Mereu Incepator

Ți-a răspuns foarte bine Vlad The Sinner. Corect. Pățaniile relatate sunt „antiexemple”. Din fericire, autorul a trecut viu de acea etapă. Sper ca și cititorii începători să țină cont de remarcile tale. Bine punctat, mai puțin partea cu „n-ai învățat mare lucru”. Sper și cred că am învățat câte ceva. Și mă bucur că deja există comentarii ale unor începători, care confirmă că articolul cuprinde elemente utile pentru ei. Cam târziu pentru cursuri. La vremea când ar fi fost foarte utile, nu prea erau oportunități în acest sens. Cred că toți ne jucăm șansele, deși nu asta urmărim. Iar șansele depind de abilități, atenție și noroc. Iar scopul articolului este să scadă „șansele”. Să fim atenți la elementele pe care le putem controla. Din păcate, norocul nu îl putem controla. Tot din păcate, sub iluzia că marea experiență deținută pe 2 roți ne face invincibili, forțăm norocul, care este limitat. Recomand începătorilor care nu se pot abține să îi dea câte o forjă, să își pună la punct și condiția fizică, deoarece în caz de căzături, mușchii pot să mai reducă din „damage”. Era doar o figură de stil. O mentalitate care pornește de la premise greșite, dar are consecințe benefice asupra stilului de pilotat și siguranței motociclistului în trafic. Nu este o scuză și nu are de-a face cu victimizare. Corect, mare parte din pățanii sunt „antiexemplu”, după cum ți-am mai spus. Nici ție nu pare să ți se adreseze acest articol, deoarece pari experimentat. Dacă totuși comentezi, concentrează-te asupra mesajului și nu asupra autorului.

Poate ar fi fost mai înțelept să citești tot înainte să comentezi. Ai fi avut satisfacția să afli cum, la un moment dat, naratorul însuși se compară cu o vacă. Sau poate nu trebuia să citești deloc, căci nu cred că ți se adresează mesajul. Tu pari un motociclist cu experiență, acumulată chiar fără să fi fost necesar un număr magic de trânte. Probabil de aceea te-ai și oprit din citit. Totuși, rămâne o necunoscută de ce ai emis acest prim comentariu la articol.

Motociclist Viu în România Acest material este dedicat nouă, motocicliștilor începători de pe drumurile publice din România. Dacă nu te-ai apucat de motociclismul stradal, nu începe. Nu merită. Găsește alternative mai puțin riscante, care să-ți ofere beneficii superioare. Acum, revenind la noi... Cum să nu mori pe motocicletă ? Nu există soluție infailibilă. Poți doar să reduci șansele de a fi implicat într-un eveniment tragic. Acesta este scopul materialului. Prin redarea unor experiențe și păreri personale, să contribui la efortul tău, de a-ți găsi propriile mecanisme preventive, prin care să reduci probabilitatea unor accidentări grave. Dacă te urci pe motor cu mentalitatea că ești experimentat și ai totul sub control, e riscant. Fiecare deplasare e diferită, indiferent de distanță și de traseul urmat. Indiferent de câte ori ai parcurs aceeași rută, deplasarea e mereu altfel. Ești înconjurat de alți participanți la trafic, carosabilul poate să prezinte modificări, pot să-ți apară noi obstacole. Mergi mereu cu o mentalitate de începător, în sensul de a studia în permanență traficul, carosabilul și vietățile din jurul tău. Dacă mergi excesiv de relaxat, scazi viteza de reacție într-o situație de pericol. Pe de altă partă, dacă mergi cu frică, o să stai rigid pe motocicletă și riști să bruschezi comenzile într-o situație de pericol. Mergi conștient. Mergi atent. Mergi paranoic. Și învață să ignori greșelile celorlalți, chiar dacă ai fost la un pas de a fi acroșat. Celălalt știe că a greșit, o să fie mai atent. Și dacă nu și-a dat seama, reacția ta violentă o să-l pună în defensivă: o să-și caute scuze, o să te perceapă ca pe un dușman în trafic, chiar o să te