Sari la conținut

marook

Membru
  • Număr conținut

    259
  • Înregistrat

  • Ultima Vizită

Postări postat de marook

  1. Din pacate asa este... Ma gandeam in timp ce rulam, cu gura cascata de-atata frumusete ( tin minte ca, la un moment dat, am exclamat de unul singur "DOAMNE, DUMNEZEULE!!!"...), ca e pacat sa ne dorim a pastra frumusetea naturii, aia care mai e, cumva limitand accesul la ea prin pastrarea drumurilor greu accesibile. Ar fi bine daca gradul de civilizatie si de civilitate ar permite tuturor sa-si bucure ochii si sa-si imbogateasca spiritul cu magia acestor locuri. Adevarul, tristul si cumplit de durerosul adevar, e ca asta, in Romanica, nu se va intampla NICIODATA... Ba parca e din ce in ce mai rau si, daca n-as fi prea batran pentru asta, as plange.

    (...)

    Pentru cei care nu au timp sa tot umble din site in site, am sa pun cateva fotografii aici, mai multe, asa cum v-am spus, gasind pe http://picasaweb.google.com/eduard.morlova/Transalpina

    O zi mai buna tuturor!

    post-21614-1288861281_thumb.jpg

    post-21614-1288861299_thumb.jpg

    post-21614-1288861316_thumb.jpg

    post-21614-1288861329_thumb.jpg

    post-21614-1288861345_thumb.jpg

    post-21614-1288861363_thumb.jpg

    post-21614-1288861413_thumb.jpg

    post-21614-1288861431_thumb.jpg

    post-21614-1288861442_thumb.jpg

    post-21614-1288861468_thumb.jpg

    post-21614-1288861478_thumb.jpg

    post-21614-1288861497_thumb.jpg

    post-21614-1288861528_thumb.jpg

    post-21614-1288861538_thumb.jpg

    post-21614-1288861553_thumb.jpg

  2. Ce-as putea face dupa o garda infernala ( ca toate celelalte, de altfel ) si satul de betoane?! Sa ma urc pe mobra si sa fac ceva ce am amanat prea mult anul asta, anume sa dau o tura pe Transalpina.

    Zis si facut. Dimineata superba, drumul lejer, iar dupa Dedulesti orizontul se deschide si-mi lasa privirii imagini ce-ti taie respiratia. La doar 5 minute dupa, alte emotii, dar de alta natura: o ceata infernala, de care am scapat abia dupa Horezu, cand eram deja cu nervii la pamant. Case frumoase, cu specificul zonei, dar nu pot sta prea mult sa le admir.

    Trec de Novaci si-ncep sa urc. Aproape sigur ati facut si voi macar o data acest drum, asa ca nu vreau dacat sa aprind in sufletul vostru scanteia amintirilor si speranta unei revederi cat mai grabnice cu el. Asfaltat... Aici nu vreau sa fac niciun comentariu; de gustibus et coloribus non est disputandum!...

    Ajung la Ranca si trec aproape cu ochii inchisi; ceva mai de prost gust rar poti intalni. Si se "dezvolta" in continuare in acelasi ritm gretos. In pas bate vantul destul de tare, dar nu e frig. Cobor, mai fac ceva fotografii si...

    Traseu ( in linii mari, desi sunt convins ca nu e nevoie ): Pitesti - Rm. Valcea - Horezu - Baia de Fier - Novaci - Ranca - Obarsia Lotrului - Voineasa - Brezoi - Rm. Valcea - Pitesti. Cam atat...

    Va cer iertare, dar am avut ceva probleme la calculator si nu mai pot da resize ( deocamdata ) asa ca am sa va rog sa intrati pe http://picasaweb.google.com/eduard.morlova/Transalpina# pentru a vedea fotografiile.

    Va multumesc pentru rabdare si va doresc o toamna superba si drumuri numai pe inima voastra!

    Noapte buna, copii!!! :)

  3. MiÂşto !... Super pozele. Ai luat'o pe Transalpina? Poate ne zici ceva Âşi de starea drumului :P

    Multumesc frumos!

    Nu a fost propriuzis Transalpina, ci continuarea ei ( DN67C ), iar drumul e destul de bun pentru orice mobra. Pe Transalpina am fost astazi ( si intre Novaci si Obarsia Lotrului e bun drumul ), dar am sa pun pozele maine, ca abia am venit...

