Tigly

Multumesc moderatorului (?) care a sters ultimele posturi de pe topicul asta. » Post actualizat in 31 Oct 2015 14:54 Chiar nu aveam nevoie de comentarii patriotard-retarde in momentul asta..

Nu stiu cum e in Romanika dar la Moscova e deja vremea de stat la gura sobei, spus povesti si editat video-uri. Asa ca incep cu video-ul ca teaser pentru povestirea care va veni mai incolo. Cand da zapada si ies deja ursii pe strada la Moscova. Ce, nu stiati?! Mongolia 2015 Iar am uitat cum se face "embedding"-ul video-ului in post. Help!

Bravo Sergiu, super tura! Pacat ca nu ne-am vazut la Moscova, dar eu mai stau pe aici si la anu'.. :-)

Referitor la ce merita vazut in Georgia: Regiunea Svaneti (cu Mestia si Ushguli) e super. Se poate face o bucla foarte frumoasa off-road, daca nu vreti sa va intoarceti de la Ushguli tot prin Mestia. De la Kutaisi (pe drumul dinspre mare spre Tbilisi) mai bine mergeti spre Sud (prin Borjomi) pina la granita cu Turcia, vedeti si manastirea Varzia (parca) si ajungeti apoi la Tbilisi facand un mare triunghi. Tbilisi merita 2 zile cel putin! Drumul spre granita cu Rusia e superb, celebra manastire cu muntele Kazbegi pe fundal etc etc Spre Azerbaidjan nu am fost dar aia fiind zona cu viile probabil ca merita o zi de repaus bahic. Incercati Kindzmarauli, Hvanchkara (demi-dulci rosii), Saperavi (rosu sec) :-) » Post actualizat in 18 Feb 2015 19:07 Sa nu uit, am un fost coleg de liceu care acum lucreaza in Baku. Daca vreti, va pun in legatura cu el pentru detalii legate de Azerbaidjan.

@ cristache: Merci pentru explicatia mult mai competenta :-) Intradevar, asta e drumul apei spre uleiul din motor. Nu prin admisie si cilindru. Ma gandeam la scosul apei din cilindru cand am raspuns :-) @ adisilindean: Murmansk, super!! Cand vii in August? Pe 2 August ar trebui sa ma intorc din Mongolia. Stickerele tale le-am vazut si la Kyubume si la Bolshoy Never (la intersectia cu Trans-sib-ul, doi ani la rand) :-)

@xt 600: Da, din toate variantele de motoare in jusr de 600 cc, Yamaha Xt 600 z "arata" cel mai "adventure". Cum ziceai, ii trebuie suspensie imbunatatita. Dar ramane problema greutatii, e aproape 170 kg. Ce-i drept ca si KTM-ul meu 690 dupa toate imbunatatirile are vreo 160 kg (gol). @ raul: "Max - bifat highlighturi"? Vezi, de-aia n-am mai povestit ultimele doua zile in Irkutsk :-) @ ERU: am citit aseara ultimele postari despre CCM 450 de pe linkul dat de tine. Daca nu as avea 690-ul atat de "preparat" probabil ca spre CCM m-as indrepta. Mai ales daca are suspensia Tractive (n-am inteles daca e stoc pe toate variantele). La 8000 lire (adica 10700 Euro) e oricum mai ieftin decat un 690 preparat (aproape 15000 Euro).

@rotila: sa inteleg ca te entuziasmeaza partea bahica asociata neaparat cu calatoriile prin rusia? :-) Pai ai dreptate, asta e indispensabila pentru intelesul Rusiei si rusilor :-) @cnairda: da, KTM-ul 690 e clar cea mai buna platforma pentru un motor de "adventure". La ora actuala. Se anunta vesti interesante cu V-twinul mic (700?) de la KTM si noua Africa Twin. Dar pina la urma, greutatea totala a motorului e esentiala pentru asa ture. Si nu cred ca motoare mai mari (V-Twin, 2 linie) vor avea greutatea mai mica decat mono-ul de 690. O alta varianta interesanta e CCM-ul de 450, gata pregatit pentru adventure. Dar inca nu exista feedback-uri despre el.

Ruxi2k: scuze pentru raspunsul tarziu! Cand am trantit motorul, apa a intrat prin filtru de aer in admisie. De-asta se amestecase uleiul cu apa.

