Stefan 2026 Postat 1 oră în urmă Share Postat 1 oră în urmă Salutare, Deschid subiectul acesta pentru a trage un semnal de alarmă asupra calității îndoielnice a interacțiunilor/serviciilor pe care distribuitorii, și în unele cazuri, importatorii de motociclete din România le oferă clienților de motociclete noi … Am fost în ultimii 6-7 ani de 3 ori în postura de client al unor “dealeri” de motociclete noi și vă pot spune, fără reținere, că procesul ăsta e un calvar pentru cumpărător … Cu permisiunea voastră am să generalizez, pentru cā, cu foarte puține excepții, pe care le voi și evidenția, toți sunt “o apă și-un pământ“ … Inainte de toate, am sa precizez ca achizițiile mele au inclus, în perioada de timp mai sus menționată, 3 mărci … in ordinea cronologică KTM, Triumph, Honda … și aici pot menționa că o mare parte din greutatea deciziilor făcute a fost și datorită reprezentanților de vânzări, care în situația mărcilor inserate de mai sus, au făcut diferența … un fel de rău mai mic, dar totuși … Vă propun s-o luăm metodic … 1. Interacțiuni telefonice și comunicări scrise - Total catastrofale … - extrem de rar poți prinde pe cineva la numărul de telefon postat pe diversele pagini de web … și atunci când răspund sunt vizibil deranjați de timpul oferit, încercând din răsputeri să te facă să renunți la conversație - comunicări scrise … Atunci când faci solicitări pe pagina producătorului și/sau ale distribuitorilor sunt destul de prompți în a te aborda, dar … încep de fiecare dată un proces absurd de interogare … ce ai în acest moment ? cum platesti ? de ce vrei modelul asta ? nu te interesează una SH ? nu vrei alt model de pe stoc ? nu vrei una folosită pentru test drive? cu cine ai mai vorbit ? de ce ai mai cerut ofertă în altă parte … ? etc … Pe scurt… orice alta bălărie decât să te întrebe exact ce vrei, când vrei și cat ai fi dispus să plătești … Zici că menirea lor e să te facă să te răzgândești … Exemplu … la Honda, din 6-8 distribuitori, 4 refuză să facă o ofertă de preț, inițială, atenție … chiar și la prețul de listă, până nu le dai datele tale personale complete și numărul de telefon, pentru … ați ghicit … să te întrebe “în confidential” ce ai vorbit cu ceilalți și să-i convingi ca meriți să plătești o poală de bani pentru un produs/serviciu de la ei Cu părere de rău, pot declara aici, având și posibilitatea să fac dovada celor afirmate , peste 80% din comunicările scrise au lacune grave de profesionalism în comunicarea scrisă. Mesajele trimise dând dovadă clară de o lipsă crasă de respect față de potențialul client și în mare parte scrise cu greșeli gramaticale grave, denotând lipsa de interes în a relaționa cu potentialii clienți, din punctul meu de vedere erori impardonabile în procesul de vânzare … Ca notă generală, orice solicitare, ieșită din tiparul ofertei lor standard, este tratată, fără echivoc, c-o lehamite și aroganța de zici ca le ceri un favor să-ți vândă ceva… 2. Interacțiunea în Show-room - Absolut inabordabili, dezinteresați și aroganți au fost cei de la Harley Davidson, BMW, Kawasaki, Triumph și Honda (evident o parte dintre ei, cei vizitați de către mine, în București) Rezultatul … am ieșit pe ușă fără să mă uit înapoi … deși eram cu gândul și sufletul la unele modele de acolo Am făcut o achiziție de la Honda, printr-un partener din proximitatea Bucureștiului, care a reușit să aibă răbdarea și empatia necesară să înțeleagă nevoile mele, ca și cumpărător .. Am făcut o achiziție și de la Triumph, având răbdarea și profesionalismul scontat, proprietarul unei companii din Ardeal, cu reprezentanta locală, dar ai cărei angajați aproape m-au întors din mișcarea mea entuziastă față de marca lor - Parțial indiferenți, cu preponderență plictisiți de unul prezent prin magazinul lor, au fost cei de la Suzuki, Yamaha, KTM Am scos cu greu, informațiile de la ei, și erau vizibil iritați când solicitam detalii de disponibilitate, preț, oferte, program rabla, costuri după vânzare, garanție … etc … Am reușit o achiziție KTM, discutând intens cu un reprezentant al importatorului, care m-a redirecționat către un reprezentant de vânzări, al unui distribuitor mare, din București, care fiind mânat de originea solicitării (importator) a găsit energia în a fi serviabil … Poate chiar mai mult, mi-a făcut plăcere să interacționez cu el, după ce ne-am cunoscut mai bine … - Total grăbiți și superficiali în a dialoga cu mine au fost cei de la Aprilia, Moto Guzzi. M-am simțit stingher în reprezentanta dumnealor, părând surprinși de prezența mea acolo … Nu am primit informațiile pe care mi le doream pentru ca… nu erau disponibile …ce căutam ?