Sari la conținut

marook

Membru
  • Număr conținut

    259
  • Înregistrat

  • Ultima Vizită

Postări postat de marook

  1. Buna ziua!

    Imi poate spune cineva, va rog, daca segmentul descris in titlu, Tatu - Cerna-Sat - Campu lui Neag (- Petrosani), este circulabil? In data de 05.07 au ramas cativa turisti, vreo doua sute..., undeva, pe acest traseu. Luni voi pleca intr-o tura de trei zile, care, functie de starea drumului, ar putea include si acest segment. Plec singur, deci e destul de important sa stiu ce ma asteapta acolo.

    Va multumesc!

  2. Buna dimineata!

    Am trecut acum cativa ani, din intamplare, recunosc, prin Cheile Nerei si-mi aduc aminte ca a fost o zi uluitoare, insa as vrea sa va cer ajutorul in a reface traseul stiind exact unde si cum sa ajung. Vreau sa vad cascadele Bigar (pe care am vazut-o data trecuta), Beusnita, Vaioaga si Susara, Ochiul Beiului, Lacul Dracului si Sasca Montana. Exista, stiu, obiective pe care nu le voi atinge (Cheile Nerei in sine, La Tunele etc), din cauza ca timpul si modul de deplasare pe motocicleta nu-mi vor permite asta, dar sper sa fie cineva care sa-mi spuna cum pot ajunge la cat mai multe din celelalte, fara a ma indeparta prea mult de motor, nu din comoditate, ci din motive practice...

    Va multumesc mult!

    P.S. Voi pleca vineri, cam pe la orele 17:00, sau sambata, foarte de dimineata, din Pitesti, fiind nevoit ca duminica seara sa fiu din nou in Pitesti. Daca mai vrea cineva sa mearga, cu drag! :hug:

  3. Buna ziua!

    Am fost recent in Bucovina, dar, pentru ca eu am venit din Pitesti, via Sibiu - Medias - Sighisoara - Targu Mures - Reghin etc, te pot ajuta cu cateva informatii si sugestii doar de la Reghin incolo. Traseul Reghin - Toplita - Targu Neamt (atentie, Targu Neamt, NU Piatra Neamt!) e BESTIAL, atat ca peisaj, cat si din punct de vedere al frumusetii curbelor, facute parca special pentru motoare, cat si al asfaltului PERFECT! Puteti merge, de asemenea, pe Bistrita - Vatra Dornei - Gura Humorului, traseu la fel de frumos si de bun ca asfalt... Mai toate manastirile importante sunt in jurul orasului Piatra Neamt, iar de la Agapia puteti ajunge la Varatec pe un drum mult mai scurt, anume primul pod la dreapta (intrebati de "axiala"), pe un drum mai prost, dar destul de bun pentru moto (eu l-am facut lejer cu Fazer-ul incarcat full + pasager), iar eu va recomand sa vizitati si "Casa Memoriala Ion Creanga", ce se afla fix langa Targu Neamt. Puteti urca apoi spre Moldovita, Sucevita si Putna...

    Sa aveti asfalt uscat!

  4. O tura faina, faina de tot! De unul singur si exact traseul pe care-mi place si mie sa merg, eu facand, de fapt, o parte din cel pe care ai mers si tu (Pitesti - Rm. Valcea - Obarsia Lotrului - Petrosani - Tg. Jiu - Tismana - Eftimie Murgu - Moldova Veche - Cazanele Dunarii - ... - Pitesti), ceea ce-mi permite sa afirm ca, macar partial, stiu ce emotii ai trait... Felicitari, atat pentru alegerea traseului, cat si pentru fotografii!