Ziua 10 - Luni De la Tynda la Chita sunt 1100 de km din care primii 160 sunt macadam apoi Amurskaya Trassa - asfalt. Nici gand sa-i facem intr-o zi cu motoarele astea asa ca tinta zilei este Bolshoy Never (sau Big Never, cum ii zice MAx de anul trecut) care e punctul unde Lena Highway (venind de la Yakutsk si trecand prin Tynda) se inteapa in Amurskaya Trassa (sau Transsiberianul rutier). Intre timp trebuie insa sa ne schimbam pinioanele, de pe 15 pe 16, in anticiparea celor 2 mii si ceva de kilometrii de asfalt. Il sunam pe Evgeniy, un biker local pe care il intalnisem anul trecut. Evgeny (sau pe scurt Zhenya/Jenya) apare in jumatate de ora cu inca doi bikeri locali . Mergem la garajul lui Jenya, ca avem nevoie de cheie de 32. Schimbam pinioanele apoi stam la o cafea cu baietii. [/url]">https:// E o senzatie ciudata cand te revezi cu cineva dupa exact un an, intr-un loc unde probabil nu vom trece niciodata din nou. Asa zicem acum dar Old Summer Road (prin Oymyakon, polul frigului) de pe Kolymskaya Trassa / Road of Bones a ramas nefacut. Asa ca... Cand alimentam constatam ca mai aveam jumatate de litru in rezervoare! Dupa ghinionul cu inecatul motorului am avut totusi si noroc ieri. Ne ducem incet in Bolshoy Never, la motelul de la intersectia celor doua mari drumuri, luam aceeasi camera ca anul trecut (ce mai, suntem romantici). [/url]">https:// La vulcanizarea de langa motel Max incearca fara mare succes sa aseze cum trebuie cauciucul fata. De la Irkutsk (si probabil de la Moscova unde il montasem eu), cauciucul Pirelli XC Mid-Hard nu se asezase cum trebuie pe janta si Max se plingea ca roata e ovala. Pe asfalt, ca pe off nu mai simtea nimic. Imi schimb si numarul motorului din varianta off-road in varianta strada :-) [/url]">https:// Sarbatorim iesirea la asfalt cu traditionalul ceai (vodca) si lapte (bere). Ziua 11 - Marti Azi e un drum pe care il uram. Il uram de anul trecut. Dar nu avem ce face, nu il putem evita. Nu exista aeroport in Tynda, motoarele le-am fi putut trimite acasa pe calea ferata. Dar noi nu avem inca o saptamana de omorat in tren. Asa ca trebuie sa ne chinuim pe asfalt. Scoatem si cozorocul de la casca, doar doar o fi mai comod. Nu e! Sunt 920 de km pustii, intrerupti la cite 2-300 de km de benzinarii. Asta e fostul Zylov Gap, bucata lipsa pina la jumatatea anilor 2000 din Transsiberianul rutier. Austin Vince si Mondo Enduro au consacrat denumirea de Zylov Gap (lor le-a luat vreo saptamana). Ewan si Charlie (Long Way Round) au facut bucata asta pe calea ferata. Acum e asfalt perfect. Perfect de plictisitor. Singurele emotii sunt cand aproape ramanem fara benzina si trebuie sa deviem printr-un orasel unde stam in coada la benzina. Pina la urma alimentam la timp ca sa ne prinda ploaia cu castile pe cap. [/url]">https:// Ploaie infernala, costumul Cayenne Pro inca rezista (doar cu membrana pusa pe interior). Seara, cu soarele de apus in ochi, ajungem la Chita. Tragem in acelasi loc ca anul trecut, nu ne mai obosim sa vizitam orasul ca stim ca nu e nimic de vazut aici. Ziua 12 Miercuri Anul trecut ne-a placut bucata Chita-Ulan Ude. Buryatia e un fel de Mongolia dar mai spre Nord. Asa ca rulam cu gura cascata la peisajul cu dealuri domoale si paduri care imi aduc aminte de Rupea-Targu Mures. Oprim in acelasi loc ca anul trecut pentru pranz, in acelasi loc pentru poze. [/url]">https:// [/url]">https:// Spre seara ajungem in Ulan-Ude. Anul trecut il ocolisem si fortasem nota, tragand pina la Baikal inca vreo 200 de km. Anul asta vrem sa vedem si noi mega-capul lui Lenin din Ulan-Ude. Gasim cu greu un hotel decent la pret si la conditii. Bodyguardul se recomanda ca budist practicant si ne sfatuie sa nu stam pe strada dupa inserare. "Cu fetze europene nu e bine pe aici noaptea!" Mai auzisem noi de ura (la bautura) pe care o au buryati si yakuti fata de etnicii rusi. Asa ca ne grabim pe jos in centru, facem pozele de rigoare cu capul lui Lenin (mare frate!) si apoi cautam un restaurant. [/url]">https:// [/url]">https:// Se apropie si un fel de furtuna de nisip, nu gasim nimic prin centrul "istoric" asa ca urmam indicatia unui taximetrist si nimerim in cel mai de fitze restaurant din Ulan-Ude. Pe terasa unui mall, stil lounge asiatic. Dar noi mai vazusem deastea prin Moscova, asa ca nu cadem pe spate. Ne mancam plovul cu berbec, radem berile si ne ducem la culcare. Azi avem camere separate, deja ma simt singur in camera :-) » Post actualizat in 26 Jan 2015 19:07 Ziua 13 Joi Azi am putea ajunge in Irkutsk dar e prea devreme. Asa ca mergem sa vedem cum e malul estic al Baikalului. Anul trecut am vazut Sudul, anul asta Vestul , Nordul si ne-a ramas doar Estul. Vremea nu e prea prietenoasa, nu e frig dar ploua marunt. Inainte de a o tunde spre Baikal vizitam un sat cu un templu budist aflat la vreo 50 de km vest de Ulan-Ude. [/url]">https:// [/url]">https:// Interesant, nu atat de spectaculos ca templele din Tailanda, dar aici e mijlocul Siberiei. Se spune ca fondatorul templului, primul Lama, se retrasese in meditare si ramasese de aproape o suta de ani intr-o stare de mumificare intrerupta ocazional de semne de activitate cerebrala detectate de aparatele cu care mai era testat din cand in cand. Evident Lama nu era de vizitat asa ca plecam spre Baikal. Partea Estica a Baikalului, cel putin partea asta (ca Baikalul e lung), e plata, cu paduri si maluri nisipoase. Nu atat de dezvoltata turistic ca partea sudica (plina de baze turistice sovietice obosite), mai degraba un fel de 2 Mai. Mergem pina unde drumul de coasta se infunda intr-un satuc. Nu e loc de campat pe aici. Ne intoarcem, evitam niste locuri de campare cam pline si gasim un adevarat 2 Mai. Pensiuni, un drum de pamant, o fisie de iarba cu pini si apoi plaja. [/url]">https:// Nu-i rau, asa ca ne cazam, luam doza uzuala de bere (vezi poza), pestele afumat proaspat cumparat si ne aruncam in apa. [/url]">https:// Fara vodca la bord pare insa foarte rece asa ca ne retragem pe nisip. Apar si doua studente din Ulan-Ude. Una e buryata si ne povesteste tot felul de detalii interesante despre traditiile locale. Ea se pregateste sa faca a doua facultate in China si apoi sa profeseze ca avocat acolo. Pentru Orientul Indepartat rus China e atractia nu Europa. Lui Max ii sticlesc ochii dar se dezumfla cand observa ce cele doua au o alta orientare. Conversatia ramane interesanta si mai tarziu se alatura si un ciclist austriac care venea din Mongolia. Austriacul, clar mai plictisitor decat studentele. Ultima noapte inainte de Irkutsk. Ziua 14 - Vineri Ploua marunt si pina ajungem la drumul principal Ulan-Ude-Irkutsk e deja torentiala. Membrana impermeabila a costumului deja nu mai face fata. Stau intr-o balta de apa rece. Avem vreo 400 de km pina la Irkutsk. Drum greu, mult in constructie, peste munti. [/url]">https:// La un moment dat , pe o portiune de asfalt, ne depaseste o coloana de 10 motociclete BMW noi cu numere de Krasnoyarsk insotite de doua van-uri. Baietii sunt in haine de ploaie din cap pina in picioare (inclusiv peste cizme). Ii intalnim la o cafenea unde tragem sa bem un ceai. [/url]">https:// Toti barbosi, cu veste de club, arata fioros. Starostele se apropie si se prezinta ca seful clubului. Sunt plecati intr-un tur de promovare a datoriei paternale (!). Sau asa cred ca s-ar traduce. Adica fac reclama facutului (si pastratului) de cat mai multi copii in familiile ruse. Ne intreaba cati copii avem, Max e clar in demo-ul specific rus cu 3 copii din 2 casatorii :-) Plecam cam in acelasi timp dar curand dam de o portiune de macadam ud si deodata BMW-urile nu se mai vad. In urma. Ploaia nu conteneste si cand ne oprim pentru o supa lagman lasam in urma o balta imensa sub masa. Ultimii 150 de km pina la Irkutsk sunt pe munte. Serpentine dupa serpentine. Anul trecut, cu 950-ul, fusese o placere. Acum, pe ploaie, cu cauciucurile ajunse aproape slick, e un chin. La prima spalatorie auto in Irkutsk oprim sa dam jos noroiul de pe motoare si echipamente. De aici mergem direct la transportator. Suntem asteptati, chiar daca programul s-a cam terminat. Dezasamblam motoarele, re-asamblam cutiile, punem toate echipamentele ude inauntru. [/url]">https:// Eu stiu sigur ca deschid cutia in 7-10 zile dar a lui Max va fi re-transmisa din Moscova in Rostov-pe-Don unde o va deschide cand va gasi un garaj sa o pastreze. Deci prin Noiembrie cortul ud de ploaia de pe raul Kuanda in August va avea ocazia sa se usuce. In Irkutsk ne rasfatam. Avem doua nopti si o zi de omorat. Stam la un hotel-boutique, Marussia,(camere separate) chiar langa noua zona chic din Irkutsk , Kvartal 16 (nu sunt sigur de numar ca tot timpul il incurc). Cu ocazia asta cam dublam bugetul de cazare al excursiei :-) [/url]">https:// Ce-a urmat nu mai are legatura cu tura moto asa ca nu o intru in detalii [/url]">https:// Doar atat, Irkutsk e orasul meu favorit in Siberia. M-as muta acolo. Pentru cele doua luni de vara! Cam asta a fost tura BAM-Baikal 2014. Daca aveti drum prin Rusia, dati de stire, eu sunt la Moscova. Daca nu, ne citim pe forum :-) Toate bune!