    Mesaj completat

    Nota :) pentru poze.

    Superbe

    De ce sa fiu ipocrit, ma bucura enorm sa stiu ca v-au placut... Multumesc mult, mult, mult!!!

  4. Luni, 01.nov.2010, 06:30, ma trezesc, fac un dus si ma duc la munca. 07:30 - Ma imbrac, pornesc mobra... si plec... :P Am uitat sa va spun, eu nu am liber ca toti oamenii, ci numai din cand in cand... :) Traseu: Pitesti - Rm. Valcea - Voineasa - Obarsia Lotrului - DN67C - Sugag - Jinia - Sibiu - Rm. Valcea - Pitesti. Pe drum, ca si pe langa, oameni buni, oameni rai si neoameni... Nu am prea multe de povestit. Cu ochii dupa toata nebunia asta de culori si de peisaje de toamna am fost cat pe ce sa ratez cam jumatate din viraje si o parte din drum m-a insotit si m-a condus, cu un zbor atat de lin incat parea ireal, un corb... (pentru mine aceasta intamplare cu corbul are intelesuri mult mai profunde...). Dar ar fi mai bine sa las povestea in seama fotografiilor. http://picasaweb.google.com/eduard.morlova...uloriIn500DeKm#

    Toate cele bune!

  5. Salutare,

    De la barajul Tau devine mai nasol dar practicabil, in unele portiuni cu asfalt bun, in altele se lucreaza. sunt multe basculante prin zona care circula destul de tare. In rest peste pasul Tatarau este o portiune neasfaltata pana aproape de Obarsia Lotrului. Din Obarsie la Voineasa e ok. Nu prea am facut poze in portiunea aceea, asteptam sa ajungem la Voineasa si se facea tarziu.

     

    Numai bine,

    Sabin

    Din Obarsie la Voineasa e ok??? Tare m-as bucura! Am fost anul trecut si mi-a venit sa plang!

  6. Trasee ar fi multe la intoarcere ( anul trecut am facut ceva gen Pitesti - Rm. Valcea - Obarsia Lotrului - Petrosani - Tg. Jiu - Cheile Sohodolului - Tismana - morile de apa de la Eftimie Murgu si tot asa pana la Cazane, apoi inapoi pe traseul pe care ai fost tu la dus, ultima portiune fiind plictisitoare pana la lacrimi ), dar e frumos aproape orice in sa. Felicitari si drumuri asa cum iti doresti!

  7. P.S. Stiu ca sunt off-topic, dar... zi-mi, te rog, ce ai pe tine, ca eu am un costum din piele super din punct de vedere al protectiilor, dar super-nashpa din punct de vedere al celor 30 grade din atmosfera...Si, p-aci prin zona, ce am gasit m-a cam "inhibat" cand am intrebat de preturi...

    X-Jacke Patagonia Evo, de la IXS ( www.ixs.ro ), 175 de euro

    :)

     

    Continui sa ma uimesti! Pana anul acesta (adica pana mi-am implinit visul de a deveni conducator de motocicleta - inca nu ma consider motociclist decat in suflet!) nici nu imi puteam imagina ca exista asemenea locuri! Cum ziceai ca se poate ajunge acolo (ca ma gandesc ca daca n-am cercel nu ma cearta nimeni! :) )?

    La mai multe excursii atat de nemaipomenite!!!

    Pitesti - Rm. Valcea - spre Olanesti - spre schitul Iezer si apoi spre schitul Pahomie.

    Multumesc mult pentru aprecieri!

  8. As vrea sa incep prin a va spune ca am facut aceasta calatorie, aproape initiatica pentru mine, la sfatul, rugamintea si pentru o Doamna care reprezinta aproape totul pentru mine. Nu voi avea niciodata cuvinte sa-i multumesc pentru imensa onoare si favoare pe care mi-a facut-o avand incredere in mine ca-i voi respecta rugamintea.

    Ceea ce trebuia sa fac era, la suprafata, simplu; trebuia sa duc din partea ei, o candela si un litru de ulei pentru aceasta, la o pestera din apropierea Ramnicului Valcea. In esenta, insa, totul era, cel putin pentru mine, mult mai profund si cu semnificatii mult dincolo de un simplu gest al unei livrari banale.