acuze pe nedrept. Tu nu poți să-i faci educație rutieră în câteva secunde. Și dacă nu reușești să te calmezi, o să eviți mai greu următoarele pericole de pe traseu. Când ai o serie proastă de evenimente într-un timp foarte scurt, trage pe dreapta și dă-ți reset. Nu mereu reușești să rămâi calm și cumpătat pe motor. În sensul asta, pe mine m-a ajutat foarte mult să recitesc ocazional articolul lui Oresti Marmara aka Old School, Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace. Nu l-am cunoscut, dar îi sunt recunoscător pentru articolul dedicat începătorilor. Tot pentru cumpătare, vizionez ocazional filmări/imagini cu accidente moto. Asta mă menține ancorat în realitate și conștientizez mai bine diverse situații în care pot să ajung. Dacă ți-e teamă să privești materiale de acest gen, întreabă-te dacă tu chiar conștientizezi riscurile la care te expui. Dacă ești conștient, dar pur și simplu nu vrei să te încarci psihic cu imagini de acest gen, e ok. Important e să fii conștient. Prima motocicletă a fost de 125 cmc, la 16 ani. Prima dată am cumpărat echipamentul. Vânzătorul, motociclist cu experiență, m‑a îndrumat să aleg cele mai bune piese de echipament din punct de vedere al protecției, în limita bugetului de care dispuneam. Așa am ajuns să am casca, geacă, mănuși și motocicletă toate de culori diferite. În poligon nu-mi amintesc să fi căzut vreodată. Am cumpărat un motor de 125 cmc. Prima plimbare cu el a fost în jurul blocului. Am căzut chiar din primul viraj la stânga. Viraj cu vizibilitatea redusă din cauza mașinilor parcate, puțin nisip pe jos, m-am speriat de el, am bruscat frâna față în viraj, am derapat și căzut instant. Nu a fost ca în poligon... După ce am prins puțin curaj și am crescut viteza de deplasare, am fost surprins de modul foarte diferit în care motocicleta începea să se manevreze. Ghidonul era foarte rigid când schimbam benzile, motocicleta vira doar prin aplecare. Interesant, deci așa se simțea counter-steering-ul la viteze mai mari... Traficul s-a schimbat semnificativ de-a lungul timpului, atât în bine, dar mai ales în rău. Suntem tot mai mulți motocicliști și mulți șoferi sunt conștienți că existăm în trafic. Pe de altă parte, traficul a devenit mult mai aglomerat și apar constant pericole. Peste 90% din km parcurși în cei 4 ani cu mica motocicletă au fost în București, cu destule peripeții... Am început să ies la plimbări în grup dezorganizat, în sensul că nu păstram o formație fixă și aveam doar un minim de obiceiuri pentru siguranță: nu mergeam fix pe traiectoria celui din fața mea (să nu intru în el la o frână bruscă...) și le semnalizam celor din spate, cu piciorul, obstacolele de pe carosabil. Se mergea relativ haotic, riscant, ieșeam de multe ori din zona de confort. Norocul era că mă limita motorul de numai 125 cmc, care nu accelera precum o rachetă oricât de tare aș fi tras de manșon și avea o viteză maximă de aprox. 120 km/h. Poți să cazi la viteze măricele și să nu pățești mare lucru, dacă ești echipat și te duci târâș pe drum drept până la oprire. Mai nasol e când te proptești brusc în ceva. Când mergeam în grup, am făcut unele greșeli, care m-au pus în pericol. Nu voiam să rămân în urmă, mai ales că uneori nu cunoșteam traseul exact ce urma a fi abordat de către cei din față. Odată mergeam pe banda 1, iar restul grupului lua avans, în fața mea fiind un autobuz în curs de oprire în stație. Aveam o mașină în lateral pe banda 2. Am ales să accelerez, să pot trece pe banda 2, în fața mașinii, să-mi continuu deplasarea. Am ales greșit. Eu nu am putut accelera suficient de rapid, mașina nu a încetinit și am trecut la limită printre mașina în deplasare și autobuzul deja oprit. De cele mai multe ori vei