  5. in plitvice ai un camping la standarde occidentale;eu am platit 22 euro/noapte, 2 persoane+mobra+cort; de asemenea gasesti foarte multe pensiuni (vezi booking)

    pe tot parcursul coastei dalmate vei intalni campinguri,multe asezate la malul marii

    in Muntenegru,in parcul national Durmitor de asemenea ai 2 campinguri

    in Budva de asemenea ai camping

    la 10 km spre nord(drumul spre Durmitor) de Podgorica gasesti un motel biker friendly(10 euro/ noapte/persoana) sau 10 euro/noapte la cort/2 persoane

    ca si idee de traseu(mai jos un plan,renunti la bulgaria,albania,macedonia,bosnia-hertegovina)

    <iframe width='135' height='480' src='http://www.mopedmap.net/en/user/fb100000532643462/widget/' border='0' frameborder='0' marginheight='0' marginwidth='0' scrolling='no'></iframe>

    mergi cu D-zeu si sa ai parte de vreme buna! de cazari nu vei duce grija!

    ps:traficul este de asemenea civilizat

     

     

    chiar iti sugerez sa mergi relaxat fiindca se cam sta cu radarul. oricum la ei viteza in afara e de 80 km/h singurii care mergeau tare erau evident ...... cu cazarea nu cred ca e problema mai ales ca e inceput de iunie doar

    Va multumesc mult!

    Nu merg singur, de data asta am pasager (pentru prima data in viata...) si chiar de n-ar fi asa, tot as merge cu atentie, macar pentru a nu pierde nimic din ceea ce ma astept sa vad intr-o calatorie pe care o astept de (prea) multa vreme.

    Imi vor fi de un real folos toate cele spuse de dumneavoastra; inca o data, va multumesc!

    Toate cele bune!

     

    O alegere buna . Anul trecut am ramas profund impresionat de Muntenegru si de tot ce tine de drumul pana acolo . Multe motociclete , peisaje frumoase si oameni care stiu sa-si " vanda " tara turistilor . Bafta . Astept sa revii cu impresii de drum . Toate cele bune .

     

     

    La Plitvice sunt foarte multe pensiuni, dar ai ceva de mers de la soseaua principala.

    Conditii foarte bune, pretul la vreo 25e pe camera/noapte si cu cat te indepartezi de drum, cu atat sunt mai ieftine. In viata mea nu am vazut atatea pensiuni intr-un singur loc: intre Grabovac si Catrnja (acolo unde se vad multe drumulete) - harta.

     

    A, si ca idee, la Plitvice merita sa stai 2 zile sa vizitezi parcul ala toata ziua.

    Noi cand am fost am luat bilet de numai 6 ore. Pretul a fost 15e, si este mai mult ca sa te plimbi o tura cu vaporasul si cu autobuzul. Dar daca vrei s-o iei pe jos, la pas, merge sa intri si prin alte parti ale parcului pentru ca nu este gard si nu te intreaba nimeni nimic daca nu circuli cu ce au ei pe acolo.

    Va multumesc!

  6. Buna ziua!

    Planific o iesire de cateva zile, poate chiar o saptamana, doua, pentru ca vreau sa merg incet, sa ma opresc oriunde am ceva frumos de vazut, nu sa zbor dus-intors, in Muntenegru si apoi sa cobor pana in Dubrovnik, dar numai sa casc ochii la strazi si cladiri, ca de stat am inteles ca devine din ce in ce mai prohibitiv si am nevoie de ajutorul celor care au mai fost pe-acolo, in a-mi da sugestii legate de traseu (vreau sa vad lacurile Plitvice, golful Kotor, Perast, Budva...), de locurile de campare (din cate am mai aflat, sunt excluse camparile "pe marginea drumului"), moteluri mai ieftinute, de unde putem cumpara mancare si tot ceea ce tine de o calatorie in care-ti doresti sa ai parte de cat mai putine surprize neplacute. Voi pleca din Pitesti intr-una din zilele de la sfarsitul acestei luni, adica intre 29 - 31 mai, functie de cum imi aranjez ploile (la figurat, ca daca ploua la propriu, am pus-o!...).

    Va multumesc!