Ziua 9 - Duminica Ne recuperam motoarele si echipamentul plecam dupa benzina. Primul waypoint de pe GPS, casa unui geolog, esec. Benzina nu e. Al doilea punct, esec. Hmm, nu e de gluma, fara un full de benzina nu avem cum sa facem inca 320 de km pina la Tynda. Pina la urma suntem indrumati spre malul raului unde niste mujici care merg spre casele lor, intr-un sat pe partea cealalta a raului, ne promit sa revina cu 30 de litri de benzina. O salupa ii trece pe malul celalalt si apoi asteptam vreo ora. [/url]">https:// Apare si mujicul cu benzina promisa. Nu e de 92 , e de 80. Si nu e 45 de ruble, e 50 de ruble litrul. Probabil compenseaza cifra octanica. Alimentam, schimbam maparea aprinderii pe "shit fuel" si plecam. Drumul urmeaza calea ferata pe rambleu. Mie nu-mi place si la fiecare ocazie o iau pe drumul original, peste pasuri, cam rupt de ape, cu sleauri. [/url]">https:// Max nu e confortabil si dupa ce ne infundam intr-un rau de netrecut si trebuie sa ne intoarcem 20 de km clacheaza. De acum , urmam calea ferata! Bine, ma conformez. [/url]">https:// Pe la 2-3 dupa amiaza ajungem la un mic rau. Nici nu cercetez podul de lemn, cobor spre vad. E mai mult un parau, maxim 20 de metri in locul unde aleg sa traversez. Ii zic lui Max sa stea sa filmeze (vezi video-ul de pe prima pagina) si ma lansez. Prea relaxat si imediat imi dau seama ca m-am inselat. Curentul e mult mai puternic decat credeam, apa transparenta ascunde o adancime de minim jumatate de metru. Roata spate aluneca, pierde aderenta si instantaneu apa ma inclina in aval. Rezist cateva secunde pe un picior, apoi motorul se opreste si las motorul sa cada sub apa. Il ridic cu greu contra curentului, apas butonul demarorului si clank! motorul e clar inecat. Apare si Max, tinandu-se cu greu pe picioare in curentul paraului. Impingem motorul pe malul opus. Ma injur cu spor. Apoi, aproape cu gesturi automate, urmez procedura standard. Descarcat motorul, scos rezervoarele suplimentare de pe fata, scos filtru de aer. Admisia e plina de apa. Fuck! [/url]">https:// [/url]">https:// OK, sa scot bujia. Asta inca nu am facut-o la motorul asta. Scot fisha de la bujie, pun cheia KTM si incerc sa o invat cu cheia inelara din trusa. Esec! Cheia inelara se invarte in gol! Urmeaza jumatate de ora de cautat solutii disperate de scos bujia, fara succes. Semnal GSM ioc, altfel l-as suna pe "mecanicul echipei" in Romania (cum am facut anul trecut de pe Road of Bones) pentru sfaturi (bune sau nebune). [/url]">https:// Nu, poza nu e din filmul asta dar i-am promis azi ca-l demasc :-) Deja e prea tarziu si ma pregatesc mental pentru o noapte pe malul raului. Arunc inapoi in rau spaghetele varsate care se transformasera in aluat in bagajul inundat. "Doar nu vrei sa adulmece ursul!" zice Max. Fuck you too, Max! [/url]">https:// Suntem la 60-70 de km de urmatorul sat. Adica 2-3 ore in ritmul lui Max. Nu stim cate poduri de cale ferata mai sunt si astea inseamna intotdeauna intarzieri. Il tot indemn sa se urce pe motor (intre timp traversase pe podul de lemn, perfect practicabil, FUCK!!) si sa plece dupa un camion. [/url]">https:// Lui Max nu prea ii vine sa plece singur si nici mie sa astept probabil pina maine singur pe malul raului. Pina la urma Max propune sa fortam deschiderea supapelor prin invirtirea rotii spate. Apoi ridicam motorul vertical pe roata spate si scurgem apa din motor. Victorie! Dupa 2 repetitii, motorul porneste! Dansuri si urlete victorioase! Asta e clar cel mai catastrofic scenariu (dpdv mecanic) pentru calatoria asta si l-am rezolvat! Impachetam grabiti, plecam dar dupa 2-3 kilometri ma opresc sa verific uleiul (pe malul raului arata OK). Acum e emulsie. Nu-i nimic, avem un schimb de ulei cu noi. 15 minute, totul schimbat, continuam. [/url]">https:// Stresul si oboseala din ultimele zile isi spun cuvantul si viteza noastra scade. Am vrea sa ajungem la Tynda dar nu stim daca ne tin curelele. [/url]">https:// Dupa 60-70 de km ajungem in Chilchy. Max vireaza spre niste garajuri sa intrebe localnicii la ce sa ne asteptam pina la Tynda. Dintr-un garaj se pravalesc vreo 5-6 mujici, clar surprinsi sarbatorind "Ziua Feroviarului". Adica muci de beti! Cand vad cum se reped spre Max si il iau de brate si ghidon, ma trag mai incolo si nu opresc motorul. Ca intotdeauna insa in Rusia, temerile astea sunt prostesti. Baietii sunt cit pot ei de amabili (cit mai pot in starea in care sunt). Se pare ca pina la Tynda mai sunt 200 de km fara probleme majore. Asa ca plecam mai departe. Drumul e din ce in ce mai bun, chiar si podurile sunt reparate. [/url]">https:// Noaptea cade si urmeaza 200 de km de mers prin noapte, cu farurile pe care deja le urasc, pe ploaie, pe off-road. Ne apropiem de limita de benzina, becurile de rezerva sunt demult aprinse. Apoi motorul meu se opreste in mers. Din fericire e o alarma falsa, porneste la loc. In conditii pe care nu le-as repeta prea curand ajungem la miezul noptii in Tynda! Tragem la acelasi hotel unde oprisem exact cu un an inainte. Receptionera ne da doua beri si doua samsa cu carne. Sarbatorim in camera! Un capitol inceput acum doi ani e incheiat! Am facut BAM-ul de Vest!

