Sari la conținut

Accident Grav


TheBreaker
 Share

Postări Recomandate

Baiatul avea un motor de 600 (sper sa nu gresesc) , am inteles ca a avut ceva viteza si la sensul giratoriu din Calea Craiovei un Fiat alb nu i-a acordat prioritate.Starea lui este foarte grava .O sa revin mai tarziu cu detalii :D

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Cred ca despre asta e vorba:

"Un tânăr de 29 de ani se zbate între viață Âşi moarte după ce ieri, în jurul prânzului, a fost implicat într-un accident rutier. Florin Doană conducea o motocicletă, iar la o intersecție nu s-a oprit la stop Âşi a fost lovit de un autoturism care se deplasa regulamentar. Accidentul rutier a avut loc la ieÂşire din Drobeta Turnu Severin, pe DE 70. Impactul a fost atât de violent, încât motociclistul a fost aruncat aproape 20 de metri. El a fost dus la spital în stare de inconÂştiență Âşi cu multiple traumatisme craniene, fiind băgat direct în operație.

Tânărul este un împătimit al vehiculelor pe două roți. Pe 11 septembrie 2005, el Âşi-a unit destinele cu aleasa inimii, la nuntă, toți invitații, ginerele Âşi mireasa defilând prin tot oraÂşul pe motociclete. Cei doi miri s-au aflat în fruntea coloanei de aproape un kilometru pe o motocicletă BMW de 200 de cai-putere. NaÂşul, Âşi el un împătimit al vehiculelor pe două roți, le-a făcut o urare pe măsură: „Tinerii căsătoriți să se strecoare prin viață exact cum noi ne strecurăm în intersecții printre maÂşini Âşi să țină viața în frâie cu mai mare putere decât coarnele motocicletei“. Acum, tânărul poate plăti cu viața pentru hobby-ul său."

Stire aparuta azi in Gazeta de Sud.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

eu nu pricep care e bmw-ul ala de 200 cp.

 

Iti spun eu, era un BMW 530 xd, motor turbo diesel, si mergea pe doua roti, de au crezut ca este motocicleta !!!!

 

Sa-mi zica si mie cineva, cine este vinovatul ??? pt ca in ziar scrie ca motociclistul nu a acordat prioritate, dar la inceput se zicea altceva !!!

 

Sper din suflet ca baiatul sa scape !!!!

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Iti spun eu, era un BMW 530 xd, motor turbo diesel, si mergea pe doua roti, de au crezut ca este motocicleta !!!!

 

Sa-mi zica si mie cineva, cine este vinovatul ??? pt ca in ziar scrie ca motociclistul nu a acordat prioritate, dar la inceput se zicea altceva !!!

 

Sper din suflet ca baiatul sa scape !!!!

 

 

 

vinovat este el pt ca a avut incredere in motor ! nu era cu motorul personal ( bandit 1200 ) era cu un motor mult mai mic si a avut prea mare incredere in demaraj ! el a avazut un tir ca vine sa asigurat si a plecat dar nenorocirea sa produs ca de dupa tir venea alt autovehicul cu viteza si fara frane :D !!!

 

asta este ! bine ca este intreg , nu are nici o fractura ci doar cateva zgarieturi ! acum vin de la el de la spital si sper ca in curand sa colindam iarasi impreuna pe 2 roti !

 

 

 

ps : ziaristii mananca .....

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Cred ca despre asta e vorba:

"Un tânăr de 29 de ani se zbate între viață Âşi moarte după ce ieri, în jurul prânzului, a fost implicat într-un accident rutier. Florin Doană conducea o motocicletă, iar la o intersecție nu s-a oprit la stop Âşi a fost lovit de un autoturism care se deplasa regulamentar. Accidentul rutier a avut loc la ieÂşire din Drobeta Turnu Severin, pe DE 70. Impactul a fost atât de violent, încât motociclistul a fost aruncat aproape 20 de metri. El a fost dus la spital în stare de inconÂştiență Âşi cu multiple traumatisme craniene, fiind băgat direct în operație.

