Jump to content

marele blond

Membru
  • Content Count

    123
  • Joined

  • Last visited

About marele blond

  • Rank
    Incepator

Profile Information

  • Gender
    Male
  • Location
    cluj
  • Carnet moto din
    2005
  • Motocicleta
    SUZUKI KATANA ,AFRICA TWIN
  • Numar Moto
    CJ 79 CSR

Profile Fields

  • Motociclete detinute
    YAMAHA XS400,YAMAHA XJ 600S DIVERSION,SUZUKI GSXF 600,TRANSALP,AFRICA TWIN
  • Interests
    locuri noi,trasee noi...noroaie vechi

Recent Profile Visitors

261 profile views
  1. Îmi pare rău, știu că nu e frumos să rămână așa, dar in America nu am mai reușit să țin un jurnal și doar din amintiri simțeam că pur și simplu nu mai iese povestea. Poate intr-o zi, cand va fi inspirație... Intre timp a mai fost o tură în India, foarte frumoasa și aia. Voi încerca la anul să relatez povestea mea din raliul pentru amatori, Budapest-Bamako, Africa. Numai bine! Hristos a Înviat!
  2. Imi dau seama ca vedem lucrurile din puncte diametral opuse si nu cred ca discutia asta va avea un rezultat, dar frumos e sa raspund. Ma asteptam la raspunsurile astea si recunosc ca sunt putin trist ca nu au curajul si ceilalti sa vorbeasca. Eu nu sunt teolog, nici macar nu ma pot lauda mie insumi ca sunt crestin practicant, dar am sa spun ceea ce simt. Vad peste tot aversiunea asta generalizata fata de Biserica. Nu o inteleg tocmai pentru ca totul e generalizat. Nu poti baga totul in aceeasi oala, in nici un domeniu. Nu spun ca tot ce se intampla in Biserica e perfect, pentru ca...Biserica ma gandesc ca e comuniunea intre Dumnezeu si oameni, iar oamenii nu sunt perfecti. Deci unii oameni gresesc, dar nu toti. Atunci de ce sa fac caterinca de o intreaga categorie de oameni, daca mie poate nu mi-a placut de cativa dintre ei? Cu ce v-au gresit maicile de la Manastirea Floresti de langa Cluj, de exemplu, care tocmai au construit cateva case in care ingrijesc o gramada de copii ; sau cei de la manastirile Recea, Dumbrava, Bogdanesti, unde sunt ingrijiti copii si batrani de care poate noi am uitat? Si astea-s doar cateva de care stiu eu, dar sunt mult mai multe, si nu fac ce fac din bani publici, ci din donatii si resurse proprii. Sau cu ce v-a gresit parintele de la Valea Plopului, care are in grija acolo peste 400 de cazuri sociale? Rolul calugarilor si a purtatorilor de patrafir nu e acela de a face activitate sociala, nici de a construi spitale si drumuri, ci de a se ruga. Ei au ales asa si nimeni nu-i poate judeca pentru alegerea lor. Daca si cum o fac sau nu, nu sunt eu in masura sa judec. Se face bascalie de simboluri care ating corzi sufletesti, acceptand ca nu suntem doar materie. Ati fi avut careva curajul sa faceti chestia asta intr-o tara musulmana? Nu, ca probabil v-ar fi detonat la propriu, ca aia sunt extremisti. Intelegeti ca nu sunt de acord cu metodele astea, dar daca n-ai face-o fata de niste straini ca natie, cultura si religie, cum sa o faci fata de ai tai fara sa-ti pese ca actiunile tale pot rani sufletul celui de langa tine? Nu ma respecti pe mine? Nu-i nimic,dar cu cei care te-au nascut, mosii si stramosii tai de dinainte si dupa Stefan, cu cei care te-au botezat, te-au sau poate te vor cununa iar la sfarsitul vietii iti vor ura "Vesnica pomenire!", cu miile care au ingenuncheat ori au murit pe trepte de catedrale prin '89, pentru libertatea si demnitatea ta , cu toti acestia ce ai? Sunt doar niste haine negre, e adevarat,o cruce si o icoana, ce mare lucru.....Nu are rost sa explic ce inseamna pentru mine lucrurile astea, pentru ca e evident ca pentru voi inseamna mai putin, dar daca o multime de oameni de langa voi le respecta, consider ca e de bun simt sa nu atentati la valorile nimanui, macar pe considerentul ca "ce tie nu-ti place, altuia nu-i face". Si chiar daca am fost minoritar la Manesti, cam singurul dupa cate se pare, tot nu cred ca ti-am gresit cu ceva ca sa ai dreptul sa ma insulti cu grosolanii. Nu accept grosolaniile nici macar in politica. Am iesit si eu in strada cand cu gratierea, dar uneori, in loc sa scandez am preferat sa tac. Oare ar fi picat guvernul daca n-as fi tacut? Nu cred. Ca sa nu mai spunem ca dupa lege insultele se pedepsesc. Biserica nu te pedepseste, deci de ce sa n-o facem troaca de porci? Si in definitiv, ce e Biserica? Pai Biserica suntem noi, cei care credem. Nu ma simt urat de ea si nici nu te urasc. Va respect parerile chiar daca nu sunt de acord cu ele si va raspund cat mai de la suflet chiar cu riscul de fi luat in ras. N-am vrut sa insult inteligenta nimanui si nici nu vreau sa duc discutia asta in derizoriu. Nu cred ca Dumnezeu hotaraste daca sa ma vars sau nu, dar cand mi se intampla atatea lucruri bune, intr-un timp atat de scurt si exact atunci cand am nevoie, consider ca ar trebui sa fiu prea plin de mine sa cred ca le merit sau ca totul e la voia hazardului. Nu cred in coincidente, dar sunt convins ca niciodata un om nu se afla intamplator in jurul meu. Numai bine!
  3. Salut! Numele meu e Sergiu, din Cluj. Si anul trecut am vrut sa ajung la intrunirea voastra, dar nu mi-a iesit. Anul asta in schimb am reusit. N-as vrea sa supar pe careva, nici nu trebuie luata interventia mea altfel decat parerea unui participant, nemultumit intr-o anumita privinta. Nu stiu daca a fost ideea organizatorilor, sau doar o chestie tolerata, dar acel tip imbracat in calugar, cu icoana lui obscena, consider ca e o pata urata pe tot ce a a fost frumos acolo . E o bataie de joc dusa dincolo de orice limita. E adevarat ca e democratie si ca suntem liberi sa facem ce vrem, dar in momentul in care tu cu libertatea ta calci in picioare valorile mele, inseamna ca e o libertate prost inteleasa si gresit aplicata. Ai ceva impotriva popilor sau a Bisericii? Ok, iti respect parerea daca discuti civilizat. Dar nu asa, e prea mult! Sunt, sau ar trebui sa fie lucruri la care ar trebui ar trebui sa ne raportam cu un pic mai multa grija; daca nu cu sfiala sau chiar putina teama fata de ceva mai presus de intelegerea noastra, atunci macar din respect pentru cei de langa noi. Nu incerc sa fac prozelitism aici. De ce zic mai presus de intelegerea noastra? Ajunge sa va ganditi la un sigur lucru: suntem cu totii motociclisti si cred ca fiecare am trecut macar o data printr-o situatie din care cel putin teoretic n-ar fi trebuit sa scapam atat de ieftin. Sa fie doar Noroc? Spune-i Budha, Allah, Iehova, Dumnezeu, Energie...acel Ceva e clar ca e, si chiar daca pentru tine nu e, e pentru altii. Oare chiar nu mai avem de ce face bascalie? Cum de puteau fi faine intrunirile mai demult si fara asa ceva? Pentru ca, din pacate, nu e singura intrunire unde se intampla chestii de astea. Moda asta e peste tot, de sus pana jos. Ma gandeam ca spiritul moto e mai presus de mizeriile astea; vrem sa fim respectati dar noi nu stim sa respectam. Si respectul nu se vede doar in trafic. N-am pretentia sa aiba toata lumea credinta mea ori sa aiba aceleasi valori, dar cata vreme credinta si valorile mele nu cred sa fi deranjat pe cineva la Manesti, as fi vrut sa mi se raspunda cu aceeasi moneda. Cam atat am avut de zis si-mi place sa cred ca nu sunt singurul care gandesc asa. Daca am suparat pe careva cu ceva, il rog sa ma ierte. Numai bine!