… date modele actuale, disponibilitate, oferte de preț …necesități nesatisfăcute la care s-a adăugat și lipsa din show-room a modelelor respective … Aici trebuie să menționez ca m-am prezentat neanunțat, neinformat și că eram parțial în extrasezon, dar totuși … nu am fost ascultat sa se înțeleagă ce caut acolo și insistau sa îmi prezinte ceva ce era deja acolo … total alta categorie de produs, in alta gama de pret … Interesante au fost și comentariile .., nu cumpără nimeni nivelul asta de echipare, toți vor top-level-ul aici … cu o oferta foarte bună (20-30% mai scumpă ca punctul de interes) 3. Proces de vânzare, după avans/plata integrală Aici mă voi raporta strict la KTM, Triumph, Honda și avem așa … - KTM, am trecut de la produs indisponibil momentan, nu stim cand vine, la … am prins una și vine săptămâna viitoare, o intreaga brambură, vine la Cluj, ajunge la București, o aducem noi la dvs … Când a ajuns, nu putea fi folosită pentru ca încă era în modul transport ( blocată ) Servisare greoaie după, cu probleme serioase, lipsa de înclinație către client, tentative de eludare a garanției … etc … Trebuie să precizez, fără reținere, ca în momentul în care s-a comunicat cu importatorul, totul a fost fără cusur, fiind mai mult decât impresionat de atitudinea față de client ( atât din partea distribuitorului cat și din partea importatorului ) Jos pălăria față de cei implicați !!! Au fost exemplu de profesionalism !!! Din păcate pana acolo, am albit - Triumph … proces greoi de achiziție, cu nenumărate ieșiri emoționale de la părțile implicate, inclusiv din partea mea, a cumpărătorului. După plata, serviabilitatea a scăzut … devenind o relație din obligativitate … Servisare și servicii după vânzare în termeni acceptabili dar cu mult mai scumpe decât estimările inițiale. Din fericire, fără probleme tehnice Un aspect neplăcut a aparut dintr-un soi de neînțelegere .. (plătit kit A2, care înlocuia componente standard, componente care nu au fost furnizate/returnate la momentul livrării, iar în momentul în care se dorea reversia procedurii, am fost anunțați ca trebuie să le cumpărăm din nou ) - Honda … Aici … cu două excepții interacțiunile au fost execrabile … atingând sfere de comunicare de neconceput … Pe scurt … clienții Honda sunt privilegiați în a lucra cu rețeaua locală a producătorului … O lipsă mai mare de respect, atitudini tendențioase și chiar malițioase nu mi-a mai fost dat să văd, deși lucrez în vânzări de peste 25 de ani .. Ambii dealeri ce au reprezentante, mai centrale, în București au fost total lipsiți de profesionalism în dialogul cu mine, ca potențial client… în unul din cazuri chiar total lipsiți de respect … Sunt total dezgustat de această atitudine !!! Pe scurt, oamenii ăștia nu au ce să caute în vânzări sau în domeniul ăsta … managerii de filiale … va rog orientați-vă în a vă “educa” personalul … ești “strigător la cer ceea ce se întâmplă “ … (înțeleg slaba bugetare a pozițiilor din instituțiile dumneavoastră, dar interacțiunea cu potentialii dumneavoastră clienți ar trebui să aibă cu totul o altă față) Îmi doresc să precizez că unul dintre distribuitorii Honda din București, un dealer multi-marcă, a fost extrem de profesionist și pragmatic în dialogul nostru și ca a fost cel care mi-a dat sclipirea de speranță să pot rămâne la marca pe care o doream … deși achiziția am făcut-o din altă parte, din raționamente comerciale. Ca și concluzie … Aveți bugetul si hotărârea să achiziționați o motocicletă nouă din România ? Înarmați-vă cu răbdare … veți avea nevoie Dacă îmi permiteți câteva recomandări: - călcați-vă pe suflet și faceți o achiziție în extra sezon… veți avea de câștigat - în plin sezon, nu achiziționați în niciun fel la un preț care nu are un minim de 5-8% discount față de prețurile de listă - sporadic sunt campanii ale producătorilor care oferă chiar până la 12% … dar trebuie vânate și prinse pe loc … - cereți oferte peste tot … este perfect normal să studiați mai multe cotatii de preț … reclamați fără reținere orice tentativă de atingere a competivitatii bazata pe cerere/oferta … distribuitorii având tendința să refuze ofertarea multipla către același client, promovând înțelegeri tacite, total ilegale - clientul are întotdeauna dreptate, nu plătiți dacă nu considerați ca merită … aveți atâtea opțiuni - nu vă lăsați conduși de emoție … distribuitorii și importatorii trebuie să vă vândă un serviciu (ireproșabil) și nu un produs … - întrebați … întrebați … întrebați … sunt banii voștri pentru care ați trudit … Producători, importatori, distribuitori … vă stau la dispoziție pentru a vă detalia totul cu lux de amănunte … sunt convins ca doriți să ne câștigați mai ușor … pe noi, potențialii clienți de motociclete noi Toate cele bune !!! Nu-mi doresc decât să mă pot bucura de existența mea în sfera motoclismului din România … Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Mr. Pink Postat 41 minute în urmă Share Postat 41 minute în urmă Inteleg ce zici si de unde vii si.....ai dreptate in proportie de 90%. realitatea la noi este ca trebuie si tu clientul sa fii exact ca ei! In momentul in care esti ca ei si le vorbesti de sus vei observa ca isi schimb atitudinea si devin mult mai "customer oriented" decat daca esti om la locul tau, cu bun simt. Practic daca esti un ghiolban cu bani vei fi "servit" imediat, pe cand daca esti un om normal, nu vor da 2 bani pe tine. Asta cel putin la inceput cand nu te cunosc, dupa in functie si de tine se poate schimba relatia. Citează Link spre comentariu Distribuie pe alte site-uri More sharing options...
Postări Recomandate
Join the conversation
You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.