Caută în comunitate
Afișez rezultate pentru tagurile 'Lefkada'
Găsit 2 rezultate
-
Muntele Olimp si Lefkada intre izolari 2020
un topic a postat Pandy în POZE & FILME - Calatorii in STRAINATATE
Destinatia noastra era cu totul intr-o alta, dar din cauza pandemiei, izolarii, banilor mai putini, am ajuns sa reconfiguram traseul si sa ne bucuram de ce putem. Pandemie, bifat. Restrictii ridicate, bifat. Concediu deja pe lista, bifat. Doar ca vremea ne face sa nu mergem unde ne doream cu adevarat si sa optam pentru o alternativa. Ca sa ne impacam dorintele fiecaruia a trebuit sa facem o mica oprire la munte, iar restul timpului la mare pentru prajeala. Putin incompatibil, dar supravietuiesc. Dorinta fusese sa ajungem la cel de-al doilea varf din Balcani, Mytikas care are 2919, dar echipamentul, timpul si vremea nu ne-au ajuta pentru asa ceva. Am dormit la o casuta dintr-unul din campingurile din Litochoro. Initial ne doream cu cortul, dar am ajuns sa abandonam ideea pentru ca in alte tari platesti cam 2/3 din pretul pe casuta. Iar ca sa cari cu motorul tot echipamentul si sa platesc destul de mult pentru a sta in cort nu mai renteaza. Multa lume merge pe un traseu clasic, Prionia, mult mai lung, dar scanand harta am descoperit un drum care ocoleste muntele si pleaca de la 2.400m astfel putand sa scurtam destul de mult si castigam timp. Drumurile sunt minunate, serpentine, libere (evident, lumea nu a venit in vacante de teama). Drumul are undeva la 70 km de unde stam noi din care ultima parte de 25 o reprezinta un offroad. In mod normal nu este o dificultate, dar cu pasager se schimba lucrurile. Este un fel de Transalpina doar ca neasfaltat, adevarul e ca la capatul drumului este doar un refugiu, retras, dar prea putin vizitat pentru a reprezenta o prioritate in asfaltare. Putin cam chinuit motorul din cauza amestecului, dar nu ne-a lasat la greu. Ca sa nu tot opresc, pornesc, asistenta o tinea putin turata ca sa nu moara. In 2 sectoare, ambele pe coborari, am coborat singur pentru a fi sigur ca daca cad, macar sa nu alterez curajul pasagerei. In multele ore pana in Grecia am realizat ca nu am luat antifurtul cu noi. Chestie usor problematica, dar nici nu am vrut sa cumpar. Aveam deja idei. Una din ele era sa legam castile cu cablurile de la airbag. Si asta am facut. Putine momente in care puteam vedea ceva, zapada inca exista, cu putin noroc sunt ani cand nu se topeste deloc. Este o zona unde, in majoritatea cazurilor, doar dimineata poti vedea ceva, in rest este sub o patura de nori. Refugiul Christaki a fost o uimire pentru mine. Aflat la 2460 metri nu prezinta nici o gazda, dar in interior ai peste 30 paturi cu saltele si paturi, o zona de luat masa, semineu, butelii si arzator, table si alte jocuri, o statie perfect functionala pentru situatii de urgenta, panouri solare racordate la prize pentru utilizare si un mic bufet. Chestii care se pot utiliza la urgenta, dar si un borcan de Nutella. Am ramas impresionat de starea in care se afla lucrurile. Nu tu distrugeri, nu tu gunoaie sau mirosuri. Plecam cu ganduri ca poate reusim 2 varfuri, nu 3, dar tot e ceva. Intre timp ma tot uitam in spate, undeva se vede si morotul, un mic punct negru si amarat, dar cerul devine din ce in ce mai aproape de culoarea motorului si ne ingrijoram. 