Numarul de la moto? Originalul l-am pierdut pe langa Moscova la una din turele de antrenament de dinainte de BAM. Nu m-am ingrijorat, ca stiam ca am alternativa cu numarul de hartie plasticata. Ce-i drept ca politia nu ma oprise niciodata cu numarul de plastic. A tinut pe BAM, m-am intors la Moscova si cand am vrut sa-mi fac iesirea anuala (nu poti tine un motor cu numere straine mai mult de un an in Rusia, si asta doar dupa extinderea declaratiei vamale de import temporar) granicerii letoni mai sa ma aresteze. Am avut noroc ca dupa ce le-am explicat ca nu vreau sa le vad tara m-au intors in vama (dandu-mi refuz de intrare in Letonia) si m-au trimis inapoi in Rusia. Rusii nici nu au clipit cand au vazut numarul, vsio harasho, da svidania! :-) » Post actualizat in 20 Jan 2015 18:07 Ziua 8 - Sambata Ne luam ramas bun de la oligarhul cel mustacios si plecam pe drumul care e inca excelent intretinut. [/url]">https:// Dupa cativa kilometri incepem sa urcam din nou in munti. Ajungem la peste 2000 de metri, taigaua e sub noi, cu lacuri si paduri. [/url]">https:// [/url]">https:// [/url]">https:// Dupa 140 de km ajungem la Honey. De fapt nu Honey ci Khany dar in rusa e la fel. Drumul ocoleste satul, traversam calea ferata si apoi ajungem la raul Khany. Aici podul e dus de mult e doar un vad. Dar apa e ridicata si ne convingem ca nu e loc de trecere cu pretul catorva litri de apa in cizme. Curentul e atat de puternic incat cu greu te tii pe picioare. [/url]">https:// [/url]">https:// Ne intoarcem la calea ferata si gasim podul peste rau. Podul e cam in curba, vizibilitate nu e asa ca Max trece pe partea cealalta si semnalizeaza ca totul e OK. [/url]">https:// Trec cele doua motoare si continuam pe drumul care acum se indeparteaza de calea ferata. [/url]">https:// Aici calea ferata urmeaza valea iar drumul urca peste niste pasuri peste munti pitici. Iar impresia clara ca nimeni nu foloseste drumul asta. Rarele camioane prefera sa foloseasca rambleul caii ferate care aici a fost facut pentru doua linii dar numai una e construita. De sus se deschid vederi superbe asupra raurilor siberiene. Vedem si raul Olyokma pe care va trebui sa-l traversam mai tarziu pe podul de cale ferata. Raul Olyokma e un rau mic pe standarde siberiene, adica e un pic mai mic decat Dunarea la Giurgiu. [/url]">https:// Alte poduri peste rauri mici, urcusuri coborasuri in si din pasuri, taiga. [/url]">https:// Ajungem si la un rau unde trecerea e evident doar pe podul de cale ferata. Nu e mare, maxim 50 de metri. Nici nu are suprastructura de sustinere, are doar balustrade. E al 4-lea pod, sunt plin de incredere. Nu mai astept sa treaca Max pe partea cealalalta, vizibilitatea e OK. Ma ridic in scari, a 1-a, a 2-a, totul e super. Apoi bagajul agata o traversa si sunt aruncat instantaneu in balustrada. Din fericire exact aici e unul din balcoane si cad pe spatiul suplimentar de 2 metri lungime pe 1 metru latime. Daca nu era balconul, as fi zburat direct peste balustrada in raul care curge la 10 metri dedesubt. Adrenalina pompeaza instantaneu, incerc sa ridic motorul singur, roata fata aluneca intre traverse si spatiul betonat. Acum sint chiar blocat, fara idee cand vine urmatorul tren. Max inca alearga spre mine, reusesc sa trag roata afara, ma tarasc pina la capatul podului. Parchez si trece trenul! MAx e plin de spume, eu sunt cam galben. A fost o prostie sa trec fara asigurarea lui de la capatul celalalt al podului, o prostie sa trec atat de repede. [/url]">https:// Ne regrupam, plecam mai departe. Iar poduri de lemn subrede, iar vaduri micute. [/url]">https:// Trecem prin satul Olyokma. De la magazinul satesc Max iese cu un carnat si doua beri. Ma prefac indignat si pustii de langa magazin rad. "De aici pina la Tynda, 400 de km nu e politie. Poti sa faci ce vrei!" Spre seara ajungem la podul peste Olyokma. Stim ca paznicul e pe partea cealalta si e pasnic. Din fericire aici sunt megafoane conectate la urmatoarea statie si trenurile sunt anuntate. Din fericire, pentru ca la ora asta chiar sunt dese. Hotaram sa trec fara Max pe partea cealalta, e prea departe, nu as vedea semnele lui, statia radio e descarcata oricum. Astept sa treaca un tren si ma avant pe urmele lui. Aici traversele sunt inlocuite de o placa de beton pe care s-ar putea merge (am vazut in video-ul lui Ionut ca el asa a trecut). Dar motorul meu e prea inalt si chiar si pe partea cu sina de tren nu ajung bine cu piciorul. Iar pe stanga nu e nimic de sprijin, sunt 50 de cm pina la spatiul de trecere pentru pietoni. Asa ca folosesc din nou spatiul pentru pietoni. [/url]">https:// Podul e lung, mai lung decat Vitimul. Pe la jumatate ma intalnesc cu paznicul. Il intreb de urmatorul tren, dar e beat muci si nu e de ajutor. Mai merg o suta de metri si apoi ma trezesc in semi-intuneric cu un mega-butoi de metal care blocheaza trecerea! Lucratorii care re-vopsesc podul au lasat butoiul de 100 litri de vopsea fix pe trecerea de pietoni. Iar pompeaza adrenalina, Max e prea departe sa fie de ajutor, habar nu am cand vine urmatorul tren. Trag motorul inapoi pina intr-un balcon, apoi tarai butoiul pe jumate plin pina la alt balcon. Reusesc sa fac toate astea si sa scot motorul de pe pod cu jumatate de minut inainte de urmatorul tren. Iar traversez, aduc motorul lui Max, Max face rost de o adresa unde putem dormi in Yuktali. [/url]">https:// Intr-o ora suntem in Yuktali, un mic orasel. Adica cu blocuri darapanate. Sasha e chiar fiul paznicului de la Olyokma si ne da apartamentul lui pentru 3000 de ruble. Lasam motoarele si echipamentul ud in centrala termica a orasului, la uscat. [/url]">https:// Azi e "Ziua Lucratorului Feroviar", e si Sambata, asa ca in piata orasului se danseaza beat printre cateva standuri cu shashlik rece. Rece si el, rece si berea, pina la urma e bine.