  7. Poate mai avea ceva pe traseu, poate s-a stricat cuiul de la atatea rugina / curatat. poate mai trece ceva prin filtru..

    Mai gasesti rugina in paharele (camera de nivel constant) de la carburatoarele?

    Nu m-am mai uitat la ea in ultimele zile, dupa ce m-a "tradus" ultima data... Si nici nu prea mai pot face mare lucru pe vremea asta, intrucat nu am un garaj propriuzis, ci le tin sub terasa... Astept sa se mai zvante putin pe-afara, o "deschid", vad ce are-n burta, pardon, in carburator, si-ti spun. Vreau, mai ales, sa verific daca are, asa cum mi-ai spus, o sita in rezervor; daca da, o curat si scap de filtru. Rugina "a ajuns" in rezervor pentru ca motoreta a stat nefolosita aproape 10 ani, afara, in ploaie, vant, frig, arsita etc, iar rezervorul fiind gol, a oxidat...

    Multumesc mult de sfaturi si de ajutor! Te tin la curent cu evolutia "pacientului".

    Toate cele bune!

  8. Fa-i nene o electroliza ... solutia e apa cu 2-3 pastile de spalat vase(pentru masina de spalat vase), un redresor de baterie si o sarma de otel care sa nu atinga tabla nicaieri, ce e asa rocket science? Nu esti primul si nici ultimul care face sau a facut asta. Nu are nimic de-a face cu vopseaua sau alte treburi ... goodkat facuse parca la a lui recent.

    ...Ok... Am sa incerc cu electroliza, pentru inceput. Ma intreb, totusi, daca in clipa asta i-am curatat luna carburatorul, i-am pus filtru nou, merg cu ea cam 150 de km, drum intins, fara s-o fortez (de parc-as putea forta o Guzzi!...), o las in iesle pan-a doua zi, cand iar schioapata-ntr-un cilindru, n-o fi si altceva?!... Da-l in saracie de filtru, ca e nou! Sa treaca prin el, in doar maxim doua ore de functionare smooth, atata rugina incat sa blocheze cuiul pontou?!... Asa o fi; nu stiu ce sa mai zic...

  9. isi pierde din caracter daca functioneaz...

    :laugh: :laugh: :laugh: ...Daaa, aici ai perfecta dreptate! Dracoaica are caracter, nu gluma! E cea mai sucita si mai afurisita dintre toate "damele" din viata mea! Am primit si galeria de admisie, dar n-am s-o montez pana cand nu rezolv problema cu filtrul si carburatorul, ca sa n-o mai stric si pe-asta, tot scotand-o si bagand-o... de fiecare data cand se infunda, ba sita, ba cuiul pontou, ba dracu' mai stie ce.

    Multumesc mult si astept, in continuare idei si sugestii!

  10. Pana nu curati rezervorul de rugina nu o sa scapi de probleme. Soluti sunt multe duscutate pe forum, de la lanturi de moto sau bile metalice si apoi agitat rezervor, pana la feruginol sau electroliza cu detergent.

    Apoi curatat bine carburatoarele inclusiv cui pontou.

    Eventual inlocuiesti si cui pontou.

    Un filtru 'de dacie' poate sa fie buna sau rau, daca e ca la asta al meu, diferenta de nivel intre rezervor si carburator nu e mare si un filtru prea restrictiv poate da la o insuficienta de benzina in carburatoare, mai ales cand mergi tare. Eu am probat mai multe si am ramas la un filtru gasit la o statie de benzina Petrom care da rezultate bune pe motoretele mele. Daca rezervorul are multe mizerie in ea, filtru s-ar putea sa cere schimbarea destul de des la inceput.

    Cum a ajuns rugina aia acolo? Busonul se inchide bine? Ai verificat oificiu de scurgere pe rezevror, sub dopul de benzina?