10 minute pe traseu si deja o luam inapoi. Pana la refugiu ne prinde grindina, grindina care tine undeva spre 10 minute combinata cu putina ploaie. Ceata si ganduri de intoarcere, dar dupa 5 minute totul se limpezeste. Luam decizia sa mai incercam o data, poate avem noroc. O mica turma de capre negre pasteau linistite. Am avut doar cateva momente in care am putut vedea ceva, nu chiar cum zice lumea ca se vede marea, dar macar ne-am luminat putin. Vf. Skolio, 2911m, mai departe nu ne-am permis. Era o ceata care nu iti permitea sa vezi la 5 metri si cum ne-a recomandat si un ghid cu care ne intalnisem pe traseu, daca se strica vremea sa ne intoarcem pentru ca e periculos. Ne-am trecut si noi in istoria muntelui, daca cumva se pastreaza aceste agende. La intoarcere am avut parte de un mic dus, dar dusul principal ne-a permis sa coboram si nu ne-a ingreunat suprafata de rulare. Luni o luam din loc pentru merge catre destinatie, Lefkada. Am optat pentru ea pentru ca e mult mai accesibila avand pod si nu trebuie sa ne sincronizam cu ferry. Am optat si ma bucur pentru alegerea facuta, pentru un drum mai putin circulat, prin munti. Destule obiective pe drum, precum acest pod de piatra care sta de 500 ani aici. Vremea este destul de nazdravana, ba soare, ba norisori pufosi, ba norisori nervosi. Dar pentru priveliste merita. Este un drum ce merita facut chiar de mai multe ori, linistit, fara graba. Prima testoasa de care ne lovim, ea dorind sa traverseze in stilul lento. Ne oprim, o luam si o ajutam. Ce m-a uimit e ca era o altitudine de aproape 1000m si ea se plimba in voie. Drumul ne poarta printre munti, dar vremea decide altceva. Momentul in care decid sa ma echipez si eu. Mergem 10 minute prin ploaie, dar situatia se inrautateste, fulgere, torentiala, grindina. Deja nu mai era vizibil in fata, apa scursa prin toate spatiile disponibile, dar un mic refugiu la marginea drumului ne iese in cale. Franez, intorc, ne adapostim. Stam si admiram cum se prabusesc pietre pe sosea, cum curg siroaiele de pe noi, pe marginea drumului si putinele masini care trec se uita la noi ca la extraterestrii. Stam o ora si ploaia isi reduce din intensitate cand votam sa mergem mai departe, ca oricum mai avem ceva pana pe insula. Consider ca a fost o decizie buna sa plecam si sa nu asteptam, acolo tot ploua si ploua cand cu fiecare km incepea sa se reduca ploaia, chiar sa se opreasca. Mai pozam cate ceva printre picaturi, dar pauzele rare ca frigul se instaleaza in Carmen. Cand in sfarsit incepe sa se lumineze si sa ne gandim ca am pacalit ploaia si ca va fi usor, vedem ca norii si-au schimbat directia si ca incep sa vina spre noi. Supriza, podul la care ma asteptam nu mai exista de ceva ani, acum a fost inlocuit cu un ferry care a intrat perfect intre cele 2 maluri. Garminul isi bate joc de noi pentru a nu stiu cata oara, tot felul de drumuri pe care ne baga, unele care nu au finalizare, dar el vede ca se poate. Am decis sa nu ne mai uitam la el cand ne dusese pe o alee care in capat avea scari.
-
La sfarsitul lui Mai hotarasem sa plecam in tura catre Serbia si Muntenegru, dar in dimineata pleacarii, datorita codurilor de vreme rea din Serbia, ne-am hotarat sa schimbam ruta si am plecat catre Lefkada, fara un traseu stabilit ... A iesit o plimbare frumoasa, fara nici un incident de luat in seama. Mai jos si un film al calatoriei. https://plus.google.com/u/0/110771860355208598689/posts/U6dshxFgSmh?pid=6163872914859428322&oid=110771860355208598689
