mrwwwhite

Am plecat spre Lubumbashi

 

Timp de aproape 10 zile am incercat totul: Muanda, frontiera, Dolisie. Am discutat cu camionagii si afaceristi care fac naveta in Angola, ne-am pus bine cu seful politiei din Matadi, am mers in Kinshasa chiar in timpul inaugurarii lui Kabila, care a paralizat o zi intreaga capitala. Am mers - in van, la ambasada Angolei si am fost in audienta la consulul Frantei. Momentan frontiera este inchisa pentru turistii care calatoresc cu vehiculele proprii, si pentru orice alte variante viza trebuie luata in tara de origine. Pana dupa Anul Nou nu mai e nimic de facut, decat sa asteptam. Am fost fortati sa ne prelungim viza pentru RDC, avem acum ragaz de doua luni sa gasim o solutie.

 

Suntem aici

 

Pozitia noastra in timp real (baliza GPS pe masina lui Jacques)

REPUBLICA DEMOCRATA CONGO 11/12 - 19/12 - Am ajuns. Mai plecam?

In N'Kundi am facut spectacol: zeci de copii vedeau pentru prima oara albi, parintii ii aduceau din toate colturile satului asa cum ne ducem noi la moastele sfinte. In spatele unei baraci am gasit o oaza de liniste pentru a dejuna: paine, sardine, biscuiti. In RD Congo moneda oficiala este francul congolez, cu o paritate de 1000 CFA= 1700 F Congo, insa toata lumea "mananca" dolari. Dupa ce am schimbat niste bani am dat o raita prin buticuri si benzinarie: 1280 franci/litrul, mancare scumpa, saracie. Singura consolare: asigurarile satenilor ca greul a trecut.

 

Ca de fiecare data in Africa, informatiile oamenilor referitoare la drumuri, distante si timp sunt relative. Ne intrebam daca nu faceam mai usor calatoria asta in vapor?

 

Vehiculele noastre fumega, devenite peste noapte amfibii. Unele treceri sunt imposibile cu pasager, de cateva ori farul fata este acoperit de apa. Toyota ruleaza extrem de greoi, din cauza incarcarii pe spate, si in incercarea de a evita traversarea prin mijlocul baltilor, se poticneste de cateva ori in malurile maloase.

 

 

La trecerile mai dubioase trebuie determinata adancimea baltii. Uneori servim de cobai si trecem inaintea masinii, indicand astfel nivelul apei.

 

O bucata de pista pe care ne tragem sufletul. Cizmele mustesc de apa statuta de balta, hainele sunt leorca, in bagaje nu mai avem nimic uscat!

 

 

Satele prin care trecem sunt pitoresti, pacat ca suntem manati de vreme rea, oboseala si viza pe punctul de a expira sa tragem cat de tare putem.

 

 

Spre seara, inveitabilul dezastru se produce. Toyota s-a infipt in mal, cu ambele diferentiale. Incercam totul: impingem...

 

Ne luam la bataie…

 

Sapam langa masina, sub masina, cu lopeti, ciocane, unghii…

 

Impingem din nou…

 

Si, dupa 3 ore de munca in mlastina infestata de tantari, victorie! Masina iese din groapa, iar noi ne putem continua, prin ploaia rece, drumul catre Luozi unde e trecerea cu bacul peste Congo. Cei 40 de km pana Luozi ne mai iau circa 4 ore, caci Toyota se mai impotmoleste de doua ori. Lopetile si un Land Rover intervin providential, si ajungem in oras aproape de miezul noptii, intr-o stare de epuizare extrema.

 

In Luozi la misiunea catolica, ne zvantam ce putem pana dimineata. Bacul traverseaza imensul corp de apa la 8.30, 10.30, 14.30 si 16.30. La 11 insa, dupa ce toata lumea era suita si gata de plecare, se da alarma. Trebuie sa evacuam bacul, capitanul mort de beat a zarit norii la orizont si nici vorba sa dea drumul la bac pe ploaie. Ploaia vine intr-adevar, dar abia o ora mai tarziu, si tine pana spre orele 16. Traversarea fluviului dureaza 20 de minute, insa dupa ce am asteptat 5 ore intr-o carciuma imputita momentul nu mai are nici un farmec. Pe malul celalalt desigur ca drumul e praf: dupa ploaie rauri de noroi infunda strazile in panta, si dupa 30 de minute ploaia mocaneasca revine. Strangem din dinti si continuam, sat dupa sat, curba dupa curba, groapa dupa groapa. Fiecare metru de drum reverbereaza in tot corpul. Mereu o panta abrupta cu santuri pietroase e urmata de un ac de par cu glod adanc, apoi balti in stare sa inghita o caruta. Pe drum, nimeni. Eram singuri, manati doar de speranta ca suferim pentru a fi premiati cu o viza de tranzit pentru Angola in Matadi si rasplatiti cu un Craciun relaxant in Namibia. La ora 21, dupa 6 zile si aproape 700 de km de pista rotile noastre atingeau din nou asfaltul. Ajunsesem in Kimpese, unde era imperativ sa gasim o camera si un coltisor uscat. Am apelat din nou la o misiune catolica, unde am fost primit de spiritul mercantil al surorilor, care ne-au evaluat la 100 de dolari pentru 2 camere in care nu mergea nici apa nici curentul. Am negociat la 40 (pentru toti 4) si ne-am inecat amarul in bere si frigarui de capra.

 

Dimineata grupul vesel s-a reunit in fata mic dejunului preferat

 

Urmele violentei campanii electorale. Pe panoul din planul secund, rivalul presedintelui Kabila.

 

 

 

Mai aveam doar 140 de km pana in Matadi, tinta acestor zile istorice. Asfalt impecabil, dintr-o data vreme splendida, asa ca la 11 intram in glorie in orasul de pe coline.

 

 

In curand ne regaseam in fata consulatului angolez, insa aici stupoare! Profitand de tensiunile politice din RDC datorate alegerilor din 28 noiembrie, consulul a plecat in vacanta de Craciun cu o luna mai devreme. E 12 decembrie, mai avem viza de RDC pentru doua zile si in consulatul de la care asteptam salvarea se afla doar un portar. Ce mai e de facut? Oare am indurat in van drama ultimelor zile, sau nu?

Plaja vietii

 

GABON 01/12 - 06/12

La multi ani, Romania! Sarbatorim ziua nationala la frontiera dintre Camerun si Gabon, cu jandarmii ultra chill care ne inmaneaza pentru prima oara in Africa fise tiparite offset. Primul semn de bunastare in Gabon, o tara pentru ca am luat viza in Yaounde (50,000 CFA), se transforma curand in firescul cotidian. Cu o economie efervescenta bazata pe petrol si minereuri feroase si neferoase (inclusiv metale pretioase), dar si cu o biodiversitate extraordinara, Gabon ne primeste cu drumuri impecabil desenate parca de un pasionat al sporturilor cu motor. Curba dupa curba, fiecare mai sinuoasa, mai adanca, mai cu tupeu decupata in jungla profunda. Verde incins de soarele tropical si negru de asfalt. Sute de kilometri de placere.

Chiar daca traversam sate marunte cu cate o duzina de case din cherestea rosie atipite in buclele drumului, suntem departe de saracia intalnita in Africa de vest. Si daca in Nigeria viata e de neconceput fara generatoarele de curent, in Gabon e plin de masini de taiat iarba. Fiecare petec de pamant de-a lungul drumului e impecabil toaletat, practic ai putea sa mergi cu crosele de golf in portbagaj, oportunitatile pentru o partida sunt nelimitate.

Daca tara arata ca un imens teren de golf, preturile sunt ca in restaurantul aferent. Chiar si in satucul in care rezolvam cu vama si formalitatile de intrare preturile sunt duble sau chiar triple fata de cele cu care ne-am obisnuit in statele CFA. Benzina e in limite normale insa, in jur de 550 CFA/l, si ii dam bice pana in Bitam, unde cerem gazduire la misiunea catolica, in fapt un orfelinat finantat de canadieni.

 

 

Sora sefa ne invita sa participam la o sesiune de cantat si dans, organizata spontan de copiii extrem de incantati sa ne aiba oaspeti. Dimineata ne trezim de la parfumul florilor din gradina si in ciripit de pasari.

 

Ne indreptam spre capitala Libreville, si jungla e din ce in ce mai putin densa, decimata de defrisarile comerciale. In cei 50 de ani de independenta africana marcata de conflicte civile sangeroase, Gabonul a ramas o insula de prosperitate si pace, ceea ce a permis punerea bazelor unei economii stabile, sanatoase. Apoi a venit 1999, anul fabuloasei expeditii MegaTransect. Exploratorul englez J. Michael Fay a strabatut pe jos in 455 de zile peste 2000 de mile de-a lungul bazinului masivului fluviu Congo. In urma acestei aventuri improbabile, 13 parcuri nationale acoperind circa 10% din suprafata tarii au fost delimitate in Gabon, care a devenit peste noapte o campioana a ecologiei si protectiei biodiversitatii in Africa si in lume. Agentiile de eco-turism s-au inghesuit sa profite, oferind turistilor cu imposibil de multi bani safari-uri exclusive, vizitarea unor ecosisteme virgine, intimitatea megafaunei Africii centrale.

Departe de noi visul de a trece pragul unei astfel de agentii, urma doar sa mergem in Libreville, pentru a-l cunoaste pe Radu, impreuna cu familia sa romano-gaboneza, un proiect pus la cale de mai bie de un an de singurul roman care s-a pupat pe gura cu Billie Joe Armstrong, Stoi.

 

GPS-ul semnaleaza ca intram in Emisfera Sudica.

 

Indicatorul e plin de stickerele overlanderilor. Noi am pus punctul pe I.

 

Pe Ecuator femeia e egala cu barbatul.

 

In criza de timp din cauza ca in cateva zile urmau sa ne expire vizele pentru Congo si R.D. Congo, prevazusem sa stam in Libreville cat sa bem o bere cu noii nostri prieteni. Insa Radu avea sa ne lege la ochi si sa ne duca intr-un loc despre care nu vom spune decat ca exista. Initiatic, imposibil de descoperit fara cineva care "il stie", un loc de liniste sau de adrenalina, locul acesta te simte, si iti transmite energia de care stie ca ai nevoie. In locul acesta exista o plaja, sa-i spunem…plaja vietii.

 

Cristina & Ana, anticipand sosirea.

 

Nana

 

Drumul catre plaja este misterios si dificil, doar cei alesi vor ajunge la tarmul neted, unde oceanul e cald si limpede, nisipul de ambra si linistea deplina. Pe drum incepuse deja ploaia, insa pe plaja pierduta intre maluri de lut acoperite de iarba deasa nu sosesti pentru a-ti colora prozaica epiderma, ci chemat de sunetul de sirena al limanului ascuns.

 

 

Singurele semne ca nu suntem Robinsoni Crusoe pe o insula pustie: un acoperis de zinc, o masa cu banci, un gratar si un leagan

 

Ma lupt cu lemnele ude ore in sir. Placerea e suprema.

 

Cu Cristina

 

Cristina

 

Hai noroc cu piper!

 

Cristina tine isonul la degustat nebunii.

 

 

 

Pozele sunt departe de spleen-ul si chill-ul a la LOST.

 

 

 

 

 

 

 

Cand se lasa noaptea intindem masa: pui si porc fript, salata de rosii, fructe proaspete si bere, ca vara in Romania.

 

In ziua plecarii din Libreville Frederik a imbracat-o pe Ana intr-un elegant costum african, pentru a bate la usile ambasadelor Angolei si Congo, in cautare de informatii importante pentru obsedantele vize.

 

 

La revedere, Radu & co., la revedere Libreville! Multumim pentru ospitalitate, ne vom revedea curand.

 

Inca o misiune catolica ne este gazda: seara tragem in Mouila, prilej sa petrecem cateva ore intr-o companie extrem de placuta, sa gustam berea locala si sa dormim in camera fratelui Joseph, care este si bibliotecar.

 

 

 

Carti magnifice, unele din secolul XVIII.

 

 

 

Dimineata incercam fara succes sa facem plinul in Mouila si in N'Dende. Ne taraim, cu rezervorul flamand, cei 35 de km pana la benzinaria Petro Gabon din Lebamba, de unde ne intoarcem in N'Dende pentru stampila de iesire. De aici, mai putin de 50 de kilometri de despart de Doussala, frontiera tenebroasa cu cele doua Congo, inima intunecata a Africii si locul de unde vom patrunde in necunoscut.

 

 

Pozele sunt departe de spleen-ul si chill-ul a la LOST.

 

 

 

 

 

 

 

Cand se lasa noaptea intindem masa: pui si porc fript, salata de rosii, fructe proaspete si bere, ca vara in Romania.

 

In ziua plecarii din Libreville Frederik a imbracat-o pe Ana intr-un elegant costum african, pentru a bate la usile ambasadelor Angolei si Congo, in cautare de informatii importante pentru obsedantele vize.

 

 

La revedere, Radu & co., la revedere Libreville! Multumim pentru ospitalitate, ne vom revedea curand.

 

Inca o misiune catolica ne este gazda: seara tragem in Mouila, prilej sa petrecem cateva ore intr-o companie extrem de placuta, sa gustam berea locala si sa dormim in camera fratelui Joseph, care este si bibliotecar.

 

 

 

Carti magnifice, unele din secolul XVIII.

 

 

 

Dimineata incercam fara succes sa facem plinul in Mouila si in N'Dende. Ne taraim, cu rezervorul flamand, cei 35 de km pana la benzinaria Petro Gabon din Lebamba, de unde ne intoarcem in N'Dende pentru stampila de iesire. De aici, mai putin de 50 de kilometri de despart de Doussala, frontiera tenebroasa cu cele doua Congo, inima intunecata a Africii si locul de unde vom patrunde in necunoscut.

 

 

100% Off Road

 

CONGO 06/12 - 09/12

"Donnez moi l'argent!" au fost primele cuvinte pe care le-am auzit in Congo. Pentru a nu stim cata oara localnicii, mai ales cei in uniforme, ne cereau, mai pe fata, mai cu perdea, sa le dam ceva: bani, suveniruri din Romania, motocicleta. Convinsi ca avem destule resurse pentru a ne intoarce cu avionul, sau pentru a ne achizitiona un alt vehicul. Pentru cateva minute parea ca bariera nenorocita care separa Congo de Gabon nici macar nu se va urni fara un bacsis, insa evitam glontul inca o data, si o ora mai tarziu ieseam din granita cu pasapoartele stampilate si cu Laissez-Passer intocmit. Reusisem sa intram in Congo inainte ca viza luata inca din septembrie in Abuja sa ne expire. Ne aflam insa acum intr-o cursa contra cronometru, pentru a si iesi din tara la timp. Pe 11/12 viza urma sa expire, insa mai grav era faptul ca pe 14/12 expira o alta viza capitala: RDC. Fiecare ora conta si minutarul de pe bord era necrutator de iute.

Peisajului ordonat din Gabon ii luase locul un amestec decrepit de gunoaie si baraci, intre care bantuiau un numar aiuritor de copii ai strazii, capre pitice, porci si sateni in carpe. Vegetatia? Savana acolo unde nu demult domina jungla ecuatoriala. Lasasem de mult in urma asfaltul. Pista de laterita purta inca urmele ploilor recente, desi soarele incingea totul. Ne intorceam la ploi, la drumuri grele, reincepea dansul.

 

Auzisem de la vamesi si jamdarmi ca la circa 2 ore in fata circulau doi turisti din Germania. Ar fi fost primii albi pe care i-am fi intalnit de cand ne luasem ramas bun de la Jacques & co. si pe drumurile maloase care ne asteptau nu strica sa avem companie. Asa ca i-am dat bice, fara sa oprim la semnele disperate ale politistilor din Kibangou, primul semi-orasel din Congo. 5 km dupa oras auzim zgomot de motor care se apropie. O fi politia care a pornit in urmarirea noastra, asa ca ii dau gaz. Insa sunt depasit de o motocicleta pe care se afla un alb!! Stupoarea noastra se risipeste curand: Alper si prietena lui, Esther sunt din Berlin si calatoresc 8 luni in Africa, pe ruta vest-est. Pentru ca globtrotterii, cum spune Alper, trebuie sa stea impreuna, ne intoarcem sa campam in Kibangou si sa ne impartasim experientele de drum de pana aici. Cei doi germani au set-up-ul cel mai tare de pana acum: o Toyota Land Cruiser + KTM 690, vehiculul perfect de fun sau pentru urgente.

Pentru ca ploua torential in fiecare zi, singura optiune este sa punem cortul pe terasa casei Doamnei Poulet, sotia instarita a unui fost deputat si baron local.

 

 

 

Poza de album cu Madame Poulet, nevasta unui baron local, gazda noastra

 

Aflam ca impartim cu Alper si Esther aceeasi panica: daca vizele noastre pentru RDC expira pe 14, ale lor sunt valabile pana pe 15 decembrie. Avem mai putin de 10 zile pentru a traversa Congo si Republica Democrata Congo pe drumuri ocolitoare - pentru ca in RDC sunt tensiuni in urma alegerilor din 28/11 si in asteptarea proclamarii rezultatelor votului - si sa luam viza de Angola care sa ne permita sa parasim teritoriul RDC fara amenda. Bacul Brazzaville-Kinshasa este in afara discutiei, mii de refugiati din Kinshasa incearca deja sa forteze frontiera pe acolo. Planul este sa luam una dintre pistele care taie direct catre sud si sa trecem fluviul Congo cu bacul in Luozi, urmand ca la circa 100 de km dupa bac sa regasim asfaltul catre Matadi, orasul de granita cu Angola unde ani la rand overlanderii au izbutit sa obtina viza de tranzit de 5 sau 7 zile. Hotaram sa ne unim fortele si sa gasim drumul bun impreuna.

 

Dimineata ploaia nu ne da pace si patinam incordati pe o laterita imputita, aproape incapabili sa ne bucuram de peisajul halucinant. Lantul muntos Mila-Mila isi intinde catre Gabon umerii imbracati in verde crud, iar intre piatra si cer ceata estompeaza conturile.

 

Ajunsi in Dolisie, primul mare oras din Congo, facem o oprire necesara pentru a alimenta cu carburant. La pompa nici nu stiu ce sa fac mai intai: sa pun benzina sau sa imi storc sosetele mustind de apa. Madame Poulet ne-a indicat ca ar fi un consulat angolez aici, asa ca le facem o vizita. Suntem incurajati sa ne continuam drumul catre Matadi pentru a economisi o viza de tranzit, ni se spune la consulat. Altfel, viza de tranzit e disponibila aici, pentru 100 de dolari, gata in 24 de ore si valabila pentru 5 sau 7 zile. Daca am continua catre sud via Pointe Noire, Cabinda, Matadi, ar insemna sa tranzitam de doua ori Angola, asa ca ne tinem de planul initial, si, dupa ce mecanicii din Dolisie rezolva ultimele probleme tehnice cu Toyo, ne vedem de drum.

Din pacate chinezii nu au ajuns aici cu asfaltul, si dupa ploaia de dimineata laterita e necrutatoare.

 

Avem proasta inspiratie de a intra pe zona de drum in santier, unde laterita a fost deja cilindrata, suprafata fara pic de nisip comportandu-se dupla ploaie ca sapunul ud. Cazaturile pe "gheata africana" care urmeaza sunt inevitabile: cand pe stanga, cand pe dreapta, de fiecare data cauciucul spate cedeaza. Am un Conti TKC 80 aproape facut pres. Cutiile de aluminiu sunt smulse din cadru si deformate in impact, la o cazatura indoi frana spate. Incerc sa improvizez cu cateva ciocane, sunt nevoit sa leg una din cutii cu chingi. Moralul nu e grozav, insa dupa-amiaza zaresc un loc fain de campat,

 

O doua zi pornim cu forte proaspete. Alper mi se alatura pe KTM si o parte din drum suntem mult in fata masinii in care ruleaza fetele.

