Sari la conținut

Ovidiu M

Membru
  • Număr conținut

    161
  • Înregistrat

  • Ultima Vizită

Postări postat de Ovidiu M

  1. Salut colegi. Revin si eu cu niste pareri. Eu folosesc de catvea saptamani scuterul (atat cat permite vremea). Pornirea dupa iarna s-a facut fara nici o emotie. A trebuit totusi sa schimb bujiile. Daca sunt la sfarsit e viata scuterul refuza sa mai porneasca. Sfat: daca cumva se ineaca de la pre multe incercari de a-l porni, scuterul are un sistem de "uscat bujiile". Se da la automat timp de 5 secunde cu acceleratia la maxim, dupa care se reincerca o pornire normala. Este un sfat luat din manualul scuterului. Bujiile sunt destul de scumpe: 40 lei buc (CR8EH-9)

     

    Prin bunavointa unor colegi, am urcat si pe un Burgman de 400 din 2008 si pe un Piaggio X-evo 400 si pot sa fac o mica comparatie:

     

    Pro Burgman:

    -ceasuri bord mai frumose

    -putin mai mult loc la piciore

    -putin mai mult loc sub sa (nu suficient cat sa ma impresioneze)

    -frane mai puternice, dar mai sensibile

    Con. Burgman:

    -motorul e ok, dar sub cel de SW. Vibreaza mai tare, mai putina putere la viteza >80 km/h. SW pare mult mai rafinat

    -suspensia si stabilitatea sub Honda. Desi arata mai urat cu cele 2 amortizoare spate la vedere, la Honda sunt mai usor de reglat si parca mai bune la gropi

    -roti mai mici decat SW (fata)

    -lipsa spatar pentru pasager

     

    Pro Piaggio:

    -deschiderea din butonul de pe cheie celor 2 portbagaje

    -pozitionrea oglinzilor pe carene. Mie imi place mai mult

    -este mai usor si mai compact

    Con. Piaggio:

    -aceesi problema la motor. Posibil sa am eu putin fite fiind invatat ci bi-cilindric

    -inghesuit atat pentru pilot cat si pentru pasager

    -design discutabil

    -lipsa amortizor la sa

     

    Pro SW:

    -motorul, motorul si motorul

    -suspensii

    -calitatea fabricatiei. Senzatia de solid

     

    Con:

    -consum mai mare decat celelalte (dar si performante mai bune)

    -forte greu (asa mi se pare mie)

    -spatiul de sub sa se deschide doar cu cheia

     

    Concluzie: din cele 3 scutere testate, SW se apropie cel mai mult de o motocicleta normala atat ca motor, cat mai ales tinuta de drum si suspensii. Burgamnul >2007 e parca totusi mai frumusel. Cred ca cel mai bun compromis este Honda SW-T 400 (cu ABS daca se poate) :crack: Va rog sa-mi scuzati subiectivismul. Piaggio nu mi-a plaut deloc.

     

    P.S. Pentru cine are nevoie, pot sa pun la dispozitie atat manualul de utilizare cat si cel de reparatii (in germana sau engleza)

  2. Salutari tuturor.

    Ovidiu din Sibiu, posesor de Honda Silverwing de 400 de cateva saptamani. In trecut "calaret" de mopede, un cross, un Kawasaki KLE si pana recent un Kymco Xciting de 300 (pentru care am facut un scurt review aici). Dornic de a cunoaste oameni noi, de a descoperi rezolvari la probleme impreuna si de ce nu, plimbari si intruniri.

     

    Drumuri bune tuturor!