aprecia greșit timpul în care vei ajunge în dreptul unui vehicul staționat sau care se deplasează foarte lent în fața ta. Alege să încetinești și schimbă banda în siguranță. După incident, îmi venea în minte o imagine cu un motociclist decedat, într-o situație similară tehnic, doar că la alte proporții. Pe un drum în afara localității, un motociclist atârna efectiv, decedat, de spatele unui camion staționat, în care se proptise. Pur și simplu, casca îi era înfiptă în spatele camionului, iar el atârna de cap, cu partea inferioară a corpului atingând asfaltul. Am repetat greșeala și cu altă ocazie. Trei benzi pe sens, pe 1 și 2 trafic bară la bară. Eu pe banda 2, cu o mașină care încetinea în fața mea. Am vrut să trec rapid pe 3, înaintea unei mașini care venea accelerând din spate, tot pe banda 3. Am trecut la limită de mașina din fața mea, dar am lovit cu capătul de ghidon dreapta în stopul stânga al mașinii. Din noroc, neavând o viteză mare, nu m-am dezechilibrat foarte tare și nu am căzut. De-a lungul timpului, tindem să repetăm propriile greșeli. Uităm sau neglijăm lecțiile pe care ar fi trebuit să le învățăm și respectăm, promisiunile pe care ni le facem cu privire la stilul de mers, ne lăsăm duși de val sau influențați de starea de spirit anterioară urcării pe motocicletă. Relaxarea totală nu e bună. Odată, abia pornisem din parcare, încă eram pe străduțele înguste dintre blocuri. Cu mâna dreapta pe accelerație și cu mâna stângă îmi așezam mai bine ghiozdanul în spate, din mers. În fața mea, la o distanță suficientă, o mașina se deplasa încet, iar o haită de câini lătra în urma ei. În stânga mea, de-a lungul străzii, era plin de mașini parcate. Deodata, simt o lovitură puternică în lateralul stânga al roții față și mă trezesc instant prăbușit pe stânga, cu motocicleta căzută pe picior. Lipit de mine, tot sub motocicletă, un câine speriat, care imediat s-a tras de sub motor și a fugit. Era un câine întârziat, care a vrut să fugă după restul haitei, să latre și el mașina din fața mea. A țâșnit dintre mașinile parcate, direct în roata mea. Nu știu sigur cum aș fi putut să evit incidentul. Dar clar am fost mult prea relaxat și clar asta a contribuit. Noroc că motorul de 125 cmc e relativ ușor. Asta contează destul de mult, când îți zdrobește piciorul. Am avut noroc să încep pe motorul ăsta mic. Altă dată, eram în rondul de la Arcul de Triumf, iar asfaltul era umed în zonă. Am tras foarte ușor de accelerație pe viraj, a derapat spatele, m-am panicat, am închis din gaz, spatele a prins din nou aderență, roțile s-au realiniat singure și n-am căzut. Noroc chior. Dacă trăgeam de gaz la fel de puțin pe un motor mai puternic, mă împrăștiam elegant. Și nici măcar n-ai cum să exersezi așa ceva în condiții de siguranță pe stradă și nici timp să mai gândești, atunci când spatele derapează pe accelerație. Ideea de bază e să simți cât mai repede momentul în care roata spate a rupt aderența și să reacționezi cât mai rapid, adică să reduci gazul. Doar mersul pe offroad cu un motor de teren te poate pregăti pentru așa ceva. Pe de altă parte, putem să exersăm cum se simte motocicleta când spatele derapează din cauza frânării excesive. Astfel, nu ne vom panica și nu vom brusca motocicleta, când se întâmplă din accident. Dacă blocăm spatele din greșeală, știm deja senzația, ne păstrăm calmul și eliberăm din cursa pedalei. Și așa cum eliberăm pedala de frână când blocăm spatele, la fel eliberăm gazul, când pierdem aderența roții spate pe accelerație. Tot în ideea de a mă obișnui cu eventuale surprize în trafic, la prima ploaie, m-am echipat și am pornit la plimbare cu motocicleta. Nu trebuia să ajung nicăieri, aveam tot timpul să merg liniștit, să mă ud leoarcă, să