 

 

 

 

 

Tragem pe dreapta intr-un sat pentru a umple bidoanele cu apa de baut. Ca de fiecare data, satul se aduna in jurul nostru ca la circ.

 

 

 

Norocul pare de partea noastra: drumul e din ce in ce mai bun catre Malinga si vremea tine cu noi. E fain sa rulam doua motoare fara pasageri!

 

Fetele au parte de aventura: drumul e mai dificil pentru masina!

 

In Madingou mancam o tocana dintr-un soi de vanat neidentificabil si soarta intervine din nou in planurile noastre. La masa alaturata Alpert intra in vorba cu un congolez, care ne sugereaza sa scurtam traseul si sa luam pista mai scurta cu circa 100 de km prin Boko Songho, pe care el a traversat-o cu circa 2 ani in urma. Omul insista ca pista e mai buna decat drumul din Mindouli, deci o sansa in plus sa ajungem la bacul din Luozi si finalmente in Matadi mai devreme. Dezbatem mult, facem o harta de mana, notam satele prin care ar trebui sa treaca pista. Dupa Boko Songho nu exista nimic desenat pe harta Michelin. Mai avem 45 de km pana in complet necunoscut.

 

Din nefericire ploaia revine sporadic si drumul nu e deloc ceea ce ni s-a povestit la masa. Gropane, noroaie, denivelari si pietre, ne taraim cu viteza melcului pana in Boko Songho, unde suntem aproape arestati in biroul sefului de la imigratie. De UNDE am aparut? Care e MISUNEA nostra? Suntem anchetati, interpelati, ni se spune ca frontiera este in orice caz inchisa, din clipa in clipa se asteapta proclamatia rezultatelor oficiale ale alegerilor din RD Congo. Trebuie sa ramanem aici, "pana la noi ordine". Suntem trimisi sa ne instalam tabara pe terenul de fotbal, facem dus la bidon, in pielea goala in vazul turmei de copii care s-au adunat ca la urs. Peste noapte si dimineata ploia ne mureaza binisor, prilej de galceava suplimentara.

Ajungem la biroul sefului cu o falca in cer si alta in pamant, si suntem intampinati cu o noua poveste. Seful incearca sa ne abureasca sa-i dam niste bani pentru stampila de iesire din Congo: ba ca stampila e pe bani, ba ca ne trebuie o "viza" de iesire (in fapt cetatenii tarilor limitrofe circula in baza unui Laissez-Passer cumparat la frontiera), ba ca riscam sa ne fie refuzata intrarea in RDC de gasca sefului din Boko Songho, daca nu-i facem acestuia pe plac. Reusim totusi sa plecam din sat cu pasapoartele in regula, fara sa dam nimic, dupa ce facem o vizita si sub-prefectului de Boko Songho, dornic sa ne cunoasca.

 

Norii se aduna din nou

 

 

Avem doar 12 km de parcurs pana in Minga, unde putem face vama, insa abia putem rula cu 6 km/h pe drumul mlastinos. Ploaia a reinceput, seaca, monotona, fara intrerupere.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

In Minga suntem luati la intrebari de mai multe randuri de vamesi, jandarmi, politisti si pierde-vara. Ni se iau datele (pe foi volante), se cauta prin bagaje, ni se cer bani pentru stampila pe pasapoarte, aceeasi poveste. Aflam ca ultimii turisti albi au trecut pe aici cu mai bine de 12 ani in urma, si doar 3-4 vehicule traverseaza lunar frontiera prin Minga. Cand sa plecam din sat, un "comitet" ah-hoc ne "informeaza" ca podul pe care ar trebui sa-l traversam in circa 2 km a fost distrus de rau si este impasabil. Desigur ca totul se poate "rezolva" cu bani. Ne grabim sa parasim satul mercantil si sa vedem cu ochii nostri cum sta treaba.

 

Din pacate de data aceasta informatia se dovedeste veridica: podul e inundat, pe alocuri apa depaseste 2 metri. Mai pierdem o ora explorand un drum alternativ care se infunda intr-un catun. O vreme cochetam cu ideea de a repara singuri podul.

 

Pe seara suntem nevoiti sa ne intoarcem in Minga, il delegam pe Alper sa negocieze cu seful satului, iar primarita ne pune la dispozitie o casa in santier . Cat se decide ca o echipa se va reuni dimineata sa repare podul, cinam la lumina lampii cu gaz. Casa nu are usi sau ferestre si "vizitatori" roiesc din fiecare ungher. Alper si Esther aleg camera, noi ne punem cortul in "sufragerie". Toata noaptea gainile, porcii si caprele ne ciugulesc prin bagaje si nu ne lasa sa inchidem un ochi. Toate hainele sunt umede si put si singurul drum care duce catre RDC este blocat de un pod impasabil!

 

A doua zi la 9 suntem cu totii "in par" pe "santier" si pare ca soarta ne surade.

 

Apa a scazut considerabil. O ora jumate mai tarziu cei 14 mesteri de ocazie carpisera podul, cat sa putem trece.

 

 

10,000 CFA, un tricou, 1,000 CFA de Pastis si aventura poate continua!

 

Cu moralul sus, ajungem, 11 km mai tarziu, in N'Finga, satul de frontiera din DRC. Suntem primiti cu prietenie, nici vorba de razboi civil prefugurat de paranoia colectiva din Congo. In N'Kundi finalizam formalitatile de intrare in RDC: am reusit sa ajungem pe teritoriu in termen, acum numaratoarea inversa pentru a parasi tara la timp cu viza de Angola rezolvata poate incepe!

Soseste al doilea ambreiaj. O fi bun?

CAMEROON 30/11 - 01/12

A doua zi dupa ce am urcat Muntele Camerun eram franti. Unghii invinetite, rani la picioare, arsuri solare pe fete, se anunta si un herpes generos. Daca itinerariul nostru a fost din start unul lung pe orizontala, a trebuit se pare sa-i adaugam si aceasta verticala generoasa. Am pus mana pe telefon sa dam de urma coletului numarul doi, expediat de data asta cu DHL de cei de la off-the-road.de. Aiuritor, DHL inregistra in baza de date doua colete diferite cu acelasi tracking no., asa ca pret de cateva telefoane date la biroul din Douala si apoi la vama din aeroport am crezut ca ambreiajul nostru a ajuns in Oslo, Norvegia. In fine, o convingem pe duduia acrita de la DHL Camerun ca se afla on posesia coletului nostru si ni se comunica ca trebuie sa venim la aeroport pentru a plati taxe si comisioane vamale. Stupoare, pentru ca pentru primul colet desigur ca nu a mai fost vorba de bani dati in plus. Din intamplare suntem acostati in timp ce serveam micul dejun de o cameruneza chic, dornica de companie in timp ce isi astepta sotul aflat la un meeting si curioasa sa afle povestea albilor care campeaza in parcare cu o masina cu aspect hartanit. In curand se adevereste ca doamna este infirmiera in Douala si profitam de ocazie pentru a face "autostopul" pana in oras. Drumul este o experienta aparte: cuplul face parte din clasa mijlocie din Camerun, cu 5 copii si ne bucuram sa schimbam idei cu acesti oameni interesanti. Un taxi de duce la aeroport din punctul de despartire, si apoi la sediul vamii unde incepe dansul. Ne luptam insa cu o categorie de coruptie mai veche decat lumea, aceeasi pretutindeni, si nu scapam fara a lasa bani seriosi in buzunarele fara fund ale hotilor de la DHL Douala.

In taxi am sfasaiat coletul, cu inima cat un purice de anticipatie: e ambreiajul correct! Suntem salvati!

Cerem soferului sa ne duca la autogara, unde ne cumparam bilete pentru primul autobuz catre Yaounde, care pleaca peste aproape 2 ore. Potolim foamea si emotiile cu brochette, plantain prajit si fructe, si ne ocupam locul in rata catre casa.

 

In fundal, noi doi, niste backpackeri amarati, dar cu burtile pline, un ambreiaj nou in rucsac si speranta de a redeveni in curand motorizati..

 

 

Desigur ca nici unul din ceasurile din autogara sau din autobuze nu arata ora corecta, sau macar aceeasi ora, aplificand senzatia ca ne aflam in afara timpului, dincolo de logica.

 

Doua colete, unul sosit din Anglia (FedEx + UPS), unul sosit din Germania (DHL), 3 saptamani, multi peri albi, o caruta de bani si 3 pliculete cu Haribo = ambreiaj functional

 

Deja vu: a doua incercare, in acelasi decor, de data asta mai pustiu

 

Din nou insiram pe husa toata averea noastra

 

Si ne incarcam bateriile cu un mic dejun gustos

 

 

Treaba merge struna: am schimbat si placutele de frana, terminate pe sutele de kilometri in care am fost tractat in panta

 

E dificil de explicat ce am simtit cand am dat cheie motocicletei si motorul s-a trezit la viata dupa somnul de cosmar. Cand ne-am recapatat libertatea de ne continua drumul, visul. Le multumim din suflet parintilor nostri care ne-au ajutat sa organizam totul, lui Harry pentru ca ne-a scos din impas, familiei Vidal pentru ca ne-a smuls din locul lipsit de speranta si pentru ca ne-a oferit o companie calda intr-o perioada dificila de asteptare si incertitudini.

 

Chiar daca nu e tot timpul cald si soare pe drumurile africane, am uitat ca se apropie Craciunul. Frenezia shoppingului de inspiratie vestica a cuprins insa mallurile si vitrinele din Yaounde, asa ca pozam in acest decor improbabil, care prefigureaza directia in care se increapta Africa urbana.

 

Mai tarziu ragasim spiritul locului intr-o farfurie de suya si plantain la gratar.

 

O zi cu soare, mancare buna… Vamesii nici nu baga de seama ca Laissez-Passer-ul nostru a expirat de mult. Sa fie acesta un semn ca soarta ne va surade din nou?

Drills in Afi

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ekok - Mamfe: Lasati toate sperantele la intrare (Dante, Inferno)

 

Colegii nostri de munca din campul Afi ne "amenintasera" ca nu ne vor lasa sa plecam, si in secret speram sa se tina de cuvant. Insa vizele exorbitante de Camerun, Congo si RD Congo ne chemau. Ora despartirii sosise, si la Camerun, supranumit Africa in miniatura, visam de mult. Alegerile prezidentiale din 9 octombrie trecusera fara incidentele trambitate de agentiile straine de stiri, dictatorul Paul Biya castigase un al tz-spelea mandat de 7 ani. Tricourile electorale si cateva sacose cu franci au cumparat tacerea.

Viza: 50000 CFA, 1 poza, formular, 2 ore, luata la ambasada Camerun din Abuja. Benzina costa aprox. 595 CFA/l.

Pe 9 noiembrie, pe sfarsit de sezon ploios, parcurgem pista din Afi Drill Ranch pana la gudron in timp record. In Ikom alimentam pentru ultima oara cu benzina mai ieftina ca braga din Nigeria, dam telefoane in tara si prietenilor din Abuja si Lagos, si in Mfum trecem podul peste raul care separa doua lumi. De partea cameruneza, in Ekok, vamesului ii iau minute bune sa se convinga ca vizele noastre sunt in termen. Cat asteptam sa soseasca vamesul sef - singurul care ne poate emite Laissez-passer-ul (7000 CFA, valabil 14 zile), mancam un ultim egusi cu eba intr-o carciuma nigeriana. La 4 p.m. pornim optimisti pe legendendara pista Ekok-Mamfe, poate cea mai dificila de felul ei din intreaga Africa.

Incepe cosmarul

 

Drumul e nesigilat si in lucru de multi ani. Torentii tropicali distrug mare parte din ce se construieste in doar cele doua luni relativ fara ploi din an cand se poate lucra. Camioanele pline "profileaza" pista zi si noapte. Pe primii 15 km nici urma de drumari chinezi: abia daca intalnim cateva scutere. O laterita vascoasa cu portiuni pietrificate, cratere intre care baltesc urmele maloase ale ultimelor ploi. Tenerele icneste si maraie, simt masa celor 415 kg in bratele pe care siroaie de transpiratie imi curg direct in cizme. La trecerile mai dificile Ana o ia pe jos. Dar ne descurcam.

 

 

 

Proverbul romanesc indeamna: "nu spune hop!, pana nu sari". La o trecere mai adanca, accelerez in gol. Aud ambreiajul clocotind, maneta e moale, roata din spate e moarta. Sunt infipt in mal intr-o groapa cat un camion, nici o sansa sa mai plec din loc pe roti. Nu mai am ambreiaj si nu am rezerva. Urmeaza 120 de ore de cosmar. Vin oameni in fuga la chibitat. Descoperim ca suntem langa o plantatie, unde o familie si-a instalat un catun de nici 10 case, un magazin mixt/ carciuma, service auto si benzinarie, un tarc de gaini, niste capre. Demontam si caram lazile, sacii, negri la suflet. Impingem Tenerele sub o streasina. Morcoviti montam cortul, socializam cu oamenii, o femeie ne aduce un bidon cu apa pentru dus si ii pune Anei in brate un plod simpatic de cateva luni, care face un pipi de emotie.

Dimineata incepem operatiunea de salvare. Roamingul nu merge, SIM-ul MTN de Nigeria nu are acoperire, avem niste mancare (fulgi de ovaz, o conserva de peste si una de pate, o supa Cambell, ceai) si 4000 de franci (6 euro). Cu banii am cumparat portocale, banane, cartofi dulci, garri, zahar, Magi si am trimis scuteristi in Ekok sa ne incarce cu credit un SIM imprmutat. Pregatisem de doua luni participarea live la TED 2011. Nu a fost sa fie, insa am reusit sa ne contactam familiile si pe Harry in Abuja. Harry ne-a cumparat abreiajul de schimb in UK, l-a trimis cu FedEx in Nigeria, urmand sa il transporte cumva pe sosea in Ikom, de unde un scuterist il va recupera si-l va trece granita pana la noi. In asteptarea piesei, am trait langa drum, in gura lumii si a trecatorilor, repovestind toata tarasenia fiecarul camionagiu, fiecarui mecanic de ocazie si fiecarui soferache care ne propunea fie sa ne aduca ambreiaj de schimb de-unde-nu-exista, fie sa ni-l repare in nu-stiu-ce sat, fie sa ne transporte pe sume aberante pana in primul sat. Noaptea oamenii - sa spunem "rezervati" ziua - ne barfeau pana tarziu in noapte. Adormeam greu, ciulind urechile la cuvintele cheie (moto, rich, money, Abuja, kidnapping). Ne trezeau pe la 2 cocosii si caprele smiorcaindu-se lugubru. Paranoia ca suntem blocati intr-un loc nefast nu ne-a dat pace. Singura alinare a fost faptul ca pe o poteca abrupta puteam merge la parau, unde aveam apa buna de baut, dusat si spalat rufe. Insa nici aici nici la buda nu am fost singuri, hartuiti in permanenta de fetita de 11 ani a lui Patrick Akwa, seful satului. Gillian si suita de frati si copii din vecini ne-au cersit fiecare obiect scos din bagaje si ne-au vandut pe preturi piperate fructe adunate de pe jos din spatele casei. Le-am oferit din mancarea noastra, insa nu am fost invitati nici macar o data la masa. O femeie a nascut acasa o fetita careia i s-a dat numele Anei, insa si acest gest a parut facut din interes. Pacat. In ciuda mediului toxic pentru moralul nostru, am avut ocazia de a trai in mijlocul unei comunitati traditionale, am asistat la o nastere si la petrecerea dedicata, am aflat in detaliu cum se braconeaza padurea de plante si animale (dupa o luna de munca pentru un proiect care lupta excat impotriva acestui fenomen). Am fi putut face un film numai despre asta. Marturie acelor zile a ramas numai un fragment de inregistrare audio, pentru ca am preferat sa nu facem fotografii sau sa filmam pe parcursul zilei.

 

In a cincea zi de Nsanaragati, in gropanul care ne-a ars ambreiajul s-au innamolit primii albi. O fraza simpla: "the rescue team is here" ne-a readus la viata. Jacques, Delphine, Lea (4,5 ani) si Elisa (3 ani), o curajoasa familie din Toulouse, calatoreste pentru un an in Africa cu un Land Rover. E ziua de nastere a Elisei, Lea are febra, dar francezii ne propun cu o generozitate extraordinara sa ne tracteze pana in Mamfe sau Bamenda.

 

Lea is resting with high fever while Gillian is watching.

 

The shed where we lived for 5 days. Ë Delphine

 

Portiunea de drum pana in Eyumojok e chiar infernul. Las imaginile sa spuna de ce, desi nici o imagine nu poate descrie cu adevarat realitatea.

 

Ë Delphine

 

Ë Delphine

 

Ë Delphine

 

Ë Delphine

 

Candva buldozerele chineze vor ingropa sub asfalt legenda Ekok-Mamfe.

 

 

 

 

10 km, peste 4 ore de efort sisific. Aici ma odihneam cu ochii injectati de febra pe sacii cu boabe de cacao ai camerunezilor blocati inaintea noastra. I-am scos gratis din groapa si am campat la lasarea noptii afara din Eyumojok.

 

Elisa a suflat in lumanarile aniversare, incheind o zi epocala. Ë Delphine

 

 

 

Campbells … in Africa

 

Ë Delphine

 

 

Spalam vehiculele la final de infern.

 

Drumul pana in Bamenda ne-a mai luat doua zile, pentru ca dupa Mamfe asfaltul e intreurupt de portiuni de pista de pamant.

 

 

 

Ë Delphine

Un bivuac de nota zece, intr-un luminis defrisat in carnea padurii tropicale. Peste noapte bate ploaia, insa ne tratam cu Pastis si hot-dog.

 

Ochelari de praf

 

 

Pranzul: tipic pentru Africa neagra, suntem imediat inconjurati de copii, care sunt fascinati de fetite

 

 

 

 

In Bamenda campam in curtea unei misiuni presbiteriene, ne spalam rufele, facem provizii, ne dam la reparat papucii rupti pe poteca din Nsanaragati, trimitem emailuri.

 

Prune africane

 

Concha, un alt mic dejun de campion tipic pentru nord-vest

 

Releveu la muzeul satului anyone?

 

 

 

 

 

Nota:

Overlanderii pe care i-am intalnit pana in Togo sunt deja in Congo si ne-au anuntat ca viza de RDC e inghetata pana la Craciun, pentru ca se previzioneaza ca alegerile din 28 noiembrie vor fi urmate de violente in masa. In Pointe Noire li s-a refuzat intrarea in Angola, asa ca toti 6 au incarcat 2 masini si 2 motoare intr-un container si vor lua avionul pana in Namibia, via JoBurg. Noi am prevazut sa trecem prin RDC dupa alegeri, in jur de 5-10 decembrie, si suntem oarecum contra cronometru. Planul este sa ajungem cumva in Yaounde, sa reparam motorul cat asteptam viza de Gabon, apoi sa-i dam bice. Muntele Camerun si plajele din Kribi raman un vis pentru o alta - improbabila - data. Din Abuja ambreiajul ne va fi trimis mai departe in Yaounde, iar intre timp noi vom face faimoasul Circular cu masina, impreuna cu salvatorii nostri.

 

Trasfagarasunul lor

 

Cel mai faimos drum din Camerun traverseaza pe 370 de km o zona de o mare diversitate etnica si geografica, patrie a multora dintre cele 280 de grupuri etnice bastinase distincte. Facem piata pentru minim 3 zile de off-road: cartofi, rosii, varza, ceapa, lacuste, fructe.

 

Piata in Bamenda: full de yam (cartof gen)

 

 

 

 

 

Prima zi traversam pista de pamant pana in Bafut, unde renuntam sa vizitam palatul bulibasei locale, din pricina costului cat intrarea la Luvru.

 

La pranz, salata de legume si orez, cu lacuste prajite, un deliciu!