    post-69440-0-45561900-1500999661_thumb.jpg

    post-69440-0-08583400-1500999715_thumb.jpg

  3. Multumesc foarte mult pentru tot. Sa nu cumva sa ai drum prin SB si sa nu dai un semn sa bem o :cheers: .

    Sambata si duminica am facut un traseu mai lung Transalpina + Transfagarasan. Am fost cu prietena + un bagaj lejer, de o zi. La drum intins SW se comporta exemplar, trage liniar si frumos, chiar si peste 100 km/h poti sa faci o depasire fara mari emotii. De asemena nu am simtit sa fie depasit pe nici o panta din traseu. Motorul trage. Am ramas surprins de confort. Dupa 370 km cand am ajuns acasa nu ma resimteam sub nici o forma. Cum scriu si cei de pe site-urile de afara, acest model te uimeste prin capacitatea de touring care o are. Din pacte in fiecare din cele 2 ture am avut si cate o neplacere. Desi nu imi doream sa iti dau dreptate asa devreme, prinderile carenelor nu sunt punctul sau forte. Pe Transalpina ne-am oprit sa admiram peisajul si cand am dat sa ies de pe asfalt, am calcat intr-o groapa si nu am mai putut sa-l tin (eram si virat maxim dreapta). L-am scapat jos si s-a ales cu cateva zgarieturi plus carena fata sus care sta la 2 mm de bord acum. Din fericire noi nu am patit nimic. Cine este interesat trebuie sa ia in calcul faptul ca acest maxiscuter este greu, si o mare parte din aceasta greutate este pe roata fata, fapt pentru care trebuie sa ti bine de ghidon atunci cand il manevrezi pe loc. A doua patanie si cea mai nepacuta a fost aproape de Lacul Balea (si aici tin neaparat sa dau o mare bila neagra celor de la MotoMus). In timpe ce coboram de la lac se tot auzea un zgomot metalic dinspre roata spate la fiecare groapa sau hop mai mare. Am oprit si am inceput sa caut sura cand, SURPRIZA: etrierul franei de mana nu avea nici unul din cele 2 suruburi cu care este prins de bascula spate. Mai bine zis, statea sprijinit pe discul de frana si la fiecare groapa se misca. Gandidndu-ma la toate momentele in care am circulat cu 100+ km/h si la faptul ca putea bloca roata spate, am desfacut etrierul din prinderile de pe bascula si chinuit l-m bagat sub sa, sa putem ajunge acasa. Sunt foarte suparat pe cei de la MotoMus pentru ca nu au facut o verificare de bun simt inaintea vanzarii si pentru faptul ca au scris in carte service ca au schimbat placutele cand ele sunt vizibil la jumatate de viata. CONCLUZIE: in momentul cumpararii unui maxi-scuter, acesta trebuie purecat pana la ultimul surub. Nu se stie de unde pot aparea probleme. A fost si vina mea pentru ca l-am comandat si platit fara sa il vad (mi l-au livrat acasa bazandu-ma pe experientele trecute pozitive cu ei). De asemene inaintea unei ture lungi, faceti verificari atente (eu am verificat numai uleiul, antigelul si presiunea in roti). O sa ii fac in viitorul apropiat o verificre mai amanuntita, inclusiv curea si role+slidere.

    In concluzie, in ciuda micilor neplaceri, ma declar multumit de alegere, si il consider varianta ideala pentru cineva care are nevoie de un mijloc de transport pentru naveta + cateva ture mai lungi.

    Asfalt uscat tuturor!

  4. Daca initiatorul topicului este de acord, o sa aduc si eu pe parcursul timpului pareri si impresii despre acest maxi. Asadar in special datorita lui Sacarabel care a descris asa frumos acest model, mi-am luat inima in piept si am dat la buy-back Kymco din dotare si am pus o diferenta considerabila de bani si m-am "pricopsit" cu un exemplar de SilverWing, fabricatie 2007 cu 23000 km (pe care nu ii prea cred reali, dar trecem peste). Prima impresie (in comparatie cu Kymco): wow ! Alta pozitie in sa, alte frane, alta suspensie, toate in sensul bun. La prima vedere e greu, dar in mers pare o bicicleta. Pana acum am facut numai 300 de km si in afara de consunul mai mare decat la Kymco, nu am gasit nimic sa nu imi placa. Vedem pe parcurs.

    P.S. Am "descopeirt" si eu voblajul la decelerare la 40-50 km/h si a fost infricosator. Apare doar daca iei mainile de pe ghidon in timpul decelerarii (neindicat, bineinteles).

    post-69440-0-81564800-1500648465_thumb.jpg

    post-69440-0-97002100-1500648478_thumb.jpg

  5. Salut.

    Pentru ca prin oras am mai vazut cate unul, ma gandeam sa pornesc un topic dedicat maxiscuterelor din Sibiu, sa ne cunoastem si sa mai schimbam o vorba si o parere. Poate punem si de o adunare :-)

    Asa ca incep eu: Ovidiu din SIbiu, ma dau cu un Kymco Xciting 300i

     

     

    post-69440-0-18242000-1497545777_thumb.jpg

  6. Revin cu informatii despre consum. Alimentat cu 8,72 L si am facut 254 km. Consumul facut prin metoda "bec rosu la bec rosu". Reiese un consum de 3,43%, in conditii de mixt oras-afara din oras, si cam 50% din timp cu pasagera. Am mers normal spre usor mai tare (in limitele in care poate un maxiscuter de tare).