exersez mersul pe asfalt umed și să mă obișnuișesc cu vizibilitatea redusă. Din păcate, a fi obișnuit cu comportamentul motocicletei în diferite condiții de drum și a respecta regulile de circulație nu este suficient. Mai presus de orice, este simțul anticipativ și paranoia. Sfaturile de genul „mergi ca și cum ai fi invizibil” și „ca și cum toți ar încerca să te omoare”, deși sunt relativ contradictorii, sunt perfect ancorate în realitate. Am avut un eveniment care le ilustrează perfect. Mergeam cu aproximativ 50 km/h pe o stradă liberă, cu linie dublă continuă între sensuri. Din sens opus, la o distanță suficient de mare, o mașină voia să vireze stângă, prin fața mea. A intrat numai cu un colț din bara față pe banda mea și s-a oprit. Inițial, am închis gazul, să încetinesc. Când am văzut că s-a oprit, m-am liniștit. Mi-am zis că m-a văzut și vrea să mă lase să trec. Deci nu am frânat, ci am accelerat liniștit în continuare. Când am ajuns fix în dreptul mașinii, a accelerat brusc în mine, în lateral stânga, iar în următorul moment eram împrăștiat pe asfalt. Am scăpat fără consecințe deosebit de grave și de data asta, din noroc chior. M-am dus târâș, m-am oprit înainte de bordură. De atunci, încerc să încetinesc pe cât posibil când mă apropii de un vehicul care vrea să iasă de pe un drum fără prioritate în fața mea și îl ocolesc cât de mult posibil. Dacă spațiul e prea îngust, chiar opresc și îl las să treacă, dar numai după ce verific să nu vină un alt conducător din spate și să mă lovească în plin. Totuși, teama de a nu fi lovit din spate trebuie mereu ținută sub control. Dacă stai prea mult cu ochii în oglinzi sau întorci capul, scazi timpul de reacție pentru pericolele din fața ta. Odată, coboram Podul Grant și mă apropiam de coada de mașini staționată la semafor. Am început să frânez și mă uitam în oglinzile retrovizoare, stresat să nu vină un șofer cu viteză mai mare, să mă lovească în plin. Aveam și pasager. În timp ce mă apropiam de coada de mașini, semaforul s-a făcut verde. Am văzut cum primele vehicule s‑au pus în mișcare și am apreciat că ultimul autoturism din coadă, aflat în fața mea, se va pune în mișcare, înainte să fie necesar să opresc de tot. Am continuat să încetinesc, privind tot mai mult stresat în oglindă, să observ cât de mult se apropie vehiculele din spate. M-am holbat prea mult în oglinzi. Când am întors privirea înainte, mașina din fața mea era singura care nu plecase de pe loc. Poate nu era atent, poate i-a murit motorul, habar n-am. Eu mă așteptam să fie deja mult mai în față, dar surpriză. Era fix în fața mea, încă staționată. Am tras de maneta frânei față și mai mult, dar nu a fost suficient. M-am oprit cu roata în bara spate a mașinii. Noroc că motocicleta era perfect dreaptă, eram deja aproape oprit, iar pasagerul și motocicleta de 125 cmc erau foarte ușori. Roata spate s-a ridicat de la sol la impact și toată greutatea pasagerului mi-a venit în spate. Am reușit să mă țin în brațe, de ghidon, iar motorul a revenit imediat pe ambele roți. De atunci, încerc să arunc doar priviri rapide în spate/oglinzi. De asemenea, atât în mers, cât și în staționare, mă poziționez cât mai în lateral pe bandă, să pot fi evitat sau să ma dau la o parte mai ușor în ultima clipă, din fața un șofer care vine prea tare din spate. Ca să nu mai vorbim de riscul de a lovi în plin un obstacol/o groapă, dacă mergem pe mijlocul benzii, în spatele altui autovehicul, care ne blochează vizibilitatea și care trece pe deasupra obstacolului. Și evit prima bandă pe cât posibil, pentru că nu îmi plac portierele deschise de la mașinile parcate și șoferii care scot botul mașinii brusc de pe drumul fără prioritate. Dacă sunt pe ultima bandă, încerc