 

Lea se pregateste pentru Dakar

 

 

Cascada pe We

 

 

Ë Delphine

Bivuacul ideal se merita. Campam intr-un loc spectaculos, pe buza unei coline acoperite de flori de camp parfumate, langa un arbore de piper si un guava.

 

Toaleta de dimineata.Ë Delphine

 

 

 

Bastinasii se ocupa cu pastoritul si au fizionomii mai degraba nord-africane. Mohammed si fii ne fac o agreabila vizita in zori.

 

Locul e atat de frumos incat avem sperante sa uitam sederea fortata in Nsanaragati.

 

Faimosul lac Bamendjing, care are o punga de gaz pe fund

 

Ë Delphine

 

Ë Delphine

A doua zi pista devine aproape impasabila, cu zone abrupte crestate de santuri adanci, cu bolovani si hauri prin care Roverul urca si sapa cu 10 km/h. Jacques imi cedeaza volanul si descopar cat de bine e masina asta.

 

 

 

 

 

 

Ë Delphine

Seara campam in varful unui munte, inconjurati de sateni: capul de familie, cele doua neveste si nenumarati copii, care se retrag insa la lasarea noptii. Punem pe gratar cartofi dulci si carne de vita cumparata la macelarul din Missaje. Ne savuram friptura alaturi de un Bordeaux, apoi ne bagam in corturi, zgribuliti la 15 grade.

 

 

A treia zi demaram tarziu, dupa ce reparam capacul diferentialului, indoit de o piatra luata la urcusul catre bivuac. Drumul e parca mai domol, si serpuieste pieptis printre culmi defrisate, pe care palcuri de padure, orezarii si plantatii de ceai deseneaza un mozaic pitoresc.

 

Dulceata curbelor ne aminteste de muntii nostri de acasa si de culorile verii.

 

Ë Delphine

 

Luam pranzul in Nkambe: orez, vita in sos, pui, plantain fiert si ero (o tocana de frunze)

 

Avem deja un fler impecabil: campam deasupra culmilor, de unde coboara norii in vaile cu sate pestrite.

 

Ë Delphine

 

La peste 2300m aerul de seara e proaspat si rece, insa un dus cald, un foc, un vin bun si o farfurie de varza calita cu vita si ardei iute - totul gatit cu ingrediente locale - ne fac sa ne simtim extraodinar.

 

Cum nu am reparat motocicleta

 

Inapoi in Bamenda dupa 4 zile de zen, organizam transportul pana in capitala unde vom primi ambreiajul de schimb. Singura optiune este sa luam rata: negociem intens 30 de Euro pentru noi si Tenere si ne suim toti trei intr-un autobuz furat de la ajutoare, caruia ii curg tablele. In cala de bagaje, doi porci vii, saci de yam si o gaina indesata sub saua motocicletei. Prabrizul, cutiile, echipamentul si restul de saci ni-i vor cara peste noapte Jacques si Delphine. Ne vom regasi in Yaounde, pentru a aplica impreuna la viza de Gabon. Cu 2 sticle de apa, o sticla de alune, aparatul foto si hainele de pe noi, rezistam drumului de cosmar de la 11 noaptea la 6.30 dimineata. Imposibil sa inchidem un ochi, si in cutia de sardele cineva ne fura telefonul. Manele africane la maxim, fum de frane, soferul conduce ca un bezmetic prin hartoapele care ne apropie insa de sfarsitul cosmarului si de coletul salvator. Dimineata coboram anchilozati in injuraturile bisnitarilor din autogara, care ne cersesc de bani, ofticati ca nu-i bagam in seama. Impingem motocicleta intr-o statie Total si cu doua oua Kinder in punga, luam un taxi la intalnirea cu familia Vidal.

 

 

Aplicam la viza (1 poza, formular, 50000 CFA, 48 ore), tractam motorul si ne instalam pe pajistea neprietenoasei misiuni catolice, singura optiune de cazare mai ieftina din Yaounde.

 

Singurul reper: imensele turnuri de apa, langa care s-a aciuat o ciupercarie de mici afaceristi.

 

Yaounde abunda in bulangerii frantuzesti, asa ca micul dejun e un festin.

 

 

Dupa amiaza se da drumul la gratare: macrou si tilapia din Douala, cu plantain prajit si pimment.

 

Delicios/ Yummy

Soseste coletul

 

La 2 saptamani de la incidentul Ekok - Mamfe, dupa ceva balbaieli, reusim sa recuperam coletul.

 

In culmea emotiei ca in sfarsit vom repara ambreiajul

 

Stupoare: wemoto.com a trimis niste discuri si arcuri care nu se potrivesc, desi Harry le-a explicat personal ca avem o singura sansa de a iesi din impas. Suntem iarasi intr-un punct mort!

 

Mai tarziu vom afla ca discurile sunt de la Tenerele vechi.

 

Punem husa pe motor, si la sugestia lui Jaques, mergem cu bus-ul Vidal in Limbe, sa ne lingem ranile, in asteptarea unei alte piese. De data asta comandam de la off-the-road.de, specializati pe XT660. In Limbe vom fi mai aproape de Douala, portul de intrare pentru coletul care este estimat sa ajunga in 5 zile (inclusiv weekend).

 

Pe drum, gustam manioc fiery in frunza de bananier.

 

 

Si tocana picanta de peste.

 

Dor de Nigeria.

 

Cola e regina in Africa.

 

Dar tot berea e mai ieftina ca apa.

 

Camioanele pline cu aurul verde al Camerunului ne tin companie tot drumul pana in Duala. Padurile sunt defrisate intr-un ritm inspaimantator, iar lemnul copacilor batrani de sute de ani transportat ilegal peste granita.

 

In zare se profileaza silueta fantomatica a muntelui Camerun, un urias de lava inaltat la 4090 de m langa buza oceanului.

 

Ne instalam in parcarea hotelului Seme, pe plaja Mile 11, unde bunicul fetitelor Vidal este asteptat cu tolba de bunatati.

 

Pranzul il luam zilnic in satul Batoke, unde proteina zilei vine direct din padure: gazela, iepure, iguana, alaturi de manioc fiert si porumb la carbune.

 

 

Lea

 

Elisa

 

In portul de peste din Limbe ne delectam cu gratar de tilapia si macrou, cu imaginea maiestuoasa a muntelui in fundal. Pentru ca DHL-ul intarzie, decidem sa urcam pe Camerun in urmatoarele doua zile.

 

 

Dupa eruptia din 1999, norul de cenusa vulcanica a alterat definitiv plaja din Limbe si imprejurimi. Nisipul este acum aproape negru, marea e calda si muntele ne face cu ochiul in zare.

 

ITW este aici!

 

Va urma.

 

Cucerind Muntele Camerun

 

Dedicam aceasta realizare personala doctorului Anghelescu (Clinica Med Sport) care m-a ajutat sa pot merge din nou si prietenilor nostri Andreea P., Dumitru si Andu (remember Apuseni ‘95).

 

Urcusul incepe in Buea, unde angajam un ghid si porteri care ne vor cara bagajele: saci de dormit, haine groase, apa, mancare. In orasel e o adevarata industrie si dintr-o data ne amintim ca sunt turisti albi in Africa. Vom urca pe cel mai scurt traseu, Race Track, numit asa pentru ca pe acest drum are loc renumita cursa anuala la care a fost inregistrat incredibilul record de 4 ore! Traseul va traversa 4 zone geo-climatice distincte: padure tropicala, savana, grohotis alpin si in final stepa arida de pe culme.

 

Pornim la 10.30, noi doi, Delphine, Jacques, ghidul Edmond si porterii Mahindi, Jonas si Ibrahim.

 

Primii 500 de m ii urcam pe langa ferme de plantain. Cum intram in padure, aerul e mai racoros si e plin de pasari si flori tropicale.

 

La Hut 1 (1500 m altitudine) facem primul popas. Luam pranzul (sardine si paine) in refugiul construit acum mai bine de 100 de ani de nemti si acoperit de graffiti.

 

Cateva ore mai tarziu, urcam pieptis portiunea cea mai abrupta din traseu, care traverseaza o zona de savana. Poteca se vede cu greu prin iarba inalta si e plina de lava pietrificata.

Hours later we are climbing the steepest part: the path is covered in high savannah grasses and in petrified lava.

 

New Hut, refugiul de la 1800 m.

At New Hut (1800 m).

 

Peisajul este superb. Valea inghite fuioare de nori.

Stunning scenery. Perfect clouds are tumbling down into the abyss.

 

 

Jacques & Delphine

 

Putin dupa 6 seara, ne atingem obiectivul zilei: Hut 2. Altitudinea: 2800 m. E frig, bate vantul si ne zgribulim in jurul unei oale de taitei instant si spaghete, apoi ne bagam in sacii de dormit intinsi in cort, pe priciul din refugiu.

A little after 6 p.m. we hit our target. We reach Hut 2 (2800 m) where the cold wind blows us into the shack. We gather around a steaming pot of Indomie and spaghetti, then we cuddle in or sleeping bags and tent.

 

La 4.30 se da trezirea. Mancam un sandwich gretos de ciocolata si paine, si orbecaim la lumina frontalelor: eu, Ana, Jacques si Edmond. Restul ne vor astepta in Hut 2 la pranz. Incet incet soarele risipeste bezna taioasa: nuante noi ne lumineaza retina si suntem profund coplesiti de clipa unica. In semi-intunericul rasaritului, pasarile ne ofera un sublim concert in exclusivitate.

At 4.30 we have to wake up, eat our disgusting chocolate sandwich and blindly follow Edmond towards the summit. Only me, Ana and Jacques chose to continue, and we are rewarded with the most amazing sunrise of our lives. The day slowly opens into an explosion of new colors and the birds offer an exclusive concert of delicate music.

 

Valatuci de ceata imbraca siluete bizare de copaci cu cojoace de licheni si muschi.

Strange trees covered in moss appear from the ghostly layer of fog.

 

Pe Muntele Cameroon, la 3800 m, Hut 3. Aici din pacate Ana a suferit o criza de rau de munte si o migrena acuta a fortat-o sa nu mai continue ascensiunea.

At Hut 3, at 3800 m above the sea level. Unfortunately Ana was forced to forfeit the ascent here, because of an acute headache.

 

Ultimii 300 de m sunt din ce in ce mai dificil de parcurs: eu si Jacques gafaim la fiecare pas, insa ne continuam urcusul printr-un peisaj selenar de nisipuri cenusii.

Me and Jacques climb the final 300 m through a weirdly lunar landscape and breathing becomes more difficult with every step we take.

 

De sus curbura Pamantului e limpede si ne simtim puternici, in varful lumii.

The Earth curvature is clearly visible from the top.

 

Victorie: ITW a cucerit Muntele Camerun!/ On the summit!

 

P.S. Traseul Race Track e unul destul de dificil. Imediat dupa ce am cucert varful, am inceput coborarea aproape fara oprire a celor peste 4000 de metri pana in punctul de plecare, unde am ajuns la lasarea noptii, absolut epuizati fizic si mental. Ranile fizice - arsuri solare, bataturi, basici, unghii invinetite si muschi amortiti, ne vor face sa suferim zile la rand. Un traseu mai lung, de 3 sau 4 zile, e poate o alegere mai inteleapta. Insa suntem fericiti ca am reusit sa atingem o culme si un vis.

The Race Track is a difficult choice. We carried for days our wounds: solar burns, bunions, blisters, cuts and swollen nails. A longer - 3 or 4 days track may be a wiser option, but we are pround and happy to have conquered another dream.

Animale salbatice si pacienti in Afi

 

Harry Poto este o primata nocturna care se hraneste cu fucte si insecte. Dupa ce a fost tratat pentru ranile grave la cap suferite in urma unei cazaturi, a ales sa ramana in camp.

 

Vipera verde- adultul masoara circa 40-45 cm, este veninos. Acest exemplar superb a dormit o zi langa rezervorul nostru de apa.

 

 

 

In rezervatia Cross River traiesc multe specii fabuloase de fluturi, de la mici la mari cat palma. Acestia prefera bananele in putrefactie si sunt aproape deloc studiati de oamenii de stiinta.

 

 

Lala, puiul de pisica salbatica are circa o luna. Mama si sora i-au fost ucise de fermieri. Pisicile salbatice adulte ating statura unui caine de talie medie, sunt nocturne si carnivore insa sansele de supravietuire ale puilor orfani sunt de sub 40%. In Afi Lala a fost puiul meu: am hranit-o zilnic cu seringa si am scos-o la plimbare si la scarpinat.

 

 

Lala

 

Un fel de radasca tropicala. Traieste in palmieri si larvele se pot prepara la gratar.

 

 

Calugarite

 

Porcul spinos Pius are circa 4 luni si a revenit in camp dupa ce fusese eliberat, cu rani grave provocate de drili. Se recupereaza bine si in cateva luni se va intoarce la viata in libertate.

 

Cimpanzei in Afi

Cele mai apropiate rude ale noastre traiesc in ranch in doua grupuri: cel dominat de Willy se afla intr-un tarc natural, iar cel dominat de Jacob in satelit. Cei din satelit se vor muta insa anul viitor in noul parc. Toti cimpanzeii din Afi sunt orfani si au fost salvati de la o viata mizera in captivitate, insa au trait deja prea mult timp in compania oamenilor pentru a se mai putea adapta la viata in libertate.

 

In asteptarea inaugurarii noului lor camin

 

 

 

Lucy

 

Fostul mascul dominant din tarcul 1

 

Pablo, singurul cimpanzeu de ses de aici sufera de o usoara pareza

O noapte magica in padurea tropicala a schimbat totul

 

Pe 9 octombrie urmau sa se desfasoare primele alegeri prezidentiale in Camerun de cand fusese amendata constitutia in mod abuziv. Dictatorul Paul Biya, la putere de peste 20 de ani, evident favorit in cursa pentru inca un mandat de 7 ani. Pe 30 septembrie, in Douala, capitala opozitiei, au rasunat focuri de arma trase de un dizident, iar in Limbe politia a descoperit o grenada in sediul Elecam. Pe 13 octombrie ne expira viza de Nigeria, asa ca pe 4 ne indreptam catre granita de dupa Ikom, cu intentia de a trece in Camerun si de a evita capitala in timpul alegerilor, sau de a dormi cat mai aproape de frontiera. Sunt trei optiuni pentru a traversa: prin nord, pe drumul bun prin Maiduguri, insa prin sabia si focul imprevizibililior Boko Haram. Pe temuta pista Ekok-Mamfe, cea mai grea din intreaga Africa, unde multi overlanderi au trait cosmarul vietii. Sau cu ferry-ul din Calabar in Limbe, pe bani prea grei pentru bugetul nostru de romani plecati de acasa pe propria turta cum se spune.

 

Statele din est sunt mai pline de viata decat vestul tarii aflat sub presiunea metropolelor Lagos, Abuja si Kano. In est sunt sate mai mici, animate, cu case de pamant rosu, piete de agricultori, plantatii si restaurante de strada cu garri, egusi si pepper soup. Mancarea e delicioasa, oamenii simpatici, fructele ieftine si nu suntem opriti de nici un grupaj de politie sau de armata.

 

Drumul e insa prost si inaintam anevoios, asa ca dupa ce trecem de Obudu hotaram sa petrecem noaptea in padure la Afi Drill Ranch si sa continuam a doua zi dis de dimineayta catre Ikom si granita. Overlanderii Emi si Oli care au un avans de o luna acum fata de noi ne-au scris ca merita sa ne oprim in Afi daca avem vreme. Asa ca luam pista de pamant si in cateva minute intram in inima padurii tropicale.

 

Aerul e leoarca, padurea musteste, e intuneric si vegetatia e densa si impresionanta. Pista e ingusta si pe alocuri inundata complet, o busa e iminenta, si atingem solul de doua ori, fara alte urmari decat noroiul cleios care ne imbraca in mazga echipamentele.

15 km in inima padurii. Aici nu e semnal GSM, electricitate sau canalizare. Suntem in Afi Drill Ranch, o baza de lucru si studiu a fundatiei Pandrillus, instalata la granita sanctuarului Afi, o rezervatie naturala cu totul aparte din statul Cross River. Proiectul admite vizita oaspetilor pe termen scurt, astfel oferind posibilitatea de a observa cum se desfasoara munca in baza si de a afla detalii despre conservarea speciilor. Ne primesc Amanda si Jens, doi tineri americani care sunt voluntari pe termen lung in baza.

 

 

Suntem rupti de oboseala, asa ca ne punem urgent cortul intr-un foisor de bambus si incercam, sa dormim.

Noaptea e magica. Intunericul e mai adanc decat negrul cel mai negru, insa cerul e plin de stele si aerul de licurici imensi. E o liniste curata de munte, doar zgomotele padurii fosnind, chiuind si scartaind in indescifrabile armonii. Insecte, amfibieni si mamifere intr-un cor extraordinar. Intinsi in cort, in aerul mustind, ascultam padurea, ascultam natura.

Dimineata stim ce avem de facut, si dupa ce vizitam baza, plecam spre Calabar pentru a ne pune in aplicare planul.

 

In inima muntelui o ardem cu breakfast de pooridge a la Harry.

 

Drumul pana in Calabar e teribil: brigade de area boys, gropi, ambuteiaje de camioane coxate de soferi isterici. Insa Calabar e curatel, linistit si agreabil, genul de oras in care e usor sa te plimbi pe jos, sa faci piata, sa te simti bine.

 

Campam la sediul Pandrillus, care e si locuinta lui Peter. In anii '80 americanii Peter Jenkins si Lisa Gadsby calatoreau cu masina prin Africa, si au sosit in Nigeria cu o viza de tranzit pentru 10 zile. Aici insa aveau intalnire cu destinul, si nu au mai plecat, punand bazele fundatiei Pandrillus, unul dintre cele mai de succes proiecte de inmultire in captivitate si protectie a primatelor la nivel mondial. Actualmente Peter este in fruntea guerrillei impotriva deforestarilor ilegale, iar Lisa face fundraising in State. Sa intalnim in Africa de Vest, si mai ales in Nigeria, dintre toate locurile posibile, un astfel de proiect, a fost extraordinar. Sa ne oferim serviciile ca voluntari, a fost logic. Sa fim acceptati sa lucram in cadrul proiectului, cathartic.

Am campat 3 zile intre crocodili, o gazela orfana si simpaticii drili din Calabar, unde proiectul isi are sediul si baza educativa. Am atins pentru prima oara mana omenesc de sentimentala a unui pui de cimpanzeu. Ne-am reorganizat programul, am scris emailuri, ne-am prelungit viza si laissez-passer-ul pentru Nigeria. Ne-am cumparat pantaloni, camasi cu mamneca lunga si pantofi second hand de la tarabele cu marfa de la ajutoare. Apoi ne-m intors in inima Afi. De unde vom mai iesi dupa patru saptamani.

 

Ce sunt Sanctuarul Afi, Drill Ranch si Pandrillus

 

Informatii furnizate de fundatia Pandrillus. Foto ne apartin.

 

Pandrillus este un ONG nigerian care are ca principala activitate reabilitarea si inmultirea in captivitate a uneia dintre cele mai amenintate specii de primate: drilii. Principala activitate o constituie Centrul de Reabilitare si Reproducere pentru Drili (cunoscut sub numele de "Drill Ranch"), care desfasoara munca de cercetare stiintifica in Nigeria si Camerun - unde coordoneaza Limbe Wildlife Center. Proiectul serveste de sanctuar pentru 28 de cimpanzei orfani, cei mai in varsta dintre ei traiesc in mediul lor natural in Afi Drill Ranch, iar cel mai tineri traiesc in orfelinatul din Calabar.

 

Ce este un dril?