  4. Spre Est......prin Vest, ca si noi avem sange latin ,nu doar Columb. Sarbatorile au trecut. Parca timpul petrecut cu familia a avut alta valoare stiind ca o perioada vom fi despartiti. Dar au trecut repede si cu gandul departe. Drumul pana departe e lung si mi-e un pic groaza de el, dar l-am ales asa incalcit pentru ca doar asa am gasit legaturi si cred ca a fost si ceva mai ieftin in felul asta. Dar stiu ca fiind drumul "dus" si nu cel de "intors", va trece repede si frumos. Si-am plecat, din gara Cluj. E soare, copiii sunt frumosi si curajosi, noi incercam sa fim mai curajosi decat ei. Pupaturi, imbratisari, poze si...trenul vine; cu intarziere mare, ca pornise tocmai din Tg-Mures, dar vine.Urcam si pornim spre America de Sud, cu prima escala la Budapesta. Planuisem un guias la sosire acolo, dar cu intarzierea trenului... Trenul isi canta cantecul, seara se lasa frumos peste delurile Transilvanene. Ma uit cu drag pe geam, stiu ca-mi va fi dor de casa, de Romania,cu tot ce-nseamna ea, cu bune si rele, si parca mi-e jale. Poate pare patriotism ori nationalism ieftin, dar asa simt si ori de cate ori am iesit din Romania a fost la fel. Ne punem la povesti cu un israelian, student la Cluj si doritor de petreceri de anul nou pe meleaguri unguresti. Vine direct de la aeroport si doar cu ce are pe el, ca bagajele ii sunt arestate inca in Israel de unde decolase, parte din tratamentele aplicate de oficialitatile evreesti, dupa cum zice el. Locuieste in Haifa, in zona araba, musulmana. Dar omul pare obisnuit. Multe nedreptati si acolo...Le-am vazut cu ochii mei prin 2000, turnand betoane la evrei aproape 2 ani. Habar n-avem cat suntem de norocosi cu pacea pe care-o avem, Doamne da sa tina cat de mult ! La vama,la controlul actelor, asistam la o discutie interesanta intre un romanas in jur de 20 de ani, cu pronuntat accent italian, si vamesul roman. Romanasul parea umblat, cel putin dupa spusele lui, dar nu avea decat acte de Italia cu poza ce probabil nu mai semana cu realitatea. In schimb avea chef de povesti, tinuta si ochi ce pareau sa tradeze ceva mai mult decat consum de alcool. Pan' la urma vamesului i s-o fi facut lehamite de l-a lasat in pace, in lumea lui. La o vreme am iesit pe hol sa schimb si eu o vorba cu confratele nostru, sa vad pe unde a umblat, sa-mi impartaseasca ceva experiente, dar in primul rand mi-a oferit un "joint" , ca asa-i frumos, sa "share". Am multumit si refuzat, moment la care s-a retras rapid pentru a consuma in liniste, la privada. Multumit de noutatile invatate, am renuntat si eu. Oare sa fie faptul ca pornim spre tara frunzelor de coca? Ajungem la Budapesta. E tarziu si frig, dar totusi destul de devreme pentru a prinde un metrou si ultimul autobuz spre aeroprt. Am scapat ieftin. Totul merge bine si usor, avem doar bagaje de mana, restul cred ca ne asteapta deja la destinatie. Zborul pana la Milano parca nici n-a fost. In Italia parca e ceva mai cald. Avem 9 ore pana la urmatorul zbor, asa ca ne hotaram sa iesim in oras. Gasim autobuz tur-retur pana-n centru, super tare. E soare, atmosfera de sarbatoare si plin de vanzatori ambulanti. Fara sa vrem ni se leaga la maini cate-o sforicica colorata. "It's free! ", striga omul. Apoi intinde mana si zice : "Donation, please!".... E primul souvenir din excursia asta; o bratarusa cica africana, in Milano, de la un refugiat mulatru ce ne lasa sa credem ca stie totul despre Romania. Sa fie cu noroc!
  5. Multumesc. Va dorim tuturor sanatate si un an nou cu cat mai multe bucurii. La Multi Ani! Am pornit!!!
  6. 27 noiembrie 2016 Cine-ar fi crezut ca voi ajunge sa continui micile mele povestiri atat de repede?......Pe pagina din dreapta a jurnalului in care scriu , vad lipite florile de colt culese din Pamir ; ce mult a trecut parca de atunci....Oare poate fi ceva mai frumos decat ce am vazut pe-acolo? Nu stiu; poate da , poate nu, dar de buna seama altfel. Si totusi un an a trecut repede de atunci, amintirile ma mai rascolesc uneori, dar a trecut, linistea s-a asternut peste mine. Doar un mic plan de viitor indepartat a inceput sa se contureze . Nu ma mai gandesc de-acum la el, ca viitorul acela s-a indepartat si mai mult, dar simt ca atunci cand va fi, daca va fi, va fi cireasa de pe tort a drumetiilor mele. Rasaritul ma atrage ca un magnet, dar trebuie sa mai astepte. Sper doar ca intre timp sa nu se "civilizeze " prea mult,sa-l gasesc la fel. De la inceputul anului m-am pregatit pentru plecarea in SUA, in vizita la sora mea.Ne asteapta de mult si ar fi cazul sa mergem. O parte din banuti sunt adunati, problema vizelor vroiam s-o rezolv dupa Sarbatori si ne gandeam sa mergem de Pasti, o luna de zile, si sa vizitam cat se poate de mult, inclusiv pe 2 roti, fiind si ei motoristi. Lucrurile erau in linie dreapta, fare valuri, fara prea mult stres. Doar in mintea mea faceam deja calcule legate de fondurile pentru o eventuala calatorie in 2018. In familia noastra, ce e legat de motocicleta trebuie discutat sau macar tangential abordat din timp, si cand zic timp ma refer la ani. Asta pentru ca Ramona, sotia mea, nu iubeste motociclismul, il considera riscant si ratiunea e inainte a toate. Nu o condamn, am invatat sa ne acceptam cum suntem. Dar e intelegatoare si de multe ori inchide ochii, probabil pentru ca ma iubeste pe mine si stie ca pe 2 roti sunt fericit. De la Pasti, ma gandeam eu, daca e de lucru si sunt sanatos, as apuca sa mai pun ceva de-o-parte pentru anul ce ar fi venit, 2018. Dar suntem inca in 2016, vin Sarbatorile, se aud deja colinde, lemnele in semineu trosnesc, visele sunt traite in avans, totul e linistit. In sfarsit se pare ca vom reusi sa facem ceva fara sa intram in datorii, cu bani adunati din timp. Ce frumos suna , e chiar relexant...... Ei, poate prea relaxant, nu prea e in stilul meu. Si parca, pentru ca lucrurile sa se desfasoare in stilul meu, acu 2 saptamani, intr-o joi seara, ma suna prietenul Alecu, partener prin Pamir si nu numai. In doua vorbe imi spune ca el si Ramona lui s-au hotarat ca tura de America de Sud, planificata cumva in ianuarie 2018, o grabesc cu un an si vor sa plece in ianuarie 2017. Deja rotitele din creierul meu o iau razna, tensiunea creste, linistea dispare. Ma simt din nou bine-n pielea mea. No bun, dar cum? Biletele lor sunt deja luate, intre timp pretul a crescut. Si motorul? ...intreb eu. Pai motoarele pleaca Duminica, cu Sambor , imi zice el.Fain, zic eu, si mai tarziu nu m-ai putut suna? Imi raspunde cu o autocritica ce n-o mai mentionez aici,la care cer o zi de gandire, de fapt cateva ore. Fumez tigara dupa tigara, calculez frenetic, dar toate dau cu semnul intrebarii. Dar vreau!!! Trag adanc aer in piept, numar pan' la zece, intru in casa si incep cateva ore de discutii cu Ramona mea. La toate intrebarile ei nu exista decat un singur raspuns : daca vrei, se poate.N-a fost usor, dar cumva am reusit sa obtin un " cum vrei tu" , cam cu juma' de gura. Cu prima problema rezolvata, a doua e motorul. Vineri fiind, reusesc totusi sa gasesc o anvelopa spate, un releu de rezerva, repar telescopul spate (multumesc lui Gabi si lui Luci), si schimb semeringurile la telescoapele fata. Pe seara ne intalnim toti 4 si sambata suntem cu biletele de avion comandate(multumesc Alecu si Ramo). In ultimul moment se amana plecarea motoarelor pe miercuri. La fix, ca altfel as fi cedat fizic cu bagajele si toate celelalte. In concluzie, pentru a nu ne fi viata plicticoasa, pe 31 decembrie la 6 dimineata zburam spre Santiago de Chile, via Milano si Madrid si daca Dumnezeu ajuta ne intoarcem pe 6 februarie. Inca nu simt aventura, sunt prea focusat pe resurse. Lucrul mare e faptul ca dupa 11 ani de casnicie in care am facut maxim 700 de km impreuna pe motor, pornim intr-o calatorie de vreo 10 000 prin Chile, Argentina si Peru, vrem sa prindem putin din raliul Paris -Dakar si sper sa intalnim oameni la fel de buni ca prin Asia. Cu siguranta vom avea cel mai lung revelion, avand in vedere ca la 12 noaptea, de Anul Nou, decolam din Madrid spre Chile si cu diferenta de fus orar cateva ore om tot ciocni sampanie. Vorba vine.... Gandul imi zboara catre batrana mea Africana. Oare pe unde o fi? Oare n-are rau de mare? Oare ne va mai duce asa cum a facut-o pana acum? Oare ii va place si copilotului meu? Oare va rezista?Oare cat va mai trebui sa mai imprumut inainte de plecare? Oare va fi bine? Oare va fi? O gramada de " oare" , dar cu toate astea simt ca traiesc din nou , avand inainte ceva necunoscut, ceva ce era pe lista chestiilor de facut o data-n viata, un capat de lume despre care am auzit prima data copil fiind, cand tata ne citea la lumina lampii, prin anii '80, "Copiii capitanului Grant" . Atunci am auzit prima data despre Patagonia si Anzii Cordilieri, despre Atacama si Tara de Foc. Pareau locuri de basm si nu-mi vine sa cred ca peste o luna si-un pic vom fi acolo. Indrazniti sa visati, indrazniti sa cereti lucruri ce par aproape cu neputinta si veti reusi.Si cu cat va fi mai greu, cu atat va fi mai frumos. Totul e sa vreti cu adevarat. Numai bine!