    Am plecat singur, asa cum fac de fiecare data, in dimineta zilei de 21.06.2009, din anumite motive destul de trist si fara prea mare tragere de inima, spre Curtea de Arges. Pe drum, insa, ceva mi-a dat putere si incredere si mi-am recapatat zambetul. Am ajuns relativ usor in Curtea de Arges si, desi intr-o intersectie, un babuin intr-un Opel, cu maneaua la maxim, a dat peste mine ( nici macar nu s-a dat jos din masina, sa vada de-am patit ceva; cu ochelarii de cocalar pe nas, cu muzica data la maxim in continuare, am vorbit cu el pe geamul masinii ); nu aveam viteza, si nici el ( ar fi si greu sa mergi cu viteza pe strazile din Curtea de Arges, mai ales duminica! ), asa ca n-am patit mai nimic si mi-am pastrat buna dispozitie. Am oprit la un internet-cafe, am dat un mail si am intrat in manastire. Multa lume, atmosfera de bazar ...; in fine, am facut ce trebuia facut si mi-am vazut de drum. Ajuns in Ramnicu Valcea am intrebat de acea pestera, dar raspunsurile erau fie vagi, in cel mai bun caz, fie negative. Un tip mi-a dat, totusi, date concrete: schitul Iezer, catre Olanesti. Am alimentat si-am dat gaz. La Schit am facut greseala sa intreb niste turisti si mi-au spus ca mai am de mers vreo opt km. Am intrat in schit, am facut cateva fotografii, si am plecat din nou. Drumul, ca infrastructura, e visul celor ce poseda motoare gen Adventure, dar nici mie nu mi-a fost chiar asa de greu, iar peisajul e de o frumusete si de o salbaticie divina! De fapt, de ce sa mint, avand in vedere ceea ce trebuia sa fac, eram cu atat mai fericit cu cat piedicile erau mai mari. Ajung la capatul drumului ( unde dau de un alt babuin, var cu primul, care-si scrijelea numele pe stanca - se vede si intr-o fotografie - intr-un decor magnific ), doar ca ... schitul se numea Pahomie ... Ei, imi zic, am inteles eu gresit. Intru in schit, vorbesc cu un calugar, ii cer voie sa donez candela, intru in biserica ( nu prea parea a fi o pestera ..., in fine! ), despachetez, si vreau sa pun candela, dar nu stiam unde. Doamna imi spusese clar: candela trebuie pusa inauntru. Il intreb pe calugar, ii povestesc ce vreau si el, in sfarsit, ma lumineaza: am gresit ... Nu aceea era locatia ce eu o cautam! Trebuia SA MA INTORC LA IEZER! N-o mai lungesc. Cobor, ajung la schit, primesc explicatii de la o maicuta care face ochii cat cepele cand o rog sa ma insoteasca ... :rolleyes: ... ( Nu, maica! Eu sunt bolnava de inima! Nu pot urca pana acolo! ), dau peste alta maicuta care-mi spune ca cercelul din urechea mea e semn satanic, si urc, in sfarsit, catre pestera. A fost cumplit! Eu, care de-o saptamana n-am mancat decat patru pachete de tigari pe zi si apa cat cuprinde, am simtit ca am escaladat Everestul! Insa locurile, privelistea si sentimentul ca nu am dezamagit au fost infinite! Am aprins candela, am facut cateva fotografii ( inclusiv cu un soricel, paznic feroce al lacasului! ) si-am coborat. Am avut lipsa de modestie sa-l rog pe unul dintre copiii unei familii care urcase si ea gafaind, sa-mi faca o fotografie langa fantana la care imi potolisem setea dupa escaladarea muntelui in ghete de GP ... si am revenit in schit pentru alte fotografii. Un amanut nu lipsit de importanta: in schit chiar se afla moastele sf. Antonie! Am urcat pe motor si am revenit fericit, din ceea ce in mod cert, mai ales prin semnificatie, va reprezenta cea mai importanta si mai frumoasa calatorie din viata mea!