Bulli, the challenging male to the alpha in Group 6, Ochu

 

Drillii (Mandrillus leucophaeus) sun maimute de dimension mari, cu coda scurta si fata cu piele neteda si neagra, care traiesc in padurile tropicale din Nigeria (Statul Cross River), in sud-vestul Camerunului si pe insole Bioko din Guineea Ecuatoriala. Masculii pot atinge peste 45 kg si datorita testosteronului au zona genitala si conturul fetei puternic colorate in roz magenta si albastru-violet. Au degetul mare opozabil foarte dezvoltat, comunica prin expresii faciale complexe, vocalize si anumite comportamente specializate. Sunt semi-terestre si semi-nomade, parcurg distante semnificative in timpul zilei in cautarea hranei (fructe, frunze, radacini, insecte si nevertebrate) si se suite in copaci pentru a culege fructe si pentru a dormi. Ca toate primatele, drilii sunt animale extrem de sociale, traind in grupuri de 15-30. Uneori super-grupuri cu peste 200 de membri apar in mod spontan, pentru a permite unor masculi sa-si paraseasca grupul nativ si sa se reproduca intr-un altul, astfel evitandu-se malformatiile genetice. Din pacate aceste animale extraordinare sunt grav amenintate cu disparitia. Vanate ilegal in scop comercial pentru carne, cu un teritoriu de numai 40000 de km patrati intens deforestat de braconieri si fragmentat de activitati umane, drilii sunt un obiectiv prioritar pe lista celor circa 60 de specii de primate africane care trebuie conservate. Se cunosc putine despre drili si sunt insuficient studiati in mediul lor natural. In libertate ar putea fi circa 10000 de exemplare, dar exista suspiciuni ca numarul real ar fi in jur de doar 3000.

 

Conservarea Drililor

 

Pentru incept, trebuie determinate arealele in care drily supravietuiesc si identificate populatiile care ar avea mai multe sanse de supravietuire. Liza si Peter au efectuat in 1989 un survey complete in Nigeria si partial in Camerun (unde se afla peste 60% din populatia in libertate). Vanatoarea de drili este illegal in Parcul National Cross River din Nigeria si in Parcul National Korup din Camerun. In mai 2000, guvernul din statul Cross River a creat Afi Mountain Wildlife Sanctuary, unde traiesc drili, chimpanzee si gorilla. Cu toate acestea, padurile sun dificil de protejat de braconieri. Fosti vanatori sun angajati sa patruleze muntele, in cadrul untie scheme de integrare a comunitatii locale care a fost premiata la nivel mondial. De currant, Peter a demarat proiectul Task Force: echipaje mobile armlet care lupta pentru securizarea padurii impotriva braconajului si defrisarilor ilegale.

Drilii se intalnesc rar in captivitate si se inmultesc cu dificultate in gradini zoologice, unde isi pierd o parte dintre instinctele naturale si capacitatea de a se mai integra in mediul lor natural. In timpul unui proiect din 1988, Peter si Liza au descoperit pui de drili ramasi orfani in urma uciderii pentru carne a mamelor. Considerand ca pot folosi aceasta baza genetica pentru reabilitatea si conservarea acestei specii de primate, au demarat proiectul de reproducere controlata in habitatul natural al maimutelor.

 

Ce este Drill Ranch?

Ranch-ul a fost infiintat in 1991. Atunci proiectul avea 5 drili, in ianuarie 2009 erau deja 298 - peste 75% din populatia la nivel mondial - majoritatea donati de sateni, salvati de ofiterii parcului national si politie, ba chiar recuperati din mainile braconierilor internationali din Asia (2 exemplare). Proiectul nu cumpara niciodata animale, pentru ca este ilegal si pentru ca incurajarea comertului cu animale este periculoasa. Maimutele sosesc aici la varste imature, trec printr-o perioada de carantina, apoi sunt integrate intr-unul dintre cele 6 grupuri sociale dinamice care traiesc in zone de padure primara, protejate cu garduri electrice alimentate cu energie solara. Aceste tarcuri ample se afla in inima muntelui, in rezervatia Afi, regiunea Boki, statul Cross River, Nigeria. Primul grup de drili a fost adus aici cu elicopterul in 1996.

In ranch a avut loc prima nastere in captivitate din Africa, prima nastere de drili gemeni din lume si de atunci au mai avut loc peste 200 de nasteri. Satele limitrofe (Buanchor si Kataba) beneficiaza de pe urma proiectului: sateni sunt angajati permanenti la ranch si fermierii pot vinde cantitati ilimitate de mancare pentru animale, la preturi garantate.

 

Roabele cu fructe aliniate pentru feeding. O roaba este destinata unui grup de maimute. Mancarea este putina, pentru a incuraja animalele sa-si caute hrana suplimentara in natura.

 

Absolvirea

 

Proiectul lucreaza la aceste eveniment de pionierat de peste 5 ani. Daca securitatea padurii va putea fi garantata, anul viitor, in timpul sezonului de coacere a fructelor, va fi eliberat in libertate in sanctuarul din Muntele Afi super-grupul 1, care numara peste 130 de membri. Se presupune ca super-grupul se va fragmenta in cateva grupuri dominate de cate un mascul alfa, care vor purta echipament electronic pentru monitorizare.

 

Cimpanzeii din Drill Ranch

Maya

 

Un alt record mondial va fi inregistrat in ranch-ul Afi anul viitor. Atunci va fi inaugurat cel mai mare parc natural pentru cimpanzei din lume, peste 12 hectare de padure primara, un proiect amplu care va oferi o viata decenta animalelor orfane gasduite in Afi. Cimpanzeii sunt 99% identici d.p.d.v. genetic cu noi. Din pacate acestia nu se mai pot intoarce in natura dupa ce au petrecut un anume interval in prezenta oamenilor. De aceea proiectul nu incurajeaza reproducerea cimpanzeilor in captivitate. Cei din ranch sunt impartiti momentan in doua grupuri, dominate de doi masculi alfa: Willy si Jacob, cel mai in varsta avand 43 de ani.

 

Cum este finantat ranch-ul?

Proiectul primeste donatii directe in Nigeria si fonduri colectate de Fundatia Pandrillus (SUA) si Rettet den Drill (Germania). Guvernul statului Cross River a oferit un vehicul, contribuie la salariile lunare si a finantat infrastructura pentru turisti, care aduce in schimb venituri suplimentare. Personalul strain nu este remunerat, inclusiv Liza si Peter, restul de 40 de anagajati sunt nigerieni. In camp se cultiva lastari din speciile locale de arbori, care sunt apoi vanduti comisiei de impadurire contra unei sume modeste. Pandrillus colaboreaza cu aceasta comisie si cu ministerul mediului si birourl de turism din Nigeria. Pandrillus ofera o bursa anuala pentru proiecte sustenabile concepute de locuitorii din satele din regiunea Boki.

 

Ce sunt Sanctuarul Afi, Drill Ranch si Pandrillus

 

Informatii furnizate de fundatia Pandrillus. Foto ne apartin.

 

Pandrillus este un ONG nigerian care are ca principala activitate reabilitarea si inmultirea in captivitate a uneia dintre cele mai amenintate specii de primate: drilii. Principala activitate o constituie Centrul de Reabilitare si Reproducere pentru Drili (cunoscut sub numele de "Drill Ranch"), care desfasoara munca de cercetare stiintifica in Nigeria si Camerun - unde coordoneaza Limbe Wildlife Center. Proiectul serveste de sanctuar pentru 28 de cimpanzei orfani, cei mai in varsta dintre ei traiesc in mediul lor natural in Afi Drill Ranch, iar cel mai tineri traiesc in orfelinatul din Calabar.

 

Ce este un dril?

Bulli, the challenging male to the alpha in Group 6, Ochu

 

Drillii (Mandrillus leucophaeus) sun maimute de dimension mari, cu coda scurta si fata cu piele neteda si neagra, care traiesc in padurile tropicale din Nigeria (Statul Cross River), in sud-vestul Camerunului si pe insole Bioko din Guineea Ecuatoriala. Masculii pot atinge peste 45 kg si datorita testosteronului au zona genitala si conturul fetei puternic colorate in roz magenta si albastru-violet. Au degetul mare opozabil foarte dezvoltat, comunica prin expresii faciale complexe, vocalize si anumite comportamente specializate. Sunt semi-terestre si semi-nomade, parcurg distante semnificative in timpul zilei in cautarea hranei (fructe, frunze, radacini, insecte si nevertebrate) si se suite in copaci pentru a culege fructe si pentru a dormi. Ca toate primatele, drilii sunt animale extrem de sociale, traind in grupuri de 15-30. Uneori super-grupuri cu peste 200 de membri apar in mod spontan, pentru a permite unor masculi sa-si paraseasca grupul nativ si sa se reproduca intr-un altul, astfel evitandu-se malformatiile genetice. Din pacate aceste animale extraordinare sunt grav amenintate cu disparitia. Vanate ilegal in scop comercial pentru carne, cu un teritoriu de numai 40000 de km patrati intens deforestat de braconieri si fragmentat de activitati umane, drilii sunt un obiectiv prioritar pe lista celor circa 60 de specii de primate africane care trebuie conservate. Se cunosc putine despre drili si sunt insuficient studiati in mediul lor natural. In libertate ar putea fi circa 10000 de exemplare, dar exista suspiciuni ca numarul real ar fi in jur de doar 3000.

 

Conservarea Drililor

 

Pentru incept, trebuie determinate arealele in care drily supravietuiesc si identificate populatiile care ar avea mai multe sanse de supravietuire. Liza si Peter au efectuat in 1989 un survey complete in Nigeria si partial in Camerun (unde se afla peste 60% din populatia in libertate). Vanatoarea de drili este illegal in Parcul National Cross River din Nigeria si in Parcul National Korup din Camerun. In mai 2000, guvernul din statul Cross River a creat Afi Mountain Wildlife Sanctuary, unde traiesc drili, chimpanzee si gorilla. Cu toate acestea, padurile sun dificil de protejat de braconieri. Fosti vanatori sun angajati sa patruleze muntele, in cadrul untie scheme de integrare a comunitatii locale care a fost premiata la nivel mondial. De currant, Peter a demarat proiectul Task Force: echipaje mobile armlet care lupta pentru securizarea padurii impotriva braconajului si defrisarilor ilegale.

Drilii se intalnesc rar in captivitate si se inmultesc cu dificultate in gradini zoologice, unde isi pierd o parte dintre instinctele naturale si capacitatea de a se mai integra in mediul lor natural. In timpul unui proiect din 1988, Peter si Liza au descoperit pui de drili ramasi orfani in urma uciderii pentru carne a mamelor. Considerand ca pot folosi aceasta baza genetica pentru reabilitatea si conservarea acestei specii de primate, au demarat proiectul de reproducere controlata in habitatul natural al maimutelor.

 

Ce este Drill Ranch?

Ranch-ul a fost infiintat in 1991. Atunci proiectul avea 5 drili, in ianuarie 2009 erau deja 298 - peste 75% din populatia la nivel mondial - majoritatea donati de sateni, salvati de ofiterii parcului national si politie, ba chiar recuperati din mainile braconierilor internationali din Asia (2 exemplare). Proiectul nu cumpara niciodata animale, pentru ca este ilegal si pentru ca incurajarea comertului cu animale este periculoasa. Maimutele sosesc aici la varste imature, trec printr-o perioada de carantina, apoi sunt integrate intr-unul dintre cele 6 grupuri sociale dinamice care traiesc in zone de padure primara, protejate cu garduri electrice alimentate cu energie solara. Aceste tarcuri ample se afla in inima muntelui, in rezervatia Afi, regiunea Boki, statul Cross River, Nigeria. Primul grup de drili a fost adus aici cu elicopterul in 1996.

In ranch a avut loc prima nastere in captivitate din Africa, prima nastere de drili gemeni din lume si de atunci au mai avut loc peste 200 de nasteri. Satele limitrofe (Buanchor si Kataba) beneficiaza de pe urma proiectului: sateni sunt angajati permanenti la ranch si fermierii pot vinde cantitati ilimitate de mancare pentru animale, la preturi garantate.

 

Roabele cu fructe aliniate pentru feeding. O roaba este destinata unui grup de maimute. Mancarea este putina, pentru a incuraja animalele sa-si caute hrana suplimentara in natura.

 

Absolvirea

 

Proiectul lucreaza la aceste eveniment de pionierat de peste 5 ani. Daca securitatea padurii va putea fi garantata, anul viitor, in timpul sezonului de coacere a fructelor, va fi eliberat in libertate in sanctuarul din Muntele Afi super-grupul 1, care numara peste 130 de membri. Se presupune ca super-grupul se va fragmenta in cateva grupuri dominate de cate un mascul alfa, care vor purta echipament electronic pentru monitorizare.

 

Cimpanzeii din Drill Ranch

Maya

 

Un alt record mondial va fi inregistrat in ranch-ul Afi anul viitor. Atunci va fi inaugurat cel mai mare parc natural pentru cimpanzei din lume, peste 12 hectare de padure primara, un proiect amplu care va oferi o viata decenta animalelor orfane gasduite in Afi. Cimpanzeii sunt 99% identici d.p.d.v. genetic cu noi. Din pacate acestia nu se mai pot intoarce in natura dupa ce au petrecut un anume interval in prezenta oamenilor. De aceea proiectul nu incurajeaza reproducerea cimpanzeilor in captivitate. Cei din ranch sunt impartiti momentan in doua grupuri, dominate de doi masculi alfa: Willy si Jacob, cel mai in varsta avand 43 de ani.

 

Cum este finantat ranch-ul?

Proiectul primeste donatii directe in Nigeria si fonduri colectate de Fundatia Pandrillus (SUA) si Rettet den Drill (Germania). Guvernul statului Cross River a oferit un vehicul, contribuie la salariile lunare si a finantat infrastructura pentru turisti, care aduce in schimb venituri suplimentare. Personalul strain nu este remunerat, inclusiv Liza si Peter, restul de 40 de anagajati sunt nigerieni. In camp se cultiva lastari din speciile locale de arbori, care sunt apoi vanduti comisiei de impadurire contra unei sume modeste. Pandrillus colaboreaza cu aceasta comisie si cu ministerul mediului si birourl de turism din Nigeria. Pandrillus ofera o bursa anuala pentru proiecte sustenabile concepute de locuitorii din satele din regiunea Boki.

 

Cum am lucrat pentru Pandrillus - Partea I

 

Ziua cu numarul 118. Avem 30,000 km la bord. Urmatoarele 4 saptamani vom face putini kilometri prin padure, doar pentru a circula pana in siturile de lucru sau pana in satul Buanchor (3 km) unde exista uneori semnal GSM. Ziua de lucru incepe la 8 cu un briefing, intre 12 si 13 este pauza de pranz si ziua se incheie la 16 pentru crew boys si la 17 pentru noi si personalul permanent. Crew boys sunt angajati care asigura suport pentru sarcinile care necesita efort fizic sustinut si pot fi atribuiti unui proiect in functie de necesitati. Noi am lucrat prin rotatie cu 4 dintre ei. Hrana o prepara fiecare in pauzele stabilite, cina se lua uneori in comun, asa ca am invatat sa gatim cu plante salbatice culese din padure, sa preparam feluri nigeriene ca egusi si am experimentat intens cu garri, faina de casava, din care am facut clatite, tortillas si deserturi. Pacat ca nu gasim acest ingredient versatil in Europa!

Multumim colegilor nostri de munca, managementului si in special lui Peter Jenkins pentru oportunitatea de a lucra in cadrul unui dintre cele mai de succes si mai importante proiecte de de conservare a biodiversitatii din lume.

Proiect Satelit 1 & 6

Pregatesc elementele din lemn pentru cadre si traverse

 

 

Un drum pana in Ikom pentru a prelungi inca o data actele pentru moto.

 

 

Dupa munca ne relaxam in foisorul principal.

 

 

Panorama catre muntele Afi, mereu alta.

 

 

Reparatii la satelitul 6 - 2 zile

 

Am inlocuit structura dregradata, am montat panouri de plasa, am reparat cadrele putrezite sau rupte, am construit noi platforme pentru animale, am proiectat si montat opritoare la usile culisante care dau inspre tarc si care separa compartimentele satelitului. Lemnul vechi se recupreaza pentru foc.

 

Chill dupa munca: la cascada sau in padure. Pe pasarela suspendate la peste 30 de m in copaci, acest traseu este al doilea ca marime din Africa, dupa cel din Ghana.

 

Liane - plante parazite. In Mali am mancat fructele unei specii de liane, cu gust acrisor si pulpa ca de mangosteen.

 

Un copac parazit isi asasineaza lent gazda.

 

La copacul magic din Buanchor, care serveste de antena GSM in sat. Singurul loc in care puteam merge pentru a intra in contact cu lumea.

 

Copiii din Buanchor

 

Munca de evaluare

Am realizat un studiu de analiza a starii actuale a bazei construite: cabine turisti, cladiri personal, tarcuri si sateliti animale. In studiu am identificat zonele cu probleme, am stabilit o lista de prioritati si am marcat fizic in teren ce trebuie reparat si inlocuit. Am propus metode de a imbunatati baza si am propus un design ieftin si usor de construit pentru lavabouri.

Al doilea studiu a fost dedicat noului tarc pentru cimpanzei (extensie a actualului). Am propus o procedura de lucru imbunatatita, care sa tina cont de integrarea judicioasa a personalului secundar disponbil, de accesul dificil la materiale (nisip, pietric) si de poluarea potentiala a sanctuarului cu reziduuri generate in timpul lucrarilor de constuctii. Am propus un prototip de pod, economic si usor de reprodus pe sit in zonele cu probleme (mlastinoase si denivelate) si am propus solutii pentru stabilizarea terenului.

 

Camionul ne duce in sat impreuna cu restul angajatilor. In centru e specialistul satului in tesaturi din palmier, care a facut mobila si acoperisurile din ranch. In dreapta e Dominique, fotograful satului, inarmat cu un point & shoot. Camionul revine in fiecare seara din sat cu fructele care sunt puse la vanzare in ziua respectiva.

 

Clatite cu garri si banane

 

Shaua-Shaua, sau ananas salbatic. In fundal, CJ.

 

E timpul sa schimb discul de frana. Multumita prietenului nostru Harry.

 

Cum am lucrat pentru Pandrillus - Part II

 

Presedintele Nigeriei

Olusegun Obasanjo, celebrul fost presedinte al Nigeriei, a vizitat ranch-ul din nou dupa 10 ani. A fost o zi intensa de pregatiri, urmata de o dupa-amiaza interesanta in compania acestei personalitati aparte. Cu ani in urma cand ne aflam in Galati si in Bucuresti, nu ne-am fi gandit la posibilitatea de a-l intalni presonal pe presedintele celei mai mari natiuni africane, si mai ales pe cel care a marcat cel mai puternic istoria recenta a Nigeriei.

 

Presedintele Obasanjo pozeaza cu arborele de abanos pe care l-a plantat in urma cu 10 ani. Abanosul este unul dintre cele mai pretioase esenta, rezistent la umiditate sid e aceea folosit in trecut la fabricarea podurilor in zona Boki.

 

La platforma de observatie a cimpanzeilor, unde am construit cele doua noi banci pentru vizitatori. CJ este starul zilei, sustinand o prezentare de top in fata presedintelui si anturajului

 

Obasanjo semneaza in cartea de oaspeti; Peter Jenkins - omul din umbra

 

Asuko il arata pe Poto oaspetilor.

 

Presedintele ne-a solicitat in poza si am fost incantati sa ne imortalizam impreuna. Urmeaza Jonathan?

 

Presedintele fac cunostinta cu personalul.

 

Presedintele impreuna cu angajatii ranch-ului.

 

Fosa pentru cimpanzei - 5 zile, 4 crew boys

In urma analizei generale a taberei, am identificat ca prioritate rezolvarea problemelor de intretinere si curatenie a satelitilor pentru cimpanzei. Deoarece materiile fecale generate zilnic sunt extrem de toxice, adesea personalul sufera infectii oculare si cutanate, apele reziduale formeaza balti infestate rapid cu tantari, iar deversarea actuala a apelor murdare catre un parau adiacent oune grave probleme de poluare a mediului. Am propus o fosa: 95x155 cm, 1.60m adancime, pereti de beton, fara fund, urmand sa adaugam un strat de pietris si unul de nisip care vor permite filtrarea lenta a apelor uzate.