    » Post actualizat in 01 Jul 2017 14:20

    Salutare. Atasez pentru cei interesati manualul de utilizare care este comun pentru toata gama Kymco Xciting (250; 300 & 500). Mai atasez si catalogul cu codul pieselor. Cine are nevoie de manualul de reparatii (foarte detaliat si ilustrat) sa imi dea de stire.

    P.S. Al meu Kymco este folosit in continuare, zilnic, fara probleme pana acum.

    post-69440-0-52627200-1497544747_thumb.jpg

    post-69440-0-79187500-1497544825_thumb.jpg

    Xciting250-300-500.pdf

    XCitingR300i-SB60AB.pdf

  7. Filtrul de aer are aprox. 4000 km (l-am schimbat la revizia precedentă). De obicei si eu îl schimb în fiecare an sau 8000 km.Acum l-am curățat pentru ca am mers ceva km pe drum neasfaltat şi prăfuit.
    @caracterincompatibil: te invit la păreri, sfaturi, etc despre maxi-ul tău. Le consider bine-venite întrucât cele 2 modele sunt aproape identice, cu diferențe doar la motorizare.
    Eu am o întrebare: cum sunt oglinzile prinse de carene? Nu încurcă în trafic? Mie îmi par mai bune ca şi câmp vizual. Mulțumesc.

  8. @popicadi: Multumesc. Asa cum ai subliniat si tu, spatiul de sub sa nu este cel mai generos din segment (in comparatie cu Burgmanul de exemplu). Mie imi au loc 1 casaca flip-up (marimea M) si 2 perechi de manusi. Conteaza foarte mult pozitia in care pui casca, altfel s-ar putea sa nu intreAm noroc cu topcase-ul in care au loc lejer 2 casti (cea flip-up si una jet cu viziera mare, ambele marimea M). Postez si 2 poze pentru exemplificare.

    Astazi am facut si a 2-a revizie din sezonul acesta: ulei, bujie si suflat filtrul de aer. Pentru a ajunge la acesta este necesara inlaturarea carenei interioare (portbagajul). Timp aproxmiativ de manopera: 30 de minute cu o puza de suc inclusa. Ma uimeste cat de mult si cat de repede se depune praful pe motor si anexele lui (nu are scurgeri de lichide).

    post-69440-0-83398000-1496775468_thumb.jpg

    post-69440-0-15300300-1496775553_thumb.jpg

    post-69440-0-10002900-1496775658_thumb.jpg

  9. Ok. S-a înțeles cum e cu plecarea de pe loc. Sunt multe variabile în calcul (rider, greutate, skill, putere, etc) deci rezultatul poate sa difere. Putem sa fim cu toții de acord ca plecam primii de la semafor (faţă de mașini) şi asta contează :-)

    Aş vrea dacă se poate să ne întoarcem la tema topicului, şi anume la Kymco şi ce poate el. Vă mulțumesc.

  10. Băieți, eu nu sunt stilul de a mă prinde în polemici. Am vrut doar să vă prezint o situație de fapt. Ca idee, la plecare în forţă (neapărat asfalt uscat) are 7000 rot/min. Cu Hornetul nu cred ca se poate a rupe aderenta. Posibil ca prietenul meu sa ma fi lăsat Si pe mine sa ma simt bine :-) P.S. Am condus 1 h un Suzuki SV1000 şi şi după 1 h tremuram (din cauza cuplului)mi s-a părut o bestie. Nu vreau sa exagerez şi să laud Kymco excesiv. Este şi va fi un maxiscuter cu toate avantajele şi dezavantajele implicite. Eu doar vreau sa îi pun în lumină avantajele şi dezavantajele (raportate la prețul de achiziție sh) pentru o persoană interesată.

    Mai adaug: are priză de 12v sub şa, iluminare şi telescop de ridicare a acesteia. Şaua are 52 cm lățime (maximă), 102 cm lungime dintre care 60 pentru şofer (cu spătarul la maxim în spate). Leviere de frână reglabile (4 poziții).

    @caracterincompatibil: mulțumesc mult pentru pont. În viitor am sa apelez a ei (sper sa nu fie nevoie).