  7. Ok, multumesc. De cedat, nu stiu ce a cedat ca nu ma pricep, dar s-a transformat in barcuta dintr-o data. A pocnit ceva si a inceput sa se legene. Daca stau pe motor si balansez spatele, bate ceva, parca in partea de sus; nu pare sa fi pierdut uleiul.
  8. Salut, Mi-a cedat telescopul spate la RD 04. Puteti sa ma ajutati cu niste informatii? Merge reconditionat sau ceva variante second? Nu exclud nici varianta de a pune unul nou, dar unde gasesc? Multumesc.
  9. Multumesc, Petrica, dar se pare ca nu-mi ies pasentele de data asta.Poate ca iese totusi ceva in SUA mai in toamna, dar asa...mai usurel. Insa nu-i nimic, va fi inclusa in turul lumii, chiar daca va fi la pensie. Sa fim numai sanatosi. Iti urmaresc povestile, e foarte fain ce reusesti si ma bucur pentru tine, la cat mai multe ! De fapt le urmaresc pe toate si toate sunt unice in felul lor. Numai bine tuturor. » Post actualizat in 18 Mar 2016 01:40 O alta zi... Fortat in primul rand de starea lantului si apoi de, hai sa-i zic , intamplarea de a urca atat de mult spre nord, hotarasc sa nu mai cobor spre Atyrau- Astrachan, ci sa ies din Rusia prin Uralsk, locul unde ma aflu acum. Azi am mers din nou destul de mult, aproape 800 de km.Se pare ca fundul meu se obisnuieste cu sezutul in sa, nu mai obosesc atat de repede; la plecare abia faceam 400 si ziceai c-am tras in jug. Nu ma pot opri sa nu ma tot minunez de frumusetea tarii asteia. O particica din inima mea cred ca va ramane in Kazahstan. Nu stiu de ce, dar tare mi-a fost drag pe-aici. Partea hazlie si de mirare a zilei asteia a fost micul iaht parcat langa o gospodarie, in mijlocul pustietatii. Oare ce or fi facand cu el?... M-au fascinat foarte tare cimitirele pe tot parcursul drumului, ca sa nu spun ca tot drumul a fost un mare cimitir, plin de monumente funerare impodobite cu volane sau furci de motocicleta. Ultimul insa m-a facut sa zambesc, pentru ca am vazut din nou cruci si am simtit ca ma apropiu de casa. Desi vremea a fost frumoasa, vantul a batut foarte tare, e destul de obositor.Pe inoptat am ajuns cu greu in Uralsk, hotarat sa mananc ceva gatit si sa dorm intr-un pat. Dupa un pic de invarteala am gasit si locul potrivit.... Iahtul a fost de mirare , insa partea hazlie a serii se pare ca am fost chiar eu. Pentru cine? Pai pentru cele vreo 10 cucoane ce-si sarbatoreau habar n-am ce, ele singure in tot restaurantul. Probabil ca pe mine ma asteptau, ca prea au fost calare pe mine de cum am intrat in curte. S-au strans ca puii la closca, numai ca closca nu stia rusa, fir-ar mama ei de treaba...Dezamagire pe ele, dezamagire si pe mine, dar asta nu ne-a oprit sa radem cu pofta, (mai mult ele, ca eu eram minoritar) si sa ciocnim niste halbe de bere. Doamnelor, multumesc!!! Urmatoarea zi... Sunt din nou in Rusia. M-am hotarat sa schimb lantul. Ma gandesc ca oricum l-as schimba imediat ce ajung acasa, asa ca de ce sa merg cu morcov atat cat mai am? Azi n-am mers prea mult. Am plecat destul de tarziu din Uralsk, apoi ceva timp pierdut in vama, asa ca iata-ma-s in Saratov, si nu oricum...Ma gandeam sa pun cortul la periferie, urmand ca a doua zi sa-mi caut lant.Eram pe un fel de centura de unde se vedea Volga ca-n palma si ditai orasul construit pe malurile ei....o minunatie de priveliste. Trag la o benzinarie cu gandul de a gasi pe cineva sa ma ajute cu informatii si pe cand ies de la casa vad un domn la 4 ace invartindu-se pe langa motor. Nu vorbea romana, nici engleza, dar eu stiam sa spun ce ma doare : "Ţep (lant) probliem balsoi, service moto...." Cam asa suna jelania mea... Se vedea ca vrea sa ma ajute,dar nu-l ajuta limba. Intr-un final imi arata pe ceas sa-l astept 15 minute.Ok, imi aprind rabdator o tigara, sunt obosit, curios dar increzator ca Doamne-Doamne are din nou grija de mine.Revine omul cu pustiul lui de 13 ani, bun vorbitor de engleza, si-mi zice ca la ora asta nu mai gasim service deschis dar ca maine ma va ajuta sa caut ce am nevoie. Intre timp, daca vreau, ei locuiesc foarte aproape si s-ar bucura sa innoptez la ei. Cum as fi putut refuza?...Asa ca-i urmez spre casa lor de vara, (cea de iarna e chiar in oras).E o vila mare, iar in fundul curtii, dincolo de parculetul cu flori si fantana arteziana, e casuta in care voi sta eu, casuta de oaspeti. Are baie, sauna, un mic bazin, iar la mansarda un dormitor cat toate zilele. Nu pot multumi indeajuns si ma simt aiurea ca nu stiu cum sa rasplatesc bunatatea cu care oamenii ma inconjoara. Fac un dus lung de tot, spal cate ceva, apoi sunt invitat la masa. Ciorba ca la mama acasa, friptura de porc cu pireu, prajituri, festin pentru papilele mele amortite. Si ca garnitura la toate astea,tuica pe care Gorj mi-o tot turna in pahar, bucuros ca are cu cine inchina. Nu sunt fan spirtoase, dar semana a jinars de prune. La al treilea l-am oprit ca deja "obosisem" si tare as mai fi discutat cu ei fara sa mi se-mpleticeasca limba-n gura. Le zic ca trec prin Georgia spre casa, la care Gorj..."Pai si eu sunt georgian, ce vrei sa vezi in Georgia? " Ma gandesc ca poate voi apuca sa ascult sfatul lui Alecu si sa iau un traseu off-road prin Svanetti spre Ushguli si Mestia. " Pai si eu sunt din Mestia!!! " Si uite-asa,ma aleg cu o harta desenata de mana cu traseul pe care sa-l urmez si contacte in Mestia. Oameni buni, nu am cuvinte, dar cu siguranta n-am sa va uit niciodata. » Post actualizat in 28 Mar 2016 20:34 A