     

    Site cu piese Guzzi: https://www.stein-dinse.biz/

    Eu caut pe site ala cu cod de piesa gasit intr-un catalog de piese pentru modeulul meu de Guzzi. Daca caut pe site ala dupa model, nu gasesc mare lucru, e un model mult prea rar. Dar un Nevada cred ca gasesti.

    As vrea tare mult sa pastrez totul, la aceasta motocicleta, asa cum au conceput-o cei din fabrica, adica sa nu-i mai pun filtrul...

  11. In primul rand rezolva problema ruginei in rezervor http://www.instructables.com/id/Electrolytic-Rust-Removal-From-A-Motorcycle-Gas-Ta/

    Apoi am asa o vaga presupundere ca cuiul poantou nu mai inchide bine din cauza ruginei si uzurii cauzata de ea. Cauta un kit de reparatie, eventual pentru ambele carburaoare, care sa includa si cuiul poantou+ garnituri si problema ar trebui sa dispara total. Prin curatarea asta zilnica/saptamanala nu faci decat sa elimini periodic problema dar nu si cauza.

    Da, m-am gandit si eu la asta, doar ca rezervorul e, in exterior, intr-o excelenta stare (optica) si mi-e teama sa nu-l stric, cumva...

  12. Buna dimineata! Apelez la cei ce-mi pot da un sfat, pe acest site, intrucat m-am cam incurcat... Am o Nevada de 750 cmc, din 2001, pe care am cumparat-o acum un an si jumatate, avand pana-n 3000 km la bord si nefolosita din 2003... Am adus-o acasa, am bibilit-o, i-am sincronizat (ma rog, nu eu, ci mecanicul) carburatoarele s.a.m.d., i-am schimbat bujiile, ca mergea doar intr-un cilindru, am plecat cu ea si gata, mergea ca-n vis!

    Am mai lasat-o o vreme, din lipsa de bani, dar, mai ales, din indolenta, fara inspectie tehnica, dupa care merg cu ea la RAR. Toate bune si frumoase, pana cand sa plec cu ea; sub motor, balta de benzina!... De unde dracu?! Am aflat de la "cunoscatori" ca din supraplinul carburatorului din dreapta. Si de-atunci a inceput cosmarul... Periodic, adica LA CATEVA ZILE!!!, ma duc cu ea la doctor, "simptomele" fiind urmatoarele: merge bine, dar am impresia, din cum miros gazele de esapament (si dupa cum ma tapeaza de bani la peco...), ca ar consuma prea multa benzina, dupa care, brusc, unul din cilindri, DOAR cel din dreapta!, nu mai "arde", evident, nu mai are putere si, mai ales cand opresc SI O PUN PE CRICUL LATERAL, rarisim cand sta si pe cel central, curge benzina la greu din niste furtunase ce pleaca de la carburatorul cilindrului din dreapta, iar ganitura cilindrului e umeda, ceea ce, zic eu, inseamna ca acel carburator e plin ochi. O duc iar la mecanic, iar imi spune ca n-are nimic, ca totul se datoreaza ruginei din rezervor (v-am spus ca a stat aproape 10 ani fara sa mearga, iar rezervorul, e-adevarat, e plin de rugina...; ce sa-i fac?!...), care intra in carburatorul (din dreapta) ce curge si-i blocheaza cuiul pontou, bla-bla-bla, ii face ceva, merge o zi, apoi o iau de la cap... E important sa va spun si urmatoarele: 1) motocicleta nu e prevazuta din constructie cu filtru de benzina, dar primul mecanic la care am dus-o, i-a pus unul de Dacie, si am impresia ca, dupa montarea lui, a pierdut din putere; 2) tot desfacand si strangand colierele galeriei de admisie, care e, de fapt, un furtun de cauciuc, lung de aprox. 8 cm si cu peretii grosi de aprox 4 mm, care face legatura dintre carburatorul si cilindrul drept, aceasta s-a fisurat, a inceput sa traga aer fals, iar cilindrul deservit fie nu mai mergea, fie dadea rateuri, drept care l-am inlocuit cu un alt furtun, cu diametru usor mai mare, cu peretii mai subtiri (cica ar avea insertie de kevlar...), pana voi primi piesa originala, pe care, in treacat fie spus, un bun prieten de-al meu, ce detine un magazin de piese auto-moto, mi-a gasit-o si comandat-o din U.S.A.... (ce dracu', motoreta e italiana!!!). Deocamdata am tras-o pe dreapta, am luat-o pe cealalta la calarit, dar marea mea pasiune e Guzza, cum ii spune Antenuta (asa-i ca nimeni nu ti-a mai spus asa de ceva vreme, Olguta?!... he-he-he!...) si sunt tare, tare amarat. M-as bucura sa pot face ceva sa mearga si ea mai mult de 100 de km, dupa care sa moara... Stiu ca nu se dau "consultatii" prin telefon, sau pe forum, dar incerc si eu...