  11. @yoyo_man: multumesc pentru sfat. Am citit in trecut impresii pozitive despre Dr.Pulley si poate in viitor am sa folosesc. Rolele originale au 18g si cele pe care le-am pus acum au 16,5g pentru ca numai asa am gasit pe stoc. Cea mai mare schimbare este la finetea cu care cupleaza cum. Inainte imediat dupa plecarea de pe loc dade sa "agate" si vibra putin. Acum totul este foarte lin si fara nici o vibratie (apropo, cilindrul este dispus orizontal si nu vibreaza indiferent de turatie). De asemenea rolele noi ii permite sa stea mai turat si implicit este mai "infipt" la plecarea de pe loc. Ca fapt divers, pana la 60-70km/h am fost mai rapid decat un Hornet 600. Dar doar pana acolo :bounce:

  12. Salutare colegi.

     

    Intrucat topicurile incepute de userul Scarabel pentru Majesty si SilverWing mi se par forte utile si pentru ca la randul meu si eu m-am lovit de lipsa de pareri despre acest maxiscuter, m-am gandit sa pornesc acest jurnal de bord si de asemenea jurnal de pareri (personale) despre el. Asadar: de aproximativ 3 luni sunt posesorul unui Kymco Xciting 300 RI, fabricatie 2008, injectie, 19500 km in momentul cumpararii. A fost procurat de la Motomus Dej (pe care sincer ii recomand, dupa al 2-lea motor cumparat de la ei), fara sa il vad/probez in prelabil la pretul de 1300 E. Initial mi-am dorit foarte mult un SilverWing 400, dar din lipsa de bani m-am oprit la acesta.

     

    Din pacate la noi in tara informatile despre produsele Kymco sunt ca si inexistente, si sunt pareri de genul "e chinezarie". In consecinta am studiat mult forumurile din afara (in special SUA si Italia) si parerile de foarte bine spre superlativ. Cateva detalii tehnice:

    -Motor: monocilcindru, 270CC, injectie, 23 CP

    -195 kg la gol, omologat pentru 2 persone, viteza maxima (cred) 130-140 km/h. Se simte foarte bine la 90-110 km/h. Pe la 125 intra pe rosu. Are un demaraj foarte bun, trage tare si constant pana la 100km/h.

    -pana acum am o medie la consum de 3,5L/100km. In teorie rezervorul are 12 L, dar eu nu am reusit sa bag mai mult de 8,5 L dupa ce se aprinde becul de atentionare.

    I-am schimbat (mai mult din preventie decat din necesitate) cureua (200 lei), rolele (45lei) si sliderele (17 lei). Capacitate ulei: 0.9L; filtru de aer: 23 lei

    Eu il folosesc in special in oras, pentru naveta la locul de munca (aprox.20 km/zi). Se misca foarte, foarte bine, indraznesc sa spun ca dupa plecarea de pe loc se misca ca un moped de 50 cc. Eu am 1,8m si ajung foarte bine cu picioarele jos, are o sa foarte lata si comoda. Din pacare nu imi pot intinde picioarele la maxim, dar stau foarte bine. Are si spatar reglabil pentru persoane mai scunde. Pasagera spune ca sta foarte bine, are manere laterale foarte solide si topcase-ul original are si spatar (si o cred pe cuvant pentru ca eu nu am stat nicioadata pe locul pasagerului). Bordul este complex, cu afisaje atat in km cat si in mile pentru viteza, km totali si trip. Are si "ceasuri" pentru turometru, vitezometru, temp. lichid de racire si combustibil.

    Spatii de depozitare: unul cu cheie in zona stanga a bordului, unul foarte util in capatul seii (intre picioarele soferului), sub aceasta este loc pentru o casca flip-up si cateva maruntisuri. In top case au loc 2 casti de orice tip + maruntisuri.

    Prin comparatie cu alte maxiscutere (italiene), Kymco este mai mare, mai masiv si mai comod. Are un singur far cu bec H4 (ilumineaza perfect, nu am folosit niciodata faza lunga pentru ca nu am simtit nevoia), buton pentru avarii, stop spate cu tehnologie LED si transparent.

