parte. Asa ca ma uit la pozele unora, dar fara prea mare invidie - mi-am luat si eu o portie - e adevarat ca nu am facut nici o poza. Deci lansarea noului sezon o putem considera indeplinita.

@Mr.Watt: "Un exemplu bun de consultat pentru viitori motociclisti." Reconfortanta concluzie. As putea chiar sa mi-o iau in cap. Adevarul e pe undeva pe aici. Si as mai adauga ceva: Un contraexemplu la fel de bun de evitat pentru viitorii motociclisti. Si cu asta cred ca am spus tot. Restul e chestiune de nuantza. M-am referit la ultimul mesaj al acestui topic si pentru a va sugera ca as vrea sa va raspund tuturor intr-un fel sau altul, daca ar fi psibil. Poate saptamina viitoare o sa fiu ceva mai vorbaret. Am incercat s-mi imaginez profilul cititorului de aici, cu mijloacele conceptuale de amator de care dispun. Concluzia este dezarmanta pe de-o parte. Pe de alta parte aici e tot sharmu' - conserva cu de toate.

Mi-am tras sirme la domitzil! Mi-am gasit de lucru. M-am impaduchiat instant si mi-am petrecut vreo doua zile instalind si dezinstalind sistemul de operare si alte produse mai mult sau mai putin licentiate. Sa-ti treaca tot cheful de povesti. Azi mi s-a pus pata pe placa video, cica are iesire in TV. Hai sa vadem cum? Ma uit la TV - nu avea nici o gaura potrivita pentru ce mufe avem eu. Dau un telefon pentru desteptare - aflu ca TV-urile au o mufa EUROSKART (parca asa ceva), care e mai putin vizibila. Inspectez mai atent scula si gasesc, intr-un tirziu o chestie care semana cu specificatiile primite la telefon. Da de unde fac rost de mufa si cablu care sa se potriveasca?....Din nou telefon - de la Cora sau alt magazin - mi se spune. Numai bine, mai imi iau si ceva de-ale gurii, deci imbinam necesarul cu utilul si cu conserva (nu maninc numai conserve - era vorba despre mijlocul de locomotie asociat deplasarii si de initiatorul actiunii (cam multe conotatii pentru un singur cuvint)). Deci ma sui in conserva si descind la magazin. Il devalizez - adica iau ceve de haleala, dar nu inainte de a-mi lua un cablu de legatura intre placa grafica si TV. Credeam ca-i simplu - bagi cablul si deschizi TV. Ei as. E mai complicat decit sa conduci o motocicleta. Din nou telefon- apasa pe AV din telecomanda si vezi cum te descurci cu setarile pt placa. Da-i la click-uri pina am ametit, etc., etc... M-am dus si la omul acasa ca poate o scoatem - am scos-o cit de cit dar la mine tot nu merge. O fi TV-ul, o fi mufa, or mai fi ceva setari de facut? La urma urmei ce-mi trebuie TV la calculator?, mai bine mai scriu si eu ceva pe aici ca trece vremea si vine iarna si nu mai vezi roata de motociclisti. Mai ales cind poate la capat de sirma te asteapta mortu' si nu poate sa adoarma neleganat? Hai sa le incercam un pic ( - sirmele). Dimineata am testat efectul calorimetric al frecarii aerului rece de o conserva calare. Adica am sporit agitatia termica a citorva molecule de aer, in speranta ca o sa se incalzeasca atmosfera si o sa inceapa sa misune motociclistii. Nu prea misunau in schimb mi-au cam inghetat minile pe manetele care pareau facute special ca sa ia toata caldura din om. Semne de toamna. Mai sunt citeva luni si incepe sezonul, ala de moto, caci ala de povesti a cam ramas in urma. Am fost desincronizat cu perfidie si rea vointa. Dar lasa ca poate recuperam ceva. O sa va spun acum o istorioara scurta de sezon, legata si de noul meu look, de organ al ordinii si diciplinei, special creat pentru linistea dumneavoastra. Intr-una din serile mai racoroase, o iau asa pe la vreo 12 intr-o plimbare neprogramata, dar utila pentru mentinerea tonusului. Nu v-am spus ca una din obsesiile mele este ca ma voi scula intr-o dimineata si voi constata ca nu mai stiu sa merg cu motorul, iar ca un tip prevenitor, ce-mi zic? Hai mai baga o tura sa vezi cum merge motorulasul pe racitura, ca te-ai copt destul asta vara. Ma ambalez in toate cele si pornesc la drum. Dau niste ture pe ici pe colo, dar busola imi zice scurt:DN1. Hai sa mai vedem ce e cu pasajul de la Otopeni. Mi-am luat si manusile alea din material impermeabil, care sunt destul de calduroase, dar par un pic incomode la frecusul in oras al clapetelor, si da-te-n Kisseleff si asa mai departe. Pe la podul Baneasa unde e un stop, opresc si eu ca tot civilu, pentru ca nu ma dau pe rosu decit in circumstante foarte rare si oricum nu era cazul - iesisem la o plimbareala de control. In stinga mea opreste un taxi si de la geamul din dreapta se iteste un tip cam galagios care vroia sa para mai beat decit era. Si in acea stare de euforie exagerata, in mod evident stimulata de prezenta unui organ calare, ce parea destul de blazat si prea putin vigilent, tipul incepe sa emita niste sunete bizare, care dupa unele decodificari atente in pauza de la stop, mi s-au relevat a fi un fel de cintare, care in cuvinte simple - mi se adresa. Totul se reducea la un fel de refren . Cuvintele erau doara astea: "Am baut si nu sint la volan" - cuvinte care spuse in linistea habitaclului masinii ar fi murit pentru eternitate neluate in seama de nimeni. Dar ele erau cintate pe niste note mai mult decit ambiguie, cu o voce plina de entuziasm, de catre un individ iesit pe jumatate pe geamul din dreapta taxi-ului. Am incercat sa-i inteleg mesajul. Era genul acela de infractor care dadea un mesaj imputernicitului, ca nu a fost inca prins si ca lupta continua. Voia s-mi spuna ca sfideaza legile si eu n-am fost in stare sa-l prind pina acum si spera el, nici de acum inainte. Am dat din cap spre el cu ingaduinta care insemna si un avertisment. "Mai vedem noi". Am demarat la "verde" si l-am lasat sa-si termine cintarea in mez de noapte. O iau mai departe si trec de Otopeni. Ma opresc intr-o parcare sa ma incalzesc putin sa fumez o tigara si sa ma decid daca e de ajuns pentru o plimbare de seara. Eram intr-o parcare de unde aveam o vizibilitate destul de buna a ambelor sensuri si ma gindeam ca as putea sa intorc acolo, daca ma decid. Circulatia era destul de rarefiata; erau chiar momente in care nu se zarea nici o masina din nici un sens. Cum stateam eu acolo in cautarea deciziei, apare o masina venind dinspre Bucuresti, adica din acelasi sens cu mine. Trage spre parcare apropiindu-se de mine in mod evident. Geamul din dreapta se deschide, si apare un chip surizator, iar in planul doi se zareste si soferul. Unul din ei ma intreaba: Spre Bucuresti? Eu care functionez in viata de zi cu zi dupa o logica d-aia timpita - adica bivalenta, care se traduce prin da sau nu ii livrez o asertiune de mare valoare cognitiva: "Pai d-acolo veniti". "Stim asta dar vroiam sa stim daca s-ar putea...". Eram in fata unui adevarat test de integritate morala. Personajele nu numai ca vroiau sa comita aceeasi contraventie pe care ma gindeam sa o comit si eu, dar mai vroiau si binecuvintarea organului. Eram putin contrariat de asa indrazneala si m-am uitat cercetator in ambele directii. Nu venea nici o masina. Hai treceti le-am zis, nereusind sa ascund o urma de dojana. Asta m-a facut sa ma decid. O sa merg mai departe si o sa intorc mai incolo. Pe drum m-am gindit ce complexa e viata de militian. Cite presiuni se execita asupra sa, cu cit de mult discernamint trebuie sa fie dotat. La cite framintari este supus. Si cind te gindesti ca aici pe forum, sunt unii care pretind acestora un comportament ca lacrima. Este oare posibil?

Buzz! Permiteti sa mai spun ceva?... - N-am auzit, dar se aplica regula acceptarii tacite. Am cam ramas in urma cu povestea si desi as fi vrut sa o continui, propun sa raminem putin in actualitate, nu de alta dar anumite episoade parca isi pierd culoarea cu trecerea timpului si ramin undeva nespuse, iar tema pare destul de incitanta: e vorba despre realitate si aparentza si despre neinfrinarea personajului principal. Mai bine zis despre mine si o desfrinata cu care sint in relatii destul de intime. Pe ce punem pariu ca nu stiti despre ce e vorba? Cu riscul de a-l dezamagi pe mortu', care poate-si freaca miinile pentru turnura mult asteptata a telenovelei am sa lamuresc lucrurile inca de la inceput. E vorba despre motocicleta mea care a ramas pentru a doua oara fara frine. Adica fara saboti. Circulind mai mult in oras, solicit cam mult sabotii fata si cum cu spatele frinez cam rar iata-ma din nou in situatia de fier pe fier, adica cu acel scirtiit care sa imi aduca aminte ca trebuie sa fac o comanda la firma, sa astept cca trei saptamini pina sa mi se aduca sabotii, s-o inchid pe mititica in beci si sa ma dau ca toata lumea cu conserva sau metrou'. Dar cum nu eram pregatit din punct de vedere psihologic la o astfel de tristetze, ma pregatesc sa o iau vineri dis de dimineata, adica pe la vreo noua pe urmele unor frine locale. Imi pregatesc cojoacele, ma incaltosez cu cizmele, imi trag cagula peste figura, trag casca pe teasta (trebuie sa va spun ca am un echipament de piele neagra si o casca usor argintie) si cu putina imaginatie si nebagare de seama aduc cu imaginea unui politist mai ales ca acum bintuie unii strazile calare pe niste cioparase negre, care desi sint alta marca, seamana cu al meu. La toate astea daca mai adaugi si o vesta reflectorizanta, ditr-aceea care se vinde oamenilor muncii ai strazilor la ACR (e vorba de soferi, vatmani si probabil motociclisti), atunci problema devine acuta - iti trebuie putin discernamint de specialitate ca sa nu cazi in plasa confuziei - un politist contrafacut; cu atit mai mult cu cit baticutul cu capete de mort de la gitul politistului ar putea sa tradeze falsul , daca nu ar fi atit de discret vizibil. Si ar mai fi un indiciu - orizontalitatea dungilor reflectorizante, asemanatoare cu a celor care trudesc la drumuri si poduri sau a celor de la salubritate. Ar fi multe de adaugat despre semiotica, acuratetea perceptiei semnelor si semantica atasata, dar pe scurt asta era situatia - aratam ca un politist - si unul destul de sever daca mai puneti la socoteala si sobrietatea care ma caracterizeaza si care este perfect deductibila din scrierile de fata. Astfel echipat, ma indrept catre service-ul sperantei mele. Ajung acolo, ma dezechipez un pic in vederea unei conversatii mai relaxate cu mecanicul, se lanseaza ipoteze, se dau niste telefoane - raspuns "n-avem da' o sa vina", si in final mi se traseaza o harta cu drumurile posibile pentru noi incercari. Preiau problema, organizez un graf al transportului de cost minim si etapa intii: Titulescu - Stefan Furtuna, etapa a doua in caz de esec:Stefan Furtuna- Ghencea, iar in cazul unui nou esec urma sa ma intorc abatut acasa si sa reiau procesul luni eventual cu alte adrese sau sa astept 10 zile - timpul minim care mi se oferise. Ce ma fac daca intre timp se strica si vremea? Nici nu vreau sa ma gindesc. O iau pe la gara, scap de niste camioane care ma tot inghesuiau, un tip ratacit in intesectie scapa de motocicleta mea si uite asa intr-o deplina armonie a traficului ajung la un stop. Las semaforul sa se inverzeasca, dupa care pornesc mai departe, fac stinga si hop la intersectia cu St Furtuna. Aici trag pe dreapta si incerc sa o urc peste o mica bordura. Cum nu prea paream a avea sanse din cauza unghiului defavorabil, si constient fiind ca risc sa terfelesc