    Va multumesc daca ati avut rabdarea si ingaduinta de a citi aceste randuri si va doresc drumuri doar pe sufletul vostru!

    post-21614-1245655003_thumb.jpg

    post-21614-1245655020_thumb.jpg

    post-21614-1245655039_thumb.jpg

    post-21614-1245655053_thumb.jpg

    post-21614-1245655066_thumb.jpg

    post-21614-1245655076_thumb.jpg

    post-21614-1245655085_thumb.jpg

    post-21614-1245655096_thumb.jpg

    post-21614-1245655107_thumb.jpg

    post-21614-1245655118_thumb.jpg

    post-21614-1245655130_thumb.jpg

    post-21614-1245655141_thumb.jpg

    post-21614-1245655167_thumb.jpg

    post-21614-1245655177_thumb.jpg

    post-21614-1245655193_thumb.jpg

    post-21614-1245655241_thumb.jpg

    post-21614-1245655257_thumb.jpg

    post-21614-1245655273_thumb.jpg

    post-21614-1245655289_thumb.jpg

    post-21614-1245655304_thumb.jpg

    post-21614-1245655328_thumb.jpg

    post-21614-1245655348_thumb.jpg

    post-21614-1245655365_thumb.jpg

    post-21614-1245655377_thumb.jpg

    post-21614-1245655391_thumb.jpg

    post-21614-1245655404_thumb.jpg

    post-21614-1245655417_thumb.jpg

    post-21614-1245655449_thumb.jpg

    post-21614-1245655468_thumb.jpg

    post-21614-1245655490_thumb.jpg

    post-21614-1245655507_thumb.jpg

    post-21614-1245655522_thumb.jpg

    post-21614-1245655542_thumb.jpg

    post-21614-1245655562_thumb.jpg

  9. Exista o evidenta, in cadrul site-ului si, mai specific, al topicelor dedicate fotografiilor, cu ce fotografii si de cate ori au fost descarcate. Am ramas uluit sa vad ca, din toate fotografiile postate de mine din aceasta ultima "evadare", cea mai "descarcata", daca ma pot exprima asa, a fost cea cu cladirea in ruine,aproape daramata, in care LOCUIESC OAMENI! ... E-adevarat, si pe mine m-am miscat profund contrastul dintre maretia defileului si mizeria in care "traiesc" acei oameni, dar as vrea sa stiu de la voi, cei care ati descarcat acea fotografie, daca mai intrati pe acest topic, de ce ati facut-o?

    Va multumesc!

  10. Va salut pe toti!

    Nu stiam ca exista un astfel de topic, dar, avand in vedere ca, din varii motive, nu prea-mi mai bag nasu' prin acest site, nici nu aveam de unde sa stiu. Oricum, FELICITARI, celui care a deschis acest topic, ca si tuturor celorlati care au scris pe el!

    Nu am avut timp si nici rabdare sa citesc toate "post'-urile, dar ma simt bine sa stiu ca sunt destui cei care apreciaza acest motor ( nu am sa inteleg niciodata de ce in jargonul "meseriasilor" se spune motoreta! ... ). Personal am fost cu el pe toate drumurile posibile si nu m-a lasat niciodata. Vroiam neaparat un Adventure; acum nici nu ma mai gandesc! Sa nu fiu ipocrit, nu face nicicum ceea ce face un Adventure, dar nici nu vad cine sta 14-15 ore in saua unui Adventure, non-stop, fara sa simta nici cea mai mica oboseala; si nici n-am "tunat-o" in vreun fel.

    Din pacate eu sunt din Pitesti ( sunt primul care a avut asa ceva in oras si, de ce sa nu recunosc, datorita mie s-au inmultit destul de mult proprietarii unui astfel de model, iar eu nu sunt chiar incantat de asta ... ) si nu cred ca voi putea veni la intalnirile voastre, decat accidental.

    Toate cele bune si tuturor drumuri dupa dorinta!

    :D

    post-21614-1244106888_thumb.jpg

  11. "-Nu stiu cum e la voi,dar la noi in parohie,eu sunt cunoscut dupa fatza."

    Dumnezeule, am ras de unu' singur de am crezut ca or sa cheme astia din bloc jandarmii!!! Bestial bancul!!! Multam fain!

    Daca ai nevoie de ceva de la IXS, sunt bun prieten cu importatorul si te pot pune in legatura cu ea. E o tipa de milioane, care apreciaza oamenii de cuvant.

    Toate cele bune!

  12. ma intereseaza si pe mine cum se comporta gentile laterale vis-a-vis de tobe,daca mai poate sta pe sa si pasager,si de unde pot achizitiona.

    Merci!

    Multumesc mult si eu!

