Utopie pe motoare: frumoÂşii nebuni ai Âşoselelor plombate
Bogdan Diaconu
O fărâmă din sufletul rupt al românilor zboară pe două roți pe Âşoselele patriei. La limită de viteză, pe Âşoseaua nesfărÂşită Âşi cârpită a tranziției.
Răzvrătiți dar conformiÂşti în pasiunea lor devenită mit modern, naivi dar aspri pe Âşosea, visători dar atenți la drumul care îi izbeÂşte în față, prieteni fideli însă neiertători cu falsul Âşi cu minciuna.
Cu motoare second-hand, ei gonesc pe două roți între două lumi, între ceea ce suntem Âşi ceea ce vrem să fim.
Ei sunt ca Âşi noi. Cu toții fugim către o lume mai bună. Însă, spre deosebire de noi, ei aleargă pe motoare.
Bikerii români.
Nu sunt nici mai răi nici mai buni decât noi. Despre unii, se spune că beau la drum. Se aude că unii se droghează. Unii sunt scandalagii, chiar violenți. De fapt, nu sunt prea diferiți de noi, ceilalți.
Cei mai mulți ascultă rock. Ei sunt rebelii. Unii citesc Âşi scriu poezie. AceÂştia sunt utopiÂştii. IdealiÂşti, aproape copilăroÂşi în entuziasmul Âşi naivitatea lor. Visează la o lume mai bună, a prieteniei Âşi a valorilor de grup. Unii sunt nostalgici, regretând utopia hippy a anilor ’70.
Unii sunt niÂşte adolescenți rebeli, uneori teribiliÂşti. Alții sunt căsătoriți Âşi au copii. Ba chiar, unii îÂşi ascund firele albe, iar câțiva aÂşteaptă nepoți.
Bikerii români. Sunt ca noi toți, dar au ceva în plus: pasiunea pentru motociclete. Forța lor vine din motorul care duduie sub ei. Cu toții încearcă să reînvie Âşi să păstreze un lucru tot mai rar: sentimentul puternic al camaraderiei.
Tuturor le place viteza. Bikerii îÂşi cronometrează viața. Cu toții îÂşi calculează timpul în secunde Âşi anii în kilometri întinÂşi pe roți.
Motorul îi uneÂşte, îi adună laolaltă, îi aduce săptămână de săptămână la întâlnirile lor. Pasiunea pentru motor îi distinge de ceilalți. Se strâng în grupuri, organizează festivaluri Âşi concerte, îÂşi împărtăÂşesc experiențe, se distrează, îÂşi petrec împreună timpul liber, se ajută între ei. ÂŞi, mai ales, comunică. Au o nevoie infinită unii de alții, au nevoie să se vadă, să stea de vorbă, să râdă împreună.
Ca să fii biker, nu-i de ajuns să ai motor. Motorul îi uneÂşte pe motocicliÂşti, dar în viteza lui se naÂşte ceva mult mai prețios: camaraderia. Duduitul motorului a pus la încercare Âşi a întărit prietenii unice.
Miercuri seara la Arc
Dacă nu plouă, se strâng miercurea la Arc. Pe la Âşase, încep să vină. La început, câte unu-doi, desprinÂşi din Âşuvoiul de maÂşini care trec pe la Arcul de Triumf.
Pe la Âşase-jumate, sunt deja destul de mulți. Se formează primele grupuri, mici, liniÂştite, de câte cinci-Âşase motoclicliÂşti. Cei mai mulți, tineri. Ici-colo, câte o fată.
Mirela e din Constanța. Crede că în oraÂşul ei natal sunt mai multe motocicliste decât motocicliÂşti. Acum e singură. Prietenul ei, biker Âşi el, nu a putut veni. ”Oricum, spune ea, eu tot vin. Nu rezist dacă nu vin.”
Motoarele intră în repaus. Se aÂşează cuminți, aliniate de-a lungul aleii ce duce în parc. Spre Âşapte, atmosfera se animă. Mihai îÂşi caută nerăbdător prietenii. Flutură un proces-verbal de amendă. VorbeÂşte indignat despre încurcăturile de trafic pe care le provoacă Âşoferii. Se liniÂşteÂşte repede Âşi începe să îmi explice diferențele dintre motoare: choppere, touring, cross, sport, enduro Âşi, cele mai râvnite, motocicletele custom. Toate sunt aici, la Arc.
O blondă Âşi Honda ei atrag în jur câțiva băieți. Agnes e din Polonia, a venit în BucureÂşti, lucrând pentru o firmă importantă de telecomunicații. ”Mi-am luat permisul în România, spune ea. Soțul mi-a transmis pasiunea pentru motoare. Acum suntem în divorț, dar eu continuu să vin aici. Aici sunt printre prieteni.”