Tânărul este un împătimit al vehiculelor pe două roți. Pe 11 septembrie 2005, el Âşi-a unit destinele cu aleasa inimii, la nuntă, toți invitații, ginerele Âşi mireasa defilând prin tot oraÂşul pe motociclete. Cei doi miri s-au aflat în fruntea coloanei de aproape un kilometru pe o motocicletă BMW de 200 de cai-putere. NaÂşul, Âşi el un împătimit al vehiculelor pe două roți, le-a făcut o urare pe măsură: „Tinerii căsătoriți să se strecoare prin viață exact cum noi ne strecurăm în intersecții printre maÂşini Âşi să țină viața în frâie cu mai mare putere decât coarnele motocicletei“. Acum, tânărul poate plăti cu viața pentru hobby-ul său."

Stire aparuta azi in Gazeta de Sud.

 

io sunt tare curios de unde mama naibii stie "jurnalistul"ce urare a facut nasul la nunta :D

sanatate multa bikerului :welcome:

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

"Un tânăr de 29 de ani se zbate între viață Âşi moarte după ce ieri, în jurul prânzului, a fost implicat într-un accident rutier. Florin Doană conducea o motocicletă, iar la o intersecție nu s-a oprit la stop Âşi a fost lovit de un autoturism care se deplasa regulamentar. Accidentul rutier a avut loc la ieÂşire din Drobeta Turnu Severin, pe DE 70. Impactul a fost atât de violent, încât motociclistul a fost aruncat aproape 20 de metri. El a fost dus la spital în stare de inconÂştiență Âşi cu multiple traumatisme craniene, fiind băgat direct în operație.

Tânărul este un împătimit al vehiculelor pe două roți. Pe 11 septembrie 2005, el Âşi-a unit destinele cu aleasa inimii, la nuntă, toți invitații, ginerele Âşi mireasa defilând prin tot oraÂşul pe motociclete. Cei doi miri s-au aflat în fruntea coloanei de aproape un kilometru pe o motocicletă BMW de 200 de cai-putere. NaÂşul, Âşi el un împătimit al vehiculelor pe două roți, le-a făcut o urare pe măsură: „Tinerii căsătoriți să se strecoare prin viață exact cum noi ne strecurăm în intersecții printre maÂşini Âşi să țină viața în frâie cu mai mare putere decât coarnele motocicletei“. Acum, tânărul poate plăti cu viața pentru hobby-ul său."

 

Nu-mi amintesc sa fi scris vreodata la aceasta rubrica dar... sa ma fish pe mamele alora care scriu asemenea rahaturi, sa le trag multa mu_l_e si sa-si bage degetele alea infecte in rect decat sa mai scrie cu ele...................................

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Asa-s idiotii astia, dupa cum le zice Mircea Badea "deontologi", care-s cei mai stereotipici oameni posibil si fac meseria de jurnalist ca raporturile CAP-urilor la sfarsit de cincinal, umfla stirile nejustificat doar sa fie interesanti. Bine ca baiatul e ok...

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

  • 2 weeks later...

Ce va puneti mintea cu astia?Unii din voi poate sunteti motociclisti adevarati si stiti ca nu exista atatia cai pe o motocicleta BMW.Va spun eu nu are 200 de cai putere ci e o coaja de nici 75 probabil,o antichitate,asa ca nu va mai obositi degetele scriind pe topicul acesta.

Iar daca nu stiu sa mearga pe motociclete mai bine sa isi ia biciclete.Aveti grija ca si cu alea se poate muri!Cele bune tuturor!

 

Iar cat despre baiatul implicat in accident sa stiti si voi ca NU A STAT LA STOP.Se crede asa de bun motociclist incat regulile de circulatie pentru el nu exista,iar cat despre motocicleta,aceasta nu era de 600 ci de 49(asta reprezinta valoarea lui).Asa ca nu il mai plangeti atat oameni buni caci probabil aveti si altceva mai bun de facut.

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Vizitator
Răspunde la acest topic...

×   Alipit ca text avansat.   Restituie formatare

  Doar 75 emoji sunt permise.

×   Linkul tău a fost încorporat automat.   Afișează ca link în schimb

×   Conținutul tău precedent a fost resetat.   Curăță editor

×   Nu poți lipi imagini direct. Încarcă sau inserează imagini din URL.

 Share

  • Navigare recentă   0 membri

    Nici un utilizator înregistrat nu vede această pagină.

×
×
  • Creează nouă...