Materiile solide ramase vor fi consumate de insecte, restul fiind carat la intervale comode la groapa de gunoi. Fosa se va conecta la jgheabul colector din sateliti si va avea un capac pietonal din lemn. Vom monta un prea-plin cu filtru compus din teava de PVC perforata care va evacua catre parau apele meteorice.

 

Am dezafectat scurgerile poluante catre rau, am obturat canalul colector din satelit, am trasat si sapat groapa

 

Crew boys au adus pietre, apoi le-am spart impreuna pentru a obtine granulatia necesara pentru beton. Am incercat o reteta care sa duca la estimativ B200.

 

Am construit si montat cofrajele din fragmente de placaj si cherestea recuperate din tot camp-ul. Dificultatea a fost desigur sa asiguram planeitatea peretilor.

 

Cofrajul, armatura (din plasa sudata cu ochiuri de 8) si teava de scurgere pentru prea-plin pozate. Ne pregatim de turnare.

 

Impreuna cu crew boys Mathew si Godwin: am pregatit premixul semi-umed pe jos, apoi am corectat reteta in roaba, adaugand apa si am turnat cu ligheanul metalic din mainile lui Godwin. Am vibrat cu o armatura.

 

Am terminat de turnat peretii si platforma pentru personal.

 

Decofram. Cofrajul s-a cam umflat, dar betonul arata impecabil.

 

Godwin astupa cu pamant canalul in care a fost ingropat drenul de prea-plin.

 

Am turnat canalul de legatura cu satelitul, care va avea un gratar metalic.

 

Poza cu colegi si oaspeti.

 

From left to right: me, Nasseru (welder), Ana, Asuko, Celestine (driver), CJ, Mageed

 

Rose, Ana, Franca

 

Takam

 

Foto finala de grup, in dimineata plecarii: eu, Peter, Ana, Godwin, Emmanuel 1, Amanda, Mathew, takam, Tony, Thomas, James, Gabriel, Robert, Emma 2

Makoko: Ghetto-ul pe apa de 103 ani din Lagos

 

Prietenii nostri, Louis si Marine, ne-au aratat niste poze alb-negru cu un sat pe apa situat in departamentul Yaba Local din statul Lagos si am hotarat ca trebuie sa incercam sa ajungem acolo.

Makoko este unul dintre multele ghetto-uri nigeriene amenintate de schimbarea climei. Cresterea nivelului ape, intensificarea curentilor marini si activitati poluante (reziduuri provenite din arderea lemnului, obiceiul locuitorilor de a defeca direct in laguna, aruncarea de substante nocive in mediul inconjurator) sunt doar cateva dintre problemele cu care se confrunta Makoko. Acest sat pe apa a fost initial o mica asezare temporara de pescari, etnici Egun din Badagry si Benin. Timp de mai bine de un secol populatia a continuat sa creasca, generand o comunitate extrem de saraca in care oamenii au fost obligati sa se stabileasca permanent, datorita preturilor exorbitante pentru teren din Lagos..

 

 

Satul este construit deasupra apei care nu depaseste 1,5m adancime; casele sunt sustinute de piloti din lemn infipti in albia lagunei.

 

La fiecare 30 de ani casele trebuie reparate. Este un loc unde este oamenii trebuie sa munceasca din greu pentru a supravietui, dar pentru sateni Makoko este "acasa" si de aceea se opun ferm proiectului guvernului federal de a-i reloca. Locuitorii spun ca au ales sa ramana aici, in ciuda gradului avansat de poluare a mediului si nu sunt interesati sa se mute fie si intr-un loc mai curat si mai frumos. Guvernul local Yaba a furnizat rezervoare de plastic pentru apa potabila. Nu exista insa facilitati sociale de baza cum ar fi o clinica, farmacie, utilitati (canalizare, electricitate).

 

Singura scoala primara din Makoko are circa 50 de elevi care platesc 50 de Naira pe zi pentru a merge la cursuri.

 

 

 

 

 

 

Adultii - si de multe ori chiar copii - isi vad de treburile zilnice cu barca. Fiecare familie are o barca din care pescuiesc, isi fac cumparaturile, vand mancare si alte bunuri, existand chiar si restaurante plutitoare, o moara si ateliere mecanice situate in barci.

 

 

Apa maloasa este aproape neagra din cauza mizeriei si e densa ca petrolul. Insa a naviga pe "strazile" din Makoko, in fapt canale inguste care se deschid catre laguna, este de un farmec aparte, linistitor.

 

 

 

 

 

 

Guvernul nu se implica aproape deloc in viata comunitatii care apeleaza pentru problemele sociale la seful satului (Baale) si pentru cele de securitate la bandele de cartier ("area boys"). In ciuda saraciei extreme, am vazut oameni fericiti in Makoko. Cu siguranta aici nu este Venetia Nigeriei si nici Damnoen Saduak din Bangkok, dar copiii si adultii isi pastreaza zambetul intact si sunt incantati sa socializeze cu putinii "yovo" (albii) care ajung in sat.

 

Abuja - Un oras model

Si a venit ziua sa parasim - cu parere de rau - Lagosul. Am plecat pe ploaie catre Ilorin si Ibadan - oras recent afectat de inundatii masive, in care circa 200 de persoane si-au pierdut viata sub cladirile prabusite din cauza apei. Spre seara ajungeam in Offa, unde prietena noastra Karen ne organizase cazarea pentru o noapte.

 

 

Decorul de anii '70 in care am dormit

 

Asteptam sa se opreasca torentiala de dimineata, ca a putem pleca catre Abuja

 

Saracia care domneste in Nigeria rurala ne-a intristat si pus pe ganduri. Intr-o tara extrem de bogata in resurse naturale, in care mii de expati vin pentru unele dintre cele mai generoase salarii din lume, oamenii obisnuiti se zbat sa faca fata vietii de zi cu zi. Agricultura a fost in mare parte abandonata in favoarea industriei petroliere, mancarea a devenit scumpa si putina, se importa multe dintre produsele pentru care in trecut Nigeria era vestita: ulei de palmier, faina, legume, fructe. Drumul pana in Abuja a fost infiorator: asfalt prost, gropi dintr-o parte intr-alta a soselei, plin de camioane, microbuze si autobuze incarcate pana la refuz si ruland cu viteza nebuneasca. Am facut cei 550 de km in 10 ore, cu doar 3 opriri scurte pentru a infuleca in picioare niste omlete si pentru o pauza de tufis.

 

Trecem inca o data peste fluviul Niger

 

La lasarea noptii ajungeam in Abuja, la mai putin de 3 saptamani de la atentatul cu bomba la sediul Natiunilor Unite, revendicat de gruparea terorista Boko Haram, si in care circa 20 de persoane au fost ucise. Fata de Lagos Abuja e un oras linistit si calm, dar strazile sunt pline de forte de securitate, din cauza ca in capitala se afla sediile tuturor misiunilor diplomatice, companiilor petroliere, multinationalelor si organizatiilor non-profit din Nigeria. Este un oras foarte tanar, fondat la inceputul anilor '80 si inca aflat in plin santier. Arhitectura cladirilor este discutabila, insa infrastrcutura este excelenta. Responsabil pentru asta: gigantul Julius Berger Nigeria PLC, care a construit si cel mai mare pod suspendat din Africa, faimosul Third Mainland Bridge, care leaga pe o lungime de 11.8km insula Lagos de continent.

 

 

Biserica si moscheea sunt cei doi poli masivi ai capitalei. Crestinismul si Islamul sunt cele doua religii dominante in Nigeria.

 

In Abuja am cunoscut comunitatea Romaneasca si personalul Ambasadei noastre, unde am fost primiti cu caldura. Scrisorile Dlui. Mircea Leucea catre diferitele ambasade straine unde am avut de luat vize ne-au fost de ajutor in rezolvarea mai rapida a actelor. O saptamana mai tarziu aveam vizele pentru Camerun, Congo, Republica Democrata Congo si Namibia si ne intalnisem cu alti doi motociclisti pe o Super Tenere nou-nouta (Julien) si respectiv pe un BMW (Frank)

 

Timp de doua saptamani am locuit regeste la Mircea Rusu, o gazda fabuloasa care ne-a primit cu supa de salata si delicatese gen salam de Sibiu. Multumirile noastre nu sunt de ajuns pentru primirea exceptionala si ponturile pentru locuri de vazut si chestii de incercat in Abuja.

 

Ragu de vita cu pilaf a la Mircea

 

In marile orase din Nigeria sunt destul de multe restaurante cu meniu continental, asiatic si frantuzesc, pentru ca nigerienilor le place sa calatoreasca. Nigeria exporta shrimpi, biban de mare, crocker, homar, crabi si alt peste de calitate in Europa, insa cel mai bun peste la gratar este cu siguranta in Abuja. Mammy Market (la Moghadishu Barracks) este o piata circulara unde in centrul actiunii sunt femeile cu gratare imporvizate in jumatati de butoaie. Aici am mancat un delicios crocker gatit la carbune, cu sos picant de ardei iute, ceapa si rosii, lime si cartofi prajiti. Absolut senzational. Din pacate si aici a avut loc un atentat terorist in ianuarie 2011, soldat cu 10 victime.

 

Bucataria nigeriana este cea mai picanta din Africa de pana acum. Se gateste mult cu ardei iute rosu si ulei de palmier, specialitatile locale includ: supa de ardei iute (de obicei cu peste), eba, fufu (pasta de yam), gari (casava), diferite tocane de legume si zarzavat cu vita, capra sau peste. Cand se lasa intunericul se incing gratarele cu suya, varianta nigeriana a frigaruilor: vita, ficat si pipote pudrate din belsug cu ardei iute.

 

Porc la gratar cu varza si ceapa rosie

 

 

Fufu cu vita in sos de rosii si egusi

 

 

Omida uscata picanta - o gustare plina de proteine, insotita de obicei de bere. Are un vag gust de peste.

 

Picnic cu prietenii la cascada Gurara, la 90 km de Abuja. In meniu: salata de morcovi cu susan, salata de naut cu feta si busuioc proaspat, salata de vinete, soufflĂŠ de zucchini si pui. La desert: flap jack si fructul pasiunii.

 

Cascada Gurara, in plina fosrta la sfarsitul sezonului ploios.

 

De 1 Octombrie, ziua nationala a Nigeriei, am stat acasa si am privit festivitatile desfasurata in vila presedintelui Goodluck Jonathan. Orasul a fost pustiu, datorita riscului crescut de atacuri teroriste, gruparea Boko Haram anuntandu-si intentia de a organiza atentate in capitala cu ocazia zilei aniversare, la fel ca si in 2010.

Salutare tuturor!!!

 

suntem relativ bine in Camerun mai multe detalii cand reusim sa updatam blogul si forumurile!!!

 

Petrica - am terminat mincu in 2004 (eu) si 2003 (ana) deci e clar ca am fost colegi

 

Biz - Ref. la panorame... sunt "lipite" in photoshop din minim 3 poze.

 

Vrajitorule - Motocicleta s a comportat excelent pina acum fara probleme majore. Foarte greu cu greutatea... am depasit 400kg (moto, bagaje + noi) si asta nu mai e fun. Consuma in medie 5,5l/100km. Am schimbat lantul in Maroc, placutele spate se mananca cam repede (7000-8000km), am schimbat discul frana spate la 30000km, cauciucurile ContiEscape au tinut 16000km (le am schimbat in Lome. Togo) acum rulam pe MT21 fata si TKC80 pe spate. O sa vedem dupa africa centrala, cand ajungem in Namibia. Pina in nigeria am rulat 75% pe asfalt deci relativ simplu pentru moto.

 

Revenim cu info in curand!!!

 

 

Ionut

NIGERIA

Lagos - Iadul saracilor si raiul bogatilor

Mai intai am fost asigurati ca vom primi viza, "nu va faceti griji, e in regula", ne-a zis doamna de la Ambasada Nigeriei in Togo. "Nu va putem da viza turistica" a sunat raspunsul aceleiasi doamne doua zile mai tarziu, cand am venit sa ne ridicam pasapoartele. "A fost un atentat cu bomba la sediul UN din Abuja, au murit 20 de oameni, asa de incurajare", ne-a scris Rotila. Iar Louis, singura noastra sansa la o invitatie care sa conteze la ambasada, era la pat cu malarie. Tot ce ar fi putut sa mearga bine a mers prost. Si cu toate astea, pe 14 septembrie, in a 93-a zi de calatorie, am ajuns la granita avand in pasapoarte viza cu care ne cumparasem dreptul de a vizita Nigeria.

 

Dupa negocieri intense cu vamesii din Benin si dupa ce politistii de la frontiera ne-au facut rost de un moneychanger de treaba, un tanar a ridicat bariera ruginita cu o sfoara si am intrat in Nigeria. Arsita ardea orizontul. Am parcat si m-am dus sa rezolv cu actele. In birou, o multime de oficiali cu AK 47 solicita o multime de taxe ne-oficiale. Le arat tencul de acte, le explic de ce nu avem Carnet de Passage en Douane si toata povestea calatoriei noastre si astept.

"E groasa", mi-a spus oficialul cu AK 47 care m-a insotit din parcare. "Lasi aici o cautiune pentru motocicleta si te lasam sa intri. Banii ii recuperezi tu cand iesi din tara." Dupa o ora si jumatate de targuiala si politeturi, eram prieteni. O prietenie care ne-a costat 30 de Euro (laissez passer si stampile) si o migrena. Intre timp Ana socializa cu zeci de cetateni si vamesi, cu sumbra banuiala ca asta nu urma sa ne ajute cu nimic la reducerea spagilor.

 

 

Road to Lagos - photo credits Nigerian media

 

Nimic din ce vazusem in Africa de Vest pana atunci nu prefigura cei 80 de kilometri pana in Lagos. De la saracie lucie la Q7 si ML-uri in "tipla", de la masini normale la spinnere si jante custom, de la bobo si pijamaua traditionala la outfit-uri albe cu strasuri si ochelari de soare de fitze. Parca dintr-o data am trecut prin oglinda magica intr-un univers paralel. Curand insa jeep-urile de lux cu motoare de 3,5l au fost inghitite de uriasul convoi in care camioane intr-o rana, scutere si masini care abia isi mai duceau tablele se luptau cu gropile si imposibilul drum catre Lagos. Din 500 in 500 de m la inceput, apoi din ce in ce mai rar, echipaje de oameni in uniforme niciodata la fel sau - mai alarmant - civili inarmati care aruncau in fata rotilor cate o bucata de lemn sau fier plina de cuie, fortand masinile sa traga pe dreapta si sa dea dreptul. Am reusit sa ajungem la Mila 2 fara sa platim un Naira: strangeri de mana, multe zambete si povestea noastra recitata la infinit. Un alt soc a fost pretul benzinei: 65 de Naira, adica mai putin de 40 de centi. Mentinut artificial de gunern, se pare, pentru ca in Nigeria nu exista rafinarii.

 

Nigeria are cea mai mare populatie dintre tarile africane si este poate cea mai segmentata natiune din lume, cu peste 840 de limbi diferite vorbite, intre care Yoruba, Igbo si Hausa sunt limbile oficiale, alaturi de engleza si pidgin care sunt vorbite si intelese de majoritatea locuitorilor din mediul urban. Este o tara a extremelor, cu vaste resurse naturale, multe inca neexploatate sau descoperite, insa si un loc al saraciei extreme. Aici sunt oameni atat de bogati incat nu sunt mentionati in nici o statistica Forbes, iar albii nu sunt printre ei, cu doar musafiri la o masa la care pariurile sunt castigate de cei mai puternici. Putin explorata de turisti, supusa presiunilor gruparii teroriste Boko Haram si tarata de dificila lupta pentru petrol din delta Nigerului, Nigeria era a noastra pentru 30 de zile, misterioasa, vasta, o provocare, insa aveam sa o cunoastem prea putin, doar cat sa intelegem de ce trebuie sa ne intoarcem pentru mai mult.

 

Viata e grea pentru nigerianul de rand, si trebuie sa fii suficient de puternic pentru a-i face fata. Aici, daca nu trezesti de dimineata si nu muncesti din greu, esti mort. Daca te opresti in mijlocul autostrazii, esti mort. Daca ti-e rusine sa-ti ceri dreptul, esti mort. Si asta mai cu seama in Lagos.

Sa faci tot drumul pana in Nigeria si sa nu vezi metropola cu cea mai rapida rata de expansiune de pe continentul african ar fi o nebunie. Se estimeaza ca in 2020 Lagos va fi al treilea oras ca marime din lume, cu 24 de milioane de locuitori. Acestea sunt cifrele oficiale, pentru ca locuitorii din ghettourile mega-orasului nu figureaza in nici un recensamant.

 

 

Lagos - Victoria Island

 

Salahorii nisipului: nu stiu sa inoate, insa plonjeaza in apele infestate ale lagunei si aduc la suprafata nisip cu galeti de tabla, apoi il vand pe ceva Naira pe santiere. Multi nu supravietuiesc mult acestui supliciu.

 

Ana a beneficiat de o traversare initiatica cu barca prin port impreuna cu Louis. Eu am beneficiat de o traversare initiatica a traficului inimaginabil la o ora de varf pentru mega-metropola cu 14 milioane de locuitori. A fost nebunie absoluta. Scuteristi kamikaze tasneau din fiecare ungher. Ei sunt okada, taxi-urile Lagosului, si vietile lor nu valoreaza decat cateva sute de Naira. Pe langa ei si prin ei, camioane, masini, limuzine si microbuze schimba benzile cu viteza din Need For Speed. Exista o singura regula care guverneaza strada: sa mergi inainte, cu orice pret, indiferent de semne, benzi, sens de mers, politie, trotuare. 90 de minute mai tarziu trecusem prin iadul pe pamant si iesisem de cealalta parte un alt om. Si cu toate astea, eram deja fan.

In urmatoarele 5 zile am incercat sa aflam secretele orasului si ne-a prins in mreje, fascinati de un Lagos vibrant, unic, cu personalitate multipla, cu un urbanim polimorf, nascut din cresterea exploziva a populatiei, un oras care se hraneste cu bani si putere.

In cartea lor "Ultima sansa de a vedea", Douglas Adams si Mark Carwardine scriu despre cum "in locuri diferite ale lunii apar forme de viata complet separate adaptate unuor conditii si habitate asemenatoare". Ei vorbesc despre modele comportamentale si despre cum "in habitatele magazinelor de suveniruri din Spania si Grecia localnicii se ofera de buna-voie insultelor si abuzului, in schimbul banilor, pe care ii cheluiesc pe tot pe saracirea habitatului, din dorinat de a atrage si mai multi predatori inarmati cu portofele doldora". Orasele sunt organisme imense in care, intr-un mod asemanator, locuitorii dezvolta abilitati specializate, determinate de nevoia de a supravietui in habitatul de otel si beton. Supranumit New York-ul Africii, Lagos este un ecosistem populat de locuitori "endemici".

In acest context paradoxal am fost invitati sa vizitam scoala franceza Luois Pasteur din Victoria Island, unde lucreaza Marine, gazda noastra. Acolo am fost primiti cu entuziasm de copii proveniti din familii bogate si educate, insa nu chiar din clasa de miliardari ai Nigeriei. Calatoria noastra a devenit subiect de studiu si copiii de 8 ani au pregatit pentru noi 10 intrebari destepte ca: "pe unde ati traversat marea?", "cum faceti sa aveti aici Naira, pentru ca in Europa aveti Euro?", "cum reparati motocicleta?", "ce mancati?", "cum va spalati?" sau "de ce nu ati luat avionul?". Am petrecut o zi excelenta la scoala, apoi eu si Marine am trecut din nou prin furcile caudine ale traficului la ora de varf, cu Ana ancorata precar pe saua unui okada in urma noastra.