doua zi bem cafeaua impreuna, rasplatesc omenia cu o floare de colt culeasa in Tadjikistan, si-apoi ne apucam de cautat lant. N-a fost atat de usor, pentru ca era deja trecut de amiaza si nu reusisem sa gasesc decat un contact in urmatorul oras mare, Volgograd, sau cum cu mandrie zice gazda mea din seara asta, Stalingrad. Cica acolo voi gasi sigur. Imi iau la revedere de la georgianul meu ce a facut tot ce se putea pentru mine, apoi plec mai departe. Am aproape 400 de km de facut si sunt deja in criza de timp. De cateva zile imi tot calculez distantele si tare-as face sa prind macar cateva zile cu familia pe litoralul nostru, sa le fac si lor o bucurie. ....si mergand eu asa, cu aripi la roti, din bun senin incep sa-mi arda toate becurile din bord, inclusiv indicatorii de benzina ce n-au mers niciodata, intrerupe de doua ori si moare motorasul meu. O imping un pic dar si bateria e moarta de-a binelea. Trag langa un vanzator de lebenita ce " intamplator " se afla acolo, ma uit la motor ca la spectacol si năcăjit incep sa scriu mesaje de SOS ; nici un raspuns. Mananc o lebenita pentru care, in halul de suparare in care eram nici nu mi se mai iau bani, apoi, intr-un final, fara nici o tragere, fac singurul lucru ce-mi trece prin cap, schimb releul de incarcare. Nimeresc cumva si firele, o imping din nou si porneste. In culmea fericirii pun totul la loc, multumesc, si fug spre Stalingrad. Am adresa pe-o hartie, in rusa, dar nu gasesc nici un taxi sa ma indrume spre ea. Opresc pana la urma un motorist ce ca ma conduce pana la adresa bike-postului Ferrum Stalingrad. E o curte plina cu motoare in diferite stadii de asamblare, mai bine zis de dezasamblare, cu 3 camere cu paturi suprapuse , bucatarie si baie pentru motoristi in tranzit. Frumos, nu? Gazda mea, caruia nicicum nu reusesc sa-i retin numele, are vreo 55-60 de ani, simpatic si amabil, dar nu prea reusim sa injghebam o conversatie. Asa ca ma duc si cumpar o ruda de salam, mustar, paine si bere, el scoate o sticla de vodka din congelator, intre timp mai apar niste motoristi si o chitara, mai apar niste sticle de vodka si limbile incep sa se dezlege. Ah, cum imi doream sa am parte si de asa o seara in calatoria mea! Totul a fost perfect pana a trebuit sa ma ridic in picioare si lumea a inceput sa se invarta cu mine. N-a fost o noapte usoara... ce sa zic... Nici dimineata n-a fost mult mai bine, dar cu greu ne-am pornit. Dupa multa umblatura gasesc o baterie, dar pe cand sa o pun nu se potriveste. Iau un taxi ( e mult de povestit despre serviciul de taximetrie din Stalingrad ) sa o duc inapoi. Era o Lada ce suna mai ceva ca lantul meu bolnav. N-a mai reusit sa ma duca la destinatie, intr-o intersectie a gemut o data si a murit. A fost tragi-comic. Am impins rabla pe-un trotuar si dupa minute bune m-a preluat altcineva. Pana la urma am ajuns la service-ul de langa noi, super dotat, pe care toata lumea-l stia, inclusiv eu, dar care cica nu era bun ca " made in China". Au si rusii orgoliul lor... Gasesc lant japonez ( dar de culoare rosie ...ca na', suntem in orasul lui Stalin) , pinioane italienesti si baterie habar n-am de unde. Imi sunt montate toate, schimb si becurile, ca se pare ca tot ce aveam consumator pornit in momentul plusului de tensiune s-a prajit ( inclusiv priza si cooler-ul de pe releu). Pornesc din nou, totul e perfect, zambetul mi-e din nou pe fata. Ma gandesc ca poate reusesc sa intru in Georgia, dar nu reusesc sa ajung decat pana-n vama ce se inchide aproape in fata mea. Nu lucreaza pe timpul noptii.E plin de oameni, ploua si locuri de cazare niet. Apar intre timp doi choper-isti cu care ma mai intalnisem pe drum si care, vorbind limba gasesc o camera si-si fac mila cu mine de ma iau cu ei. Alta coincidenta... A doua zi de dimineata, pe vreme buna, trec usor vama si am noroc sa incap pe langa un camion pus de-a curmezisul drumului. Ulterior am aflat ca s-a blocat mult timp traficul pe serpentinele alea. Georgia e foarte frumoasa si verde. As putea sa o traversez intr-o zi dar intr-un moment de inspiratie hotarasc sa o iau spre zona inalta, de nord, spre Svaneti. Pentru inceput am avut parte de, as putea spune, un circuit de moto GP, cu asfalt perfect, super virajat, prin paduri, vai si canioane, si cu trafic aproape zero. A fost o bucurie! Seara ma prinde undeva langa un fel de "Poiana Zmeilor ", una din minunatiile Georgiei, pun cortul si ma bucur de liniste in natura, aproape de granita Osetiei de Sud. E foarte evidenta antipatia localnicilor fata de rusi, nu ma mir. Azi, printr-un orasel pustiu, pe o trecere de pietoni, ma opreste un tip, pune mana pe ghidon si ma intreaba " Esti rus? ". Nu, sunt roman. Ma saluta, imi ureaza drum bun si ma lasa. De dimineata buna incepe distractia. Asfaltul se termina, si sunt singur-singurel pe o minunatie de drum montan, pe o vreme cum nu se putea mai buna. Trec prin satuce uitate de lume, cu multe case parasite, cu iarba mare si flori de camp si urc, tot urc. Incepe sa se vada trecatoarea si ghetarul , e o frumusete! Ce bine ca mi-am mai daruit o zi ca asta...probabil ultima atat de frumoasa din calatorie. Oamenii sunt la coasa, iar in Ushguli incep sa se formeze grupurile de turisti pentru excursia cu jeep-urile pe drumul pe care tocmai am venit. Ei, cine se scoala de dimineata...deseara poate doarme in Turcia. » Post actualizat in 28 Mar 2016 20:58 ...si ceva poze.