să merg în lateral dreapta. Nu merg pe stânga pe ultima bandă, pentru că nu vreau să fiu așa aproape de vehiculele de pe contrasens sau construcțiile care despart sensurile de mers. Astfel, am loc să evit atât prin stânga, cât și prin dreapta, eventuale pericole ce apar în față, când simpla frânare nu e suficientă. Nu merg pe marcajele vopsite pe asfalt, pentru că derapez mai ușor pe ele. Mai ales pe marcajul care desparte sensurile de mers, zonă unde se adună praf și diverse obiecte, precum cuie. Încetinesc înainte de intersecții, mai ales când abia s-a pus verde înainte să ajung la semafor și țin frîna față ușor apăsată, cu furca ușor încărcată, să pot frâna de urgență, în cazul în care vine altcineva pe roșu. Abia când am observat că nu vin pericole din stânga/dreapta, îi dau gaz în intersecție. Atenție la liniile de tramvai. În principiu, linia de tramvai trebuie călcată cât mai perpendicular, mai ales cu roata față. Când e ud pe jos, liniile de tramvai devin patinoar, trebuie evitate. Să poți încăleca liniile de tramvai când te deplasezi paralel cu ele, e o mică artă, greu de explicat în cuvinte, dar ușor de pus în practică. Virezi puțin în sensul opus, ca să revi imediat și să traversezi în acea fracțiune de secundă cât mai perpendicular linia de tramvai. Desenezi un fel de șerpișor în timp ce te deplasezi înainte. Apropo de tramvaie, unul din momentele când mi-am văzut moartea cu ochii este legat de ele. Era trafic aglomerat pe sensul meu de mers, deja prinsesem mult curaj pe motocicletă, eram adolescent și nu îmi plăcea să stau la coadă. Depășeam pe linie, până când am prins din urmă un tramvai. Nu o să-mi pot explica niciodată ce a fost în capul meu, să-mi vină ideea de a depăși tramvaiul pe contrasens, pe cealaltă linie. Uneori, mai ales când suntem foarte tineri, ne lăsăm prea mult duși de val și riscăm total inutil. Eram foarte aproape de tramvai, nu aveam vizibilitate către cealaltă linie de tramvai. O ultimă doză de precauție, m-a făcut totuși să scot capul în lateral, să mă uit dacă vine cineva din sensul opus, înainte să ma angajez cu motocicleta în depășire. Instant, am tras capul înapoi și am privit cu coada ochiului tramvaiul de pe sensul opus, care trecea în viteză pe lângă mine. Nu îmi venea să cred în ce situația periculoasă m-am pus, total inutil și irațional. M-am retras pe benzile normale de circulație și am avut o atitudine mai umilă în restul deplasării. Dar, cum ziceam mai sus, tindem să uităm propriile greșeli. Cu o altă ocazie, pe o stradă îngustă, cu o bandă pe sens și depășire interzisă, cu puțin timp înainte de un giratoriu, m-am băgat în depășire, să prind din urmă grupul de motocicliști cu care mă plimbam. Tocmai începuse o ploaie torențială, asfaltul era ud. M-am speriat de o mașină care tocmai venea pe contrasens după ce ieșise din giratoriu, am blocat fața și am căzut pe contrasens, la o viteză mică. Norocul a fost că șoferul de pe contrasens a reușit să oprească înainte să mă lovească. Tot când mergeam în grup dezorganizat am avut parte și de cel mai penibil incident. Era noapte și mergeam pentru prima dată cu motocicleta dinspre Bd. Dimtrie Cantemir spre Pasajul Mărășești. La momentul respectiv era bezna în jur, era oprit iluminatul stradal. M-am poziționat pe ultima banda înainte de pasaj și deodată m-am trezit între liniile de tramvai, pe culoarul dedicat acestuia. Între linii erau un fel de scânduri, am mers ca pe offroad în continuare, mi-am păstrat calmul, nu am căzut. Când am ajuns în dreptul primei stații, era betonată porțiunea dintre linii, existând o diferență de nivel. Am frânat în ultimul moment, m-am oprit cu roata în bordura respectivă, însă cu motorul înclinat. M-am dezechilibrat și l-am