 

 

 

 

 

Acesti pusti simpatici au inceput sa strige de bucurie cand si-au dat seama ca pretul motocicletei noastre e un fleac pentru ei. Marine o sa aiba ce discuta la urmatoare sedinta cu parintii.

 

Daca Lagos e infernul pe timpul zilei, noaptea e sublimat in Mecca Afrobeat, barul The Africa Shrine. Acesta este templul unui stil muzical unic, o fuziune poliritmica de muzica traditionala Yoruba, jazz, funk si cor, creatia unui adevarat erou national, Fela Kuti. Exploziv si genial, cu o energie fenomenala de a crea si de a iubi nenumarate femei, Fela a fost un lider spiritual al maselor si un activist politic care a revolutionat prin muzica sa Nigeria anilor '70, o lume post-coloniala marcata de lovituri de stat militare si profunda discriminare sociala. The Shrine ofera un spatiu de intalnire pentru artisti in devenire si fanii Afrobeat, unde am avut sansa sa asistam la un concert live al lui Femi strici, unul dintre fii lui Fela care duce mai departe legenda.

 

The Shrine. Photo credits: www.afrobeatmusic.net

 

http://www.afrobeatmusic.net/

 

In Lagos e mai greu de gustat mancarea traditionala pe strada, dar am avut norocul sa mancam unul dintre felurile cele mai gustoase cand am vizitat-o in Lagos pe Karen, prietena noastra nigeriana pe care am cunoscut-o in Togo. Am petrecut o zi plina de voie buna cu extraordinara ei familie si am facut un test ride cu un K1 de 20 de ani!

 

Egusi - o supa crema din seminte de pepene galben si o planta amaruie asemanatoare cu spanacul. Alaturi de carne de capra si doua versiuni africane ale mamaligii: eba (cea galbena, din casava) si semo (dintr-o cereala)

 

Test ride: Max pe Tenere, la abia 2 ani.

 

Ana si Karen

 

Eu, Karen si copiii

 

Ana impreuna cu "nepoteii" nigerieni

Sarut mana! ; Salut!

Adeverul este ca nu-i usor sa gasesti cuvintele de admiratie pentru cineva care reuseste aceasta performanta. Intr-adevar este o performanta in adevaratul inteles al cuvantului tinand cont ca pentru unii care si-au luat "trotineta", performanta inseamna sa "faci autostrada" cu 200 de Km/h sau sa sfidezi legea si bunul simt si sa depasesti coloana la semafor ori sa-i dai "cat duce bordul" pe asfaltul bulevardelor , in fata locatiilor de fite si sub privirile admirative si tampe ale mult doritelor sexsimboluri autohtone.

O determinare iesita din comun si o plamada deosebita a trupului si spiritului a doi tineri deosebiti care ne arata frumusetea si privatiunile unei vieti pline de nepravazut si provocari, la mii de km de ceea ce noi numim"civilizatie" , si nu invadeaza "Fata Cartii" cum este acum cool, cu poze fara viata din exotismul fitos si comod ce musteste de parvenitism al mult ravnitului Burj al Arab. Admiratia e cu atat mai mare cu cat ma gandesc ca multi dintre noi se gripeaza si devin adevarate cazuri la "Primiri-Urgente" daca stau cateva minute in calea unui plapand curent de aer, sau unii fac adevarate crize de isterie la vederea unui paianjen sau a oricarei alte ganganii sau rozatoare nevinovate, in timp ce voi ati renuntat la confort si siguranta pentru indeplinirea unui vis care poate -si are radacinile in minunatele povestiri ale copilariei despre Africa, atunci cand imaginatia ni se-nflacara la citirea aventurilor descrise cu mult talent si realism de catre Edgar Rice Borouggs in Tarzan sau R. Kipling in Cartile Junglei.

Multumesc si va doresc sa reveniti cu bine in tara! Bravo!!!

 

Iară noi? noi, epigonii?... Simțiri reci, harfe zdrobite,

Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte,

MăÂşti râzânde, puse bine pe-un caracter inimic;

Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră: o frază;

În noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază;

 

M. Eminescu

 

Scuzati greseala!

Am amestecat din graba si India...

 

 

Salut prieteni, cuvintele de bine sunt hrana pentru calator si va multumim pentru ele tocmai din Abuja, un oras nou in care ne am mufat la realitatea incitanta a Nigeriei. Povestile copilariei, verile la tara, Sanda Taranu, David Attenborough.. poarta ceva "vina" pentru "the travel bug" de care "suferim" si caruia singur leac ii este cate un drum de felul celui pe care am pornit de mai bine de o suta de zile.

 

Rudyard Kipling in poemul The English Flag spune:

 

Winds of the World, give answer! They are whimpering to and fro —

And what should they know of England who only England know?

 

Adica de multe ori trebuie sa ti parasesti fie si temporar patria, casa, familia, pentru a le intelege si aprecia. Calatorind invatam despre Romania, despre ce facem diferit si despre ce ne face diferiti. Dar despre asta poate mai tarziu, cand vom avea ragaz sa ne adunam gandurile...

 

PS. Nu intamplator ai adus India in discutie, Asia face parte in planul nostru extins.

 

FELICITARI... asteptam poze si povestiri.

 

 

Cum faceti cu banii? aveti cash? merge cardul pe ici si colo? sau cum?

 

Numai card. Am folosit ATMurile prezente in mai toate orasele; singura problema este comisionul de extragere care in unele tari e usturator... In Africa de W am avut noroc de moneda comuna (CFA) in mai multe tari (Mali, BF, Togo, Benin). O alta problema e ca aici in Nigeria poti extrage cate max 90E odata adica comisionul devine foarte usturator .

 

Lome - Miroase a dictatura

 

Trezirea in jur de 6.20, spalat rufe sau yoga cu Tony Horton, mic dejun, salutat toata strada pe care fiecare om ne striga pe nume, navigat prin traficul aiuritor pana in Lome (cu tot cu deviatii prin alei nisipoase si mite pe la bariere), meetinguri diverse, pranzul la Maman sau fufu bar, prabusit franti de oboseala in cort. A doua zi, totul de la capat. Cam asa suna rutina nostra in capitala Togo, in care am cam uitat ca suntem doar turisti si am inceput sa ne simtim acasa. Aproape tot orasul e in santier: strazi sunt pavate sau redesenate cu totul, se construiesc zgarie-nori pentru sedii de banci pan-africane, sunt delimitate parcuri (accesul: 1500 CFA/zi/pers). Chinezii controleaza principalele proiecte de infrastructura, dar zilierii sunt togolezi, cu salarii care incep la 800 CFA/zi (1,20 Euro).

 

 

Muncitorii togolezi sunt chic

 

Nici personalul militar care impanzeste orasul nu e mai bine platit. Ii sunt insa fideli presedintelui - fiu nu prea stralucit al fostului presedinte, un dictator hulit si temut. Coloana oficiala opresete zilnic traficul sub amenintarea fortelor armate, la ore imprevizibile si in claxoanele furioase ale localnilor. Poate ca noi romanii am cam uitat ce inseamna sa traiesti intr-o dictatura; in Togo insa daca iti iei o masina mai rasarita risti sa fii somat sa o faci cadou presedintelui, iar cand deschizi un butic te poti trezi in arestul politiei, anchetat asupra provenientei banilor investiti in afacere.

 

 

 

Arterele rutiere din Lome sunt reparate, construite si finantate de chinezi

 

Suburbiile sunt organizate pe cartiere conduse de o capetenie care provine din familia “regala”. Toate problemele sociale sunt rezolvate local, ceea ce ii face pe oameni mai putin constienti si mai putin interesati de relatia cu autoritatile oficiale care chiar gunerveaza tara. Conservarea traditiei intr-o societate moderna nu e facila.

 

Initial nu planuisem sa ajungem in Togo deloc, dar am aflat ca aici putem face service la motocicleta la dealerul KTM pe zona Vest Africa, Tony Togo, unde am reparat si topcase-ul rupt si uzat dupa kilometri de teren accidentat.

 

Our Tenere next to its older avatar/ Motocicleta noastra alaturi de “sora” mai batrana, fotgrafiata pe o strada din Lome

 

Am campat la faimosul Chez Alice, pe care insa - fideli adevarului - suntem fortati sa nu-l recomadam decat daca esti ca noi, si trebuie sa stai aici pentru campingul ieftin (1000 CFA/pers). Pentru asta insa roga-l pe Yawo de la receptie sa te conduca in a doua incinta, doua alei inspre ocean, unde e liniste si mai curat. Altfel, la Chez Alice pute. Literalmente. In cabane, in buda comuna, chiar si in receptie; cireasa pe coliva a fost faptul ca in prima noapte la Chez Alice unul din caini m-a muscat de la spate, miseleste, costandu-ma stres si singura pereche de pantaloni lungi din posesie. Alice nu s-a sinchisit.

 

 

Preturile in capitala Lome sunt ceva mai mari decat in restul Togo, insa mancarea pe straza este senzationala. Togolezii sunt obsedati de mancare si peste tot am gasit nenumarate variantii de delicatese locale, sarate si dulci. Pontul urmator e gratis, dar nepretuit: cel mai bun lunch in Lome se gaseste pe Bulevardul 24 Janvier la maman Victorine, vizavi de Boston Pub. Atat!

 

Am declarat-o pe Maman Victorine regina pranzurilor din capitala, unde am gasit cel mai bun orez mancat de ani buni

 

Ana cu Beauty, gratioasa fiica si prietena noastra draga. Tatal ei este din Benin.

 

 

 

 

Un alt fel popular pe strada: pate rouge (faina de mei si de porumb, pasta de tomate, sos de rosii, ceapa, ardei, cub Maggi) cu aripioare picante si yam prajit

 

Fufu, o savuroasa creatie vest-africana: piure de yam cu sos de alune cu macrou, rosii cu ceapa, spanac, carne de capra sau vita.

 

Boui, un terci de mei servit cu paine dulce, nu printre favoritele noastre. Localnicii il servesc mai ales la micul dejun, dar si la alte mese. Noi am preferat sa ne preparam cate un guacamole cu salata de rosii sau oua, sau sa mancam fasole cu ardei iute de la o tanti din colt.

 

Coca Cola africana, din porumb si zahar ars

 

Branza togoleza din lapte de vaca, se vinde mai ales in nord si la granita cu Benin, infasurata in niste frunze care ii dau culoarea rosie specifica

 

Mic dejun de campion: fasolea despre care vorbeam mai sus, servita cu faina de porumb.

 

Omniprezentul “dulce” african: trestie de zahar

 

Ne era dor de oceanul pe care ultima oara il vazusem in Mauritania. Plaja de aici nu este poate cea mai frumoasa din Africa si din pacate putine loturi la ocean au ramas neocupate de locuinte sau unitati turistice. Curentii sunt puternici si relieful submarin abrupt, insa sunetul valurilor care bat in mal ne e familiar si drag.

 

 

 

Litoralul din Lome este locul in care localnicii vin la picnic sau o miuta.

 

Am fi stat la Chez Alice doar cat sa ne spalam hainele, insa aici trebuia sa luam viza pentru Nigeria si asta a schimbat totul. Blocati in Lome dupa ce ni s-a refuzat viza, am avut insa ragazul sa descoperim o mini comunitate romaneasca in Togo. Consulul onorific al Romaniei - care este si CEO-ul filialei Renault care aduce Dacia in Togo - ne-a sprijinit in relatia cu ambasada Nigeriei. Am fost rasfatati cu mancare traditionala romaneasca la Stefan si Nicoleta, cu bucatarie contemporana la Virginia si am petrecut multe ore care ne-au facut sa ne simtim ca intre prieteni. Multumirile noastre nu sunt suficiente, desigur, pentru a rasplati ospitalitatea si gratia cu care am fost primiti in Lome.

 

Impreuna cu dl. consul Alin Roman si cu Dl. Mitica la showroom-ul Dacia

 

 

 

 

 

La Togo Bois, fabrica de parchet din lemn de teak condusa de Stefan

 

In Lome am reusit sa rezolvam si problema GPS-ului. Ne-a fost furat, l-am rascumparat de la hotul marocan, ne-a scos la sosea din nisipurile miscatoare din Mali, dar dupa furtuna din Ouaga a cedat. Definitiv. De data asta am decis sa nu ne mai zgarcim si am cumparat online un Garmin Zumo, pe care l-am expediat la Paris de unde prietena noastra (multumim, Vivi!) l-a dus la aeroport, apoi un cunoscut al consulului ni l-a adus in Togo. Complicat, dar necesar, desi usturator pentru bugetul nostru minimalist.

 

A sosit GPS-ul!

 

 

Impreuna cu o parte din prietenii din Lome

 

 

A trebuit sa renuntam la presurile noastre si sa trecem pe TKC, sa speram ca vor tine pana in Namibia.

 

 

 

 

Gata de plecare si infulcand ultima fasole cu malai

 

Iesirea din Togo se face printr-o zona ireal de frumoasa

 

 

 

 

BENIN - fetisuri si nuci de cocos

 

Nu a fost deloc ceea ce ne-am asteptat. Am mers in Togo pentru revizie la moto si am ajuns sa stam acolo peste 3 saptamani pentru a lua viza turistica de Nigeria, asa ca nu ne mai ramasesera pentru Benin decat mai putin de 3 zile, cat sa traversam sudul si sa aruncam un ochi prin centru. Tobele Leo Vince au creat senzatie la frontiera pe care togolezii si beninezii o trec la picior, si unde la tarabele ambulante cu brochetes si plantain prajit lucreaza familii de refugiati din Delta nigeriana sositi aici de la sfarsitul anilor '90. Aveam viza de l'Entente inca din benin si la sugestia vamesului am decis sa nu mai aruncam 5000 CFA pe Laissez Passer pentru 30 de zile, in lipsa unei alternative mai ieftine pentru tranzitarea rapida a tarii. O decizie care s-a dovedit una neispirata, pentru ca la iesire ne-au luat in primire niste vamesi mai catolici decat Papa, care ne-au cerut 20000 CFA pentru a inregistra vehiculului. Am batut palma la 5000 CFA si asta a fost tot. Benzina e 540 CFA/l in Benin iar drumurile sunt cam jale. Am trecut de muntii de branza "rosie" si niste kilometri dupa statiunea Grand Popo am tras la umbra intr-un fufu bar. Cu burtile pline si pofta de drum, abia asteptam sa ajungem in Ouidah

 

 

In sec.XVII Benin era inca divizat in multe principate conduse de cate un sef local. Inevitabil unul dintre acestia s-a impus, instaurand o dinastie sangeroasa in capitala Dahomey (azi Abomey). Instalati confortabil in palate in banco (chirpici), regii au hartuit in razboaie sucesive triburile vecine Yoruba din Nigeria si si-au vandut supusii pentru aurul portughezilor, englezilor, francezilor si olandezilor. care pusesera bazele in Ouidah si Porto Novo unui comert infloritor cu sclavi. Ouidah este azi o statiune relaxata cu drumuri frumos asfaltate si auberge-uri cochete, insa Route d'Esclaves, ultimul drum in Africa al sclavilor, a ramas in mod simbolic o pista de nisip. De-a lungul a 4 km de drum singuratic printre palmieri sunt aliniate fetisuri si monumente ca Arborele Uitarii. Sclavii trebuiau sa inconjure de trei ori copacul care se inalta odinioara pe acest loc, pentru a uita de familia si viata la care aveau sa nu se mai intoarca niciodata. Intre 1800 si 1900 au fost trimisi de aici peste 10000 de sclavi pe an, catre Brazilia si Caraibe, in special Haiti. Odata cu gastronomia robusta si un folclor unic, acestia au luat peste ocean traditia voodoo, recunoscuta formal ca religie abia in 1996.

Drumul de nisip se opreste la buza oceanului in fata Locului Fara de Intoarcere (Point of No Return), un monument cu aspect comunist, care invoca mai curand amintirea regimului marxist din anii '70, decat emotiile destinului dureros al scavilor. Locul - ultima imagine de acasa inainte de implacabilul drum la galere - pastreaza insa un are de solemnitate, in linistea si singuratatea oceanului care, dincolo de plaja pustie, umple orizontul. Privirea de ramane suspendata minute in sir dincolo de linia albastra dintre cer si mare.

 

La doi pasi de Point of No Return niste tineri volubili vand nuci de cocos, dintr-un soi pitic, cu nuci carnoase si parfumate. Decidem sa ne continuam drumul spre Cotonou pe Route des Peches. 42 de km pe plaja, insa cauciucurile cu crampoane fac diferenta. Doar mai putin de zece sate de pescari, cu bordeie traditionale din nuiele si vegetatie iscusit impletita bordeaza unul dintre cele mai frumoase si romatice drumuri pe care le-am parcurs in Africa. Suntem singuri si avem ragaz sa digeram emotiile de mai devreme. In lumina dulce a apusului nisipul pe care il ridicam in urma pare de aur.

 

 

 

Intr-un sat primim apa de baut de la un grup de pescari si schimbam cateva vorbe. Oamenii sunt sfiosi si calzi, ceea ce ne convinge sa cautam niste km mai departe un loc de campat pe plaja. Norocul calatorului ne poarta langa gospodaria sefului satului. Gratios si cultivat ne primeste cu voie buna si, dupa ce punem cortul intre curte si ocean, sporovaim pana in noapte. Buda este in scoala de peste drum si e chiar ok.

Dimineata fierbem ceai negru din Sri Lanka cu lapte pentru toata lumea si baietii mai tineri ne ofera cele mai bune nuci de cocos din viata noastra. Deja pescarii s-au insirat de-a lungul navodului si se lupta cu plasa plina de peste.

 

 

Inca de azi-noapte luminile capitalei Cotonou nu ne-au dat pace. Mai temperamentali si mai inclinati catre dezabateri intelectuale si politice decat vecinii togolezi, oamenii din Benin i-au facut pe colonisti sa denumeasca tara Cartierul latin al Africii de vest. Numele orasului vine de la expresia in Fon: "gura raului mortii", aluzie la rolul covarsitor al Beninului in comertul cu sclavi. Portul in expansiune, infrastructura solida, cladirile moderne, piata labirintica si traficul infernal dominat de zemi-john (taximetristi kamikaze pe scutere chinezesti) compun un mozaic eterogen. Am contemplat nebunia dintr-o cafenea posh, unde ne-am rasfatat cu un cappuccino si wifi alaturi de lumea buna a orasului.

 

 

 

Obiectivul nostru era insa sa ajungem in Abomey, in inima tinutului Fon. Numai 140 km pana in capitala istorica a fostului regat sangeros, insa asfaltul e prost, gropile fara numar si camioanele multe si conduse fara cap de soferi isterici. Asta pe drumul principal, asa ca abandonam planul de a reveni in Cotonou pe o bucla alternativa si ranjim unul la altul cam fara chef la gandul ca vom face aceasta ruta plictisistoare si obositoare de doua ori. Palatele regilor din Abomey sunt bine marcate pe ruta pe care consultantii UNESCO au desenat-o in textura ravasita a orasului, insa constructiile in argila rosie si chirpici sunt fie intr-o stare deplorabila de degradare, fie restaurate cu atat de mult sarg, incat cu greu ai putea crede ca nu au fost proaspat ridicate. Asta ciobeste serios atmosfera "istorica", si nu remarcam un interes deosebit al localnicilor in conservarea trecutului, ci doar in valorificarea acestuia. Spunem pas taxei exorbitante pentru vizitarea muzeului - amenajat in palatului temutului rege Benhazin, despre care se spunea ca isi oprea atacatorii prin puterea magiei voodoo - si colindam tarabele cu fetisuri din piata mare.