  10. Va multumesc. Sunt multe motociclete ce au ajuns departe, dar batranica mea a fost intr-adevar de nadejde, m-as porni din nou cu ea oriunde. Si-acum, cu scuzele de rigoare, voi incerca sa ma apropiu de final, ca ce-i prea mult strica. 30 iulie 2015 In seara asta am propria mea casa. E o ruina, e drept, dar e numai a mea.Peretii de pamant au ramas cam la jumatate din inaltimea initiala, dar e curat, atat cat poate fi pamantul din desert. E o senzatie deosebita sa te plimbi prin ea si sa-ti imaginezi viata oamenilor ce-au trait aici, poate nu demult. Are o gramada de mici anexe pe langa camera principala, cred ca a fost frumoasa candva. Am avut din nou parte de un apus spectaculos, luat fix din fata. Parca as fi invartit roata pe un drum poleit cu aur. Te indeamna la visare, e un drum parca fara sfarsit , ce totusi se va sfarsi, dar care n-as vrea insa sa se sfarseasca. E ciudat cate contradictii pot fi in sufletul omului... Mi-e dor de ai mei, nu ma vad facand asta la nesfarsit, dar imi dau seama ca dupa golul pe care presimt ca-l voi simti dupa ce ajung acasa, in ceva timp ma va macina din nou dorul de duca. Asa ca..."traieste clipa" e probabil cel mai bun lucru pe care-l pot face. Ascult linistea, ma intind pe pamantul gol si cald, urmaresc stelele cazatoare. In starea asta de bine pana si coltul de paine uscata, restul de impletitura de branza sarata si rosia sfarmata ratacita prin fundul gentii sunt cea mai buna mancare din lume. Daca m-as multumi cu mai putin si daca mi-ar fi foame mai des, cat de fericit as fi... Am plecat cu greu de dimineata. Desi am stat destul de mult in vama, la 8 eram deja trecut granita. Chiar la final vine la mine un soldat si ma intreaba direct: "Ai copii? " Da, am doi,zic eu. La care el, mandru... "Eu am doua neveste!!!" Il felicit, dar in sinea mea ma gandesc ca uneori si una e prea mult. Mi-a fost somn dar mi-am revenit. E din nou frumos singur. Toata lumea ma saluta, unii opresc, altii chiar s-au intors din drum sa ma serveasca cu un suc si cu... (?!?)...pita cu slanina afumata. Se pare ca intr-adevar ma apropiu de casa. Am mai intalnit 3 belgieni pe BMW-uri de prin anii '90, boxer ceva mai mic, n-am mai vazut pana acum. Simpatici baietii, drum bun spre Mongolia! Habar n-am cat am mers azi,dar am condus cam 10 ore. In ritmul asta reusesc sa ies din Kazahstan in 5 zile. Lantul pocneste din ce in ce mai tare, au mai disparut niste zale de pe el. 31 iulie 2015 A fost din nou o zi lunga. Zambind, imi dau seama ca ruina in care am dormit azi-noapte putea la fel de bine sa fi fost si un mormant; e plin de ele pe marginea drumului, in diferite stadii de degradare. Dar nu m-a deranjat nimic, am dormit ca lemnul. Am trecut prin Baikonur, locul de unde se lanseaza rachete in spatiu, interesant loc. Ma gandeam sa raman o noapte aici, mai ales ca aveam si o pesoana pe care as fi putut-o cauta, prieten de-a prietenilor mei de la intrarea in Kazahstan, din Kostanay. Ma bucur ca totusi n-am facut-o, pentru ca m-am apropiat de Marea Aral, sau ce a mai ramas din ea. Cunosc povestea acestui dezastru ecologic, dar strabatand desertul si vazand canalele de irigare ce nu par sa irige ceva....nu stiu cum, parca simt si ceva din tragismul locului. Poate e doar inchipuirea mea, dar e o tristete peste aceste dealuri. Noroc cu companionii mei, ca mai inveselesc atmosfera, si o fac pana la lacrimi. Ei sunt Tarmo si Helyu, estonieni. Tarmo e actor papusar,chel, mic si bondoc,de o veselie molipsitoare. As vrea sa pot reproduce textul pe care mi l-a interpretat in mai multe limbi, ultima fiind japoneza. Helyu e prietena lui, cu vreo 20 de ani mai mica decat el si cu un cap mai mare; la fel de bine facuta si la fel de vesela. Ma apropiam de Marea Aral cand deodata vad pe stanga o baltoaca de marimea unui lac mai mic. La caldura ce-o suportasem toata ziua o baie era numai buna. Ma apropiu si spre bucuria mea pe mal vad un Transalp. Asa i-am intalnit pe estonienii mei. Ei m-au invitat la baie, eu normal ca n-am refuzat. In timp ce inotam prin apa ce parea plina de viermisori minusculi dar care de fapt erau vegetatie putrezita, ma striga Tarmo cu o fata mirata aratand spre Helyu : "Look, look...hairy boobs!!!" Intr-adevar, pieptul fetei parea acoperit de par, ca si noi de altfel, dar noi aveam scuze. Apoi haz general. Sunt de pus la rana, ce mai...Desi trecusera de orasul Aral fara sa vada epave, hotaram sa incercam impreuna sa vedem daca putem totusi sa mai gasim ceva. Asa ca ne-am aprovizionat cu de toate de la un magazin si am campat pe malul unui lac adevarat. E plin de tantari, dar nu ne pasa. Am mancat bine, am baut doua, trei beri, am ras si am povestit pana la o bucata de noapte. Multumesc! 1 august 2015 Nu mi-a fost dat sa vad epave in desert, si-mi pare tare rau. Unii ziceau ca sunt, altii ca nu mai exista, ca le-au dus la fier vechi. Am intrat la un moment dat spre un fost sat pescaresc dar nici acolo nu mai erau. "Niet caribli pustinie, niet caribli ! " Ce pacat, ce pacat de tot ce s-a intamplat aici...Se pare ca totusi Kazahstanul vrea sa faca ceva in privinta asta , in partea asta cica marea creste. Peste tot sunt pancarte ce s-ar traduce cam asa :" Pana-n 2020 aducem Marea inapoi ! " Sa dea Dumnezeu ! Martore tacute a ce a fost candva aici au ramas macaralele din vechiul port si cateva vaporase puse intr-un mic muzeu.Imi trag pozele de rigoare, imi iau la revedere de la prietenii mei ce coboara spre sudul Kazahstanului si eu pornesc spre nord-vest. Harta pe care-o am imi arata imediat dupa Aral o intersectie in Y unde ar trebui sa o iau la stanga. Drumul e perfect, inca nu sunt hotarat daca sa o iau spre Astrakhan, sau sa ies spre Rusia mai la nord.Toata lumea-mi zice ca intre Atyrau si Astrakhan drumul e de cosmar. De cate ori pornesc de pe loc, cat pot de finut, lantul si pinioanele suna de parca-r fi moara cu ciocane. La viteza nu le mai aud. Ma gandesc sa evit cat pot drumurile rele, chiar daca fac un ocol, sa ajung cumva intr-un oras mai mare-n Rusia unde as putea gasi un lant la nevoie. Intalnesc doi australieni, tata si fiu, aflati in al treilea an al calatoriei lor in jurul lumii, din cei patru planificati. Fiul are acum 19 ani si e pe un enduro de 50 cc, tatal pe un cruiser Triumpfh, cu ambele telescoape spate sparte. Un tur al lumii...oare voi ajunge vreodata sa fac asa ceva?... Orele trec, localitatile sunt tot mai rare, benzina e pe terminate. Cel mai nasol e ca habar n-am unde sunt, nu recunosc nici o denumire de pe harta si GPS-ul mai mult nu merge decat merge, asa ca nici macar nu-l mai pornesc ;si nici nu e al meu. Intr-un final ajung la o intersectie ceva mai importanta. La dreapta, la 40 de km.e o localitate unde-as gasi benzina, Yrgyz. Aha !!! Te-am gasit pe harta, dar nu unde te cautam, adica pe varianta stanga a intersectiei in Y, ci pe varianta dreapta, la cateva sute de km abatere. Na, mama masi, dar unde naiba a fost intersectia aia??? Asta e, nu ma mai intorc, nici nu mai caut scurtaturi, merg spre nord ca-i drumul bun. Alimentez si merg mai departe...si merg...si merg...si ce frumos poate fi Kazahstanul asta...imi pare rau ca voi iesi din el. Vine seara, in Karabutak n-am nici o sansa sa mai ajung azi, sunt obosit , mi-e sete si foame, bani nu mai am decat ceva maruntis si nici urma de sate decat daca te abati din drum. Sunt capos si nu ma abat, dar sunt salvat in ultimul moment cand ajung intr-un satuc amarat,gasesc cu greu magazinul, indrumat de copii si latrat de caini, imi cumpar de toti banii o paine si un suc rece, la pet de 3 litrii si fug rapid sa-mi gasesc un loc de cort, pana nu ma prinde noaptea. Iau primul drumeag in dreapta, ma urc pe un mic delusor de unde se vede soseaua, intind sacul si savurez cea mai delicioasa mancare studenteasca, paine cu suc. Si ieri a fost buna painea, dar azi e prajitura. Luna e sus, motorul langa mine, drumul inainte. Sunt fericit !!!