prestigiul organului prin cine stie ce manevra dubioasa, cobor de pe motocicleta, o urc pe trotuar si o parchez intre vreo doua masini si un stilp. Nu mai activez alarma - magazinul era vis a vis. Intru in magazin si intreb daca au piese de moto - nu aveau, dar ma intreaba ce vreau (era o vinzatoare amabila), ii zic de placute, ma intreaba ce marca e motoru, cauta intr-un catalog, si zice ca au. Eu completamente in deruta, credeam ca ma intrebase asa ca sa mai faca un pic de conversatie, doborita de farmecul meu personal. Cind colo chiar avea placute. Mi-a aratat chiar o poza sa ma intrebe daca le recunosc. Le-am recunoscut. Trec cu demnitate peste situatie, disimulez dezamagirea, printr-o mina vesela si astept sosirea placutelor,le platesc si plec. Ma grabeam sa ma intorc la service sa oblojesc ranile lu' mititica. Traversez si ma indrept spre motocicleta, unde doi tipi o studiau de zor. Pareau mai avizati. M-au intrebat de cit e. Le spun ca e de doi juma'.Mai glumim un pic si ma sui pe ea, pilotind-o incet , incet inapoi, ca sa ies dintre masini si stilp. Ajunsesem paralel cu bordura. Stopul era rosu. O masina opreste la stop in dreptul meu. Geamul din dreapta se deschide si doua fetze latesc catre mine un zimbet complice. Era o doamna care statea pe locul din dreapta si probabil sotul ei care era la volan. Doua perechi de priviri pline de speranta ma fixau cu insistenta. Si intr-un glas, rezultatul convietuirii armonioase de decenii spusera: Domnule ati vazut cum sint oprite masinile alea - si imi indica printr-un gest directia cu pricina. Eu le raspund prompt: "??". Ei insista: "E posibil domne sa le opreasca in halul asta!" Eu nu zic nimic, dar expresivitatea mea se adinceste:"????" Dialogul se petrecea sub restrictia timpului necesar schimbarii culorii semaforului. Incerc sa-mi dau seama ce vor. Ma cuprinde deodata acea frenezie specifica momentelor decisive din viata unui om aflat in fata presiunii timpului si unei necesitati impetuaose de iluminare. O furtuna neuronala ma cuprinde, fiecare coltisor al trupului meu participa la actiune - gindeam cu tot trupu' ; pina si cizmele erau angrenate in proces. Si deodata o lumina consistenta imi traverseaza trupul, aducind cu sine acea intelegere totala, specifica persoanelor alese: M-am prins. Aveam in fata ochilor Opinia Publica in persoana - care-si manifesta revolta ca niste masini erau parcate aiurea in Bucuresti. Ma uit la ei - patria e salvata cu astfel de cetateni devotati. Iar eu reprezentam autoritatea comunitara chemata sa coaguleze devotamentul cetatenilor ei. Ma uit spre vesta, in ideea sa lamuresc lucrurile, dar dezamagirea pe care urma sa o provoc la aflarea adevarului ma opreste. Atita daruire merita o speranta consolidata de actiunea decisiva a puterii locale. Vom lua masuri - lezic, intorcind usor capul spre locul infractiunii. M-am desprins, profitand de culoarea rosie a semaforului, ca sa-mi gasesc un loc mai confortabil in linia intii. Am navigat pina service strabatut de sentimente inaltatoare, ridicate pe culmi de nebanuit si am exersat senzatia de putere, decizie si utiltate, reconfortat de viziunea despre viitorul comunitatii. Dupa vreo juma' de ora aveam si placute noi. Iata o zi implinita din viata de motociclist; adica din viata de zi cu zi.

Reparatii totale la oase! Aia e o intersectie nasoala. Stau prin preajma si o traversez cam zilnic din mai multe directii. Sa ne dai numai vesti bune, de aici inainte.

Pentru ca sesizez unele lacune majore ale cititorilor in ceea ce priveste materialismul dialectic, lucru de inteles, dat fiind scaderea prestigiului filozofiei marxiste, ma vad nevoit sa fac unele precizari legate de acest subiect, in contextul povestioarelor intilnite aici. Prima problema este cea reprezentata de hard/soft. Sa fiu mai explicit; toate povestioarele trec printr-un proces de transformare in biti, care intr-un mod relativ bine cunoscut, ajung pe niste sirme si apoi pe la unii ditre voi, care mai dati un clik pe aici. In tot acest angrenaj din care orice veriga lipsa din lant poate fi fatala, reamintesc: o conexiune la internet, un modem si alte chestii. Actualmente sint in situatia in care am semnat un contract cu RDS-ul, pentru rezolvarea problemelor mai sus mentionate, prilej cu care nu fac decit sa constat originalitatea economiei de piata din ROM. Mai precis - aflu de la cei de la RDS ca nu le-au venit modemurile, ca totul se va rezolva in curind, etc. In alta ordine de idei, nu in afara aceluiasi context materialist dialectic in care m-am plasat mai sus, am niste treburi relativ presante, care nu fac decit sa adauge picatura care lipseste la o lene consolidata temeinic si care imi apartine. Acestea fiind faptele, in speranta ca dialectica va domina materialismul, eu zic sa privim lucrurile cu seninatate, caci toate vor veni la timpul lor. Si nu-l ascultati pe mortu', acest manipulator mirsav, nu e vorba de inspiratie, aici este vorba de rigoare si o nutritie adecvata (nu strica din cind in cind si o berica). In speranta ca aceste cuvinte au fost suficient de lamuritoare si au redat linistea meritata hai sa va povestesc una scurta de ieri: Ma duc pe la taica-miu, in blocul copilariei mele, unde am vietuit de pe la 7 ani si ma intilnesc cu un fost confrate de maidan - un tip care este cu un an mai mare ca mine si cu care ma intilnesc frecvent cind trec pe acolo. Marian, asta e numele sau, e un personaj cu o traiectorie destul de sinuoasa in ceea ce priveste profesiile abordate, dar cea mai stabila a fost cea de sofer - tipul poseda toate categoriile, in afara de