scăpat. Am mai avut un eveniment relativ similar pe timp de noapte. Beznă totală, faruri foarte slabe, mă deplasam singur pe Bd. Eroilor spre Șoseaua Andronache, pe banda 1. Înainte cu vreo 100 de metri înainte de calea ferată, mă trezesc că asfaltul e decopertat pe banda 1, fiind o diferență abruptă de nivel și plin de pietriș. N-am apucat să ating frânele înainte să cobor brusc în porțiunea decopertată. Deși m-am panicat instant și eram convins că urmează să cad, nu am bruscat comenzile motocicletei și am început să frânez lent, sperând că nu lovesc vreun obstacol. Am reușit să mă opresc fără să cad. Cu siguranță nu scăpam neșifonat, dacă mă trezeam în situația asta în primele luni de mers cu motorul. Pentru mine, cel mai stresant e mersul pe timp de noapte, când vizibilitatea este mult redusă. Dar să nu uităm că inclusiv pe timp de zi, o denivelare în asfalt, cum există uneori în zona stațiilor de autobuz sau înaintea semafoarelor, este de multe ori aproape invizibilă. În ciuda diverselor experiențe neplăcute, nu am devenit genul care stă cu motocicleta în rând cu mașinile aflate bară la bară. Dar în prezent încerc să mă abțin de la depășirile cu risc ridicat și/sau relativ inutile. Dacă mă aflu într-o porțiune de trafic foarte aglomerat, dar vehiculele se află totuși în mișcare, aleg să nu mai depășesc. Merg în ritm cu traficul, până când mașinile din față se opresc în coadă. Apoi, mă strecor foarte încet printre benzi, pregătit să frânez la cel mai mic semn de pericol (portieră deschisă, pieton ieșit dintre mașini, șofer frustrat care trage special de volan în fața mea, alt motociclist care iese între benzi sau vreun biciclist). Când nu mai am loc să mă strecor, aștept politicos. Dacă cel din față trage de volan din proprie inițiativă și îmi face loc, îi mulțumesc și merg mai departe. În trafic normal, încerc să depășesc numai regulamentar, prin stânga. Dacă mă văd nevoit să depășesc prin dreapta (ex.: banda 1 liberă, iar pe banda 2 un șofer care merge prea încet), îi dau puțin răgaz celui din față să mă observe și să schimbe banda. Dacă nu o face, trec pe banda din dreapta, aștept puțin (înafara unghiului mort al șoferului), apoi gaz și îl devansez. Evit pe cât posibil să croșetez traficul și să tai calea celorlalți. Când croșetezi traficul, mai ales când treci la distanță mică printre alte două mașini, ai grijă ca cel din stânga să nu vireze brusc în tine. Poate încearcă să revină pe banda din dreapta sau se sperie de tine și trage din reflex dreapta, încercând, paradoxal, să-ți facă loc să-l depășești regulamentar. Nu mi-am rupt oase cu motorul de 125 cmc. Dar e dureros sa fii julit de la antebraț până la glezne, dacă ai căzut fiind echipat numai cu cască și mănuși. Să nu poți să te speli de durere și să poți sta doar într-o anumită poziție întins în pat e neplăcut și te pune pe gânduri Îți juri că nu mai forțezi niciodată vreo manevră, mergi încet, folosești motocicleta exclusiv pentru deplasări din punctul A în punctul B și nu mai cauți senzații tari. Dar nu te ține mult atitudinea asta, treptat prinzi din nou curaj. Important e să conștientizezi la timp că începi să prinzi prea mult tupeu și să forțezi prea mult. Dacă ajungi să conștientizezi, o să-ți fie mai ușor să te controlezi, înainte să te accidentezi dintr-o prostie de moment. Cu cât capeți mai multă experiență, cu atât nu mai vrei să repeți unele experiențe, ce înainte îți dădeau senzații tari și te făceau să pari cool. Și cu atât mai puțin ești tentat să încerci noi manevre foarte riscante și inutile, din care poți să pierzi controlul cu consecințe grave. Găsești plăcere în a merge cât mai în control și stabil pe șosea, pe principiul „slow is smooth, smooth is fast”. Asta în