    L-am studiat foarte atent, in special pentru calitatea fabricatiei si pot sa spun ca desi scuterul are aproape 10 ani, nu are nici un plastic imbatranit, decolorat, casant sau care sa joace (a fost scapat usor pe o parte si se vede la o zgarietura ca are un plastic foarte sanatos, grund si vopsea perlata care e in stare foarte buna). Nu are nici un gram de rigina si toate comenzile functioneaza perfect. Are 2 discuri de frana pe fata si unul pe spate si sistem de franare combinat (levier frana stanga: un disc fata + discul spate; levier frana drepta: celalalt disc fata). Puterea de franare este foarte buna, eu folosesc tot timpul doar 2 degete pentru a frana. De asemenea are si furtune de frana cu insertie metlica. Pe sub carene totul pare foarte atent lucrat si gandit. Toate, absolut toate comonentele sunt fabricate de Kymco si au marcate pe ele sigla. De asemenea sunt lucrate frumos, toate cablurile si conductele sunt prinse foarte frumos de cadru sau carene cu coliere speciale.

    Suspensia: lucreaza foarte bine si se descurca onorabil la drum prost (am fost si pe drum neasfaltat). Il ajuta si roata fata de 15 inch si cea spate de 14 inch. Suspensia spate are 2 amortizoare reglabie in 5 pozitii (foarte usor de folosit).

    Minusuri observate pana cum: fiind versiunea "R" al meu Kymco vine din fabrica cu etrieri rosii foarte aratosi si parbriz fumuriu care este de asemenea asepectuos, dar care, fiind mai mic decat cel de la versiunea normala, nu protejeza prea bine la vantul ce vine spre casca (la viteza de 100km/h vartejurile de aer care lovesc casca sunt foarte deranjante). La o persoana mai inalta sau mai scunda acest lucru poate nu deranjeaza. De asemenea spatile de depozitare puteau sa fie mai multe sau cel putin mai mari. Nu are frana de parcare. Si cel mai important: motorul are 270 cc si se descurca excelent in oras si are un consum foarte bun. Problema lui este ca isi arata limitarile in afara orsului. Un mers constatnt pe autostrada de exemplu este dificil, iar prezenta pasagerului se simte destul de tare in demaraj. Cu pasger, depasirile la peste 90km/h sunt greoaie. Tote aceste neajunsuri au insa o rezolvare foarte usoara: versiunea de 500cc (care m-a impresionat la un drive-test)

    Concluzie: in ciuda prejudecatilor, acest model de maxiscuter este impresionant. Mie imi place, ma simt bine cu el si pentru ce am eu nevoie (momentan) imi este sufucient. Il recomand persoanelor care au nevoie de un utilaj pentru oras sau neveta scurta intre localitati. Se descurca foarte bine si in afara orasului, atata timp cat esti o persoana responsabila si fara pretentii de super-sport. Il consider ideal pentru mersul la piata (duce 12 sticle de 2L de suc la nevoie).

    P.S; Pentru orice detalii va stu la dispozitie (gen manuale, impresii, consiliere si partener de plimbari)

    P.S.2: Am facut 5000 km cu el pana acum.

    post-69440-0-03072500-1496645786_thumb.jpg

    post-69440-0-10132400-1496645799_thumb.jpg

    post-69440-0-04746600-1496645812_thumb.jpg

    post-69440-0-36324400-1496645820_thumb.jpg

    post-69440-0-29945800-1496645828_thumb.jpg

    post-69440-0-57256700-1496645940_thumb.jpg

  13. Din pacate, inca unul: Vasile Milea, langa terenul de fotbal, nu am apucat sa vad foarte bine pentru ca ne dirija politia, Hornet (DNI la numar) vs LR Freelander. Cel din urma (cred) a facut stanga fara sa se asigure. Riderul era intins pe jos, cu guler cervical si parea lovit la fata, dar constient din fericire. Multa sanatate lui si ochii in 4 pentru restul.

  14. Stau si ma uit la clipuri de genul si nu reusesc sa inteleg: cum naiba sa iti asumi atatea riscuri si sa mergi asa pe seoselele patriei? Cand dupa fiecare curba te asteapta o pata de ulei, sau nisip sau o vaca sau un prost cu caruta? Eu sunt de parere ca tot ce e +130 km/h e mortal pentru un motociclist. E adrenalina asta mai tare decat senzatia de vant in freza?

    Nu vreau sa crezi ca te acuz, sau te arat cu degetul pe tine sau alt posesor de SS, doar ma intrebam...

    Asfalt curat si spor in toate.

    Cu respect.