Ziua 7 - Vineri Dupa kilometri facuti ieri, putini, am ajuns la loc in graficul initial al calatoriei. Deci azi trebuie sa ajungem la Novaya Chara. Fezabil, 180 de km. Dupa riul Kuanda, drumul continua sa arate la fel de parasit. Clar ca portiunea asta nu prezinta interes pentru localnici. Urcam in munti pe aceeai vreme mohorata si ajungem la lacurile Leprindo. Mai intai Leprindo Mic apoi cel Mare. [/url]">https:// [/url]">https:// Cel mic imi aduce aminte de Vidraru (sau alte lacuri romanesti), cu muntii acoperiti de paduri coborand direct in lac. E de un pitoresc salbatic si in orice alta parte a lumii ar fi fost de maxim interes turistic. Aici insa esti la mii de kilometri de cea mai apropriata aglomeratie urbana care ar putea genera trafic turistic. Si Baikalul e la mai putin de 1000 de km, deci concurenta e puternica. [/url]">https:// Mancam ultimele batoane energizante pe un fel de pod unde gaurile dintre barne erau acoperite cu nisip :-) [/url]">https:// Trecem si de Leprindo cel Mare, cu o plaja superba de nisip unde ne oprim pentru cateva poze. Ar fi fost bun de campare dar e doar amiaza. [/url]">https:// Ne apropiem de raul Chara care si el are un pod rutier aproape la fel de faimos ca si cel peste Vitim. Pana la el mai trecem insa prin vad cateva paraie cu poduri dubioase. [/url]">https:// Ne intersectam cu un camion cu muncitori care ne spun ca Chara nu poate fi trecut prin vad. Plecam si deabia apoi ne intrebam de ce nu pomenisera nimic de pod. Ajungem la Chara si vedem de ce. Podul rutier mai are doar structura metalica (e un pod lung si astea au in general structura metalica) si nici urma de barne de lemn pe deasupra. In partea cealalta a podului vedem cum se munceste la noua suprafata de lemn care va fi probabil gata pentru 2015. Aruncam o privire spre rau, ne luam orice gand de trecere prin vad si urcam rambleul caii ferate spre podul ei. O echipa de muncitori lucreaza la calea ferata inainte de pod si un tip cu o statie radio ne spune ca verifica daca putem trece. Verifica, ne confirma ca nu vine nici un tren si incepem sa trecem. Mai intai trec eu, mi se pare usor, mai ales dupa cel de pe Kuanda trecut noaptea. Acelasi spatiu betonat, mai jos de traverse, intrerupt de ranforsari. Trec, parchez, urc sa fac poze lui Max. Max vine incet, foarte incet, e primul pod facut treaz :-) [/url]">https:// Iese de pe pod, se opreste la 50 de metri de el, moment in care o locomotiva trece suierand pe langa noi! 20 de secunde, nu mai mult, si Max ar fi avut o dilema. Sa arunce motorul intr-unul din micile balcoane (daca ar fi fost in dreptul unuia) si sa spere ca nu e atins de vreun vagon, sau sa lase motorul si sa se arunce el la pamant, in spatiul de langa traverse. [/url]">https:// Max e vizibil socat si se jura ca nu mai trece vreun pod de cale ferata. S-a tinut de cuvant, in sensul ca de acum incolo eu i-am trecut motorul la fiecare pod feroviar. Dupa raul Chara drumul se imbunatateste sensibil. E vizibil intretinut si explicatia e in diversele exploatari miniere aparute mai mult sau mai putin recent in jurul localitatii Chara. In principal exploatari de aur. Ajungem si noi in Chara (de fapt Novaya Chara, cum se numeste partea de langa gara). Gasim un magazin alimentar, cumpar spaghetti varsate (!) si obisnuitele conserve cu tushenka de vita. Chiar langa magazin GPS-ul nostru ne spune ca ar fi o cantina. Hmm, nu prea mai arata a cantina. Intram si inauntru e la nivel cu orice pub englezesc din Moscova sau Bucuresti (nu din Anglia ca alea sunt sub). E clar ca boom-ul aurifer a creat si clientela pentru un asemenea pub la MEdvezhy Ugol (adica la Cuca Macaii, pe romaneste). Mancarea e exceptionala, de la Moscova nu am mai mancat asa bine. Radem si cate o bere si dam sa plecam. Langa motoare, un individ mustacios ne arunca dintr-un jeep. "Daca vreti cazare la izvoare termale, veniti 5 km dupa iesirea din Chara". Perfect, alimentam si plecam intr-acolo. Locul nu e chiar rupt din rai, platim si 5000 de ruble unei babe cam zgripturoaice, stam si in doua camere obosite dar macar facem o banya. [/url]">https:// Apare si mustaciosul. E proprietarul, un mic oligarh local. Fost director la exploatari aurifere, fost patron de fabrica de bere (avusesera chiar si asa ceva in Chara!). Un pic arogant, un pic fanfaron dar la varsta lui (vreo 60 de ani) ii permitem. Facem misto impreuna, vrea sa-mi cumpere motorul ca ii place. O zi scurta dar deloc plata, lacurile Leprindo fiind chiar un highlight!