  11. ...Clem si-a revenit,suntem trecuti din nou de Osh si ne indreptam spre Kazarman. Ne-am oprit inaintea unei trecatori ce pe harta pare a fi spectaculoasa, trecuta de Clem, acu 2 ani, pe zapada. Am campat langa o casuta cu o droaie de copii unde in curte se fierbea lapte intr-o oala uriasa si se facea smantana. Normal ca am cumparat din amandoua; si ce bun a fost...Dormim in padure, un foarte mic paraias curge pe langa noi, miroase a pamant ud si a frunze putrede, copiii rad in jurul focului pe care l-au aprins cu Alecu si Clem. Peste o saptamana plec spre casa. Cat de usor a fost! Frumusetea locurilor, oamenii, sentimentul de siguranta au intrecut toate asteptarile. 29 iulie 2015 Sunt din nou singur.Am campat langa granita cu Kazahstanul, pe un varf de deal de unde vad totul in jur. La sud muntii ce atat de mult mi-au placut si de care maine ma voi desparti, la vest frontiera de care ma voi lovi maine, iar mai departe stepa nesfarsita, pe care sper totusi sa o sfarsesc in 5 zile, sa nu mai trebuiasca sa-mi inregistrez acel pacatos de "emigration card". A fost frumos in Kirgistan. Nu mai stiu cate pasuri am trecut, care de care mai spectaculoase. Am schimbat din nou rulmentul, acelasi de la roata din spate (cu un drum i-am schimbat pe amandoi).Dupa 5000 si ceva de km, din care mai multi de jumatate off-road, nici nu e de mirare.Au cam luat apa...Imi pare rau ca nu am numarat cate ape am trecut, dar au fost multe; mai mici, mai mari si una foarte mare. Sunt lucruri pe care daca nu le faci din primul impuls, fara prea multa gandire, te apuca teama si nu le mai faci deloc sau le faci prost. Cam asa e si cu motorul prin ape tulburi, carora nu le vezi fundul. Poti spera ca nu sunt prea adanci, dar n-ai de unde sti ce bolovani zac pe fundul lor. Le-am trecut...La cea mare, pe care am trecut-o impingand motoarele prin vad cu apa trecand peste sa, Clem s-a speriat si s-a intors. Acolo ne-am despartit. Sper sa-si poata implini visele si cine stie, poate ne vom mai intalni candva. Nu pentru ca a fost mare isprava,ci pentru hazul momentului, am sa povestesc mai in amanunt. Mersesem mult pana la acea apa.Stiam ca va urma pentru ca intalnisem o pereche de australieni parca, pe-un KTM Adventure si-un DRZ, ce veneau din directia aia.DRZ-ul facuse baie cum-se-cade, necesitand schimbarea uleiului.Cu KTM-ul trecuse pe motor, dar nu stiu pe unde ca noi n-am gasit nici un loc potrivit pentru asta. In fine,ajunsi la fata locului, am trecut apa pe jos sa vad cat e de adanca. Tare adanca nu parea sa fie,dar curentul era foarte puternic si bolovanii de pe fund mari si afanati. Singura varianta posibila parea de a impinge fiecare motor,tinut de toti 3, ca sa nu spalam praful Tajikistanului chiar de pe toate partile. M-am oferit primul. Prima data am trecut toate bagajele in spate, sa nu le pierdem si pentru ca apa sa aiba cat mai putina suprafata in care sa loveasca.M-a ajutat si Alecu dar, solid cum e, nu prea-i stateau picioarele sub el, a trebuit sa-l "pescuiesc" un pic. Apoi am intrat, cu motorul pornit ca na' ,poate ne ajutam un pic din ambreeaj. In primul metru l-am si oprit, apa era deja la rezervor.Comentariile lui Clem in mijlocul apei,cand abia mai tineam motorul sa n-o ia la vale, nu le mai pomenesc, dar atat voi spune, ca in loc sa impinga mai degraba se tinea de el. Apoi a urmat motorul lui Alecu. Mi s-a parut ca am gasit o varianta ceva mai putin adanca, ori aveam deja antrenament. Cu toate astea, la un moment dat Alecu flutura cu picioarele la orizontala agatat in disperare de ghidon. Intr-un final, ce cred ca lui i s-a parut ceva mai indepartat decat noua, am iesit. Si ca sa-l citez..." A fost extrem! ". Ne-am luat "La revedere" de la Clem si pe cand noi ne verificam filtrele (spre surprinderea mea erau uscate) si ne schimbam hainele ude, o intreaga familie a purces la trecerea raului calare. Inteligenti cai...treceau singuri inapoi pentru a duce urmatoarele persoane. Dupa cateva incercari nereusite de a incaleca, o doamna, printr-un gest foarte sugestiv, m-a invitat sa o ajut. Ce era sa fac,tot nu facusem nici o fapta buna in ziua aia... Ne-am continuat drumul in doi, mie unuia mi-a placut mai mult.Acea apa a fost prima dintr-un lung sir, dar mult mai putin solicitante. Pasul a fost o minunatie,printre stanci uriase, ghetari si flori de scai (foarte frumoase). Am coborat spre lacul Issyk-Kul, hotarati sa campam pe malul lui.Daca nu-mi joaca memoria feste, cred ca tot pe malul lacului ne-am oprit la un moment dat sa mancam. Era pe marginea drumului, intre o alimentara si un...hai sa-i zicem restaurant...o babuta cu o toneta mica cu pui rotisati. Comandam pui cu gandul sa-i mancam in restaurant, parea logis sa fie mana-n mana. Dar nu erau, ca babuta, vadit incurcata, ne intreba unde sa ne puna puiul. Ni se aproba sa-l mancam totusi inauntru, servit ca la carte, desfacut cu patentul de pe tepusa de metal, pe un capac de cutie de carton, cu un ziar cu secera si ciocanul pe post de servetel...A fost de pomina ! Si ca sa fie meniul complet, la un moment dat intra o familie mare de tigani.Oameni sunt si ei , ii lovise foamea. Dar ca sa nu piarda timpul si sa nu-si dezminta neamul, de ce n-ar vinde si ei un set de cutite sau ceva cratiti "made in China"? Si suntem intrebati nu oricum, ci pe englezeste.Raspundem ca nu, la care vine intrebarea fireasca :"Where are you from?" Pai din Rumunia, raspundem noi...la care engleza se transforma intr-un dulce grai moldoviniesc de dincolo de Prut. Bucurie pe ei, bucurie si pe noi. Povestim ce povestim si inainte sa plecam (trebiuie sa o spun si pe asta,spre rusinea mea), le oferim puiul ce ramasese si placintele cu carne comandate dar nemancate. Bulibasa le primeste,dar ne zice, in cel mai firesc si fara lauda fel cu putinta, ca mama lui ,de mic copil, l-a invatat sa nu manance carne vinerea.Nu stiu voi ce reactie ati fi avut dar eu am inghitit in sec si i-am multumit in gand pentru lectia primita. La plecare ne-au urat drum bun si ne-au avertizat sa avem grija ca pe aici se fura mai ceva ca-n Ali-Baba si gasca lui. Dupa ce am facut probabil cele mai frumoase trecatori pe vreme noroasa si cetoasa, am avut noroc si de 2-3 zile de timp frumos.Atunci cred ca am descoperit si cireasa de pe tort, o trecatoare spre Bishkek. Am urcat rapid la 3400 m,spectaculos...moment in care am vazut si restul serpentinelor pana la 3700. Dar am ramas spectator, motorul nu mai vroia sa traga. Ma ajunge si Alecu,,incantat si el de priveliste si cu adrenalina pana-n varful unghiilor si-mi striga :"Si de te trag si tot o urcam!". Dau jos filtrul, il pun in dreptul tobei lui, ma inec cu praf si fum,pornim din nou, mai facem poate 200 m si ne oprim din nou intr-un buldozer ce incerca sa refaca serpentinele surpate.Nu se mai putea continua pe motor, asa ca am luat-o la picior; o ora urcarea, jumate coborarea. Dar ce peisaje!!! Iar in varful trecatorii inguste,de genul acelora care in cativa metri iti deschid o cu totul alta priveliste, a vaii de pe versantul celalalt,- un schelet aproape intreg, probabil de cal. La cat de salbatic a fost locul, nici nu se putea ceva mai potrivit. S-au intamplat multe, nu mi le mai amintesc acum pe toate. Sunt in fata ultimei faze din calatoria mea.Lantul pocneste,ii lipseste un inel de metal de pe o za. Oare de ce nu l-am observat ieri, inainte de a pleca? Am joc in rulmentii din jug, i-am tot strans dar poate voi fi nevoit sa-i schimb pe traseu. Nu e treaba usoara. S-a rupt si cablul de kilometraj dar ma descurc cu GPS-ul.Oare ce mai urmeaza? Acum e luna, aproape plina, stele, munti, greieri, un sac de dormit prietenos, o inima plina si batranica mea ce doarme langa mine.Ce bine arata in lumina noptii... Du-ma acasa, Hondita mea !...