Se vorbeÂşte tare, se râde. Acum sunt liberi. Se văd, se salută, se strigă de la distanță. Se simt mulți, se simt bine. Se simt puternici. Apar motoare de peste tot. Acum sunt peste o sută. Aleea către Herăstrău s-a umplut de plete, de tricouri Âşi cizme de rocker, de geci de piele neagră, de genunchiere Âşi căÂşti.
Fițe vs. motoare muncite
ÂŞi între motocicliÂşti există ”ei” Âşi ”noi”. Dincolo de pasiunea care-i uneÂşte, există Âşi diferențe între ei. Bikerii Âşi le asumă cu orgoliu. ”E vorba, spune Emi, de motocicliÂştii de duminică, adică, de aceia care au foarte foarte mulți bani, îÂşi cumpără motoare scumpe Âşi faine, doar ca să se dea în spectacol. De multe ori am văzut tipi pe motoare de viteză în Âşlapi Âşi fără cască. Ei nu au înțeles! Casca nu e pentru sfidarea poliției, ci pentru protecție.”
“Începând de aici, spune altcineva desenând prin aer o linie pe la jumătatea aleii, se face o delimitare clară: sărăntoci Âşi bogătani. Ei sunt cu bani mulți, cu fițe în cap. Noi nu-i agreăm. Noi avem motoare muncite.”
Vedete Âşi motoare
ÂŞerban Huidu stă în mijlocul unui mic grup izolat. Se pare că nu vrea să fie remarcat. Ezită câteva clipe înainte de a-mi răspunde. ”Am carnet de un an Âşi ceva. Nu fac parte dintr-un grup oficial de moto. Mă consider un lonely rider, mărturiseÂşte. Vin din când în când, nu foarte des. Vin să-mi văd prietenii, să conversăm.” ÂŞi el se plânge de modul în care sunt tratați bikerii pe Âşosea. ”UÂşor, uÂşor, oamenii vor conÂştientiza că suntem destui. Nu suntem mulți, dar suntem o comunitate afurisită”, spune Huidu zâmbind.
Se întunecă
În întuneric se desenează liniile de lumină galbenă ale aleii Âşi peretele masiv al Arcului. Motoarele lucesc sub lumina globurilor galbene care străjuiesc aleea. Nicicând nu vor fi mai frumoase. Paralelele aleii Âşi Arcul. Drumul Âşi libertatea. Geometria întâlnirilor bikerilor. În poponeataând, noaptea va înghiți totul. Peste o oră nu va mai rămâne nimic din animația motoarelor. Doar aleea Âşi Arcul. Luminate.
Bikerii despre ei înÂşiÂşi
Mircea, zis Baiazid, face parte din clubul Samuraiders, un cerc exclusivist. Motoarele Âşi rock-ul sunt pasiunile care îi leagă. ”Miercurea ne întâlnim cu motoarele, Âşi discutăm despre moto, iar vinerea ne întâlnim fără motoare, în diverse cluburi de rock. Noi ne trăim viața la maximum. Profităm de viață. Noi ne simțim bine pe motoare, mergem la munte împreună. Practic, e o senzație aparte. În plus, suntem uniți. Dacă cineva are probleme în oraÂş cu motorul, îl ajutăm imediat cum putem.”
Emi e free-rider. El nu aparține nici unui club. ”La întâlnirile noastre stăm de vorbă. Se discută despre orice: de la motoare Âşi femei, până la politica Âşi prețul orezului din China”, spune Emi glumind. După el, cluburile de bikeri sunt ca niÂşte buticuri: ”Toate au cam aceleaÂşi produse, cam aceleaÂşi prețuri, cam acelaÂşi venit. Imaginea lor depinde de fiecare în parte.”
Emi nu crede în ierarhie. ”În cluburi, sarcinile sunt împărțite în funcție de capabilitățile fiecăruia. Adică, un prieten care a terminat dreptul este juristul clubului, altul e purtătorul de cuvânt etc. Dar niciodată nu se pune problema „Fă ce ți-am zis, că eu sunt Âşeful!” Nu există diferențe nici între membrii unui club Âşi nici între cluburi.”
Ca mulți alții, el e preocupat de problemele de pe Âşosea. ”ÂŞoferii nu s-au obiÂşnuit cu motocicliÂştii Âşi nu pot aprecia viteza de deplasare a noastră. De cele mai multe ori, suntem confundați cu scuteriÂştii. ÂŞoferii nu pot aprecia în cât timp parcurgem o distanță, Âşi acesta e unul din motivele pentru care sunt atât de multe accidente.”