timp ce cauți cu privirea toate pericolele posibile, adaptând totul permanent, pentru a reacționa cât mai rapid, dacă cei din jurul tău fac manevrele greșite, care te pot ucide. Poți să adaptezi viteza, trasa, inclinația, distanța față de celelalte vehicule și poziția membrelor pentru a fi pregătit de frânarea de urgență. Atenție la frânarea de urgență. Dacă ești pe accelerație, apoi închizi gazul brusc și tragi violent frâna față, o să derapezi instant. E necesar să aștepți o fracțiune de secundă să se încarce parțial furca și să tragi treptat maneta, din ce în ce mai puternic, până la oprire. Dacă tragi treptat de ea, o să fii surprins de cât de puternic poți să ajungi să strângi maneta aia, fără să derapezi. Dozează gradual intensitatea și fără mișcări de dute-vino, căci poți rupe aderența roții, dacă eliberezi și tragi succesiv de manetă. E foarte important să traversezi cu accelerația închisă și chiar în ușoară frânare zonele deosebit de periculoase, cum ar fi intersecțiile unde ai prioritate, pentru a putea să acționezi rapid și la întregul potențial frâna față, la nevoie. Când un șofer nu îți acordă prioritate, concentrează-te să frânezi și/sau să-l eviți. Nu te gândi să turezi motorul în gol sperând că o să te faci auzit și o să te ferească el. Dacă te apuci să turezi motorul, pierzi timpul de reacție pentru frânare și evitare. Dacă reușești să frânezi, e de vis. Dacă nu apuci să te oprești până în el, faci o manevră de evitare cât mai inteligentă. Când accidentul e inevitabil, e bine să fi apucat să încetinești cât mai mult înainte de impact. Am obținut categoriile A și B la 18 ani. Căutam simultan motor de 600 cmc și mașină, dar nu aveam bani de ambele. Am ajuns să-mi iau mașină și să țin motorul de 125 încă vreo 2 ani. Am fost la un pas să cumpăr un naked de 600 cmc, pe care probabil aș fi murit. Am bătut palma cu vânzătorul, iar a doua zi, când trebuia să-l cumpăr, respectivul s-a răzgândit și nu l-a mai vândut. Am vizionat și alte motociclete în perioada respectivă și am văzut cât de periculos poate fi să te urci pe un motor necunoscut. Am vizionat un semi-carenat de 600 cmc, despre care proprietarul spunea că se află într-o stare tehnică foarte bună. Iar când am luat mâinile de pe ghidon, aproape că m-a băgat în bordură. Furca era strâmbă și trăgea dreapta. Am mai vizionat un 600, iar proprietarul era foarte deschis la ideea să mă dau puțin cu el, să-l probez. Înainte să pornesc, am tras brusc de manșonul de accelerație și i-am dat drumul, să văd cât de repede se turează și cum revine la relanti. Surpriză, motorul a rămas blocat în turații maxime câteva momente bune. Am plecat direct, nici nu voiam să-mi imaginez ce s-ar fi putut întâmpla, dacă se bloca accelerația în mers. Deci, e important să verificăm puțin cum reacționează diferitele comenzi ale unei motociclete necunoscute (mai ales frânele), înainte să mergem relaxați pe ea, într-un ritm normal. Timp de mai mulți ani, am stat fără motocicletă. Asta din rațiuni financiare și pentru că nu voiam să cumpăr un motor foarte vechi sau care necesita investiții semnificative. A fost greu. Odată ce ai prins microbul, nu mai scapi de el. Au fost și în perioada asta câteva lecții de învățat. Am avut ocazia să mă dau cu motoare de 600+ cmc ale unor prieteni. M-am surprins negativ, pe mine însumi, cum am mers cu ele. În sensul că am mers mult prea tare, raportat la lipsa mea de experiență pe motoare mari și faptul că era prima dată când mă dădeam cu motoarele respective. Se aplică vorba aia – „am scăpat ca vaca în porumb”. Și cea mai mare problemă e că am conștientizat abia când am ajuns acasă. Abia după ce a scăzut adrenalina, a început să-mi fie teamă, amintindu-mi cum am mers. Am rememorat