Nu am inteles de ce parere esti, dar cu siguranta comentariul nu ajuta nici tie, nici forumului si nici scopului acestei sectiuni. Cred ca postul tau e degeaba. Daca ai o parere, argumenteaz-o. Daca crezi ca nu vom schimba nimic, ignora-ne.
Imposibil ca doar noi romanii sa fim asa dornici sa murim. Cred ca aici domneste o nepasare fata de orice, chiar si fata de sine.
Si acum cateva analogii, ca sa intelegeti nepasarea despre care vorbesc.
Cand parchez masina incerc sa nu incomodez pe altii si ma uit de zece ori. Din mai multe motive, dar in primul rand sa fiu sigur ca reduc sansele ca cineva sa o loveasca incercand sa manevreze in jur. Cand ma uit pe strada, sunt sute de masini parcate aiurea, cu totala nepasare in primul rand fata de sine, si apoi fata de cei din jur.
Cand vezi un sofer de Tico mergand ca nebunul prin oras, e clar ca e nepasare de sine, dar si fata de ceilalti. Credeti ca un german ar conduce o asa masina? Cu siguranta. Dar ar conduce-o cum se conduce la noi. NU. Nepasare.
Merg prin spatele blocului. Vrrrrr, pe langa mine o masina. Plin de copiii in jur. Nu e nepasare fata de sine? Puscarie scrie pe HUD.
Dorm noaptea linistit. In FIECARE noapte pe langa fereastra dormitorului cate 10-20 viteji care trec la 200 km/h. Nu spun ca nu e unde. Doar sper ca unul sa nu cada odata, acrosat de o masina. Nepasare de sine. Dar cu fiica-mea, care doarme, ce au? Si Slava Domnului e ceva distanta si termopan pana la acele OZN-uri. Nepasare.
Adrenalina conteaza. Mi se rupe de viata mea sau a altora. Mi se rupe ca deranjez. Doza mea conteaza. MIE NU MI SE INTAMPLA NICIODATA!
Adevarul e ca - vorba unui pilot de F1 de pe vremuri - nu mi-e frica, doar sunt trist. Doar cei din jur mor, si trebuie sa-i ingrop. Daca imi vine randul, nu voi afla, doar voi intrista colegii.
Imi cer scuze daca am ofensat pe cineva. Dar asa vad toti din exterior lucrurile. Sigur, nimeni nu e sfant. Si mie-mi scapa ca oricui haturile, dar cu bun simt si pentru putin timp. Si mi-e rusine dupa aia. Cred ca sunt defect...
Chiar credeti ca e suficient sa fim indurerati cand pica unul? Sa nu-i intinam memoria? Sa pastram un moment de reculegere si tacere si apoi inapoi la maneta/pedala noastra? Chiar credeti ca e indeajuns? Nu suntem toti oare vinovati?