  12. Multumesc.La Multi Ani tuturor si sa ne dea Dumnezeu putere si sanatate sa ne indeplinim cat mai multe vise.Cu scuzele de rigoare pentru pauza lunga, voi continua. Din jurnal... Si e din nou duminica...Nu prea mai am spor la scris, punem capul jos tarziu si poate e si putina oboseala.Aseara am dormit in Murghab,in iurta din fata hotelului, ca noi suntem mai de la tara.Acu fara gluma, dar a fost mult mai ieftin, cu acces la dusul si restaurantul din hotel si la ce consumatie am facut probabil ca am meritat reducere la cazare.A fost o seara faina la o friptura, bere si povesti impreuna cu restul turistilor cazati acolo,toti straini. Acum stam pe marginea drumului, intre Murghab si pasul Ak-Baital, cu Clem intins pe jos cam de-o ora; probleme digestive si probabil si o raceala.Toti am avut probleme cu burta.Nici nu mai sti ce sa mananci, dar nici mancarurile nu sunt prea variate si toate foarte grase.Mi-e dor de-o ciorba de fasole cu ciolan ! Imi lasa gura apa... E tare frumos Tajikistanul.Ieri am avut una din cele mai bune zile.Vreo 250 de km de off-road prin jurul Murghab-ului, cu doua pasuri la peste 4300 m. trecute gafaind si de noi si de motoare, o mina de rubin cu oameni primitori dar spre mahnirea mea nedornici de a vinde nici macar o bucatica de pietricica rosie, si spre final un apus de soare de nota 20.A fost ca si cum...m-as fi plimbat printre dinozauri uriasi ingropati in pamant si doar cu spinarile zimtate pe-afara; unii cu platose, altii cu zimti, altii netezi, unii gri, altii negri sau rosii. Oamenii buni,ca de obicei.Pana si in orase, dar parca in locurile izolate bunatatea e la ea acasa.Ne-am apropiat de Pamir Highway pe o vale ce trece printre respectiva "autostrada" si granita cu Afganistanul din sud.Frumoasa vale, mai ales partea de final, de sus, cu lacuri, flori, si panorama. Nu am mai reusit sa facem coridorul Wachan,nu ne-a mai iesit circuitul din cauza apei ce a rupt M41, a demolat 24 de case si a omorat un om.A fost trist.Noi ne chinuiam sa trecem un parau umflat ca sa ne facem planul si oamenii ne aratau pe telefon poze cu o zona aflata 15 km mai in aval pe unde nu mai puteai trece decat cu barca sau elicopterul; si un om murea. O alta zi... Cumva am ajuns din nou in Sary-Tash,pe ploaie si cu Clem foarte bolnav.Ii administrez antibiotice.Macar farmacia mea ambulanta ajuta la ceva.Vad ca antibioticele si Furazolidonul contra cacaraiei au trecere.Din ultimele am mai dat si la localnici.Am intalnit doar cativa motociclisti, dar foarte multi biciclisti din toata lumea.Noi ii admiram pe ei,ei ne invidiazaza pe noi.Nu le e usor.E vant ,drumul e greu, si au incredibil de multe bagaje.Ne intretinem la caldurica cu o cana de ceai cald si-o bere rece cu un cuplu nu mai stiu de unde, dar foarte simpatici.Tipul are fata prajita de soare, la propriu.Dormim beton, pe covoare moi.La revedere,Tajikistan, ca cine stie...viata-i lunga... » Post actualizat in 12 Jan 2016 15:26 ....si pozele...
  13. Multumesc.Am aplicat pentru o viza business cu doua intrari. Intre timp agentia de turism Stantours mi-a trimis o invitatie, contra sumei de 140 euro, ca mi-a trebuit in 5 zile.Tariful normal e de 70 euro.Mai departe...habar n-am,dar n-a mai trebuit sa fac altceva,nici sa ma inregistrez la hotel,nici n-am fost intrebat de ce-mi pun cortul. » Post actualizat in 19 Nov 2015 00:10 Drumul spre Dushanbe nu era programat, dar a fost o bucla frumoasa.N-as putea sa spun ce drum am luat, face parte din avantajele celor care merg pe traseul facut de altii,in cazul asta Alecu, avand astfel timp sa savureze peisajul fara sa aiba habar unde se afla ; e totusi si un discomfort... In orice caz, dupa ce am mancat intr-un restaurant suspendat deasupra unui rau turcoaz si involburat, stiu ca am luat-o la dreapta la o intersectie unde nu te-ai fi asteptat sa fie semafor, dar pe care oricum nimeni nu-l respecta.Ajungand la reguli, ar trebui sa zic cate ceva si despre politia tadjica.Cu tot respectul pentru ei, dar sunt de cascadorii rasului.N-am oprit niciodata, pentru ca doar intuitia sau bunul simt ne spuneau ca organul ce sta-n masina de pe acostamentul din sens invers si care deschide doar putin portiera cat sa scoata fluturand un baston roz din plastic... se gandea de fapt la noi.Poate nu e spre lauda noastra, dar cu ocaziile astea am cam facut pe prostii. Intram pe o vale foarte frumoasa, cu un alt rau ce vine direct din munte,cu apa curata de aceasta data.Alecu ramane in urma sa faca poze,ma inteleg din priviri cu Clem si oprim in primul loc bun de scaldat.Sunt cu ochii pe soseaua ce se afla la 5 m distanta,nu cumva sa ne rateze Alecu.Vine, ii auzim motorul,urlam la el dar degeaba, nu prea vede decat drumul.Nu ne vine sa credem,murim de ciuda.Chiar aveam nevoie de o baie.Fie ce-o fi,jos textila si tusti in rau, l-om gasi noi si pe Alecu.S-ar putea zice ca e doar o baie intr-un rau,dar e unul din acele momente ce mi-au ramas bine intiparite pe retina.A fost tare fain.Plecam inviorati, trecem de inca un post de control (e plin de ele) si incepem sa urcam o trecatoare.Cum as putea sa o descriu?Pornesc camera, ma opresc la fiecare curba sa fac poze,cant in casca si ma minunez cu voce tare.Alecu ne asteapta in varful muntelui, e foarte ,foarte frumos! Trecem pe langa multe monumente funerare, ma apropii de unul ce se afla pe buza unei prapastii si ma furnica prin spate cand vad un camion pe fundul ei.Statea de ceva ani acolo... Cu fiecare suta de metri se schimba peisajul.Pe cat de arida a fost urcarea pe atat de verde e coborarea.Si e plin de flori, culeg cateva pentru fetele mele,cea mica tocmai implineste 9 anisori.Le pun la presat in micul meu jurnal (pana la final am adunat de-o mica colectie).In vale cumpar miere si lapte de la un baietas ce pazea vacile.Mierea a fost buna,laptele cred ca l-am pierdut. Dupa obiceiul lui, Clem o ia in fata.Facem spre 100 km si nu-l ajungem.Ca sa fie treaba "buna", se lasa roata de pe spate.Hotaram ca Alecu sa continue spre Dushanbe pentru a reusi cu viza in aceeasi zi, iar eu sa ma intorc dupa Clem, nu ma gandeam decat la rapele pe langa care trecusem.Reusim sa umflam roata si o iau indarat.Poate ca am facut 10 km cand am ramas din nou pe pana, s-a dus valva.Sa mori de ciuda,nu alta!Mi-e cald , mi-e teama pentrun francez si sunt foarte obosit...si pe pana.Sa dejantez singur Mitas-ul de pe spate stiam ca nu prea am sanse,camera de rezerva nu mai aveam,asa ca mi-am aprins o tigara cu speranta ca totul va fi bine.Intr-un final, descopar mesajul trimis de Alecu.L-a gasit pe Clem putin mai in fata, e la o cafea si ne asteapta...Mai trag o tigara... sa ma calmez. Ajung cumva pe pana pana la o vulcanizare,tot cu ochii in zare cautandu-l pe Clem cu camera salvatoare.Nu vine.Incerc sa gasesc o valva mecanica, dar nu se gaseste.Pe cand era gata sa ma predau,apare Clem intr-un sfarsit.N-a mai zis decat un "sorry" ,fata mea cred ca spunea totul. Ajungem cumva si noi in Dushanbe.Spre parerea mea de rau, mare lucru din orasul ce suna asa de frumos, n-am vazut.Dar spre bucuria papilelor gustative, am gasit mancare "adevarata",la un fel de Mc.Donald's.Poate nu merita, dar am savurat-o la maxim, unde mai pui ca aveau si wf. Cam asta a fost aventura noastra in capitala din care cu mare greutate am reusit sa iesim.Plecam din nou spre Pamir.