ghiciti voi care,... cea de moto. Marian e un om care le-a incercat pe toate in aceasta viata: a fost sofer, cum v-am mai zis, pe toate tipurile de masini inclusiv basculante, a fost bijutier, a fost somer, a plecat din tara si s-a intors, actualmente liber profesionist. Ce inseamna liber profesionist in viziunea lui? Mi-a aratat un Renault Diesel de 1,9 l cu mai multe locuri, cu care spera sa faca niste afaceri. Acum face doar mici ciubuce, asa ca sa nu se plictiseasca sau sa nu-si piarda antrenamentul. Renault-ul e nou nout. Un amanunt important in viata lui e ca a mostenit niste terenuri in Balotesti, pe care a inceput sa le vinda, asa a aparut si Renault-ul; in total e vorba de sute de mii de euroi, partea lui (mai e in combinatia cu niste rude). Conversatia se desfasura in fata blocului, unde in dreptul scarii unde urma sa intru era parcata o limuzina din aia cu mai multe usi si ferestre, inchiriata pentru nunti de la nu stiu ce hotel; masina aia pe care probabil ca ati vazut-o cu totii si care mie mi se pare deosebit de stupida si inutila - dar se potrivea conversatiei despre masini si opulenta. Marian il cunostea pe sofer si tratau ceva in legatura cu nunta. Cum Marian e vesnic prezent pe la bombele din preajma, probabilitatea sa te intilnesti cu el pe acolo este mai mare decit aceea dea a te intilni cu maidanezul de la scara blocului si a fi hartuit de acesta. In consecinta, ma intilneam destul de des cu el cind duceam motocicleta la garaj, mai ales asta iarna cind zilele in care vremea era mai buna alterna cu zilele mai nasoale cind trebuia sa o duc pe mititica la adapost. Si tot asa, trecind eu pe acolo si el taind frunze la ciini in acelasi loc incepe sa ma intrebe de motocicleta. La inceput: Ba da' esti nebun? nu ti-e frica? Ba' da poti sa te tii pe ea? Nu cazi? Spre primavara a evoluat cu intrebarile si observatiile. Ba' da e frumoasa. Da mergi cu ea mult? Da' e greu? Eu zic: nu ba' te sui pe ea si mergi. Ai putina grija la inceput pina o simti si gata. El: Ba da trebuie sa fie misto. Eu de colo: Ba nu se compara cu nimic. Eu n-am bagat de seama transformarile din mentalul sau care mi s-au relevat brusc: Tipul imi zice ieri: Bai imi iau motocicleta. Am vazut o Yamaha d'aia mare uite atita, 10.600 de euroi. Eu ramin perplex. Nu stiu daca are vreo idee despre motociclete, alta decit ca m-a vazut pe mine pe ea. Ma simteam dator sa-l temperez un pic. Singurul lucru pe care am putut sa-l emit a fost: Fii atent ca-ti trebuie un garaj. Marian zice ca o sa-si faca o casa la Balotesti si o va tine acolo. N-am fost in stare sa mai adaug nimic. Am plecat gindindu-ma la puterea seductie pe care am generat-o fara sa-mi propun acest lucru. Un nou confrate e pe cale sa apara. Atentie pietoni!

Dedic acest episod lu' mortu', critic de nadejde, si aurolac de nerecuperat. Iaca-ta-ma cu motocicleta la gard. Am un gard in fata blocului (adica spatele), dar cum exista doua intrari se poate spune ca e tot un fel de fata a blocului. Pentru a o parca trebuie sa vii putin mai hotarit, sa treci o mica bordura, si sa o opresti suficient de rapid ca sa nu lovesti gardul vecinilor. Dupa executarea acestei manevre, motocicleta este strict parcata intre pubelele de gunoi si un Tico, ce in linii mari imi apartine si care constituie ariegarda sistemului de protectie. Vizibilitatea de la fereastra si balcon este de aproximativ 100%, deci puteam sa contez in caz de agresiune asupra obiectului sa intervin impunindu-ma vocal de la inaltimea etajului 2, ori printr-o prezenta nemijlocita la fata locului, in cel mai scurt timp. Pentru o parcare mai sigura solutia era garajul lui taica-miu care se afla cam la o statie de troleibuz si citeva alei. In concluzie, cu parcarea, spuneam eu, o cam rezolvasem, raminea sa mai rezolv si restul - adica s-o pun la treaba. Ii fac program pe termen scurt, ca nu stiam cum va evolua vremea: intii imi propun sa o invat sa mearga si nu oricum ci cu pasager si nu cu orice pasager ci cu mine calare. O fac responsabila petru orice eventual esec. O invirt putin pe stradutele din jurul blocului, dau explicatii tuturor celor care au cite ceva de intrebat despre ea. Un prieten, fost coleg de liceu vine cu mama sa sa-mi vada motocicleta, eu nefiind acolo. Incaleca pe ea in parcare, ia citeva poze semete cu fata la gunoi, maica-sa se extaziaza de alura razboinica a feciorului... Cind mi-a relatat scena, ce credeti ca a mai adaugat? femeia care are cam 80 de ani, remarca nostalgic: Ce rau imi pare ca nu mai am 50 de ani ca sa merg cu motocicleta! (adica luat carnet si tot tacimul). Atitudinea parea mai mult decit constructiva. Ne-am amuzat amindoi iar apoi am cazut pe ginduri - ce relativ e totul pe lumea asta. Duminica am dus motocicleta la garaj, mai ales ca nu reusisem sa blochez roata, desi citisem in manual cum se face; cel putin sa nu mi-o fure asa din primele zile. Dar introducerea motocicletei in garaj mai presupunea si niste chei, care se aflau la tatal meu. Ei zic eu, a sosit momentul sa-i prezint negresa. Urc la el il intreb daca isi mai aduce aminte ca mi-am luat carnet de moto, dupa care ii spun ca cel mai firesc lucru dupa ce iti iei carnet e sa iti iei si o motocicleta si daca tot ti-ai luat motocicleta e bine s-o tii intr-un garaj, mai ales ca iarna era aproape. Ti-ai luat motocicleta! Ce-ti trebuia? Mai bine luai o masina mai eleganta! Da' ce asta nu e buna? zic eu, aparind onoarea lui Mititelu' - mentalitate de conservar, as fi spus, dar nu stiam inca ce-i aia. Coborim la garaj, redistribui spatiile de parcare: pina aici conserva lu' taica-miu, de