    Cam tot echipamentul meu, fie ca e vorba de haine, ghete etc, fie ca e vorba de genti, e de la IXS. Coburii i-am luat impreuna cu un tank-bag cu magneti, extrem de util pentru aparatele foto si altele nimicuri de care ai nevoie fara sa te dai jos de pe motor. Pe partile interne au o zona de tampon, cu rol si de protectie. Evacuarile mele sunt sub sa si au ceva la exterior, sa nu se incinga prea tare, asa ca nu am nicio problema, dar nu stiu cum s-ar comporta ( coburii ) langa tobe fara asa ceva. Pentru evacuari asimetrice, sau simetrice si destul de joase, nu cred ca ar fi probleme; gentile sunt legate una de cealalta cu doua velcro late si puternice, usor de reglat la orice configuratie a seii. Da, se poate sta lejer pe locul din spate, numai sa nu fie ocupat, ca la mine, de cort si alte alea. Daca te intereseaza mai multe: www.ixs.ro

    Toate cele bune!

     

    Doamna Udrea ar putea arunca un ochi peste pozele astea, poate-i vin niste idei de-a promova turismul in Romania 8-|

    Iti multumesc mult! Nu sunt chiar sigur ca fotografiile mele au o asemenea incarcatura emotionala sau poarta un mesaj deosebit, dar cuvintele tale ma flateaza si, inca o data, iti multumesc!

     

    poate era chiar ea in unica masina care trecea cand s-a dezbracat domnul.. :P

    :)

    N-am vazut exact cine era. M-am trezit brusc cu ei langa mine! Am fost atat de surprins ca nici macar gestul clasic de a-mi acoperi "bijuteriile de familie" nu l-am avut ...

  13. Buna dimineata!

    Imi propusesem de multa vreme sa ies dintre betoane, dar, din varii motive, n-a fost sa fie. Luna trecuta mi-am facut planul ca musai tre' sa se intample, asa ca mi-am aranjat programul pentru sfarsitul acestei luni, de asa natura incat sa nu se mai intample nimic neprevazut. Nimic neprevazut ... pana in preziua plecarii, cand, din cauza epuizarii ( am tras ca un nebun sa-mi fac trei zile libere! ), am zis c-o las balta, stau cu puta-n sus, dorm, ma uit la tv si alerg cu bicicleta prin Trivale pana-mi intra limba-ntre spite. N-am prea dormit in noaptea cu pricina ( oricum nu ma omor eu cu somnu', dar n-ar fi stricat sa dorm macar 5-6 ore ne'ntors ), si pe la 4 dimineata am hotarat ca plec. Le-am facut cafeaua si lapticul fetelor ( plecau si ele pentru 3 zile undeva, in Bulgaria, parca ... :P ), mi-am pus cateva trente in coburi si la 8 am plecat.

    Dupa ce-am scapat teafar din gurile haitelor de caini care te ataca la fiecare colt de bloc al Pitestiului, am tuns-o spre Rm. Vilcea. Trecui de Vilcea, cu gandul sa ajung la Obirsia Lotrului; am trait acolo, acum multi ani, zile de vis si as fi vrut sa mai stiu cum e. N-ai sa vezi! Drumul, infrastructura, e o ruina, muntii sunt spoliati demential de paduri :) , iar peisajul e deprimant. La Obirsie, la fel. Opresc, totusi, pentru cateva minute, impart cateva felii de salam cu un catel ( probabil cea mai reusita fotografie e a lui ) si pornesc spre Petrosani. Drumul, desi prost si aici, iti ofera, insa, o alta priveliste, si, cu ochii la ceea ce ma inconjoara, era sa cad de cateva ori ( e-adevarat, la asta contribuind si slick-urile mele ). Pana la urma n-au fost slick-urile, ci prostia mea: m-am oprit sa fac ceva poze si, meseriasu' lu' peste, a vrut sa se apropie mai mult de actiune; evident am alunecat si am cazut, cat sunt de mare in rau. Slava Domnului, nu a intrat ( prea multa ) apa in aparatele de fotografiat! Am iesit, m-am dezbracat, m-am stors si am plecat. Aiurea! In cateva minute eram fleasca din nou. M-am oprit iarasi, m-am dezbracat de tot ( e, nu chiar de tot, de tot ... ), mi-am pus hainele pe motor la uscat si am stat vreo ora la umbra.

    Plec, in sfarsit, trec de Petrosani, Tg. Jiu si fac dreapta spre Baia de Arama. Ajung la Cheile Sohodolului ( fain, tare fain! ), unde gasesc un cuplu ( straight! ) pe un Buell. Punem corturile, cautam lemne pe la mama dracu', venim cu ele in spinare, facem focu', alea, alea ...