    Astept sugestii, sfaturi si solutii si va multumesc, anticipat, pentru orice ajutor pe care mi-l veti da!

    O zi frumoasa si drumuri doar pe inima voastra!

  13. Nu fur pe nimeni, doar ajut, aoleo cum se interpreteaza. sunt si frumos ca sa ramana cu mine, am nevasta, dar spre regretul meu nu prea ai place pe moto, si mai ales pe o vreme ca asta mai racoroasa.

    De ce "spre regretul"?!... Eu mi-am dus iubita pe niste curbe "frumoase"..., am scos scantei din scarite si s-a jurat ca nu se mai urca niciodata pe motor... Pai, eu ce vroiam?!!!... Din pacate n-a fost sa fie, ca, incet, incet, a prins gustul si-acu' un an jumate a trebuit sa-i iau si ei "jucarie"...

     

    Jorj s-ar putea sa-ti blestemi zilele... :)

    Adio plecari singur cu mobra.

    Mai aveam multe de adaugat insa e mai bine sa ma opresc :D

    Vezi, vezi, Jorj, daca nu esti cuminte! Are dreptate Dany!... Ai pus-o!!!... :tomato:

  14. Nu ma indoiam ca nu voi gasi cavaleri... :)))

    Ai idee cam dureaza traseul pe jos?

    Cam 20 de minute de mers lejer, la urcare si 15 la coborare. Atentie, ca in poiana din josul pesterii e o fantana, dar nu va recomand sa beti din ea, chiar daca vi se va parea ok! Eu am fost pe-o caldura cumplita, incaltat cu cizme de viteza si am murit de cald si de efort, ca nu puteam sa flectez piciorul pe gamba, urcand de parca eram cu proteze, iar cand am baut din acea fantana nu mi-a fost deloc bine. Mai bine luati cu voi un pet cu apa plata.

  15.  

    sper ca la mine sa nu se uite spre prohab si se ingrijoreze de bilele de rulment ca cerceii nu i-am mai purtat de multa vreme :crack:

    la mine hainutele adecvate si costumul de ploaie sunt prezente intotdeauna (ceea ce sfatuiesc si pe altii sa aiba la ei)

    ... Nu cred ca bilele de rulment ar trebui s-o ingrijoreze la prohabul tau... Doamne fereste!, hai, c-o luaram razna!...

     

    Nu ma indoiam ca nu voi gasi cavaleri... :)))

    Stii, nu e greu (sau asa se zice, eu nu stiu... :rusinica:) sa-i "furi" nevasta unui tip; e mai greu sa i-o dai inapoi...

  16. Multumesc Marooc.

    Pasagerul e de fapt pasagera si cred ca gaseste pe careva sa o scoata dim munti :D

    Nu ai pentru ce, Dany!

    Duceti-va macar pana la Iezer; prognoza arata soare plin toata ziua. Pana urcati la pestera (daca puteti, luati-va cu voi niste ghete mai lejere, de trei sezoane, nu urcati cu cizmele de motor, ca e chin...) si coborati iarasi la schit, se intorc si ceilalti de la Pahomie.