Mergi măcar 1000 de kilometri…
Lui Emi îi vine greu să explice pasiunea pentru moto. ”Hmm, nu Âştiu ce să-ți spun.. Mergi cu niÂşte bikeri TimiÂşoara – Constanța Âşi înapoi, mergi măcar 1000 de kilometri, Âşi o să îți răspunzi singur la întrebarea asta. Eu merg cu motorul până la epuizare.”
Dan nu poate despărți motoarele de pasiunea pentru muzică. „În afară de motoare, ne uneÂşte muzica. Dar nu orice, ci rock, muzică grea. ÂŞi, dincolo de asta, acelaÂşi mod de a gândi.”
Dan Bujoreanu, de la Bull Bikers din BraÂşov, ține la calitatea membrilor clubului. ”Un membru trebuie să fie în probe unul sau chiar doi ani, apreciază el.” Dan se mândreÂşte cu întâlnirea organizată de clubul lor. ”Din păcate, nu toate cluburile respectă această tradiție. Nu se încearcă să se aducă nimic nou, unele cluburi nu urmăresc decât să facă o afacere din aceste întâlniri.”
Mă urc pe motor Âşi plec… Nu pot fi legat!
ÂŞtefan IlieÂş, zis Willy, e vice-preÂşedinte al clubului Road Patrol M.C. din TimiÂşoara, un club cu 21 de membri. ”La întâlnirile săptămânale discutăm, ne distrăm, ne simțim bine. Nu există nici un membru cu drepturi diferite. Clubul nostru este format din membrii Consiliului Director Âşi membrii obiÂşnuiți. Nu există nici un fel de ierarhie, pur Âşi simplu suntem un grup de motocicliÂşti-prieteni. TotuÂşi, sunt decizii care se pot lua de către Consiliul Director, fără a mai fi necesară convocarea tuturor membrilor. Ce ne deosebeÂşte de ceilalți? Foarte simplu: mă urc pe motor Âşi … am plecat! Este viața mea. Ne deosebeÂşte, poate, faptul că nu putem fi legați. ÂŞi asta cred că este o valoare destul de mare.”
Tinerețe fără bătrânețe Âşi motoare fără de moarte. Bikeri fără vârstă
Media de vârstă este de 25 de ani. Majoritatea are până în 30. De regulă nu se ține seama de criteriul vârstei. La întâlnirile de la Arc vin Âşi tineri care aspiră să îÂşi ia carnetul, dar Âşi bikeri de 40 Âşi chiar peste 60 de ani. Tot mai mulți adolescenți sunt tentați de motociclete. ”Vine în urmă generația de 17 ani”, profețea un biker la Arc.
”Am cunoscut Âşi bikeri foarte bătrâni, spune Emi, la 65 de ani, soț Âşi soție. ÂŞi copiilor lor le plac motoarele.”
Inginer în aviație, licențiat în Aeronave: are în jur de 50 de ani Âşi este biker de 27 de ani. ”Existau câteva grupuri de motocicliÂşti Âşi înainte de 89, îÂşi aminteÂşte el. Ne întâlneam în Herăstrău. Nu prea aveam probleme cu miliția. Am un băiat de 22 de ani. ÂŞi el vrea să-Âşi ia permis. Câteodată vine Âşi soția cu mine. Mulți merg cu familiile.”
Costin este veteranul de la Arc. Conduce motociclete de 40 de ani. Este doctor în inginerie, profesor universitar la Construcții. ”Soția merge Âşi ea în excursiile noastre pe motociclete. Te ține în formă motorul. La facultate mă duc cu Peugeot-ul. Cu motorul mă duc doar la consiliul profesoral.”
Constantin Oprea, zis Costică Gips, zis Costică Tijă, e preÂşedintele clubului Silver Pistons, din PloieÂşti, unul din cele mai mari din țară. Poreclele nu îl lasă să uite isprăvile de pe Âşosea. Pedală, Supapă Âşi Boeru sunt câțiva dintre camarazii săi. A îmbătrânit pe Âşosea, dar e mai în formă ca oricând. Fost sportiv de performanță, a practicat box, fotbal Âşi popice. E unul din bătrânii bikeri care țin la valorile motociclismului. ”Nu putem primi pe oricine, spune el. Cei care vor să vină în club trebuie să treacă printr-o perioadă de probă de 6-12 luni, iar apoi trebuie să fie votați.”
La Road Patrol, media de vârstă este pe la 31 de ani. Cel mai în vârstă membru are 39 de ani, Âşi cel mai tânăr, 24. “De fapt, spune Willy, bikerii pot avea o vârstă cuprinsă între 19 Âşi 80-90 de ani, sau poate mai mult.”
Etica Âşoselei
Cu Âşoseaua nu se glumeÂşte. Motorul nestrunit te trădează. Bikerii adevărați au reguli clare. Scrise sau nescrise, acestea trebuie respectate.