    A doua zi, adica ieri, plec pe la 9 ( ei au mai ramas ), merg la Tismana ( unde mirosul salcamului, linistea si prezenta Lui creeaza o combinatie ce te face sa te gandesti mai atent la propria-ti viata si la ce insemnam fiecare pentru toti ceilalti ), Herculane si apoi spre Bozovici.

    Ajung la Eftimie Murgu ( nu-i chiar rau drumu' ), vad morile ( frumoase doar in aparenta, ca idee, pentru ca, desi pe ele scrie ca sunt restaurate, sunt, de fapt, o ruina, iar apa din jurul lor e plina de pet-uri si de alte dovezi ale "civilizatiei" ) si intru adanc in padure, pe un drum forestier parasit de la inceputurile lumii, cu gandul sa-mi scot lenjeria intima pentru ca mi-era ingrozitor de cald. Zis si facut, numai ca exact cand eram in costumul lui Adam, apare probabil singura masina ce trece pe-acolo o data pe an ... Asta e!

    Merg mai departe spre Oravita ( se poate merge direct catre Moldova Noua, dar drumul spre Oravita si apoi Oravita - Moldova Noua, face toti banii! ) si Moldova Noua. Am avut ceva emotii la gandul ca s-ar putea sa ma intorc la Oravita ( drumul fiind blocat dinspre Moldova Noua catre Orsova, urmare a unei alunecari de teren de-acum cateva zile ), dar totul a fost ok. De-aici nu prea mai am ce povesti: Cazanele Dunarii ... Frumos!

    La Orsova vad ca nu am unde pune cortul, ma uit la indicatoarele rutiere, vreo 280 km pana la Pitesti ... si-i dau gaz! La 23:25 eram in fata blocului.

    Am facut, in doua zile, aproximativ o mie de km, doua-trei sute in prima zi si restul in a doua, pe orice teren vreti. Mi-am dorit multa vreme inca un motor, un touring enduro ( inca imi doresc ... ), dar sa stai 15 ore in sa, pe drumuri de la forestier la asfalt ca-n palma, de la viraje in succesiune rapida la km intregi de drum drept si sa nu simti nici cea mai mica oboseala ... Doar capul imi bubuia de la casca prost insonorizata.

    Cam atat.

    Va multumesc daca ati avut rabdarea sa cititi aceste cateva randuri si va doresc tuturor drumuri pe placul vostru!

    post-21614-1243152988_thumb.jpg

    post-21614-1243153075_thumb.jpg

    post-21614-1243153088_thumb.jpg

    post-21614-1243153098_thumb.jpg

    post-21614-1243153111_thumb.jpg

    post-21614-1243153123_thumb.jpg

    post-21614-1243153136_thumb.jpg

    post-21614-1243153148_thumb.jpg

    post-21614-1243153158_thumb.jpg

    post-21614-1243153170_thumb.jpg

    post-21614-1243153182_thumb.jpg

    post-21614-1243153196_thumb.jpg

    post-21614-1243153209_thumb.jpg

    post-21614-1243153222_thumb.jpg

    post-21614-1243153238_thumb.jpg

    post-21614-1243153254_thumb.jpg

    post-21614-1243153270_thumb.jpg

    post-21614-1243153282_thumb.jpg

    post-21614-1243153300_thumb.jpg

    post-21614-1243153317_thumb.jpg

    post-21614-1243153334_thumb.jpg

    post-21614-1243153645_thumb.jpg

    post-21614-1243153667_thumb.jpg

    post-21614-1243153687_thumb.jpg

    post-21614-1243153700_thumb.jpg

    post-21614-1243153715_thumb.jpg

    post-21614-1243153729_thumb.jpg

    post-21614-1243153743_thumb.jpg

    post-21614-1243153759_thumb.jpg

    post-21614-1243153781_thumb.jpg

    post-21614-1243153799_thumb.jpg

    post-21614-1243153823_thumb.jpg

    post-21614-1243153879_thumb.jpg

    post-21614-1243153895_thumb.jpg

    post-21614-1243153912_thumb.jpg

    post-21614-1243153937_thumb.jpg

    post-21614-1243153956_thumb.jpg

    post-21614-1243153971_thumb.jpg

    post-21614-1243153986_thumb.jpg

×
×
  • Creează nouă...