 

 

Voodoo vine de la vodun, care inseamna ascuns sau misterios in Fon si Ewe. Credinta voodoo s-a amestecat in timp cu precepte aduse in Caraibe de misionarii catolici. Voodoo este o parte integranta a vietii de fiecare zi in Togo si Benin. Piata de fetisuri este farmacia voodoo de unde credinciosii cumpara papusile de lemn sau calabas si amuletele din animale mumificate (gri-gri) la indicatiile preotului juju. Ceremoniile necesita de multe ori consultarea spiritelor celor decedati, care sunt invocati si imbunati cu ofrande de alimente sau animale domestice. Asa cum noi toleram vulgarizarea istoriei pentru a vinde brandul Dracula, guvernul marxist a contribuit la proasta intelegere a unei traditii religioase care a fost abandonata exploatarii hollywoodiene. Va lasam in compania gri-gri-urilor si a unui biet cameleon pe care un baiat fara scrupule ar fi fost incantat sa ni-l vanda pentru nici 4 Euro.

 

 

 

 

In mai putin de 24 de ore urma sa intram pentru prima data in Nigeria, despre care auzisem atat de multe de rau, insa nimic nu ne-ar fi putut pregati pentru ceea ce va urma.

 

Revin cu rugamintea catre un ADMIN: Scoate-mi te rog limitarea de 20 de poze postate!!!

Suntem bine si o sa reluam postarile asap. Am fost blocati 3 sapt. in Lome asteptand viza de Nigeria. Momentan suntem in Abuja si e foarte tare ... MS ROTILA pt tot.

 

Ionut

 

North & Central Togo - In Togo latra cocosul

 

 

La granita abia zaresti indicatorul ruginit care semnaleaza intrarea in una dintre cele mai mici tari din Africa, dar Togo, unde am venit mai mult pentru a face revizia la motocicleta, nu trebuie ratat. Galagiosi, oarecum jemenfichisti, politistii si oamenii pe care ii intalnim in posturile de control coloreaza un talmes-balmes vesel. Viza de tranzit se emite la frontiera, insa noi am reusit sa luam - datorita informatiilor primite de la alti overlanderi - viza de l'Entente de la Siguranta Nationala din Ouagadougou (250000 CFA/pers, valabila 2 luni pentru tarile din antanta: Burkina, Togo, Benin, Niger, Cote d'Ivoire; program vize: L-V 7.30-11.30, pasaportul se ridica in 8-48 de ore; necesare: 2 poze). Laissez-Passer-ul pentru Togo se ia din cladirea din spatele postului de politie, pe dreapta, si costa 6000 CFA (5000 actul si 1000 trecerea in registru sau berile angajatului… nu o sa stim niciodata). Benzina este mai ieftina in Togo: 595 CFA/l.s

Asa-numita Route Internationale este autostrada togoleza, care leaga pe 650 de km Golful Guineei si oceanul cu Africa de Vest. Importanta artera este intens tranzitata de nenumarate camioane si tiruri incarcate la maxim, si asta se vede in carnea zdrelita a soselei. Primii 50 de km sunt plini de gropi imense care ar putea inghiti o masina si care ne amintesc de portiunea dificila din Route de l'Espoir. Dupa Dapaong, un orasel prafuit in care am oprit pentru primul pranz togolez (pate si cap de oaie in sos), drumul devine bun pana in Kara.

 

Pate - o mamaliga aracetoasa din porumb (mancarea de baza in Africa de Vest) cu carne si creier de oaie in sos iute, alaturi o bere locala

 

 

 

In drum spre Kara traversam plantatiile de bananieri, mei, orez si karite care inconjura muntele Kabye.

 

Abia seara am ajuns in orasul in care actualul presedinte, originar dintr-un sat limitrof, a pompat o gramada de bani. Plin de baruri iluminate cu neoane psihedelice, muzica data la maxim, bere, cu totul alta atmosfera decat cea cu care ne-am obisnuit traversand tari musulmane in timpul Ramadanului. In nordul Togo populatia e musulmana si apartine de tribul dominant Kabye, sudul este teritoriu crestin al tribului Ewe. Cuplata cu oboseala acumulata in ultimele zile de traversare anevoiasa pe ploaie a sudului Burkinei, atmosfera din Kara ne-a paranoizat un picut. Am mancat bine intr-un local stradal (orez cu fasole, sos iute, oua si porumb copt) si ne-am luptat cu somnul in zgomot de scutere, boxe la maxim si discutii aprinse, care fac deliciul serilor togoleze pana in miez de noapte.

Dimineata, treziti fara mila de sute de cocosi, bantuim orasul: piata e doldora de fructe extraordinare, femei cara pe cap casete cu gogosi, fursecuri de casa si paine dulce ca un cozonac, pe care togolezii o mananca la ceai sau cu un terci de mei (boui). Standuri cu mic dejun (orez, fasole, oua, carne cu sos, sandwichuri cu avocado), tarabe cu chinezarii diverse si inevitabila petrecere cu muzica, de data asta sponsorizata de un brand din pacate foarte indragit pe continent: cuburile Maggi.

 

Pate se vinde la punga sau invelit in frunze de bananier - 25 CFA

 

In cafenele (buvette) in pretul ceaiului e inclusa painea, la care poti comanda omleta

 

Arhitectura "contemporana"

 

Femeia africana (stanga) versus cea marocana, in viziunea artistilor din cele doua tari atat de diferite

 

 

 

Iarba deasa depaseste uneori inaltimea unui om pe marginea drumului care strabate sase zone geografice diferite, traversand in nord sahelul, apoi colinele din zona centrala, pana in campiile care bordeaza oceanul

 

Am continuat spre sud catre Bafilo, traversand mica dar incantatoarea falie Aledjo.

 

Pranzul in Sokode: pate cu bame, pui de Guineea in sos iute si tocana de vanat

 

 

In drum spre Atakpame, trecem prin satul Yomaboua, comuna Sotouba, punctul din care colonistii au demarat teribila operatiune de recrutare si transport a sclavilor. Un localnic ne-a povestit cum oamenii erau dusi la rau pentru a fi spalati, apoi marcati cu fierul inrosit si pusi in trenul de Lome. Anual Africa serbeaza ziuna internationala a sclaviei, aici poti afla mai multe despre acest subiect emotionant.

Am sfarsit prin a sta doua nopti in loc de una in Atakpame, intr-un auberge foarte ok, unde ne-am mai intins oasele, mai ales a doua noapte, dupa o zi in care am parcurs mai mult de 200 km de drumuri de tara bombardate care urca si coboara in ace de par pe munte, spre Badou. Traseul dificil si pitoresc a durat prea mult pentru a mai avea timp sa urcam pana la casacada Akloa. Am avut insa ragaz sa trecem prin sate de lut cu pana in zece case, cu plantatii rudimentare de ananas, avocado, banane, cafea si cacao. De sus, din inima padurii tropicale, se vad zonele defrisate care tatueaza savana, dezvaluind faptul ca Togo se confrunta cu probleme serioase de protectia mediului, iar guvernul intarzie sa intervina pentru salvarea unei biodiversitati deosebit de valoroase. Din pacate aici vanatoarea inca este permisa, iar braconajul tolerat. Adesea satenii incinereaza fondul forestier ca mijloc de protest sau intimidare politica.

 

Mic dejun in Atakpame: salata de avocado, pui in sos tomat si orez

 

Localul de mic dejun, unde femeile sunt foarte incantate sa socializeze cu Ana. Ca mai peste tot, suntem rugati sa le dam numarul nostru de mobil si sa le facilitam calatoria in Romania/ Europa.

 

Sus pe munte inspre Badou

 

Desert pentru copii: pasta dulce de arahide cu putin chilli(Klo-kluoi)

Tiebele and the Gourounsi Country

 

Cum ne-am luat vizele pentru Togo si Benin am taiat-o catre Po, prin poate cea mai umeda regiune din Burkina. Fiind sezonul ploios, in care luna august e chiar cea mai bogata in averse, inevitabil am rulat zile intregi prin cate o mocaneasca interminabila sau o furtuna rece. Pe cat de deprimant este insa in mod obisnuit cerul cenusiu pe o astfel de vreme, pe atat de frumosi sunt norii cand ploua in Burkina. Campatul pe teren ud si sub ploaie nu e insa o placere.

 

 

Mic dejun in Po: omleta, ceai, supa de oaie.

 

Comuna Tiebele este la cativa zeci de km de Po, via un drum de pamant. Peste 100000 de oameni locuiesc in circa 67 de sate. Zona este faimoasa pentru arhitectura vernaculara din chirpici, care constituie unul dintre cele mai frumoase exemple de gen din lume. Case traditionale mai pot fi vazute si mai sunt in uz numai in incinta familiei "regale", unde circa 300 de oameni formeaza 54 de familii inrudite.

 

Tribul Kasena, care face parte din grupul etnic Gourounsi, a construit case din chirpici care se disting prin fatadele lise, lacuite cu ulei de nere si decorate de femeile maritate cu fresce. In mod traditional se folosesc trei pigmenti naturali: laterita pentru rosu, bazalt pentur negru si caolin pentru alb; insa in decorarea caselor mai noi a fost abandonata traditia, in favoarea bitumului adus din Ghana. Aceasta si pentru ca fresca naturala rezista doar cativa ani, in timp ce bitumul trebuie refacut poate o data pe decada.

 

La intrarea in incinta se afla un altar de divinatie, colina si arborele sacre si zona unde se aduna sfatul batranilor. Mai departe e cimitirul animist, unde pietrele marcheaza morminte inchise (sau "pline"), iar vasele de lut pe cele in care numarul maxim de 15 persoane inmormantate in putul vertical nu a fost atins.

 

 

 

 

Sunt doua tipuri de case: rectangulara (destinata tinerilor necesatoriti) si in forma de 8 (cu un salon, o camera pentru femeie si o bucatarie de iarna). Casele nu au ferestre si sunt iluminate indirect prin perforatii in acoperis. "Usa" este atat de joasa incat intri pe branci, iar zidul care urmeaza este destinat sa impiedice intrusii deja zapaciti de intunericul des din interior, sa penetreze locuinta. Tavanul este realizat din trunchiuri de arbore de karite si pamant batatorit, iar pe terase se pun la uscat cereale si condimente.

 

 

 

 

 

Floare de baobab, fuctele se coc in decembrie

 

 

 

Granarele au acoperis din paie

 

 

Pentru gatit si depozitare se folosesc vase din lut, facute manual de femeile din satul vecin

 

Motive tipice Gourounsi. De la dreapta la stanga: plasa de pescuit; semne tribale (in trecut folosite drept buletin, acum doar ca insemne de frumusete de catre unele fete); macrame pentru vasul de calabas.

 

 

Vase traditionale de calabas

 

Piatra alba este folosita pentru macinat faina de mei, cea neagra pentru pasta de alune

 

 

 

Aceasta femeie Kasena are 82 de ani

 

Din Tiebele am condus 18km catre est, apoi am facut stanga si am mai mers 20km pana in Zabre, unde insa fluviul umflat de la ploile abundente bloca drumul mai departe. Asa ca a trebuit sa facem un alt ocol, la stanga 25 km pana in Dondeou, insa cum deja se lasa noaptea si eram uzi, obositi si departe de asfalt, am cautat un loc de campat si am pus capul jos.

 

 

Am pus cortul sub un arbore de karite care ne-a oferit si un snack dulce dimineata. Ploaia a continuat toata noaptea, insa spre 8 s-a oprit pentru scurt timp, asa ca ne-am facut bagajele si, bine murati, am pornit inspre granita cu Togo, deja cu nostalgie in suflet la gandul improbabilei reintalniri cu Burkina.

Ce erau cu acele sageti? Ceva detalii va rog ... nu am inteles ce ati vrut sa spuneti.

 

Pt. ca vanatoarea e permisa ... se foloseste inca arcul (si pusca bineinteles pt cine are bani).

La un pitstop pe marginea drumului (te mai apuca si nevoia din cand in cand) am gasit pe jos acea sageata...

 

Salutari,

 

Ionut

Burkina Faso

 

 

Am trecut entuziasmati in Burkina, intampinati de politisti prietenosi, apoi am facut vama si am cumparat cu 5000 CFA Laissez Passer valabil o luna.

 

Un vames simpatic, versiunea Burkinabe a lui Chris Rock

 

Viza pentru Burkina Faso a devenit de curand una dintre cele mai scumpe din Africa: 47000 CFA la ambasada din Bamako (necesare: 2 fotografii, copie pasaport si o caruta de bani; aplicatiile se fac zinic intre 7 si 11, viza este gata in aceeasi zi dupa 3 pm). Drumurile principale sunt bine asfaltate si nu pun probleme, cele secundare sunt de pietris sau pamant, in orase principalele sosele sunt in stare buna, cu rute secundare de pamant si cu destule gropi. Benzina e usor de gasit si costa ca in Mali, cam 640-690 CFA/l. Cursul CFA, moneda comuna cu Mali, Togo, Benin, este de aproximativ 655 CFAS la 1 Euro si peste tot sunt disponibile bancomate pentru VISA. Nu am vazut radare si motocicletele/scuterele sunt scutite de taxare in Poste de Peage. Atentie insa la speed-bump-urile imense prezente chiar si in sate.

 

Niste metri mai incolo de vama, sute de vulturi innegreau cerul deasupra unui abator in aer liber

 

Aici am inteles sintagma: front atmosferic. In aerul rece cerul s-a facut negru si am vazut cum vine catre noi zidul de apa. Ne-am strans repede catrafusele si am intrat in furtuna care ne-a lovit ca un val de gheata, biciuindu-ne si fortandu-ne sa ii dam bataie. 30 de minute de mers printr-o atmosfera fantastica, in care copacii erau siluete negre in aerul de un alb tulbure, plin de apa, apoi am iesit din nor. Vantul ne-a uscat putin hainele, asa ca ne-am bucurat mai departe de drumul bun de pietris, care dupa nisipurile miscatoare din Dogon a fost o placere.

 

Am ajuns si in Ouagadougou

 

In Ouaga nu exista camping, insa este neoficial tolerata amplasarea cortului in curtea hotelui OK-INN, cu conditia sa se faca ceva consumatie la restaurant. Asta permite accesul la toaletele murdare de anga piscina, parcarea pazita, wifi-ul acceptabil din receptie si terenul de golf dezafectat infestat cu tantari unde se si campeaza. Restaurantul insa are preturi de fita si mancare absolut banala, care nu face banii.

 

 

Probabil cele mai bune frigarui din Ouaga: ficat si inima sau carne de capra, super bine condimentate, cu salata de castraveti si ceapa

 

In spatele tarabei cu frigarui, o cafenea tipica (buvette), unde poti servi ceai (100 CFA), bere, omleta, orez, iaurt, sucuri si apa.

 

Pe tanti care vinde incontestabil cel mai bun dege din Burkina (couscus integral de mei cu iaurt de casa indulcit si gheata) am poreclit-o Dege Nazi dar nu am indraznit s-o pozam. Aceasta delicioasa versiune a cerealelor cu lapte incepe la 150 CFA/portie si se gaseste numai pana in ora 16.00.

 

O buvette la tara, pe drumul catre Bobo Dioulasso

 

 

 

Fratii care lucreaza impreuna in buvette

 

Bobo este capitala comerciala a Burkinei; gara - cap de perspectiva aici - este un exemplu a megalomaniei colonistilor, care au construit-o in anii '30 in stil neo-maur.

 

 

Moscheea din Bobo, una dintre cele mai frumoase constructii in banco (chirpici) din lume

 

Am indragit Bobo cu atmosfera lui relaxata si cartierul Bolomakote unde muzicieni beau bere de mei, asa ca am ramas aici o saptamana. In foto, aspectele mai putin glamour ale calatoriei.

 

Carne de capra la gratar cu orez, salata de castraveti si plantain (un soi de banana) prajit

 

O tentativa de salata de vinete, de pofta

 

Bobo a fost o baza convenabila pentru a vizita Banfora, care are o pitoreasca piata de duminica, si cascada Karfiguela (1000 CFA/pers + 200 CFA parcare motor). La cascada se ajunge pe o pista de pamant care traverseaza plantatii de trestie de zahar si peisaje bucolice.

 

Sistem de irigatie intr-o plantatie de trestie de zahar.

 

 

 

 

Predator I (cu apa in loc de namol)

 

 

 

Pe drumul de intoarcere in Banfora

 

Burkina Faso este tara cu cele mai incredibile ceruri

 

In Bobo ne-am intersectat cu Liana si Denis care sunt plecati pentru 1 an jumate prin Africa de nord, impreuna cu devotatul lor ciobanesc

 

Inpoi in Ouaga, sa luam viza de l'Entente, valabila pentru Togo si Benin

 

Pe marginea drumului, in loc de roti de camion, sageti otravite

 

Cu siguranta singur pe tenere fara bagaje ar fi fost mare diferenta.

 

La peste 400kg nu cred ca mai este problema de cauciucuri iar nisipul ala era... pudra (lapte praf).

 

Am vrut sa tin de cauciucuri cu dintii ca pe aici nu gasesti si pace... ContiEscapeul de pe spate are 15000km si inca nu am dat de sarme . Planuiesc sa l schimb in Abuja si sa trec pe tkc cu dunlop ca deh urmeaza marea noroiala.

 

Cred ca v-ar fi ajutat cauciucurile alea de pe motor sa fi fost montate pe roti...

 

Este posibil ca un admin sa mi scoata limita de foto postate ca e cam frustant sa tot tai sau sa pun pe bucati.

 

Multumesc

La mine merg...

 

De ce au disparut toate pozele?

Aveti grja, nu toti africanii sunt prietenosi ... /index.php?/topic/194663-bucuresti-dakar-un-om-o-moto-o-luna/

Asta i clar... pina acum noi nu i am intalnit si sper sa nu i intalnim.

 

Sangha to Ouahoughyia - My Golgota

 

 

Am plecat cu noaptea in cap din Sangha, o comuna din nordul tinutului Dogon. O zi cu cer noros, dar placut racoroasa, a devenit curand o tortura interminabila si un ride care ne-a testat muschii si nervii. Primii 5 km pana in Banani - un sat cu o cascada pitoreasca - sunt pista de pamant in alternanta cu zone de nisip si pietris si cu portiuni betonate, dar cam cazute. Peisajul e spectaculos si acele de par ----ridica adrenalina. Insa cum am coborat de pe faleza in campia nisipoasa a inceput dansul care urma sa se prelungeasca pana in noapte: nisip, apoi balti adanci blocheaza ruta care dispare, inghitita de alei in sate labirintice si reapare ca o urma pe jos, intre zecile de alte urme pe care doar GPS-ul le mai pote descifra. 10km mai tarziu facem dreapta in Dougou si incepem sa urcam, luand nenumarate cazaturi in nisipul moale, ore in sir de truda si alunecare in directia in care speram sa dam la un moment dat de Burkina Faso. Acolo unde o iarba pitica acoperea nisipul, am rulat pe langa drum. Cei 65 de km pana in Koro, de unde regasim drumul de pietris la lasarea noptii, ne iau toata ziua si seara, si dupa ce ne refacem proviziile de apa, cadem franti. Drumul extrem de dificil merita insa facut in locul celui mai confortabil prin Bankass, insa de preferat cu GPS, singur pe o motocicleta enduro usoara si cu ceva saruri de rehidratare la pachet, pentru a recupera rapid mineralele pierdute prin transpiratie.

 

 

 

 

 

 

 

 

Intrebare: la ce se uita negrul acela asa curios?

 

Odata ce am intrat in Mali este o infuzie de scutere, mopede si alte vehicule pe 2 roti marea majoritate provenite din China. Oamenii sunt fascinati de motocicleta si nu rateaza nici o ocazie sa priveasca toate detaliile cat mai de aproape. Banuiesc ca ori se uita la toba care face ceva zgomot si e pozitionata foarte ciudat pentru ei ori la numar incercand sa si confirme ca suntem din Franta (toata lumea de aici incepe prin a ne spune ... sunteti din franta nu?)