ERU: rubla o sa mai scada dar cu cat scade cu atat se intarata ursu. Nu ca poate deveni agresiv prin Europa dar din pacate s-at putea sa inaspreasa tratamentul strainilor in Rusia. Adica acces mai greu, mai putina prietenie fata de straini din partea oamenilor de rand care vor suferi "din cauza americanilor si europenilor" (propaganda o sa aiba grija de asta). Asa ca hai mai repede pe aici! Cnairda: privirea indianului ala mustacios e 100% privirea lui Max intrand in club in Irkutsk la sfarsitul turei. La fel si intentiile :-)))

Ziua 6 - Joi Ploua marunt si asta nu ne incanta. Podul peste Vitim e challenging chiar si pe uscat, pe ploaie am citit ca majoritatea il trec pe langa motoare. Vom vedea.. Facem obligatoriile poze langa hidroavionul transformat in monument, simbolul Taksimo-ului. ">https:// Hidroavionul fusese folosit in timpul constructiei BAM-ului, pe vremea aia (anii 80) altfel nu se ajungea aici. Drumul e bunicel, la inceput se vede ca un greider l-a nivelat. Apoi drumul bun vireaza spre o exploatare miniera si noi intram pe adevaratul BAM. Arata ca un drum parasit in padure cu trafic de 10 masini pe an. [/url]">https:// Din miile de kilometri ai BAM-ului sunt citeva sute care sunt circulate mai intens, de obicei in apropierea localitatilor sau a exploatarilor miniere care s-au deschis recent (Chara). In rest traficul e aproape exclusiv pe calea ferata. Pe drum nu trec anual decat cei aproximativ 10 motociclisti si poate 5 masini care vin special pentru a parcurge BAM-ul. Padurea e deasa si sinistra si intr-o vagauna cu un mic lac podul de lem e cam paradit. Barnele de lemn sunt alunecoase rau si il trecem doar dupa ce repozitionam niste barne sa ne simtim mai in siguranta. Incepem sa ne facem o procedura: intai il trecem cu piciorul, ne consultam, apoi eu merg si trec primul in timp ce Max ma asigura la portiunile mai riscante unde o dezechilibrare ar insemna caderea de pe pod. Asta pentru ca motorul meu e foarte inalt, dupa modificare suspensiei si daca varful de picior pe care pot sa-l pun jos ar aluneca nu as mai redresa motorul. Dupa ce trec eu, schimbam rolurile si eu il asigur in timp ce Max trece. [/url]">https:// Trecem deci podul si in timp ce stam de povesti vedem fum ridicandu-se de sub pod. De unde incendiu pe ploaia asta, e primul gand. Apoi auzim voci si vedem doi mujici iesind de sub pod cu canile de ceai in mana. Ce naiba faceau 2 pescari/vanatori/ce-or mai fi fost la 50 de km de Taksimo, far nici un mijloc de transport? Nu stam mult de vorba, adrenalina anticiparii Vitimului pompeaza prea tare in noi. Peste 20 de km, aproape pe neasteptate iesim din padure drept in capatul podului peste Vitim! [/url]">https:// Sincer sa fiu, aproape ne dau lacrimile! Au trecut aproape doi ani din momentul in care am inceput sa planuim ca vom ajunge aici. E un punct culminant pe care l-am ratat anul trecut venind de la Magadan. E unul din motivele pentru care ne-am intors anul asta sa facem BAM-ul. Si toata anticiparea asta nu a fost fara rost. Podul e spectaculos! Mai mult de jumatate de kilometru de pod suspendat la 15 metri de apa. Nivelul jos al raului fac inaltimea mai mare e cat de obicei. Si raul are totusi suficienta apa ca sa arate amenintator si ucigator in cazul unei cazaturi! La capatul podului e o teava de fier pe care calatorii isi lipesc stickerele. Noi nu avem asa ceva, am fost iar prea lenesi. Gasim insa stickerul lui Ionut (Into the world) lipit anul trecut. Lumea e mica, nu? Ionut a fost primul roman care a facut BAM-ul de Vest in 2013 Septembrie. La intoarcerea spre tara s-a oprit la mine la Moscova si am stat de povesti cateva zile. Cititi-i blogul, descrierile facute de el BAM-ului si de Ana insulei Olkhon sunt foarte faine. [/url]">https:// Cum spuneam, ploua marunt, cerul era complet acoperit de nori si nu era deloc o atmosfera incurajatoare. Ne luam walkie-talkieurile si pornim pe jos sa verificam daca sunt probleme pe pod. Dupa cativa metri Max imi spune: "Stii, eu am rau de inaltime" si se intoarce la mal. Grozav, si-a gasit locul sa marturiseasca asta! [/url]">https:// Podul in prima jumatate e format doar dintr-un strat de barne puse transversal peste structura de metal. Gasesc cateva barne rupte, inlocuite cu scandura care se incovoaie amenintator sub greutatea piciorului. Sunt si gauri de 10-20 de cm prin care vezi raul dedesubt. Merg si ii descriu prin walkie-talkie lui Max, sfatuindu-ne pe unde sa trecem, ce parte a podului sa tinem etc. Pasesc cu grija, incerc sa stau pe structura de metal de sub barnele alunecoase. La jumatatea podului e un fel de rost de dilatare a fostului pod care e acum o tabla de jumatate metru inaltata pe o barna de lemn la 20-30 de cm deasupra podului. Sunt niste taieturi la jumatate de metru de marginea podului unde placa de metal e taiata si ai putea trece mai usor, ma gandesc eu. [/url]">https:// A doua jumatate a podului are peste barnele transversale niste scanduri de intarire pe care probabil ar trece rotile masinilor. Dar pentru moto sunt o problema in plus, fie treci pe ele dar atunci nu mai ai nici o sansa sa ajungi cu piciorul jos daca vrei sa opresti, fie treci printre ele prin spatiul de 10-15 cm risti sa ai efectul de linie de tramvai. Nu e chiar sleau dar nici comfortabil nu e, la jumatate de metru de o cadere de la 15 metri in apa. Intr-un cuvant, daca ai ghinion/nu esti atent si te dezechilibrezi la viteza mica nu ai nici o sansa sa lasi motorul