aici pina la perete motocicleta. Ma sui la volan, manevrez corespunzator noilor realocari si vir dupa aceea motocicleta intre peretele din dreapta si masina, nu inainte de a mai face citeva ture cu ea prin preajma ca sa-i demonstrez lui taica'miu ca totul e sub control, nu de alta dar nu vroiam sa aiba un somn prea agitat in noaptea aia. Taica-miu se resemneaza vazindu-si Dacia inghesuita in garaj, admite prezenta monstrului si zice asa ca in treacat ca si el stie cum se conduce o motocicleta. Da? zi cum se schimba vitezele zic eu ca sa-l testez. Pai de la levierul asta. Eu: Si ce faci ? dai in sus sau in jos? Ei nu mai stiu in sus sau in jos. Eu: Aha si punctul mort unde e? Ei nu mai stiu da' daca m-as sui pe ea m-as descurca eu. Brusc niste ginduri sinistre imi trec prin cap. Ii zic: Sa nu indraznesti cumva! Incerc sa-i sugerez ca problema care se pune e de natura patrimoniala, evit sa-i detaliez si alte probleme care tin de etica si responsabilitate si smulg cheia din contact, fericit ca exista astfel de sisteme si la motociclete care sa impiedice folosirea lor abuziva. Am lut al doilea rind de chei de la garaj si m-am intors acasa cu echipamentul pe mine si cu o multumire interioara ca totul iesise ca in varianta cea mai buna a proiectului. La servici i-am spus colegului meu ex-motociclistu' ca mi-am luat motor si ca deja am facut vreo douazeci de km cu el 10 ca sa-l aduc acasa si inca vreo 10 pe la mine prin cartier. Speram si eu intr-o vorba buna si de incurajare, daca tot o facusem. Ti-ai gasit! Ba da' tu esti nebun, 20 de km zici? Pai cu atitia o sa ramii. Ce crezi ca o sa mergi cu ea? Vinde-o imediat. Ce prostie zic - auzi s-o vind. Sa cumperi o motocicleta noua si s-o vinzi imediat - mai bine o dau de pomana, sau mai bine merg cu ea. Daca o sa reusesc, ce-o sa mai zica?

@dmw: nu dispretui lingurita, cantitatea s-ar putea sa fie la fel de toxica.

Vreau sa va anunt cu acest prilej ca nu am patit nimic, adica nimic rau cu motorul. Deci ingrijorarea unora care ar putea crede ca am iesit din trafic, eu si povestioarele mele nu are deocamdata nici un suport. Am ajuns cu povestirea la un punct de rascruce. Ea se poate sfirsi aici, avind un happy-end asigurat - un om a pus mina pe o motocicleta - restul il puteti ghici si singuri: un motociclist in plus pe drumurile patriei: ce sa ne dorim mai mult! Povestea poate sa cotinuie, doar nu devii motociclist peste noapte, cumparindu-ti o motocicleta. Poate ar trebui sa inchid topicul asta aici si sa deschid altul la "Motociclisti in fiecare zi" care ar fi mai adecvat pozitiei cistigate prin atita truda, daca nu ar fi sa ametesc gospodinele amatoare de telenovele schimbindu-le butoanele telecomenzii. Povestea insasi face parte din istoria de motociclist: a fost initiata si continuata datorita acestui fapt. Fiecare povestioara a adus ecouri ale reflectarii evenimentelor, asa cum mi-au venit in momentul in care am scris. Sunt dependente de momentul scrierii lor intr-o masura mult mai mare decit de faptele propriuzise. Complicitatea efemera intre un motociclist si alti motociclisti (sau viitori) m-a determinat pe mine sa continui povestirea si pe unii dintre voi sa o citeasca. Asa mi-am creat probabil un mediu care sa suplineasca lipsa anturajului de specialitate. Mi-ar placea sa am mai multi motociclisti prin preajma, care sa nu ma considere un excentric, dar asta deja este o chestiune care tine de anumite sabloane culturale sau pur si simplu de anumite prejudecati. Cred ca va intilniti si multi dintre voi cu ele. Dar lucrurile se pot schimba incet, incet, totul e sa ne vedem de drum. O sa mai continui sa va povestesc cite ceva, probabil, in momentele de disponibilitate sau in care voi resimti cu acuitate nevoia de confesiune usor sagalnica intre niste motociclisti. In aceasta perioada insa sunt putin asaltat de niste proiecte, care tin de activitatea mea profesionala, care nu are nici in clin nici in mineca cu motociclismul sau cu scrisul de povesti. Incerc sa le impac pe toate. Deci , numai de bine.

@hobbix: 1. Sa-ti spun eu care e greseala: 10.000km am facut pina acum, dar anul nu s-a sfirsit, deci e loc si de mai mult. E adevarat ca s-ar putea sa stau destul de prost cu timpul si sa nu-mi iasa prea grozav. Cit priveste berea, aici pe internet pina si berea e virtuala, asa ca nu e cazul sa te intristezi daca o aminam cu acest prilej; Dar nu vad ce ne-ar impiedica sa bem una reala cu orice alt prilej, sau chiar fara niciunul. In ceea ce priveste reumatismele si alte chestii conexe, vreau sa-ti spun ca am achizitionat din vreme unele traumatisme care au lasat ceva urme, dar cind ma urc pe motocicleta totul dispare. Si pe urma treuie sa avem grija sa nu ne plictisim in urmatorii 40-50 de ani. 2. Asa e cind te dai pe internet te cam expui, dar iau curiozitatea ta ca pe un semn de interes si cum imi asum fapta, incerc sa-ti raspund: nu am scapat! am fost insurat chiar cu cu cineva din Brasov, asa ca a fost o vreme cind ma consideram un fel de semi-localnic, mai ales ca aveam ceva treaba si prin Poiana. Copii nu am. Probabil greseala vietii mele. Nu stiu inca, daca ireparabila. 3. Am retinut nr. de telefon si invitatia. PS la PS Nu stiu cit de bun motorist am devenit, nici nu prea am avut prilejul sa ma evaluez, dar dat fiind circumstantele devenirii mele in materie si traficului de pe aici, cred ca ma descurc. Si nici nu cred ca scriu asa de bine cum zici. Cred ca am nimerit niste subiecte interesante pentru cititorii de aici. Latura sportiva a fenomenului a fost atractia initiala si cosider in continuare, importanta.