  17. Seara buna!

    Am urmarit topicul de la inceput, dar n-am plusat, pentru ca am fost prins cu niste examene si am zis ca nu e bine sa dau din gura degeaba.

    Nu vreau sa fiu soacra, dar am mai fost pe acolo si poate ma fac util. Nu discut de autostrada, de asemenea e notoriu Dealul Negru. Se poate merge nu numai cu un touring-enduro (desi asa ar fi indicat...) pana la Schitul lui Pahomie (care e absolut superb!), ba chiar mai departe (eu am facut traseul cu un Fazer), dar mare atentie la pietre, pentru ca foaaarte usor va puteti alege cu radiatorul spart. De cazut prin vreo baltoaca, sau calare pe vreo piatra..., s-ar putea, dar nu cred ca se teme cineva de maruntisuri de-astea, mai ales ca, daca se va intampla, nu veti avea cine stie ce viteza pe drumul acela...

    In alta ordine de idei, a plouat astazi pe-acolo si, desi nu vreau sa stric gasca, daca nu e soare, n-o sa fie o plimbare prea frumoasa, mai ales daca nu va imbracati cu ceva adecvat (recomand cu toata caldura sa va luati macar o geaca de gore-tex mai larga, poate si niste suprapantaloni, sa le puneti peste geaca de motor si gaci, pentru ca te poti trezi si-n miezul verii cu o ploaie rece ce te ingheata pana-n maduva oaselor, dar primavara!?).

    La Pestera Sf. Antonie am urcat si eu si am depus o candela ce, sper, inca mai arde, dar, repet, chiar daca se urca in 15-20 de minute, daca a plouat, nu va fi o placere. Legat de asta, am trait o intamplare nostim-amara la Schitul Iezer (din lateralul schitului, spre S-E, se urca spre pestera), cand, intreband o calugarita, tare frumoasa... (va rog sa nu faceti glume desucheate pe socoteala mea!; am spus "frumoasa" doar in sens platonic, da!?), dar cu o privire stranie..., daca gasesc un chibrit la pestera (n-aveam nimic de aprins focul la mine, pentru candela ce urma s-o depun acolo), mi-a raspuns, dupa lungi ezitari, ca nu poate vorbi cu mine, intrucat am cercel in ureche, iar asta e semn satanic...

    Pentru mine drumul a fost si ramane memorabil si chiar merita facut!

    Afalt uscat si astept fotografii!

    P.S. Chiar merita sa va opriti la Dedulesti...



    Multumesc mult pentru raspuns.
    O sa spun pas ca e scump tare sa tavalesc Triumph-ul :D

    De acord cu "animal trainer"; de la Iezer in sus n-ai ce cauta cu naked + pasager. Poate doar daca te opresti la Iezer, te calugaresti, si pleaca mai departe doar pasagerul cu Triumph-ul...

  18. mda, se pare ca si eu am o problema cu abs-ul de la roata fata, nu mai functioneaza, iar in bord nu este nicio eroare..Ideea este ca eu nu am umblat deloc la roata asta si functiona foarte bine..

    O sa urmez sfatul lui TNG, dar nu stiu daca voi avea timp saptamana asta, pana una alta, poate mai vine cineva si cu alte sfaturi..

     

    -Azi mi-am facut timp sa mesteresc la mobra..am urmat sfaturile lui TNG, dar din pacate, fara succes..

    -Am demontat senzorul ABS de la roata fata(cea la care nu functioneaza ABS-ul), ca sa-l testez..Dupa viteza de 20km/h, se aprinde in bord becul de la ABS..asta ma face sa cred ca nu de la senzor este problema..

     

    Are cineva idee, daca este cumva vreo eroare, sau daca trebuie resetat ceva ? Este nevoie Master key(cheia rosie) ?