unele fragmente din turele respective timp de mai multe zile și chiar începeam să mă îngrijorez cu privire la achiziția unui motor mare. Efectiv îmi era teamă, că nu o să pot să mă controlez. Deci atenție mare la acest aspect, când ești temporar fără motocicletă și ai ocazia să-ți satisfaci această plăcere cu ajutorul altora. Cel mai bine refuzi. După mulți ani de așteptare, mi-am luat al doilea motor: un superbike (1000 cmc sport). La prima oprire la benzinărie am fost foarte aproape să-l scap pe jos. Am oprit prea brusc cu motorul înclinat, deasupra unei pete mari de benzină și mi-a alunecat unul dintre picioare. Motocicleta, fiind mult mai grea decât cea de 125 cmc, se vrea oprită pe loc cât mai drept posibil. Plecare de pe loc direct în viraj, cu ghidonul bracat, se face cu minimum de accelerație sau chiar numai din ambreiaj (până ne obișnuim cu motorul puternic). Altfel, spatele derapează instant în situațiile astea, mai ales când anvelopele și/sau asfaltul sunt reci. Pe un motor puternic ai mari șanse să mori din propriile erori, când intri prea tare într-un viraj. Dacă te sperii și deodată pui frână în timp ce ești înclinat pe viraj, motorul tinde să se îndrepte și te scoate pe contrasens ori în șanț. Dacă fixezi cu privirea un vehicul sau orice alt reper de pe sensul opus, o să tinzi să îndrepți inconștient motocicleta în direcția respectivă, deci șanse mari să ieși pe contrasens ori în șanț. Soluția e să intri cu viteza potrivită în viraj, astfel încât să nu te înclini la maximum talentului tău sau la limita anvelopelor. Dacă îți apare un obstacol (vehicul care vine parțial pe contrasens, groapă, animal etc.) sau dacă realizezi că ai o viteză prea mare pentru acel viraj, nu ai decât să-ți îndrepți privirea sprea ieșirea din viraj și să te înclini mai mult. Cel mai simplu e când îți apare un obstacol pe interiorul curbei, fiind mai ușor să îndrepți motocicleta decât să te înclini mai mult. Lasă-ți mereu puțin spațiu de manevră. Pe ieșirea dintr-un viraj cu vizibilitate redusă, am întâlnit două dâre foarte groase și lungi de nisip. Am reușit, cu puțin noroc, să ajustez trasa astfel încât să trec printre ele. Tot la ieșirea dintr-o curbă cu vizibilitate redusă, o singură bandă pe sens, m-am trezit cu o căruța mare plină de fân. Am îndreptat motocicleta și am început frânarea de urgență, am scăpat și de data asta. La viteze mai mari, poți intra în voblaj aparent inexplicabil. Atenție la elementele care afectează aerodinamicitatea (topcase, coatele ținute prea în exterior), starea tehnică a motocicletei, brațele prea rigide pe ghidon. Pe motorul de 1000 cmc am realizat că habar n-aveam să iau virajele la viteze mai mari. Trebuie eliberată presiunea de pe ghidon, astfel încât să te sprijini în scărițe, șa și rezervor. Forța brațelor devine foarte utilă în schimb la frânările de urgență, când vrei să te opui interției și să rămâi așezat pe șa. Dacă te ridici de pe șa ori te scurgi spre partea din față a motocicletei, riști să faci stoppie și să te dai peste cap cu tot cu motocicletă. În primul sezon am făcut 7000 km cu motorul de 1000 cmc, fără accidente sau căzături. Dacă îl cumpăram la 18 ani, probabil nu mai apucam să scriu asta. De fiecare dată când mă urc pe motorul „mare”, în timp ce mă echipez, mă încearcă o emoție de frică. Când nu o să mai simt asta, o să mă îngrijorez. Vă rog să împărtășiți din experiențele voastre pe două roți, astfel încât fiecare dintre noi, începătorii, să conștientizăm mai bine riscurile la care ne expunem, când mergem cu motocicleta pe drumurile publice. Lecturi utile: https://motociclism.ro/topic/91453-pt-incepatori-de-la-a-la-z/ https://motociclism.ro/topic/353253-incepatorii-si-motocicletele-puternice/