sa cada linistit pe pod. O sa cada linistit direct in apa, probabil cu tine. Ajung la capatul podului, observ ultimele scanduri lipsa, ma intorc sa-i comunic prin statie lui Max si el imi spune ca nu mai are nervi sa astepte, pleaca acum. Ma intorc cat de repede pot pana la mijlocul podului, sa-l asigur la trecerea peste placa de metal. Max vine incet, cu picioarele pe jos, are norocul ca suspensia lui a ramas doar 250 mm si ajunge bine la sol. La tabla de metal alege sa treaca direct pe mijlocul ei, in cel mai inalt punct. Trece o roata, opreste motorul, il imping, patineaza pe barnele ude, trece si a doua roata. Acum prinde curaj, se ridica in scari si parcurge fara ezitare si a doua jumatate a podului. [/url]">https:// Il petrec cu privirea apoi ma intorc la motorul meu. Fiind atat de inalt nu are nici un rost sa stau in sa, oricum nu as putea sa ma ajut de picioare. Asa ca plec direct in scari, tin prima viteza, nu am nervi de a doua. Ploaia s-a intetit, ochelari sunt deja bine stropiti dar de oprit nu poate fi vorba. La jumatatea podului trec lansat, nu am loc de eroare. A doua jumatate a podului pare mai lejera, imi permit sa il si salut cu o mana pe Max la iesirea de pe pod. 1 minut si 50 de secunde de maxima adrenalina! [/url]">https:// Ne strangem mainile entuziasti! Highlight-ul calatoriei a fost trecut cu succes, doi ani de asteptare au meritat. Poze peste poze, Max filmeaza cu camera de pe casca, zambete de jur-imprejur :-) [/url]">https:// Intr-un tarziu de desprindem de pod si pornim pe drumul care arata in continuare parasit. Dupa vreo 10 km de slalom printre balti vad o bifurcatie spre dreapta. Trackul de pe GPS nu e deloc pe unde suntem noi. In lipsa de idei, imi aduc aminte ca de langa pod se vedea un drum in lungul raului spre stanga. Poate ala o fi intrarea pe track. Deci ne intoarcem 10 km ca sa constatam ca drumul in lungul raului se opreste in cateva sute de metri la o statie hidrologica. Un mujic cu o infatisare aspra ne confirma ca drumul initial era cel bun. Deci batusem 20 de km si pierdusem o ora degeaba. [/url]">https:// Refacem cei 10 km, mai mergem vreo 20 si ocolim satul Kuanda. Ajungem la raul Kuanda si privim ruinele fostului pod rutier peste rau. Podul a fost luat de gheata acum vreo 10 ani, singura trecere e peste podul de cale ferata sau prin vad. Raul nu e foarte lat, poate 50 de metri dar apa e ridicata. Sunam un camionagiu al carui numar il obtinusem in prealabil. Ne confirma ca apa e prea mare chiar si pentru Kamazuri si Uraluri si nu se poate trece prin vad. [/url]">https:// Podul de cale ferata e pazit la capatul unde ne aflam noi si paznicul ne refuza hotarat. Stiam ca asta e singurul pod cu probleme de pe intreg BAM-ul. Paznicul se jura ca isi pierde slujba daca ne lasa. Pe partea cealalta se vede o echipa de muncitori si probabil prezenta eventualilor martori nu il incurajeaza. Intr-un tarziu ne intelegem sa revenim seara, dupa ce echipa de muncitori pleaca. Revenim la capatul podului rutier si ne pregatim sa omoram cele 4 ore de asteptare. Si aici incepe una din cele mai faine seri din calatoria noastra pe BAM! Mai intai, in timp ce eu pregateam obsinuitele spaghetti bolgneze, apare o barca pneumatica cu motor. Pescarul sare din barca, scoate un butoias cu peste proaspat prins si un pet de 5 l cu alcool de 96 de grade si ne invita la masa. [/url]">https:// Il cheama Nikolai (Kolya), lucreaza la caile ferate (ca 90% din oamenii de pe BAM) si e in concediu. Adica poate sa stea toata ziua pe rau, sa pescuiasca si sa bea cu cine vrea. Tipul e super! Destept, deschis, cu niste vederi total curate despre ce e bine si rau, intr-un cuvant o placere sa stai de vorba cu el. [/url]">https:// Pestele e tugun, o delicatesa locala spune el. Il curata de maruntaie si ni-l ofera crud. Sushi. Noroc cu spirtul indoit cu apa direct din rau! [/url]">https:// Dupa un timp apare o alta masina cu colegi de-ai lui Kolya iesiti de la lucru. Bere de jur imprejur si deodata aud injuraturi in romana. Alt modolvean, ratacit de 20 de ani in taiga! Prilej de alte toasturi (in Rusia nu se bea fara toast). Poze de grup, cantece, plimbare pe rau cu barca lui Kolya! [/url]">https:// [/url]">https:// Intr-un tarziu, urcam barca lui Kolya pe masina lui (Subaru Forester, mai are acasa si un Ural, ca aproape toti de pe aici, din lipsa de altceva de facut cu banii) si ne despartim. E deja noapte si ne intelegem cu paznicul pe 2000 de ruble de caciula. Nu poate sa ne confirme cand trece urmatorul tren asa ca incep sa trec cu frica in san. E primul pod de cale ferata pe care il trecem pe BAM! Intre traverse si balustrada podului e un spatiu de mai putin de un metru, sub nivelul traverselor, betonat, pe care ma avant. Din cand in cand spatiul e ingustat de un fel de ranforsari care coboara din stalpii de metal ai podului. De vreo 2-3 ori simt cum bagajele laterale agata ranforsarile. Dar merg incet si nu ma dezechilibreaza. Trec si apoi e randul lui Max. Max e insa un pic incapacitat de aproape 2 litri de spirt bauti frateste cu Kolya (contributia mea a fost minima). Asa ca aud cum loveste cu bagajele laterale fiecare ranforsare a podului. Mi se pare ca dureaza o eternitate pina ajunge. Iesim imediat de pe drum, si la vreo 200 de metri pe o plaja pe malul raului intindem corturile pe o ploaie caineasca. Adica eu intind corturile si apoi il arunc si pe Max inauntru! Un somn binemeritat dupa realizarile zilei :-) [/url]">https://