@bd: Tie iti dau ca meriti. N-am uitat ca m-ai invatat sa blochez roata si sa opresc semnalizatorul. PS - alege-ti si maneaua!

astazi conserva aniverseaza 10.000 km parcursi de el si suzi mic. Masa, maneaua, si berea se amina pina la 100.000 km.

Ajung in cele din urma acasa, pun o canistra de 10l in masina si urc sus sa meditez la ce am de facut in continuare. Deschid televizorul - nu vad nimic. Adica erau doua personaje care se combateau de zor, dar eu ma uitam prin ele. Disparuse orice urma de de civism din mine; Vorbele zburau fara sens. Oare asa fac de obicei astia? N-au treaba acasa? Nu-si cumpara motociclete? Problemele patriei nu erau de loc si ale mele. Operatiunea cu numele de cod motocicleta absorbea toate resursele disponibile din mine. Ba mai mult, resurse nebanuite erau gata sa li se alature. Stau tolanit pe canapea imbracat din cap pina in piciare in costumul de piele, ma uit la TV fara sa inteleg nimic si incerc sa-mi imaginez cum va fi drumul calare. Actiunea se desfasura intr-o clandestinitate totala; oare n-ar fi cazul sa ma demasc? Mai aveam totusi planul A. De ce am renuntat? Mi-a fost lene sa dau un telefon. Asa iti trebuie. La ora asta nu mai poate fi vorba de nici un telefon. Oare cit o fi ceasul? Nu mai conteaza. Mai stau putin, ca sa pacalesc timpul si o iau din loc. Chiar o iau. Tipii aia de la TV vorbeau in continuare - cred ca nu ajunsesera la nici o concluzie. Refac drumul inspre motocicleta. Trebuia sa fi fost mai atent cind am venit dupa canitsra. Trebuia sa studiez asfaltul crapatura cu crapatura. Ce fac? trec prin pasaje sau o iau pe deasupra? Aglomratie in continuare. Oricum am o treaba - sa pun benzina. Ajung la motocicleta. Revederea e emotionanta. Statea cumintea acolo - nu o ciordise nimeni - fraierii n-au stiut ca nu are roata blocata si nici alarma de la baiazid. Exersez deschiderea capacului de la benzina, torn cei 10 l, primii ei litri de benzina - e ca un botez. I-as zice niste incatatii, dar nu ma pricep - ii urez cit mai multa benzina in pintece si inchid busonul - dupa unele opinteli. Aglomeratia pe strazi era parca in toi. Oare unde or mege atitia oameni vineri seara cu masinile? Mai stati oameni buni si la TV, ca e soarta voasta in joc. Trec la o abordare stiintifica. Titlul temei: Maximizarea sperantei de viata ale inculpatului (daca ar sti astia de la asigurari ce frumos gindesc as avea reduceri substantiale) Continutul Temei: Din cite stiu eu vinzoleala asta nu se termina pina la 12 noaptea. Dupa ora 1 incepe frigul ala nasol - posibil sa inghete. Concluzie: Evenimentul trebuie sa aiba loc intre 12 si 1 noaptea. Mai e timp destul. Ce fac? stau aici linga ea de pomana? Parca nu-mi vine sa plec. Mai testez odata pornirea. O opresc sa nu atrag atentia locatarilor din blocul de alaturi si ma hotarasc sa plec. Cel putin in masina nu-mi era frig. Cind sa plec apre un vehicol pe patru roti care sugera ca vrea sa faca niste manevre, dar nu prea avea loc de suzana mea. Studiez un pic aratarea si ce spuneti ca era: Un trabant. Imi aduc brusc aminte de trabanturile hicomat, modificate pentru persoane cu dizabilitati si fac legatura cu marcajul in dreptul caruia imi parcasem motocicleta. Am o scurta conversatie cu pasagera (era o doamna), ma arat foarte indatoritor, trag motocicleta mai in spate, incape si trabantul, totul se termina cu bine. Ce bine ca am fost aici, imi zic. Acum ca s-a rezolvat problema pot sa plec ceva mai linistit. Ma intorc din nou acasa. Studiez pe drum capcanele care ar putea sa-mi iasa in cale. Cele mai multe capcane sunt pe 4 roti, ce-o mai fi si dedesubt - dumnezeu cu mila. Ajung din nou acasa - astia la TV continuau sa se bata cu pumnul in piept - cica de la anul vor fi nu stiu cite autostrazi in Romania. Ca sa vezi - au auzit ca imi iau motocicleta si vor sa ma cumpere. Mai vorbim noi miine - le zic -si inchid televizorul. Mai stau putin si ma intorc din nou la motocicleta. Era in jur de 12. Ma apropii de ea. Fac niste manevre s-o scot din parcare. Imi pun casca si manusile incalec si dupa ce incalzesc putin motorul demarez fara sa ma mai gindesc prea mult, nu de alta dar unele idei defetiste ma pindeau din umbra. A 1-a,a 2-a, a 3-a brr ce frig, la asta nu ma gindisem. Parca ma dezbracase cineva brusc de haine. Ajung pe 1Mai. Opresc. Pina aici am ajuns cu bine, schimbatorul merge foarte usor. Gata - pornesc mai departe; urmatoarea pauza - Piata Victoriei. Mai exersez putin gasirea punctului mort. Plec din nou, traversez ana ipatescu si o iau de-a lungul parapetului de la pasajul din zona. Mai opresc odata dupa pasaj si incerc sa-mi planifi drumul. Nu ma decid daca s-o iau prin pasaje sau pe deasupra - vad eu. Imi mai propun o oprire pe la Obor. Plec. Aderenta pare destul de buna, mai frinez usor ca sa incerc frinele; merg intins inainte; semafoarele mai mergeau inca - rosu. Ce trebuie sa fac? O opresc. Mi-a iesit si asta. Din urma mai vin masini care se aliniaza cu mine la stop. Ma uit spre soferi sa vad dac ma baga in seama. Nici nu se uitau la mine. Nu-mi vine sa cred. N-am facut nici o prostie pina acum? Nu simt pericolul? Ce le pasa nu sint ei in pericol. Reconfortat de atitudinea partenerilor de trafic, exersez pornirea la comanda (comanda verde), ma apropii de Obor. Pe sensul celalat -o masina de politie; ma uit in oglinda sa vad daca nu se ia dupa mine. Isi vede de treaba. N-am atras atentia cu nimic? Nu. O motocicleta oarecare in trafic. Chiar asa? Daca-i asa o iau prin pasaj zic io. Imi place ecoul motorului, accelerez un pic sa-l aud mai bine, ies din pasaj trec liniile de tramvai si nu mai opresc. Nu simt decit frigul. Trebuie sa scap mai repede de gerul asta. solutia? Baga mare. Si mare am bagat. Nu m-am mai oprit pina acasa, trecind si prin al doilea pasaj. Am reusit sa termin o treaba pentru care ma pregatisem o jumatate de zi. Am parcat motocicleta in spatele blocului, unde am fereastra si m-am dus de vreo 5 ori sa vad cum se mai simte. Numai de n-ar ninge miine ca s-o pot duce la garaj. Ma culc multumit de treaba si de mine. Ma gindesc si la masina abandonata pe banu manta. Ce om ingrat!