     

    Le-am desfacut din nou, de fapt nu eu, ci "doctorul", le-am suflat, le-am dat dracu'... Nu stiu ce sa le mai fac! De fiecare data cand s-a umblat la ele s-a lucrat cu infinita grija si atentie, ca, v-am mai spus, sunt ciufut rau cand pune cineva mana pe ea si mai e si altceva, cat de sensibile sa fie? C-am fost cu ea pe forestiere si pe drumuri pe care abia ai curaj sa intri cu un enduro, daca esti mai slab de corazon, si nu s-a-ntamplat nimic! M-am gandit sa caut site-ul producatorului si sa le scriu. Daca si tu ai aceleasi probleme, sigur sunt mai multi in situatia noastra si au aflat si ei de belea; poate ne invata ei ce sa facem. Pana atunci, hai sa cautam pe net manualul de intretinere, poate gasim ceva; ce zici? Ne poate ajuta cineva cu un link, va rog?! Multumesc mult!

    O posibila rezolvare ar fi: scoate bornele de la baterie si unestele intre ele timp de 15 sec. .

    in plus,verifica daca distanta dintre senzor si discul de la roata sa nu fie mai mare de 1mm.

    succes. se intampla uneori sa mearga ce ti-am spus.

    Stiu si eu?!... Mi-e cam teama sa unesc bornele bateriei, dar, atata vreme cat nu sunt conectate la ea, nu cred ca se poate intampla ceva rau; am sa-ncerc! Merci!

  19. Vineri sunt de garda (adica intru vineri dimineata la 8 si ies sambata dimineata, tot la 8...), iar duminica la fel. Daca prind 2-3 ore de somn spre dimineata, vin si eu, dar va las la Obarsia Lotrului si vin in Pitesti, sa pot intra a doua zi, din nou, in garda. In principiu am sa-l sun sambata dimineata pe FBogdan si am sa-i spun ce-am decis, dar daca ploua sigur nu vin.

    Toate cele bune!

  20. Intrarea e la borna km 32:

    https://maps.google.ro/maps?hl=en&ll=45.392227,24.006307&spn=0.008001,0.021007&t=m&z=16&layer=c&cbll=45.39217,24.006546&panoid=14oqCEyPg7JeyCxloiqSqA&cbp=12,110.87,,1,3.84

     

    poza, in caz ca nu merge linku-ul:

    attachicon.gifintrare_Sreategica.JPG

     

    Dar urcarea e destul de grea. Mai degraba poti sa faci Strategica prin Ciungetu.

    Din pacate pentru calut, l-am purtat, din cand in cand, si in rampe in care ti-era greu sa crezi ca poti urca si cu un enduro, ca sa nu mai spun ca in ultimele ispravi de genul asta, abia se mai vedeau santurile pe anvelope; acum am facut un efort si mi-am pus niste Metzeler Tourance Next (ocazie cu care s-a "dus" si ABS-ul de pe spate, ca ala de pe fata murise anul trecut, tot cand am schimbat guma) si sper sa am ceva mai multa aderenta.

    Iti multumesc mult pentru informatie!

    Toate cele bune!

  21. De ce doar 500 de m pe Strategica? Ma intereseaza mult acest traseu si te rog, daca nu te deranjeaza in vreun fel, sa-mi spui si mie (desi am o idee destul de aproximativa despre asta, din ultima mea tura pe-acolo) unde se afla intrarea pe el; sunt si eu tot din Pitesti si ne putem intalni (da-mi un p.m. daca esti de acord). Ca si tine, probabil, prefer sa plec singur, dar nu spun nu in situatia in care ai vrea sa dam o tura impreuna pe-acolo, desi ma indoiesc serios ca pot aborda cu Fazer-ul meu traseul, cu aceeasi dezinvoltura cu care o face GS-ul... Dar merita sa incerc.

    Toate cele bune si drumuri numai pe sufletul tau!

×
×
  • Creează nouă...