Ziua 5- Miercuri Ne mancam casha, ne bem ceaiul, impachetam si o stergem. In 3 minute deja ne pierdusem unul de altul pe stradutele satului. Ne ia jumatate de ora sa ne regasim. Tinta de azi nu e chiar bine definita, sunt mai multe sate in urmatorii 400 de km dar nu stim nimic de starea drumului asa ca ne lasam optiunile deschise. Primul sat e Nuovy Uoyan si drumul pina acolo e semi-nisipos dar bun, fara gropi. [/url]">https:// Ma minunez din nou de cat de buna optiune pentru genul asta de calatorii e un KTM 690 Enduro preparat cum trebuie. Cu KTM-ul 950 Adventure as fi mers probabil la jumatatea vitezei si cu frica amortizoarelor care anul trecut nu facusera fata venind de la Magadan. Cu 690-urile avem constant 70-80 km/h pe orice fel de drum. Orice fel de drum intalnit deocamdata :-) Pana acum nu am intalnit poduri cu probleme, toate sunt intretinute, majoritatea de beton. Raurile arata intr-adevar cu nivel scazut al apei, asa cum spuneau mujicii cu Toyotele. [/url]">https:// Pe la amiaza ajungem in Nuovy Uoyan, una din posibilele locuri de innoptat in hotel. Planurile noastre initiale sunt un pic date peste cap. Avem o zi avans :-) Asta pentru ca facusem Zhigalovo-Magistralonoye impreuna cu Olkhon-Zhigalovo intr-o zi in loc de doua. Cum spuneam, ritmul e mult mai rapid decat anul trecut. Si pentru ca nu stim ce ne poate astepta pe drum si avem doar 2 saptamani la dispozitie, preferam sa mergem cat mai repede cat avem aceasta posibilitate. Dupa Nuovy Uoyan drumul urca in munti. Ne apropiem de celebrul tunel de cale ferata de la Severomuysk. Celebru pentru le-a luat vreo 10 ani sa-l termine si intre timp BAM-ul era o serie de viaducte spectaculoase cu intoarceri de 180 de grade cu raze imposibil de mici. Celebru si pentru ca de anul trecut de cand am inceput sa studiem hartile, asocierile din limba romana care imi vin in cap deja sunt cunoscute si de Max si facem mishto de cate ori rostim Severomuysk :-) Inainte sa ajungem la munti avem parte de primul test de apa. Podul de lemn e impracticabil si varianta e sa urmezi cursul raului care merge cumva paralel cu podul pe sub o bolta de crengi. [/url]">https:// Apa e ireal de curata si amortitor de rece. Ne uitam la "tunelul" prin care trebuie sa trecem vreo suta de metri. Bolovani maricei, apa peste genunchi. Dar e atat de transparenta incat imi da oarecum curaj si pornesc fara sa parcurg portiunea respectiva pe jos in cercetare. Imediat imi blestem impulsul. Curentul e destul de puternic si trebuie sa merg contra lui. Picioarele sunt pe jos cautand un sprijin pe bolovanii de sub apa. Adrenalina e la maxim, consecintele unei cazaturi aici ar fi serioase rau. Cumva reusesc sa trec fara sa ma opresc, urc rampa inapoi pe drum si alerg sa-l sprijin pe Max. De fapt sa fac poze, dar si el vine atat de repede incat deabia apuc sa fac 2-3 poze. ">https:// ">https:// Iesim, ne scuturam de apa si adrenalina, radem ca prostii. Asta e fost cea mai grea trecere prin rau pe care am facut-o vreodata. Dupa cativa kilometri dam de un alta rau. Podul e bun pentru noi dar probabil subred pentru camioane. Asa ca astea il ocolesc prin vad. Unde se mai si blocheaza uneori. O operatiune de tractare a unui camion cu semi-remorca e in plina desfasurare acolo. [/url]">https:// Ajungem si la viaducte, spectaculoase intradevar. [/url]">https:// In cel mai inalt punct oprim sa face poze cu vagonetul de mineri transformat in monument. Nu scoatem castile de pe cap pentru ca tantarii ne-ar suge complet de sange intr-un minut. De fapt nu sunt tantari ci moshka. O musculita mai mica decat un tantar, zburand fara zgomot si care e ca o racheta ghidata termic. Imediat cum oprim ne indepartam de motoare pentru ca roiul de moshka vine spre ele in cateva secunde. Asa ca ne indepartam, umblam in cerc mancand un baton energizant, fumand (Max), totul in miscare. Cel mai trist e cand trebuie sa te usurezi :-( [/url]">https:// Se facuse deja spre 4 dupa-amiaza cand ajungem in asezarea Severomuysk. Cateva blocuri destul de ingrijite, locuite de muncitorii care mentin tunelul in stare de functionare. Severomuysk e capitala moshkai, decretam noi. In ciuda moshkai, copii se joaca printre blocuri, femei cu copii mici se plimba linistite. Zen, frate! Altfel nu poti explica cum pot trai oamenii acolo. Esuam in incercarea de a ne caza pe undeva si adevarul e ca moshka deja ne scoate din minti. O Volga obosita venind dinspre Taksmo ne confirma ca drumul e deschis. Sunt doar 100 de km dar se pare ca drumul e rau de tot. Ceea ce ni se confirma imediat cum pornim. Nu e drum, e o serie infinita de gropi. Adanci de jumatate de metru, uneori si mai mult. Unele cu apa. Viteza scade la 20 km/h. Ajungem din urma un mic camion. Baietii ne spun ca daca avem noroc si trecem de paraul Goluboi (Albastru) dupa aceea nu mai sunt rauri cu probleme. Paraul asta nu are pod si cand ajungem la el il recunoastem din pozele lui Colebatch din ultima expeditie Sibirsy Extreme din 2012. Atunci pierdusera o gramada de timp, inecasera un motor si pina la urma ocolisera pe podul de cale ferata. Acum apa e insa mai mica si ii fac semn lui Max sa treaca primul ca sa il filmez. In timp ce il filmez imi dau seama ca setarile sunt gresite si va iesi ceva in culori foarte ciudate. Trec si eu, apa e pe la genunchi dar trecerea are maxim 20 de metri si curentul e bland. Asteptam si camionul, ii facem niste poze cand traverseaza si apoi plecam. [/url]">https:// Se insereaza si pina la Taksimo mai sunt vreo 50 de km. Pe care ii parcurgem destul de chinuit, combinatia de drum ingust in padure, plin de gropi, si luminile cam proaste de pe kitul Rally Raid nu ma lasa sa gust prea mult peisajul. In apropiere de Taksimo relieful e mai plat, trecem printre lacuri si pasuni, ceata de seara deja se aseaza pe ele. [/url]">https:// Oprim sa facem poze la raul Muya, alt highlight al planurilor noastre :-) [/url]">https:// In Taksimo, ne invartim ceva pina gasim un fel de pensiune. Totul e ocupat. Deja ploua de o ora si nu ne arde de plimbat noaptea asa ce cerem voie sa punem corturile in curte. Cativa dintre ceilalti calatori cazati acolo ne aud si ne spun sa nu ne facem griji. Se regrupeaza, se inghesuie si ne lasa noua o camera cu doua paturi. Binevenita pentru ca suntem cam rupti dupa ultimii 100 de km. Foarte neplacuti, probabil cei mai neplacuti de pe tot BAM-ul de Vest. Un restaurant chinez e langa pensiune si ne umflam cu prea multa mancare si bere. Trepidam de aniticipare, maine ajungem la raul Vitim si celebrul POD!