Si se apropia ziua de 26 noiembrie, caci atunci va fi sorocul; cei de la suzuki au mai intirziat livrarea - ba ca n-a plecat masina sa o aduca - ba ca nu merg calculatoarele in vama, eu cu inima cit un purice eram cu ochii pe vreme. Si mai mult decit atit, nestiind un termen precis, nu puteam sa-mi fac nici un plan. Am ramas cu logistica la pamint. Imi stabilisem trei scenarii posibile si fezabile: 1. Il rog pe fostul instructor sa mi-o aduca - se oferise in principiu. 2. Il rog pecolegul meu, de la servici - si el se oferise sa ma ajute - vedeti ce grijuliu eram, pregateam terenul din vreme. 3. Il rog pe baiazidul sa idem. Nu vorbisem cu el pe tema asta, dar aveam nr. de telefon. Iata-ma in fata unei game variate de servicii, sa tot alegi. Cele trei posibilitati faceau parte din planul A = sa aduc motocicleta intreaga acasa (ma rog,exista intodeauna posibilitatea unui esec). Aveam si un plan B care presupunea sa ma prezint barbateste la ghiseu, sa-mi ridic marfa si s-o iau tiptil catre casa calare, adica varianta prin care parca mai trecusem cindva - ehe numai ca acum aveam plastice si 2k km de mopezi pe mine. Intre timp ca totul sa mearga ca la carte, incepusem sa port geaca peste tot ca sa ma obisnuiesc cu ea, iar pentru pantaloni manusi,ghete si casca am mai iesit de vreo 2 ori cu mopedina. - testul integral fusese facut. Mai era si planul C, in caz de ninsoare, ii rog pe cei de la suzi sa caute o solutie sa mi-o aduca acasa. In zilele acelea de toamna tirzie, dupa lasarea intunericului uneori mai ingheta, asfaltul capata un luciu care nu as fi vrut sa se intilneasca cu frinele mele, idiferent cine ar fi fost pilotul, asta se putea evita numai la un transport diurn. Era ziua de 26 intr-o vineri, ultima zi de ciomageala in campania electorala, a doua zi urma marea liniste iar duminica votul. Tv-ul era plin de basesti, nastasi si alti candidati - parca era lupta pentru presedintie. Pe la 4 suna tel. Buna ziua suntem de la suzuki, puteti sa veniti sa luati motocicleta. Eu: a da, in sfirsit, bine, vin s-o iau, inchid telefoul dupa care imi dau seama ca realitatea se schimba in jurul meu. Aveam motocicleta, era de parca venise mos craciun, desi pe banii mei. Brusc imi aduc aminte ca mos craciun intoarce pe Banu Manta si tinta era cam pe la vestitii 10 km departare. Nu e cazul sa-i fac pe cei de la suzuki sa ma astepte prea mult, si ca sa pun in practica incep sa analizez ce aveam la indemina: planul A. Dar planul e o abstractie construita in lipsa ipotezei de lucru ca se aplica vineri dupa ora 4. Nu indeplinea toate standardele de calitate - cum naiba sa suni pe cineva vineri la ora aia si sa-l tirii prin traficul ala nebun sa-ti aduca motocicleta? Scanez alternativele: A1: - n-am mai vorbit de mult cu el, poate nici nu e in bucuresti, da ce-o sa zica?...,A2: da daca nu mai stie sa conduca o motocicleta? o fi zis si el asa, poate mi-o buseste - mai bine o busec eu. A3:nici nu il cunosc bine, l-am vazut o data, o fi si el la o bere, sau cine stie unde. Incerc sa stabilesc prioritatile (A1,A2,A3),(A1,A3,A2),(A2,A1,A3)...stiu ca sunt 6, daca nu te incurci. Fiecare rotatie ia un timp de ns, pe urma telefoanele, timpu' trece. La dracu' planul A, planul C cade de la sine si atunci ce ramine? da planul B. Da' asta o fi ISO 9xxx? sa verificam: am terminat scoala acum vreo doua luni, cam de multisor. Vitezele mai stiu sa le schimb? 1,N,2,3; 3,2,N,1 mai mult nu incercasem. aveam si o angoasa: oare la moto nu poti trece din orice treapta in punctul mort? ar fi util, poate modelele astea mai noi au vreo smecherie, mai vad eu. Echipament am? am! Comenzile le invat la fata locului daca o fi vreo diferenta de cele pe care le stiu. Asta e imi trag uniforma pe mine, ma urc in masina si-i dau drumul- pornesc spre necunoscut. Ba, daca vad ca nu tine, o opresc si reactivez planul A. Intru in traficul de pe bd. Muncii - stefan cel Mare -vineri la 4.30-5 ce nebunie. Ma gindesc in timp ce stateam pe loc intre claxoane - 10 km/h -inseamna 1h pina la magazin; pare de neatins; dau sa plec - toate masinile vroiau sa treaca pe unde treceam eu, urmaream cu coada ochiului sensul celalalt. Arata la fel; pe acolo , printre masinile alea o sa fiu eu la intoarcere; ma iau valuri de calduri. Nu mai e cale de intors, macar de s-ar termina asta de dus. In sfirsit am ajuns. Debarc, intru in magazin, formalitati, restul