Alpi, Dolomiti Si Alte Cele...

[FZ6S]

Ziua a sasea

 

Somnul a fost bun in ciuda frigului, stransul cortului si impachetatul merge deja mai bine si sunt pe cal destul de devreme. Drumul catre Dobiacco trece prin Parcul Natural al Dolomitilor di Sesto si locurile sunt splendide (nu ma pricep de loc cu adjectivele astea, sa ma iertati). Vazandu-ma fotografiind in admiratie, o fata, unguroaica dupa numarul masinii familiei, ma intreaba daca nu vreau sa-mi faca o fotografie. Vreau, zic eu, kosonom sepi! Si iata si dovada c-am fost acolo:

Mai pun una cu acelasi loc dar fara mine. Sunt sigur ca cititoarele mele o vor pentru un wallpaper, iar motociclistul in mijlocul pozei le-ar face sa ofteze. Asa vor visa doar la Dolomiti, la Tre Cime di Lavaredo si nu la alte cele... Glumesc, desigur. Numai ca poza facuta de mine imi place mai mult decat cea facuta de Ildiko, sau cum o fi chemat-o.

La nici cinci kilometri dupa asta a venit singura situatie cand m-am simtit in pericol. Si doar din vina mea. Zona unde se lucra la drum, ultrasemnalizata, cu deviere impecabil asfaltata si marcata cu dungi galbene. Geometria curbei provizorii nu era aceeasi ca a unei curbe normale, iar aceata, curba zic, se strangea foarte mult si neasteptat spre iesire. Viteza mea s-a dovedit prea mare si asta m-a dus pe contrasens cu mai mult de un metru. Stiu doar ca masina care venea din fata era un off-road bleu-marin si ma vedeam deja izbit de botu-i patratos. Nu stiu cat am reusit eu sa redresez si cat a tras omul ala spre dreapta dar sunt sigur a tras. Multumesc Domnule!

 

De la Dobiacco am carmit est catre Austria. Stop in primul orasel care se cheama Silian. Barmanita vorbeste un pic italiana si povestim in timp ce beau vreo doua cafele, imi incarc un pic bateria la calculator si imi consult si harta. Dupa Lienz catre Heiligenblut si incepe urcusul pe Grossglockner Hochalpenstrasse.

Dupa cativa kilometri bariere si domnisoara blonda la geam care imi cere 18 euro. Asta e taxa pentru motocicleta al carei motociclist vrea cu tot dinadinsul sa treaca dealul fix pe drumul asta. Platesc si continui. Frumos pana pe la 2000 de metri dar Grossglockner refuza sa se arate. Ceata groasa il ascunde si asa va ramane pe tot timpul cat am urcat si am ramas sus asteptand sa se limpezeasca.

Zapada proaspata cazuse noaptea precedenta, drumul era curatat dar umed. Iar ceata era chiar enervanta... La coborarea de pe partea nordica m-am tot uitat inapoi si in sus sa vad daca nu cumva norul ala se risipeste. Nu s-a risipit. Plafonul a ramas pe la 2200 de metri.

Alte varfuri erau vizibile si m-am consolat un timp cu ele.

Ma gandisem eu cu barmanita de la Silian sa merg azi pana la Salzburg. Dar, cum orasul il vazusem, am tot mers pana langa Viena. Ploaia m-a tachinat pe drum si m-a facut sa-mbrac din nou coaja galben-neagra.

Spre seara am iesit din autostrada si am batut in prima poarta unde scria „Zimmer frei” Proasta inspiratiune! O baba m-a belit de 40 de euro pentru o camera fara nimic. Nici internet, nici macar televizor si nici sapun in baie! Tzeapa grea dar macar aveam un pat. Gutute-n nacht frau... cum te-o fi chemat...!

 

************************************

 

Ziua a saptea

 

Viena – Cluj e un drum fara istorie sau, mai degraba, fara chestii frumoase. Autostrada plicticoasa pana dincoace de Budapesta, puszta monotona si din nou ploaie prin Austria, pe la Oradea si dupa. Numai ca, daca pe unde m-a mai plouat se putea merge cu apa pe viziera, pe la noi a trebuit sa ma opresc din cauza ca apa de pe viziera era jumatate noroi. Pentru ca ploaia vine nu numai de sus in jos, vine si invers de la rotile masinilor si mai ales ale camioanelor.

 

Si s-a sfarsit...

3120 de kilometri calare plus 1000 cu masina. Cu cei cinci sute si ceva de kilometri in masina de la Cluj la Focsani s-a terminat, cu cel putin o zi mai devreme decat planificasem, Marea Hoinareala Alpino-Dolomitica. A fost frumos, atat de frumos cat poate fi o expeditie printre atatea frumuseti facuta de unul singur. Vremea in munti a fost buna, motoreta s-a comportat vitejeste, oamenii au fost buni cu mine si ne-am intors intregi si eu si fierul. Pentru toate sunt recunoscator si multumesc. Oamenilor cu care m-am intersectat si Celui de sus. Am luat si o jumatate de hotarare care doare un pic:

Se vinde Yamaha FZ6-S Fazer!

Si explic si de ce: La intoarcere, dupa trecerea frontierei romanesti am realizat cat de periculos este sa motociclesti pe plaiuri mioritice. De la marlanul care, in Oradea, pe ploaie, trage intentionat de volan stanga in timp ce-l depasesti si te si injura gratuit de mama prin geamul deschis si pana la asfaltul sapat si lasat nesemnalizat la iesirea din curba in timp ce esti inca inclinat, de la motofobia si nesimtirea aproape generala a soferului roman si pana la lipsa drumurilor unde poti sa faci trei curbe bazandu-te pe gripul gumelor tale si netrebuind sa te gandesti tot timpul la pietrisul, noroiul, cainele sau vaca ce te pot astepta cate una sau toate la un loc la iesirea din curba, toate te ajuta sa intelegi de ce, pe soselele patriei, mor atatia tineri carora le plac motoarele. Vorbesc aici de cei care mor nevinovati si nu de cei care o patesc din vina lor. Si vezi mai bine asta dupa ce te intorci de acolo de unde, daca esti pe motocicleta, lumea te priveste ca pe un partener egal de trafic, si unde asfaltul e prietenos si fara capcane letale.

Iar voi, daca vreti sa motocicliti, depozitati fierul undeva acolo... departe, mergeti cu avionul in concediu pana la garaj, faceti-va tura si intoarceti-va zburand. E mult mai sigur.

[banicaiulian]

Super calatoria.. e adevarat ca e o aventura din toate punctele de vedere sa mergi cu motorul pe asemenea drumuri, dar merita intr-un final.

Bravo si la mai multe precum si mai multi km fara incidente. Cele bune!

[FZ6S]

Multumesc. A fost frumos de-adevaratelea!