  14. ....valea Bartang.Cum as putea sa descriu tot ce vad?Sunt atat de multe si atat de frumoase.Fiecare sat e parca un mic univers.Distantele sunt mari, drumurile rele, apa ar fi dar teren arabil destul de putin , asa ca tot ce se poate e irigat si cultivat.E grozav de vazut cum se capteaza apa dintr-un paraias de munte si printr-o multime de canale, fara pompe si alte chestii, doar prin cadere, reusesc sa duca apa pe la fiecare casa si gradina.Ce se va intampla cu oamenii astia cand ghetarii nu vor mai exista?Se topesc repede... Vad copii alergand pe ulitele satului invartind cercul, jucandu-se "de-a volanul"si imitand din gura masinile de curse,multi joaca volei.In fiecare sat sunt terenuri pentru acest sport.Mi s-a spus ca s-a adoptat jocul asta pentru ca nu exista spatiu pentru terenuri mari.Am intalnit doua camioane pline cu adolescenti, mergand in susul raului la un campionat de volei.Profesorul vorbea bine engleza si am stat un pic de vorba. E un loc aparte locul asta.Drumul e cred ca cel mai greu de descris.Ba e foarte abrupt, prapastios, ba e exact pe malul apei, ba e ...pe sub apa.E fantastic si mult mai mult decat mi-am putut imagina.Nu am semnal si mi-e dor de toti ai mei.Apare asfaltul, valea e pe sfarsite.. Acum suntem undeva pe granita Afganistanul, doar un rau ne desparte.Dar ce rau...si ce vale ,,,si ce munti....Raul mi se pare infricosator.E foarte tulbure, foarte rapid, cu debit foarte mare, si cum albia e plina de bolovani uriasi se creeaza valuri grozave.Satucurile de pe malul Afgan par si mai izolate, legate doar prin niste drumuri de munte ce ele insele cred ca sunt o adevarata aventura.Destul de des se transforma in poteci ce urca spectaculos in zig-zag, coborand apoi de cealalta parte a stancii abrupte prin care nu s-a mai putut taia drum. Ne-am pus corturile intr-o curte,unde oamenii ne-au primit bucurosi, ne servesc cu tot ce au.Mancam, cred, cea mai mare si buna lebenita, dar nu ne lasam...Copiii sunt grozavi! O luam spre Dushanbe.
  15. Mda,...scolca... Ma prind greu si uit repede.Pe mine m-ar fi costat cred ca 1400 eur din Cluj pana-n Cluj.A meritat mult mai mult sa-i bag in rezervor. Asadar,hotaram sa o luam la dreapta pe Bartang.Am fost inspirati sa facem asa,am prins o vreme cum nu se putea mai frumoasa.E absolut pustiu,doar un drum ce serpuieste printre munti maiestuosi,prin nisip si piatra,insotind raul ce cu fiecare km.devine tot mai vijelios.Din start am ratacit drumul,dar am facut-o oarecum constienti.Prea erau tentante firele de apa ce trebuiau trecute pana pe malul celalalt al raului;un pic de adrenalina nu strica niciodata.Ne redresam mergand paralel cu drumul principal.E prima data cand vedem marmote portocalii si iepuri.Drumul e spectaculos,ma intreb cine il intretine,cine l-a facut si de ce.E fara indoiala cel mai frumos loc in care am fost pana acum,prin izolarea,salbaticia si curatenia lui.Ajungem la niste formatiuni din pamant modelat de vant ce dintr-o data te fac sa te simti mic de tot.Clem uita si de stresul benzinei si coboara printre "monstrii"sa faca poze,il asteptam si ne minunam de peisaj.Trofee sunt din belsug dar oricat vanam cu privirea nu reusim sa vedem nici un tap Marco-Polo,pacat. De nu stiu unde apare in dreapta noastra ditai dulaul,alearga in paralel cu noi si e clar ca nu-i suntem dragi.In fata ii apare o apa si ma gandesc usurat ca am scapat.Fara sa-si incetineasca goana,sare in apa,innoata ca disperatul,iese si-si continua urmarirea,moment in care nu ma mai multumesc cu ultimul loc din grup si-l depasesc pe Clem ce cred ca nici nu observase ca avem companie.Dar pana la urma renunta,probabil obosit.In orice caz,a fost de admirat... Lasam spatii mari intre noi,ridicam nori de praf,viteza ne fura si prietenii mei pierd drumul principal,la o mica intersectie in "Y".Mergem o bucata in paralel,dar se indeparteaza tot mai mult.Vaile sunt largi,dar abia cand aproape nu-i mai vad de loc realizez de fapt cat de largi.Nu au unde merge,se vede clar ca drumul se blocheaza in rau,sub munte,asa ca imi aprind o tigara si-i astept.E atat de liniste...Varfurile inzapezite ale muntilor sunt scaldate in ultimele raze ,cat de frumos poate fi...Se lasa seara,trebuie sa campam undeva.Dupa ceva vreme apar ratacitorii si pornim mai departe.Trecem de un calendar lunar,desenat as putea spune,pe pamant, din pietre de diferite culori,apoi gasim un loc putin mai ferit de vant si ne punem corturile,s-a racit putin si bate vantul.Baietii isi schimba pinioanele fata.Eu sunt prea lenes pentru asta,asa ca fac pe bucatarul si fac o supa romaneasca la plic fabricata in Vietnam.Ce mica e lumea...O mancam cu pofta,dar ce bun ar fi ceva dulce...Ma salveaza Alecu,i-a pus Ramo un borcanel de miere.Imi ung o felie cu pofta,musc si...si...ar fi fost grozav daca n-ar fi fost Pur de spalat vase. :wacko:A fost distractiv,dar nu pentru mine.E puzderie de stele,noapte buna... E dimineata. Ma trezesc cu gust de spalator in gura ,ne invioram la rau,mai spalam cate ceva,ne intalnim cu primul biciclist de pe valea asta.E singur,cam de varsta a doua,ne indruma spre o mica abatere din traseu,un sat pe varf de munte.Pornim mai departe pe valea ce se ingusteaza tot mai mult,drumul e ba pe langa apa,ba pe margini de prapastii.E plin de flori printre pietre,care de care mai frumoase.Dupa niste curbe printre bolovani uriasi ni se asterne la picioare o oaza de verdeata.Cu greu deslusesti casele satului.Sunt mici si parca totul e parasit.Coboram si in scurt timp suntem inconjurati de o gramada de copii.Apar si adultii si suntem invitati in prima casa.E "Imam", sarbatoare,oamenii sunt veseli si darnici.In sat sunt 300 si ceva de suflete,n-ai crede.Casa in interior e neasteptat de spatioasa,masa se umple de bunataturi(paine,chefir,bomboane,etc.)Intrebam de drumul de sub apa.Unii ne zic ca nu-i nici o problema,altii ne spun ca au trecut prin apa pan' la piept.Incurajator...Au o statie radio veche si un telefon arhaic,suna la vecinii mai din aval si aflam ca vom putea trece,ba ca vom gasi chiar si benzina daca vom avea nevoie.Multumim,oameni buni!Spre seara ajungem intr-un spectacol de lumini si umbre in satul din varful muntelui indicat de biciclist.E o minunatie!
×
×
  • Create New...