Regula celor de la Samuraiders e simplă: ”Să nu ne suim pe moto după ce am băut. Însă, ține Baiazid să precizeze, avem amici care nu o respectă.”
Cei de la Road Patrol au un Regulament Intern. “Dincolo de acesta, spune Willy, respectăm un cod nescris, valabil peste tot: cel al regulilor de conviețuire socială. Noi ne respectăm! Îi respect pe cei de lângă mine Âşi, în acelaÂşi timp, aÂştept ca lumea să mă respecte. Asta e valabil pentru toți bikerii.”
Costică Gips e ferm: ”Cei care se abat de la reguli trebuie pedepsiți. Pentru prima abatere, pedeapsa e uÂşoară. Trebuie să mănânci doi căței de usturoi. Dar pentru abateri grave, atunci când pui în pericol viața celorlalți, pedepsele sunt pe măsură.”
Bikerii Âşi ceilalți
Identitatea de grup este una din caracteristicile de bază ale oricărui grup de moto care se respectă. Cluburile dezvoltate folosesc drept semne distinctive embleme, steaguri si insigne. Aici, problema identității de grup este luată foarte în serios.
Samuraiders este un cerc exclusivist, explică Baiazid. ”Clubul nostru, fiind un club de prieteni cu acelaÂşi tip de motoare, super-sport, are doar trei membri. Asta, pentru că majoritatea prietenilor noÂştri are motoare enduro, de teren.” Samuraiders se distinge prin elitism. ”La noi nu se aderă printr-o simplă opțiune, spune Mircea. Ca să fii invitat în club, trebuie să ne fii prieten, să ai motor sport Âşi să activezi pe lângă noi cam Âşase luni. Contează Âşi firea omului! În aceste Âşase luni noi ieÂşim prin țară Âşi îți dezvoltăm tehnicile de pilotaj: cum să te înclini pe curbe, cum să abordezi o curbă, unde se frânează Âşi unde nu.”
Emi nu pune preț pe elitism. El militează pentru egalitate pe Âşosea. ”La excursiile care se organizează în week-end, poate participa oricine, biker sau nu, cu motor sau fără, chiar Âşi cu biciclete, scutere ori maÂşini.”
Sociologii despre bikeri
”Americanii de toate vârstele, de toate condițiile Âşi de toate conceptele se asociază fără încetare, observa Tocqueville acum mai bine de o sută de ani. Ei nu au numai asociații comerciale Âşi industriale la care participă cu toții, ci încă mii de asociații diferite: religioase, morale, importante, neserioase, foarte generale, foarte particulare, imense Âşi foarte mici…”* Deloc întâmplător, primele grupuri de motobikeri au apărut în SUA. Unele au deja o vechime de câteva decenii, unele sunt temute, altele respectate. Practicile lor, tiparele comportamentale, simbolistica identitară sunt obiect de studii pentru sociologi Âşi antropologi.
În termeni sociologici, cluburile de moto sunt greu de clasificat. Unele sunt grupuri formale, înregistrate oficial, cu ierarhii Âşi regulamente precise. Altele sunt grupuri informale, constituite spontan, pe baza unor afinități comune. Unele sunt grupuri primare, restrânse; aici se creează relații umane puternice. Altele sunt grupuri secundare, concepute ca adevărate organizații; acestea au o durată de viață îndelungată, ajungând Âşi la câteva decenii. Unele sunt formate în funcție de vârstă; acestea sunt aÂşa-zisele grupuri ale celor egali.
În România grupurile informale nu trezesc decât interesul jurnaliÂştilor. Nu există cercetări sociologice sistematice despre aceste grupuri. Astfel de cercetări ar putea spune mult despre ceea ce suntem. Studiile occidentale de psihologia comunității pun la îndoială cel puțin două prejudecăți. Întâi de toate, ideea după care relațiile din grupurile organizate sunt singurul tip de relație în care pot avea loc intervenții educative. Este tot mai combătută ideea că doar grupurile formale generează experiențe pozitive în procesul de creÂştere. În al doilea rând, este pus în discuție principiul conform căruia un grup informal poate deveni o experiență formativă doar prin prezența adulților.**
Fie că e vorba de gaÂşca de cartier, fie că vorbim de grupul de motobikeri, în tot mai mare măsură, grupul informal preia ceea ce Âşcoala ratează iar familia nu mai izbuteÂşte: promovarea valorilor. Valorile nu mai sunt de găsit nici în manuale, nici în mass media, nici în atitudinile părinților obosiți de nevoi Âşi fascinați de simplitatea telenovelelor. Bikerii îÂşi caută valorile pe Âşosea. Iar cei mai mulți Âşi le găsesc.
Mesaj completat
Care ati pierdut la mine o cruciulita de argint sa spuna modelul.Am gasit-o facand curatenie,poate ii lipseste cuiva.