  15. Va salut.

     

    Daca nu va deranjez, am si eu cateva intrebari pentru voi:

    1. Tocmai mi-am vandut KLE-ul pentru ca nu ma impacam nici cum cu pozitia de pe el. Am 1.79m si 77 kg. Din experienta voastra cum se sta la inaltimea asta pe un Burgman 400 k8? Mi-as dori sa pot sa stau cu picioarele cat mai intinse... Cum este protectia la vant? e nevoie de parbriz aftermarket?

    2. Cum este frana de motor? Se simte? Eu sunt sibian si daca il cumpar, v-a vedea si Transfagarasanul si ma gandeam sa nu ii omor franele...

    3. Exista varianta Executive si pe cel de 400? Am gasit unul si vanzataorul pretinde asta. Are in plus protectii la maini si spatar pasager din fabrica.

    4. Merita asta banii ceruti?

     

    Va multumesc frumos. Asfalt uscat.

  16. Yamaha MBK Maxter 150

     

    Motorizare Yamaha de 150cc, 4 timpi, farbricatie 2001.
    Scuterul se prezinta in stare perfecta tehnic, porneste si merge ireprosabil; necesita retusuri estetice.
    Proprietar in acte, s- a scos primul rand de numere rosii (acte complete pentru inmatriculare). 2 chei originale.
    Schimbat recent: ulei; filtru ulei; ulei furca; releu incarcare; releu semnalizare; placute fata noi; lichid frana.
    Se mai dau: 2 semnalizari, 1 variator, 1 electromotor, ulei pentru furca, 1 brat spate, 2 etrieri si 1 releu de pornire nou.
    Pret 280 euro scuterul sau 300 euro scuterul si piesele de rezerva.
    Nu sunt interesat de schimburi. Nu se vinde pe bucati. Mai multe detalii la telefon. Se poate vedea in Sibiu.

     

    SORIN 0746581031

    post-69440-0-85739100-1403813108_thumb.jpg

    post-69440-0-13707700-1403813252_thumb.jpg

    post-69440-0-49189300-1403813346_thumb.jpg

    post-69440-0-33213700-1403813409_thumb.jpg

    post-69440-0-29102200-1403813494_thumb.jpg

    post-69440-0-00332100-1403813547_thumb.jpg

    post-69440-0-86900800-1403813609_thumb.jpg

    post-69440-0-58550100-1403813680_thumb.jpg

  17. Vand geaca textil POLO Road marimea L second-hand. Are protectii hard la coate/ umeri si medium la spate si mesada detasabila pentru sezonul rece. Reglaje pe maneci si in talie; elemente reflectorizante in spate. Este in stare foarte buna, fara nici un defect. Am achizitionat-o in urma cu 2 luni si nu am purtat-o niciodata pentru ca imi este putin lunga la maneci. Estimez ca se potriveste unei persoane intre 1,80 -1,90m si 78-90 kg.

     

    Pret: 200 lei fix sau schimb cu geaca asemanatoare marimea M. Se poate proba in Sibiu. Ovidiu 0747551109

    post-69440-0-48274600-1402747862_thumb.jpg

    post-69440-0-57608400-1402747922_thumb.jpg

    post-69440-0-48940900-1402748026_thumb.jpg

    post-69440-0-55046000-1402748129_thumb.jpg

    post-69440-0-13256000-1402748218_thumb.jpg

    post-69440-0-38676800-1402748269_thumb.jpg

  18. Salutare.

    Are dreptate AtlasWing , Vio de la Combi e un mare caracter. Eu am facut la Prima (pe care NU ii recomand nimanui) care au poligonul comun cu cei de la Combi. Isi da interesul foarte mult, sta langa tine, comunica cu tine, te invata are rabdare si cel mai important, nu are multi cursanti (m-a ajutat desi nu eram elevul lui). Calin de la Prima: vesnic plecat, grabit, plictisit (dar OK ca om). Am invatat singur si am privit cum altii au venit la scoala sa faca wheelie sau sa cada pentru ca se dadeau in stamba la poligon, nefiind supravegheati. Se ia permisul si la Prima, nu pot sa zic, dar totusi pe banii mei as vrea ceva calitate. Alegera o faci singur acum...

    P.S. 1: Cei de la Combi au un Hyosung Comet (destul de intretinut, dar aiurea prin constructie) iar cei de la Prima la fel un Hysoung si un TDM850 (foarte rablagite).

    P.S. 2: Bafta cunostintei tale

×
×
  • Creează nouă...