Oricum in 13000 de km si aprape 3 luni de africa nu m am simtit in nesiguranta pina acu chiar daca am fost inconjurat la un mom dat de peste 20-30 negrii mititei si mai putin mititei cand am parcat langa piata unui sat in tinuturile Dogon (Sangha). Ana a plecat in cautare de merinde iar eu am ramas de paza la moto. S au uitat, au mai intrebat una alta si atat ... asta de la cativa m.

 

Ana + Ionut

Tinutul Dogonilor - Inapoi in timp

 

 

 

In nordul Mali sahelul isi intide nisipurile spre Burkina Faso. Aici 250 de kilometri de faleza sunt patrie Dogonilor, o etnie care traieste aici la fel ca acum un mileniu, cand s-au refugiat aici din calea islamizarii.

Cu un efort financiar neplanificat initial, care ar putea sa ne coste scurtarea intregii calatorii mai tarziu, am decis totusi sa nu ratam un tur de 3 zile in una dintre cele mai bine conservate regiuni etnografice din Africa. Privilegiul de a vizita o data in viata tinutul Dogon costa scump, dar merita sa vezi cum vantul transforma muntele in nisip, sa mirosi argila arsa de sute de ani, sa fii parte dintr-o lume rurala care isi urmeaza aproape netulburata ritmul originar.

 

Pentru a ajunge in Dogon Country traversam catre Mopti cea mai puternica furtuna de nisip de pana acum.

 

Vantul lateral deosebit de puternic batea in rafale, fortandu-ne sa rulam cu mult sub 50 km/h. Bine ca vantul a precedat ploaia, pentru ca daca am fi incercat sa il contrabalansam pe un asfalt alunecos ar fi fost mult mai periculos.

 

In Mopti ne facem proviziile si negociem onorariul ghidului pentru noi si cei doi elvetieni care calatoresc cu masina si cu care ne-am cuplat la tur.

 

Mopti e un oras semi-industrial de pescari, dar si o baza turistica, cu un vibe nasol. De ocolit, cu exceptia portului

 

 

Traseul prin tinut a fost urmatorul: Bandiagara, Djiguibombo, Kani-Kombole, Teli, Ennde, Indelou, Begnimato, Yabacalou, cu doua zile de trekking si o zi de mers cu propriile vehicule.

 

 

 

Toate constructiile dogonilor sunt din chirpici la baza falezei, si din piatra pe faleza. Incaperea din dreapta este bucataria, vasele de lut infipte in tavanul sunt cosuri de fum

 

Pe terase se pun la uscat condimente

 

Scara tipica Dogon

 

 

Dogonii constituie un grup etnografic distinct, originar din zona Siby (Pays Mandingue) si instalat aici in sec IXI-XI, dupa alungarea populatiei bastinase de pigmei (Tellem). Cultura Dogon a fost contactata pentru prima oara in 1931 de un etnolog francez. Nu exista alfabet Dogon, momentele importante sunt comunicate prin ceremonii cu masti (cea mai importanta are loc o data la 60 de ani, echivalentul unui centenar, pentur ca saptamana Dogonilor are 5 zile); etnicii sunt animisti si poligami.

 

 

 

 

 

 

 

Batranii Dogon sunt mari amatori de nuci de cola din Cote d'Ivoire, extrem de amare, cu efect energizant. Forma nucilor poate fi interpretata.

 

Din scoarta de baobab se impletesc funii

 

 

Ghidul nostru in costum traditional, sprijinit de o usa cu motive animiste (animalele venerate sunt caimanul, broasca testoasa, vulpea, sarpele)

 

Obloanele sunt uneori decorate cu fragmente din cosmogonia Dogon (cei 8 stramosi originari, divinatia vulpii etc)

 

 

Scaun traditional

 

 

 

 

Arta Dogon este folosita la decorarea elementelor constructive si pentru marcarea locurilor sacre din sate

 

 

Copii Dogon

 

 

Moscheea din Kani-Kombole. Chiar daca unii Dogoni au trecut la Islam, isi pastreaza si rutualurile fetisiste.

 

 

 

Vasele in care femeile piseaza - in colectiv - meiul (alimentul de baza)

 

 

 

In fostele case Tellem, alipite lor sau in curtea casei, Dogonii au granare. Femeile depoziteaza aici bijuterii si condimente. Numarul de granare dintr-o gospodarie indica numarul de sotii.

 

Prima seara am campat in campia de la poalele falezei, un loc sublim

 

Caciula traditionala are 3 pozitii functionale

 

 

 

 

Togouna - o constructie acoperita, un fel de agora a Dogonilor, destinata exclusiv barbatilor pentru dezbaterea chestiunilor publice sub indrumarea sefului spiritual si decan de varsta din sat (hogon). Inaltimea de 1,20m a togounei e o modalitate ingenioasa de a constrola izbucnirile nervoase - daca te enervezi si incerci sa te ridici in picioare dai cu capul!

 

Pepiniera cu rasaduri

 

 

Locuinta hogon-ului din Indelou

 

Uneori batranii o ard pur si simplu la chill in togouna

 

Un altar animist: piatra reprezinta spiritul divin Amma

 

Scoala in Teli, pe tabla era scrisa o fraza tipic africana: "Elle porte des oefs sur sa tete"

 

Aproape in fiecare sat exista o sursa de apa finantata cu bani occidentali

 

 

Turul a culminat cu sosirea si innoptarea in satul Begnimato, cocotat pe faleza

 

 

 

 

Togouna naturala in Begnimato

 

 

Peisagistii mor de foame in Dogon Country

 

 

Vanatorul Ana cu pustile lui. Are 20 de copii, este crestin si fratele sefului din Begnimato

 

Ghidul nostru

 

Nadin

 

Ana si Roger priving in hau

 

 

Mancarea pentru turisti: pui cu orez. Dogonii cred ca albii mananca numai conserve si spaghete si abia am putut gusta mancarea lor traditionala: to sau tot (pire de mei cu sos din frunze de baobab)

 

 

 

Lasam in urma cu regret lumea fabuloasa de pe faleza Bandiagara si pornim catre Burkina

Multumim pentru incurajari!!!

 

Aualeooooo,ma ia capu' cand ma gandesc cat de departe ati plecat!Sa va intoarceti sanatosi, imi dati emotii!

Salutari si Anei!

Si ea te saluta!!! Si pe noi ne apuca cand ne uitam la harta si vedem cat mai avem pina in Sud... Desi am plecat de "numai" 2,5 luni, densitatea de info si multitudinea de tari si culturi de pina acum ne face sa ne simtim de parca am plecat de cel putin 6 luni.

 

Salutari din Lome, Togo

 

Ana + Ionut

Djenne - Mall of West Africa

 

Peisajul fertil din ultimele 3 zile se schimba: apar palmierii, soarele e mai incins si norii se raresc, satele din lut au doar piete saptamanale si mancarea e din ce in ce mai greu de gasit pe drumul care inca balteste de la ultimele ploi.

Unde drumul coteste stanga spre Djenne, platim taxa turistica (1000 CFA/pers) la postul de control si politistii sunt incantati sa ma intrebe detalii despre motor. In mod paradoxal, oamenii cred ca Tenerele este mai scump decat un 4x4. Am invatat repede ca africanii nu au cum sa inteleaga ce efort financiar si personal inseamna pentru noi aceasta calatorie; ideea de a calatori este aici sinonima cu luxul.

 

O turma de vite

 

 

Djenne este o insula pe raul Bani, si o insula de civilizatie medievala in nord-vestul Mali. Legenda orasului spune ca pescarii Bozo au sacrificat o virgina pentru a fi acceptati aici de duhul apelor, iar din sangele victimei amestecat cu argila s-au facut caramizile pentru primele locuinte din oras. UNESCO pompeaza aici fonduri importante pentru conservarea localitatii cu strazi de pamant batatorit.

 

 

Toate constructiile sunt exclusiv din banco (chirpici), cu iconica moschee in inima localitatii. Construita in 1907 ca replica a originalului din sec XIII, aceasta este cea mai mare constructie din chirpici din lume. La sfarsitul sezonului ploilor o masiva operatiune de consolidare anuala angajeaza toti locuitorii.

 

 

 

 

In fata moscheii in fiecare luni are loc cea mai mare si mai importanta piata din Africa de vest, pentru care comercianti si cumparatori vin din toate colturile regiunii. Alaturi de artizanat local (broderii, bogolan - o panza vopsita cu lut amestecat cu pigmenti din plante medicinale, bijuterii din ambra) gasesti mancare, condimente, cosuri din paie si baobab si sute de articole de plastic si metal. Pentru ca e o piata locala, negustorii nu sunt interesati de noi si putem sa observam in relativa voie furnicarul de oameni. Strazile de pamant ale micii cetati sunt pline de femei, barbati si copii, vite si capre si intregul Djenne vibreaza de energie.

 

 

Moscheea e doar un fundal pentru adevaratul spectacol care umple piata

 

Sideboob

 

Sling handmade

 

 

Mama Africa

 

 

Copii din Djenne

 

Din pacate insa orasul e plin de ghizi agresivi si cersetori, un loc in care nu e usor sa-ti faci prieteni si cu preturi umflate pentru albi. Mult prea scump pentru noi, asa ca dupa o zi ne continuam drumul.

Adica-i ca acasa! Drum bun in continuare.

 

MS

E adevarat ca antrenamentul din Bucuresti ajuta enorm... mai ales prin orasele haotice si pline de scutere chinezesti sau mobylette Peugeot.

 

Salutam din Ouaga.

 

Ana + Ionut

In avampremiera inainte de a fi postat pe blog!!! Enjoy!!!

 

Sikasso - Mali rural

 

Cand in Tineretului e iarna, te poti retrage la caldurica in satul omagial. (Maica-mi i se spune Mana)

 

Pe drum oprim pentru pranz intr-un restaurant african

 

Carne de vita cu ceapa si fasole fiarta cu ardei iute

 

 

O pirogue tipica, vaslele insa sunt originale

 

Dragrace - 2 donkeypower vs. lots of diesel horses

 

Prima noapte in zona Sikasso ne punem cortul in fundul curtii unei familii. Fericiti sa ne aiba oaspeti, oamenii sunt vizitati toata seara de sateni care vin sa vada minunea; monstrul de metal si strainii imbracati in armuri de plastic care in cateva minute instaleaza o casa din bete si panza. Fiecare detaliu ne este analizat si pipait cu exclamatii de surpriza si interes. Dupa ce se lasa noaptea, ramanem la cina doar cu familia (sotia, sotul, trei baieti mai mari si un bebe de circa 1 an care abia a inceput sa mearga) si un unchi. Mancam yam fiert cu sare si ulei. Toata lumea se serveste cu mana din acelasi castron. Oferim migdale din Maroc si parca ar fi apreciate. Bineinteles ca nu se vorbeste o boaba de franceza. Sub un cer imens cu puzderie de stele, in satul fara electricitate rasuna o petrecere indepartata si muzica africana dintr-un radio pus in batatura de barbat. Femeia prepara cu gesturi demne de o ceremonie a ceaiului o licoare intens aromata si eu sunt primul servit cu singurul pahar pe care il au. Servim pe rand cele 3 pahare ritualice, apoi mergem la culcare.

 

Dimineata suntem invitati sa servim un mic dejun tipic: congee de mei cu gogosi de mei si fasole

 

Suntem atractia satului, toti copiii vor sa ii sui in saua motorului. Ii invatam sotron, apoi ne luam ramas bun si iesim din curte cu tot alaiul.

 

 

Orasul Sikasso este centrul celei de-a treia regiuni maliene, aici se cultiva si de aici se trimit in toata tara si la export mango, banane, caju, grau, orez, mei, rosii, castraveti, ceapa, ananas, avocado. Piata e bogata si orasul animat, asa ca facem un picnic fabulos de fructe si ceai undeva spre granita cu Burkina.

 

 

Cauciucul spate este deja pres si am luat candva un cui, insa ne mai tine pana in Burkina. Drumul din Bamako a fost asfalt bun, insa se pare ca de aici incepe pista de pamant sau pietris, si ma gandesc sa pun gumele de teren, mai ales pe vremea asta. Seara campam intr-un luminis, iar noaptea peste mica noastra gospodarie cade o ploaie care se prelungeste in zori intr-o mocaneasca cenusie. Dimineata ma felicit ca nu m-am grabit sa schimb anvelopele: drumul catre Koutiala este gudronat pana in Djenne.

 

Micul dejun in cort, feriti de ploaia de afara: salata de avocado si rosii

 

In acest baobab era o colonie de pasari

 

 

Roua diminetii pe campul in care am campat a doua zi

 

Si pe cortul nostru

 

Un alt mic dejun reusit

 

Gaze

 

 

Multumim!!!

 

Suntem cu ochii cat cepele pentru ca daca vezi cum circula soferii de autocare ... te iei cu mainile de cap!!! Rulam linistit cu 120km/h cand in spatele meu apare nervos un autocar plin mergand un pic stramb de poponeata (ITP aici probabil nu exista...). Dupa cateva momente l am lasat sa ma depaseasa si i am urat sa nu l vad rasurnat in sant mai incolo.

Bamako - Rabdari prajite

 

Uneori granitele dintre tari sunt doar o linie pe harta, intre Mauritania si Mali insa bariera separa doua lumi complet diferite. Sahelul in Mali e colorat in verde, vitele si iazurile inlocuiesc camilele si desertul, iar in locul tuaregilor si arabilor infasurati in bobo albastre, ne ies in cale grupuri de copii si oameni cu pielea ca abanosul, imbracati in tricouri de fotbalisti facute in China. Formalitatile de granita sunt rapide la fontiera Mauritania - Mali, dar vama o facem cu ceva "dureri" in primul oras malian, Nioro de Sahel.

Dupa un dute-vino intre postul de politie si biroul vamal din aeroport suntem usurati de 22 de euro pentru Laissez passez-ul de o luna (pentru ca vamesii isi "amintesc" ca e weekend si dubleaza tariful formalitatilor). In schimb economisim costul cazarii si campam in curtea politiei. Bineinteles ca toaleta e chiar "gradina" comisariatului, in fundul curtii (solidox, pacat ca s-a terminat rezerva din Maroc;)

Peste noapte vine prima furtuna, dupa saptamani de dormit in desert. In cateva minute aerul se umple de praf, vizibilitatea scade la cativa metri in fata, cerul e tulbure ca un pahar de ouzo si dupa cateva tunete de control, incepe o ploaie torentiala cu vant puternic. Cortul rezista bine, insa se umple de praf, si odata oprita furtuna, caldura lipicioasa revine.

Un pic sifonati, dar odihniti ne indreptam a doua zi catre Bamako.

 

 

 

 

Suntem rasplatiti cu un drum minunat, printr-un peisaj din ce in ce mai verde si fecund, cu dealuri arate cu plugul, sate de lut, iazuri cu vite si cai, o ultima turma de camile, oameni prietenosi care isi vad de treburile de duminica. Din cand in cand tragem pe dreapta si ne odihnim la umbra la o gustare, iarba e curata si aerul e placut parfumat de vegetatie, ce noroc ca am ajuns aici in sezonul ploios! Intalnim un grup de etnici Fulani (Fula Kita) pe magarusi: femeile au sanii goi si margele impletite in par; manunchiuri uriase de vreascuri sunt legate in semiluna pe cele doua laturi ale seilor. Teleenciclopedia in direct!

Capitala e mare si agitata, intram in oras prin localitatea Kati, care e o mare piata insirata in lungul soselei, cu tarabe peste tarabe incarcate cu de toate. In Bamako roiuri de scutere traverseaza nebuneste bulevarde largi si podurile peste marele fluviu Niger, care imparte orasul in doua. Cartierele sarace cu bordeie de tabla sunt departe de zona administrativa unde cladiri din beton si sticla cu mai multe etaje sunt inconjurate de amenajari peisagere cu un aspect usor comunist. Fiecare intersectie importanta este marcata de cate un monument dedicat celebrarii in 2010 a 50 de ani de independenta. Aici ploua aproape zilnic si nu toate strazile sunt asfaltate, iar baltile sunt de un portocaliu tipator. Bamako e un pitstop binevenit: ne mai intindem oasele, ne spalam costumele jalnic de murdare, aplicam la vize, bagam Skype si ne refacem rezerva de cash. Bugetul strict ne e dat peste cap de viza pentru Burkina Faso (80 euro/pers!), care a fost dublata de curand din cauza propagandei franceze.

Pietele sunt locurile in care vibreaza Bamako: langa Place de la Liberte si Cinema Vox, in Grande Marche, in piata de fetisuri si in multe alte locuri gasim tarabe cu mancare, fructe si legume si un infinit bazar cu obiecte de vestimentatie si croitorie. Daca majoritatea copiilor si barbatilor poarta haine made in China (adesea echipament de fotbal sau tricouri cu harta Africii in paiete), femeile poarta rochii de inspiratie traditionala. Remarcam pasiunea pentru coafor a localnicilor si cochetaria femeilor: desi predomina Islamul, femeile sunt toate atent imbracate, cu tocuri, bijuterii si accesorii colorate, au parul intins, impletit cu mese si vopsit in mii de stiluri, sunt parfumate si multe foarte frumoase. Oamenii in general sunt destul de prietenosi, dar sunt si foarte multi ghizi de ocazie si cersetori care ne asasineaza, pentru ca, asa cum spun ei, "les blanc donnent des cadeaux".

 

O vanzatoare de mancare dintr-un "bistro" tipic malian: adica o banca de lemn si o masa cu oale pline

 

Bamako este faimos pentru muzica live; pentru ca se apropie Ramadanul acum se sarbatoresc multe nunti, asa ca peste tot rasuna muzica si grupuri de femei si barbati petrec direct in strada.

 

Un malian cu stil: moda aici are alte repere

 

Nu avem probleme sa gasim mancare buna: orez cu sos, pui cu lamaie si ghimbir, peste prajit, frigarui de capra sau vita (brochetes), tocana de yam cu peste, ficat si inima de vita sotate cu ceapa intr-un sos iute, frufru (mini clatite de orez sau mei), mango, pepene galben local (meh, dar bun in salata cu ceapa, lime si ulei de masline), porumb copt pe carbuni. Multe snackuri favorite sunt prajeli pe baza de fasole: gogosi si chiar o pasta buretoasa din boabe pisate. Aproape in orice cartier exista o brutarie care coace inca de dimineata bagheta calda la cuptor de lemne. Street food se gaseste mai ales pe langa piete, dimineata sunt stall-uri cu sandwichuri si ceai, la pranz oale aburinde semnaleaza ca sunt gata tocane de carne sau peste si in ligheane de plastic sau metal cu capac e gata orez sau couscus sau cartofi/yam/plantain prajite. Peste tot vesela este din plastic Made in Nigeria.

 

Orez cu sos de alune si frunze de baobab (riz arachide)

 

Orez cu sos de peste si vinete africane

 

Racoritoarele favorite, la punga: limonada de lime, suc de hibiscus (rosu) si limonada de ghimbir (portocalie, ultra spicy).

 

Micul dejun: paine cu crema de branza de vaci si miere bio din flori de savana, cu o aroma intensa usor afumata, de soare incins; alaturi de ceai din frunze de arbore de ceai

 

Remarcam pasiunea pentru mobile a africanilor

 

Salutul malian este foarte elaborat: se intreaba de sanatate, familie, mersul zilei etc

 

Flori in curtea Misiunii catolice unde ne-am refugiat cateva zile de vremea capricioasa

 

De cealalta parte a fluviului cartierele somnoleaza intr-o atmosfera semi-rurala, cu strazi de pamant si gradini care se deschid in curti inguste, unde copiii inventeaza jocuri din obiecte gasite si isi impletesc parul in codite complicate. Pe aici iesim din Bamako catre o zona putin vizitata: Sikasso, granarul si gradina de legume a tarii.