de plata,iau o mina importanta, sa vad utilajul mda seamana cu ala din poze, nu puteau sa-mi aduca si mie unul mai mare. Ma mai gindesc un pic e suficient de mare. Si ma apuca o panica totala. Fiecare celula din mine era moarta de frica. Ce o sa fac eu cu chestia asta acum? Ma refeream la viitorul strict apropiat. Vinzatorul pare ca nu baga de seama, iese din magazin, porneste motorul, zice ca e calda - nu-i trebuie soc, dar socul e acolo, bine zic eu cu voce destul de pierita,aici ambreiajul - trebuie apasat la pornire, becurile, semnalizatorul,cricul sa nu uitati sa-l ridicati inainte de a baga in viteza, aha zic eu si mai terminat; ricosau explicatiile tipului pe linga mine, noroc ca nu au lovit vre-un pieton. Mai erau si vreo 2 admiratori in tranzit - aa ce frumoasa-i dom'ne, da va place? Eu nu-mi dadeam seama daca e frumoasa sau nu; asta mai imi lipsea imi zic -spectatori. Imi dau seama ca am in mina niste manuale, niste hirtii, si un nr. provizoriu. Uf mai trag de timp citeva minute - trebuie sa duc astea la masina zic- de ce am pus eu masina asa de aproape? Poate mi se mai limpezesc mintile - deschid tacticos portiera, arunc pe unde se nimereste tot ce aveam in mina, mai putin manusile si vrind nevrind ma intorc linga motorul pornit. Trebuie sa ma urc in sa. N-am ce face. Ma urc, nu prea gasesc o pozitie comoda, o caut indelung, parca am gasit-o, mai verific un pic - imi zic merg vreo 100 de m si ma opresc, incerc s-o pornesc din nou ca sa fiu sigur ca merge treaba. Ala vorbea asa de repede, ca poate mi-a scapat ceva - aiurea imi scapase tot. Brusc imi vine in minte mopedul de alta data si niste imprejurari similare: Dom'ne da' benzina are? Unu' zice ca da altul ca nu prea. E clar. O opresc unde am zis si ma duc dupa benzina,cu masina, tot se intunecase deja. Multumiri, urari de bine, bezele de la spectatori, semne de ramas bun, etc. Rasucesc casca cu ce se mai afla in ea in mod superprofesionist, sa ma asigur la plecare, las un autobuz sa se prelinga pe linga mine, Ce autobuz mare? parca erau mai mici. Or fi marit astia autobuzele? Pai daca sunt asa de mari ce naiba mi-am mai luat eu motocicleta? Acu daca am luat-o asta e. Baga a 1 a si da-i. Hopa uite si adoua - cam sensibila, Prrrrrm si cu ochii pe dreapta dupa un loc de parcare. Ce numai sint locuri de parcare in orasul asta,n-am stiut. mai merg nitelus si vad o gaura o plombez. O asez cit mai aproape de bordura si cad in admiratia ei. Sefu da' tu ai o treaba aici. Lasa' ca in magazin n-am putut s-o vad deloc. O dezmierd un pic si sa vedem cum fac cu benzina. N-am nici o canistra la mine - pai stii ce fac? ma intorc acasa, ca tot e aglomeratie infernala, cu masina in aglomeratie am mai servit, las jucarica aici ca sta bine, (o sta?) intotdeauna exista un risc! si ma duc si revin cu bezina - cit o dura. Dar stai, imi propusesem sa testez pornirea, ca sa ma asigur - in caz ca nu porneste baietii de la magazin mai sunt inca acolo. Gata o pornesc - oprirea imi iesise, scos din viteza,buton rosu,contact si.. demaror - pauza. De ce nu porneste? Mai incerc nimic. Stiam eu - macar bine ca am oprit aici aproape. Las motocicleta si ma indrept spre magazin. Ii spun vinzatorului:dom'le, am oprit si eu putin mai incolo sa fumez o tigara si cind sa pornesc ce sa vezi? n-o mai ia. Cum asa? Uite asa nu vrea. Nuse poate. Butonul rosu l-ati apasat? Da. E scoasa din viteza? Da. Ati apasat ambreiajul? Aoleu ce nerod sunt ; si stiam. Inca odata la revedere, drum bun,ne revedem sa-i aduc numerele dupa inmatriculare si prezentza la utilaj. Reiau procedura facind si gestul suplimentar si spre inexprimabila mea bucurie o ia. Ha!, stiu sa pornesc o motocicleta. Mai incerc de vreo doua ori si ma declar pe deplin specializat. La plecarea dupa benzina vad asa ca din intimplare ca locul pe care imi pusesem motocicleta era marcat. Era si un lant pe acolo, si un semn; ce semn e asta - un carucior. Era un loc rezervat pentru un handicapat. Ei lasa ca se cam potriveste; daca o veni poate incape linga o motocicleta. Ma intorc la masina ma urc la volan - ce bine e la volan- si din nou in traficul ala dens ,spre casa dupa canistra. Pai ce credeati ca ma duc sa iau benzina cu motocicleta? aveam si alibi -daca se termina benzina pina la statie? Am cam obosit oare cit am scris? Abia acum imi dau seama ce zi plina am avut atunci. S-o termina ea odata si odata.